Weekend la Balcic

Unul din obiectivele mele pe anul 2017 a fost sa ne plimbam cat mai mult.

Pentru ca anii trecuti, din varii motive (insa principalul ramane cel cu constructia casei ),  am reusit cu greu sa facem cate o iesire pe ici, pe colo, de scurta durata si in limite banesti destul de reduse.Asta este unul din aspectele mutarii la casa, anual investesti bani, desi casa e terminata, curtea la fel.

Asadar, in acest an, am hotarat ca tot ce mai aveam de facut sa mai astepte, prioritatea noastra este sa ne plimbam sis a petrecem cat mai mult timp posibil impreuna.

Prima jumatate a anului insa ne-a dat planurile peste cap, abia de la 1 iunie eu putand fi apta de plecari cu masina in care sa stau un numar bun de ore in pozitia sezand.

Dar tot de atunci am reusit sa bifam dupa cum urmeaza: vacanta de Rusalii la Clisura Dunarii, sfarsitul de iunie l-am petrecut in Halkidiki – la Sarti, un weekend in iulie la Caciulata, un weekend la Sarata Monteoru, in august am bifat deja un weekend la Balcic.

Am sa incep sa scriu despre ultima destinatie care este si cea mai proaspata in mintea noastra, impresiile fiind cele mai puternice, weekendul la Balcic.

M-am lasat foarte greu convinsa sa aleg ca si destinatie Bulgaria, nu mi-a placut niciodata aceasta tara, desi in perioada ghidariei am trecut prin ea de jdemii de ori si o cunosc foarte bine, la fel de bine cum ii stiu si pe bulgari.Mi-am dorit insa sa vad castelul Reginei Maria, mi-am dorit mult sa merg la Balcic la Gradinile Reginei.

Rezervarea am facut-o pe booking ( este primul site unde ma reped sa gasesc cazare ) intr-o pauza de masa la birou, dupa o discutie despre locuri frumoase de vizitat intr-un weekend.Initial ne-am gandit sa fi ales acest weekend prelungit, insa teama de aglomeratia infioratoare care ar fi fost, teama de A2 care va colcai de masini pe drumul de intoarcere, ne-a facut sa renuntam si sa optam pentru weekendul trecut.

Distanta de 315 km am parcurs-o la ducere in numai 4 ore, am mers pe A2, am iesit de pe autostrada spre Medgidia, am trecut granita pe la Negru-Voda si de la vama am mai avut 40 km pna in Balcic.Ca si costuri de drum, taxa de pod pentru Fetesti am platit-o la un OMV ( 32 de lei dus-intors ), vignieta am luat-o fix din granita, pentru o saptamana 8 EUR.

Am ales ca si cazare hotelul Elite Palace and Spa, un hotel de 4*, unde pentru 2 nopti  cu mic dejun inclus si cina am platit 3 persoane – 740 ron.

Alegerea a fost una extrem de neinspirata, hotelul decorat intr-un stil opulento-kitchos, ofera camere foarte mici ca si spatiu, un pat dublu cu un pat pliant pe langa care trebuie sa treci cu grija sa nu te lovesti.

La baie presiunea apei este foarte scazuta, halatele si papucii despre care se povesteste pe booking, in descrierea hotelului, lipsesc cu desavarsire.

Curatenie nu s-a facut absolut deloc in cele 2 zile, prosoapele neschimbate, lenjeria de pat de asemenea neschimbata.Nu am o problema cu asa ceva in conditiile in care mergem doar un weekend, nu stiu intr-un sejur mai lung la ce interval de timp se fac toate acestea.

Am o problema insa cu gandacii de pe holul hotelului.Asa ceva este inadmisibil la 4*.

Restaurantul arata bine, este si o terasa larga unde se poate manca, micul dejun variat si bogat, se poate servi zilnic intre orele 7-9 a.m. si puteti alege mai multe variante de oua, mezeluri, branzeturi, fructe, dulceturi, lapte/ cafea/ ceai, cereale si diverse produse de patiserie, salate.

Cu cina lucrurile nu au mai stat la fel, imi pare extrem de rau ca am platit-o in avans.Cei de la receptie spun ca se poate servi in intervalul 19-21, insa la ora 19:45 cand am ajuns noi, nu mai erau decat putine lucruri de mancat, gen resturile de la masa celorlalti ( 3-4 bucati de carne, salate, o singura portie mica de garnitura de legume ).Cand am intrebat de ce nu putem si noi sa beneficiem de restul mancarurilor pe care le vedeam in farfuriile celorlalti, la mese, brusc toti cei care lucrau in restaurant nu au mai vorbit engleza sau romana ( majoritatea bulgarilor din Balcic vorbesc destul de bine in romaneste), mama patroanei hotelului mi-a facut un gest de lehamite cu mana ca si cum m-a si injurat. Dar noua oricum nu ne mai era foame, asadar nu m-am tiganit cu ei, as fi putut sa fac scandal, sa ii intreb ce se intampla daca veneam la ora 20:45 cand inca se poate manca, sa nu fi mancat si sa le cer banii inapoi, insa m-am gandit ca imi fac nervi, imi stric mini vacanta si pe bulgari nu am sa ii schimb eu, dar nici ei nu vor reusi sa-mi alunge senzatia de greata pe care o nutresc.

Desi scrie pe site-ul hotelului ca in pretul platit putem beneficia de SPA, pe caldura aia noi numai sauna nu am mai vrut, deci nu pot da amanunte despre ce se intampla acolo, daca lucrurile chiar sunt asa cum sunt descrise pe booking.

Ca si locatie, hotelul este destul de departe de mare, daca insa se coboara pe scarile hotelului Bisser, drumul este mai scurt.Noi nu ne-am dus neaparat pentru plaja si mare, ci pentru castel, asadar nu am fost decat sa vizitam marea, nu sa ne si scaldam.Ne-am scaldat insa la piscina hotelului, asta este intr-adevar un punct forte, am facut plaja si baie chiar la botul calului, nefiind nevoiti sa mai umblam pana la mare.Chaise longurile sunt gratuite, apa curata, piscina mare.Cel mai fericit in aceasta ecuatie, copilul.Sarituri si balaceala maxima, cateva ore bune pe zi.

Despre castel si Gradina Botanica am sa incerc sa scriu cat mai pe scurt, s-au scris pe net atatea si atea impresii despre aceste locuri, mie mi-a placut la nebunie in aceste gradini si consider ca au meritat toti banii.Intrarea la castel costa 6 leva si in Gradina Botanica 8 leva pentru adult, copii platesc 1 leva la gradina si 4 la castel sau invers, per total stiu ca noi am platit 33 leva.Harta aflata la inrarea in Gradina Botanica nu ne-a fost de mare ajutor, astfel incat am pornit singuri sa descoperim frumusetea acestui loc.

Castelul in sine nu este ceva spectaculos, este o constructie destul de mica, varuita in alb, imbinand stilul arhitectural bulgaresc cu cel turcesc, cu un minaret si acoperis mediteraneean.Incaperile sunt putine ca si numar, nu foarte mari,mobilate cu lemn masiv dar nimic incarcat.

Gradina Botanica este ceva unic in centrul si estul Europei datorita minunatei colectii de cactusi si a frumusetii sale.

Din pliantul Gradinii Botanice  aflu ca a fost infiintata în 1955 de catre academicianul prof. Daki Yordanov, rector al Universitații St. Kliment Ohridski din Sofia intre 1956-1962. Gradina este frumos amenajata in terase cu flori anuale de primavara si vara, vegetatie alpiana si acvatica, ferigi, specii protejate si rare, liane, flori si arbusti vesnic verzi.

Trebuie neaparat sa ajungeti sa vedeti aceste zone de interes:

  • Izvorul Sfant
  • Gradina lui Allah
  • Gradina Ghetsimani
  • Coltul Magnolia
  • Templul Apei
  • Aleea Vinului
  • Tronul Reginei Maria
  • Mormantul Reginei Maria

Drumul prin Gradina Botanica este unul in trepte, deci cea mai buna alegere ar fi nu o zi calduroasa ca cea in care am fost noi, ci o zi de primavara sau toamna dulce, in care sa poti face linistit plimbarea de cateva ore prin aceste locuri minunate.

Unde am mancat la pranz? La restaurantul „The Castle” de langa Gradina Botanica, un loc pe care il cotez la 5*, mancare excelenta, preturi mici, servire impecabila.Am luat si niste specialitati bulgaresti: ciorba Tarator, ardei kapia umpluti cu branza de vaci si prajiti, berea Kamenitza, toate foarte bune si proaspete, portiile extrem de mari.Am vizitat si restaurantul Ariciu, insa preturile mari nu justifica calitatea mancarii, nu l-as pune pe lista mea de recomandari.

Balcicul in sine este un orasel mic, un port la Marea Neagra, un orasel linistit, cu stradute inguste si in panta,cu mancare buna, cu liniste si frumoase locuri de vizitat, unde sa te retragi cateva zile ( un weekend este perfect in opjnia mea).

La Chicago, pe urmele lui Al Capone

Dupa o saptamana in California, saptamana care mie, personal, mi s-a parut extrem de plictisitoare in ciuda faptului ca am mai iesit pe ici, pe colo, duminica m-am urcat iar in avion si am zburat la Chicago.

Zborul „domestic” , asa cum isi numesc americanii zborurile interne, a fost operat de o companie locala United Airlines, companie care nu este low cost, ci una foarte mare in US, nodul principal avandu-l la Chicago, pe aeroportul O’ Hare.

La aeroportul din San Francisco, asa cum scriam in postarea trecuta, am ajuns cu BART -ul ( trenul despre care scriam ).Totul este extrem de bine organizat si semnalizat asa incat te descurci de minune doar urmarind sagetile si indicatiile de pe tabele.

Zborurile lor interne nu au inclus bagaj de cala decat unul mic cu urmatoarele dimensiuni: 22 cm x 35 cm x 56 cm , drept pentru care am platit 25$ per segment de zbor si asa voi plati si pentru urmatoarele zboruri pe care le mai am de facut in interiorul USA.

La securitate treaba sta in felul in urmator: dupa ce iti platesti bagajul, te prezinti la control pasapoarte si Security, spre deosebire de Otopeni unde era sa pierd avionul din cauza proastei organizari, aici merge totul ca uns ( cum de altfel merg treburile aici cand e vorba de customer service ).Prezinti pasaportul si boarding pass-ul,iti iei frumos 2 tavite ( sau cate ai nevoie ), iti scoti doar laptopul intr-o tavita, in cealalta am pus geanta,rucsacul de la laptop, un pulover si esarfa de la gat + cureaua de la jeansi.Nu am scos bijuterii, ceas si alte balarii ca la noi, insa mi-am scos pantofii, lucru pe care il face toata lumea mai putin batranii si copiii.Este de asemenea foarte important sa nu ai nimic in buzunare, nici macar servetel sau hartie.

In timp ce tavitele pleaca spre control, intri intr-un tub, ridici mainile sus si pret de cateva secunde stai nemiscat.Ulterior iesi din tub si te controleaza sub brate un agent de acelasi sex cu tine, nu inainte de a-ti cere permisiunea sa te atinga si sa te intrebe daca esti ok cu asta.

Trecuta de tub, m-am imbracat, m-am incaltat, mi-am luat toate acareturile si m-am indreptat spre poarta de unde trebuia sa ma imbarc.

Intre timp am servit iar un Burger King cu o cafea free taste ( mancarea nu e nici ea inclusa in pretul biletului, daca vrei sa mananci platesti separat ca si la bagaj ), imbarcarea s-a facut civilizat, incet si fara graba.

Oamenii astia sunt invatati sa astepte, nu se imbulzesc,nu am vazut oameni agresivi de cand sunt aici.Nu stiu daca ma credeti, dar nu am vazut oameni disperati ca si in Romania, adica nu exista disperarea aia pentru locuri, prins metrou, plecat primul de la semafor, primul care se urca in autobuz, etc.Lumea e mult mai potolita, cred ca invata de mici sa fie respectuosi si amabili.Daca aud ca te grabesti, iti fac loc sau iti cedeaza randul ( mi s-a intamplat la Starbucks cand luam o cafea si eram in mega graba, m-au lasat trei persoane inaintea lor ! )

Pentru ca zborul a avut oi intarziere de o ora datorata unei chestii la avion, in timpul zborului, stewardul a trecut pe la toata lumea care avea zbor de conexiune la Chicago si le-a spus exact ce se va intampla cu ei in cazul in care pierd zborul de legatura.Toate detaliile, a verificat cu ei in amanunt numarul zborurilor, i-a anuntat pe cei care cu siguranta pierdeau zborul unde trebuie sa se prezinte, ce sa spuna si ce vor obtine pentru pierderea avionului.

Eu am ramas masca, pe bune, atat de mult interes pentru client, sa le fie bine oamenilor…frate, asta da diferenta intre Europa si USA.E singura chestie care imi place maxim, atitudinea asta a lor.Te fac sa te simti in siguranta permanent, poate din cauza asta ei nici nu sunt deloc agitati ca si noi, zic si eu.Cand zilnic te stresezi din varii kkturi , cum facem noi, ai si o stare de agitatie nelalocul ei.

In fine, eu am ajuns cu o intarziere de 45 minute, la aeroport m-a asteptat colegul meu din Shangai, colegul meu de echipa, coleg care era deja in Chicago de o saptamana.Am luat direct Blue Line( trenul ) , am platit 5 $ si intr-o ora am ajuns la hotel.

Este tot un hotel de trei stele, dar nu sufera comparatie cu cel din California ca si pret, daca acolo am platit pentru 6 nopti 640 $, in Chicago, pentru 8 nopti am platit 2210 $.Hotelul este la fel de ok ca si cel din California, doar ca este in centrul orasului si atunci obrazul subtire cu cheltuiala se tine.Si fara mic dejun in acest pret.

La receptie am gasit-o pe Alina, o romanca plecata din tara de unsprezece ani, stabilita intr-o suburbie a Chicagoului, o tipa amabila american style, care imi vorbeste debusolata complet, cand cu „dumneavoastra”, cand cu ” tu”.  🙂

Mi-a facut cateva recomandari si in weekend m-a invitat sa iseim impreuna.Ma debusoleaza complet invitatiile astea, pentru ca eu sunt genul care par extrem de pritenoasa, de calda, insa pastrez oarecum o anumita distanta fata de oameni.Adica eu nu as face asemenea invitatii, dar nu pot sa stiu pana nu as emigra.Oricum, ii multumesc mult Alinei pentru invitatie si pentru atentie.

Sa va povestesc o faza apropos de american style : dimineata, inainte sa plec la training, am stat de vorba putin cu Alina, povesteam despre cum trebuie sa utilizez masina de spalat si de uscat rufe ( e musai sa imi spal niste haine ). Intre timp, paralel cu mine la receptie a venit o americanca, a asteptat cuminte sa terminam de vorbit, intre timp a aparut o alta receptionera si a preluat-o.A stat fix 2 minute de vorba si a iesit afara din hotel cu un mers apasat.Alina s-a scuzat la mine, a alergat dupa ea si cand eu ieseam din hotel o auzeam pe Alina cum isi cerea scuze americancei ca a facut-o sa astepte prea mult, bla bla bla.Eu am ramas siderata, pe cuvantul meu, cand vreodata in Romania alearga dupa tine vreun receptioner sa isi ceara scuze? Desigur ca scuzele nu au fost intemeiate, americanca a spus ca no problem at all, nu a plecat din hotel ca era nemultumita, ba din contra.

Pe drumul spre training, m-am tot gandit ca eu, personal, nu rezonez deloc cu Statele, chiar nu as putea sa traiesc aici, adica ok poate as putea, dar nu am avut clickul ala pe care l-am simtit in alte parti ale lumii, nu mi-as dori niciodata sa ma mut in State, asa cum multi oameni isi doresc, insa atitudinea lor este jos palaria si am face excelent s-o adoptam din moment ce ii admiram atat de mult.

Despre Chicago, care chiar este un oras foarte frumos, am sa scriu cu proxima ocazie si ma oftic maxim ca nu pot pune poze, dar cand ma intorc acasa si le descarc am sa pun la fiecare postare pozele specifice.

( va urma )

 

Calator prin California

Calatoria in USA are mai multe destinatii pentru mine, prima dintre ele fiind in Pleasanton – California.

Pleasanton este un orasel cochet, aflat la vreo 50 km de San Francisco,un orasel plin de corporatii unde foarte multi din San Francisco fac zilnic naveta la job.Drumul de la aeroport la hotelul unde stau l-am facut cu un taxi care m-a costat 130 $, insa eram atat de obosita dupa 20 ore de calatorie incat as fi platit si 500 $ ca sa ajung undeva la o baie calda si un pat sa ma pot intinde.

Iesita de la Custom am trecut pe langa un alt ofiter de la securitate caruia i-am predat foaia completata in avion si stampilata de catre ofiterul de la Custom ( apropos, toti ofiterii Custom erau asiatici 🙂 ), m-a indreptat spre iesire si acolo am gasit in ordine, asteptand clienti cumva intr-o coada, taxiuri.Exista o persoana care te intreaba incotro vrei sa mergi si iti indica ce anume taxi sa alegi, nu este ca la noi, primul caruia ii vine randul are intaietate.Neah, aici totul este pus la punct.

Indianul-soferul de taxi mi-a spus ca nu o sa puna ceasul si imi ia numai 130$, ma intreb daca punea si aparatul cat dracu’ imi lua sau poate era mai ieftin?! Ideea este ca eu am obtinut chitanta pentru decont, am platit cu cardul ( toate taxiurile au POS pentru carduri, majoritatea americanilor platesc cu carduri si mai deloc cash ) si am fost fericita ca am ajuns la hotel.

Drumul de la aeroport pana la Pleasanton a fost unul in care am simtit efectiv ca merg la Atena.Seamana strazile, indicatoarele lor verzi si separatoarele de drum sunt identice ca in Grecia.

La hotel ajunsa am gasit amabilitatea pur americana, am facut plata, am luat camera si m-am aruncat direct in cada.Apoi m-am aruncat pe internet sa vorbesc cu ai mei sa le spun ca am ajuns cu bine.

Intinsa in pat, desi obosita franta, nu am reusit sa adorm decat de la 22:00 ( ora locala ) pana la 3 dimineata cand aveam ochii cat cepele si o foame de lup (deh, in tara era ora 13:00 la pranz si mie imi trebuia mancare ! ).Odata treaza nu am mai putut sa adorm si m-am tot zvarcolit in pat pana la ora 7:30 cand m-am imbracat sa plec.

Cel mai tare mi-era sete si nu aveam strop de apa, magazine in zona nici vorba, asadar am baut de la robinet putina apa ca simteam ca lesin de sete.A doua zi mi-au spus la receptie ca ei nu folosesc apa de la robinet si trebuie sa cumpar.Ok, 1 litru de apa costa 2 $.

Hotelul este unul de trei stele , arata foarte bine, este cochet si intim cumva, are un pat super comod, cu 2 saltele, inalt, cu 3 perne moi.Este unul dintre cele mai comode paturi in care am dormit vreodata.Are o baie curata unde ti se ofera prosoape si 1 sapun ( in Europa sunt ceva mai darnici la hotelurile de 3 stele ), exista in camera si o kitchineta cu microunde, cuptor si plita, un frigider mare unde iti poti depozita linistit produsele.Ai, de asemenea, cal de calcat si fier, uscator de par si dupa ce anunti la receptie ti se preda si o cutie in care ai tacamuri, farfurii, lichid de spalat vasele.

Curatenie si gunoi aruncat nu ai sa vezi decat daca stai peste 8 nopti consecutiv.In rest, re gospodaresti singur, nu m-a interesat foarte tare aspectul, eu oricum imi fac singura zilnic patul, de mancat nu am gatit, nici valiza nu am desfacut-o, doar 6 nopti stand aici nu are rost sa  scot toate lucrurile din bagaj.

In jurul hotelului nu exista nimic aproape, trebuie sa mergi cam 400 metri sa ajungi la un complex cu restaurante unde poti manca de la asian food pana la Subway sandwiches.Preturile difera intre 10 $ cea mai ieftina pita cu ceva carne sau un sandwitch de la Subway pana la un meniu de 15$ -16 $ la restaurant asiatic, insa mancarea este super buna si foarte multa.Uneori sunt portiile atat de mari incat nu poti manca tot odata, mai iei si la pachet.

Primul supermarket pe care l-am gasit  a fost la 4 km de aici, am mers pe jos, singura pe strazi.Americanii din Pleasanton nu merg decat cu masina, nu se dau jos nici sa treaca strada, nu e picior de om pe care sa-l intrebi ceva.Preturile la supermarket mi s-au parut decente, un pui la rotisor 7 $ , cred ca este mai mult decat decent.Oricum, am inteles ca aici in California este cu mult mai scump decat in restul US.

Magazinele sunt aproape goale, lumea este extrem de zambitoare ( asta m-a socat, toti iti zambesc si te intreaba ce faci, cum iti este ziua, cand te vad, fara sa te cunoasca! ), absolut toti oamenii care lucreaza in servicii sunt uneori obositor de amabili.Mi-a spus o colega de la curs, americanca care locuieste in Miami , ca pentru tips chelnerii sunt atat de amabili si ar face orice.Dar eu cred ca este in cultura lor amabilitatea aceasta.Intr-adevar,uneori poate fi deranjanta, insa e extrem de placut sa vezi mutre zambitoare si oameni care te intreaba ce faci, cum iti e azi ziua.Ai asa un sentiment de bine, sentiment pe care eu in Europa nu prea l-am gasit.Exista un fel de apropiere la americani care rupe bariera aia din Europa, nu stiu exact cum sa descriu ceea ce am simtit in toate locurile in care am relationat cu ei.

Apoi exista un fel de a fi al lor extrem de saritori, te ajuta cu orice absolut, doar sa le ceri.Nu sunt ei foarte priceputi la multe indicatii, insa absolut toti pe care i-am intrebat ceva au cautat sa ma ajute.Nu gasesti atitudine ostila, nu te intreaba ce si cum, nu te descos, nu intra in spatiul tau personal, doar cauta sa fie utili.

Distanta de la hotel la cladirea unde am facut cursul este considerabila, exista un autobuz care trece o data la 30 minute, ar fi trebuit sa merg vreo 12 statii cu el, naiba stie cand si cum as fi ajuns.

In prima dimineata, am traversat la un hotel sa intreb cum sa ajung la o statie de autobuz.Fetele de la receptia hotelului unde stau habar nu au avut sa imi spuna unde este si cum, asadar am mers la alt hotel in speranta ca voi gasi pe cineva sa ma indrume corect. Acolo am gasit un mosulet grec venit in America acum 25 de ani, dar care si-a pastrat greaca intacta si cand a auzit ca vorbesc in limba lui natala a innebunit.Habar nu avea nici el de autobuz, mi-a spus ca nu a mers niciodata cu transportul in comun ( m-am crucit ! ) si s-a oferit sa ma duca el  cu masina la curs.M-a vazut oarecum susceptibila si a chemat-o si pe nevasta-sa.A venit femeia imediat si m-au condus pana la cladirea unde trebuia sa fac cursul.D-asta iubesc eu grecii, asta e alta poveste insa !

In prima zi de curs eu m-am lipit de tipa din Miami, toata saptamana m-a dus si m-a luat dimineata cu masina de la hotel.Pentru asta spun ca o asemenea atitudine eu nu am gasit in Europa, in Grecia am mai gasit intr- adevar atat de multa bunavointa cu strainii, insa cred ca faptul ca le vorbesc limba i-a facut sa fie atat de helpful cu mine.In USA asa e treaba, te ajuta si sar sa te indrume fara sa te cunoasca.Cel putin aici, in California.

Am uitat sa scriu ca pentru USA este nevoie neaparat de un adaptor pentru prize, au un alt sistem decat cel european, deci nu uitati sa cumparati unul din tara, in USA costa 25$ un adaptor.

In Pleasanton exista si transport in comun, intr-un tarziu l-am descoperit, este un tren care merge si la San Francisco si la aeroport, un drum pana la San Francisco in downtown costa 6 $, pana la aeroport am platit 11.60 $.Pentru aeroportul San Francisco International trebuie facut un schimb de trenuri la statia Balboa , dar se ia trenul de pe acelasi peron, deci nimic complicat.Ca si durata insa, pana in San Francisco la downtown se fac 50 minute, pana la aeroport am facut o ora si jumatate.

Peste o saptamana, cand voi reveni la Pleasanton,am sa merg sa vizitez San Francisco, nu am vazut nimic din el.

( va urma)

 

 

 

Călătorie interactivă în Egiptul antic

La multi ani Romania, la multi ani romani, de aici si de pretutindeni !

In cele 4 zile de mini vacanta de inceput de iarna, am petrecut pe langa casa, nu am avut niciun chef sa plecam in afara Bucurestiului.

Ne-am invartit pe langa casa si ieri seara am fost la mall Promenada la expozitia interactiva numita „Egiptul antic”, eveniment  la care mi-am dorit foarte tare sa ajungem cu Kiki.

Evenimentul se desfasoara intre 10 noiembrie si 06 decembrie 2015, la mall Promenada, Bucuresti, la nivelul 1, intre orele 09:00 – 20:00.

Expozitia se adreseaza copiilor cu varsta intre 5 si 12 ani, biletul costa 15 lei/copil si se poate achizitiona de la parter, de la punctul Info.

Copiii vor avea parte de o calatorie inedita de 45 minute, ajutati de niste costume  ( fetitele vor deveni Cleopatra si baieteii faraoni ) sa intre in spiritul Egiptului Antic.Turul incepe cu vizitarea unei camere secrete, urmand sa viziteze pe parcursul calatoriei lor sarcofagul lui Tutankamon, vor descoperi puzzle-uri distractive si hieroglife, detalii despre modul in care traiau si scriau faraonii si vechii egipteni.

Vor afla cum au fost construite piramidele si vor avea ocazia sa construiasca si ei o piramida in miniatura, vor face cunostinta cu mumiile si vor afla ce sunt acestea si povestile pe care ni le dezvaluie Egiptul despre mumii.

Este o aventura pe care orice micut ar trebui s-o aiba, lui Kiki i-a placut la nebunie si am deschis un nou capitol despre care ne vom informa, vom citi si vom discuta: Egiptul antic.

Pana duminica aveti tot timpul la dispozitie sa mergeti la Promenada si cu un pret modic sa ii oferiti micutului vostru o aventura de neuiat !

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Pensiunea Clasic, Busteni

Scriam aici ca anul acesta nu mai pregatim nimic special acasa pentru Halloween, caci avem o surpriza pentru copchilul din dotare.
Care surpriza era un weekend la munte,la Busteni.

Ne-am sucit, ne-am rascucit, m-am gandit, m-am razgandit, am discutat cu D. daca sa alegem Branul unde aveau loc tot felul de petreceri cu scheleti si morti & stuff, am concluzionat ca al meu copil nu e deloc fun lucruri macabre, asadar am spus pas! Branului.Mie, personal, nu mi se mai pare nicicum acea parte de tara, as prefera sa exploram alte locuri daca am avea mai mult timp la dispozitie si desigur si buget suficient pentru asa calatorii.

Si in toata suceala mea,am prospus Busteniul.Desi eu sunt iremediabil indragosita de Sinaia, desi la Busteni am mai fost de alte nshpe mii de ori, am hotarat sa cautam o pensiune undeva mai departe de DN1, sa respiram aer curat si sa nu fim tot in oras.

Dupa criteriile astea si scorboleli pe net, am gasit pensiunea Clasic.

Situata in Zamora, langa castelul Cantacuzino ( pe care nu il vizitasem niciodata ), pensiunea este un loc de cazare unde m-as intoarce mereu daca mi-as dori sa stau la Busteni, in vacanta.

Departe de zgomotul orasului, de DN1, de gara, dar in acelasi timp nu atat de departe incat sa nu poti merge pe jos linistit cam 10 minute distanta, intr-o plimbare, pana in centrul Busteniului, pensiunea se inalta mareata, fix langa castelul Cantacuzino.

Am plecat vineri la pranz, dupa ce am putut eu s-o sterg de la job, pe o vreme superba.Am facut 3 ore pe drum, caci iesirea din Bucuresti este un calvar, cel mai mult timp acolo se pierde in drumul spre munte.Dupa ce am lasat in urma capitala, drumul a fost liber si insorit, peisajele de toamna mirifice cu o natura colorata splendid.

La Busteni am ajuns cand se ingemana ziua cu seara, am cautat-o pe dna.Corina care este de o amabilitate cum putini oameni mi-a fost dat sa vad in turismul din Romania, ne-a prezentat pensiunea si am gasit si o solutie optima pentru noi, avand in vedere ca pensiunea nu era plina la acea data.

Camera rezervata initial, cu avans de 50%  platit prin banca, din suma totala a sejurului, era o camera dubla cu pat matrimonial pentru a incapea toti trei, in conditiile in care Kiki oricum nu doarme singur cand pleaca din patul lui de acasa.

La fata locului, vazand patul matrimonial in care noi trei cu un Kiki care se lateste precum o broscuta cand doarme,nu am fi incaput, am dat o diferenta de bani si am luat ceea ce se cheama o camera dubla de lux ( desi la etajul 3, camera A este minunata ), cu un pat de 1.60m x2m, cu dormitorul separat de un living in care exista televizorul, o canapea, un birou si o masa rotunda cu 2 scaune.

Pe jos este mochetat, curatenie impecabila, baia foarte curata, prosoapele albe si mirosind frumos, feon la dispozitie si sapun de maini. Apa calda si caldura in timpul noptii, atat de multa caldura incat noi am inchis caloriferul din dormitor ca ne sufocam.

Balconul lung si frumos finisat, cu o priveliste splendida spre Caraiman, aer curat, multi brazi, la un pas de padure.

La subsolul pensiunii exista o bucatarie complet utilata, de la farfurii, tacamuri, oale, la microunde si aragaz cu tot ce este necesar pentru gatit, mese curate si frumos amenajate.

Ca si sugestii pe care ( i ) le-as face proprietarului /lor pensiunii :

  • parcarea largita si amenajata cu asfalt
  • in perioada rece bucataria incalzita temeinic, ca sunt copiii mici care stau in frig cat mananca
  • suportii pe post de dulap sunt destul de nepractici, daca se sta mai multe zile, hainele nu incap in totalitate in acei suporti
  • in camera A, in dormitor, lipsea o draperie de la geam si cand se lumina, fiind zi insorita, toata camera era inundata de lumina puternica, caci doar o draperie nu acoperea intreg geamul.

Noi ne-am simtit minunat, am plecat duminica inainte de ora 12:00 cand este check out-ul, asadar nu stiu daca se poate sta si peste ora 12:00 si in ce conditii.

Nu am nicio alta obiectie, recomand din tot sufletul cazarea la pensiunea Clasic ,  daca vreti sa stati la Busteni, minusurile sunt atat de putine in comparatie cu ceea ce ofera, incat sunt insignifiante.

Click to play this Smilebox slideshow
Create your own slideshow - Powered by Smilebox
This free picture slideshow customized with Smilebox

Unde mergeţi în vacanţa de vară ?

Ştiu că majoritatea oamenilor se gândeşte acum la locul unde se va mânca purcelul şi porcăriile aferente, la locul unde se va schia sau la taberele de ski în care îsi vor trimite copiii.Eu mă gândesc însă, la vacanţa mea de vară.

Mi-aş fi dorit enorm să pot merge la Costa Brava, îmi doresc de ceva ani să ajung in Barcelona, dar să fie cald, să nu mergem înhăimuraţi să vizităm pitorescul oraş.Însă pentru o vacanţă la Costa Brava şi Barcelona, cu vizite, plajă,avion şi hotel plus mâncare, fără 2.000 euro nici nu se discută.

Anul viitor vrem să terminăm odată cu nişte credite pe care le târâm de nişte ani, aşadar nici în 2016 nu putem să bugetăm 2.000 de euro pentru o vacanţă.

Şi unde oare să ne ducem în vacanţă? Parcă în Grecia nu aş mai vrea ( dar rămâne oricum varianta noastră de back – up ), în Turcia nu mi-a plăcut neam,  în Bulgaria sunt setată by default să nu mai calc după câte am pătimit eu cu leka nosh deca pe perioada ghidăriei, ne-am gândit la coasta amalfitană, dar şi acolo ne trebuie caşcaval peste bugetul nostru, deci, oameni buni, unde să mergem noi, la vara viitoare, cu un buget până în 1.500 de euro ?

Voi unde v-aţi plimbat vara asta, prin ce locuri cu buget restrans aţi fost ?

Să spun mai intâi ceea ce vrem :

  • studio sau pensiune pentru că trebuie să livrez lapte cald copilului, dimineaţa şi seara
  • să nu fim departe de plajă, cărăm un catralion de bagaje la plajă şi e musai să fim aproape
  • să nu fie un loc pustiu, dar nici foarte aglomerat
  • în apropierea pensiunii – vilei să existe restaurante ( cât mai multe şi mai variate ar fi ideal ! ), genul tavernuţă ar fi super, cu preţuri decente şi mâncare variată.
  • să putem ajunge cu maşina, să nu existe drumuri super înguste pe care să nu ne încapă maşina şi să îi stric vacanţa lui D.,
  • ideal ar fi să aibă pensiunea / vila parcare proprie pentru că D. nu-şi lasă maşina oriunde parcată.

Cerem multe, suntem pretenţioşi ?

Aştept idei de la voi, păreri despre locuri faine pe unde aţi mai fost, locuri de evitat.

Şi nu spuneţi că sunt ţăcănită că mă gândesc la vacanţa de vară de pe acum, sunt doar om gospodar care face vara sanie şi iarna car  🙂 !

Hotel Oltenia, Govora

Martea trecuta, seara, cu ochii plini de lacrimi mari ca boaba de strugure, s-a intors din ultima vacanta din vara aceasta.

De patru ani, consecutiv, ultima destinatie de vacanta este Govora.Initial l-am trimis acolo pentru tratament, ulterior, indragostit iremediabil de locul acela, imbina utilul cu placutul si la sfarsit, rezultatul ne da mereu cu lacrimi.

In primul an am fost si noi 10 zile, am stat la hotelul Parc, experienta cazarii fiind una extrem de dezamagitoare.Anul urmator el si mama mea au stat la hotel Palace, unde a fost mai mult decat super ok absolut tot, pretul a fost similar cu cel platit de noi cu un an in urma, conditiile incomparabile, baza de tratament noua, restaurantul si mancarea de nota 10, personalul tanar si foarte amabil, cum rar gasesti in Romania.Insa accesul la  Palace se face pe niste multe scari din parcul central si cum mama nu mai poate urca sau cobori atat de mult, a fost nevoie sa ma reorientez spre gasirea unui alt hotel similar ca si conditii, dar fara scari multe ca acces.

Si am gasit acum 2 ani hotelul Oltenia,care este situat chiar pe bulevard, fara foarte multe scari de acces.In parc, in primii ani, maica-mea a socializat cu niste batrani veniti si ei la tratament, cazati la hotel Oltenia,  mai apoi citind pe net diverse pareri, am ezitat in prima faza sa le fac rezervare acolo, insa am zis ca mai rau si camere mai nasoale ca la hotel Parc nu pot fi.

Rezervarea o fac mereu din aprilie, le cumpar intotdeauna  decada balneara, prin aceeasi agentie de turism, agentia 3 bis. Pana anul acesta platea doar mama ( undeva pe la 1100 ron pachetul – 10 zile de cazare, tratament, mic dejun inclus si fisa de cont la masa 135 ron /sejur ).De anul asta a platit si Kiki o parte , i-a costat 1660 ron, aceleasi conditii de mai sus, dar cu 270 ron inclusi in fisa de cont la masa.

Camerele sunt renovate complet ( batranii care spuneau ca sunt nemultumiti, isi luasera pachete la camere nerenovate, acelasi lucru probabil s-a intamplat si cu cei care scriau pe net ) , conditii excelente, curatenie zilnica, la baie produse de spalat si prosoape schimbate la 2 zile, asternuturile schimbate de 2 ori in 10 zile, restaurantul curat si cu servire impecabila, mancare buna si preturi decente ( ciorbe/supe intre 5-10 lei, felul doi intre 15-20 lei /portia ) .

Această prezentare necesită JavaScript.

La baza de tratament, curatenie, personal amabil, Kiki face anual aerosoli, pulverizatii si pana anul acesta a facut unde scurte pentru otite si afectiuni ale urechii, de anul acesta a inlocuit undele scurte cu gimnastica medicala ( are o lordoza incipienta din cauza cresterii bruste ).Copilul e fascinat de tot ce se intampla la baza de tratament, doamnele sunt extrem de rabdatoare si amabile cu toata lumea, tratamentul este facut cu seriozitate pacientilor si in ciuda salariilor mizerabile, intreg personalul este dedicat muncii sale.Asadar se poate si asa !

In Govora exista un strand cu apa termala,care este situat la intrarea în oras, pe stanga, este dotat cu 2 bazine cu apa dulce şi un bazin cu apa iodata ce ajuta la tratarea bolilor reumatismale şi respiratorii, un bar si  terasa , parcare, locuri de cazare în casute, locuri  de campare.Fiind destul de mult de mers de la hotel pana la strand, ai mei nu au fost niciodata, asadar informatii despre preturile actuale nu cunosc.

Govora este statiunea cu grad de poluare aproape zero, cu un aer fara alergeni, locul unde poti trata diverse afectiuni ( respiratorii sau reumatismale, afectiuni otorinolaringologice, afectiuni posttraumatice;afectiuni neurologice periferice si centrale.Baza de tratament de la Oltenia face, de exemplu, instalatii pentru impachetari cu namol, bai calde cu ape minerale, electroterapie si hidroterapie,  gimnastica medicala,masaj medical, terapie respiratorie:aerosoli, inhalatii,buvete pentru cura interna.

Exista si contraindicatii pentru aceste tratamente si anume: cei care au tumori maligne, in sarcina, pentru bolnavii psihici, tuberculosii, etc.

Ca si petrecerea timpului liber, prea multe optiuni nu aveti daca nu conduceti sau nu aveti la indemana o masina.Ei au stat in parcul central anul acesta, Kiki e mare si s-a imprietenit cu niste copii, joaca a fost in toi si nu a simtit nevoia de alte plimbari.

Programul lor oricum este unul destul de aglomerat, dimineata, dupa micul dejun, mergeau la tratament, apoi serveau dejunul si somnul de frumusete, joaca in parc sau plimbari prin orasel si gata ziua.

Govora este un loc unde poti  sa faci pe langa tratament, o vacanta excelenta pentru a te linisti dupa un an greu, a respira un aer curat si ozonat, a te linisti la capusor dupa atatea probleme.

Acasa la Moeciu de ziua tuturor romanilor

Anul asta am profitat din plin de weekendul prelungit de sf.Andrei si ziua tuturor romanilor si am dat o fuga la munte.Eu sunt precum omu’ gospodar, vara fac sanie si iarna car :-), asa incat prin luna septembrie la sfarsit mi-am rezervat o camera la Moeciu, am gasit o oferta pe Groupon.Am mai fost si cu alta ocazie si desi am platit un pret modic nu am dormit nici in fan si nici la umbra vreunui pom.Cazarea ne-a costat numai 76 ron pentru toti trei, toate cele 3 zile la pensiunea Acasa la Moeciu.
Camera foarte buna si calduroasa, baia mica dar foarte curat totul, prosoape si gel de dus plus sapun lichid pentru spalat,asternuturi care miroseau a proaspat si a curatenie, pat mare cu perne moi, liniste si mancare extraordinar de buna, multa si la preturi mai mult decat rezonabile.
Doar drumul pana la Moeciu te omoara, trebuie sa ai niste nervi de otel ca sa poti rezista dinainte de Comarnic unde se opreste brusc mersul si se sta bara la bara pana la Busteni.Am facut pana la Moeciu, pe o distanta pe care in mod normal o parcurgem in cel mult 2 ore si jumatate, fix 6 ore.Am plecat vineri la ora 10 dimineata si am ajuns la Moeciu la ora 16: 15, morti de oboseala, foame si plictiseala.
Timpul a tinut cu noi, vreme insorita, dar frig, ne-am plimbat, am dormit mult de tot ( sunt ani de cand eu nu am mai dormit pana la ora 10:30 dimineata ),ne-a si plouat putin, am fost la Bran, ne-am luat cateva lucruri faine din bazar,am baut si-un vin fiert seara la gura unor povesti, am ras si ne-am simtit bine.
O iesire din asta ne-a incarcat bateriile pana la vacanta de iarna, caci anul asta, avem vacanta toti trei de pe 21 decembrie pana la sfantul Ion, mi-e si rau cand ma gandesc cate zile ne vom face de cap 🙂
Mi-ar fi placut ca gazda pensiunii sa fie mai apropiata de clienti, mai calda cu ei, dar nah! nu le putem avea pe toate in viata asta.Mie nu imi place in mod extraordinar la Moeciu ca ma plictisesc, nu am nu stiu ce chestii multe de vizitat, nu prea ai ce sa faci daca stai mai multe zile, dar pentru o escapada d-asta scurta e perfecta si pensiunea si pretul ( 80 ron /noapte fara vouchere) si mancarea si peisajul si tot.
Poze am pus aici, cu un Kiki fericit la Moeciu de Jos, cand toti romanii sarbatoreau care cum puteau.Am sarbatorit si noi cum am stiut si am putut mai bine.

https://picasaweb.google.com/111063886918517935197/MoeciuDeJos301102122012?authkey=Gv1sRgCPqKgv-J1ZG8wgE

Acum fugim la lustrit ghetute, ca mosul Nicolae acus’ isi face aparitia 🙂 !

Weekend de…revista

Mai multe persoane m-au intrebt ce facem noi in weekend-uri, cum decurge la noi un sfarsit de saptamana.
Well-well, intotdeauna sambata dimineata sunt bagata nu intr-o priza , ci intr-o suta de prize de 220W, ma trezesc la maxim ora 7, imi fac toaleta, bag la spalat prima dintr-o serie de 3-4 masini de spalat din cate spal in ziua respectiva, strang lucrurile uscate de pe balcon, desfac ghiozdan de gradinita si ghiozdanul de la diverse activitati, schimb paturile si prosoapele, se scoala Kiki, il imbrac, spal, hranesc, apoi plecam la cumparaturi.Cam 2 ore pierd sambata la piata, la magazine si pe unde mai facem cumparaturile, timp in care D.face curat in casa cu aspirator, mop, sters de praf.
Intorsi acasa le descarcam cumparaturile si le punem la locul lor, apoi ma apuc de gatit.Intre timp, dupa ce pun mancarea la foc, lucrurile s-au spalat si le intind.
D. pleaca cu Kiki pe afara sau pe unde mai avem treburi de rezolvat, eu intre un ochi la mancare si altul la ce se mai spala, ma apuc si calc hainele stranse de pe balcon.
La pranz mancam toti si ne odihnim, dupa masa avem program de voie.
Duminica nu facem niciodata treaba si o apucam care si incotro vedem cu ochii si cu buzunarul :-): teatre, opere, plimbari, vizite pe la prieteni, zile de nastere ale prietenilor, cinema, parcuri, expozitii, targuri,etc.
Acum o saptamana am fost la teatrul de revista „Constantin Tanase”, unde am vazut spectacolul „Revista revistelor”.Am avut emotii mari caci nu stiam daca Kiki va avea rabdare sa stea 3 ore la un spectacol, desi de varietati dar totusi, pentru un copil de 3 ani si jumatate este foarte mult sa stea atent si nemiscat.
Ei bine, cat este el de surubix, cat este el de agitat, zapacit, nerabdator,vorbaret si intrebacios, de data asta a stat nemiscat.La gagurile spuse de Stela & Arsinel vedea ca radem toti, radea si el cu gura pana la urechi spre amuzamentul salii.
Lucrurile la revista nu stau foarte rau, spectacolele sunt puse la punct, sala renovata, artistii pun mult suflet in ceea ce fac pe scena, biletul costa destul, 30 ron / persoana si copiii pana la 7 ani au gratuite dar stau in bratele parintilor, publicul mai mult format din batrani decat din oameni tineri, dar este un spectacol glamouros si usurel pentru copiii mici, carora le place mult dansul si muzica, asa cum este Kikisor.Specatcolele incep la ora 19 si dureaza pana la 21: 30-21:45.
Recomand din suflet revista, teatrul unde canta si ne incanta cu diverse lucruri spumoase actori indragiti ai scenei romanesti, fara pitzi, afoni si alte asemenea personaje.Recomand din suflet teatrul de revista pentru o seara relaxanta si relaxata!

Această prezentare necesită JavaScript.

Cum sa NU mergi in vacanta prin Dodo Travel

Inainte sa plecam la Govora, tare mult mi-as fi dorit sa fi gasit si eu un review scris bine si cu informatii actualizate atat despre statiunea in sine, dar si despre hoteluri,despre agentia prin care mergem, ca sa fiu pregatita unde si in ce conditii vom ajunge.
Primul review al acestei vacante va fi despre agentia prin care am calatorit la Govora.
Cand pleci cu un copil mic in vacanta, mi se pare normal sa fi putin mai insistent cu detalierea descrierii locului unde vei ajunge, sunt nshpe mii de probleme ce se pot ivi pe parcursul vacantei.
Anul asta am platit un sejur cu tratament prin agentia Dodo Travel, agentie prin care va recomand mai bine sa NU mergeti.
Sunt genul acela care nu-ti ofera detalii despre nimic, incaseaza banii si s-au spalat pe maini pentru orice problema / intrebare pe care le-o adresezi.Exista acolo un domn extrem de neamabil ( nu l-am cunoscut personal, dar vocea si felul in care mi-a vorbit la telefon au fost de asa maniera de gretoase, incat daca ai manca o lamaie pe stomacul gol ai fi ceva mai kindly decat domnia sa ) si o alta domnisoara / doamna putin cam aiurita as putea spune eu, care au incasat porcoiul de bani ( pentru ca a plati pentru 3 persoane 35 milioane la Govora timp de 10 zile nu e chiar piece of cake, nu? ) si asta a fost tot.
Nu ma pot obisnui inca cu felul asta neprietenos de tratare al clientilor, pe care-l au unele agentii de turism din Romania.In plus, atunci cand nu esti un brand pe piata, cred ca ar trebui sa iti pureci mai mult clientii, sa ai un feedback de la ei, sa-i intrebi macar de-o sanatate dupa ce le incasezi banutii.
La Dodo Travel singurul lucru de care beneficiezi este plata unui comision catre ei si atat.I-am sunat , odata ajunsa in hotel sa-i intreb de ce eu am platit 2 camere confort sporit si acolo am primit una asa si una antica si domnul cel cu greata la purtator mi-a raspuns acru ca:” nu stiu exact ce s-a intamplat , dar revin imediat u-n telefon si va anunt!”
Asa cum a revenit catre voi cu-n telefon, tot asa a revenit si catre mine.M-am gandit atunci sa-l resun si sa-i explic cam cum sta treaba cu plata unui serviciu si primitul altui serviciu mai slab calitativ, dar nu tocmai in niste termeni foarte prietenosi, dupa care am zis ca reclama scrisa pe internet face mai mult decat omoratul unor neuroni de-ai mei.Asta este, noi am fost pagubiti de niste banuti, Dodo Travel ne vor mai avea clienti cand o face plopul pere.Cred ca si altii care citesc pe la noi mirobolanta experienta cu Dodo Travel, se vor inghesui maxim sa achizitioneze servicii turistice de la ei.
Cel mai tare insa ma amuza prezentarea aceasta : ” Agentia de turism ofera consultanta si servicii turistice in urmatoarele domenii: bilete de odihna si tratament in toate statiunile din tara „.
Noi va multumim mult domnule cu lamaia pentru promptitudinea cu care nu ne-ati mai raspuns si nu ne-ati mai rezolvat ever problema, multumim mult si doamnei / domnisoarei Georgiana pentru amabilitatea cu care ne-a incasat prin banca banutii si ne-a eliberat un voucher si va dorim cat mai multi fraieri carora sa le luati banii oferind in schimb NIMIC.