Zidăria parterului casei

Se apropie luna mai si imi aduc aminte, cu nostalgie, de prima caramida pusa la temelia casei noastre.Pentru unii poate parea o banalitate ceea ce eu scriu aici, pentru cei care isi construiesc insa casa lor proprie nu se poate compara sentimental decat cu cel din momentul in care devii parinte.Caci, din nimic ia nastere ceva, ce se presupune ca vei avea o viata intreaga.

Ca si structura, noi am avut zidarie pe cadre , nu stiu de ce echipa de atunci nu s-a conformat proiectului si a ales zidarie portanta.Chiar nu-mi mai aduc aminte daca a intrat in discutie chestia cu cadrele si am ales noi invers decat preciza proiectul, cert este ca s-au apucat de zidit parterul la inceputul lui mai si l-au terminat pe 9 mai.Destul de mult avand in vedere ca zidaria merge repede, au avut materiale la dispozitie, au fost si 5 oameni.

Oricum nu mi-a placut deloc cum a iesit zidaria, se putea mult mai bine de atat, am vazut case zidite superb, noi insa am avut atunci prima echipa careia ii era lene sa si respire, dar sa faca treaba de mare calitate?!

Am avut 2 feluri de grosimi de caramida in proiect, am folosit Porotherm de 11.5 ( anumiti pereti interior) si de 25 ( majoritatea peretilor exteriori), caramida cumparata de la Ambient prin luna martie 2013, cu ceva vreme inainte de-a ne apuca efectiv de construit, caci la momentul respectiv, beneficiam de un prêt foarte bun si de o oferta inclusa in pretul respectiv,oferta de care in final am beneficiat in fapt numai de jumatate ( asta trebuie sa fie un post dedicat in intregime celor de la Ambient, cu care nu m-am despartit in cele mai cordiale relatii).

Inainte de-a pune efectiv primul rand de caramizi, s-a aplicat membrana bituminoasa pe intreaga suprafata a placii de fundatie unde vom avea ziduri. Membrana are rol hidroizolator, impiedicand umezeala sa intre in pereti. Aceasta se aplica pe o suprafeta curata si uscata, in zile fara umezeala sau ploaie, prin metoda numita termosudare, folosind un arzator cu gaz sau cu ajutorul unei amorse bituminoase la rece.

Membrana bituminoasa trebuie sa fie cu 5cm mai lata de o parte si de alta a caramizii, iar suprapunerea membranelor sa se faca pe lungimi intre 10 si 15cm.

Nu se aplica membrana in zona unde vor fi stalpii casei.

Inainte de zidire, caramizile se uda obligatoriu cu apa, se foloseste un mortar bun si zidaria se face astfel: se da planeitatea cu furtunul de nivel, se zideste intr-o parte, apoi cu ajutorul furtunului de nivel, vom stabili cota caramizii din celalalt capat al zidului si se intinde o sfoara intre cele doua sise completeaza randul cu restul de caramizi.Randurile nu se zidesc suprapuse una peste alta, ci primul rand drept , iar al doilea se incepe cu jumatate de caramida, ca sa fie cumva tesuta zidaria.

Pentru ca desteptii aia de primi Dorei nu au ridicat sfoara la nivel si nici nu au verificat mereu la colturi, sa fie peretii in vinclu, avem inca in casa 2 pereti strambi,pereti pe care nu i-am putut indrepta nici macar la finisaje, din tencuiala si glet.Cu ochiul liber nu se vede, dar este foarte important sa fie peretii drepti ca sa se aseze mobila cum trebuie,la noi, respectiv, cada pe colt in baia de sus.

Dar cum casa perfecta nu exista, asta sa fie problema noastra cea mai mare !

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Ştirile de la ora 16 :00

Ştirile de la ora 16 00 , prezentate cu nesat de iubitul meu

 

Cursurile de actorie

Povestea cursurilor de teatru la Bell film a inceput in luna ianuarie, cand, navigand pe FB, intr-o pauza, la job, am dat de ei pe contul unei prietene.Si am vazut niste fotografii minunate, am vazut niste copii fericiti alaturi de niste actori cunoscuti.

Kiki ma batea la cap de multisor ca el isi doreste sa devina actor cand va fi mare, ce-i drept e si asta o etapa, caci a trecut prin arhitectura, pe la teologie si acum s-a oprit la actorie.Imi place ca nu are gusturi rele, imi place ca are aspiratii intelectuale si mai ales sunt impresionata ca ii place frumosul si arta.Dar cel mai tare ma uimeste teatralitatea lui , imi spune candid cu o mutra inocenta, cand nu vreau sa ii fac pe plac:” vrei sa cad aici , pe jos, sa ma tavalesc si sa plang pana mor ca sa te fac de ras?”

Si cu moaca lui Kiki cel teatral, bine conturata in cap, am pus brusc mana pe telefon si am sunat-o pe Mada.Si Mada m-a dezarmat, pe moment, spunanadu-mi ca e un proiect doar pentru copiii ai caror parinti lucreaza in sistemul bancar.Dar eu nu ma las asa usor si am sunat direct la Bell Film.Si mi-a raspuns o voce amabila si calda ( asa cum ar trebui sa fie orice om normal la cap care are un business si lucreaza cu oamenii ),voce ce mi-a promis ca mi- l va primit imediat la cursuri pe Kiki.

Sambata urmatoare am si inceput.Cu inima stransa pentru ca una este sa-ti doresti sa devii actor si alta inseamna sa mergi la cursuri saptamanal, sa stai linistit o ora si jumatate, sa participi activ la ce se intampla in sala, sa nu te apuce toaleta si frechinitul pe scaune in tot acest timp.

Si prima lectie am stat ca pe jar.Dar a fost realmente un success incontestabil.A plecat de acolo cu capul in nori, mi-a spus ca abia asteapta weekendul viitor sa mearga din nou la teatru.Si sunt déjà 3 luni de cand el merge saptamanal la cursurile acestea.

L-au invatat sa il pronunte corect pe “R” la cursul de dictie, Horatiu e preferatul sau cu tehnicile sale de film, a intrat mai nou in “scena” cursurilor si o domnisoara “ pe care nu stiu insa cum o cheama, dar imi place mult de tot de ea” cu care face teatru.

Si intr-o zi, ni s-a propus sa mergem la un casting pentru o reclama.Si ne-am conformat, am fost la casting si copilul a fost ales pentru voce.Apoi a urmat un alt casting pe care nu l-a luat, apoi un altul si tot asa.

E tracasant pentru copil sa il alergi atat cu reclamele astea, mi –a spus o colega.Eu cred ca din contra, e un lucru minunat, sa invete de mic sa piarda cu demnitate.Pentru ca in viata suntem, , din pacate, expusi multor esecuri, esecuri la care trebuie sa facem fata in mod echilibrat si rational, fara varsari de sange si dat drumul la vene.

La primul casting pierdut a plans mult, mi-a spus ca isi dorea enorm sa apara in reclama aia.Si i-am explicat ca vor mai fi alte si alte oportunitati, ca numai pierzand poti ulterior savura gustul victoriei.Si il invat constant ca putini sunt cei care in viata castiga mereu.

M-am dat exemplu pe mine care am mers si merg la jde interviuri, interviuri pe care unele le refuz eu, altele ma refuza ele, dar caut constant, pana intr-o zi cand voi castiga locul ce mi-l doresc.

La fel si cu aceste castinguri, il invata sa fie dezinvolt, sa vorbeasca liber si mai ales sa piarda demn.La fel cum il invata sa castige frumos si sa aprecieze banul de mic.Pentru ca i-am explicat si asta, reclama si filmatul a vazut ca nu se fac usor, se repeta, se trag duble si iar duble, se invata textul, repeta mult pana iese ce trebuie, ne plictisim, ne incruntam, bem litri de apa, mancam si iar bem si uite asa.Deci banutul nu se castiga nicaieri usor.

Revenind la cursurile de teatru…sunt o minune pentru copii, ii ajuta enorm sa se exprime dezinvolt, le dezvolta imaginatia, ii invata sa vorbeasca fara trac in public, fac cunostinta cu tot soiul de oameni din lumea artistica, le dezvolta simtul pentru frumos si pentru arta, le dezvolta memoria fiind nevoiti sa invete pasaje intregi din roluri pentru copii.

Acum pregatesc o piesa de teatru pe care o vor pune in scena la un teatru de copii, la inceputul lunii iulie.Vor fi cam 100 de spectatori de toate varstele, vor avea costume si vor juca efectiv in piesa ca niste adevarati artisti.

Noi mergem in weekend la cursul de teatru , o data pe saptamana, platim 250 ron /luna si desi e locatia destul de departe de noi, nu pierdem nicio sedinta si Kiki e innebunit sa ajunga acolo.

Va recomand din suflet sa mergeti cu copiii la Bell Film, sunt minunati si fac o treaba foarte misto cu cei mici.

 

 

Micul lord

–  Kiki, de ce te certi cu Ioana, eu te las la joaca sa te relaxezi, nu sa fi incordat si nervos! Ii spun eu.

–  Iubito, uneori ma supar tare cand Ioana nu face ce vreau eu !

 

-Kiki, cum a fost la castingul de azi, a mers treaba sau nu?

-Iubito, totul este in ordine, m-am descurcat grozav.

 

– Kiki, treci te rog si culca-te ca e tarziu si maine ai gradi!

– Da, iubito, dar vino sit u sa ne bagam impreuna in pat, nu pot dormi fara tine.

 

Cam asa decurg dialogurile cu baietelul meu, in momentele lui de acalmie ( caci exista si reversul medaliei in care sunt mama rea si urata si nu vrea sa ma vada ).Dar chiar si atunci, cand sunt urata si rea, ii povesteste lui taica-su de mine folosind acelasi apelativ” iubita”.

Si intr-o buna zi, mi-am adus aminte, ca eu, in copilarie, am fost indragostita de o carte pe care am citit-o atunci cu nesat si de personajul principal al cartii, micul lord Fountleroy, care-si alinta mamica cu apelativul “Scumpa”.Si am facut imediat legatura cu Kiki, care ma alinta „Iubita”. Este extraordinar sa auzi din gura unui copilas acest apelativ, ma umplu de o fericire nemarginita de fiecare data cand ma cheama asa.

Am cautat febril in biblioteca cartea si am recitit-o acum, cu o emotie infinit mai mare decat in copilarie, pentru ca am inteles-o si patruns-o cu mintea de adult si mama, totodata.

Cartea scrisa de Frances Hodgson Burnett, emana o sensibilitate aparte,emotie si bucurie, amestecata cu tristete si dezamagire,naratiunea in sine este o lectie de bunatate pe care ar trebui sa ne-o insusim toti, indiferent de varsta la care citim povestea.Caci Micul lord, da, este o poveste pentru oameni mici si mari, o poveste de dragoste, bunatate, altruism, prietenie adevarata si sinceritate.

Cedric, mic lord Fountleroy,s-a nascut dintr-o americanca saraca si un conte englez- capitan, renegat de tatal sau, contele de Dorincourt, pentru ca s-a casatorit fara aprobarea sa.

Intr-o zi, capitanul moare si Cedric cu „Scumpa” sunt nevoiti sa plece in Marea Britanie, la invitatia bunicului sau,contele de Dorincourt, un om fara scrupule, ramas singur pe lume, fara niciun mostenitor.

Ajunsi în Marea Britanie, Cedric şi mama lui au fost primiti pe domeniul contelui, dar in case separate, iar baiatul avea dreptul sa-si viziteze mama doar o data pe zi. Cedric locuia impreuna cu bunicul sau, pentru ca acesta sa-l educe in vederea preluarii averii si titlului nobiliar .

Mai departe trebuie sa cititi in carte cum un omulet reuseste sa cucereasca un om fara scrupule, crud si bolnav.

Primul Paște în satul meu

Hristos a înviat !

A doua zi de Paste am ragaz sa scriu despre felul in care anul asta am sarbatorit Invierea Domnului.Cum am perceput-o eu, cu ce difera de anii in care am fost in Bucuresti, cum ne-am pregatit.

In fiecare an , de aproape 20 de ani de cand lucrez, in Saptamana Mare imi iau cateva zile libere.Anul asta am stat acasa de miercuri, am dereticat toata casa, am spalat, am curatat si am facut totul in jur boboc de curatenie, in ciuda ploii torentiale care cadea fara oprire.A plouat cumplit vreme de 3 zile, s-a rupt cerul, a fost frigc  tare, dar nu m-a lasat sufletul sa ne prinda Pastele cu casa neprimenita.

Kiki a fost ajutor de nadejde, ma minunez cum poate el cu 2 manute cu degetele mici sa faca atata treaba serioasa.A stat pe langa mine si m-a ajutat asa cum a putut el, mititelul meu drag.

In Joia Mare, am vopsit ouale, dupa ce am terminat ce mai aveam de curatat, seara am fost la Denii, unde eu, an de an, merg sa fac nodurile cu dorinte,noduri pe care, pe parcursul anului, atunci cand se realizeaza dorintele, le desfac.

Kiki a stat linistit intr-o strana la inceput, ulterior a vrut si el sa stea in genunchi, a vrut si el sa-si ia un covoras si pe parcursul fiecarei Denii se lasa i genunchi, apoi in fund ca il dureau genunchii, apoi se ridica si se plimba prin biserica.

Spre deosebire de oras, unde toate batranele au nervii la fileu, desi vin la sfanta biserica, aici l-a lasat toata lumea in pace, s-a plimbat linistit prin biserica, s-a ridicat sa pupe icoanele, s-a pus iar in genunchi si tot asa.Important nu este sa stea fix intr-un loc, e copil si nu are rabdarea necesara, important este sa intre in atmosfera de slujba, sa inteleaga ce se intampla acolo in Joia Mare.

Urmeaza spovedania, cu maslu predecesor, cu izbavirea de pacate facute in ultimul timp, de la ultima impartasanie.

Vineri, am fost toti trei in pta. Obor sa cumparam miel.In Obor eu nu am ajuns prea des, acum insa ploua tare si era lume ca la o manifestatie.Se buluceau si se impingeau, era prapad.Eu am o stare de nervi groaznica in aglomeratii, nu suport furnicarul ala de oameni bulucindu-se.Nu sufar de ochlofobie, dar imi creeaza o stare de disconfort total atata lume agitata pe metru patrat.

Am cumparat jumatate de miel si o pulpa de ied cu 23 ron/kg ambele vietati ( daca ma intrebati pe mine nu am gasit nicio diferenta de gust, textura intre cele 2 animale sacrificate , poate mielul este o idee mai gras decat iedul ), toate cele trebuincioase pentru pasca si am plecat cat de repede am putut.

Dupa masa am fost la cimitir sa ne cinstim strabunii, am crezut ca fiind ploaie va fi cimitirul gol si voi ramane cu imparteala intreaga.Aici e diferenta intre oras si sat, desi torentiala ploaia, nu i-a impiedicat pe oameni sa umplu cimitirul, as fi avut nevoie de bucate in plus sa pot imparti tuturor aflati la ora aceea langa cei dragi ai lor, dusi dintre noi.

Dupa cimitir urmeaza biserica, cu trecutul pe sub epitaful scos in mijlocul bisericii, cu cele 3 dorinte puse la fiecare trecere pe sub epitaf, anual aceleasi de cand il am pe Kiki.

Acasa gatesc o parte din mancare ca sa pot sa ma dedic sambata cozonacilor, dulciurior si altor chitibusuri mancatoare de rabdare si timp, gen drob de pui in bacon.

Sambata vine la prima ora cu impartasania lui Kiki si a mea ( aici este o diferenta care nu-mi place intre biserica din Bucuresti si cea de aici, a trebuit sa merg in alta parohie sa ma impartasesc ,desi m-am spovedit aici, pentru ca preotii de aici impartasesc adulti numai in primele 3 zile ale Saptamanii Mari ,cand eu lucrez  si miercuri nu am stiut ca sa pot merge atunci ).

Dupa biserica stam impreuna si facem cozonaci, pasca, alte delicatese, lasam curat in urma noastra, ne spalam si ne bagam la somn ca sa fim odihniti la slujba de Inviere.

La ora 23: 40 am plecat agale spre biserica ( noi stam la numai 5 minute de mers agale), am gasit un puhoi de lume afara, dar frig fiind noi am intrat in interior.Unde era loc, cald si bine.Ne-am asezat cuminti intr-un loc, slujba nu incepuse, lucru ce era total diferit de ce se intampla pe la bisericile bucurestene unde eu am fost in toti anii precedenti.

E drept, ca niciodata nu am putut intra in incinta vreunei biserici de cartier, unde se aduna toti si toate neavenitele ca sa faca caterinca, sa stabileasca in ce bar vor merge dupa si alte bazaconii.Si eu in anii mei de tinerete mergeam la distractie prin te miri ce cluburi si barulete in noaptea de Inviere, dar niciodata, absolut, nu mi-am stabilit programul de destrabalare maxima la sjuba, nu am mers la biserica sa fac misto de ceilelati , sa vorbesc tare si sa iau in balon intreaga seara de Inviere.Slujba de Inviere insemna la bisericile noastre de cartier un stat pe strada pret de 5-10 minute, aprins lumanarea de la altii de pe langa noi si intors acasa.

Aici am stat linistit jos pana la ora 24 cand s-a facut intuneric total in biserica, apoi s-au auzit cuvintele preotului „veniti de primiti lumina!”si l-am vazut trecand pe langa noi cu o lumanare mare si groasa ca sa ne dea tuturor lumina sfanta.

Multimea din biserica iese si se goleste lacasul, ne mutam toti in strada in fata unui foisor unde cei 3 preoti conduc multimea prin cantecul atat de drag mie, vestitor al Invierii vesnice a Mantuitorului nostru:”Hristos a inviat din morti /cu moartea pre moarte calcand …”

La sfarsitul cantarilor marea majoritate ne asezam cuminti la rand sa primim Pasti cu vin.E lumea calma, se sta la rand fara imbulzeala, ajunge sigur pentru toti, preotii intra in biserica unde ii asteapta pe cei ce vor si pot sa stea la slujba de Inviere, ce dureaza pana aproape de dimineata, servindu-i apoi cu peste si mancare, cu oua si cozonac, toate donate de enoriasi.

Dupa ce am luat lumina si Pasti noi am plecat.Kiki nu are inca rabdarea necesara de a sta la o slujba intreaga de Inviere si nu as face altceva decat sa-l chinui si sa-l tin fortat, ori asta eu nu vreau.Apropierea de biserica si de Dumnezeu trebuie sa fie lina si  placuta, nu fortata si brutala.Trebuie sa vina de la el dorinta de a merge acolo, nu impus si fortat de mine.

Facand o paranteza, parintele cand l-a vazut la impartasit, m-a intrebat daca sunt de acord sa-l aduc in fiecare duminica la slujba ca ar vrea sa il faca baiat de altar.Asa cum am mai scris, eu sunt foarte credincioasa, dar nu si suficient  de religioasa, astfel incat nu-mi pot lua un asemenea angajament, sa fiu prezenta saptamanal la slujba de duminica.L-am intrebat pe Kiki daca i-ar placea, mi-a spus ca ii este cam rusine, ca nu prea vrea sa mearga, asadar am refuzat elegant propunerea parintelui.Desigur ca este o onoare, asa cum si parintele a spus, ca unui copil sa i se propuna sa fie facut baiat de altar, dar i-am explicat si parintelui ca dorinta de a veni  cu sufletul catre biserica vreau sa ii apartina numai si numai lui.Asa cum merge cu sufletul deschis la teatru si isi doreste sa se faca actor, asa trebuie sa fie si cu apropierea de biserica.

Acasa ajunsi dupa slujba,desfacem cu nesat cadourile Iepurasului,  ciocnim un ou, mancam ceva dulce si ne culcam.

In ziua Pastelui avem mereu casa si masa plina, cu toti cei dragi ai nostri si bunatati diverse.Anul asta am uitat complet sa pun in lighean in apa, oul rosu si moneda, ca sa ne spalam pe fata in dimineata de duminica.

Si stam in jurul mesei pana tarziu in noapte, mancam, radem, povestim si ne bucuram din plin de tot ceea ce aduce an de an Pastele, de Invierea Mantuitorului si ii multumim pentru tot ce avem si putem sa facem in aceste zile minunate.

 

 

Paşte luminat si fericit !

 

Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă.

Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări !

PAŞTE LUMINAT tuturor !

 

Albuţu

In plin şantier , era aciuat lângă mormanele de pamant care imprejmuiau locul pe care azi troneaza casa noastra.Le-am pus in vedere muncitorilor sa nu-l hraneasca ca nu -l luam in curte la finalul constructiei.

Dar zi dupa zi, el insista sa ramana aici desi noi il goneam mereu.Mai apoi s-a lipit Kiki de el, il jughinea cum poftea inima lui si l-a botezat Albuţu, dupa blana-i deasa si alba ca laptele.

A venit apoi cealalta echipa de muncitori care il luau in curte sa manace si sa doarma cu ei.Si era yilnic cu Kiki la joaca si cu prietena lui de alaturi.Il calareau, il trageau de coada, il alergau de-i iesea limba de-un cot.Sarmanul animal rezista eroic si nu protesta la nicio metoda de joaca a celor mici.

Anul trecut , prin vara,  Albutu a disparut pret de 2 zile, l-au luat hingherii – vorbeau pe strada oamenii.S-a dus insa un mahar de aici de pe strada si l-a luat inapoi.Era la fel de bland si bun desi fusese agresat de hingheri.

Dupa ce-am imprejmuit cu gard si am venit sa locuim aici , singur a iesit din curtea noastra si dormea in fata portii , pe strada.La orice zgomot latra si anunta orice strain sau caine care ii incalca teritoriul.Asta iarna pe gerul ala a stat pe un canal din fata casei mele si se incalzea incovrigat acolo.

 

Acum vreo luna lui Albutu un om hain i-a scos un ochi, nici nu vreau sa-mi inchipui cum si in ce fel s-a intamplat asta.Cand m-am intors de la Paris era fara un ochi.Si se facuse ursuz, nu se mai juca cu nimeni, nu mai voia mangaieri, era deja agresiv, se ferea si nu numai ca latra , mai nou apuca cu dintii si pantalonii oamenilor pe care nu-i cunostea si treceau pe strada noastra.Devenise de-o agresivitate feroce, latra si-si arata coltii tuturor celor indrazneau sa se apropie de el.

Saptaman trecuta, intr-o dimineata toti cainii de pe strada noastra , din curti, latrau de mama focului.O masina cu prelata verde a oprit in fata casei vecinei mele si din ea au coborat 7 haldai de barbati.L-au alergat si-l injurau cat puteau, l-au bagat intr-un colt si l-au lovit, apoi i-au pus dupa gat latul si cu o cruzime fantastica l-au ridicat de ceafa si l-au aruncat cat colo in masina cu prelata.In masina, un altul care era inauntru, i-a dat un bocanc in cap, injurandu-l ca nu s-a lasat prins mai usor.

Interventia maharului a fost inutila de aceasta data.

Si stau si ma intreb uneori, cine este mai rau pe lumea asta, omul sau un biet catel ?

2 % ai mei + 2 % ai tăi = speranţă pentru Moira Isabel

Am mai scris despre Moira Isabel si aici , cerandu-va atunci ajutorul.Nu apelez des ,prin intermediul blogului, la astfel de cereri, pentru ca nu am timpul necesar sa ma implic in asemenea campanii de ajutorare si ca sa fi sigur ca banii oamenilor ajung acolo unde trebuie, e nevoie de documentare, de implicare in caz, de gestionare a acestuia si de noi update-uri continui despre evolutia cazului respectiv.

Insa pe Nati o stiu foarte bine,de ani de zile, stiu sigur ca ajutorul nostru va pleca fix catre fetita ei, care are atata nevoie de noi toti.

Anul trecut m-am implicat tot cu 2 % din impozit si am ajutat, prin intermediul fundatiei unei prietene din liceu, sa ajunga banii la copiii din Fundeni, sectia Oncologie.Am mobilizat colegii din companie si am strans foarte multe formulare semnate de donare a impozitului pe venit.

Anul asta vreau sa va mobilizez pe voi, toti cei care intrati in casuta noastra virtuala si care nu ati donat inca cei 2 % si sa-i redirectionam toti catre  Asociatia Umanitara „Ingerii vietii”, de unde mica Moira Isabel va beneficia de ajutorul nostru.

Nu am sa scriu nu stiu ce cuvinte pompoase, am sa va spun ca nu va costa nimic daca redirectionati banutii aceia catre Moira, o fetita fara copilarie fericita datorita unui balaur numit „maladia Krabbe „.balaurul asta i-a furat anii de copilarie, i-a furat zambetul de pe fetisoara-i frumoasa si mai ales, i-a mancat cea mai frumoasa perioada a veitii ei.

Dar vor veni si alte perioade frumoase , speram. Vin alti ani pe care Moira ii poate trai frumos si mai ales altfel decat acum.

V-am atasat si un formular ce poate fi downloadat, ma ofer si sa ne vedem sa strang formularele , important este sa donati si sa nu uitati ca 2% + 2 % ai tai = speranta pentru Moira Isabel !

Iar pentru Nati, dam doar speranta si bucurie prin acesti 2 %, bucuria de-a o avea cu ea pe Moira Isabel.

 

 

 

 

 

 

Astazi, despre leacuri si tratamente nealopate

Balaurul ce-a muscat acum cateva zile s-a retras imediat cum i-am aplicat tratamentul.Kiki e bine, de luni ne reluam activitatile.

Acum 4 ani, cand i s-a declansat prima criza de bronsita astmatiforma,m-am rugat din tot sufletul meu sa nu aiba acelasi diagnostic pe care l-am avut si eu copil fiind.Din nefericire aceeasi bronsita ne-a mancat multe nopti si zile timp de 2 ani, bani dati pe medicamente, pe doctori si pe diverse aparate care sa-i curme suferintele si sa-i redea gura de aer in momentele de criza.

De vindecat insa l-am vindecat numai la Sarata Monteoru si la Govora.Asa cum si pe mine, mama m-a vindecat tot acolo, desi imi administrase si mie nshpe mii de medicamente alopate de prin Germanii, Elvetii, Frante si mai nu stiu ce tari.

De la noi s-au vindecat si alti copii carora le-am recomandat din suflet sa mearga acolo, la bazinul cu apa sarata macar daca nu sunt bani si de tratamente la Govora.

Astazi am sa povestesc ceea ce ni s-a intamplat asta vara, peste intreaga nebunie cu constructia.

In ianuarie anul trecut m-a mancat undeva sa rezerv o vacanta in Cipru.Minte creata ce-am avut atunci, nestiind cu ce se mananca o constructie de casa, mesteri si tot tacamul.La Larnaca am stat la un hotel foarte ok, aproape de plaja, dar nu am avut mancare inclusa, asadar am mancat numai junk food.Kiki nu e obisnuit cu genul asta de mancare, eu nu-i dau nici acum decat o data pe an Mc si Kfc, pizza, ketchup si alte chestii de genul nu gusta.

Intors din Cipru, la vreo saptamana, i-au aparut niste bube pe tot corpul, erau mai mult niste pustule cu lichid.Am dat fuguta la medicul sau pediatru, cu suspiciunea de varicela, care mi-a confirmat si intarit faptul ca ala este diagnosticul.Urmarea? Copilul nu este spalat, nu iese din casa, ii dati cu mixtura mentolata pe bube, regim alimentar si la control iar peste 3 sapatamani.Mi s-a rupt sufletul de mila lui, era vara, soare, caldura, toti copiii se jucau pe afara si el statea inchis in casa.De-ar fi stat macar cu folos!

Au trecut cele 3 saptamani, copilul nu avea pustulele alea decat pe picioare si pe fund, la baza rinichilor si in rest curat tot corpul.Dar pustulele de la inceput, erau acum niste buboaie cu lichid, infectate clar, aratand oribil.Am inceput sa ma indoiesc ca ar fi varicela, ieseau in dementa si nu se uscau cu nimic, ba si supurau.Il duc iar la control, doctorita oripilata vazand ce are pe picioare ne scoate din cabinet sa asteptam afara „ca se ia si la altii „.

Cateodata, firea mea vulcanica este de mare ajutor in anumite situatii, in sensul ca mi se pune pata si actionez instant, nu mai stau sa rumeg si sa desfac firul in patru.

Si odata dati afara din cabinet ( lucru ce mi s-a parut total neprofesional ), ne-am oprit fix la Matei Bals la infectioase-copii.Soc si groaza ajunsa acolo!Copilul nu avea nicio varicela, avea o alergie la mancarea din Cipru si ranile, caci vorbim deja de rani, erau super infectate de la faptul ca nu-l spalasem 3 saptamani.Le-am arata hartia scrisa de medic care ne recomanda clar sa nu se faca baie in tot acel timp si s-au crucit.

Regim alimentar si Ketof alternat cu Zyrtec.Atat i-au dat.Dara facut si in gat o infectie ce o luase din aer ( am uitat cum naiba se numea !) pentru care ne-a dat glicerina cu aciclovir.

Pe mine m-a interesat daca putem pleca la Sarata Monteoru cu el , cu infectia bucala, caci acolo stiam sigur ca se va vindeca complet.

In acea zi ne-am intors acasa la maica-mea unde stateam in acea perioada, am facut bagaje, am facut rezervari si am plecat la Sarata Monteoru cu el.

La  prima baie mi-a fost si nu stiu cum sa-l dezbrac ca se uita lumea la noi ca la alte cele si cum sa le explici ca nu se ia ce are el pe picioare in apa sarata care distruge tot? Si a fost un chin pentru bietul meu pui, l-au usturat ranile alea de credeam ca face pe el.Dar a rabdat si a inteles ca e ok sa stea in apa, copil fiind s-a mai jucat, s-a mai hlizit si a uitat, a stat in apa vreo 2-3 ore.De a doua zi l-au lasat usturimile complet, dupa 3 zile bubele erau uscate perfect si dupa 2 saptamani de stat acolo cu maica-mea ( noi ne-am intors dupa 3 zile) avea picioarele perfect uscate si fara coji , fara nimic pe ele.I-au ramas semnele pe care le are si in ziua de azi, dar in rest miraculoasa apa ca si in cazul bronsitei.

Pozele sunt pe parcursul celor 3 zile cat am stat noi , a se observa ameliorarea ranilor.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Despre bronsita…asta va fi al 5-lea an la noi de mers la Sarata, de 2 ani a racit doar o singura data pe an, fara episoade de sufocare, fara febra de 40 grade si alte probleme, antibiotic a luat acum dupa 3 ani.In plus, niciodata nu mi-a mai facut vreun episod de otita ( asta de la Govora, ce-i drept), am sa scriu maine si despre Govora ce minuni se intampla si acolo.

Va recomand din suflet sa mergeti la tratament cu copiii la Sarata Monteoru, sunt o groaza de pensiuni accesibile ca si pret, sunt restaurante unde se mananca foarte bine, apa este calda , intrarea la strand este 10 lei / adult si pentru copiii pana la 7 ani nu platim nimic, sarea aceea ramasa pe piele este un miracol pentru ei si cu soarele in combinatie face bine si la oase, este buan si pentru doamnele cu probleme gineco, pentru reumatism si cate si mai cate.Tratamentul consta doar in baile sarate.Copiii se simt minunat oricum ca se balacesc si nu simt cand trece timpul.

Desigur ca nu este lux si nici nu veti gasi fite sau altele de genul, acolo vin oameni destul de nevoiasi care fac eforturi pentru copiii lor,vin batrani la tratament, de ani de zile de cand am mers noi nu am luat nimic din bazin , ( de la hotelul Bucuresti, de la piscina, eu am luat o ciuperca ), apa oricum se schimba la 2-3 zile si este mereu filtrata printr-o gura de aerisire.

Zic ca sanatatea este mai presus decat orice si merita toti banii din lume vindecarea naturala decat sa le omoram ficateii cu atatea medicamente alopate.

 

Diverse amestecate

1.Stau si ma uit la Kiki cum doarme si ma intreb cum Dumnezeu am fost eu aleasa sa fiu mamica acestui pui de om?

Zilele astea de stat acasa m-au umplut de energie si de bine, alaturi de el.Nu stiu daca se poate intelege sentimentul de dor de copilul tau, desi suntem zilnic aproape unul de altul.Dar a fost anul trecut un an cumplit de greu, an in care l-am  ” abandonat ” pe Kiki total, pentru a ma dedica in exclusivitate caramizilor, fiarelor si molozului.A meritat abandonul asta, zic eu, pentru ca azi fericirea lui e maxima.Si asta o afirma tuturor : ” eu nu vreau sa mai aud niciodata de Bucuresti si de praful ala, de blocul TS8 care m-a umplut de nervi cu gandacii lui! ” :-)))

2.Da, aveam o cohorta de gandacime la bloc, eram alergica la ei, curatam continuu bucataria, eram isterica ca folosisem toate substantele din lume pentru starpirea lor si ei se incapatanau sa-si scoata mustatile pe gaurile de la chiuvete.Bleah!

Aici avem furnici insa, e plin! M-au asasinat si astea, nu lasam nici macar o firimitura pe jos, dar avem furnicarime.Si au toti vecinii mei, din primavara pana in iarna.Dau si aici cu Aroxol dar este fix un fas si asta!

Si mai avem motani, motani pisaciosi care isi marcheaza teritoriile pe glafurile mele de la geamuri, pe manerul de la usa garajului, pe scari, everywhere.Si spal, aproape zilnic spal pe unde simt mirosul lor caci pute tare de tot urina de motan necastrat.

Dar prefer urina si furnici decat gandaci.Am o fobie la gandaci si la soareci.Si fiindca avem motani nu vom avea soareci, asadar spal si iarasi spal :-).

3.La curte e demential de frumos primavara.Exceptand linistea in care copilul doarme zilnic pana la ora 11 a.m., nu exista praf.Aseara am facut curat general la Kiki in camera.Pe geamurile de la bloc era in 3 luni mizerie de ziceai ca nu le-am spalat 3 ani la rand.Aici e doar putin de tot murdara sticla.Si pe mobila nu e praf, mai deloc.Aceeasi curatenie o faceam la bloc muncind de ne sareau capacele ca aveam de sters fiecare maimutoi in parte, de spalat jucarii pline de praf, etc.Aici a durat intreaga curatenie, cu tras dulapuri, spalat perdele,etc. fix 1 ora si jumatate.Dar fiecare lucru isi are locul lui, nu mai exista nimic ingramadit si bagat cu sila in vreun cotlon.Asta este unul din lucrurile pe care le ador la casa asta.In bucatarie e o placere sa stai, spatiul mare, te poti desfasura in voie, oalele stau si ele lejer bietele, vesela si tacamurile la fel.

4.D. e cel mai fericit dintre noi toti,Gradinareste zilnic.Mult de tot.Vine de la serviciu, se dezbraca si mananca in goana, se schimba si da fuga in gradina lui.Caci si-a facut o gradina unde a plantat spanac si ceapa, usturoi si dovlecei, vinete si ardei,patrunjel si leustean.De Paste , zice el, mancam stufat din curte :-).

Si mai apoi, la anul vom gusta si pere si mere, caise si piersici, visini si ciresi din pomii nostri.Si avem si zmeuri si mure, capsuni si vrea sa puna si afine.Si-n toamna tragem o visinata bio dulce si buna.Si o sa imi cumpar mai apoi si-un borcanoi in care sa fac socata si s-o las la soare sa fermenteze.

5.Mie imi place mult apa, dar mult de tot.Si marea.Ador marea  blanda cu valuri line care se sparg la tarm.Mi-am dorit intotdeauna o casa la malul marii, sa vad dimineata cand ma trezesc apa albastra inaintea-mi.Nu a fost sa fie o casa la mare, dar a fost sa-mi fie dat, ca la geamul dormitorului meu, cand ma trezesc, sa dau cu ochii de o apa imensa si albastra, de un peisaj superb.Si in fiecare dimineata insorita ma minunez de frumusetea rasaritului pe lac.

6.Astept Pastele.La sat aici e minunat cand vine Pastele.E lume multa pe afara, oamenii isi fac curat nu numai in case dar si prin curti si in fata acestora, varuiesc pomii, bordurile si totul miroase a proaspat si a curat.In Vinerea Mare toata lumea este la cimitir la cei dragi dusi dintre noi, impart diverse mancaruri de post si vin alb, se mananca si se spun povesti, se merge apoi la biserica si se participa la slujba.

In ziua de Paste se merge cu cate putin din ce ai gatit si se imparte vecinilor, se sta la un pahar de vorba cu ei si se dau si copiilor bomboane de Iepuras.

Ceea ce ma surprinde este faptul ca desi toti vecinii sunt tineri, moderni, cu case si masini faine, cu joburi la fel de interesante si copii faini, toata lumea pastreaza traditiile satului.Adica tot ceea ce la bloc nu se mai pastra, aici se intampla matematic an de an.Si toti cei nou sositi in sat, se pliaza pe traditiile lui, orasenii de odinioara abia au asteptat sa se intample schimbarea si sa se poata reintoarce la vechile traditii.Cred ca e ca o evadare din cotidianul stresant in care toti traim.E minunat de realaxant sa stai afara si sa te gospodaresti cu diverse.

7.De ceva vreme copilul il spune pe ” R „, a reusit datorita cursurilor de teatru ( am sa scriu o postare despre cei unde face teatru ), dar este rarait.Un R frantuzesc care ma face sa-l pun la infinit sa repete anumite cuvinte si apoi il pup si il pup fara sa ma satur de el in vreun fel.

8.Vreau sa ma tund,m-am saturat maxim de parul asta lung, pe care nu-l tin decat o singura zi desfacut si apoi in coada.Nu-l mai vreau, caut o tunsoare pentru fata mea cu care sa-mi stea bine.Mi-e frica insa sa incerc tunsori noi ca poate arat ca un dovleac cu fata mea cea rotunda si am pierdut atunci si putinul farmec pe care-l mai am :-))

9.Zilele astea m-am uitat la desene animate, am colorat cu Kiki, am ras cu gura pana la urechi, am strans amandoi haine si le-am sortat, am cantat, am zbierat, ne-am alergat pe scari, ne-am trantit pe covoare si ne-am gadilat, ne-am pupat, am gatit amandoi, am maturat impreuna, am pupat la nesfarsit cand si cum am vrut eu obraji de catifea.

Ador sa stau acasa cu Kiki, ma reintorc de luni la serviciu ca mai apoi sa iau iar concediu de Paste, sa stam iar acasa intr-o libertate totala, fara orar, fara probleme, fara sa ma intereseze nimic absolut.