Oldies,but goldies ( din drafturi salvate 2020 decembrie)!

Și au mai trecut iar zile si luni și iar s-a așternut praful peste slovele mele lăsate aici.Când am rămas acasă, la sfârșit de februarie,am fost atât de fericită că voi sta acasă și în sfârșit voi avea timp de tot ceea ce nu avusesem în toți anii cât am hălăduit zilnic pe străzi, de cu zori până-n noapte. Am crezut că stând mereu acasă voi avea timp berechet pentru toate micile mele bucurii, am crezut că voi lucra 9-18 si apoi voi face ce mă va tăia pe mine capul.

În absolut nicio zi de când sunt wfh nu am lucrat până la ora 18, în nicio zi pauza mea de masă nu a mai fost de o oră ca și atunci când eram la birou fizic, în nicio zi pauza de țigară și cafea nu a mai fost de 15 min, ci de maxim 5 minute și alea pe fugă, între 2 meetinguri.Așadar, nu numai că nu am mai mult timp ca și înainte, ba mi se pare că lucrez cu mult mai mult ca și înainte, mi se pare că work-life balance nu mai există, timpul este cu mult mai redus decât atunci când mergeam fizic la birou.

În afară de asta, mi se pare că m-am înstrăinat mult de colegi, mi se pare o veșnicie de cînd nu i-am văzut, pe unii nici nu îmi mai aminteam zilele trecute cum îi cheamă, altora nu le mai știu vocea sau râsul.La început am fost foarte motivați să stăm in touch și aveam zilnic, apoi săptămânal, bilunar, lunar meetinguri de echipă.Acum nu am vorbit de luni bune cu oameni cu care altădată îmi beam zilnic cafeaua și râdeam să leșinăm,zilnic.Alții și-au scos la iveală adevărata față și au făcut niște faze de mega kkt, dar e ok că știm exact cum dansăm la întoarcerea la birouri (încă sunt optimistă,încă cred că într-o bună zi ne vom întoarce în clădirile noastre de sticlă, la birourile noastre).Cum a reușit pandemia asta să ne însingureze și să ne transforme în niște roboței, care dăm zilnic totul pentru bunul mers al lucrurilor!

Dar nu despre asta voiam să scriu, nu mă plâng absolut niciun minut chiar dacă fac overtime aproape zilnic, chiar nu pot să am vreo nemulțumire atâta vreme cât am o mulțime de oameni în jur care sunt la mare ananghie din cauza pandemiei.Fie nu le mai merg aproape spre deloc businessurile, fie sunt jobless, fie urmeaza să fie in 2021 șomeri.Vineri seara a fost o zi în care am lucrat până la 21:30 de dimineață de la 9:00, iar atunci când nu mai puteam de oboseală, mă gândeam cum ar fi să nu mai am job acum ( cu toate ratele pe care le avem!) sau cum ar fi să fim bolnavi?! Nu, nu mă plâng, ba din contră, îi mulțumesc Domnului că suntem sănătoși noi și toți ai noștri, că avem joburi și ne putem plăti toate angaralele pe care le avem lunar.

Am vrut să scriu de fapt cum încă o dată în viața mea m-am convins că nu aduce anul ce aduce clipa!

Ultima mea postare a fost despre admiterea la gimnaziu, despre tristețea ce ne-a umbrit toată vara după nereușita la mustață a lui fi-miu la gimnaziu, în colegiul mult visat de el.

Intrase la Kirițescu, la engleză intensiv cu 9,70 și tot oful ăla care îl tot stăpânise se mai ostoise puțin, deși una-i una și alta-i alta, nu comparăm mere cu pere! Însă l-am încurajat și i-am spus că e oricum mai bine decât în vechea școală, e tot colegiu, deși nu așa prestigios, însă sperăm să fie altceva decât la generala de unde am vrut să scăpăm.

Buun, așteptând actele să-mi fie eliberate de la școala de proveniență(era deja început de septembrie și întârziaseră neobișnuit de mult cu eliberarea acestora în vederea înscrierii la Kirițescu), am primit un telefon de la mămica unuia dintre foștii colegi ai lui Kiki, colegi ce intraseră la Vianu și renunțaseră la Moisil, care mă întreba dacă m-a sunat cineva să ne spună să mergem la înscriere la Moisil că au renunțat mai mulți copii care au intrat la alte colegii. Am rămas mască, la așa ceva nu m-am așteptat nicio clipă! Nu mă sunase încă nimeni, așa încât am sunat eu și am întrebat, dar mi s-a spus că după ce fac o numărare a celor care au renunțat, dacă e cazul și va fi intrat atunci ne vor suna ei să ne anunțe.

A doua zi de dimineață, pe 7 septembrie (este si data la care am rămas insărcinată cu Pikiluna mea iubită), m-au sunat cei de la școala de proveniență să merg să ridic actele că sunt gata.Când m-am urcat în mașină să vin acasă, am primit telefon de la Moisil să le duc actele de înscriere că a intrat. Stăteam în mașină cu capul pe volan și efectiv îmi era rău de fericire. Nu știu dacă am mai trăit vreodată așa emoții, îmi era efectiv rău de la emoții, îmi tremurau mâinile și picioarele, mi se uscase gura și mă gândeam cum să îi spun vestea.

Nu știu nici acum cum am ajuns la liceu, cum a decurs înscrierea, știu doar că la întoarcerea acasă, Kiki era în curte și m-a întrebat dacă l-am înscris la Kirițescu?!I-am răspuns că vin de la Moisil și a intrat. Nici nu m-a crezut ba s-a și supărat că “faci genul ăsta de glume care mă supară acum!Știi că mi-am dorit mult acolo și tu faci glume,mami!”

Când i-am spus că e adevărat, că nu aș putea niciodată să glumesc cu durerea unui om, s-a tăvălit efectiv pe jos de fericire. Nu o să uit nicicând momentele acelea!

Au urmat însă zile de frustrare, cum se va adapta el în noua clasă, cum va face față noilor colegi care au intrat din vară?! Mi-am dat seama cât de mult îi afectează pe cei mici aceste nereușite, cât de mult le destabilizează încrederea în ei, cât zbucium interior le creează o astfel de nereușită inițială.

A început școala, cu mari emoții, am crezut că va fi extrem de greu așa cum auzisem de la toată lumea, că va face față cu greu, că adaptarea va fi foarte grea față de școala primară.

Trebuie să recunosc că spre deosebire de alte școli din țara asta, aici se face școală cu adevărat și acum ințeleg cum se justifică acea concurență acerbă de la examenele din vară.Nu este nicio diferență între fizic și online, copiii au parte de aceeși educație la standard înalt, fiecare profesor iși respectă materia pe care o predă și nu face ore doar așa ca să treacă timpul și să încaseze salariul. Nu,sunt implicați, sunt devotați, fac proiecte cu ei, îi antrenează continuu la un nivel înalt,părinții sunt continuu informați, există un catalog online unde poți urmări evoluția copilului tău fără a te mai stresa că nu comunică cu tine cadrul didactic, au multe proiecte in echipă, se pune accent mult pe creativitate și inovație.Nu e clasicul predat – ascultat, copiat de la tablă – ascultat.

Există într-adevăr o solicitare mai mare din punct de vedere al volumului de teme, al proiectelor și asta pentru că dacă în alte școli la materii precum religie, sport sau muzică, acum în perioada pandemiei,a scolii online, copiii nu prea fac nimic, aici se face fiecare oră și li se cere seriozitate și implicare exact ca la materille de bază.În consecință teme la fiecare materie și învățat serios la tot și la fiecare oră.Nu merge cu “ora asta nu învăț că mi-e lene” că vin peste tine ca un tăvălug celelalte informații și nu mai apuci să le recuperezi.

La mate și info aș spune că există diferențe mari în felul în care li se predă față de alte școli și asta pentru că se lucrează numai la nivel de olimpiadă și nu la cel mediu de la orice clasă. Și predarea este la fel, așadar sunt anumite noțiuni noi pe care dacă nu le înțelegi la oră e cam nasoleanu că nu stă nimeni să le explice așa basic ca să înțeleagă.Acum in clasa a 5-a este mai ok pentru că se consideră că ei stăpânesc materia de a 5-a de la pregătirea pentru admitere, însă de la anul când vin tăvălug peste noi noțiuni noi și grele cred că va fi mai complicat.

Kiki s-a mobilizat ca de obicei, l-a ambiționat eșecul avut și are numai 10 pe linie ( la mate nu, e de 9, dar 9 la nivel de olimpic mă super mulțumește!).La info e super tare, nu mi-am imaginat niciodată că are clar cap de informatician, tot visează el la medicina ( veterinara a trecut pe locul doi, a urcat umana pe podium, chirurgie mai nou!) însă cred că programator este viitorul lui, capul lui de info asta prevede.

Efortul depus zilnic a crescut clar, de la 1 oră cât durau toate temele in scoala primara, la 3-4 ore zilnic, dar am scăpat de lucratul suplimentar.Nu mai lucrăm nimic în plus față de clasă, căci nivelul de lucru este unul foarte ridicat, temele sunt cu volum mare și atunci am scăpat de suplimentar.

Doar la mate lucrăm în plus pentru că așa li s-a cerut la clasă.Dar w/e noastre sunt calme, avem timp să ne organizăm viața altfel, așa încât sperăm să scăpăm cât mai curând de pandemie și să ne putem plimba continuu în w/e să recuperăm toți anii de stat țn casă. Dar a meritat tot efortul, a meritat toată tristețea din vară, e un alt nivel, este altceva.

Și mă întreb extrem de intrigată, de ce oare nu toți profesorii de gimnaziu își fac treaba ca cei de aici, de ce oamenii aceștia care iau aceleași salarii pot si vor și toți ceilalți nu pot și nici nu vor?! Sunt 31 de copii în clasă, deci nu e vorba de numărul de copii.Desigur, voi auzi probabil, că acești copii vin cu o bază solidă și se lucrează altfel numai cu copii la nivel de olimpici, dar nu e așa!La mate și română vin pregătiți, dar la istorie, religie, geografie? De ce aici se poate ca profesoara de religie să facă niște lecții super faine și să îi antreneze în diverse proiecte iar la alte școli nu? De ce trebuie să treacă copiii prin eșecuri și emoții nesănătoase, prin examene acerbe ca să poată beneficia de un învățământ de calitate, când s-ar putea acest lucru să se întâmple și la cea mai apropiată școală de lângă casă prin bunăvoința profesorilor și a părinților?! Căci da, și părinții sunt complet implicați, preocupați să investească în educația copiilor lor, timp de calitate și resurse.

Acestea fiind spuse, ne apropiem repejor de vacanța de iarnă, atunci sper să am mai mult chef și timp să mai povestesc și despre alte lucruri frumoase care ni s-au întâmplat în acest an atât de trist care este aproape pe sfârșite, sperând într-unul mai bun, mai normal.