Situaţie de criză maximă la grădiniţă !

Despre mersul la gradinita mare lucru nu as avea de consemnat, daca Kiki, aflat in al treilea an de colectivitate, nu ar face ca toate visele rele la despartirea de mine.Poate ca un parinte care isi duce copilul in fiecare dimineata la gradinita nu are prea multe de spus, e o rutina in care se invarte aceasta actiune, plecat de acasa, pe drum povesti, ajuns la gradi, controlul de rutina al gatului, schimbul in hainele de clasa, pupaturile si la revedere-ul.
Ei bine, la noi se deruleaza rutina asta pana la un anumit punct,momentul pupaturilor si al lasarii lui Kiki la clasa, langa colegii sai.Oh, Geez,in clipa aia se descatuseaza bestia din el si incepe nebunia matinala zilnica.Incepe sa-mi ceara sa ma pupe pe fiecare “degetelele de la manutele tale, mamico”,i le dau pe rand avand grija ca dupa ce-l schimb sa-mi spal zilnic mainile cu antibacterianul din ghiozdan ca stiu ca urmeaza faza cu fiecare degetel.Urmeaza “fiecare urechiuse frumusica”, apoi imi spune de cate 2-3 ori “ esti cea mai frumoasa, esti iubita si dragostea mea”.Il iau in brate, il pup, urmeaza insa “ sa-ti pup si blana de la gluga, geaca, geanta, obrajorii iar, hai da-mi iar si manuta pe interior, te rog mult ia-ma in brate ca vreau caldura ta, mie mi-e frig aici”.Fac toate aceste lucruri zilnic, in speranta ca se va duce linistit in clasa de unde imi spune ( ca un pocait mic pe care nu stiu cine l-a invatat asa ceva  ) :” sa mergi cu Dumnezeu azi, sa aiba Dumnezeu grija de tine !” si mai apoi facandu-mi cu mana, sa incheie intreg spectacolul despartirii cu un strigat disperat “ bye-bye, see you mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii !” si sa inchida usa in urma lui.
Asa se intampla zilnic, in zilele noastre calme si linistite, educatoarele s-au obisnuit cu noi, cu el, cu pledoaria lui, cu mine, care ma super grabesc si tot ceremonialul asta ma omoara zilnic,cu felul greu in care Ayan suporta despartirea de mama sa, cu ceilalti copii din grupa care se uita la noi ca la alte minuni, ma ajuta si-l iau cu diverse povesti numai sa pot pleca la serviciu.
Sunt insa si zile cum a fost si luni, cum este si cea de azi, in care despartirile de al meu copil si ale lui de mine sunt adevarate torture psihice de ambele parti.Zile in care imi trag palme la propriu uneori , alteori ma ciupesc tare de mana ,caci nervii imi cedeaza complet si primul impuls ( de ce sa fiu ipocrita ?! ) este sa-l zgudui de sa nu se vada.Zile in care Ayan face un circ de ne stie toata lumea,zile in care el plange pana nu mai poate respira, se ineaca, se tavaleste pe jos, imi striga si urla cat poate “ mamica mea nu pot sa stau aici fara tine, nu suport sa stau aici singur”.Au fost zile de felul acesta, in care am hotart sa schimb putin atitudinea mea pacifista vis a vis de el si am incercat si varianta cu plecatul si inchisul usii clasei.Neah! Soc si groaza ! A batut-o pe educatoare, a facut-o “ urata cu neamul ei “, zbiera de parca il taia unul, se tavalea si toata criza de nebuneala a fulminate cu inec si vomitat.
Desigur ca am abandonat ideea de a-i mai aplica un asemenea “tratament” dintr-o bucata ( care culmea, la alti copii functioneaza ! ), caci nu fac decat sa inrautatesc lucrurile, el nu se calmeaza nicicum, poate sa planga si o ora sau mai mult fara sa percuteze la nimic.Si atunci prefer variant soft, cu explicatii si iubire pana merge linistit in clasa.
Ca nu imi seamana la fire nu mai este un secret pentru niciun apropiat , ca nu este un super sociabil, extrovertit, indraznet si dezinhibat o stim si eu si D. , dar ca sa faca toata circoteca asta de cate ori il las la gradinita ma omoara.
Plange in general cand se desparte de mine, plange si daca il las la mama, daca vin ai mei si stau cu el la noi la fel, plange tare, dar nu atat de violent in manifestari.Plange uneori si cand ies la cumparaturi si ramane in casa cu D., el este continuu lipit de mine cat stau acasa.Daca fac mancare, hop si el in bucatarie cu mine si ma ajuta, daca merg in baie, sta pe capacul de la toaleta si-mi povesteste diverse, daca sunt in dormitor, se joaca pe langa mine, daca merg pe balcon vine dupa mine si ma tine de vorba, oriunde ma duc el este umbra mea.Nu pot si nici nu l-am “gonit” la treaba lui vreodata, este drept ca mie imi place ca este asa mamos,ca vorbim, ca imi povesteste si imi spune tot felul de alinturi pe care nu toti copiii le folosesc cu parintii lor,imi place si mie sa stau cu el si este adevarat ca si eu il pup, mangai, alint, am mai multa rabdare cu el decat D. care-l mai repede.Tot eu ii spun cuvintele pe care el mi le spune, tot eu l-am invatat sa adoarma cu noi si abia apoi il ducem in patul lui, eu sunt cea care il tratez in discutiile noastre ca si pe un adult, adica ma intreaba seara, de exemplu, ce am facut la serviciu in ziua aia si ii explic pe intelesul lui ce am facut .In procesul cu casa, alt exemplu, el stie toate discutiile, este implicat si el, imi spune cum i-ar placea sa fie camera lui, balconul, baia, etc. deci nu ma feresc de el, nu-l consider “ ala mic nu trebuie sa afle sau sa stie ca e mic ”.
Insa in zile cum este asta de azi, stau si ma gandesc daca e bine asa cum l-am invatat, daca este ok si cu dragostea multa aratata si pusa lui pe tava, daca este foarte ok faptul ca-l tin mereu in juru-mi, daca ar trebui sa-I ascult pe altii din juru-mi care imi spun ca va fi un mare mamos si ca e baiat si nu este prea ok?!
Nu pot sa ma port altfel, si cu D. sunt la fel de expansiva, chiar si atunci cand urlu o fac cu toata fiinta mea, la fel cum si atunci cand il mangai, iubesc, alint o fac in acelasi mod.Nu stiu sa fiu altfel, nu pot sa ma opresc, de exemplu seara cand ajung acasa, sa-I pup obrajii lui Kiki pana ce simt ca obosesc, nu pot sa-l resping atunci cand imi spune ca “ mami, tu esti sufletul si viata mea!”.Cum as putea si ce as putea sa-I spun unui copulas de aproape 4 ani, cum as putea sa-I retez macaroana cand vine si-mi spune asemenea vorbe?
La gradinita, pe holuri, ingrijitoarele si educatoarele se amuza in grup cand ne vad si aud ce-mi spune el,uneori mi-au spus ca “ ati fost cadru didactic, trebuie sa fiti ceva mai ferma cu el, mai rece putin!”
Cum? Asta este intrebarea mea.Cum adica mai ferma?Sunt ferma, il las la gradi si nu cedez rugamintilor lui fierbinti de a-l lua cu mine la serviciu, sunt ferma cand ii spun ca nu-mi place ca se tavaleste si ca vorbeste urat cu doamna educatoare, dar nu pot sa il imbrancesc in clasa, sa-i inchid usa in nas si sa-l las acolo urland, pana nu mai poate vorbi de suspinat.Nu pot! Si nu mi se pare si nici nu cred ca daca l-as lasa asa o saptamana, zvarcolindu-se si zbierand ca apucatul ( cum mi-a zis doamna lui educatoare sa incerc sa fac ) el se va calma si va ceda.Nu cred si nici nu vreau sa incerc sa ii distrug neuronii in asa hal incat zilnic copilul meu sa se manifeste ca atunci cand chiar am aplicat metoda doamnelor.
Ceea ce ma framanta si deranjeaza foarte tare este faptul ca atunci cand copilul face aceste crize educatoarea nu-l ia langa ea cu tandrete, sa simta ca este inconjurat si acolo de aceeasi “dragoste” ca si la mine acasa.Am incercat sa-i sugerez sa-l ia langa ea, sa-i intinda o mana si sa-l ia de mana, sa se joace putin cu parul lui, sa-i spuna orice balarie ca sa il poata deconecta din clipa de fixatie cu despartirea.Neah! Ea ( caci aceste plansete si tavaleli se intampla in speta pe tura doamnei mai in varsta ) ii spune faze de genul :” vai Ayan, ai 3 ani de gradinita si faci in felul asta?Hai mai, se uita copiii la tine si rad, hai, las-o pe mami si vino in clasa!” Sau ii spune faze de – alea: “ esti baiat mare, nu ti-e rusine sa faci asa ceva?Te duc acum la grupa de pampers!”
Desigur ca lui Ayan i se mega falfaie de ce-i spune ea, mai nou o impinge si fuge din clasa cand o aude ca incepe.
Am stat si m-am gandit ca anul trecut, la particulara, a durat aceasta nebunie cu plansul doar vreo luna si jumatate, dupa care s-a calmat si mergea linistit dimineata.Ce-i drept,anul trecut eu nu am calcat in gradinita si ne desparteam la bus,in fata blocului, ii faceam cu mana si gata, ii spuneam ca-l vad pe camera si asta il calma.
Anul asta am tot asteptat sa se calmeze, iata ca sunt 5 luni de cand merge zilnic aproape ( a lipsit numai 2 saptamani nelegate intre ele cu racelile) la gradi asta si tot nu s-a calmat din plans si din vaietul despartirii.
Sunt trista rau in zilele cand il las asa zbuciumat si plans, imi strica toata ziua sa-l stiu ca ramane cu ochii in niste lacrimi mari cat boaba de strugure, urasc faptul ca nu putem sa ne permitem ca eu sa merg la o gradinita de stat unde sa-l am aproape si sa nu-l mai chinui in felul asta barbar, urasc educatorele astea batrane carora li se pare prea greu, prea mult si prea solicitant sa iei un copil mic si sensibil si sa-l strangi la piept, sa-i stergi cu dosul palmei lacrimile si sa-i spui o vorba tandra, caci sunt sigura ca daca ar proceda si educatoarea asta ca si cea mai tanara ( care culmea, il cearta si il pedepseste mai mult decat asta mai in varsta ! ), zilele noastre ar fi mai calme si mai putin stresante pentru mine.Pana ajung la serviciu si ma ingrop in treaba, nu am chef de nimic, mintea imi sta numai la el, il sun pe D. si ma plang la el ce sa mai fac cu fi-su cel mamos, o sun pe mama si o intreb ce sa fac cu el, alteori am impulsuri nebune in care imi vine sa-mi depun demisia si cu riscul de-a nu ne mai permite multe din lucrurile pe care ni le permitem azi sa ma intorc la o gradinita de stat unde sa-l iau si pe el, cate si mai cate ma framanta si imi distrug buna dispozitie.
Vreau sa stiu daca si la voi se intampla asemenea despartiri dureroase si inlacrimate, vreau sa stiu cum procedati in cazul in care aveti sau ati avut copii sensibilosi ca si Ayan, vreau sfaturi despre cum sa gestionez situatia asta de criza ca poate ceva imi scapa, poate nu fac bine ceva si atunci situatia este scapata de sub control.

Anunțuri

Perle de-ale lui Kiki

Am facut o repovestire dupa imagini, povestea „Scufita Rosie”.Terminam de spus povestea, mi-a povestit-o el d’al capo al fine si la final il intreb:
– Asadar, din poveste ce trebuie sa invatam?
– Trebuie sa invatam sa ascultam de mame.
– Si de tati…ii completez eu fraza
– Imi pare rau, dar Scufita Rosie nu avea tata, nu stiu de ce murise, poate ca era mos sau poate ca a trait pe vremea lu’ nea Nicu’ si a murit 🙂
Pam – pam!

-Mami, sa te infunzi cu apa inseamna sa bei multa apa, pana nu mai poti sa mergi si te doare burta !

Se da jos de pe canapea si se urca in viteza, aruncandu-se de pe canapea apoi jos, razand cu gura pana la urechi si strigandu-mi cat poate:
– Mami, fac miscari bestiale, asa-i? Uita-te la mine cum fac miscari bestiale….

Il rog sa-si stranga jucariile si pentru o mai buna mobilizare a lui ii numar in genere pana la 10,altfel uita si se ia iar cu joaca si raman insirate cu doar cateva adunate in cosurile de jucarii.
Il intreb: – gata , Ayan?
raspunsul lui: – Imediat , mami…
peste 5 minute il intreb iar :- gata, Ayan?
raspunsul lui: – gata si gata, ti-am raspuns ca imediat, asta ce inseamna pentru tine?ca e „gata , Ayan?” NU, Ayan nu e gata acum , ci imediat, mami!
pam – pam !

Se uita la mine si-mi spune:
– Mami, diseara cand ma culc, o sa-mi fac somnul de frumusete! 🙂

Deseneaza ceva pe o foaie si-l intreb ce reprezinta desenul ala.Se uita la mine si-mi raspunde:
– pai, nimic pentru tine.
– cum adica?
– asa, este o pictura abstracta 🙂

Meşterul Manole, cel de negăsit

Daca cele 3 luni pana cand ne-a iesit cadastrul terenului, mi s-au parut extrem de anevoioase si cu multa bataie de cap, nu am stiut ce presupune gasirea unei echipe de constructori.Ei bine, lucrul dreq este sa gasesti pe foametea asta o echipa de oameni seriosi care sa se inhame la constructia unei case de la fundatie pana „la cheie”.
Cand ne-am apucat de balaria cu casa eu am crezut ca fiind criza si domeniul constructiilor la pamant, vom gasi multi oameni doritori sa munceasca si sa ia o caciula sau o poala ( dupa caz! ) de banuti.Lucrurile nu stau deloc asa in piata, m-am inselat amarnic crezand ca daca voi da o strigare,doua,trei, se vor aduna precum ostenii lui Stefan in fata proiectului meu , cata frunza, cata iarba si voi putea eu sa aleg 10 calfe mari, mesteri si zidari.
Buahahahahahaa, nici vorba, mey!
Lucrurile mi s-au aratat intr-un mod distorsionat inca de la cautarile unui arhitect cu care sa facem proiectul casei.Ironia sortii este ca eu , actualmente, lucrez la o super multinationala cu ce domeniu de activitate credeti?Exact, arhitectura.Si am la job de la arhitecti, pana la ingineri structuristi, desenatori de toate tipurile si felurile, dar toti sunt in varsta si proiecteaza pe sistemul ceausist, buncare si nu case, cu niste fundatii in care bagi 20 tone de fier, nshpe mii de tone de betoane ca in final te trezesti ca pretul unui apartament cu 2 camere iti ajunge sa faci doar fundatia buncarului in care alesii arhitecti iti recomanda cu caldura sa te muti.Nu suntem nici in Japonia si nici in Noua Zeelanda si nici nu fac parte din vreo grupare terorista care sa ma caute ca sa-mi construiesc asa ceva.Asa ca am zis pas!
Au urmat alte cautari si alte intalniri cu diversi d-astia de-si ziceau ei arhitecti mareti, unii care lucrau numai cu „circuit inchis” ( ce-o fi insemanand asta, habar nu am ! ), altii care voiau pe un proiect cat o vacanta in Mauritius pentru doua persoane, cu promisiuni solemne ca nicio casa din toata tara asta nu va mai fi ca si a mea.Suntem mult prea mici si mult prea saraci ca sa-mi doresc exclusivitate, fie ea si in domeniul imobiliar.Deci am pus mana pe un creion si intr-o seara i-am taiat de pe o lista pe toti marii arhitecti ai Romaniei pana am cules o casa pe masura posibilitatilor noastre si a gusturilor mele cu rotunjimile ( ce sa-i faci omului, pasarica si stolurile trebuiesc potolite ca altfel nu ai pace cu nebunul.Dddd. stieeeeeeeeeeeee ! :-), casa culeasa de la un baiet ardelean de-a lui D., tocmai de la Bistrita venit, cu mult bun simt si vorba lina, calda si senina.Serios, exact asa cum imi place mie, vorba a fost vorba, treaba a fost treaba, intelegerea intelegere si in numai o luna am avut proiectul gata in mana predat.Cum dreq s-o putea cu ardelenii astia sa facem treaba super buna si de la departare , uneori doar prin telefon, iar cu sudistii iti crapa fierea pana o pui de-o treaba ?! ( asta-i alata discutie insa)
Deci, ta-na-nam, casuta la care ne-am oprit si pe care o s-o construim este asta:

casa szqwer

casaszqwer

Toate bune si frumoase pana acum, teren avem, proiect avem, cadastru avem, certificat de urbanism avem, o parte din bani ii avem, nu avem ce este ce-i mai important, mesterii care sa ne construiasca casa 🙂
Ne-au fost desigur recomandati pana acum 4 echipe de meseriasi ( si la propriu si la figurat), unii din Bucuresti, altii de pe la provence, altii de mai departe de Bucuresti si imprejurimile acestuia, cert este ca ce am vazut pana acum , nu ne-a convins nimic.
Primii cu care ne-am vazut ne-au cerut 60.000 EUR pe manopera casei la cheie, am crezut ca nu auzim bine, ne-au motivat ca avem „rotunjimile alea frumoase” si ca ” un mercedes nu se poate lua cu aceeasi bani cu care luam o dacie”.Cand le-am spus ca suntem oameni amarati, doi bieti salariati care nu se lafaie in bani mi-au spus:” hai doamna, ca jip aveti, teren aveti acolo langa lac unde au doar bogatasii, cum nu aveti bani?” Mdeah, chiar asa, cum nu avem bani cand am mostenit averi atat de bine situate, nu? 🙂
Urmatorii au fost ceva mai blanzi cu noi si am crezut ca este o casa greu de realizat si chiar ma gandeam cu D. ca la ce dreq mi-or fi trebuit mie atatea „rotunjimi” ?!Astia ne-au cerut „doar” 52.000 euro pe manopera la cheie.Am sunat arhitectul si am intrebat ce puii mei costa atat la casa asta?!
A ras molcom in nasu-mi, bietul ardelean luat la rost de vulcanica de mine, si mi-a spus ca el m-a avertizat ca va fi greu cu mesterii din Bucuresti.Oh, yeah! Chiar ne-a spus inainte de-a lua proiectul cu pricina ca este o casa care ii obliga la ceva mai mult decat sa „taie pe drept totul” si atunci scotandu-i din tiparele lor vor cere bani mai multi.Dar „sa nu le dati, ca nu e ceva nemaipomenit de facut, doar ca lenea e mare si vor bani castigati super usor!”
Si atunci am schimbat foaia cu cea de-a treia echipa si am vorbit eu cu mesterii si nu D. cel cu mult bun simt si care nu vrea sa deranjeze.I-am luat eu direct la pertu, cu „matale si cu bre” asa cum sunt ei obisnuiti,le-am zis clar ca astia-s banii pe care-i avem si ca trebuie sa ne incadram in ei, le-am spus ca eu nu vreau rromanezi, lichele care incep treaba si nu mai apar la munca, nu vreau sa fumeze acolo la casa ca nu fumam si nu am chef de incendii de la mucuri aruncate aiurea,nu vreau betivi, vreau sa facem contract,lucram in regie proprie, etc.Si deodata zmeii aia care s-au aratat la inceput supermeni, au lasat garda jos ( cred ca ce-l compatimeau pe D. cu ce scorpie s-a luat, ca el tace si nu zice nimic dupa care incepe cu intrebari d-alea periculoase care-i pune in dificultate 🙂 ) si astia ne-au cerut 40.000 de euro pe manopera, dupa ce initial cerusera si astia 46.000 euro.I-am spus sefului lor ca nu dau atatia bani pe casa la rosu ( ceruse initial 15.000 euro ) si daca se mai gandeste este posibil sa lucram impreuna, daca nu, ii urez succes maxim.Si dupa o saptmana ne-a sunat ( desigur ca pe D. si nu pe mine ! ) si i-a spus ca ne-a mai facut o reducere de 5.000 euro.Zau? :-))Dar in aia 40.000 imi face absolut tot, adica de la casa la cheie am ajuns cu el si la gratarul din curte facut manual pana la semineul cionstruit tot manual, etc. Adica l-am incarcat pana nu s-a mai putut.
Cea de-a patra echipa ne-au cerut 34.000 de euro pe manopera ( zic eu ca cel mai corect pret pana acum )la cheie desi sunt o firma de constructie dar cu care sa lucram tot in regie proprie.
Sambata ma intalnesc cu ultima dintre echipele recomandate cu surle si trambite de cei care ii au in jurul lor sau au lucrat cu ei.sa vedem cat ne cer si astia.Avantajul astora este ca sunt din satul unde avem terenul, ne obtin toate avizele si toate aprobarile si autorizatiile ca ii stiu pe aia de la primarie ( azi mi-a zis ca nu avem nevoie nici de diriginte de santier ca ” acolo la tara la noi nu e cu asa ceva ! ” ) si lucreaza si ieftin.Vad eu ce zice devizul pus pe hartie ca si aia cu 60.000 ne-au zis tot asa ca „lucram mai mult decat ieftin, doamna”.
Noi inclinam spre ala cu 40.000 unde am vazut si ce a facut si cu care am negociat aproape tot, adica chiar la cheie, ne place si de astia de la firma dar trebuie sa vad ce costuri mai ascund si astia.
Daca stiti vreo echipa de constructori seriosi, care sa indeplineasca conditiile de mai sus, care sa vrea sa munceasca si sa se tina de treaba, care au niste preturi decente pentru zilele noastre si nu au ramas blocati in bumul imobiliar din 2008 cand se construia in draci, va rog mult lasati-mi un comentariu cu datele lor de contact.
Multumesc si sper sa revin cu vesti cat mai bune in curand.Pana atunci, la buna vedere !

Bronhopneumonie

Saptamana trecuta, joi, cand am venit de la serviciu, Kiki era cam fonfait si stranuta in rafale de cate 4-5 stranuturi odata.Am stiut atunci ca va raci si ne vom intoarce aici, la nici macar o luna de la momentul ultimei boliri a lui.
I-am administrat, ca de obicei, cand da primele semne de raceala paracetamol TIS , un produs care lui Kiki ii merge manusa si ne-a salvat de multe ori in ultimul an de la agravarea unor raceli.Ii dau cate 7,5 ml de 3 ori /zi si in mod normal scapam de o agravare a situatiei.De data asta insa, lucrurile au luat o intorsatura foarte urata sambata seara cand Kikiluna a facut febra.Am zis ca nu-i bai, corpul trebuie sa lupte , antibiotic eu nu-i mai dau de 1 an si ceva.Febra am tinut-o in frau si cu leacuri babesti, cu clasicii ciorapi cu otet, prosop rece pe frunte si mai ales cu frectiile cu Carmol.Stiu ca il doare tare cand ii fac masajul, stiu ca la ceafa urla bietul copil de durere, dar mai stiu ca dupa frectiile cu Carmol il pun pe picioare.Duminica a fost cam bleg si avea ochisorii mici de tot, deja hotarasem sa stea acasa saptamana asta, dar nu m-am gandit ca boala se va agrava atat de tare.Aseara fierbea sangele in el, Kiki al meu clocotea la 39.8 C, sub antitermice luate si la 2 ore febra lui nu scadea sub 38.9 C, iar frisoanele ii faceau dintisorii sa-i clantane in gura.Faza cea mai rea insa a atins-o in momentul cand nu a mai putut sa respire.Aseara am retrait iar clipele de acum doi ani cand Kiki mi se sufoca in brate si imi venea sa urlu sa ma dau cu capul de pereti.Spre deosebire de atunci, cand nu aveam experienta si ma doborau astfel de evenimente, acum mi-am pastrat calmul ( inca imi vine sa plang cand il vad cum respira sau ma rog, cum nu poate sa respire, dar starile mele de disperare sunt extra soft ), i-am pus imediat mascauta si i-am facut aerosoli cu Gentamicina ca sa-i calmeze tusea care-l ineaca, ii face inimioara sa-i bata in galop si pe el il epuizeaza si nu mai poate nici sa stea in fund, lac de transpiratie cum devine.
Febra nu a vrut sa scada cu niciun pret, respiratia greoaie nu l-a parasit nici macar la ora la care scriu, diagnosticul este de bornhopneumonie, desigur ca primul lucru a fost „sa-i dati repede antibiotic” dar eu am zis NU.Am invatat in tot timpul asta sa nu-i mai administrez antibiotic fara antibiograma, stiu ca jumatate de clasa la gradi au aceasta viroza si stiu ca daca 3 zile nu-i cedeaza febra si criza de tuse atunci il bag intr-adevar pe Klacid ( singurul care ii merge si nu imi face complicatiile stiute pana acum la antibiotice).
Azi insa febra nu a mai facut decat vreo 2 pusee scurte si alea pe la 38.2- 38.3 C,aerosolii facuti cum trebuie i-au usurat respiratia si Sumetrolimul, care lui ii merge excelent pe bronsita lui astmatiforma, i-a stopat deja crizele de tuse.Kiki se joaca acum cu masinutele, prin spatele meu, a inceput sa manance si stiu sigur ca maine va fi si mai bine, stiu sigur ca in seara asta frectia ce i-o voi face il va pune si mai bine pe picioare, stiu ca nu mereu ceea ce spun medicii este si ok de aplicat la puiul meu, am invatat ca Kikiluna are un organism puternic care lupta cu virusii si care cedeaza dupa 2 -3 zile de febra si boleala, cert este ca a scapat sper si de data asta de antibiotic si ale sale urmari.
Daca iarna trecuta nu mi-a fost mai deloc bolnav ca au fost geruri si zapezi care au distrus virusii, iarna asta a cam dat-o in bara cu virozele si cu vremea asta cand geroasa, cad calduroasa ca si primavara.
Aerosoli ii fac cu gentamicina ( 1ml genta + 3 ml ser fiziologic de 2 ori pe zi), si cu ventolin ( 0.40ml + 3 ml ser fiziologic de 3 ori /zi), sumetrolim ii dau la 12 ore cate 8 ml si in gat pentru durere cu spray Bioparox ( cate 3 pufuri / zi).

S-a furat mireasa,rochia de mireasa!

Intotdeauna mi-am dorit ca lucurile mele sa nu fie ca a marii majoritati, nu-mi place lucrul comun, nu-mi place sa fac ceea ce fac si ceilalti, nu-mi place sa fiu la fel pentru ca asa e moda sau pentru ca asa trebuie, da bine sau asta imi aduce mai multi prieteni.
Poate ca d-asta am si un nume nu atat de comun, am vrut ca si pe Ayan sa nu-l cheme cu un nume foarte des intalnit,in general gandesc lucrurile asa incat sa nu fim la fel ca si ceilalti in anumite privinte.
Tot asa am vrut si la nunta, sa am o rochie de mireasa care sa fie iesita din comun.In primul rand nu mi-am dorit o rochie alba, consider ca albul este fix culoarea puritatii si a castitatii, iar mie, una, dupa ce traisem cu D. si cu altii in pacat, dupa ce puritatea mea se dusese de cand haul la momentul cununiei religioase, as fi fost o farisee sa ma prezint ca o floare de lotus din cap pana in picioare.Asa incat am ales culoarea ivoire atat la rochie cat si la voal.Apoi am vrut ceva deosebit,m-am gandit ce anume sa aiba rochia ca sa fie deosebita fata de alte rochii.Si am cautat si am vazut zeci de modele de rochii, am probat mai multe modele pana am ajuns la Mariage Couture, unde am vazut cele mai frumoase rochii de mireasa din viata mea.
Si intr-atat de multe modele pe care mi le tot prezenta o doamna mi-a facut clickul ala de care am eu nevoie, una ivoire cu o broderie mov cusuta manual cu cristale swarovski si cu o funda mare mov, prinsa cu o brosa.Mi s-a parut atat de frumoasa, inca o iubesc din suflet la atata vreme de la nunta, imi va ramane mereu undeva in inima rochia respectiva.Trebuia adusa pe comanda din Spania, pretul m-a dat pe spate initial dar D. m-a incurajat s-o iau, o singura data in viata eram mireasa si meritam o rochie pe masura.Initial m-am gandit ca e o suma foarte mare pentru bugetul nostru ( desi atunci D. avea firma si bani garla ), dar el mi-a spus ca 2000 euro nu este o suma imensa si o pot lua.
Am comandat-o si cand am primit-o am avut un moment de fericire maxima.La nunta m-am simtit ca o printesa, chiar si parintele care ne-a cununat mi-a spus ca „esti una dintre cele mai frumoase mirese pe care eu le-am vazut!”
Rochia nu a avut o viata prea lunga caci la valsul mirilor un tembel de chelner s-a impiedicat de trena mea si mi-a tras-o peste artificiile care ardeau pe marginea ringului de dans, arzandu-mi-se toata broderia cusuta manual de pe spatele rochiei.
Dar am pastrat-o, nu am vrut s-o dau, am zis ca o vreau acolo undeva, cand imi va fi dor sa ma mai imbrac cu ea s-o pot face.Maica-mea m-a tot batut la cap s-o dau, s-o arunc, ca o rochie de mireasa arsa nu aduce decat ghinion, ca bunica-mii i-a ars voalul la nunta si fiindca l-a pastrat in casa a ramas de tanara vaduva, bla bla bla.Ca sa scap de gura ei am depozitat-o la bunica-mea in casa goala, i-am spus ca sta acolo , am scos-o din casa.Cand am vandut casa cel care a cumparat-o si-a adus niste muncitori sa-l ajute la debarasare si atunci mi-au „debarasat” si rochia.Mi-am adus aminte dupa ce vandusem casa ca rochia ramasese acolo si am cerut sa mi-o inapoieze proprietarul, dar mi-a explicat ca au luat-o muncitorii.
Avea vreun rost sa fi facut ancheta sa gasesc muncitorul care mi-a sterpelit-o?Zic ca nu, dar rochia mea de mireasa o sa-mi ramana mereu la suflet si am sa ma gandesc mereu cu nostalgie la momentele cand am purtat-o.

Această prezentare necesită JavaScript.

Banala Șosea Cățelu, nr.42

Intr-una din zilele de vacanta am citit pe FB o recenzie scurta la cartea ce poarta titlul „Soseaua Catelu nr.42”.Recenzia mi s-a parut super si am comandat repejor, online , la editura All, cartea.Mi-a sosit dupa 3 zile, la posta, si am platit numai 26 ron cu tot cu transport.
In afara faptului ca este o carte care se citeste extrem de usor si de repede, intr-o zi am terminat-o, Alina Nededelea si a sa autobiografie nu m-a incantat cu nimic.Poate nu am eu suficient de mult umor negru incat sa mi se para scrierile ei nemaipomenite, poate sunt eu prea dura incat momentele „dramatice” descrise de altii ca regasindu-se in carte, nu mi s-au parut a fi sub nicio forma atat de dramatice,limbajul ei descris ca fiind unul „foarte vulgar””, zau daca „baga-mi-as picioarele mi se pare atat de vulgar, nu m-au impresionat cu nimic absolut intamplarile prin care trece dra.Nedelea.Poate ca mi-a starnit la inceputul cartii o stare de mila copilaria ei citind ca a fost un copil nedorit ( dar cati dintre ceausei nu au fost copii nedoriti??!!), ulterior insa, nu am mai simtit absolut nimic citind cartea.In general mai toate cartile imi starnesc diverse stari emotionale, exista carti care ma marcheaza profund, sunt carti care ma tin cu sufletul la gura, carti care ma fac sa rad sau sa plang tare, ei bine, aceasta carte nu mi-a starnit niciun fel de emotie,nimic.
Alina Nedelea este in viziunea mea, un copil nesupravegheat total care se transforma intr-o putorisca care ajunge studenta la teatru si in loc sa se tina de scoala sa-si faca un viitor ca sa scape din „ghetoul'” de cartier unde traia, a ales calea cazinourilor, a prostitutiei si a macaroanelor care isi luau neveste din Romania la kilogram.Nu numai ca nu am compatimit-o absolut deloc, dar m-a ingretosat total afirmatia ei despre fetita pe care o are si pe care nu si-a dorit-o niciodata „asa cum bunica mea nu a dorit-o pe mama, mama pe mine, nici eu pe fiica-mea!”.Eu am crezut ca atunci cand cresti intr-o familie care nu te vrea, nu te iubeste, tu ca parinte vei fi complet opusul a ceea ce ai trait.Ori ea vine sa contrazica ceea ce credeam si dupa nshpe milioane de avorturi o lasa totusi pe fiica-sa sa se nasca ca sa nutreasca aceleasi sentimente pentru ea, asa cum au nutrit si masa-mare si ma-sa pentru scriitoare.
Nu mi s-a parut ca a trait miss Nedelea niste tragedii absolut deloc ,cred ca putem scrie despre un om ca a trait tragedii citind cartea „Viata parintelui Gh.Calciu”, carte ce ilustreaza ceea ce a trait parintele in anii de puscarie comunista traiti in diferite inchisori ale epocii respective.Acolo sunt cu adevarat terori si drame, acolo poti face o recenzie scriind ca oamenii aia au trait niste tragedii.Nu Alina Nedelea careia ii placea banul si calea cea mai usoara de a-l castiga.E simplu sa ne vindem trupul sau sa ne apucam de jocuri la ruleta si asta nu neaparat locuind pe soseaua Catelu la numarul 42, este si mai simplu sa descriem epoca ceausista ca fiind o tragedie mare pentru toti copiii si un motiv ca ulterior sa ne prostituam, e simplu sa fugim din Romania ca mai apoi sa devenim scriitori de succes.
Deci cine doreste sa citeasca cartea sa mi-o ceara ca i-o imprumut, nu merita aruncati cei 20 ron pe mizilicul asta.Mai bine mancam o trufa decat sa-i mai aducem niste bani fufei de Nedelea.

Valencio si manelara de mine

In seara asta am devenit brusc cea mai infocata manelara.Ma declar fan until the very end al lui pretenu’ Valencio ( nu stiu sigur cine e omu’ dar voi afla zilele urmatoare ! )
Desi am iar amigdalita, desi am gatul umflat si nu pot vorbi mai deloc iar pe dinauntrul gatului simt foc si jar, cant in gandu-mi de 2 ore continuu o melodie pe care am descoperit-o stand in pat rastignita si butonand o telecomanda de la decodorul UPC, telecomanda pe care nu am pus mana decat foarte rar,telecomanda care mi-a aratat ca avem si niste posturi tv de care nu am auzit in viata mea.Unul dintre ele este mynele tv, un post cu o sigla pietruita unde canta numai manelari , total no name pentru necunoscatoarea de mine.
Si am zis bleah! in prima instanta, dar cand am ascultat cateva acorduri cu fatuca asta Denisa ( nici de asta nu stiu prea sigur cine este si ce face) si cu bronetul asta valencio m-a luat inima…de placere.
Este o mixtura de muzica ardeleneasca cu muzica ruseasca si cu niste cuvinte care mi-au ajuns la …inimioara, m-au facut sa-l vad pe D. in milioane de culori zugravit si m-a luat asa un rau de nostalgie, de dorul inceputului nostru de iubire, mi-am adus aminte cate fioruri am simtit cand il vedeam si cand pleca simteam ca mor de fiecare data, este perfect valabil ca el va ramane mereu cheia sufletului meu.
Deci D.-uleeeeeeeee: un ocean de vise esti, am noroc ca ma iubesti, cu-ale primaverii flori
tu-mi pictezi viata-n culori, na na na na na na na na na na na 🙂

Deci, cand o punem lume de-o petrecere cu muzica de maneleala cu tatucul Valencio ????
P.S: probabil ca puroiul de la amigdale mi s-a urcat la cap !

Despre morti, numai de rau !

Ieri dimineata, noi ca si natie, am mai pierdut un om valoros, un om de cultura si de cinematografie, un om care ne-a marcat copilaria multora dintre noi cu filmele sale realizate.
Ca a fost sau nu culpa medicala, ca a murit cu zile sau atat i-a fost efectiv mosorul, inapoi nu-l mai intoarcem si nici nu mai putem face nimic ca maestrul Nicolaescu sa revina printre noi.Insa putem sa-i respectam memoria si sa respectam durerea celor apropiati lui, nu sa-l terfelim si sa-i jignim pe cei deja aflati in clipe grele.
Ieri am urmarit destul de mult pe posturile de stiri discutiile ce au avut loc pe seama mortii domnului Nicolaescu si mai ales pe seama felului in care domnia sa a ales sa paraseasca aceasta lume.Sunt idioti care-si spun jurnalisti care m-au lasat efectiv fara grai vazand cum se pune problema mai nou in Romania: domne’ nici felul in care vrei sa parasesti aceasta lume nu-l mai poti hotari singur daca esti persoana publica ! M-am intrebat cat de cinic sa fi ca om ca sa arunci cu noroi si sa latri ce-ti vine la gura despre cei ramasi in urma lui, fara ca macar o singura data sa fi stat de vorba cu persoanele respective.
Intamplator, pe Dana Ionica, sotia marelui regizor eu o stiu din liceu, am fost colege de generatie, la clase si specializari diferite, dar in aceeasi serie am impartit zilnic , timp de 5 ani bancile unui liceu.Si imi aduc aminte ca eu aveam la ea in clasa mai multe amice cu care tot povesteam.Inca de pe atunci Dana a fost o prezenta extrem de discreta, de serioasa si de introvertita.Mi-aduc aminte de ea ca de o tipa care isi vedea de teaba ei, nu relationa foarte mult cu nimeni din afara clasei, nu facea parte din gasti care fumau, care radeau si se hlizeau, isi vedea de treaba ei si atat.
Am aflat prin clasa a 12-a ca s-a cuplat cu Sergiu Nicolaescu.Desigur ca la vremea respectiva mi s-a parut ceva deplasat, asa cum si acum, cu minte matura nu sunt pentru relatiile cu diferente mari de varsta, mai cu seama cu o diferenta ca a lor de 46 ani.Consider ca e pacat pentru tineretea si prospetimea unei femei sa si-o iroseasca alaturi de un om batran care si-a trait la vreamea lui tineretea sa in mod normal, cu carne tanara si tare alaturi de el.Dar, este fix alegerea fiecaruia cum traieste,cu cine vrea sa-si imparta budoarul , atata vreme cat eu nu sunt afectata.Poate din acest motiv ii accept cu atata usurinta si pe cei cu alte orientari sexuale decat a mea,pe barbatii care se cupleaza cu diverse batrane ( vezi Israela cu Liviu, etc.) si pe toti cei care isi schimba amantii si barbatii cand si cum vor.Este fix o chestie ce tine de felul in care fiecare vrea sa-si traiasca propria viata, de felul in care fiecare om vede viata, de scara lui de valori, de ceea ce are o mai mare importanta pentru el.Sunt oameni ca si mine care pun familia pe primul plan, care isi doresc copii, nepoti, o viata de familie linistita si implinita, sunt altii care nu vor copii sub nicio forma, nu-i intereseaza mariajul, nu vor decat cariera si atat, altii aleg sa traiasca cu anumite persoane ca sa aiba anumite beneficii, altii fac compromisuri ca sa acceada in anumite functii,etc.De ce i-as condamna eu, de ce ar trebui sa traiasca toata lumea dupa modul in care eu traiesc si gandesc?
Aceeasi situatie se intampla si cu plecatul din lumea asta…Stiti probabil ca eu sunt o persoana credincioasa, o persoana care tin si traditiile legate de cununie, botez si moarte, de pomenirea mortilor si de respectul cuvenit acestora.Insa,o buna bucata de vreme, am cochetat cu ideea de-a ma incinera atunci cand voi pleca de aici.Si nu pentru ca nu as sti ca biserica nu e de acord cu incineratul, nu pentru ca nu as cunoaste faptul ca sufletul omului nu se odihneste timp de 7 ani dupa incinerare, nu pentru ca nu as fi convinsa ca nu e crestineste normal sa ma ard, ci pentru ca eu sunt claustrofoba si gandul ca ma baga intr-o cutie batuta in cuie si ca ma acopera cu pamant ma sufoca instant.Chiar si acum cand scriu, desi am depasit ideea cu incineratul, ma iau fiori gandindu-ma la felul in care ne ingropam crestineste.
Fiecare functionam in alt fel, fiecare avem acest drept, sa ne alegem cum si unde vom sta pentru eternitate, fiecare este liber sa-si creioneze viata vesnica dupa bunul sau plac.
Discutiile despre felul in care maestrul a ales sa plece nu-si aveau rostul si locul, blamarea Danei ca a stat cu el pentru bani si ca numai averea lui a contat…iar nu era contextul potrivit sa se discute asemenea lucruri.O fi stat si pentru banii lui, dar nu cred ca un om poate rezista atatia ani langa un batran ( se stie ca orice batran este dificil, inclusiv parintii ce ni-i iubim atat de mult sunt uneori atat de dificili de-ti vine sa iti iei campii ), nu cred ca nu l-a iubit pe maestru si nu cred ca a rezistat 18 ani alaturi de un om doar pentru banii lui fara sa aiba si sentimente profunde.Si pana la urma cine suntem noi sa judecam si sa despicam firul in patru de ce a stat Dana Ionica cu Sergiu Nicolaescu?Este sotia lui legitima, el neavand alti mostenitori declarati este normal sa-i ramana toata mostenirea ei, mi se pare normal ca ea sa-i respecte ultima dorimta si sa-l incinereze, chiar daca domnia sa nu a lasat scris in mod special, pentru presa de 2 bani din tara asta,felul in care doreste sa paraseasca scena vietii sale.
Sunt personaje abjecte care urla in media si cheama la apel, in zilele in care toti cei dragi ai sai ii stau alaturi pentru ultimele momente impreuna, sa spuna in fata natiunii ca asta a fost dorinta maestrului in legatura cu incineratul.Oare personajele astea sunt normale la cap, mai au macar o farama de respect pentru un om care a lasat in urma sa o valoare cinematografica?Invoca balarii d genul ” sa aiba unde sa mearga lumea la mormantul actorului!” Hai, zau?! Pai de cate ori or fi fost nesimtitii astia care azi urla si blameaza la mormitntele actorilor Jean Constantin, Gh.Dinica si alte nume mari ale scenei romaesti ca sa le aprinda o lumanare?Sunt sigura ca niciodata, asa cum nici oierul de Gigi Becali care in zilele astea urla si e vehement ca „Nicolaescu a avut o dorinta satanica” nu s-a dus in viata lui la vreun mormant al vreunui mare actor sa cinsteasca memoria acestuia.
Ba aseara am auzit cum a fost si dracuit ( chiar daca nu-ti place de un om, cand moare incerci sa te abtii de la asemenea ineptii declarate si public) si terfelit ca a fost un „regizor comercial” si ca nu a facut mai nimic.
Si ma gandesc ca in Romania de azi, ti-e si teama sa mai mori daca nu o faci asa cum vor hienele astea, ti-e si frica ca cenusa nu-ti va sta linistita ca i-ai deranjat pe agaricii din media cu felul in care ai ales sa dispari de pe acest pamant.
Eu, fiindca am o persoana publica in familie, voi cere in mod special sa-si scrie cu majuscule felul in care va trebui sa moara, sa fie ingropata sau incinerata, cui si de ce ( cu motivatii clare) isi va lasa si ultimul banut si mai ales sa ceara scuze presei ca nu le-a fost pe voie cu toate cele.Iar eu, va trebui sa fiu extrem de abila si sa nu cumva sa supar vreun jurnalist, sa nu cumva sa apara vreun fiu sau fiica nelegitima si sa aiba pretentii la avearea ce-mi va reveni mie integral.
Ufff, ca-n tara ce am ales sa traim si de morti, numai de rau!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-l aiba in paza sa, fie-i drumul lin maestrului si jurnalistilor iertare sa le faca pentru aiurelile si abjectiile lor, din zilele astea atat de dureroase!

Cu copilul prima oara la cinematograf

De astazi D. s-a intors la job, eu am vacanta inca pana luni ( o asa vacanta mare ca si anul asta nu am mai avut de cand lucram ca bugetara! ) si am hotarat sa nu mai ard gazul prin casa ( oricum nu fac nimic ca si treaba gospodareasca pana lunea viitoare ) si sa iesim eu si Kiki cat mai mult in lume.Si mi-a venit o idee ce ma incerca de mai mult timp dar din teama de copil mic si neastampar mare am ezitat s-o pun in aplicare: mersul la cinematograf.
Am ales un film „usurel” din cele ce momentan ruleaza pe ecrane, pentru cei mici.In afara de „Finding Nemo”, toate celelalte filme mi se par extrem de greoaie pentru copii mici asa cum este Kikiluna.Si ne-am prezentat la casa de bilete dintr-un mall apropiat noua ca si locatie, am cumparat 2 bilete la un pret de 35 ron ambele, am intrat si am dat o tura si pe la popcorn unde i-am cumparat baietelului si o punga mica de popcorn + o sticla la jumate de apa plata , distractie ce a costat „doar” 14.50 ron ( aproape cat biletul la film ! ), dar nah! obrazul subtire cu cheltuiala se tine,nu?
Mai apoi ne-am sezat pe locurile noastre dintr-o sala mai mult goala si ne-am pus pe nas ochelarii 3D primiti la intrarea in sala, lasanadu-ne cufundati in superba lume a oceanului ( habar nu am daca era Indian,Pacific sau oceanul de Sud care inconjoara Australia )in care se desfasoara actiunea filmului .La inceput m-am gandit ca ma voi plictisi tare, pe masura ce vizionam filmul ma gandeam ce minunatii sunt azi pentru copii.
Despre Kiki…totul la superlativ.I-am explicat ca se va stinge lumina, ca la cinema se vorbeste cat mai putin si atunci cand e musai s-o facem, vorbim in soapta, lucruri pe care el le-a facut desi niste tarani cocliti urlau in gura mare vreo 3-4 randuri mai sus de noi.M-am intrebat mereu de ce unii oameni simt nevoia sa vorbeasca tare de tot, sa rada cu gura toata si sa molfaie popcornul ala sa-i auda si baietii de la casa de bilete ??!!Asa sunt unii, se cred mijtoci la cinema!
In fine, revenind la Kiki…a stat nemiscat 1 ora si jumatate cat a durat filmul, apoi l-am intrebat daca a inteles ceva din film si mi-a povestit asa pe jumate inteles si pe jumatate nu, ceea ce vizionasem.
Sunt incantata de atitudinea lui, maine merg la Diverta sa cumpar bilete la showul cu Mickey din februarie, sunt sigura ca o sa-i placa tare mult.
Despre filmul de azi, numai cuvinte de lauda, este o productie superba! Nu stiu cum resusesc americanii astia, dar au niste productii cinematografice de exceptie, pe mine ma ung la suflet! Filmul este dublat in romana si se poate urmari linistit de cei mici fara interventia parintilor pentru traducerea celor intamplate.
Il recomand cu drag pentru o jumatate de zi libera cu copilul si numai 50 ron 🙂

cinema