Weekend la Balcic

Unul din obiectivele mele pe anul 2017 a fost sa ne plimbam cat mai mult.

Pentru ca anii trecuti, din varii motive (insa principalul ramane cel cu constructia casei ),  am reusit cu greu sa facem cate o iesire pe ici, pe colo, de scurta durata si in limite banesti destul de reduse.Asta este unul din aspectele mutarii la casa, anual investesti bani, desi casa e terminata, curtea la fel.

Asadar, in acest an, am hotarat ca tot ce mai aveam de facut sa mai astepte, prioritatea noastra este sa ne plimbam sis a petrecem cat mai mult timp posibil impreuna.

Prima jumatate a anului insa ne-a dat planurile peste cap, abia de la 1 iunie eu putand fi apta de plecari cu masina in care sa stau un numar bun de ore in pozitia sezand.

Dar tot de atunci am reusit sa bifam dupa cum urmeaza: vacanta de Rusalii la Clisura Dunarii, sfarsitul de iunie l-am petrecut in Halkidiki – la Sarti, un weekend in iulie la Caciulata, un weekend la Sarata Monteoru, in august am bifat deja un weekend la Balcic.

Am sa incep sa scriu despre ultima destinatie care este si cea mai proaspata in mintea noastra, impresiile fiind cele mai puternice, weekendul la Balcic.

M-am lasat foarte greu convinsa sa aleg ca si destinatie Bulgaria, nu mi-a placut niciodata aceasta tara, desi in perioada ghidariei am trecut prin ea de jdemii de ori si o cunosc foarte bine, la fel de bine cum ii stiu si pe bulgari.Mi-am dorit insa sa vad castelul Reginei Maria, mi-am dorit mult sa merg la Balcic la Gradinile Reginei.

Rezervarea am facut-o pe booking ( este primul site unde ma reped sa gasesc cazare ) intr-o pauza de masa la birou, dupa o discutie despre locuri frumoase de vizitat intr-un weekend.Initial ne-am gandit sa fi ales acest weekend prelungit, insa teama de aglomeratia infioratoare care ar fi fost, teama de A2 care va colcai de masini pe drumul de intoarcere, ne-a facut sa renuntam si sa optam pentru weekendul trecut.

Distanta de 315 km am parcurs-o la ducere in numai 4 ore, am mers pe A2, am iesit de pe autostrada spre Medgidia, am trecut granita pe la Negru-Voda si de la vama am mai avut 40 km pna in Balcic.Ca si costuri de drum, taxa de pod pentru Fetesti am platit-o la un OMV ( 32 de lei dus-intors ), vignieta am luat-o fix din granita, pentru o saptamana 8 EUR.

Am ales ca si cazare hotelul Elite Palace and Spa, un hotel de 4*, unde pentru 2 nopti  cu mic dejun inclus si cina am platit 3 persoane – 740 ron.

Alegerea a fost una extrem de neinspirata, hotelul decorat intr-un stil opulento-kitchos, ofera camere foarte mici ca si spatiu, un pat dublu cu un pat pliant pe langa care trebuie sa treci cu grija sa nu te lovesti.

La baie presiunea apei este foarte scazuta, halatele si papucii despre care se povesteste pe booking, in descrierea hotelului, lipsesc cu desavarsire.

Curatenie nu s-a facut absolut deloc in cele 2 zile, prosoapele neschimbate, lenjeria de pat de asemenea neschimbata.Nu am o problema cu asa ceva in conditiile in care mergem doar un weekend, nu stiu intr-un sejur mai lung la ce interval de timp se fac toate acestea.

Am o problema insa cu gandacii de pe holul hotelului.Asa ceva este inadmisibil la 4*.

Restaurantul arata bine, este si o terasa larga unde se poate manca, micul dejun variat si bogat, se poate servi zilnic intre orele 7-9 a.m. si puteti alege mai multe variante de oua, mezeluri, branzeturi, fructe, dulceturi, lapte/ cafea/ ceai, cereale si diverse produse de patiserie, salate.

Cu cina lucrurile nu au mai stat la fel, imi pare extrem de rau ca am platit-o in avans.Cei de la receptie spun ca se poate servi in intervalul 19-21, insa la ora 19:45 cand am ajuns noi, nu mai erau decat putine lucruri de mancat, gen resturile de la masa celorlalti ( 3-4 bucati de carne, salate, o singura portie mica de garnitura de legume ).Cand am intrebat de ce nu putem si noi sa beneficiem de restul mancarurilor pe care le vedeam in farfuriile celorlalti, la mese, brusc toti cei care lucrau in restaurant nu au mai vorbit engleza sau romana ( majoritatea bulgarilor din Balcic vorbesc destul de bine in romaneste), mama patroanei hotelului mi-a facut un gest de lehamite cu mana ca si cum m-a si injurat. Dar noua oricum nu ne mai era foame, asadar nu m-am tiganit cu ei, as fi putut sa fac scandal, sa ii intreb ce se intampla daca veneam la ora 20:45 cand inca se poate manca, sa nu fi mancat si sa le cer banii inapoi, insa m-am gandit ca imi fac nervi, imi stric mini vacanta si pe bulgari nu am sa ii schimb eu, dar nici ei nu vor reusi sa-mi alunge senzatia de greata pe care o nutresc.

Desi scrie pe site-ul hotelului ca in pretul platit putem beneficia de SPA, pe caldura aia noi numai sauna nu am mai vrut, deci nu pot da amanunte despre ce se intampla acolo, daca lucrurile chiar sunt asa cum sunt descrise pe booking.

Ca si locatie, hotelul este destul de departe de mare, daca insa se coboara pe scarile hotelului Bisser, drumul este mai scurt.Noi nu ne-am dus neaparat pentru plaja si mare, ci pentru castel, asadar nu am fost decat sa vizitam marea, nu sa ne si scaldam.Ne-am scaldat insa la piscina hotelului, asta este intr-adevar un punct forte, am facut plaja si baie chiar la botul calului, nefiind nevoiti sa mai umblam pana la mare.Chaise longurile sunt gratuite, apa curata, piscina mare.Cel mai fericit in aceasta ecuatie, copilul.Sarituri si balaceala maxima, cateva ore bune pe zi.

Despre castel si Gradina Botanica am sa incerc sa scriu cat mai pe scurt, s-au scris pe net atatea si atea impresii despre aceste locuri, mie mi-a placut la nebunie in aceste gradini si consider ca au meritat toti banii.Intrarea la castel costa 6 leva si in Gradina Botanica 8 leva pentru adult, copii platesc 1 leva la gradina si 4 la castel sau invers, per total stiu ca noi am platit 33 leva.Harta aflata la inrarea in Gradina Botanica nu ne-a fost de mare ajutor, astfel incat am pornit singuri sa descoperim frumusetea acestui loc.

Castelul in sine nu este ceva spectaculos, este o constructie destul de mica, varuita in alb, imbinand stilul arhitectural bulgaresc cu cel turcesc, cu un minaret si acoperis mediteraneean.Incaperile sunt putine ca si numar, nu foarte mari,mobilate cu lemn masiv dar nimic incarcat.

Gradina Botanica este ceva unic in centrul si estul Europei datorita minunatei colectii de cactusi si a frumusetii sale.

Din pliantul Gradinii Botanice  aflu ca a fost infiintata în 1955 de catre academicianul prof. Daki Yordanov, rector al Universitații St. Kliment Ohridski din Sofia intre 1956-1962. Gradina este frumos amenajata in terase cu flori anuale de primavara si vara, vegetatie alpiana si acvatica, ferigi, specii protejate si rare, liane, flori si arbusti vesnic verzi.

Trebuie neaparat sa ajungeti sa vedeti aceste zone de interes:

  • Izvorul Sfant
  • Gradina lui Allah
  • Gradina Ghetsimani
  • Coltul Magnolia
  • Templul Apei
  • Aleea Vinului
  • Tronul Reginei Maria
  • Mormantul Reginei Maria

Drumul prin Gradina Botanica este unul in trepte, deci cea mai buna alegere ar fi nu o zi calduroasa ca cea in care am fost noi, ci o zi de primavara sau toamna dulce, in care sa poti face linistit plimbarea de cateva ore prin aceste locuri minunate.

Unde am mancat la pranz? La restaurantul „The Castle” de langa Gradina Botanica, un loc pe care il cotez la 5*, mancare excelenta, preturi mici, servire impecabila.Am luat si niste specialitati bulgaresti: ciorba Tarator, ardei kapia umpluti cu branza de vaci si prajiti, berea Kamenitza, toate foarte bune si proaspete, portiile extrem de mari.Am vizitat si restaurantul Ariciu, insa preturile mari nu justifica calitatea mancarii, nu l-as pune pe lista mea de recomandari.

Balcicul in sine este un orasel mic, un port la Marea Neagra, un orasel linistit, cu stradute inguste si in panta,cu mancare buna, cu liniste si frumoase locuri de vizitat, unde sa te retragi cateva zile ( un weekend este perfect in opjnia mea).

Dor de scris

In dimineata asta ploioasa si friguroasa, cand lenesa ca o pisica ma indreptam spre birou, brusc, la un semafor, m-a lovit subit dorul de scris.

Am deschis blogul, praf, praf si iar praf, comentarii lasate aici de ceva vreme, readerul plin si el de noi si noi postari ale oamenilor pe care ii urmaream zilnic cu drag.

Am atat de multe sa povestesc ca habar nu am cum si de unde sa incep cu scrisul, s-au asternut atatea si atatea lucruri peste timp incat sunt pierduta total cu ordinea cronologica a evenimentelor.Caci este fix un anisor de cand nu am mai scris nimic.

Sa incepem cu Kiki, caci despre el a fost initial acest blog si se vrea a fi…baiat mare, domne!, clasa a doua, va puteti imagina? Are 1,40m si 30 kg, 35 la pantofi.

Cum a fost cu clasa intai si cele 12 stilouri pe care copchilul le-a distrus, cu after-ul la care merge pro si contra, cum am fost eu cu nervii la pamant si cu tiroida in piuneze din cauza stresului cu aceasta clasa, cum m-a dezamagit invatatoarea de mai multe ori anul acesta, cum a renuntat Kiki definitiv la pletele lui frumoase si buclate – fiecare capitol cred ca merita o poveste.

Pe scurt – cand am luat vacanta de vara ( si nu obisnuiesc sa scriu la plural despre faptele lui fi-miu ), am renascut.Tiroida si-a reglat parametrii ( ajutata de Eutirox, desigur ), fi-miu a plecat in vacante si eu ma simt in al dousprezecelea cer daca nu ma gandesc ca mai este o luna si incepe clasa a doua.

Proiectul pe care lucram atunci cand am fost in State s-a terminat, de vreo 4 luni am hotarat sa nu mai lucrez pentru client, ci sa ma reintorc intern, muncesc mult si oboseala e crunta uneori, insa momentan alegerea facuta merita.

Fiindca anul asta am schimbat prefixul – v-am lasat cu ultima postare cand eram mai tinerica :-), nu au intarziat sa apara si uzurile, ca deh, cine nu sufera la 40 de ani de nicio afectiune, inseamna ca e mort.

Si, fiindca eu sunt mai vie ca oricand, la sfarsit de martie pana in mai am avut o criza de hernie de disc care efectiv m-a rapus.In viata mea nu am avut asemenea dureri, eu nu prea sunt prietena cu patul in sensul in care trebuie sa fiu maxim de lovita ca sa stau culcata in pat.

Imaginati-va, om proaspat anagajat la niste oameni cu treaba multa pe cap, sa stau lungita si sa lucrez efectiv din pozitia orizontala zilnic.Am fost la patru medici, am facut RMN, am luat 2 sacose d-alea de 60 bani pline cu antiinflamatoare ( inclusiv prednison) si rezultatul a fost nul.Durerile au fost atat de mari incat uneori am plans si m-am tanguit ingrozitor.

Cand credeam ca trebuie sa ajung la cutit, ca nu se intrevedea nicio ameliorare, solutia salvatoare a venit din fizioterapie.10 sedinte care m-au pus pe picioare si sunt ca noua, urmand sa repet figura prin octombrie.

Trebuie sa scriu despre locul unde i-am facut ziua lui fi-miu, mare succes, mare, despre mini vacanta noastra de la Clisura Dunarii- un loc de vis unde as mai fi stat multtttt de tot, despre locul in care mi-am serbat ziua ca doar o data in viata fac 40 de ani, despre oameni frumosi intrati in viata mea.

Am multe de scris, mobilizarea ma omoara, sunt o dezorganizata care dimineata la cafea as putea sa scriu cateva randuri sa le las aici, dar promit sa imi pun un post IT pe birou si sa ma tin de treaba!
Va imbratisez cu drag!

Knock-kncok

Recunosc ca valul noii schimbari din viata mea m-a purtat ametitor prin multe locuri si am stat iar departe de blog ceva vreme.Nici nu mi-am dat seama ca au trecut 2 luni de la ultima mea postare.E un carusel ametitor aceasta trecere a timpului.

Initial am zis sa aman informatiile despre USA ca sa las sa se sedimenteze lucrurile, stiu si asa functionez eu, atunci cand timpul se mai aseaza peste anumite evenimente le vad cu alti ochi.Am vrut sa scriu despre State cu ochi si minte odihnita, nu vesnic pe drumuri, intre avioane, obosita si traind la cald toate lucrurile.In plus, am vrut sa pun poze pentru fiecare chestie misto ce merita vizitata in drumurile voastre prin locurile pe unde am umblat si eu.

Dar imediat dupa State, intoarsa acasa, m-am ocupat in timpul meu liber,exclusiv de Kiki, de sotul meu si de casa.M-am vazut cat am putut si cu oamenii mei dragi ( inca am restante sa ma vad cu alti oameni pe care nu am reusit sa ii vad ) si in primul rand m-am odihnit.

In weekenduri am umblat pe ici , pe colo, apoi a venit peste noi vacanta de anul acesta, vacanta petrecuta in Thassos, la Potos, loc despre care iar imi doresc sa scriu.

Acum sunt in Belgia, la Bruxelles, iar plecata cu jobul, stau si aici o perioada, nu atat de lunga ca in State, dar suficienta incat sa imi fie iar tare dor de puiul meu mic.

Am sa incerc sa scriu cat sunt aici, desi nu am iar poze si asta este un impediment, dar macar am sa fac drafturile postarilor si cand ma intorc acasa am sa pun doar pozele si le dau drumul sa zboare ideilor mele.

Astazi este ziua Independentei la Bruxelles, mi-as dori sa merg sa vad parada din fata palatului Regal, insa ma tem.Aglomeratiile europene imi dau fiori ultimamente, mai cu seama cu cat ISIS nu se potoleste deloc si cere si mai multa varsare de sange.

Voi cred ca sunteti bine, este destul de multa liniste prin blogosfera, semn ca oamenii sunt plecati prin vacanta, abia astept toamna sa recitesc mult si cu drag ceea ce scrieti.

Pana atunci am sa incep cu sfarsitul, o sa va pove in primul post cum am petrecut ieri ziua mea, cum a fost prima data cand am fost singura de ziua mea, departe de casa, de ai mei toti cei dragi.

Daca ma simt altfel acum inainte de a schimba prefixul? Daca ma gandesc ca ma apropii cu pasi repezi de o alta etapa a vietii mele, daca ma simt la fel sau nu, daca am fost ieri trista sau nu  ? Scriu si revin…

 

7 ani

 

Pisicuta mea draga si  iubita,

iti scriu azi aflandu-ma la mare distanta de tine.

Iti scriu ca sa te rog sa ma ierti ca te-am lasat singur atat de multe saptamani, sa te rog sa ma ierti ca te-am facut atatea seri sa ai lacrimi pe obrajorii aia de catifea pe care eu ii pup in nestire cand suntem impreuna, sa te rog sa ma ierti ca la scoala esti trist si in pauza nu te mai joci ca atunci cand e mami acasa ( conform celor relatate de doamna invatatoare ),sa ma ierti ca te-am lasat singur seara la culcare cand stiu ca tu fara mine nu prea poti adormi, sa ma ierti ca va fi prima ta aniversare cand eu voi lipsi de langa tine, nu te voi strange in brate tare si nu voi putea sa te vad cum te bucuri cand desfaci cu nesat cadourile, sa te vad cum te bucuri maxim cand sufli in lumanarile de pe tort, cum te bucuri cand copiii vin la tine si alergi in nestire jucandu-te ore in sir cu ei, nu vom putea sa facem poza de familie pe care am facut-o impreuna toti trei de cand te-am nascut.Te rog sa ma ierti pentru ca la ora 8:20, cand ai venit pe lume, mami va putea doar prin telefon sa iti cante ” La multi ani „.

Nu vreau sa mai vad ochisori tristi si plansi, nu vreau sa mai vad fatuca mea frumoasa trista, vreau sa redevii Kikisorul meu fericit si zapacit.

Dorul este mare, stie mami, la fel cum imi spui tu ca ti-e dor de mirosul si de imbratisarile si pupicii lui mami, la fel de tare imi lipsesti tu, daca ar fi fost posibil, asa cum ti-am spus la plecare, te-as fi ascuns intr-o valiza si te-as fi purtat cu mine continuu ca atunci cand inca erai in burta mea.Mi-e atat de dor de tine, incat,uneori, m-am plimbat pe strazi, fara sens, doar sa nu ma mai gandesc la asta, mi-e atat de dor de tine incat azi am stat intr-un colt, cu obrazul lipit de un geam de la Acvariul din Chicago, urmarind niste delfini, plangand mocnit fara sa ma vada nimeni, mi-e atat de dor de tine incat uneori as pleca pe jos pana la Bucuresti, doar sa stiu ca sunt in drumul spre tine si ca ne vom revedea curand.

In fiecare zi insa mai tai cate o zi care a trecut si ma bucur sa stiu ca numar doar inca cu una in minus fata de momentul cand voi veni acasa, langa tine.Ma supar ca am luat doldora valiza si nu-ti pot lua o multime de lucruri pe care le vad si mi-ar placea sa le ai.Ma supar ca nu iti pot arata si tie ceea ce vad eu frumos aici, sunt trista gandindu-ma la tine, singura mea mangaiere este poza pe care o am in portofel si jucaria mica pe care o tin in mana cand mi se topeste inima de dorul tau.Ca acum…

7 ani… este ireal cum au trecut toti anii astia.Ma uit la tine in fotografii cand erai un bot de om si nu-mi vine sa cred ca azi ai 130 cm si 30 kg, ca porti la pantofi 33 si imi ajungi mie pana la piept.Pana la pieptul in care inima mea bate numai si numai pentru tine de 7 ani.

Cu fiecare an cu care trece te faci si mai frumos si mai ales mult mai smart.Iubesc la nebunie discutiile pe care le avem, sunt fericita ca ai umor si esti sensibil, ca esti tandru si dragastos, dar mai ales sunt fericita pentru ca te faci placut oamenilor.

Ma bucur mult ca ai reusit anul acesta sa fi cel mai bun copil din clasa si ca doamna are incredere in tine si stie de ce esti tu in stare.Ma supar mult si ma doare sufletul cand esti nedreptatit, cand te bruscheaza altii, ma deranjeaza si atunci cand anumiti copii iti spun rautati, dar asa cum te invat mereu, o fac din neputinta de a fi ca si tine, din rautatea ce se naste in sufletele unora inca de mici, din frustrare.

Ma bucur enorm ca esti un om atat de bun,atat de pur si de dulce, insa stiu ca pe viitor asta nu iti va aduce multe beneficii si te va face sa si suferi, implicit si pe mine.

Uneori insa, sa stii ca ma oftic pentru ca as vrea sa fi putin mai incisiv in anumite situatii si nu atat de impaciuitor, as vrea sa inveti sa iti sustii punctul de vedere, sa vorbesti atunci cand esti nevinovat si esti pedepsit in numele altora care tac malc si nu isi asuma ceea ce fac.Mi-ar placea sa fi  mai sigur pe tine si sa te uiti mereu in oglinda ca sa intelegi cine si cum esti.Increderea si stima de sine sunt foarte importante pentru un om.

Apreciez faptul ca esti saritor, ma ajuti mereu, iti tii promosiunile si ma pot baza pe tine in multe situatii. Stiu sigur ca vei  fi un barbat nu numai frumos, ci si de toata nadejdea.Stiu ca vei fi un tatic bun pentru ca te vad cum le iubesti pe Lore si cum le vorbesti dragastos.

Ah, acum mi-e atat de dor de niste fraze pe care mi le spui tu razand cu gura pana la urechi :” mami, mami, bo-bo-bo ”  si ” da, iubito, spune-mi ! ” 🙂

Imi place la nebunie sa ma alinti si sa imi spui de cate ori te sun ” iubito”, iar atunci cand inchiem conversatia sa imi spui ” pa, te pup si ai grija de tine ! „.Este adevarat ca tu ai copiat totul de la mine, multe bune dar si suficiente rele, de exemplu cand esti nervos si tipi, cand plangi ca un toddler pentru anumite prostioare ( la fel de plangacioasa am fost si eu mica ), cand te rasfeti si nu iti intra nimeni si nimic in voie, cand esti incapatanat ca un catar si faci numai si numai ceea ce vrei tu, indiferent cat vorbim si povestim pe subiect.

Unul dintre putinele lucruri pe care nu le ai de la mine este perseverenta de a face anumite lucruri, fara a te plange niciodata, fara a vrea sa renunti, fara a-mi spune macar o data ” ce greu imi e ! „. Tragi de tine chiar si cand nu ai chef, esti constiincios, nu esti genul care ar mai trage si cate un chiul, nu esti genul care sa minta doar pentru a sta o zi acasa.Mereu inainte, mereu constiincios!

M-am intristat teribil fiindca ai renuntat la petrecerea pe care ti-o aranjasem doar pentru ca lipsesc eu de la party.Puteai sa mergi si sunt sigura ca ar fi fost o reusita, dar daca nu te-ai simtit ok sa mergi acolo fara mami, e in regula.

Azi mi-as fi dorit sa fiu acolo cu tine, sa primim impreuna musafirii, sa va vad pe toti in jurul mesei, sa taiem amandoi cu un cutit lung tortul dupa ce iti puneam pe nas putina ciocolata, sa te fotografiez in mii de feluri si ipostaze ca sa te revad de cate ori mi-e dor de tine la anumite stadii din viata ta, sa bem impreuna sampania pentru copii si sa spargem toate baloanele pe care ti le-a cumparat tati, sa mancam pizza si apoi sa ne prefacem ca ne cade burta de la atat de multa mancare.Mi-as fi dorit….insa sunt atat de departe incat nimic din toate astea nu le voi putea face acum cu tine.

Promit solemn sa nu mai lipsesc niciodata de la vreo aniversare de-a ta, am sa pun conditie de baza tuturor angajatorilor care vor mai fi in viata mea sa nu fiu plecata de ziua ta de nastere.Daca eram undeva prin Europa ( oriunde)  veneam negresit acasa, insa atat de departe cum as fi manageuit situatia asta ca sa nu fie o aniversare atat de trista pentru amandoi? Nicicum…nu as fi putut veni nici macar in zbor ca sa fim impreuna la 7 ani.

Dar vom recupera, cu siguranta vor urma multe alte aniversari la care vom sta imbratisati si vom face tot ce am pierdut acum la cea de 7 ani.

Acum nu pot decat sa-ti spun ca te ador imens ( asa cum iti spun in fiecare zi de cand te am ),ca esti lumina ochilor mei, ca nu as putea sa traiesc fara tine nicio secunda a vietii mele, ca esti nepretuit pe lumea asta pentru mine, cea mai importanta persoana, esti mai presus decat mine, decat sufletul meu, decat tot.

Vreau sa ai multa sanatate si putere , restul …vom face impreuna totul ca sa fie bine !

La multi ani papusa mea frumoasa, vreau sa fi vesel nevoie mare azi si sa te distrezi maxim de ziua ta !

La Chicago, pe urmele lui Al Capone

Dupa o saptamana in California, saptamana care mie, personal, mi s-a parut extrem de plictisitoare in ciuda faptului ca am mai iesit pe ici, pe colo, duminica m-am urcat iar in avion si am zburat la Chicago.

Zborul „domestic” , asa cum isi numesc americanii zborurile interne, a fost operat de o companie locala United Airlines, companie care nu este low cost, ci una foarte mare in US, nodul principal avandu-l la Chicago, pe aeroportul O’ Hare.

La aeroportul din San Francisco, asa cum scriam in postarea trecuta, am ajuns cu BART -ul ( trenul despre care scriam ).Totul este extrem de bine organizat si semnalizat asa incat te descurci de minune doar urmarind sagetile si indicatiile de pe tabele.

Zborurile lor interne nu au inclus bagaj de cala decat unul mic cu urmatoarele dimensiuni: 22 cm x 35 cm x 56 cm , drept pentru care am platit 25$ per segment de zbor si asa voi plati si pentru urmatoarele zboruri pe care le mai am de facut in interiorul USA.

La securitate treaba sta in felul in urmator: dupa ce iti platesti bagajul, te prezinti la control pasapoarte si Security, spre deosebire de Otopeni unde era sa pierd avionul din cauza proastei organizari, aici merge totul ca uns ( cum de altfel merg treburile aici cand e vorba de customer service ).Prezinti pasaportul si boarding pass-ul,iti iei frumos 2 tavite ( sau cate ai nevoie ), iti scoti doar laptopul intr-o tavita, in cealalta am pus geanta,rucsacul de la laptop, un pulover si esarfa de la gat + cureaua de la jeansi.Nu am scos bijuterii, ceas si alte balarii ca la noi, insa mi-am scos pantofii, lucru pe care il face toata lumea mai putin batranii si copiii.Este de asemenea foarte important sa nu ai nimic in buzunare, nici macar servetel sau hartie.

In timp ce tavitele pleaca spre control, intri intr-un tub, ridici mainile sus si pret de cateva secunde stai nemiscat.Ulterior iesi din tub si te controleaza sub brate un agent de acelasi sex cu tine, nu inainte de a-ti cere permisiunea sa te atinga si sa te intrebe daca esti ok cu asta.

Trecuta de tub, m-am imbracat, m-am incaltat, mi-am luat toate acareturile si m-am indreptat spre poarta de unde trebuia sa ma imbarc.

Intre timp am servit iar un Burger King cu o cafea free taste ( mancarea nu e nici ea inclusa in pretul biletului, daca vrei sa mananci platesti separat ca si la bagaj ), imbarcarea s-a facut civilizat, incet si fara graba.

Oamenii astia sunt invatati sa astepte, nu se imbulzesc,nu am vazut oameni agresivi de cand sunt aici.Nu stiu daca ma credeti, dar nu am vazut oameni disperati ca si in Romania, adica nu exista disperarea aia pentru locuri, prins metrou, plecat primul de la semafor, primul care se urca in autobuz, etc.Lumea e mult mai potolita, cred ca invata de mici sa fie respectuosi si amabili.Daca aud ca te grabesti, iti fac loc sau iti cedeaza randul ( mi s-a intamplat la Starbucks cand luam o cafea si eram in mega graba, m-au lasat trei persoane inaintea lor ! )

Pentru ca zborul a avut oi intarziere de o ora datorata unei chestii la avion, in timpul zborului, stewardul a trecut pe la toata lumea care avea zbor de conexiune la Chicago si le-a spus exact ce se va intampla cu ei in cazul in care pierd zborul de legatura.Toate detaliile, a verificat cu ei in amanunt numarul zborurilor, i-a anuntat pe cei care cu siguranta pierdeau zborul unde trebuie sa se prezinte, ce sa spuna si ce vor obtine pentru pierderea avionului.

Eu am ramas masca, pe bune, atat de mult interes pentru client, sa le fie bine oamenilor…frate, asta da diferenta intre Europa si USA.E singura chestie care imi place maxim, atitudinea asta a lor.Te fac sa te simti in siguranta permanent, poate din cauza asta ei nici nu sunt deloc agitati ca si noi, zic si eu.Cand zilnic te stresezi din varii kkturi , cum facem noi, ai si o stare de agitatie nelalocul ei.

In fine, eu am ajuns cu o intarziere de 45 minute, la aeroport m-a asteptat colegul meu din Shangai, colegul meu de echipa, coleg care era deja in Chicago de o saptamana.Am luat direct Blue Line( trenul ) , am platit 5 $ si intr-o ora am ajuns la hotel.

Este tot un hotel de trei stele, dar nu sufera comparatie cu cel din California ca si pret, daca acolo am platit pentru 6 nopti 640 $, in Chicago, pentru 8 nopti am platit 2210 $.Hotelul este la fel de ok ca si cel din California, doar ca este in centrul orasului si atunci obrazul subtire cu cheltuiala se tine.Si fara mic dejun in acest pret.

La receptie am gasit-o pe Alina, o romanca plecata din tara de unsprezece ani, stabilita intr-o suburbie a Chicagoului, o tipa amabila american style, care imi vorbeste debusolata complet, cand cu „dumneavoastra”, cand cu ” tu”.  🙂

Mi-a facut cateva recomandari si in weekend m-a invitat sa iseim impreuna.Ma debusoleaza complet invitatiile astea, pentru ca eu sunt genul care par extrem de pritenoasa, de calda, insa pastrez oarecum o anumita distanta fata de oameni.Adica eu nu as face asemenea invitatii, dar nu pot sa stiu pana nu as emigra.Oricum, ii multumesc mult Alinei pentru invitatie si pentru atentie.

Sa va povestesc o faza apropos de american style : dimineata, inainte sa plec la training, am stat de vorba putin cu Alina, povesteam despre cum trebuie sa utilizez masina de spalat si de uscat rufe ( e musai sa imi spal niste haine ). Intre timp, paralel cu mine la receptie a venit o americanca, a asteptat cuminte sa terminam de vorbit, intre timp a aparut o alta receptionera si a preluat-o.A stat fix 2 minute de vorba si a iesit afara din hotel cu un mers apasat.Alina s-a scuzat la mine, a alergat dupa ea si cand eu ieseam din hotel o auzeam pe Alina cum isi cerea scuze americancei ca a facut-o sa astepte prea mult, bla bla bla.Eu am ramas siderata, pe cuvantul meu, cand vreodata in Romania alearga dupa tine vreun receptioner sa isi ceara scuze? Desigur ca scuzele nu au fost intemeiate, americanca a spus ca no problem at all, nu a plecat din hotel ca era nemultumita, ba din contra.

Pe drumul spre training, m-am tot gandit ca eu, personal, nu rezonez deloc cu Statele, chiar nu as putea sa traiesc aici, adica ok poate as putea, dar nu am avut clickul ala pe care l-am simtit in alte parti ale lumii, nu mi-as dori niciodata sa ma mut in State, asa cum multi oameni isi doresc, insa atitudinea lor este jos palaria si am face excelent s-o adoptam din moment ce ii admiram atat de mult.

Despre Chicago, care chiar este un oras foarte frumos, am sa scriu cu proxima ocazie si ma oftic maxim ca nu pot pune poze, dar cand ma intorc acasa si le descarc am sa pun la fiecare postare pozele specifice.

( va urma )

 

Calator prin California

Calatoria in USA are mai multe destinatii pentru mine, prima dintre ele fiind in Pleasanton – California.

Pleasanton este un orasel cochet, aflat la vreo 50 km de San Francisco,un orasel plin de corporatii unde foarte multi din San Francisco fac zilnic naveta la job.Drumul de la aeroport la hotelul unde stau l-am facut cu un taxi care m-a costat 130 $, insa eram atat de obosita dupa 20 ore de calatorie incat as fi platit si 500 $ ca sa ajung undeva la o baie calda si un pat sa ma pot intinde.

Iesita de la Custom am trecut pe langa un alt ofiter de la securitate caruia i-am predat foaia completata in avion si stampilata de catre ofiterul de la Custom ( apropos, toti ofiterii Custom erau asiatici 🙂 ), m-a indreptat spre iesire si acolo am gasit in ordine, asteptand clienti cumva intr-o coada, taxiuri.Exista o persoana care te intreaba incotro vrei sa mergi si iti indica ce anume taxi sa alegi, nu este ca la noi, primul caruia ii vine randul are intaietate.Neah, aici totul este pus la punct.

Indianul-soferul de taxi mi-a spus ca nu o sa puna ceasul si imi ia numai 130$, ma intreb daca punea si aparatul cat dracu’ imi lua sau poate era mai ieftin?! Ideea este ca eu am obtinut chitanta pentru decont, am platit cu cardul ( toate taxiurile au POS pentru carduri, majoritatea americanilor platesc cu carduri si mai deloc cash ) si am fost fericita ca am ajuns la hotel.

Drumul de la aeroport pana la Pleasanton a fost unul in care am simtit efectiv ca merg la Atena.Seamana strazile, indicatoarele lor verzi si separatoarele de drum sunt identice ca in Grecia.

La hotel ajunsa am gasit amabilitatea pur americana, am facut plata, am luat camera si m-am aruncat direct in cada.Apoi m-am aruncat pe internet sa vorbesc cu ai mei sa le spun ca am ajuns cu bine.

Intinsa in pat, desi obosita franta, nu am reusit sa adorm decat de la 22:00 ( ora locala ) pana la 3 dimineata cand aveam ochii cat cepele si o foame de lup (deh, in tara era ora 13:00 la pranz si mie imi trebuia mancare ! ).Odata treaza nu am mai putut sa adorm si m-am tot zvarcolit in pat pana la ora 7:30 cand m-am imbracat sa plec.

Cel mai tare mi-era sete si nu aveam strop de apa, magazine in zona nici vorba, asadar am baut de la robinet putina apa ca simteam ca lesin de sete.A doua zi mi-au spus la receptie ca ei nu folosesc apa de la robinet si trebuie sa cumpar.Ok, 1 litru de apa costa 2 $.

Hotelul este unul de trei stele , arata foarte bine, este cochet si intim cumva, are un pat super comod, cu 2 saltele, inalt, cu 3 perne moi.Este unul dintre cele mai comode paturi in care am dormit vreodata.Are o baie curata unde ti se ofera prosoape si 1 sapun ( in Europa sunt ceva mai darnici la hotelurile de 3 stele ), exista in camera si o kitchineta cu microunde, cuptor si plita, un frigider mare unde iti poti depozita linistit produsele.Ai, de asemenea, cal de calcat si fier, uscator de par si dupa ce anunti la receptie ti se preda si o cutie in care ai tacamuri, farfurii, lichid de spalat vasele.

Curatenie si gunoi aruncat nu ai sa vezi decat daca stai peste 8 nopti consecutiv.In rest, re gospodaresti singur, nu m-a interesat foarte tare aspectul, eu oricum imi fac singura zilnic patul, de mancat nu am gatit, nici valiza nu am desfacut-o, doar 6 nopti stand aici nu are rost sa  scot toate lucrurile din bagaj.

In jurul hotelului nu exista nimic aproape, trebuie sa mergi cam 400 metri sa ajungi la un complex cu restaurante unde poti manca de la asian food pana la Subway sandwiches.Preturile difera intre 10 $ cea mai ieftina pita cu ceva carne sau un sandwitch de la Subway pana la un meniu de 15$ -16 $ la restaurant asiatic, insa mancarea este super buna si foarte multa.Uneori sunt portiile atat de mari incat nu poti manca tot odata, mai iei si la pachet.

Primul supermarket pe care l-am gasit  a fost la 4 km de aici, am mers pe jos, singura pe strazi.Americanii din Pleasanton nu merg decat cu masina, nu se dau jos nici sa treaca strada, nu e picior de om pe care sa-l intrebi ceva.Preturile la supermarket mi s-au parut decente, un pui la rotisor 7 $ , cred ca este mai mult decat decent.Oricum, am inteles ca aici in California este cu mult mai scump decat in restul US.

Magazinele sunt aproape goale, lumea este extrem de zambitoare ( asta m-a socat, toti iti zambesc si te intreaba ce faci, cum iti este ziua, cand te vad, fara sa te cunoasca! ), absolut toti oamenii care lucreaza in servicii sunt uneori obositor de amabili.Mi-a spus o colega de la curs, americanca care locuieste in Miami , ca pentru tips chelnerii sunt atat de amabili si ar face orice.Dar eu cred ca este in cultura lor amabilitatea aceasta.Intr-adevar,uneori poate fi deranjanta, insa e extrem de placut sa vezi mutre zambitoare si oameni care te intreaba ce faci, cum iti e azi ziua.Ai asa un sentiment de bine, sentiment pe care eu in Europa nu prea l-am gasit.Exista un fel de apropiere la americani care rupe bariera aia din Europa, nu stiu exact cum sa descriu ceea ce am simtit in toate locurile in care am relationat cu ei.

Apoi exista un fel de a fi al lor extrem de saritori, te ajuta cu orice absolut, doar sa le ceri.Nu sunt ei foarte priceputi la multe indicatii, insa absolut toti pe care i-am intrebat ceva au cautat sa ma ajute.Nu gasesti atitudine ostila, nu te intreaba ce si cum, nu te descos, nu intra in spatiul tau personal, doar cauta sa fie utili.

Distanta de la hotel la cladirea unde am facut cursul este considerabila, exista un autobuz care trece o data la 30 minute, ar fi trebuit sa merg vreo 12 statii cu el, naiba stie cand si cum as fi ajuns.

In prima dimineata, am traversat la un hotel sa intreb cum sa ajung la o statie de autobuz.Fetele de la receptia hotelului unde stau habar nu au avut sa imi spuna unde este si cum, asadar am mers la alt hotel in speranta ca voi gasi pe cineva sa ma indrume corect. Acolo am gasit un mosulet grec venit in America acum 25 de ani, dar care si-a pastrat greaca intacta si cand a auzit ca vorbesc in limba lui natala a innebunit.Habar nu avea nici el de autobuz, mi-a spus ca nu a mers niciodata cu transportul in comun ( m-am crucit ! ) si s-a oferit sa ma duca el  cu masina la curs.M-a vazut oarecum susceptibila si a chemat-o si pe nevasta-sa.A venit femeia imediat si m-au condus pana la cladirea unde trebuia sa fac cursul.D-asta iubesc eu grecii, asta e alta poveste insa !

In prima zi de curs eu m-am lipit de tipa din Miami, toata saptamana m-a dus si m-a luat dimineata cu masina de la hotel.Pentru asta spun ca o asemenea atitudine eu nu am gasit in Europa, in Grecia am mai gasit intr- adevar atat de multa bunavointa cu strainii, insa cred ca faptul ca le vorbesc limba i-a facut sa fie atat de helpful cu mine.In USA asa e treaba, te ajuta si sar sa te indrume fara sa te cunoasca.Cel putin aici, in California.

Am uitat sa scriu ca pentru USA este nevoie neaparat de un adaptor pentru prize, au un alt sistem decat cel european, deci nu uitati sa cumparati unul din tara, in USA costa 25$ un adaptor.

In Pleasanton exista si transport in comun, intr-un tarziu l-am descoperit, este un tren care merge si la San Francisco si la aeroport, un drum pana la San Francisco in downtown costa 6 $, pana la aeroport am platit 11.60 $.Pentru aeroportul San Francisco International trebuie facut un schimb de trenuri la statia Balboa , dar se ia trenul de pe acelasi peron, deci nimic complicat.Ca si durata insa, pana in San Francisco la downtown se fac 50 minute, pana la aeroport am facut o ora si jumatate.

Peste o saptamana, cand voi reveni la Pleasanton,am sa merg sa vizitez San Francisco, nu am vazut nimic din el.

( va urma)

 

 

 

Welcome to America ( 2)

Dupa obtinerea vizei, a inceput planificarea in amanunt a cazarilor si a avioanelor.Avand in vedere ca trebuie sa calatoresc mult, mi-am dorit sa ma uit si eu inainte de a da ok-ul pentru rezervari.Caci exista o agentie de turism care face rezervari in numele companiei si trebuie sa ne dam ok-ul pentru ceea ce considera ei optim.

M-a interesat in privinta avioanelor sa nu zbor cu low cost, sa nu am escale uriase intre zboruri si am preferat iar din Romania sa zbor in US cu Lufthansa.Nu stiu voi ce parere aveti, insa eu am zburat si in Franta si in Belgia de fiecare data cu ei si niciodata nu m-au dezamagit.

Plecarea de pe Otopeni a fost intr-o zi de luni, la pranz, zborul a durat 2 ore in cap pana la Munchen,nu mai povestec aici ca era sa pierd avionul deoarece la securitate si verificare pasapoarte am stat la o coada imensa, iar atitudinea alora de la Lufthansa Romania este de mare cacao,m-am si crizat putin la o tantica care tipa la mine ca trebuie sa vin la aeroport cu 4 ore inainte.Pe bune, mah? Bine ca nu mi-a cerut sa dorm acolo in aeroport.En-fin, atitudinea aleia nu m-a afectat cu nimic, sunt obisnuita sa se tipe si sa tip, conteaza ca am prins avionul si am ajuns super ok la Munchen.

In avion, pana in Germania am povestit cu o duduie  care locuia la Washington si am si facut impreuna trecerea catre terminalul de unde urma sa ne imbarcam catre USA ( se aterizeaza in terminalul 1 si se pleaca spre State din terminalul 2, ceea ce inseamna ca urmezi sagetile foarte explicite catre poarta de imbarcare si iei si un tren pret de cateva minute pana la terminalul 2 ).Aeroportul din Munchen nu este unul mare, dar eu m-am grabit si am preferat sa astept la imbarcare ca sa nu mai repet figura din tara.

Escala mea a fost de  2 ore, timp in care am baut o cafea si m-am dat pe net gratuit ( exista wi-fi liber la Munchen ).

In timp ce asteptam sa ne imbarcam, un tip la vreo 65 ani impreuna cu sotia au intrat in vorba cu mine, m-au intrebat unde merg si ce am sa fac in State.Super draguti ambii ( american style ), mi-au povestit ca ei sunt violonisti, locuiesc in San Francisco si zboara continuu in Europa.

A fost prima oara cand m-am urcat intr-un avion atat de mare, am zburat cu o aeronava Airbus A340 -600, zbor operat tot de Lufthansa ( nemtii sunt nemti si pace buna ! ).

Am crezut ca va fi crunt zborul de 12 ore, mi s-a parut extraordinar de mult sa stau blocata intr-un scaun atatea ore, in aer , citisem pe net ca ajungi distrus de oboseala,  insa lucrurile decurg cam asa, astfel incat nici nu stii cand trec orele alea multe de tot care ti se par interminabile la urcarea in avion.

Dupa decolare, incep stewardesele sa-si faca aparitia cu diverse bauturi si snacksuri, eu am primit niste covrigei si un suc de portocale pentru inceput.

Apoi ne deschidem televizoarele si ne punem castile si incepem sa vizionam ce filme, muzica sau emisiuni tv dorim.Daca nu ai chef de vizionat, iti pui capul pe perna si te invelesti cu paturica primita, tragi oblonul ca eu am stat la geam, ridici picioarele sa nu ti se umfle si bagi un somn de zile mari ana cand vine iar mancarea.De data asta farfurie calda cu o mancare super buna.

Apoi mai bagi niste pagini dintr-o carte ca doar in avion si metrou mai am eu timp sa citesc, asculti niste muzica la casti, mai dormi, iar bei ceva, iar servesti un snacks si pana te dezmeticesti bine a trecut jumatate din drum.

Apoi te culci inca o bucata de vreme ca esti rupt de somn, deh, ceasul biologic iti spune ca e noapte in Romania si treci la somn fata draga ! Cand ti-e somnul mai dulce vine iar haleala calda si la fel de buna, putina insa, dar satioasa.

Dupa ce mananci, te uiti putin pe geam si te trezesti la San Francisco.

In timpul zborului, pe la jumatate asa, iti da stewardesa un formular pe care trebuie sa-l completezi cu nume, prenume, adresa unde stai in US si daca faci business in interes propriu, adica daca vinzi diverse in State.

Formularul completat il pastrezi alaturi de pasaport si il predai la Custom cand ti se face un alt interviu, similar cu cel de la Ambasada.

Cobori din avion, aeroportul din San Francisco e unul urias, mergi la Custom si stai cuminte la rand.Eu am citit peste tot si mi-a spus toata lumea ca am sa stau peste 2 ore la coada.Am stat fix 15 minute, m-a intrebat unde ma duc si cat stau, cu ce scop, mi-a luat amprentele, mi-a facut o fotografie si Welcome to America !

Ulterior am asteptat sa-mi vina bagajul, mi l-am ridicat si am iesit din aeroport.

( va urma )

Welcome to America !

Daca am disparut  de pe blog asta se datoreaza faptului ca de la 1 aprilie mi-am schimbat iar jobul.Nu a fost nimic premeditat, nu am vrut sa imi caut un alt loc de munca, pur si simplu mi s-a oferit aceasta oportunitate undeva in noiembrie, nu am crezut ca se va concretiza dat fiind faptul ca a durat recrutarea mai bine de 4 luni.

Dar la sfarsitul lui martie am semnat oferta si am inceput noul job.Acesta a venit la pachet cu un training in State, training care dureaza 6 saptamani. Mult timp si departe tare de casa, dar este o oportunitate ce ti se ofera probabil o data in viata.

Pentru a putea ajunge in State trebuie sa obtii o viza valabila de intrare in tara.Eu am aplicat pentru o viza B1 ( business ) , dar am obtinut o viza B1 / B2 ( business si  turism ) valabila pe 10 ani, cu intrari multiple.

Exista un site unde se gasesc toate explicatiile necesare obtinerii unei vize pentru USA.Actele pe care le-am pregatit eu au fost:

  •  o fotografie in formatul solicitat
  • completarea online a formularului DS 160
  • un pasaport valabil
  • invitatia la training emisa de organizatorul cursului
  • chitanta cu dovada platii sumei de 160 $ – taxa de viza
  • aplicatia online DS160- formular cu cod de bare
  • programarea la interviul cu un angajat al Ambasadei US la Bucuresti

Intreaga nebunie cu actele a durat 3 zile, programarea la interviu am facut-o telefonic, la Ambasada am ajuns intr-o joi dimineata, bolnava de o gripa crunta incat abia ma tineam pe picioare.Am luat un taxi pana acolo ( mi-a luat undeva la 30 lei pentru dus ), adresa Ambasadei fiind aceasta : Bulevardul Dr. Liviu Librescu 4-6
Sector 1, Bucuresti 015118 Romania , Telefon: (+40) 21 200-3300  Fax: (+40) 21 200-3442

Inainte de a intra in interiorul Ambasadei stai la coada pentru a se scana codul de bare de pe aplicatia online  DS160.Intrand in Ambasada esti controlat exact ca la aeroport, se trece printr-o poarta metalica cu scanner, telefonul se inchide si se preda pe baza unui cupon cu care il ridici cand parasesti locatia.

Intri efectiv in Ambasada, iei un numar de ordine si astepti sa fi chemat la ghiseu.Ti se iau intai un set de amprente, se scaneaza pasaportul, totul extrem de civuilizat si bine organizat.Ulterior, pe baza aceluiasi numar de ordine esti chemat la alt ghiseu pentru interviul cu unul din consilieri.Vorbesc atat romana, cat si emgleza, eu am dat interviul in engleza, intrebandu-ma scopul si durata vizitei mele in US.

A durat mai putin de 3 minute interviul, mi s-a urat calatorie placuta si mi s-a precizat faptul ca imi voi primi pasaportul prin curier ( TNT ), contra unei sume de 24 lei achitata la curier direct ( in cazul meu compania a suportat absolut toate cheltuielile).

Totul decurge in cel mai civilizat mod posibil, oamenii sunt super ok, profi si treaba merge ca unsa.A durat in jur de o jumatate de ora intregul proces de obtinere al vizei la Ambasada.

A doua zi am fost sunata si mi-am primit pasaportul cu o viza de State valabila pe 10 ani.

Aventura abia urma sa inceapa !

( va urma )

Concluzii dupa prima excursie de scolar

Prima excursie din viata de scolar a lui Kiki ne-am asteptat ca va fi in aceasta saptamana, asa cum ne anuntase doamna invatatoare initial.Insa planul de acasa nu se potriveste niciodata cu…faptul ca a lui clasa a castigat o excursie la Pietrosani, Arges, la atelierul de incondeiat oua.Asa incat, miercurea trecuta, copilului a trebuit sa-i  dau aripi sa „zboare” alaturi de colegi si de doamna invatatoare.

L-am imbracat in trening, dupa multe parlamentari si discutii pe tema faptului ca pe strada el nu merge imbracat in trening ca „numai cocalarii merg asa pe strada! „, i-am pregatit 3 sandvisuri la el si 2 sticle de jumatate de litru de apa plata, i-am pus schimburi, cartile de joc ( un alt must fara de care nu pleaca in nicio deplasare 🙂 ) si musai banutii de cheltuiala.Doamna ne-a anuntat ca suma maxima pe care accepta sa le-o dam copiilor va fi 30 ron si atat i-am si dat in speranta ca nu ii va cheltui pe toti.Am uitat sa mentionez telefonul mobil pe care nu si l-a dorit nicicum ca nu voia sa aiba grija lui in excursie, insa eu i l-am dat ca sa-l pot suna.

In timp ce eu am stat cu un nod in gat toata dimineata, dupa ce am citit pe net despre un accident pe autostrada cu nush cati copii raniti si dupa ce telefonul mobil a zacut linistit in rucsacul aruncat intr-un colt de parc,el s-a simtit minunat, astfel incat, la sfarsitul zilei, concluziile lui au fost urmatoarele:

  • ii place la nebunie sa mearga cu autocarul
  • ii place si mai mult cand e singur in excursii
  • incondeiatul oualelor si tiroliana i s-au parut fantastice ( fiecare copil a incondeiat cate un ou si a pictat un support de ou in forma de gaina, support pe care Kiki mi l-a adus in trei bucati ” dar il vom lipi cu superglue si se rezolva ! ” 🙂
  •  a mancat cea mai buna supa de gaina din viata lui , fara sa ma faca sa inteleg ce anume continea de era atat de speciala
  • niciodata sa nu ii mai dau la el nimic de mancare cu exceptia dulciurilor ( s-o creada el pe asta ! ), caci a venit cu sanvisurile inapoi acasa
  • apa mai multa ca nu i-au ajuns cele doua sticle de jumatate
  • nu s-a schimbat desi a transpirat si a plimbat hainele degeaba in rucsac
  • nu a pierdut niciun obiect, a venit inapoi acasa cu absolut tot ce i-am dat
  • a consumat toti banii ( si i-ar mai fi trebuit, zice el ) numai pe porcarii, exceptand 10 lei o tura cu tiroliana
  • i s-a parut cool ca toti au fost singuri si a compatimit-o pe fetita a carei mamica a insotit-o ( vai de noi, cand o fi mai mare dispare de acasa cu lunile ! 🙂 )
  • desi am sunat de foarte multe ori, a raspuns intr-un final si mi-a bagat o poveste ca ” doamna nu ne lasa cu telefonul la noi, deci nu ma mai suna ! „
  • saru’ mana din suflet , Cris, stiu ca citesti aici, pentru tot ajutorul dat, altfel as fi stat ca pe ghimpi intreaga zi
  • a venit acasa complet fara voce si mucios maxim, nu s-a vaitat o secunda si mi-a spus ca a ragusit ” de oboseala, mami, de aia nu mai am voce „
  • l-am intrebat de ce nu a luat si el un souvenir pentru parintii lui si mi-a raspuns imediat ca ” souvenirurile pentru parinti sunt 70-1000 de lei si nu am avut eu bani suficienti la mine pentru asa ceva, de aceea data viitoare sa-mi dai si pentru asta !” ( am inteles aluzia, dar nu, merci ! )

Saptamana aceasta pleaca intr-o alta excursie, de data asta platita si insotit de bunica-sa ( mama a fost singurul partener de drum pe care l-a acceptat, cu exceptia mea, care oricum nu puteam pleca cu el ).Prevad ca nu va veni asa de incantat ca si saptamana trecuta, dar sa nu ma pronunt pana nu avem impresii calde 🙂

 

 

De ce nu-mi plac concursurile pentru copii

Sambata trecuta a avut loc concursul de pian la care a participat si Kiki.Daca la mijloc nu era maica-mea, eu nu l-as fi dus niciodata la vreun concurs, asa cum nici la gradinita nu a participat vreodata la vreun concurs organizat in cadrul gradinitei.

De ce nu imi plac concursurile?Pentru ca se plateste si totul este masluit, premiile se iau pe pile si nu prea se testeaza capacitatile copilului, ci participa in fapt mamicile devoratoare de diplome.

Am intrebat-o la un moment dat pe o mamica din asta disperata dupa diplome, care-i scopul adunarii atator cartoane pe care scrie un premiu? Mi-a raspuns ca e normal sa aiba fetele ei un portofoliu cu diplome.Una este sa nu ai nimic in portofoliu si alta sa scrii in cv, cand esti adult, ca ai jdemii de premii de la gradinita.Ma rog, eu am alte idei si chiar nu ma intereseaza sa-i fac un portofoliu de acest gen lui Kiki.O sa vad la batranete daca copilul din dotare ma va impusca ca nu l-am trimis la toate kkturile astea de concursuri nesemnificative inca de la gradinita si d-asta nu va avea el nu stiu ce job.

Revenind la concursul de pian.

Se tot povesteste ca acesta ar fi putin mai altfel decat celelalte.Guess what?

Am platit la inscriere 70 ron, juriul a fost compus din 3 persoane- profesori de pian de la diverse scoli de muzica.Organizarea, din punctul meu de vedere,a fost dezastruasa, spun asta pentru ca au fost grupati copiii dupa varsta lor si clasa / grupa de la scoala/gradinita, iar eu as fi vazut gruparea lor dupa anii de studiu la pian.Pentru ca mama are o fetita de clasa a 5-a care face pian de fix 6 luni si a concurat alaturi de alti copii de clasa a 5-a care faceau pian de la 5 ani,ce sansa ar fi avut fetita aceea in fata celorlalti colegi cu 5-6 ani de pian in spate?

Puicuta mea s-a descurcat rezonabil, a fost extrem de emotionat, s-a incurcat de doua ori la Fur Elise, pentru ca „pianul cu coada suna altfel decat al lui mamaie „, a luat premiul trei si eu m-am bucurat maxim ca a putut sa isi invinga emotiile si sa cante in fata unei sali pline, in fata unor profesori care il urmareau.

Premiile intai si cel de excelenta le-au luat, desigur, copiii meditati de profesorii din juriu.Alta chestie pe care eu nu as fi permis-o.Cum altfel, decat cu nota maxima, ar putea sa-si jurizeze profesorul, copilul pe care il mediteaza?

La categoria lui Kiki de varsta a fost un  baietel care facea pian de la 4 ani si a cantat Balade pour Adeline de ne-a lasat cu gura cascata.Intreaga balada si fara greseala.Si i-au dat premiul doi.Injust si total demotivant, probabil, pentru micutul care a muncit mult, sunt convinsa.

Dar nu despre fi-miu vreau sa va povestesc cand spun ca nu-mi plac concursurile, ci despre unul dintre copiii cu care mama mea face pian de 6 ani, un copil minunat de destept, copil care si la scoala straluceste, la fel cum se intampla si la pian.Olimpic la mate, romana si engleza, copil care la pian canta dumnezeieste si extrem de expresiv.

Am stat special la prestatia lui de la concurs ca sa il aud  cum va canta.A ales Mariage d’amour ( Paul de Senneville)  si Fur Elise- varianta extinsa  (Beethoven).Mi-a venit sa plang asculatandu-l, am fost convinsa ca va lua premiul intai de excelenta pentru ca a cantat cel mai bine si mai expresiv dintre toti copiii de varsta lui.Desigur ca premiile de excelenta si intai au fost luate de copiii profesorilor, iar T. a luat premiul doi.Mi s-a parut umilitor pentru un copil care studiaza zilnic sa ia doar premiul doi.

Dar pe el nu prea l-a interesat faptul ca nu a luat premiul intai, mi-a spus zambind ca e ok si al doilea, tot pe podium se afla.

Fi-miu insa, este foarte ambitios si fiecare ” esec ” il motiveaza sa lucreze si mai mult si mai bine ( asta este o calitate de-a lui pe care eu o admir foarte tare ).A plans la toaleta ca a luat doar premiul al treilea, desi noi il laudam si eu ii tot spuneam ca nu premiul reflecta ceea ce stie el, dar nu l-am putut consola, si-a promis ca la anul va lua locul intai.

La serbarea de sfarsit de an, la scoala, doamna invatatoare i-a cerut sa le prezinte doua piese pe care sa le cante in fata copiilor.Am crezut ca isi va alege aceleasi piese de la concurs ( deh, puturoasa de mine asa ar fi facut ! ), el s-a apucat sa invete doua piese noi pe care sa le prezinte atunci.

Daca vom mai participa la alt concurs? Acum, dupa ce am vazut ce se inatmpla spun nu, faptul ca il motiveaza pe el insa, ma face sa spun a big yes.Dar si asta este cu doua taisuri.

Sa fim sanatosi si vedem la anul ce vom face in privinta concursurilor.

Voi ce parere aveti despre concursurile acestea organizate extra-scolar, despre modul in care sunt acordate premiile, care sunt experientele voastre in legatura cu aceste concursuri?