Vacanță la Green Nature Diamond,Marmaris

Anul acesta, ca in niciun alt an, nu mi-am facut planuri amanuntite de vacanta.Ce inseamna acest lucru? In fiecare toamna, in octombrie spre sfarsit si inceput de noiembrie stau stramb si judec drept, impreuna cu domnul sot, pe unde am vrea sa ne umble piciorusele in vara urmatoare.

Anul trecut am fost atat de aglomerata si de stresata la serviciu ca nu am avut niciun chef sa fac planuri, sa caut oferte, sa ma implic in vreun fel in programarea vacantelor din vara asta.Si rau am facut! Sau poate asa a fost sa fie…

Poate ca alegeam iar Grecia pentru o prima destinatie si ne-ar fi prins  pe acolo ceva ploi torentiale si inundatii, poate ca nu aveam parte de plaja si de mare, cine stie?!

Cert este ca in graba, ca sa nu ramanem complet pe dinafara am hotarat sa fie prima destinatie a acestei vacante un loc unde sa putem sa facem plaja si baie in mare.

Acum 12 ani, primul meu concediu impreuna cu sotul meu – iubitul meu inca la acea vreme – a fost la Kusadasi.O destinatie unde am fost cu masina,la un hotel de 4 stele si fara all sau ultra all inclusive, doar demipensiune.

Nu am rezonat atunci sub nicio forma cu Turcia, cu turcii, cu atitudinea lor, nu mi-a placut mancarea, nu mi-a placut ceea ce am vazut pe drumul spre Canakkale ( unde am dormit o noapte de tranzit ) ,singurul lucru care mi-a ramas ca o dulce amintire este faptul ca acolo , dupa excursia la Meryem Ana ( nu stiu daca cu sau fara vreo legatura ), m-a cerut de sotie iubitul meu si acolo mi-a daruit inelul de logodna.

In vara asta, am hotarat sa mai dam o sansa Turciei, sa schimbam destinatia, sa alegem si noi o data in viata un hotel cu all inclusive si sa mergem pentru prima oara in vacanta printr-o agentie de turism.

Ne-am oprit la Christian Tour si la Marmaris.Mi-ar fi placut la momentul achizitionarii excursiei sa fi gasit mai mult decat un review pe net despre hotelul ales si despre locatie.Citind acel review mi s-a parut ca vom ajunge undeva in paradis si nu in acea Turcie pe care o stiam.

De la plecare lucrurile nu au stat asa cum mi-ar placea mie sa se intample – sa fim informati.Asta e piticul meu urias de pe creier, vreau intotdeauna sa fiu informata atunci cand plec la drum cu un copil dupa mine si mai ales atunci cand la incasarea banilor ti se promit informatii si emailuri si sms-uri gramada.

Ajunsi in vinerea de dinaintea plecarii ( pe 25 iunie a fost zborul ) nu eram informati despre ora de intalnire cu persoana de contact de la Christian Tour, nu aveam niciun numar de telefon de contact,  drept urmare am inceput sa dau telefoane.

Initial am sunat la Plaza unde era sediul de la care am achizitionat biletele – fetele alea nu raspund nici sa le pici cu ceara.Ulterior am dat telefon in call-center si pe buna dreptate, oamenii aceia nu stiau ce ni s-a promis in biroul de la Plaza, de aceea am scris eu frumusel un email si l-am trimis catre ei, fara sa mai pierd timpul cu telefoane.

Aceeasi poveste a fost si cu inscrierea, desi le-am dat pasapoartele in orginal la primul avans, apoi am trimis si pe email niste copii ca le ratacisera pe cele initiale, am fost contactati cu vreo luna inainte de plecare sa ni se ceara copii dupa pasapoarte ca „nu le-ati adus”.

Mi s-a trimis un email vineri seara,ca raspuns la solicitarea mea, in care ne informau ora de plecare ( o cu totul alta decat cea trecuta pe biletele de avion emise ), persoana de contact si numarul de telefon al acesteia si ora la care trebuie sa ne prezenta in aeroport pentru check in.Faptul ca la zborul cu charterele nu poti face check in online si te cheama in aeroport cu 3 ore inainte, sa spunem ca ar fi cum ar mai fi, dar faptul ca te mergi in aeroport atat de devreme fata de zbor si avionul mai intarzie inca una sau doua ore pana la plecare… asta e horror.

Asa s-a intamplat si la plecare si la venirea din Turcia, zborul atat de ducere cat si cel de intoarcere au fost extrem de tarziu agreate cu Blue Air-ul, asa incat si la ducere si la intoarcere am plecat la ora 14 de la destinatii si am ajuns in Marmaris / Bucuresti la ora 24.Pentru un zbor de o ora si jumatate si alte 2,5 ore cu autocarul pana/ de la Marmaris la Bodrum aeroport sa faci 10 ore la fiecare drum mi se pare inuman si o bataie de joc la adresa turistilor.

Deci inceputul a fost promitator!Mentionez ca ziua de 25.06. a fost platita ca si cea de 2 iulie ( nu ca sa stam in aeroport, asa cum ni s-a prezentat oferta initiala).

Am ajuns la ora 23:45 la hotel, unde am primit pe fuga de la cea mai acra receptionera ever o camera tripla si ulterior efectiv am fugit  la masa sa ii dau copilului niste supa si un pumn de salata ramasa sa manance caci era nemancat de o zi toata.

Despre camera numai de bine, am primit o tripla, la etajul al treilea, pe partea umbroasa ( desi clima din camera functioneaza impecabil si nu ne-ar fi deranjat nici soarele ), fara vedere la piscina, liniste si pace.Curatenie , prosoapele si asternuturile schimbate, minibarul reumplut cu apa si bauturi carbgazoase gen Fanta , Sprite, Cola, produse de toaleta – toate zilnic schimbate si completate.

Hotelul in sine arata in interior, pe etaje, ca la puscariile americane, un hol lung cu cate 30 de camere pe ambele parti, cu balcoane de sticla si cu aer extrem de neprimitor.Nu stiu daca pentru voi conteaza, dar mie imi plac hotelurile mai mici, cu un aer cumva familiar, sa simti  o atmosfera primitoare.Chestiile astea mamut cu cate nspe mii de camere nu ma pasioneaza, nu rezonez deloc cu ele.That’s just my 2 cents.

Mancarea a fost extrem de variata,pentru toate gusturile ( inclusiv mancare de dieta), in cantitati enorme.Micul dejun se servea intre 7-10, pranzul intre 12:30 – 14:00 si cina intre 19:00 si 21:30, dupa care puteai servi supe si salate cu niste antreuri pana la ora 24:00 in limita stocului disponibil  :-).

Bauturi – cu exceptia vinurilor si a berii, a sucurilor de la dozator si a unor cocktailuri pregatite la baruri afara – nu am vazut, eu nici nu beau deloc alcool asa ca nu prea ma intereseaza, iar cocktailurile au fost niste ape de ploaie, sucurile de la dozator, la fel.Dar cum ne ne omoram niciunul dupa sucuri a fost ok.

Piscina hotelului e superba, mare, nu foarte adanca( 1.40m) si cu apa calda, sezlonguri si umbrele multe si gratuite, dar daca nu te duci dimineata cand cobori la micul dejun sa iti ocupi loc, nu e sigur ca mai gasesti ceva de rusi.Ei merg la prima ora a diminetii, ocupa totul si isi fac aparitia la plaja in jur de ora 11.

Exista 3 tobogane cu apa pentru copii – atractia piscinei si o alta piscina mica pentru copilasi pana in 5-6 ani.Animatorii ( niste pusti turci cam nepoliticosi in atitudinea fata de turisti ) sunt prezenti zilnic incepand cu ora 10 si organizeaza diverse activitati funny pentru toata lumea de la piscina.Barurile de jur imprejurul piscinei iti ofera cafea de la aparat, aceleasi sucuri si cocktailuri care ii incanta insa maxim pe copii si dupa mult soare e buna o bautura rece chiar si pentru adulti.

Marea este peste drum de hotel, sezongurile sunt si aici gratuite, asezate insa pe o bucatica de plaja pana in buza marii, ceea ce nu mi-a placut deloc.Nu ai loc sa te joci cu copiii in nisip, nu ai loc sa te plimbi pe malul marii, nu sunt practic decat niste fasii pline de pietre.

Despre mare in doua cuvinte…aceeasi dezamagire, stiam ca Mediterana este cu mult mai rece decat alte mari, insa aici, nu poti intra foarte bine in apa din cauza pietroaielor care iti distrug talpile si degetele ( din fericire nu sunt pe o portiune intinsa ), apa a fost mai mereu rece si plaja ioc!

Asadar, am facut doar 3 bai in mare, alea pe fuga din cauza apei reci, insa am compensat cu piscina din plin.Dimineata pana la 11:30 si dupa masa pana la ora 18 cand piscina se inchidea stateam la soare si ne balaceam.

Serile ni le-am petrecut prin oras, Marmarisul chiar e frumos,e aglomerat tare, dar mi-a placut mult.Bazarul e o nebunie, gasesti o multime de chestii, nu foarte ieftine ca pret, dar tiganeala aia pe care trebuie s-o faci cu turcul pentru fiecare produs cumparat iti poate scoate produsele la preturi acceptabile.Calitatea difera si la fake-uri, mi-a spus unul ca exista calitate, la calitate, la calitatea fake-ului :-).Aurul nu este foarte ieftin, cel mai ieftin il puteam achizitiona la 140 ron/ gram, dar si asa nu mi se pare o afacere.

Mie, una,aglomeratia si mai ales la fiecare butic statul ala la povesti si la negocieri cu turcii, mi se pare cumplit.Nu imi place genul ala de „stat gramada”pe client, fara sa poti sa te uiti in liniste la ceea ce vrei, sa iti speli ochii doar in unele magazine, fara sa dai detalii de unde esti, ce cauti, cat costa la tine acasa si alte asemenea discutii interminabile ce au loc invariabil in absolut fiecare boutique.

Excursiile optionale vandute de reprezentantul agentiei partenere din Turcia erau aproape duble la pret fata de excursiile organizate de agentiile locale, noi am luat o croaziera in delta Dalyan, pe care agentia partenera ne-o vindea cu 75 EUR pentru toti trei si am achizitionat-o cu 40 EUR de la o agentie locala.

Intr-o seara am fost la Icmeler ( se poate ajunge cu un bus mic numit dolmus care circula la intervale scurte si calatoria nu dureaza mai mult de 10-15 minute , la un pret foarte avantajos), mi-a placut mult mai mult ca si locatie, avand in vedere ca e mai liniste si eu in vacantele astea unde vreau sa ma odihnesc imi doresc liniste si nu agitatie, lume multa si galagie.Si preturile mi s-au parut mai scazute ca si in Marmaris, de acolo mi-am si cumparat anumite sovenirouri la un pret mai avantajos.

Dat fiind faptul ca data trecuta am vizitat Efesul si Pamukkale si am facut si o baie turceasca cu tot ce implica asta, ne-am oprit doar la excursia in Dalyan si la o seara turceasca unde ne-a placut foarte tare.

Overall, nu mi-a placut nici de data asta Turcia, excursia a costat 1560 EUR pentru 8 zile, la acest hotel de 5* ( care sunt in fapt 4* comparativ cu alte locuri vizitate) cu all inclusive, 2 AD+1 CHD .Nu rezonez deloc cu tara asta, cu atitudinea turcilor atat de intruziva, cu modul lor de a se comporta cu turistii.

In viitoarele postari( cand o sa mai am timp sa ma mobilizez sa scriu) am sa povestesc despre prima tabara a lui Kiki si mai ales despre minunata vacanta pe care am petrecut-o in Germania, la cele 2 parcuri de distractii Europa  Park si Lego Land.

Pana atunci, va doresc o toamna minunata si inceputuri bune pentru toti, mici si mari!

 

 

 

Interviu la 9 ani

Prima data i-am pus aceste intrebari acum 3 ani, aici. 

Astazi am repetat figura, foarte putine din ceea ce ii placeau la 6 ani si jumatate ii mai plac astazi. Voila:

  • care e culoarea ta preferata?   Cyan
  • care e jucaria ta preferata?   Masinile
  • care e fructul tau preferat?   Pepenele
  • care e serialul tau preferat?   Familia Thunderman
  • ce iti place sa maninci la pranz?  Supa si legume cu carne
  • care e jocul tau preferat?   Crafting and building
  • care a animalul tau preferat?   Cainele
  • care e cantecul tau preferat?   Bohemian Rapsody ( Queen )
  • care e cartea ta preferata? – De ce?   Matilda de Roald Dahl ( este o fetita supradotata si parintii o demoralizeaza dar ea crede in fortele ei si isi vede de drumul sau)
  • care sunt cerealele tale preferate?   Nesquik duo
  • ce iti place cel mai mult sa faci afara?   Sa ma joc cu prietenii
  • care e bautura ta preferata?   Suc de mere
  • care e sarbatoarea ta preferata?  Craciunul
  • cu ce iti place sa dormi noaptea?   Cu ursuletul meu Tedy
  • ce iti place sa maninci la micul dejun?   Cereale cu cacao si lapte
  • ce vrei sa fi cand vei fi mare?   Medic veterinar

Final fericit de clasa a doua

Am tras adanc aer in piept, m-am frecat la ochi sa ma asigur ca nu visez si ca e real, a venit vacanta mare, am terminat si clasa a doua!

Clasa intai a insemnat petru mine unul dintre cei mai grei ani din viata mea de parinte, un an in care am trait niste emotii nebune, am trecut adesea de la agonie la extaz si copilul asisderea.Am fost atat de fericita la finalul clasei intai, de parca terminase liceul si era student! 🙂

Anul acesta- instinctul si experienta mea de om, care a lucrat atatia ani in invatamant, s-a adeverit iar – daca clasa intai e pornita cum trebuie si copilul e pus pe un fagas bun, ceea ce va urma va fi mult mai usor si mai putin datator de dureri de cap.

Clasa a doua a fost un an in care am respirat, un an in care nu s-a mai plans de nicio parte, un an de zile in care am fost si noi oameni intregi la cap.

Am ramas cu lucratul suplimentar, am facut-o in fiecare weekend, am cumparat eu culegeri si m-am abonat la gazeta matematica, am scris multe dictari pentru a invata ortogramele si sa le folosim corect in context.

Ayan a devenit docil in acest sens si as putea spune ca e chiar constiincios.De exmplu, inainte de renumitul concurs Comper , desi invatatoarea nu a lucrat nimic suplimentar cu ei pentru a-i pregati pe cei cativa calificati ( nu lucreaza absolut nimic  in plus fata de manual, se raporteaza strict la programa scolara!) , singur si-a luat de pe net subiecte date la diverse faze ale concursului in anii precedenti si le-a lucrat pana la venirea mea de la serviciu pregatindu-se pentru etapele ce il asteptau.

Rezultatele scolare sunt pe masura muncii lui, este cel mai bun elev din clasa alaturi de un alt coleg care lucreaza la fel de intens acasa cu mama lui.

Pentru ca am vrut sa ma conving ca este intr-adevar la un nivel ridicat de cunostinte si nu doar intrat in gratiile doamnei care il apreciaza foarte tare si deseori ma gandesc ca poate fi subiectiva in anumite situatii, l-am inscris anul acesta si la concursuri organizate in afara scolii, cu profesori corectori care nu ii stiau nivelul si nu-l cunoasteau, cu lucrari corectate cu coltul inchis, nenominal, astfel incat ceea ce oglindeau rezultatele respective era fix pe baza cunostintelor lui ( sunt genul acela de concursuri fara premii, unde toata lumea ia o diploma si o medalie pentru participare, dar rezultatul este in functie de ceea ce au scris pe foaie).

M-am convins ca poate face fata cu brio unor astfel de provocari, trebuie sa mai lucram la atentie, se grabeste sa termine si uneori ii scapa anumite detalii din vedere, detalii care duc de rapa intregul rezultat al problemei.Nu avem greseli de calcule, de logica, ci de atentie.Macar stim unde trebuie lucrat. In clasa, are numai FB-uri, asta pentru ca sunt sigura ca  deseori cand doamna se plimba pe langa ei si isi mai arunca un ochi pe foaie ii atrage atentia sa reciteasca sau sa fie atent la x detaliu. La consursurile respective, a lucrat fara niciun alt input al profesorilor si iaca am descoperit deficienta de atentie si graba de a termina fara a se verifica.

Pentru ca lucreaza dupa manuale diferite fata de restul scolilor ( am vorbit cu parinti din scoli diferite, din cartiere diferite si ei erau cam toti aliniati ) in primul semestru doamna invatatoare a pus accent foarte mult pe ordinea operatiilor si pe operatii cu sute, iar partea cea mai funny, cea cu tabla inmultirii,ne-a revenit noua, parintilor in vacanta de iarna.Trebuia ca dupa vacanta sa vina cu tabla inmultirii in intervalul 1-5 perfect stiuta.

Nu mi-am batut capul asa de tare, pentru ca am marele noroc sau ma rog, Kiki are marele avantaj, ca are o putere de memorare fantastica  ceea ce il ajuta sa retina mult cantitativ, repede si din fericire si pe termen lung ceea ce are de memorat.

Deci inmultirea si impartirea pe care i-am explicat-o prin exercitiile suplimentare nu ne-au dat nicio bataie de cap, a fost foarte simpla trecerea de la adunari si scaderi la inmultire si impartire.

Ceea ce ne-a impotmolit putin a fost partea cu fractiile.Sunt mici inca, cred ca explicatiile nu au fost foarte solide la scoala si de aceea i s-au si parut destul de greoaie.Nu am stiut pana unde sa ne limitam cu explicatiile, astfel incat am facut putin mai avansat termenii de fractie.Nu i-au stricat, a inteles si probabil intr-a patra ii va veni mai usor.

A avut si primele evaluari serioase din viata lui de elev, au fost emotii, au fost si lacrimi, caci doamna le-a spus ca „cine nu ia note mari la evaluare, va merge la scoala de vara „, au fost multe teste lucrate pentru aceste evaluari si in final am inteles ca sunt niste porcarii pentru niste copilasi de clasa a doua.Dar sunt , si noi trebuie sa le facem fata si sa ne pregatim pentru ele.

M-am gandit mult daca sa-l mut la o alta invatatoare ( eventual si la o alta scoala) care sa lucreze mai sustinut si sa nu se raporteze strict la manual, insa vazand ca sistemul de intrare intr-o scoala noua este absolut naucitor si presupune eforturi mari, am abandonat ideea.Eu oricum lucrez cu el mult suplimentar , am gasit cu ajutorul unei prietene de-ale mele un centru de performanta pentru mate unde am sa il duc din toamna ( daca exista locuri libere pentru clasa a treia) si nu il mai trambalez la alta scoala, in alt colectiv, cu alta doamna.Mai am si temerea ca poate nimeri la o doamna foarte buna, insa pe care el sa nu o placa sau sa nu inteleaga foarte bine ce explica ( am vazut asemenea cazuri ).In plus, Ayan nu este cel mai sociabil si cel mai prietenos copil din lume, asadar mereu tin cont si de rugamintea lui de a nu-l stramuta intr-un colectiv nou unde se obisnuieste destul de greu si cu multa munca de lamurire din partea noastra.

La afterschool lucurile au fost extrem de asezate in clasa a doua, este deja al doilea an incheiat de after, s-a acomodat, stie exact ce si cum are de facut, ii place si intotdeauna vine cu temele facute.Au avut extrem de multe proiecte frumoase, au facut lucruri foarte interesante si el este incantat peste masura, asa incat si clasa a treia merge mai departe la acelasi after.Ba chiar, anul acesta, a fost castigatorul unui concurs de literatura la care au partcipat 72 de copii de varste diferite si singurul care a castigat o pereche de ochelari virtuali a fost el, un copil de clasa a doua care „le-am dat sah mat, mami, celor mai mari ca si mine !”:-) In vara aceasta mi-a cerut chiar sa il las intr-o tabara cu colegii lui de la after, pe cea organizata de doamna lui invatatoare, la clasa, a refuzat-o.

Anul acesta am schimbat si profesorul de engleza cu minunatele cursuri de la British Council ( am de gand sa scriu un articol separat pe tema aceasta), asa cum spuneam si intr-un articol precedent au fost rezultate mai mult decat peste asteptarile noastre initiale, asadar continuam si anul urmator cu aceleasi cursuri, nivelul urmator.

In vacanta asta mare, asa cum i se pare lui Kiki ca este, va calatori mult, are de mers cu noi in doua destinatii si cu bunicii in alte trei, plus tabara cu afterul.Deci toata vara e plecat cu sorcova prin lume, cum ii spun eu.Dar merita aceste plimbari cu varf si indesat dupa ce a muncit un an intreg scolar de la ora 8 dimineata pana seara la 19 uneori.

Pe langa distractie si plimbarile aferente, zilnic, incepand cu 1 iulie, va lucra suplimentar atat la mate cat si la romana, pentru a nu uita nimic din ce s-a facut anul acesta scolar.

Cea mai mare fericire a mea este faptul ca este innebunit dupa citit.Are zile in care a citit un roman intreg ( ieri s-a intamplat acest lucru cu partea a treia din „Jurnalul unui pusti „),are zile cand citeste mai putin, dar zilnic citeste, fara sa il roage nimeni, fara sa ii impuna nimeni asa ceva, pur si simplu ia cartea in mana si devoreaza continutul.Ulterior il pun sa imi povesteasca ceea ce citeste ca sa fiu sigura ca nu parcurge mecanic continutul cartii, ci il intelege si aprofundeaza.

Anul acesta am investit in carti.Am hotarat cu el ca nu mai cumparam nicio jucarie, nimic ( am facut exceptie de Craciun si Paste cu niste lego-uri) si investim in carti.Masiv, sume frumusele.Si asa am facut.Am cumparat mai multe colectii de romane, am luat multe carti de-ale lui Roald Dahl, colectia cu Harry Potter si pe cea cu Jurnalul unui pusti si alte asemenea carti.

Long story short cam asta e finalul de clasa a doua, diplome peste diplome, a reusit al doilea an scolar sa aiba numai FB pe linie la toate materiile, sa se mentina cel mai bun copil din clasa si sa exceleze la matematica care este preferata lui ever.

Clasa a treia sa vedem ce ne va aduce, vreau sa il inscriu si la un curs de IT ( robotica & stuff ) , ma gandesc sa il duc si la un sport – ceva cu karate , sa invete sa se apere, caci desi nu e violent deloc, a mai cazut in mijlocul unor animozitati ( culmea cu fete! ) si a iesit uneori „sifonat” din intalnirile acestea :-). Macar sa invete sa se apere, daca tot il invatam sa nu dea el  niciodata in fetite!

Pana la alte vesti, va dorim tuturor o vara linistita,calda si insorita, cu vacante frumoase in care sa va odihniti si sa va reincarcati bateriile pentru un nou an scolar, ce nu este chiar atat de departe cum li se pare celor mici!

 

9 ani

…daca imi vine sa cred?Nu, tie?Parca nu pot inca a crede ca au trecut atatia ani, ca te am in viata mea de atata vreme, ca abia acum 9 ani am descoperit ca nu pot iubi nimic si pe nimeni, pe lumea asta, mai mult decat pe tine…

Nu am mai scris de foarte mult timp, nebunia zilnica in care traim abia imi lasa putin timp, seara, sa stau cu tine si sa ne povestim, sa ne imbratisam strans si sa ne soptim diverse cuvinte tandre prin care sa ne exprimam dorul si frustrarea de a nu putea petrece mai mult timp impreuna.

Anul trecut nu am scris nimic de ziua ta, pentru ca am fost in plina criza de lombosciatica, pentru ca abia imi schimbasem jobul si eram intr-o perioada extrem de grea si de aglomerata, pentru ca nu-mi ardea sa scriu nimic.

Abia am reusit sa ma mobilizez si sa iti pot organiza o petrecere alaturi de colegi si prieteni, asa cum iti doreai.Desi ma durea pana in varful capului fiecare pas, pentru tine si de dragul tau am stat in picioare si am fost o gazda desavarsita, iar bucuria din ochii tai m-a facut sa uit de tot la sfarsitul celor trei ore de zbantuiala.

Mi-ar fi placut sa pot scrie despre cum ai fost intre 7 si 8 ani, dar nu imi mai amintesc mare lucru din toate cate s-au intamplat, pentru ca tu esti ca o un vin spumant si zilnic sunt alte si alte chestii demne de consemnat, sunt atatea lucruri pe care mi le spui, pe care le faci ,incat mi-ar fi enorm de greu sa tin minte absolut tot si toate, de aceea ma blamez ca nu ma pot mobiliza sa scriu mai des.

Datorita celor spuse mai sus, oricat de ocupata as fi,astazi m-am pus pe scris.

Si vreau sa scriu despre tine, cel care esti acum, cu fix o zi inainte de 9 ani.Te-ai transformat mult in aceasta ultima perioada, nu numai fizic, ci si moral, intelectual.

Ai ramas insa, inca acelasi copil frumos, cu obrajii de catifea, dinti care in sfarsit s-au aliniat frumos, astupand strungareata uriasa pe care o aveai cu un an in urma.Parul nu mai este atat de ondulat cum il aveai odata, dar lasandu-l iar lung, bucle frumoase isi fac aparitia.Culoarea ochilor nu ti s-a inchis, a ramas acelasi verde frumos, doar parul a devenit un saten-castaniu, care sunt sigura ca pe masura ce vei creste, va fi si mai inchis.Ti-a ramas inca mirosul ala dulce de copil, miros care ma innebuneste de placerea cu care ma inunda amintirea ta ca si copilas, ca si bebelus.Si acelasi miros care ma linisteste intotdeauna cand sunt stresata si am nevoie de momente de liniste – atunci imi ingrop toata fata in parul tau si stau acolo minute in sir, adulmecandu-te cu totul, umplandu-mi sufletul de tine, de totul meu.

Te-ai marit, esti inalt ( ai aproape 1,48m  si 35 la picior), te-ai conturat intr-un semi adolescent cu un corp bine definit si suplu, cu picioare lungi si maini delicate.Esti puternic si independent, vrei pe zi ce trece sa ne demonstrezi ca te poti descurca de unul singur, ca nu mai esti baietelul de odinioara dependent de ambii parinti.

Anul acesta am aflat ca esti printre putinii copii din tara asta cu un IQ de 146 ( Einstein a avut 152), asa poate explicandu-se rezultatele tale minunate de la scoala si de la activitatile extra scolare.Dar tot atunci am aflat ca a avea un IQ mare nu garanteaza mereu si reusita in viata fara un IQ emotional dezvoltat.Si aici trebuie sa mai lucram.Mult.Si imi dau toata silinta sa o facem bine.

Esti inca exrem de sensibil, desi duc cu tine mereu munca de lamurire si iti explic ca vulnerabilitatea este un lucru cu doua taisuri.Iti explic ca unii oameni, inca de mici, au porniri rautacioase, sunt construiti si educati de acasa sa fie mai  putin prietenosi, sa arunce venin in jurul lor  si sa nu se bucure nicicum atunci cand altcineva este altfel decat ei si decat lumea lor. Tu trebuie sa ramai falnic ca bradul, sa ii ignori pe toti acei care nu corespund cu principiile si felul tau de a fi( chiar daca uneori dezamagirile au gust amar si nu gasesti mereu o explicatie logica in comportamentul celorlalti fata de tine), sa iti urmezi mereu calea chiar daca aceasta va fi de foarte multe ori presarata cu spini.Fiecare are locul si drumul sau si mai devreme sau mai tarziu, cei care arunca cu venin  poate vor intelege ca este loc pentru toata lumea sub soare.

Ma doare tare si in multe nopti am plans ( cand capsorul tau se odihnea linistit pe bratul meu ) atunci cand tai fost „atacat” de adulti, pentru ca o fac in mod evident malitios, din frustrare si din invidie.Nu-i nimeni vinovat pe lumea asta ca Dumnezeu a fost atat de darnic cu tine, ca ti-a dat in egala masura frumusete multa si minte cu carul.Nu-i vina ta ca intelegi rapid absolut tot, ca ai o putere de memorare fantastica si esti foarte atent la detalii.Dar este exrem de dureros pentru o mama sa primeasca bobarnace gratuite de la alti parinti, doar fiindca copiii lor nu sunt ca si tine.Nici nu trebuie sa fim la fel, fiecare are talentul si daruirea sa, care cultivate pot duce departe visurile celor mici.Important este ca cei mari sa ii si asculte pe cei mici si sa raspunda conform nevoilor lor.

Revenind la scoala…matematica iti place mult de tot, romana nu este printre materiile preferate, desi invatatoarea ne spune ca excelezi la romana, ca folosesti un limbaj cu mult peste varsta ta si scrii fara greseli de ortografie. Toate acestea insa se intampla nu numai datorita faptului ca esti destept, ci si a muncii tale suplimentare continue, pe durata intregului an calendaristic ( vacantele tale au zilnic doza lor de mate si de scris,caci performanta fara efort depus nu exista in niciun domeniu!).

Un lucru care ma bucura peste masura este faptul ca esti pasionat de citit, ca zilnic iti iei o carte in mana si te cufunzi in lecturile minunate ale copilariei.Ti-am cumparat o colectie intreaga a lui Roald Dahl , colectie pe care o devorezi actualmente.Citesti singur, din placere, de mai bine de un an, fara sa iti cer sa faci asta din obligatie.E mare lucru ca unui om sa ii placa sa citeasca, sa ii placa senzatia de a avea o carte in mana afundandu-se in paginile ei minunate de lectura.

Anul acesta scolar am schimbat profesorul de engleza din clasa intai cu sistem de predare invechit si fara rezultate, cu British Council.Sunt atat de fericita de progresele tale vadite la engleza – conversatie, scris si citit incat oricate sacrificii ar cere plata acestei taxe anuale, nu as mai renunta la ei.Nu te-am vazut nicicand atat de incantat de a merge la niste cursuri , nu te-am vazut nicicand, inainte de British, conversand si raspunzandu-mi in engleza la telefon atunci cand vorbim.Sunt sigura ca dupa inca 2-3 ani, vei vorbi fluent si corect gramatical in limba engleza.

Pianul nu te mai atrage nicicum, o faci din obligativitate, din rusinea de a nu o supara pe bunica-ta, de gura mea si a lui taica-tu, dar nu din pura placere.Si asta, desi m-a intristat tare, caci ai totusi 4 ani de pian in spate, stii perfect masuri, note si poti canta si descifra la prima vedere partituri destul de complicate cantate la ambele maini, m-a pus pe ganduri, ti-am auzit si cantarit dorinta mare de-a canta la chitara, de a-ti face o trupa de muzica  cand vei fi mare. De la toamna, am sa vad cum am sa pot jongla cu timpul meu, astfel incat sa poti merge si la chitara.Macar sa nu regret ca nu ai incercat si asta daca tot ti-ai dorit atat de mult.

Din cauza putinului timp liber pe care il mai avem dupa scoala si after, engleza si pian, marele meu regret este faptul ca nu faci un sport.Miscarea te-ar disciplina si mai tare, ai deveni mai responsabil si mai ordonat.Poate din clasa a cincea, cand timpul ne va permite, sa mergi neaparat la un sport.Pana atunci, ma bucur mult ca te joci mereu in curte, ca nu exista zi de primavara pana toamna tarziu, in care sa fie frumos afara si tu sa nu  stai macar o jumatate de ora pe afara, la joaca.Ma bucur ca desi pasionat de ecrane ( telefon, tableta, tv) le lasi deoparte in favoarea jocurilor in aer liber.

Anul acesta pe langa pestii de care suntem indragostiti fara masura, am adus la noi in casuta si trei perusi, pasarele care te fac fericit si iti aduc zambete multe pe buze.Stiu ca cea mai mare dorinta a ta este sa cumparam un catel, un labrador bej care sa-ti fie tovaras loial, dar faptul ca un caine care sta singur nu se simte chiar ok, ma face sa mai aman momentul.Nu as vrea sa il tinem legat, aia nu este o viata pentru un labrador iubitor de miscare si de nazbatii.

Ca am ajuns la capitolul nazbatii…anul acesta a fost unul in care ne-am certat mai putin, continuam sa fim aceeasi buni prieteni, confidentele pe care mi le faci au devenit mai detaliate, mai pline de amanunte si de sfaturi din partea-mi, pentru ca asa cum iti spun mereu, nimeni pe lumea asta nu te poate sfatui de bine, dezinteresat si cu iubire maxima mai mult decat mine si taica-tu.Nimeni nu iti vrea binele asa cum noi doi iti dorim din suflet.

Nazbatii faci multe, imi zic mereu ca asa-s baietii, zapaciti si plini de surprize, ai tot felul de idei zapacite pe unele punandu- le in aplicare si cu rezultate nu tocmai dragute.Dar, desi te mustruluiesc mereu cand faci vreo boacana mai mare, intotdeauna te apar si te scot basma curata din situatiile neplacute in care uneori intri.

Anul asta a fost anul in care ai simtit pentru prima data „fluturi in stomac” :-), te-am ascultat de fiecare data, te-am incurajat si te-am sfatuit sa te porti galant cu fetele, in toate situatiile, caci de marle e plina lumea asta.Exista si exceptii, ca in cazul acelei Iulii care isi dorea sa te poata „bate mar” si acolo, desi nu sunt de acord sa atingi o fata macar cu o petala, nici batut mar nu poti sa stai, sa devii marioneta.

Fluturii, odata cu primavara, asa cum au venit, au si plecat, vor mai fi roiuri intregi in stomacelul tau de-a  lungul vremii, vor veni si vor pleca in functie de anotimp, important este sa inveti cum sa traiesti bucuria  pe perioada in care ii vei avea si cum sa gestionezi uneori tristetea pierderii lor.

A fost anul intrebarilor si al raspunsurilor, anul in care ai aflat multe lucruri ( pe unele mi-as fi dorit sa le mai amanam putin, dar daca au venit a trebuit sa fie clarificate si sa le dam un inteles normal care sa nu te afecteze ), an in care te-ai maturizat si felul in care si despre care vorbim este la alt nivel, anul in care te-ai desprins cumva de mine mergand singur in excursii si in tabere, anul in care vrei sa imi demonstrezi ca esti barbatel de nadejde pe care ma pot baza oricand si in orice situatie.

As scrie mii si mii de cuvinte, te-as descrie in fel si chip, dar trebuie sa ma opresc, revin in alta zi cu alte scrieri despre omuletul frumos conturat, de care suntem mandri nevoie mare, care ne face mega fericiti in fiecare zi.

Te iubesc Pikiluna mea ( sa nu uitam nicicand de Kiki, Kikiblue,Pikilica si alte asemenea apelative!), iti multumesc pentru ceea ce si cum esti, nu mi-as dori nicicum sa fie altfel.

La multi ani, iubirea mea, frumosul si dragostea mea, inima si sufletul meu!

O duminică de traumă la Bagdasar Arseni – UPU

Septembrie și toamna cea frumoasă au început pentru noi cu evenimente multe,unele mai fericite,altele mai nefericite,însă plini de optimism mergem mai departe.

Azi aș fi vrut să încep postarea cu vacanța de o săptămână din Spania,să scriu cât de tare ne-au fost încântați ochii și sufletul în cele 7 zile petrecute în Santa Susanna și în Barcelona.

Dar azi nu scriu nici despre vacanță,nici despre clasa a doua,nici despre cât de fericită am fost fiindcă am reușit să îmi cumpăr bilete la concertul vieții mele,azi am să scriu despre experiența traumatizantă trăită duminică la spitalul Bagdasar Arseni – sectia UPU.

În vacanța din Spania am mers mult pe jos, câte 7-8 kilometri zilnic, am prins niște zile nu tocmai însorite și am făcut totuși baie într-o apă de mare nu tocmai caldă.Cum era de așteptat, criza de lombosciatică a recidivat și aici îmi fac mea culpa!

Recidiva însă nu a fost doar cu niște simple dureri suportabile, ci cu zvârcoliri de durere și plâns o noapte toată.

Recunosc că nici pragul meu de suportabilitate al durerii nu este unul ridicat,însă durerile astea pe care le-am trăit de când am probleme cu hernia de disc, sunt inumane.

Și duminică de dimineață, după o noapte în care nu am pus geană pe geană, o noapte în care i-am trezit pe toți ai casei cu plânsetele mele și pentru a mă ajuta să mă deplasez, o noapte în care am înghițit iar antiinflamatoare fără nicio ameliorare a durerilor, am hotărât că spitalul și un medic neurochirurg sunt singura mea salvare pentru a rezista până ajung iar la balneolog (căci da, data trecută a fost singurul medic capabil să mă pună pe picioare în 10 ședințe!).Am scris despre asta aici.

Nu știu de ce am refuzat să merg la spitalul Municipal, nu știu de ce am crezut că alegând Bagdasar Arseni renumit pentru medicii neurochirurgi, îmi va fi mai bine.

Dacă până duminică, de câte ori am avut nevoie de spital și medici din UPU,de spitale și intervenții chirurgicale, lucrurile au funcționat foarte bine pentru noi, pentru că atât la Municipal , Fundeni, cât și la Giulești (acolo nu știu dacă ar trebui să iau în calcul experiența cu nașterea pentru că îl cunoșteam pe medic dinainte și putem spune că am avut o „intrare”) am avut de-a lungul anilor parte de oameni inimoși care ne-au vindecat și nu am întâmpinat niciodată situații neplăcute.

Tocmai pe baza experiențelor noastre din trecut, în absolut toate discuțiile cu și despre blamarea medicilor din spitalele mari de stat, eu eram mereu cea care susțineam că există și oameni dedicați, atenți, care își fac meseria sârguincios, fără a cere nimic mai presus decât salariul lor, că sunt depășiți de situație uneori și li se vorbește urât deși încearcă să ajute bolnavii cum pot, că salariile pentru care pleacă de acasă la muncă nu sunt cele mai ok pentru tot efortul depus în toți anii lor de studiu plus actualmente, că nu muncesc în cele mai bune condiții, că indiferent câte abonamente aș avea la privat tot la medicii din spitalele de stat am încredere să apelez când e vorba de ceva grav, etc.

De duminică, părerile acestea pe care le-am susținut fervent s-au deformat complet, m-am gândit cât am stat în spital la Bagdasar,câtă dreptate aveau toți oamenii care povesteau oripilați felul în care au fost tratați în sistemul de stat de diverși medici, cât de traumatizantă este o asemenea experiență atunci când ești bolnav. Și, cu siguranță, poveștile lor scrise sau spuse au fost experiențe ca cea trăită de mine.

Povestea mea începe duminică la ora 10:00 a.m când ajung la Obregia, la UPU, unde cobor din mașină, în fața intrării, plângând în hohote din cauza durerii (nu știu dacă ați încercat vreodată acrobația de a merge în mașină, 14 km, pe burtă, pe scaunul din dreapta șoferului și la orice groapă sau denivelare să simțiți dureri până în creier?!).

Vine o asistentă și un bodyguard, mă iau de mâini și mă ajută să mă lungesc pe burtă în cabinet. Acolo găsesc o doctoriță, nu foarte amabilă, dar civilizată, care mă consultă și vrea să îmi  prescrie o rețetă cu antiinflamatoare și să mă trimită acasă. Refuz plângând, explicându-i că îmi trebuie ceva intravenos administrat, mai puternic decât ceea ce am luat până atunci sau o infiltrație ca să îmi cedeze cât de cât durerea.Mă trimite la Bagdasar, la neurochirurgie, dumneaei nu poate administra intravenoase fără RMN.

Plec mai departe, cu o hârtie în mână în care mi se scrisese că refuz tratamentul pe cale orală cu antiinflamatoare.

Ajung la 11:00 în față la Bagdasar Arseni, tot plânsă, tot cu aceleași dureri cumplite. Coborând din mașină,aceeași primire ireproșabilă din partea unui bodyguard și a unui brancardier. Intru în spital, se deschide ușa triajului, iese o asistentă minunată (dna.Liliana) – o să revin să precizez de ce minunată – mă conduce în interior la UPU, pe hol însă, mă întinde pe un pat, îmi ia buletinul și pe soțul meu ca să facă formele de triaj.

Tricoul îmi este fleașcă de ud, gura uscată, părul ud fleașcă de la durere.Stau cu fața în jos, în fața cabinetului de resuscitare, a toaletei cadrelor medicale și a unui cabinet unde se pregăteau injecții, pansamente, etc.Mă vaiet continuu, încet, însă suficient cât să fiu auzită de ceilalți din jur.

Vine înapoi doamna Liliana, îmi aduce buletinul, îmi lasă patul la orizontală, mă șterge pe față cu un șervet și îmi aranjează cearceaful. Îmi spune să aștept,de aici depinde numai de medici când mă iau la control.

Stau de o oră întinsă pe pat, mai plâng când și când că nu îmi găsesc o poziție liniștitoare, trec pe lângă mine asistente și medici din UPU care se vânzoleau pe acolo, stăteau la povești, râdeau, niciunul nu îmi dă nicio atenție.

E duminică și cazurile din urgență nu par a fi grave, vin oameni pe picioare, cu dureri relativ suportabile, nu am mai văzut pe nimeni intrând întins sau plângând, semn că lucrurile nu erau atât de grave.

Absolut nimeni,din câte cadre medicale din UPU s-au perindat pe acolo, nu m-a întrebat ce este cu mine.

Am nevoie de apă, strig, ei râd și nu mă aude nimeni.Mă vede bodyguardul și îmi aduce un pahar, mă ajută să mă ridic cumva și să beau.

După încă o oră de stat pe același hol și pe același pat, ora 13 deja, am nevoie la toaletă.Îl rog pe bodyguard să mă ajute să mă ridic.E un puști stânjenit, îl aduce pe soțul meu să mă ducă el la toaletă.Mă gândesc că în starea în care sunt, mi se va permite să folosesc toaleta din fața patului pe care zac întinsă de două ore, deși pe ușă, ce-i drept, scrie că este pentru cadre medicale.

Apare o asistentă agresivă, genul acela de femeia- bărbat, care tună și fulgeră la bodyguard de ce l-a lăsat pe D. să intre în UPU? Puștiul îi explică că e soțul meu și mă cară la toaletă.O înfurie răspunsul lui și mai tare, îl face obraznic și îl amenință că de mâine nu va mai lucra aici pe secție.Urlă și la noi să nu care cumva să folosim toaleta zeilor din UPU că ei nu o amestecă cu bolnavii.

Fiecare pas făcut era echivalent cu o durere cumplită, ca de cuțit, plâng iar și mă duce D. mai mult în spate decât pe picioarele mele.

Pe hol imediat sar niște rromi să ne ajute,mă duc săracii mai mult pe sus decât pe picioare la baie, mă așteaptă toți și mă duc înapoi până la poarta zeilor de la UPU de unde trebuie să te târăști singur înăuntru să nu superi vreun semizeu gen asistenta agresivă…

Ajung iar pe burtă culcată, între timp este ora de masă la radiologie și în UPU relaxare totală, câțiva bolnavi în paturi în sala de urgență, o doctoriță vorbește la telefon aproape de mine,o asistentă urlă contextual :” să vină firma,nu îi mai suport pe ăștia care se pișă pe ei în pat!”

Nu știu cine este firma, mă lămuresc rapid însă – fetele de la curățenie.Doctorița cu telefonul se hlizește lângă mine despre cum a petrecut la Craiova,cum îi urăște de tare pe taximetriști, cât de nasol a fost în tren, nu se mai duce curând la Craiova.

Am două ore și jumătate de când stau pe pat, cât am fost la toaletă D. mă întreba cât mă mai țin pe hol în halul ăsta, chiar nu se sesizează nimeni în ce hal sunt?!

Cât vor ei te țin, zeii de la UPU!

Apare un medic, înalt și slab, cu ochelari rotunzi, pe care îl întreb cât mai durează să mă consulte cineva? Răspunsul lui m-a năucit :” matale, bre, stai acolo până îți zicem noi,eu sunt chirurg și nu văd d-ăștia ca matale la urgențe!”

Alt zeu din Bagdasar!Ăsta era chirurg…

Mă gândesc cât de mult contează haina în România.Duminică, imaginea mea cu părul strâns cocoloș la spate, cu o fustă de jeans aruncată pe mine și un tricou lălâu, zăcând pe un pat de spital, i-a dat dreptul unui chirurg zeu  să îmi vorbească cu matale și cu bre, la pertu direct, ca și cum până atunci linsesem împreună blide de mâncare.M-a anunțat că el e chirurg și d-ăștia ca mine nu vede, probabil doar îi taie și asta doar pe bani mulți!

Pleacă, nervii îmi sunt întinși la maxim, doctorița care vorbise la telefon, se mai plimbă pe acolo încă și o sună altcineva.Alte hliziri, alte povești, așa ca de duminică după-masă când toată lumea stă la taifas.

Ora 15 deja, mă ridic cum pot și intru singură în sală de urgențe.Mă săgeată fiecare pas făcut, am lacrimi în ochi dar mă gândesc că poate chiar au uitat de mine, poate nu li s-a dat fișa, deși mi-e greu să înțeleg cum să treci de atâtea ori pe lângă un om plângând, care zace pe hol, și să nu îl întrebi măcar o dată, ce dracu’ face acolo zăcând de 3 ore?! Cum??

Mă gândesc înaintând către sală, nu numai la mine, ci și la copilul meu care stă la ușă, afară, nemâncat și în picioare, așteptându-mă de atâtea ore.

Îi întreb cu o voce stinsă pe toți cei adunați în jurul unui birou (2 medici și 3 asistente plus bodyguardul șef) când mă poate vedea cineva că nu mai rezist.

Asistenta agresivă și tocmai doctorița cu vestitele conversații de pe hol ridică imediat tonul ( îndrăznisem să pătrund nechemată în sanctuarul zeilor, să le stric voia bună și hlizeala!), îmi spun că o să intru când o să mă cheme ele, nu sunt o urgență majoră pentru ei și să nu mai fac scandal, să aștept!

Au crezut că și eu, ca în majoritatea cazurilor de pacienți atât de bolnavi, fac stânga împrejur și plec cuminte la locul meu, cu capul plecat, așteptând probabil până la ora la care zeii aveau chef să se uite și la mine.

Nu aveam nimic de pierdut,decât un drum până la Municipal și 3 ore pe un hol din UPU fără un calmant, așadar mi-am permis să îi iau la întrebări.

În primul rând am luat-o la întrebări pe doctorița vorbăreață, care a îndrăznit să ridice tonul, dacă ar fi folosit jumătatea de oră cât a vorbit la telefon, ar fi consultat nu unul, ci mai mult de doi – trei pacienți (am urmărit mersul consultațiilor, cam 5-7 minute de om după care îl pasau asistentelor pentru medicație), apoi asistenta bărbat, lipsită complet de umanitate, cu tonul agresiv și indicații de șef comunist, apoi a urmat chirurgul fasulan, care deși nu a mai fost prezent, i-am întrebat pe toată adunătura de zei cum își permite să se adreseze așa unui pacient, fără niciun respect? I-am întrebat ce înseamnă cazuri grave, ar trebui să ne târâm la picioarele lor ca să ne ia în seamă?

Le-am cerut doar respect și să scrie pe foaia de triaj că sunt urgență minoră și să mi-o dea că plec la alt spital.Au refuzat, pacientului nu i se dă nimic! Nici măcar atenție…

Am plecat, m-am târât până la triaj, plângeam în hohote când am ajuns: de neputință, de felul în care suntem tratați când cotizăm sume uriașe la sănătate ( eu, cel puțin, dau lunar 2000 ron), de batjocura la care suntem supuși în țara asta, de stilul infect pe care îl au anumiți medici.

Asistentele din triaj au sărit să mă ajute, mi-au dat apă, m-au întins pe pat, mi-au fixat o branulă. Nu au voie să facă niciun calmant fără știrea medicului.

Pe hol zace pe un scaun un băiat și o familie cu un copil mic.

Cât stau întinsă, asistentele din triaj îmi povestesc că au probleme mari cu medicii din UPU, că refuză să consulte pacienții mai repede și aceștia fac scandal în triaj, dar medicilor nu îndrăznesc să le spună nimic, de teamă.Acum, dacă am țipat vor refuza sa mă vadă.Mi se pare din altă poveste ceea ce se întâmplă în acest spital,vreau și cer să vorbesc cu un șef de la UPU. „Azi este duminică și nu lucrează! Dar pot scrie o reclamație și o citește șefa când vine… ”

Brusc, dau buzna oamenii cu copilașul în brațe, strigând cât ii țineau plămânii că le moare în brațe puiul, a făcut alergie la nu știu ce medicament și copilul nu mai respira bine.

Asistentele din triaj dau buzna peste zeii din UPU, fiind vorba de un copil se mobilizează imediat.Se liniștesc iar apele,copilașul e bine.

Insist să plec, îmi vreau fișa, este ora 16:00 deja. La spital stau de 5 ore, ce e drept pe un alt pat, dar în aceeași situație.

Asistentele îmi dau un registru cu reclamații, își fac curaj, ” dacă scrieți mai mulți, poate se mai schimba ceva! E dezastru în spitalul ăsta!”

La 16:30 am intrat la zei.Niciunul din cei cu care avusesem tot acel schimb de replici nici măcar nu s-a uitat la mine.Deci asistentele de la triaj au avut dreptate! Un medic tânăr, rezident, apărut de nu știu unde cât am fost eu la triaj, îmi ia fișa.

A durat fix 5 minute să cheme de sus un neurochirurg (dr.Filip, medic rezident -comportament ireproșabil ), m-a consultat, administrat calmant puternic pe perfuzie și în jumătate de oră eram plecată de acolo cu dureri mai suportabile. Cât a durat consultația medicului? Fix 10 minute!

Am așteptat 6 ore și jumătate pentru fix 10 minute!!!

Vreau să știu de ce în țara aceasta, în spitale mari din capitală, cum este Bagdasar Arseni, unde vin bolnavi din toată țara, se admit comportamente ca cele descrise mai sus? De ce conducerea nu se sesizează, de ce sunt lăsați niște iresponsabili la UPU și nu sunt trimiși la clinici de cartier? Cum își permit medici ca ăștia să ceară salarii mari când stau câte jumătate de oră la telefon? ( eu abia prind 5 minute cu fi-miu zilnic când sunt la birou, nu mai vorbesc de inexistența acelor hlizeli, cu excepția jumătății de oră pe care o am pentru masă!)

Vreau să mai știu de ce îi plătesc lunar, din munca mea, statului acestuia salariul unei asemenea  persoane care m- a lăsat ca pe un câine să zac pe un hol, fără să se uite la mine nimeni timp de 6 ore și jumătate? Vreau să știu și de ce zeii-medici din Bagdasar își tratează atât de umilitor colegii și personalul cu care lucrează ?

Ceea ce am văzut și trăit duminică, la Bagdasar Arseni, secția UPU, vă spun cu  mâna pe inimă că nu am văzut niciodată în alt spital la care am fost.

La spitalul Municipal, oamenii – medici zbârnâie, am fost cu D. în crizele lui de fiere de multe ori, niciodată mai mult de 2 ore cu tot cu perfuzie nu am stat.Am fost ultima oară la Municipal anul trecut , când am avut o cădere de calciu și m-a dus salvarea- nepunându-se la socoteală faptul că mi-au făcut toate analizele posibile, oamenii erau super drăguți, vorbeau civilizat, glumeau, erau UMANI!

De ce nu se splituiește secția de UPU în urgențe majore și minore, după cum le denumesc ei, de ce se plâng de pacienți care îi ” deranjează” în UPU când de fapt există triajul de care nu trec cei care nu au un diagnostic ce necesită o intervenție urgentă?

Nu există absolut nicio scuză pentru experiența traumatizantă trăită de mine duminică în acel spital infect, nu există nicio scuză pentru atitudinea medicilor, nu există nicio motivație pentru cele 6 ore și jumătate pe care le-am zăcut pe un hol de spital!

Mulțumesc încă o data pe această cale, doamnelor asistente din triaj, bodyguardului din UPU și doamnei Liliana-asistent SMURD pentru umanitatea arătată!

Atât de multă umilință din partea unor oameni care ar trebui să te ajute nu se poate suporta, atâta umilință la adresa unor oameni bolnavi, chinuiți de dureri crunte este de neimaginat!

Lucrurile acestea trebuie să înceteze, de aceea am și scris, dacă și voi aveți povești de acest gen lăsați-le scrise ca mărturii, numai făcându-le cunoscute, poate vom mișca ceva în aceste sisteme putrede și bolnave!

Fluturi și furnici

De pe vremea anilor de gradinita ai lui Kiki,anumite mamici de baietei se laudau despre cuceririle amoroase ale godaneilor din ograda,cum erau ei inamorati tun de diverse godanele din grupa lor de prichindei.

Kiki nu numai ca nu era inamorat absolut deloc,dar tot timpul asaltat de fetitele din jurul lui,era chiar agasat de ele.

Fetitele au fost dintotdeauna mai indraznete si mai „grabite” spre cuceriri,astfel incat ele isi vedeau de treaba lor, incercand prin diverse mijloace sa il cucereasca pe micul meu visitor: de la pupaturi apasate pe obrajori,impletit parul atat de lung candva si ondulat, pana la imbranceli si ciupituri in semn de mare iubire ce ii nutreau :-).

Cred ca este o chestie general valabila pentru femei,manifestata inca din copilarie,mostenita de la Eva,cu cat barbatul ne respinge mai tare,cu atat mai mult ne inversunam sa il avem tocmai pe acela.Deh,fructul oprit!

Anii de gradinita s-au sfarsit,,Kiki a ramas in lumea lui Mickey Mouse si al sau club,visator,,constructor de lego si iubitor impatimit de masini.

La scoala,in clasa pregatitoare,,nici nu vedea si nici nu auzea ceva referitor la vreo fetita,,ba i se parea ceva ingrozitor sa socializezi cu fete.La un moment dat am discutat cu doamna invatatoare posibilitatea de a-l muta in banca cu o fetita si s-a produs la noi in casa o tragedie – cu plansete si urlete, cum ca el nu renunta la prietenul lui ca sa stea tocmai cu o fata?! Va dati seama, tocmai cu o fata – cel mai rau si groaznic lucru ce i se putea lui intampla! 🙂

Il intrebam in repetate randuri daca ii place si lui vreo mogaldeata de prin clasa, raspunsul, invariabil,era acelasi:” pe mine fetele nu ma intereseaza si nici nu imi plac”!

Doamne,ce m-au mai chinuit gandurile, ce m-am mai perpelit la foc mic ca lui nu numai ca nu i se pareau dragute fetele, dar il si deranja orice interactiune cu ele.In fapt, fiind extrem de timid nu reusea sub nicio forma sa relationeze cu ele si atunci alegea respingerea ca pe o forma de proprie aparare.Si cu cat le respingea mai tare, cu atat ele se inversunau sa il sicaneze si mai abitir.

Clasa intai si mersul la after school au adus in viata lui Kiki un alt capitol si anume -cel al gainei batrane care face ciorba buna, dar morcovul sa fie tanar!

O printesa cu nume celest, Norina, ii adora aerul de „surfer” si pletele-i ondulate si il sicana pana ii punea nervii pe toate bigudiurile cu care ea se impopotona, doar, doar i-o fi pe plac micutului din clasa intai.

Il manevra din vorbe si cu mesaje pe whatsapp, dandu-i mereu intalniri „romantice” la toaleta de la etajul intai a scolii.Asa ceva…zau ca nu mi-a mai fost dat sa aud, dar cum generatiile sunt altele, o fi si asta un mod de a-si manifesta iubirea, toaleta fiind un loc unde lasi inhibitiile si te descarci de toate…emotiile!

Cum eu l-am crescut ca momentan (pana la pubertate, dar lui nu i-am spus-o! ) sunt cea mai buna si de incredere prietena a lui, imi povestea tot, ca la o spovedanie.M-am amuzat copios o vreme de povestile lui in legatura cu intalnirile lor.

Cum decurgeau intalnirile de la aceeasi pauza mare, cand era convocat sistematic la wc? Well, domnita cu pricina, ii mangaia pletele, alteori se alergau pana le ieseau ochii ca la melc, cateodata se si bateau, ca junele avea nabadai si personalitate puternica asociata cu rebeliunea, el mereu mergand pe dictonul ” e viata mea si nu imi spui tu ce sa fac” !

Le-am stricat zenul si m-am pus in calea fericirii lor cand dom’sorul a uitat ca s-a sunat si a intarziat la ora ce abia incepuse.I-am interzis sa se mai prezinte la toaleta altfel decat in momentele de necesitate fiziologica.

S-a terminat definitiv idila celebra cand parintii au retras-o pe divina celesta de la after.S-au mai vazut prin scoala, dar el nu a mai acceptat nicio intalnire consumata la buda scolii, asa incat, pe principiul „ochii care nu se vad , se uita! „, s-a terminat si povestea lor.

Interesant insa este faptul ca intrebat de amoruri timpurii, a negat ca i-ar placea celesta in mod special, desi era perfect integrata in tiparul lui de frumusete: blonde suedeze,ochii cat mai albastri si pe sistemul – sa nu fie paguba la casa omului, mancare o data pe zi!

Spre sfarsitul clasei intai, au inceput diverse intrebari de genul :” ce simti cand iti place tare de o fata, ce simti cand esti indragostit, cand incepi sa te pupi pe gura cu fete, etc”?

Nu cred ca va imaginati fericirea pe care am simtit-o auzind asemenea intrebari! Evrika, mi-am strigat, ii plac fetele! Inutil sa mai scriu ca in vara aceasta a descoprit ca cel mai mult ii plac sanii domnisoarelor de clase primare si gimnaziale, a facut o analiza amanuntita la bazinul de la Caciulata cand astepta sa se dea pe tobogane, astfel incat stie omu’ clar ce forma, culoare si marime prefera :-)))) !

De cand suntem mutati aici, se joaca cu 3 fetite, pe care eu le-am privit mereu fix ca pe surorile lui, caci au o relatie cumva frateasca.Poate si unde se joaca de mult timp impreuna, unde le vad zilnic aproape, unde imi sunt atat de familiare, nu le pot asocia altfel decat cu niste surori.

Una dintre fetite este cu adevarat o fetita foarte frumoasa, tiparul l-am descris mai sus, pe deasupra si foarte docila cu toanele craiului caruia cateodata, cand planetele lui se dezalinieaza si chakrele se strica, ea ii propune sa se joace un joc in care el este seful si ea face tot ce vrea el. Doh, asa noroc pe capul lui, rar se intampla! Asta cred ca e visul oricărui barbat, inca din frageda pruncie, sa aiba o femeie al carui sef sa fie, mai ales la cererea ei  :-)) !

Si uite asa, pe negandite, la sfarsit de clasa intai, m-am trezit cu un Kiki indragostit lulea, caruia ii bate inimioara si are fluturasi in burtica cand o vede pe draga lui vecina.

Fiind atat de apropiati, pupaturile si imbratisarile fac parte din jocurile lor zilnice, cateodata sora mai mica a printesei, cuprinsa de gelozie, il incaleca si ea si il pupa cu foc. Fetita cealalta, mai maricica putin ( de varsta cu celesta cu intalnirile din buda)  ii invata „cum se pupa oamenii mari”, le-a explicat ca mangaierile sunt mai ok ” piele pe piele” si ca unii fac si ” relatii sexuale”. Cateodata il mai inghesuie si ea, de multe ori il gasesc calarit de toate trei fetele, alteori cand frumoasa zanica se urca prea mult pe el si il mangaie cu foc, imi spune ca simte “asa ceva, nu stiu exact ce, dar …ca niste furnici”. Si eu ma gandesc cum sa ii spun si sa ii explic furnicile alea?!Cum sa il fac atent sa nu se stranga un musuroi ca apoi e de rau!

Toate astea,venite asa brusc in viata mea de mama de copil, ce era pana mai ieri in clubul lui Mickey Mouse, m-au cam bulversat, dar mi-am revenit brusc si am inceput sa am discutii cu el, discutii pentru care nu eram chiar pregatita la cei 8 ani ai lui si in principal se trateaza problemele cu relatiile sexuale si „pielea pe piele”. Geez, asta e mai rea decat furnicile!

Toata vacanta a fost plecat de acasa, dar intotdeauna a asteptat cu mare nerabdare revederea cu zanita lui, ma pistona la telefon daca ea intreaba de el, daca e acasa, daca il las afara cand vine acasa, in seara cu pricina, ca vrea sa o vada sa ii povesteasca nu stiu ce interesant de pe unde a umblat.

Iubirea ii este impartasita de dom’soara, suta la suta si mie-n suta, ea ii arata de multa vreme sentimentele-i curate si inaltatoare, dar el nu indraznea sa spuna nimic si nici sa arate ceva. Nici acum nu prea spune el si nici nu ii arata ceea ce simte, dar eu stiu ca acel Kiki caruia nu ii pasa de fete absolut deloc, s-a transformat acum intr-un baietas caruia ii plac fetele, fetele frumoase se pare, si care acum, in vacanta de vara dinainte de clasa a doua, a simtit primele “furnici” si primii “fluturi”  in stomacel.

Ce frumoasa-i copilaria si cat de minunat este sa retraiesc alaturi de el aceste minunate senzatii atat de pure si de nevinovate!

Voi cand ati avut primele “furnici’, la ce varsta v-au invadat furnicile si fluturii? 🙂

 

Fizioterapia – mit sau realitate in herniile de disc?

La mijloc de luna martie, in plin preaviz la celalalt job, mi-am luat o zi de recuperare pentru un overtime din lunile trecute.

Si cum copilul era la scoala pana la pranz, m-am hotarat sa merg fuguta la cumparaturi ca mai apoi sa imi petrec tot timpul cu al meu cupiloi.Si ma inham cu 3 sacose uriase si cumpar, iau tot ce gasesc in piata, mai intru si in supermarket, cumpar de toate ca asa e viata, cand se termina ceva, se termina toate.

Si ca un facut, in ziua respectiva, am gasit un locsor mic de parcare fix la mama pustiului.Asadar,  in magar transformata, cu 3 sacose pe umeri ( doua pe cel drept ), am mers cale lunga sa-mi ajunga pana la masina.

Ziua a decurs normal, nimic nu ar fi prevestit nenorocirea ce urma sa se intample.

In miez de noapte, la o miscare in pat, am simtit ca un cutit care mi-a strapuns piciorul stang.Dar mi-am continuat somnul, caci lungita fiind ,nu am constientizat ce avea sa urmeze.

De a doua zi a inceput calvarul.Undeva pe fesa stanga a existat un punct care m-a durut initial suportabil, dupa care durerea a devenit groaznica.

In prima faza, am luat repejor Arcoxia si vazand ca nu imi calmeaza absolut deloc durerea, am trecut la artileria mai grea din spectrul antiinflamatoarelor: Doreta, Aulin si Ketonal Forte.

Dupa inca o saptamana in care durerea se mutase pe piciorul stang, pe pulpa, si ma paraliza la orice miscare,  am mers la medicul de familie care mi-a recomandat atunci, pe loc, sa merg la farmacie si sa cumpar Dexametazona injectabil, ca sa ma reintorc si sa-mi faca aceste injectii.

In capul meu si desigur ca si datorita experientelor destul de triste pe care le-am avut cu medicul de familie precedent, am ales sa nu ascult si sa merg totusi la un specialist reumatolog sa vada de ce nu imi cedeaza deloc durerea.

Doar ca programare la specialist am gasit abia dupa vreo doua saptamani, timp i care m-am indopat cu tot felul de antiinflamatoare.

Am ajuns la Regina Maria la doctorul Chicos Bogdan, un medic bland si amabil care mi-a spus ca e posibil sa am o hernie de disc si sa merg sa imi fac un RMN, iar pentru durere sa iau Prednison si sa incetez cu antiinflamatoarele.Mi-a confirmat ca daca ascultam medicul de familie si faceam atunci injectiile cu Dexametazona eram pusa pe picioare de multa vreme si nu ma mai chinuiam in halul asta.

Toata lumea imi recomanda repaus total si liniste, eu proaspat anagajata la actualul job, cu un deadline care ma presa maxim si cu oameni care aveau asteptari de la mine, am stat si am lucrat de acasa, ce-i drept, dar stand in sezut sau pe o parte si cu nervul incordat.In acea perioada am avut niste zile de foc cand a trebuit sa lucrez pana la ora 23:00, lucrul acesta nefacand altceva decat sa imi inrautateasca starea coloanei si sa-mi amplifice durerile cumplite.

Inainte de Paste am avut musafiri si ma simteam ceva mai bine dupa 3 zile de stat numai la orizontala si dupa Prednison.Un alt analgezic care m-a ajutat fantastic este Nalgesinul care imi lua durerea cu mana, pentru o scurta perioada ce-i drept, dar cel putin o calma.

Dat fiind ca am avut musafiri, am vrut sa fiu la inaltime si am stat in sambata Pastelui in bucatarie sa gatesc, in picioare, toata ziua .Mare greseala!

A doua zi s-a produs recaderea, mai agresiva si mai violenta decat oricand, cu niste dureri cumplite care nu ma lasau sa stau nici lungita, nici in sezut, nici in picioare, nicicum.A fost o noapte de cosmar, am plans continuu, durerile erau de nesuportat si niciun calmant nu isi mai facea efectul.Am o patura electrica pentru impachetari, m-am bagat 2 ore la temperatura maxima si spre 5 dimineata am reusit sa adorm cu chiu cu vai.

Acea noapte a fost hotaratoare pentru mine, auzisem de la mai multe persoane ca fizioterapia ajuta si calmeaza insa nu m-am gandit ca va fi colacul meu de salvare.

Am cautat ceva prin zona Militari, nu eram in stare sa conduc ( in toata aceasta perioada stand si lucrand numai de acasa) asa ca depindeam foarte tare de masina lui D. si de programul lui.

La Centrul Medical Gorjului mai fusesem cu ceva ani in urma cand isi facuse D. o ecografie abdominala.Am sunat la ei si din pacate fiind foarte aglomerati am gasit un loc liber abia spre sfarsitul saptamanii, vinerea.

Dar ceea ce vreau sa subliniez este felul in care mi s-a raspuns la solicitare, cata amabilitate, cata dorinta de a ma ajuta si de a-mi rezolva problema,cate informatii am cerut si toate mi-au fost furnizate in cel mai amabil mod posibil.Nu mai vorbesc de consultatia cu doamna doctor Gusita – un om minunat!

Vazandu-ma in starea in care ma aflam si auzind ca era deja o luna de zile de cand eram mai mult moarta decat vie de dureri , m-a sfatuit extrem de prieteneste sa incetez si cu Prednisonul,dar mai ales cu antiinflamatoarele si zecile de tuburi de creme cu care m-am tot uns si m-a ajutat sa pot intra la prima sedinta in acea seara.

Nu mai stiu exact ce proceduri am avut – au fost unele cu niste curenti, de diferite intensitati, cert este ca de la prima sedinta mi s-a mai relaxat piciorul ( am uitat sa scriu ca aproape nici nu puteam sa calc pe el ), weekendul acela am putut sa stau in sezut.

La fix a patra sedinta punctul dureros de pe fesa a cedat complet, la a saptea sedinta durerea din picior, de la baza coloanei a disparut complet si am fost un om nou, refacut complet.

Nu am cuvinte sa le multumesc acestor oameni draguti ( atitudinea asistentilor, a medicilor, a doamnelor de la receptie este una de exceptie) pentru faptul ca intr-o saptamana si jumatate m-au pus pe picioare.

In octombrie am de gand sa ma reintorc la dumnealor sa fac profilactic o alta tura de fizioterapie, caci tare bine mi-a prins si nu as vrea sa mai am parte curand de asemenea chinuri prin care am trecut.

RMN-ul zice ca am o hernie intre L4 si L5 plus o scolioza urata, insa criza de sciatica am avut-o de la elanul meu de a cara atatea greutati odata.

Daca aveti probleme cu spatele si nu numai si va este la indemana sa vizitati Centrul Medical Gorjului, va spun cu inima pe inima ca este un loc minunat unde esti tratat cu respect, cu atentie si mai ales cu amabilitatea care lipseste in foarte multe locuri din tara asta.

Pentru orice intrebari sau nelamuriri, daca va pot ajuta, cu drag sunt aici!

 

 

Cum a fost în clasa întâi

Dis de dimineata am pasit in racoarea curtii, cu o ceasca de cafea in mana si cu radio in surdina pe fundal, soarele asta bland imi mangaie toti porii, imi place mult de tot aerul de toamna care a inceput sa se simta in racoarea brizei ce vine dinspre lac.

Toamna este anotimpul meu de suflet, septembrie – luna mea preferata.Asteptam acum cativa ani cu mare fericire sa vina inceputul de septembrie,cu racoarea diminetilor si serilor lui, cu soarele lui bland si mangaietor, cu inceputuri de nou an scolar ( ani de zile viata mi-am masurat-o in ani scolari si nu calendaristici) si noi provocari.

Anul acesta, dupa clasa intai a lui fi-miu, simt asa un mare nod in gat cand ma gandesc ca vine septembrie.Sunt efectiv traumatizata dupa anul trecut scolar, ma gandesc cu groaza la inceperea unui nou an, la scoala, lectii, weekenduri pline de lucru suplimentar si toate celelalte activitati care nu ne lasa sa ne traim linistiti viata.

Ma gandesc ca sambatele vor fi iar pe sistem turbo, cu sculat devreme, spalat, lectii, lucru suplimentar, repetat la engleza, la pian, curat, piata si mancare. Duminicile cu vreo iesire si calcat maldare de haine, apoi jumatate de zi stat lati in pat, extenuati dupa o saptamana cumplita de alergatura.

Clasa intai a fost cea care mi-a declansat iar problemele cu tiroida, clasa intai a fost cea care m-a facut sa ma crizez maxim si sa am continuu o stare de nebuneala, clasa intai a fost cea mai grea clasa din viata mea de parinte reintors la scoala primara.

Si asta nu pentru ca as avea probleme cu Kiki, el, bietul este cel mai bun copil din clasa, ci fiindca ma stresez cumplit cu felul in care se face scoala in tara asta.

Se trece pe repede inainte peste toata materia, la scoala se lucreaza strict raportandu-se la manual, insa se cere sa fie pregatiti ca pentru Oxford, pretentiile sunt mari, copiii super incarcati, ceea ce implica lucrul suplimentar de acasa, din weekenduri, copilul obosit si parintii si mai si.

Poate ca se merge la clasa lui Kiki intr-un ritm alert, dar mi se pare complet neadaptat sistemul de lucru.Spre exemplu, in clasa pregatitoare li s-a cerut sa scrie numai cu pixuri Pilot pentru a putea sterge acolo unde se greseste.La inceputul clasei intai au intrat direct cu stilourile pe caietele speciale, fara o pregatire in avans, fara sa li se spuna ca penita stiloului este mult mai delicata decat varful unui pix si daca apesi se gaureste foaia, se strica penita si se fac celebrii “porci” pe caietele pe care nici nu le putem inlocui, rescrie. Ca o paranteza, am reusit sa cumpar 12 stilouri pe care le-a distrus pe parcusul intregului an, la jumatatea lui iunie, putin inainte de incheierea scolii l-a distrus pe ultimul.

La inceput de an am scris acasa, pagini intregi de caiete, atat pe tip II cat si pe patratele, cat mai caligrafic, cat mai frumos cu putinta si cat mai rapid astfel incat sa poata tine ritmul la dictarile din clasa si sa scrie si correct, apoi sa se poata incadra la after school in timpul alocat temelor .Daca scria super frumos, statea cate o ora la 4 propozitii de imi venea sa urlu, daca scria mai repede, scrisul se uratea, literele se deformau si nu mai iesea ceea ce solicita doamna.

Ufff, dictari peste dictari, scrieri peste scrieri, asta in conditiile in care copilul stie sa scrie si sa citeasca de la 4 ani.A plans bietul in acest an scolar cat in toata viata lui, eu il incurajam mereu ca va fi bine,ca toti copiii din clasele mici trec prin stari d-astea pana invata bine sa scrie,insa il cred ca uneori era mega stresant sa stai sa scrii atat de mult.

Au fost si zile in care am cedat nervos, am rupt pagini si a rescris, au fost si zile in care am tipat si am plans si eu, ne-am descarcat si am luat-o de la capat, insa nu a existat in timpul anului scolar nici macar o zi de weekend in care sa nu lucram suplimentar atat la romana cat si la mate.

La romana, nu e suficient ca stie sa citeasca, e nevoie sa stie semnele de puctuatie ca sa citeasca cu intonatie, asadar, rolul meu a fost sa il invat cum sa moduleze vocea astfel incat lectura sa fie pe placul doamnei, care il punea pe el sa citeasca lectia noua cu tot cu intonatia potrivita.Serile, inainte de culcare, mi-a citit carti intregi de povesti ca sa ajunga sa faca pauza dupa punct, sa traga scurt aer in piept dupa virgula, dar astfel incat sa nu se perceapa de catre interlocutor ca face asta, sa stie sa intrebe daca avem semnul intrebarii,etc. Chestiile astea pe mine m-au invatat la scoala parca, nu imi amintesc decat ca faceam dictari cu mama si citeam singura, dar nu voce tare.

La mate, treaba e simpla la noi; Kiki e nascut sa inteleaga cu usurinta matematica.Are o logica foarte buna, rezolva rapid si se pare ca este o joaca pentru el sa faca calcule.Problema pe care am intampinat-o a fost ca nu i s-a explicat asezarea in pagina a unei probleme, in schimb s-a taiat cu rosu atunci cand nu a asezat cum s-a dorit.

De unde sa stie daca nu i se explica, de unde sa cunoasca cerintele cuiva daca nu au fost spuse cu voce tare? Am rupt iar pagini si am rescris caietul asezand in pagina, dupa cerinte, explicandu-i cum si ce se doreste de la el.

La una dintre sedinte ni s-a spus ca i-ar placea sa invete copiii scaderea pe de rost, ca mereu  10-5=5  si nu se va schimba ever lucrul asta.M-am revoltat maxim, dar am rabufnit acasa, cu sotul meu, este prima oara in viata mea cand aud ca se cere ca si scaderea sa nu mai fie gandita, ci invatata ca un papagal.Eu sunt complet impotriva acestei invatari mecanice fara a gandi deloc, deoarece importanta este logica si ordinea in gandire, pentru asta exista matematica.

Am lucrat iar, multe exercitii si probleme, am asezat atat adunarile cat si scaderile in forma pe care o dorea doamna, aici am avut mult de tras pentru ca Kiki vrea sa socoteasca in cap ( si chiar nu stiu cum naiba reuseste sa faca niste calcule grele doar in minte, fara sa puna mana pe creion?!), la teste desi rezultatul perfect i-a taiat exercitiul pentru ca nu lucrase asa cum le ceruse, desfasurat. Si iar m-am crizat, iar am simtit ca nu mai pot, iar am luat-o cu probleme si culegeri, iar si iar lectii.

In plus, la fiecare sfarsit de trimestru li s-a cerut pentru a fi notati ,caietele cu munca suplimentara.Really?Si daca copiii nu lucrau, caci nu ne-a anuntat nimeni ca trebuie s-o facem, ce se intampla? S-a luat insuficient pentru neprezentarea caietelor.

Nu stiu, sincer, cum am rezistat in clasa I, atat eu , dar mai ales Kiki.Rezultatele lui sunt extraordinare, munca suplimentara se vede clar in formarea unui copil, punctajele maxime de la concursuri au vorbit clar despre performanta lui, faptul ca in orice cerc de copii de varsta lui in care am testat cunostintele lui cu ale altor copii el este peste medie, insa pe mine lucrul asta m-a obosit teribil, iar pe el l-a turbat definitiv, bietul copil.

La ora de engleza nu se preda absolut nimic, coloreaza niste fise, dar la sfarsitul anului le-a cerut sa citeasca un text si sa il scrie in engleza.Pe bune? Daca nu faceam acasa, ce scriau si ce citeau? Cam asa se face scoala azi in Romania.

Singura salvare a mai venit de la after school, macar venea cu cea mai mare parte a lectiilor facute acolo, seara doar “retusam” anumite chestii conform cerintelor doamnei de la clasa.

Clasa intai este intr-adevar o clasa foarte importanta,copilul odata pornit si intrat pe un fagas, merge in directia buna daca tii aproape, anumite deprinderi s-au format deja, s-au automatizat unele dintre ele, asadar gandindu-ma inapoi consider tot efortul facut a nu fi in zadar.

Ce este de mentionat este faptul ca nici in vacanta nu am abandonat ideea de a lucra zilnic cate putin.Desi la scoala nu le-a dat absolut nimic de facut pe perioada verii, eu am cumparat niste caiete de vacanta si a lucrat zilnic, chiar si plecat fiind in vacanta.Acum, in maxim jumatate de ora, termina tot ce are la un test, dar in felul asta m-am asigurat ca nu a uitat sa scrie corect si caligrafic, am inceput si pe caietele tip I sa scriem pentru ca trecerea de la tip II la tip I sa nu mai fie atat de brutala, scrie doar cu stiloul,nu mai mananca din graba nicio litera, asezarea in pagina este perfecta si in sfarsit scrie curat, fara mazgalituri, stersaturi, porci si alte asemenea.

Anul acesta scolar, l-am informat si pe el,  lucrurile vor fi mult mai relaxate din partea-mi, nu mai vreau si nu mai pot sa ma stresez atat de tare iar pe el vreau sa il las linistit, asa intrat in ritmul lui.

Vreau ca in weekenduri sa nu mai lucram atat de mult suplimentar, vreau sa ne plimbam si sa ne bucuram de viata.Anul trecut scolar sa spunem ca a fost o piatra de incercare pentru amandoi, de anul acesta imi propun sa chill out.

La voi cum au stat lucrurile cu clasa intai? Lucrati suplimentar cu copiii?Va stresati pentru ca la scoala nu fac nimic in afara manualului, dar li se cer cunostinte suplimentare? Copiii sunt stresati de cantitatea mare de teme sau saracutii s-au obisnuit si nu mai zic nimic? As vrea mult sa citesc si alte comentarii, sa stiu daca numai eu am avut un an cumplit sau tot asa au mai simtit si alti parinti.

Weekend la Balcic

Unul din obiectivele mele pe anul 2017 a fost sa ne plimbam cat mai mult.

Pentru ca anii trecuti, din varii motive (insa principalul ramane cel cu constructia casei ),  am reusit cu greu sa facem cate o iesire pe ici, pe colo, de scurta durata si in limite banesti destul de reduse.Asta este unul din aspectele mutarii la casa, anual investesti bani, desi casa e terminata, curtea la fel.

Asadar, in acest an, am hotarat ca tot ce mai aveam de facut sa mai astepte, prioritatea noastra este sa ne plimbam sis a petrecem cat mai mult timp posibil impreuna.

Prima jumatate a anului insa ne-a dat planurile peste cap, abia de la 1 iunie eu putand fi apta de plecari cu masina in care sa stau un numar bun de ore in pozitia sezand.

Dar tot de atunci am reusit sa bifam dupa cum urmeaza: vacanta de Rusalii la Clisura Dunarii, sfarsitul de iunie l-am petrecut in Halkidiki – la Sarti, un weekend in iulie la Caciulata, un weekend la Sarata Monteoru, in august am bifat deja un weekend la Balcic.

Am sa incep sa scriu despre ultima destinatie care este si cea mai proaspata in mintea noastra, impresiile fiind cele mai puternice, weekendul la Balcic.

M-am lasat foarte greu convinsa sa aleg ca si destinatie Bulgaria, nu mi-a placut niciodata aceasta tara, desi in perioada ghidariei am trecut prin ea de jdemii de ori si o cunosc foarte bine, la fel de bine cum ii stiu si pe bulgari.Mi-am dorit insa sa vad castelul Reginei Maria, mi-am dorit mult sa merg la Balcic la Gradinile Reginei.

Rezervarea am facut-o pe booking ( este primul site unde ma reped sa gasesc cazare ) intr-o pauza de masa la birou, dupa o discutie despre locuri frumoase de vizitat intr-un weekend.Initial ne-am gandit sa fi ales acest weekend prelungit, insa teama de aglomeratia infioratoare care ar fi fost, teama de A2 care va colcai de masini pe drumul de intoarcere, ne-a facut sa renuntam si sa optam pentru weekendul trecut.

Distanta de 315 km am parcurs-o la ducere in numai 4 ore, am mers pe A2, am iesit de pe autostrada spre Medgidia, am trecut granita pe la Negru-Voda si de la vama am mai avut 40 km pna in Balcic.Ca si costuri de drum, taxa de pod pentru Fetesti am platit-o la un OMV ( 32 de lei dus-intors ), vignieta am luat-o fix din granita, pentru o saptamana 8 EUR.

Am ales ca si cazare hotelul Elite Palace and Spa, un hotel de 4*, unde pentru 2 nopti  cu mic dejun inclus si cina am platit 3 persoane – 740 ron.

Alegerea a fost una extrem de neinspirata, hotelul decorat intr-un stil opulento-kitchos, ofera camere foarte mici ca si spatiu, un pat dublu cu un pat pliant pe langa care trebuie sa treci cu grija sa nu te lovesti.

La baie presiunea apei este foarte scazuta, halatele si papucii despre care se povesteste pe booking, in descrierea hotelului, lipsesc cu desavarsire.

Curatenie nu s-a facut absolut deloc in cele 2 zile, prosoapele neschimbate, lenjeria de pat de asemenea neschimbata.Nu am o problema cu asa ceva in conditiile in care mergem doar un weekend, nu stiu intr-un sejur mai lung la ce interval de timp se fac toate acestea.

Am o problema insa cu gandacii de pe holul hotelului.Asa ceva este inadmisibil la 4*.

Restaurantul arata bine, este si o terasa larga unde se poate manca, micul dejun variat si bogat, se poate servi zilnic intre orele 7-9 a.m. si puteti alege mai multe variante de oua, mezeluri, branzeturi, fructe, dulceturi, lapte/ cafea/ ceai, cereale si diverse produse de patiserie, salate.

Cu cina lucrurile nu au mai stat la fel, imi pare extrem de rau ca am platit-o in avans.Cei de la receptie spun ca se poate servi in intervalul 19-21, insa la ora 19:45 cand am ajuns noi, nu mai erau decat putine lucruri de mancat, gen resturile de la masa celorlalti ( 3-4 bucati de carne, salate, o singura portie mica de garnitura de legume ).Cand am intrebat de ce nu putem si noi sa beneficiem de restul mancarurilor pe care le vedeam in farfuriile celorlalti, la mese, brusc toti cei care lucrau in restaurant nu au mai vorbit engleza sau romana ( majoritatea bulgarilor din Balcic vorbesc destul de bine in romaneste), mama patroanei hotelului mi-a facut un gest de lehamite cu mana ca si cum m-a si injurat. Dar noua oricum nu ne mai era foame, asadar nu m-am tiganit cu ei, as fi putut sa fac scandal, sa ii intreb ce se intampla daca veneam la ora 20:45 cand inca se poate manca, sa nu fi mancat si sa le cer banii inapoi, insa m-am gandit ca imi fac nervi, imi stric mini vacanta si pe bulgari nu am sa ii schimb eu, dar nici ei nu vor reusi sa-mi alunge senzatia de greata pe care o nutresc.

Desi scrie pe site-ul hotelului ca in pretul platit putem beneficia de SPA, pe caldura aia noi numai sauna nu am mai vrut, deci nu pot da amanunte despre ce se intampla acolo, daca lucrurile chiar sunt asa cum sunt descrise pe booking.

Ca si locatie, hotelul este destul de departe de mare, daca insa se coboara pe scarile hotelului Bisser, drumul este mai scurt.Noi nu ne-am dus neaparat pentru plaja si mare, ci pentru castel, asadar nu am fost decat sa vizitam marea, nu sa ne si scaldam.Ne-am scaldat insa la piscina hotelului, asta este intr-adevar un punct forte, am facut plaja si baie chiar la botul calului, nefiind nevoiti sa mai umblam pana la mare.Chaise longurile sunt gratuite, apa curata, piscina mare.Cel mai fericit in aceasta ecuatie, copilul.Sarituri si balaceala maxima, cateva ore bune pe zi.

Despre castel si Gradina Botanica am sa incerc sa scriu cat mai pe scurt, s-au scris pe net atatea si atea impresii despre aceste locuri, mie mi-a placut la nebunie in aceste gradini si consider ca au meritat toti banii.Intrarea la castel costa 6 leva si in Gradina Botanica 8 leva pentru adult, copii platesc 1 leva la gradina si 4 la castel sau invers, per total stiu ca noi am platit 33 leva.Harta aflata la inrarea in Gradina Botanica nu ne-a fost de mare ajutor, astfel incat am pornit singuri sa descoperim frumusetea acestui loc.

Castelul in sine nu este ceva spectaculos, este o constructie destul de mica, varuita in alb, imbinand stilul arhitectural bulgaresc cu cel turcesc, cu un minaret si acoperis mediteraneean.Incaperile sunt putine ca si numar, nu foarte mari,mobilate cu lemn masiv dar nimic incarcat.

Gradina Botanica este ceva unic in centrul si estul Europei datorita minunatei colectii de cactusi si a frumusetii sale.

Din pliantul Gradinii Botanice  aflu ca a fost infiintata în 1955 de catre academicianul prof. Daki Yordanov, rector al Universitații St. Kliment Ohridski din Sofia intre 1956-1962. Gradina este frumos amenajata in terase cu flori anuale de primavara si vara, vegetatie alpiana si acvatica, ferigi, specii protejate si rare, liane, flori si arbusti vesnic verzi.

Trebuie neaparat sa ajungeti sa vedeti aceste zone de interes:

  • Izvorul Sfant
  • Gradina lui Allah
  • Gradina Ghetsimani
  • Coltul Magnolia
  • Templul Apei
  • Aleea Vinului
  • Tronul Reginei Maria
  • Mormantul Reginei Maria

Drumul prin Gradina Botanica este unul in trepte, deci cea mai buna alegere ar fi nu o zi calduroasa ca cea in care am fost noi, ci o zi de primavara sau toamna dulce, in care sa poti face linistit plimbarea de cateva ore prin aceste locuri minunate.

Unde am mancat la pranz? La restaurantul „The Castle” de langa Gradina Botanica, un loc pe care il cotez la 5*, mancare excelenta, preturi mici, servire impecabila.Am luat si niste specialitati bulgaresti: ciorba Tarator, ardei kapia umpluti cu branza de vaci si prajiti, berea Kamenitza, toate foarte bune si proaspete, portiile extrem de mari.Am vizitat si restaurantul Ariciu, insa preturile mari nu justifica calitatea mancarii, nu l-as pune pe lista mea de recomandari.

Balcicul in sine este un orasel mic, un port la Marea Neagra, un orasel linistit, cu stradute inguste si in panta,cu mancare buna, cu liniste si frumoase locuri de vizitat, unde sa te retragi cateva zile ( un weekend este perfect in opjnia mea).

Dor de scris

In dimineata asta ploioasa si friguroasa, cand lenesa ca o pisica ma indreptam spre birou, brusc, la un semafor, m-a lovit subit dorul de scris.

Am deschis blogul, praf, praf si iar praf, comentarii lasate aici de ceva vreme, readerul plin si el de noi si noi postari ale oamenilor pe care ii urmaream zilnic cu drag.

Am atat de multe sa povestesc ca habar nu am cum si de unde sa incep cu scrisul, s-au asternut atatea si atatea lucruri peste timp incat sunt pierduta total cu ordinea cronologica a evenimentelor.Caci este fix un anisor de cand nu am mai scris nimic.

Sa incepem cu Kiki, caci despre el a fost initial acest blog si se vrea a fi…baiat mare, domne!, clasa a doua, va puteti imagina? Are 1,40m si 30 kg, 35 la pantofi.

Cum a fost cu clasa intai si cele 12 stilouri pe care copchilul le-a distrus, cu after-ul la care merge pro si contra, cum am fost eu cu nervii la pamant si cu tiroida in piuneze din cauza stresului cu aceasta clasa, cum m-a dezamagit invatatoarea de mai multe ori anul acesta, cum a renuntat Kiki definitiv la pletele lui frumoase si buclate – fiecare capitol cred ca merita o poveste.

Pe scurt – cand am luat vacanta de vara ( si nu obisnuiesc sa scriu la plural despre faptele lui fi-miu ), am renascut.Tiroida si-a reglat parametrii ( ajutata de Eutirox, desigur ), fi-miu a plecat in vacante si eu ma simt in al dousprezecelea cer daca nu ma gandesc ca mai este o luna si incepe clasa a doua.

Proiectul pe care lucram atunci cand am fost in State s-a terminat, de vreo 4 luni am hotarat sa nu mai lucrez pentru client, ci sa ma reintorc intern, muncesc mult si oboseala e crunta uneori, insa momentan alegerea facuta merita.

Fiindca anul asta am schimbat prefixul – v-am lasat cu ultima postare cand eram mai tinerica :-), nu au intarziat sa apara si uzurile, ca deh, cine nu sufera la 40 de ani de nicio afectiune, inseamna ca e mort.

Si, fiindca eu sunt mai vie ca oricand, la sfarsit de martie pana in mai am avut o criza de hernie de disc care efectiv m-a rapus.In viata mea nu am avut asemenea dureri, eu nu prea sunt prietena cu patul in sensul in care trebuie sa fiu maxim de lovita ca sa stau culcata in pat.

Imaginati-va, om proaspat anagajat la niste oameni cu treaba multa pe cap, sa stau lungita si sa lucrez efectiv din pozitia orizontala zilnic.Am fost la patru medici, am facut RMN, am luat 2 sacose d-alea de 60 bani pline cu antiinflamatoare ( inclusiv prednison) si rezultatul a fost nul.Durerile au fost atat de mari incat uneori am plans si m-am tanguit ingrozitor.

Cand credeam ca trebuie sa ajung la cutit, ca nu se intrevedea nicio ameliorare, solutia salvatoare a venit din fizioterapie.10 sedinte care m-au pus pe picioare si sunt ca noua, urmand sa repet figura prin octombrie.

Trebuie sa scriu despre locul unde i-am facut ziua lui fi-miu, mare succes, mare, despre mini vacanta noastra de la Clisura Dunarii- un loc de vis unde as mai fi stat multtttt de tot, despre locul in care mi-am serbat ziua ca doar o data in viata fac 40 de ani, despre oameni frumosi intrati in viata mea.

Am multe de scris, mobilizarea ma omoara, sunt o dezorganizata care dimineata la cafea as putea sa scriu cateva randuri sa le las aici, dar promit sa imi pun un post IT pe birou si sa ma tin de treaba!
Va imbratisez cu drag!