You raise me up… To more than I can be

Pentru ca nu trec tocmai printr-o perioada roz a vietii mele, imi dau singura curaj si ma autosugestionez ca intr-o buna zi ( sper, curand) soarele va rasari iar si pe strada mea!

When I am down and, oh my soul, so weary;
When troubles come and my heart burdened be;
Then, I am still and wait here in the silence,
Until you come and sit awhile with me.

You raise me up, so I can stand on mountains;
You raise me up, to walk on stormy seas;
I am strong, when I am on your shoulders;
You raise me up… To more than I can be.

Anunțuri

Lec , Duzi si Lele

„Lec si Duzi” sunt in fapt Rex si Suzi, 2 maidanezi haiosi de la mama de la bloc.Rex a murit acum ceva vreme dar el stie ca pe toti cateii ii cheama Rex ( si cainele lui D. ce-a ramas pe la soacra-mea, un lup superb azi ajuns o jigaritura, se numeste tot Rex ) si Suzi e aia care se gudura la picioarle lui de cate ori il vede, il lasa s-o mangaie si sa o traga de cap cumva.
Zilnic, cum face ochi si deschidem geamul sa aerisim, aude afara diversi catei latrand.Desigur ca zbieretele lui sunt mai mult decat nebune la strigarea ham-haitorilor de afara.
Cum ii striga?Iaca aici:

21 luni

Ma uit la palma mica ce sade linistit pe obrazul meu, in degetul aratator invart carloniti blonzi-sandre, admir genele lungi ce incadreaza ochii verzi-gri, mari si inteligenti, ma apropii si pup gurita cea mai frumoasa si cu buzele cele mai frumos conturate pe care le-am putut eu admira.In acea clipa nu-mi trece prin minte decat un singur pasaj ce l-am citit candva de mult timp in Biblie :
” Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. ” (1 Corinteni 13)
Ma gandesc ca tot ce-a fost pana acum 21 luni nu a avut rost, am trait ca o frunza purtata de vant prin ierni aspre si geroase sau veri toride cu zile lungi si apasatoare.Tot zbuciumul de dinainte de el azi mi se pare un mizilic, nu-mi trebuie nimic din tot ce-a fost, vreau doar ce va sa vie in clipele, zilele, lunile si anii lungi ce vor urma alaturi de el.
Timpul zboara, ma gandeam de dimineata cand m-a trezit tandru si duios cu o mangaiere pe fata si un pupic mic si fin pe obraz ca as vrea sa-l iau in brate, sa-l tin acolo strans si sa fugim undeva, pe un taram unde timpul sa stea in loc.Abia de acum incolo as vrea sa stau cu el acasa, sa ma trezesc zilnic in felul asta duios, sa ma bucur de el clipa de clipa si minut de minut.Sa nu mai imi fac griji pentru bani, job, sa nu ma mai uit la ceas, sa nu mai stau stresata ca ba e una , ba ailalta.As vrea sa stau asa intr-o dulce nepasare, sa nu fac nimic intreaga zi si sa-l urmaresc, sa-l vad, sa-l miros, sa-l iubesc, sa ne jucam, sa alergam prin casa, sa radem in hohote cand nme gadilam, sa stea seara, cu fata-i mica si fina ca matasea, in gatul meu bagata, sa-l mangai pe mainile ce le ador si sa-i pup talpile picioarelor la nesfarsit.
Duminica mi -sa reprosat ca-l cocolosesc prea mult, ca-l pup mult prea mult, ca va fi un „fatalau”.M-am ridicat si m-am ascuns intr-o baie unde am plans.Imi venea sa urlu si sa le spun ca nu am iubit niciodata pe cineva atat de mult si de intens, ca nu mi-am imaginat niciodata ce forme si culori are iubirea adevarata si mi se spune ca dand iubire sufletului meu va deveni un „fatalau”.Dar daca i-as da indiferenta si respingere ar deveni un om mai bun?Chiar de va deveni cel mai mare „fatalau” din lumea asta eu nu ma pot opri sa nu-l iubesc cu fiecare por al corpului meu, nu-mi pot fereca sentimentele si nu-mi pot ascunde iubirea ce o simt pentru el.Este cu mult mai mult decat se poate descrie tastand niste cuvinte…
S-a dezvoltat enorm, fiecare luna ce-a trecut desi eu nu am simtit-o, la el se vede ca la Fat Frumos.Se grabeste si el sa creasca, pana nu de multa vreme imi spunea ca are un an, ridicand un deget – carnacior in aer, acum deja imi spune ca are „doi -doi ” si-l cheama „Ayan, Daius si Pusi” 😀
Cunoaste absolut totul in casa, deja nu mai e niciun mister pentru el intreg apartamentul, imi place enorm ca stie exact ce se intampla cu el si cu obiectele cu care umbla el.Adica atunci cand nu gasesc ceva , il intreb si indata imi aduce sau imi spune unde este obiectul cu pricina.Stie deja sa-mi aduca obiectele de vestimentatie, stie sa imbrace ( asa cum poate el) dar sa se si dezbrace in intregime( in sfarsit am reusit! ) apoi ramane in pampers si alearga toata casa dezbracat si cu pampersul pus.Imi vine sa-l mananc in clipele alea, este ca o ratusca de la spate.Il intreb atunci ” si tu cu cine semeni?” si el hohoteste” cu macuuuuuuu” ( cu ratusca)
Face multe nazbatii, ditsruge absolut tot ce-i pica in mana si mereu da vina pe altii.
– Cine a rupt liniuta in bucati mici? intreb eu prefacandu-ma suparata
– Mamaie, raspunde Pusi sigur de el
-Cum mamaie?Nu a fost azi la noi si nici noi la mamaie.
– Tataie, imi spune cu-n zambet strengar.
– mamaie sau tataie?Hotaraste-te!
Se uita la mine cumva pe sub gene si spune cu-n glas mieros:
-Mamaie si tataie ! 😀
Apoi intinde manutele mici sa ma ia de gat si sa ma pupe, tuguie buzele si imi da pupici de la distanta daca nu cedez.Smecherului mic mai fa-i ceva daca poti!
Cu mancarea este la un alt nivel, a trecut la high level as putea spune, mananca complet singur.Daca nu-l lasam sa manance el cu lingura lui tinuta din capat de tot si vaslind cu ea in farfurie cat poate, e bai! Plange si nu mai mananca, masa se transforma in infern asa incat l-am lasat in ultima perioadfa sa manance singur-singurel.
E la fel de vesel ca intotdeauna, e la fel de sugubat si jucaus.Daca pana acum cateva luni ma plangeam la toata lumea ca el nu se joaca singur deloc, sta numai dupa fusta mea, azi pot spune ca m-a abandonat.Isi vede de treburile lui , de demontarile si stricaciunile pe care le face jucariilor, se joaca si vorbeste singur. construieste ( e pasionat de cuburi si de constructii), demoleaza, coloreaza si scrie pe caiete , singur la masuta lui.
E ingrozitor de timid, de sensibil si de fricos.Daca vin copii mai multi in graba spre el se sperie, inchide ochii si intinde mainile.In lume nu scoate niciun sunte pana nu se acomodeaza cu mediul si pana nu se obisnuieste putin cu cei adulti.daca ii spun ceva de fata cu alti adulti mereu plange.
Azi plateam cablul, la un moment dat l-am vazut cu un pliant in mana ca a venit si s-a ascuns dupa mine, nu vazusem ca i l-a oferit un domn.L-am intrebat mai tare ( deci nu in soapta) daca a cerut cuiva pliantul sau l-a luat singur fara sa intrebe.A inceput sa planga si sa vrea in brate.L-am luat si l-am linistit, de obicei il pup in astfel de momente ca-i trece repede supararea.Am inteles ca-mi seamana, nici eu nu suport observatiile de niciun fel facute in public.Nu am sa mai repet greseala!
Pasiunea lui cea mai mare in acest moment ( adio Noddy, adio Teletubbies) sunt masinile si pistoalele.Peste tot pe unde ne prinde ne impusca si noi trebuie sa cadem secerati, apoi ne calca cu „buzuzu” si cu „caionu” pana ne rupe picioarele dar trebuie sa ne prefacem satisfacuti si sa-l aplaudam.
O alta pasiune de-a lui actuala sunt cartile.Nu rupe nicio fila, se uita linistit pe ele chiar si 1/2 ora, cunoaste toate animalele fie salbatice, fie domestice si stie cum „vorbesc” animalele.Cunoaste legumele si fructele ( unele) si cunoaste si culoarea rosie ( de la bratara de la mana).
Ceea ce m-a lasat masca acum doua seri a fost faptul ca dupa povestea de seara ( niciodata nu a suportat sa-i citesc, vrea sa i le spun eu cu intonatii diferite si onomatopee specifice actiunilor ), i-am spus 2 povesti una dupa alta, caci nu avea somn domnisorul:” Ursul pacalit de vulpe” si „Punguta cu 2 bani”.Ulterior , stand in intuneric si el vorbind continuu mi-a venit o idee sa-l intreb cam despre ce-i vorba in povestile alea, ma gandeam ca la varsta asta ii intra pe-o ureche si-i ies pe alta.Ei bine, stie ca ursul si-a rupt coada in apa, ca ii placea s amanace peste, ca cea care l-a trimis la balta a fost vulpea, stie ca mosul avea un cocos, ca in cuptor a aruncat toata apa ce-o inghitise ulterior in fantana,etc. M-a frapat faptul ca mi-a raspuns la intrebari la care alti copii, la grupa mica, nu-s in stare sa raspunda.
Motric e cam impiedicat, la modul ca alearga si se impiedica din te miri ce si-l vezi pe jos.De cand si-a spart capul ( mi-a spus si-mi spune mereu ca masa „nana pacu ” ) e mai prevazator, ii este cumva frica sa mai alerge, parca sta sa se cugete inainte de-a se baga cu capul inainte.
Olita o aduce cand caca e deja facut in pampers, dar o aduce si-mi spune ” caca”, semn ca atunci s-a produs fenomenul, pe reductorul de la wc nu mai vrea sa se aseze.
Canta, danseaza si bate din palme, imi povesteste diverse pe limba lui din care pricep asa pe sarite si incerc sa le leg cum pot si eu.
Este cel mai tandru omulet din lume pe care l-am vazut, pe toti ii ia in brate , dupa ce se imprieteneste cu copiii ii pupa si ii mangaie pe obraz, dragul mamii! 😀
Cam asta-i Pusicel la 21 luni, cu bune si cu rele…oricum ar fi e puiul meu iubit si orice chestiuta mica si neinsemnata pentru mine pare a fi echivalenta cu escaladarea Everestului.
Te iubesc Pusi meu si la multe, multe luni si ani inainte!

De ce ne-am mutat?

Azi cand am apasat butonul „delete” al blogului cu „ayandari” o lacrima s-a ivit in coltul ochilor, am simtit ca si cum as fi inchis o alta fila a vietii mele, m-a durut hotararea asta dar a trebuit s-o iau.Au fost totusi 18 luni in care am scris zilnic, au fost totusi momente fericite pe care le-am trait cu acel blog, am cunoscut datorita lui oameni frumosi, am legat prietenii si da , asa cum spunea o cititoare de-a noastra ” a fost mai mult frumos decat urat”.
Numai ca blogul nu l-am facut privat datorita idiotilor care ne mai calcau pragul, nu l-am facut privat datorita unor frustrate si nebune care tam-nesam se iau de om , nu au ce sa faca si le mananca dejtele sa mai arunce cu putintel noroi in oameni care nu fac parte din turma.Nu am inteles niciodata spiritul asta de turma, nu am inteles niciodata ipocrizia asta si nevoia de-a te baga in sufletul unui om spunandu-i aiureli ( de exemplu eu urasc oamenii pe care ii simt ca ma plac si vor sa-mi devina amici, dar nu stiu cum s-o faca, nu stiu cum sa ma „cucereasca” decat prin cuvinte lingusitoare si mincinoase, spunand diverse abureli ca si cum eu nu as sti adevarul sau nu m-as privi zinic in oglinda.Bullshit!!), nevoia de-a te baga in seama cu toata lumea comentand zilnic la orice articol postat de toata mamicimea blogareasca, nu am inteles niciodata de ce trebuie sa fiu eu ca ceilalti ca sa ma accepte marea turma in cloaca lor.Nu, nu-s genul ala si nici nu voi fi vreodata, nu ma voi sfii nicicand sa-mi spun parerile doar pentru a fi „prieten” cu cineva.Nu ma voi schimba si nici nu am avut de gand vreodata s-o fac.Asa ca…nu asta a fost motivul pentru care ne-am „privatizat”.
Nope!
In urma cu o saptamana m-am intalnit cu un nene care e sus pus pe la politia capitalei si din vorba in vorba mi-a spus vadit ingrijorat sa am mare grija de copil ca-n ultima perioada se rapesc copii la greu pentru traficul de organe.M-am cutremurat ce povesti mi-a spus, m-am infiorat in ce oras traim si mai ales m-am infiorat cand mi-a spus ca le dam si pedofililor si tuturor nebunilor pe net mura-n gura despre copiii si vietile noastre.Si am analizat ca asa este.Daca eu ca si mamna imi expun copilul pe net atunci cine sa mai aiba grija de el?
Am spus stop!
Pentru asta am facut un alt blog, am pastrat aici doar oameni frumosi, nu mai moderez comentariile si scriu ce-mi trece mie prin cap, ca si pana acum.Asadar bine ati venit in noua noastra casuta si va multumim mult ca existati si ne cititi!

Vorbe pusicesti

In ultima vreme nu am avut foarte mult timp la dispozitie ca sa notez exact ceea ce spune Pusi cand se exprima, sunt cuvinte stalcite pe care noi le intelegem perfect insa, suna adorabil din gurita lui si merita lasate aici ca marturie.Iata cateva e care le rosteste adorabil 😀
gheghighi- gargarita
buzuzu – autobuzul
pacoco- capacul
pacu-capul
palolo- pantaloni
afaia – afara
potoio- portocala
iapuci- papuci
beie- bere
apte- lapte
pupu- papusa
pecie- peste
tamai – tramvai

Carisma cu „steluta”

Joi seara s-a implinit o saptamana de cand Pusicel a reusit sa-si faca „steluta” in frunte.S-a vindecat foarte bine, imi pare rau insa ca l-au cusut si nu i-au pus copci, dar asta sa ne fie tot necazul nostru.Joi am fost pe seara la spital si i-au scos si firele, am putut in sfarsit sa-i facem si baie pe cap, e complet vindecat.I-a ramas un semn destul de uratel, poate cu timpul se va estompa.Dar asta-i semn de carisma cum spunea o doctorita la spital, de acum va fi si mai carismatic Pusi cel mic 😀 Inainte si dupa vindecarea „stelutei ”

Această prezentare necesită JavaScript.

De unde vine „Pusicel” ?

De cate ori il dezbrac ne jucam de-a pisicile, ei bine, fata lui mi se pare ca seamana cu cea a unui pisoias, de aceea intr-o seara mi-a venit sa-i spun Pusicel si de atunci asa a ramas, il strig Pusi si raspunde s el celor ce-l intreaba ca mami il striga „Ayan si Pusi ” 😀 Iote si fata de pisica 😀

Această prezentare necesită JavaScript.

Do I look sexy?

Inainte de-a se pricopsi cu „steluta” din frunte , mi-am incercat intr-o seara veleitatile de hair-stylist pe capul lui D.Fusese la tuns si nu stiu ce fel de tunsoare fac mai nou astia care nu se mai cheama frizeri , ci hair-stylist dar rezultatul a fost unul oribil.Eu urasc ca barbatii sa aiba floace pe gat, la subrat si in alte zone mai p[utin de mentionat aici.Asadar vizita lui D. la ultimul hair stylist a fost o dezamagire totala, l-a tuns cumava aiurea lasandu0i foarte mult par pe gat si la spate si in fata parul super mare.Anyway, am pus mana pe o foarfeca si l-am aranjat eu, i-am dat si cu geluri, spume si toate produsele de styling din baie, asa incat rezultatul a fost unul ok.Pusicel a asistat la intreaga operatiune din baie si a dorit si el sa-i fac o freza noua, un look de seara :-D.Ce-a iesit?Voila:

Această prezentare necesită JavaScript.

Ne mutam!

Nu cu casa, ne mutam cu casuta virtuala, trecem de la public la privat, nu am vrut s-o fac asa pe nepusa masa dar vestile primite m-au speriat si am luat brusc hotararea de-a-l adaposti pe Pusicel din calea nebunilor. De-a lungul timpului am primit comentarii dezaxate total si atunci le-am tratat ca atare, am crezut ca sunt doar niste frustrate care nu au ce face si se iau de diverse persoane.Totul are o limita insa, te poti lua cat doresti de mine, de al meu barbat, putem fi facuti oricum si in orice chip, se poate scrie orice si oricate pagini doresc despre noi ( suntem obisnuiti cu publicitatea si atunci cand esti „public” ai parte si de idioti nu numai de oameni normali ), caci ni se falfaie directamente.Atunci insa cand se ajunge la Pusicel se cere a se lua masuri.
Si intr-una dintre discutii cu cineva cu functie, sus pus, am fost ” mascarita ” si manjita cu ou si cu otet pe tema expunerii pe net a copilului, am fost certati pe tema publicarii atator si atator fotografii cu Pusicel.Ni s-au spus niste povesti din Romania zilelor noastre de  am crezut initial ca am fost o tura prin Harlem , este incredibil ce se intampla in tara noastra cu mafia si cu copiii, la ce sunt expusi copiii nostri.Am hotarat brusc sa renuntam la tot ce am facut pana acum public, mi s-a parut brusc ca prea ne-am expus viata, copilul, absolut totul.Si atunci am hotarat sa trecem in spatiul privat.Avand in vedere multele mesaje pe care le-am primit zilele acestea, va rog pe cei care vreti sa ne cititi in continuare , sa ne lasati un comentariu ( care nu va fi aprobat public) cu numele si adresa de mail cu care va veti loga la noi pe blog.
Acestea fiind zise, repet, numele si mailul vostru nu va aparea niciodata public, asa incat, cei care inca vreti sa ne cititi bagati mailul la mamuca si ne vedem in casuta privata.Va pupam si multumim ca sunteti atatia care ne iubiti.