Cu dor

Cu luni in urma scriam zilnic pe acest blog, ma pasiona, imi placea sa ma ocup de el si sa imi astern zilnic gandurile in mediu virtual.Odata cu mutarea in privat, am analizat problema punerii pe tava a vietii mele si a familiei noastre si m-am intebat atunci de ce o fac?! Incet, incet mi-a pierit cheful de-a mai scrie zilnic, apoi a urmat problema cu jobul, somajul, plecarile de vara.Acum as vrea sa scriu, caci idei am ,dar nu am timpul necesar.As fi vrut sa scriu cum a fost la Sarata Monteoru, as fi vrut sa scriu de ziua mea, as fi vrut sa astern niste ganduri acum la 34 de ani, as fi vrut sa pun si niste poze de la nunta de la Cluj de unde tocmai ne-am intors, dar iarasi sunt in pregatiri caci iar plecam.Si atunci cand nu spal si calc, cand nu alerg pe te miri unde mai am treburi, zac lata in pat de oboseala.Dar nu las lucrurile asa, odata cu toamna ( sau atunci cand voi avea timp ) , subiectele mai sus amintite vor fi tratate cu maxima seriozitate.Si ma mai gandesc daca fac iar blogul public…sau nu.Pana atunci va spun ca suntem bine, va pupam si ne e dor de toti cei pe care ii citim cu drag.

Anunțuri

Intre doua drumuri

Am revenit acasa doar pentru a spala maldaraul de haine murdare, de a face iar bagaje, de-a merge la coafor si frizerie pentru sulemenela specifica urmatoarei calatorii si o pornim iar la drum.De data asta ( si se pare ca e preferabila aceasta varianta ) fara bunici care l-au transformat pe micul print intr-un mare fel ( negativ ,fireste…).
Deci pana plecam iar spal maldare de hainute murdarite cu mare sarg la Sarata Monteoru, calc si impachetez printre picaturi de masaj, manechiuri, vopsit de par si alte cele.Ma trezesc la ora 5 a.m. ca sa-mi ajunga timpul si la ora 22:30, cand sunt istovita de-a dreptul, ma plang ca nu-mi ajunge timpullllll.Imi imprumuta cineva putin din timpul sau?

Cu bune si rele despre primul an de creşă

Pusicel este oficial in prima lui vacanţă de vara.Imi sună atât de straniu chestia asta, încât nici acum nu-mi vine a crede ca puiul de om a crescut si e deja maricel.In ultima saptamana din iunie ne-am incheiat oficial socotelile cu cresa, pe anul acesta.Daca as face un bilant ( mai toata lumea se ocupa de bilanturi si bilantase ) al celor petrecute in aceste luni de colectivitate, as putea sa remarc, ca Pusi, a frecventat cresa adunat zi de zi cam 3 luni cap coada din tot anul.Sunt de notat fapte bune si fapte ce ne-au facut mai mult rau decat bine.Dar in viata nimic nu este numai roz, nimic nu poate merge uns cap coada, insa pentru mine,pot declara cu mana pe suflet, chiar a fost un an greu,un an in care puiul meu a fost foarte des bolnav tare, un an in care am adunat medicamente, vizite la medici si prescriptii medicale cat n-am adunat eu in ultimii 15-20 de ani de viata.
Am avut o multime de nopti nedormite, febra mare scazuta numai de mine stiut cum, aerosoli aproape saptamanal, antibiotice, siropuri, antitermice, mamaligi calde pe piept, sare calda la urechi, timpan perforat si picaturile aferente, vesnic un sertar plin de medicamente, exact ca la farmacie.Dar dintre toate cel mai greu mi s-a parut sa duc eu povara acelor zile cand puiut mic e bolnav.Ma inspaimant si plang in tacere, ma uit la el neputincios cum zace cuminte si indura orice durere si primeste docil orice medicatie i-as administra, ma minunez cum poate inghiti anumite gusturi la care eu mi-as varsa si creierul, mereu il mangai si stau langa el tinandu-l mai mult in brate in acele zile.Noptile insa, noptile ma omoara…incepe tusea care mi-a scos peri albi anul asta.O tuse care nu se opreste cu nimic pret de minute bune, o tuse care ii inroseste fetisoara si ii ies ochisorii din cap, o tuse care in ultimele luni s-a agravat atat de tare incat nu mai putea respira in momente de apogeu.Si atunci simt ca mor, atunci vreau sa urlu cat pot, n-o fac insa sa nu-l sperii, alerg insa in miez de noapte cu puiutul la geam, deschid larg fereastra sa-i vina aer, sa poata iar respira si sa se calmeze.
Mamaliga calda este o binefacere pentru noi dar nu sta mereu calm cate o ora intreaga cu ea pe piept.Mai apoi benefici sunt si aerosolii cu Ventolin si Flixotide, insa isi fac efectul dupa 5-6 zile, timp in care crize ca cea descrisa mai sus se repeta si de 3-4 ori pe noapte si eu ma duc cu capul in acele minute.
Aceasta bronsita astmatiforma cu care s-a captusit de la cresa nu ar fi capatat-o daca nu l-ar tine in curent.La final de an abia am aflat de ce cum il duceam la cresa o zi sau doua era gata bolnav rau, imi facea febra 39.7- 40 ( valori mai mici nu-i plac corpului lui ), ii curgeau ochii si a avut mai multe conjuctivite intr-un an decat dinti in gura.Ii tin intr-un curent infernal acolo, geam cu usi deschise, iarna e foarte cald in clase, e aproape o caldura bolnavicioasa, usa sta in permanenta deschisa si pe usa de afara( care-i langa grupa lor ) se perinda tot timpul cate cineva.Asadar am aflat cauza imbolnavirilor lungi si dese pe care Pusi le-a avut.
Mai apoi am aflat tot la sfarsit de an ca in zilele in care bietul meu copil plangea amarnic sa nu-l lasam acolo, neputand sa expuna clar ce anume il deranja, fiind cel mai mic si cel mai neajutorat din grupa era batut si hartuit de copiii mai mari.Si m-au suparat toate astea pentru ca eu zilnic intrebam daca copiii se poarta frumos cu el si tot anul mi s-a spus ca ” da, copiii il iubesc mult si se joaca mereu cu el, doar ca Ayan sta mai mult pe scaunel si nu vrea sa se joace cu copiii!”.Adevarul era ca il bateau tare si ii era frica de ei probabil, de aia l-am gasit zile in sir stand pe scaunel cu jucaria de acasa in maini. ( acum cand scriu asta am lacrimi cat China in ochi si sufletul mi se rupe de mila lui ) Dar…asa cum in orice rau exista un bine, toate aceste rautati ale copiilor mai mari l-au calit, l-au invatat sa se descurce singur cu ceilalti copii fara a-mi cere ajutorul. Nu-mi place ca a devenit extrem de violent cu cineva care-l ataca, nu-mi place ca bate copiii daca ii iau din jucarii, nu-mi place ca le spune pe un ton rastit sa plece de langa el daca nu se joaca frumos cu el, nu-mi place ca pe muteste ii ciomageste pe cei ce nu-i plac.Dar imi place ca are un caracter puternic, stie ce vrea, e mandru tare si de ce sa nu recunosc, imi place ca nu mai sta sa fie batut.Am observat cum multi copilasi mai mari decat el au tendinta prin parcuri sa-i loveasca, impinga, violenteze pe cei mai neajutorati ca si ei.Ei bine, la Pusicel e altfel, ii ciomageste numai pe cei mai mari decat el, ii impinge si ii scuipa.Ma infioara chestia cu scuipatul, lucram la aspectul asta de mai mult de 2 luni de cand a venit de la cresa si a aplicat primul scuipat dar nu reusim sa-l dezbaram de mizeria asta.A invatat acolo sa scuipe, scuipa pe oricine nu-i place ( adult sau copil ), bodogane si spune pe sleau ce are de spus.
Deci bolile si violenta ce a capatat-o sunt aspecte negative.Insa sunt alte aspecte mult mai ok decat cele de mai sus enumerate care chiar merita integrarea in colectivitate a unui copil.Ayan, ce-i drept, a avut dintotdeauna un program de masa, baie, somn, la cresa insa programul lui s-a mulat dupa cel de acolo, daca inainte imi dormea dimineata pana la ora 10, acum la ora 7:30-8 se trezeste, mananca si are activitati pana la pranz cand mananca si doarme dus 3 ore.In plus, a invatat sa se joace cu copiii, stie cum sa conduca un joc si sa se lase condus ( nu o prea face , ii place mult sa fie lider de grup ), stie sa se joace chiar „de-a v-ati ascunselea” 😀 fara partea cand trebuie sa fie gasit caci el dupa ce s-a ascuns striga cat poate de acolo :” cucu, sunt aici!” 😀
A invatat sa manance perfect singur( si a mancat o mancare super buna si sanatoasa ), a invatat multe cantecele noi, a invatat sa scrie pe hartii cu creioane colorate, sa joace „alunelul”, sa aiba grija de lucrurile lui, sa fie ordonat, sa ceara singur ce are nevoie cand nu suntem cu el, sa se spele singur pe maini, sa ne cheme la masa, sa ne anunte cand ne culcam ” pune capul jos si dormi „, a invatat pe scurt sa fie independent.Si mie imi place tare chestia asta, nu suport copiii care-s crescuti total dependenti de-un anume adult.Trebuie sa invete sa se descurce singurei, sa aiba independenta lor.
Vacanta de vara dureaza pana la 1 septembrie cand se redeschide cresa, ar trebui ca Pusicel sa mearga in al doilea si ultimul sau an de cresa din viata.
Cam asta a fost rezumat primul lui an de colectivitate, in fapt cateva luni de mers intre copii, am tras mult cu bolile dar sper sa-si fi facut putini anticorpi si in anul ce urmeaza sa fie lucrurile mai calme din punct de vedere al sanatatii.Sper ca si bazinul de sare sa-si faca efectul, in plus l-au bagat pe Singulair ( medicament profilactic pentru astm ) si marea sper ca va avea si ea un alt efect benefic.Pana atunci insa sa gustam din plin zilele de vacanta de vara, calme si linistite, cu nopti pline de somn dulce si sanatos.

O vara de vis

Suntem aproape de finalul primei vacante-caci da, la noi vacanta se succede in mai multe episoade- din aceasta vara, lucrurile se petrec cu o repeziciune fantastica si desi imi propun zilnic sa scriu cateva ganduri timpul ma omoara.Nu am ragaz nici sa respir, parca vara ma inghite cu totul, traiesc maxim clipa de clipa si mi se pare totusi ca ziua e prea scurta si nopatea mult prea lunga.
Viata familiei noastre a luat o alta turnura, lucrurile s-au calmat si dupa atata „ploaie si negura” zambim iar linistiti.Suntem mai mult decat bine iar, clipele rele si gandurile negre ce se abatusera asupra noastra s-au risipit si rasuflam usurati destinzandu-ne la soare cu bai calde de sare si balaceala nebuneasca a micului print.
Cel mai fericit este Pusicel si asta-i tot ce conteaza.Am lasat in urma dezamagirile, oamenii mici si de tot rahatul, am hotarat sa ma ascund, vara asta ma ascund in carapacea mea si stau aici inchisa.
Revin cu povesti atunci cand timpul va fi mai darnic cu mine.Pana atunci…o vara cum numai in vise se poate avea!

Hainute pentru pitici

Ma tin de ceva vreme sa scriu aici ca in paralel cu acel concediu de crestere copil, m-am ocupat si cu vanzarea de hainute pentru copii,initial am vandut hainute noi, la preturi nu foarte mari dar nici foarte mici, ulterior am trecut pe niste hainute din Olanda, de o calitate exceptionala si la preturi super convenabile.
Daca va intereseaza aruncati un ochi aici.

Pasiune nebuna

Poate a parut un moft de fetita, o nebunie de liceeana indragostita si imatura, dar pasiunea mea pentru Bisbal e nestinsa, de cate ori ma uit la el imi rade sufletul si ma gandesc cat de darnic e uneori Dumnezeu cu unii oameni: le da frumusete cu carul, voce minunata, admiratie, bani si iubire multa.In orice postura, pozitie si cu orice freza mie mi se pare demential de frumos acest barbat.