Interviu la 9 ani

Prima data i-am pus aceste intrebari acum 3 ani, aici. 

Astazi am repetat figura, foarte putine din ceea ce ii placeau la 6 ani si jumatate ii mai plac astazi. Voila:

  • care e culoarea ta preferata?   Cyan
  • care e jucaria ta preferata?   Masinile
  • care e fructul tau preferat?   Pepenele
  • care e serialul tau preferat?   Familia Thunderman
  • ce iti place sa maninci la pranz?  Supa si legume cu carne
  • care e jocul tau preferat?   Crafting and building
  • care a animalul tau preferat?   Cainele
  • care e cantecul tau preferat?   Bohemian Rapsody ( Queen )
  • care e cartea ta preferata? – De ce?   Matilda de Roald Dahl ( este o fetita supradotata si parintii o demoralizeaza dar ea crede in fortele ei si isi vede de drumul sau)
  • care sunt cerealele tale preferate?   Nesquik duo
  • ce iti place cel mai mult sa faci afara?   Sa ma joc cu prietenii
  • care e bautura ta preferata?   Suc de mere
  • care e sarbatoarea ta preferata?  Craciunul
  • cu ce iti place sa dormi noaptea?   Cu ursuletul meu Tedy
  • ce iti place sa maninci la micul dejun?   Cereale cu cacao si lapte
  • ce vrei sa fi cand vei fi mare?   Medic veterinar

Final fericit de clasa a doua

Am tras adanc aer in piept, m-am frecat la ochi sa ma asigur ca nu visez si ca e real, a venit vacanta mare, am terminat si clasa a doua!

Clasa intai a insemnat petru mine unul dintre cei mai grei ani din viata mea de parinte, un an in care am trait niste emotii nebune, am trecut adesea de la agonie la extaz si copilul asisderea.Am fost atat de fericita la finalul clasei intai, de parca terminase liceul si era student! 🙂

Anul acesta- instinctul si experienta mea de om, care a lucrat atatia ani in invatamant, s-a adeverit iar – daca clasa intai e pornita cum trebuie si copilul e pus pe un fagas bun, ceea ce va urma va fi mult mai usor si mai putin datator de dureri de cap.

Clasa a doua a fost un an in care am respirat, un an in care nu s-a mai plans de nicio parte, un an de zile in care am fost si noi oameni intregi la cap.

Am ramas cu lucratul suplimentar, am facut-o in fiecare weekend, am cumparat eu culegeri si m-am abonat la gazeta matematica, am scris multe dictari pentru a invata ortogramele si sa le folosim corect in context.

Ayan a devenit docil in acest sens si as putea spune ca e chiar constiincios.De exmplu, inainte de renumitul concurs Comper , desi invatatoarea nu a lucrat nimic suplimentar cu ei pentru a-i pregati pe cei cativa calificati ( nu lucreaza absolut nimic  in plus fata de manual, se raporteaza strict la programa scolara!) , singur si-a luat de pe net subiecte date la diverse faze ale concursului in anii precedenti si le-a lucrat pana la venirea mea de la serviciu pregatindu-se pentru etapele ce il asteptau.

Rezultatele scolare sunt pe masura muncii lui, este cel mai bun elev din clasa alaturi de un alt coleg care lucreaza la fel de intens acasa cu mama lui.

Pentru ca am vrut sa ma conving ca este intr-adevar la un nivel ridicat de cunostinte si nu doar intrat in gratiile doamnei care il apreciaza foarte tare si deseori ma gandesc ca poate fi subiectiva in anumite situatii, l-am inscris anul acesta si la concursuri organizate in afara scolii, cu profesori corectori care nu ii stiau nivelul si nu-l cunoasteau, cu lucrari corectate cu coltul inchis, nenominal, astfel incat ceea ce oglindeau rezultatele respective era fix pe baza cunostintelor lui ( sunt genul acela de concursuri fara premii, unde toata lumea ia o diploma si o medalie pentru participare, dar rezultatul este in functie de ceea ce au scris pe foaie).

M-am convins ca poate face fata cu brio unor astfel de provocari, trebuie sa mai lucram la atentie, se grabeste sa termine si uneori ii scapa anumite detalii din vedere, detalii care duc de rapa intregul rezultat al problemei.Nu avem greseli de calcule, de logica, ci de atentie.Macar stim unde trebuie lucrat. In clasa, are numai FB-uri, asta pentru ca sunt sigura ca  deseori cand doamna se plimba pe langa ei si isi mai arunca un ochi pe foaie ii atrage atentia sa reciteasca sau sa fie atent la x detaliu. La consursurile respective, a lucrat fara niciun alt input al profesorilor si iaca am descoperit deficienta de atentie si graba de a termina fara a se verifica.

Pentru ca lucreaza dupa manuale diferite fata de restul scolilor ( am vorbit cu parinti din scoli diferite, din cartiere diferite si ei erau cam toti aliniati ) in primul semestru doamna invatatoare a pus accent foarte mult pe ordinea operatiilor si pe operatii cu sute, iar partea cea mai funny, cea cu tabla inmultirii,ne-a revenit noua, parintilor in vacanta de iarna.Trebuia ca dupa vacanta sa vina cu tabla inmultirii in intervalul 1-5 perfect stiuta.

Nu mi-am batut capul asa de tare, pentru ca am marele noroc sau ma rog, Kiki are marele avantaj, ca are o putere de memorare fantastica  ceea ce il ajuta sa retina mult cantitativ, repede si din fericire si pe termen lung ceea ce are de memorat.

Deci inmultirea si impartirea pe care i-am explicat-o prin exercitiile suplimentare nu ne-au dat nicio bataie de cap, a fost foarte simpla trecerea de la adunari si scaderi la inmultire si impartire.

Ceea ce ne-a impotmolit putin a fost partea cu fractiile.Sunt mici inca, cred ca explicatiile nu au fost foarte solide la scoala si de aceea i s-au si parut destul de greoaie.Nu am stiut pana unde sa ne limitam cu explicatiile, astfel incat am facut putin mai avansat termenii de fractie.Nu i-au stricat, a inteles si probabil intr-a patra ii va veni mai usor.

A avut si primele evaluari serioase din viata lui de elev, au fost emotii, au fost si lacrimi, caci doamna le-a spus ca „cine nu ia note mari la evaluare, va merge la scoala de vara „, au fost multe teste lucrate pentru aceste evaluari si in final am inteles ca sunt niste porcarii pentru niste copilasi de clasa a doua.Dar sunt , si noi trebuie sa le facem fata si sa ne pregatim pentru ele.

M-am gandit mult daca sa-l mut la o alta invatatoare ( eventual si la o alta scoala) care sa lucreze mai sustinut si sa nu se raporteze strict la manual, insa vazand ca sistemul de intrare intr-o scoala noua este absolut naucitor si presupune eforturi mari, am abandonat ideea.Eu oricum lucrez cu el mult suplimentar , am gasit cu ajutorul unei prietene de-ale mele un centru de performanta pentru mate unde am sa il duc din toamna ( daca exista locuri libere pentru clasa a treia) si nu il mai trambalez la alta scoala, in alt colectiv, cu alta doamna.Mai am si temerea ca poate nimeri la o doamna foarte buna, insa pe care el sa nu o placa sau sa nu inteleaga foarte bine ce explica ( am vazut asemenea cazuri ).In plus, Ayan nu este cel mai sociabil si cel mai prietenos copil din lume, asadar mereu tin cont si de rugamintea lui de a nu-l stramuta intr-un colectiv nou unde se obisnuieste destul de greu si cu multa munca de lamurire din partea noastra.

La afterschool lucurile au fost extrem de asezate in clasa a doua, este deja al doilea an incheiat de after, s-a acomodat, stie exact ce si cum are de facut, ii place si intotdeauna vine cu temele facute.Au avut extrem de multe proiecte frumoase, au facut lucruri foarte interesante si el este incantat peste masura, asa incat si clasa a treia merge mai departe la acelasi after.Ba chiar, anul acesta, a fost castigatorul unui concurs de literatura la care au partcipat 72 de copii de varste diferite si singurul care a castigat o pereche de ochelari virtuali a fost el, un copil de clasa a doua care „le-am dat sah mat, mami, celor mai mari ca si mine !”:-) In vara aceasta mi-a cerut chiar sa il las intr-o tabara cu colegii lui de la after, pe cea organizata de doamna lui invatatoare, la clasa, a refuzat-o.

Anul acesta am schimbat si profesorul de engleza cu minunatele cursuri de la British Council ( am de gand sa scriu un articol separat pe tema aceasta), asa cum spuneam si intr-un articol precedent au fost rezultate mai mult decat peste asteptarile noastre initiale, asadar continuam si anul urmator cu aceleasi cursuri, nivelul urmator.

In vacanta asta mare, asa cum i se pare lui Kiki ca este, va calatori mult, are de mers cu noi in doua destinatii si cu bunicii in alte trei, plus tabara cu afterul.Deci toata vara e plecat cu sorcova prin lume, cum ii spun eu.Dar merita aceste plimbari cu varf si indesat dupa ce a muncit un an intreg scolar de la ora 8 dimineata pana seara la 19 uneori.

Pe langa distractie si plimbarile aferente, zilnic, incepand cu 1 iulie, va lucra suplimentar atat la mate cat si la romana, pentru a nu uita nimic din ce s-a facut anul acesta scolar.

Cea mai mare fericire a mea este faptul ca este innebunit dupa citit.Are zile in care a citit un roman intreg ( ieri s-a intamplat acest lucru cu partea a treia din „Jurnalul unui pusti „),are zile cand citeste mai putin, dar zilnic citeste, fara sa il roage nimeni, fara sa ii impuna nimeni asa ceva, pur si simplu ia cartea in mana si devoreaza continutul.Ulterior il pun sa imi povesteasca ceea ce citeste ca sa fiu sigura ca nu parcurge mecanic continutul cartii, ci il intelege si aprofundeaza.

Anul acesta am investit in carti.Am hotarat cu el ca nu mai cumparam nicio jucarie, nimic ( am facut exceptie de Craciun si Paste cu niste lego-uri) si investim in carti.Masiv, sume frumusele.Si asa am facut.Am cumparat mai multe colectii de romane, am luat multe carti de-ale lui Roald Dahl, colectia cu Harry Potter si pe cea cu Jurnalul unui pusti si alte asemenea carti.

Long story short cam asta e finalul de clasa a doua, diplome peste diplome, a reusit al doilea an scolar sa aiba numai FB pe linie la toate materiile, sa se mentina cel mai bun copil din clasa si sa exceleze la matematica care este preferata lui ever.

Clasa a treia sa vedem ce ne va aduce, vreau sa il inscriu si la un curs de IT ( robotica & stuff ) , ma gandesc sa il duc si la un sport – ceva cu karate , sa invete sa se apere, caci desi nu e violent deloc, a mai cazut in mijlocul unor animozitati ( culmea cu fete! ) si a iesit uneori „sifonat” din intalnirile acestea :-). Macar sa invete sa se apere, daca tot il invatam sa nu dea el  niciodata in fetite!

Pana la alte vesti, va dorim tuturor o vara linistita,calda si insorita, cu vacante frumoase in care sa va odihniti si sa va reincarcati bateriile pentru un nou an scolar, ce nu este chiar atat de departe cum li se pare celor mici!

 

9 ani

…daca imi vine sa cred?Nu, tie?Parca nu pot inca a crede ca au trecut atatia ani, ca te am in viata mea de atata vreme, ca abia acum 9 ani am descoperit ca nu pot iubi nimic si pe nimeni, pe lumea asta, mai mult decat pe tine…

Nu am mai scris de foarte mult timp, nebunia zilnica in care traim abia imi lasa putin timp, seara, sa stau cu tine si sa ne povestim, sa ne imbratisam strans si sa ne soptim diverse cuvinte tandre prin care sa ne exprimam dorul si frustrarea de a nu putea petrece mai mult timp impreuna.

Anul trecut nu am scris nimic de ziua ta, pentru ca am fost in plina criza de lombosciatica, pentru ca abia imi schimbasem jobul si eram intr-o perioada extrem de grea si de aglomerata, pentru ca nu-mi ardea sa scriu nimic.

Abia am reusit sa ma mobilizez si sa iti pot organiza o petrecere alaturi de colegi si prieteni, asa cum iti doreai.Desi ma durea pana in varful capului fiecare pas, pentru tine si de dragul tau am stat in picioare si am fost o gazda desavarsita, iar bucuria din ochii tai m-a facut sa uit de tot la sfarsitul celor trei ore de zbantuiala.

Mi-ar fi placut sa pot scrie despre cum ai fost intre 7 si 8 ani, dar nu imi mai amintesc mare lucru din toate cate s-au intamplat, pentru ca tu esti ca o un vin spumant si zilnic sunt alte si alte chestii demne de consemnat, sunt atatea lucruri pe care mi le spui, pe care le faci ,incat mi-ar fi enorm de greu sa tin minte absolut tot si toate, de aceea ma blamez ca nu ma pot mobiliza sa scriu mai des.

Datorita celor spuse mai sus, oricat de ocupata as fi,astazi m-am pus pe scris.

Si vreau sa scriu despre tine, cel care esti acum, cu fix o zi inainte de 9 ani.Te-ai transformat mult in aceasta ultima perioada, nu numai fizic, ci si moral, intelectual.

Ai ramas insa, inca acelasi copil frumos, cu obrajii de catifea, dinti care in sfarsit s-au aliniat frumos, astupand strungareata uriasa pe care o aveai cu un an in urma.Parul nu mai este atat de ondulat cum il aveai odata, dar lasandu-l iar lung, bucle frumoase isi fac aparitia.Culoarea ochilor nu ti s-a inchis, a ramas acelasi verde frumos, doar parul a devenit un saten-castaniu, care sunt sigura ca pe masura ce vei creste, va fi si mai inchis.Ti-a ramas inca mirosul ala dulce de copil, miros care ma innebuneste de placerea cu care ma inunda amintirea ta ca si copilas, ca si bebelus.Si acelasi miros care ma linisteste intotdeauna cand sunt stresata si am nevoie de momente de liniste – atunci imi ingrop toata fata in parul tau si stau acolo minute in sir, adulmecandu-te cu totul, umplandu-mi sufletul de tine, de totul meu.

Te-ai marit, esti inalt ( ai aproape 1,48m  si 35 la picior), te-ai conturat intr-un semi adolescent cu un corp bine definit si suplu, cu picioare lungi si maini delicate.Esti puternic si independent, vrei pe zi ce trece sa ne demonstrezi ca te poti descurca de unul singur, ca nu mai esti baietelul de odinioara dependent de ambii parinti.

Anul acesta am aflat ca esti printre putinii copii din tara asta cu un IQ de 146 ( Einstein a avut 152), asa poate explicandu-se rezultatele tale minunate de la scoala si de la activitatile extra scolare.Dar tot atunci am aflat ca a avea un IQ mare nu garanteaza mereu si reusita in viata fara un IQ emotional dezvoltat.Si aici trebuie sa mai lucram.Mult.Si imi dau toata silinta sa o facem bine.

Esti inca exrem de sensibil, desi duc cu tine mereu munca de lamurire si iti explic ca vulnerabilitatea este un lucru cu doua taisuri.Iti explic ca unii oameni, inca de mici, au porniri rautacioase, sunt construiti si educati de acasa sa fie mai  putin prietenosi, sa arunce venin in jurul lor  si sa nu se bucure nicicum atunci cand altcineva este altfel decat ei si decat lumea lor. Tu trebuie sa ramai falnic ca bradul, sa ii ignori pe toti acei care nu corespund cu principiile si felul tau de a fi( chiar daca uneori dezamagirile au gust amar si nu gasesti mereu o explicatie logica in comportamentul celorlalti fata de tine), sa iti urmezi mereu calea chiar daca aceasta va fi de foarte multe ori presarata cu spini.Fiecare are locul si drumul sau si mai devreme sau mai tarziu, cei care arunca cu venin  poate vor intelege ca este loc pentru toata lumea sub soare.

Ma doare tare si in multe nopti am plans ( cand capsorul tau se odihnea linistit pe bratul meu ) atunci cand tai fost „atacat” de adulti, pentru ca o fac in mod evident malitios, din frustrare si din invidie.Nu-i nimeni vinovat pe lumea asta ca Dumnezeu a fost atat de darnic cu tine, ca ti-a dat in egala masura frumusete multa si minte cu carul.Nu-i vina ta ca intelegi rapid absolut tot, ca ai o putere de memorare fantastica si esti foarte atent la detalii.Dar este exrem de dureros pentru o mama sa primeasca bobarnace gratuite de la alti parinti, doar fiindca copiii lor nu sunt ca si tine.Nici nu trebuie sa fim la fel, fiecare are talentul si daruirea sa, care cultivate pot duce departe visurile celor mici.Important este ca cei mari sa ii si asculte pe cei mici si sa raspunda conform nevoilor lor.

Revenind la scoala…matematica iti place mult de tot, romana nu este printre materiile preferate, desi invatatoarea ne spune ca excelezi la romana, ca folosesti un limbaj cu mult peste varsta ta si scrii fara greseli de ortografie. Toate acestea insa se intampla nu numai datorita faptului ca esti destept, ci si a muncii tale suplimentare continue, pe durata intregului an calendaristic ( vacantele tale au zilnic doza lor de mate si de scris,caci performanta fara efort depus nu exista in niciun domeniu!).

Un lucru care ma bucura peste masura este faptul ca esti pasionat de citit, ca zilnic iti iei o carte in mana si te cufunzi in lecturile minunate ale copilariei.Ti-am cumparat o colectie intreaga a lui Roald Dahl , colectie pe care o devorezi actualmente.Citesti singur, din placere, de mai bine de un an, fara sa iti cer sa faci asta din obligatie.E mare lucru ca unui om sa ii placa sa citeasca, sa ii placa senzatia de a avea o carte in mana afundandu-se in paginile ei minunate de lectura.

Anul acesta scolar am schimbat profesorul de engleza din clasa intai cu sistem de predare invechit si fara rezultate, cu British Council.Sunt atat de fericita de progresele tale vadite la engleza – conversatie, scris si citit incat oricate sacrificii ar cere plata acestei taxe anuale, nu as mai renunta la ei.Nu te-am vazut nicicand atat de incantat de a merge la niste cursuri , nu te-am vazut nicicand, inainte de British, conversand si raspunzandu-mi in engleza la telefon atunci cand vorbim.Sunt sigura ca dupa inca 2-3 ani, vei vorbi fluent si corect gramatical in limba engleza.

Pianul nu te mai atrage nicicum, o faci din obligativitate, din rusinea de a nu o supara pe bunica-ta, de gura mea si a lui taica-tu, dar nu din pura placere.Si asta, desi m-a intristat tare, caci ai totusi 4 ani de pian in spate, stii perfect masuri, note si poti canta si descifra la prima vedere partituri destul de complicate cantate la ambele maini, m-a pus pe ganduri, ti-am auzit si cantarit dorinta mare de-a canta la chitara, de a-ti face o trupa de muzica  cand vei fi mare. De la toamna, am sa vad cum am sa pot jongla cu timpul meu, astfel incat sa poti merge si la chitara.Macar sa nu regret ca nu ai incercat si asta daca tot ti-ai dorit atat de mult.

Din cauza putinului timp liber pe care il mai avem dupa scoala si after, engleza si pian, marele meu regret este faptul ca nu faci un sport.Miscarea te-ar disciplina si mai tare, ai deveni mai responsabil si mai ordonat.Poate din clasa a cincea, cand timpul ne va permite, sa mergi neaparat la un sport.Pana atunci, ma bucur mult ca te joci mereu in curte, ca nu exista zi de primavara pana toamna tarziu, in care sa fie frumos afara si tu sa nu  stai macar o jumatate de ora pe afara, la joaca.Ma bucur ca desi pasionat de ecrane ( telefon, tableta, tv) le lasi deoparte in favoarea jocurilor in aer liber.

Anul acesta pe langa pestii de care suntem indragostiti fara masura, am adus la noi in casuta si trei perusi, pasarele care te fac fericit si iti aduc zambete multe pe buze.Stiu ca cea mai mare dorinta a ta este sa cumparam un catel, un labrador bej care sa-ti fie tovaras loial, dar faptul ca un caine care sta singur nu se simte chiar ok, ma face sa mai aman momentul.Nu as vrea sa il tinem legat, aia nu este o viata pentru un labrador iubitor de miscare si de nazbatii.

Ca am ajuns la capitolul nazbatii…anul acesta a fost unul in care ne-am certat mai putin, continuam sa fim aceeasi buni prieteni, confidentele pe care mi le faci au devenit mai detaliate, mai pline de amanunte si de sfaturi din partea-mi, pentru ca asa cum iti spun mereu, nimeni pe lumea asta nu te poate sfatui de bine, dezinteresat si cu iubire maxima mai mult decat mine si taica-tu.Nimeni nu iti vrea binele asa cum noi doi iti dorim din suflet.

Nazbatii faci multe, imi zic mereu ca asa-s baietii, zapaciti si plini de surprize, ai tot felul de idei zapacite pe unele punandu- le in aplicare si cu rezultate nu tocmai dragute.Dar, desi te mustruluiesc mereu cand faci vreo boacana mai mare, intotdeauna te apar si te scot basma curata din situatiile neplacute in care uneori intri.

Anul asta a fost anul in care ai simtit pentru prima data „fluturi in stomac” :-), te-am ascultat de fiecare data, te-am incurajat si te-am sfatuit sa te porti galant cu fetele, in toate situatiile, caci de marle e plina lumea asta.Exista si exceptii, ca in cazul acelei Iulii care isi dorea sa te poata „bate mar” si acolo, desi nu sunt de acord sa atingi o fata macar cu o petala, nici batut mar nu poti sa stai, sa devii marioneta.

Fluturii, odata cu primavara, asa cum au venit, au si plecat, vor mai fi roiuri intregi in stomacelul tau de-a  lungul vremii, vor veni si vor pleca in functie de anotimp, important este sa inveti cum sa traiesti bucuria  pe perioada in care ii vei avea si cum sa gestionezi uneori tristetea pierderii lor.

A fost anul intrebarilor si al raspunsurilor, anul in care ai aflat multe lucruri ( pe unele mi-as fi dorit sa le mai amanam putin, dar daca au venit a trebuit sa fie clarificate si sa le dam un inteles normal care sa nu te afecteze ), an in care te-ai maturizat si felul in care si despre care vorbim este la alt nivel, anul in care te-ai desprins cumva de mine mergand singur in excursii si in tabere, anul in care vrei sa imi demonstrezi ca esti barbatel de nadejde pe care ma pot baza oricand si in orice situatie.

As scrie mii si mii de cuvinte, te-as descrie in fel si chip, dar trebuie sa ma opresc, revin in alta zi cu alte scrieri despre omuletul frumos conturat, de care suntem mandri nevoie mare, care ne face mega fericiti in fiecare zi.

Te iubesc Pikiluna mea ( sa nu uitam nicicand de Kiki, Kikiblue,Pikilica si alte asemenea apelative!), iti multumesc pentru ceea ce si cum esti, nu mi-as dori nicicum sa fie altfel.

La multi ani, iubirea mea, frumosul si dragostea mea, inima si sufletul meu!

Fluturi și furnici

De pe vremea anilor de gradinita ai lui Kiki,anumite mamici de baietei se laudau despre cuceririle amoroase ale godaneilor din ograda,cum erau ei inamorati tun de diverse godanele din grupa lor de prichindei.

Kiki nu numai ca nu era inamorat absolut deloc,dar tot timpul asaltat de fetitele din jurul lui,era chiar agasat de ele.

Fetitele au fost dintotdeauna mai indraznete si mai „grabite” spre cuceriri,astfel incat ele isi vedeau de treaba lor, incercand prin diverse mijloace sa il cucereasca pe micul meu visitor: de la pupaturi apasate pe obrajori,impletit parul atat de lung candva si ondulat, pana la imbranceli si ciupituri in semn de mare iubire ce ii nutreau :-).

Cred ca este o chestie general valabila pentru femei,manifestata inca din copilarie,mostenita de la Eva,cu cat barbatul ne respinge mai tare,cu atat mai mult ne inversunam sa il avem tocmai pe acela.Deh,fructul oprit!

Anii de gradinita s-au sfarsit,,Kiki a ramas in lumea lui Mickey Mouse si al sau club,visator,,constructor de lego si iubitor impatimit de masini.

La scoala,in clasa pregatitoare,,nici nu vedea si nici nu auzea ceva referitor la vreo fetita,,ba i se parea ceva ingrozitor sa socializezi cu fete.La un moment dat am discutat cu doamna invatatoare posibilitatea de a-l muta in banca cu o fetita si s-a produs la noi in casa o tragedie – cu plansete si urlete, cum ca el nu renunta la prietenul lui ca sa stea tocmai cu o fata?! Va dati seama, tocmai cu o fata – cel mai rau si groaznic lucru ce i se putea lui intampla! 🙂

Il intrebam in repetate randuri daca ii place si lui vreo mogaldeata de prin clasa, raspunsul, invariabil,era acelasi:” pe mine fetele nu ma intereseaza si nici nu imi plac”!

Doamne,ce m-au mai chinuit gandurile, ce m-am mai perpelit la foc mic ca lui nu numai ca nu i se pareau dragute fetele, dar il si deranja orice interactiune cu ele.In fapt, fiind extrem de timid nu reusea sub nicio forma sa relationeze cu ele si atunci alegea respingerea ca pe o forma de proprie aparare.Si cu cat le respingea mai tare, cu atat ele se inversunau sa il sicaneze si mai abitir.

Clasa intai si mersul la after school au adus in viata lui Kiki un alt capitol si anume -cel al gainei batrane care face ciorba buna, dar morcovul sa fie tanar!

O printesa cu nume celest, Norina, ii adora aerul de „surfer” si pletele-i ondulate si il sicana pana ii punea nervii pe toate bigudiurile cu care ea se impopotona, doar, doar i-o fi pe plac micutului din clasa intai.

Il manevra din vorbe si cu mesaje pe whatsapp, dandu-i mereu intalniri „romantice” la toaleta de la etajul intai a scolii.Asa ceva…zau ca nu mi-a mai fost dat sa aud, dar cum generatiile sunt altele, o fi si asta un mod de a-si manifesta iubirea, toaleta fiind un loc unde lasi inhibitiile si te descarci de toate…emotiile!

Cum eu l-am crescut ca momentan (pana la pubertate, dar lui nu i-am spus-o! ) sunt cea mai buna si de incredere prietena a lui, imi povestea tot, ca la o spovedanie.M-am amuzat copios o vreme de povestile lui in legatura cu intalnirile lor.

Cum decurgeau intalnirile de la aceeasi pauza mare, cand era convocat sistematic la wc? Well, domnita cu pricina, ii mangaia pletele, alteori se alergau pana le ieseau ochii ca la melc, cateodata se si bateau, ca junele avea nabadai si personalitate puternica asociata cu rebeliunea, el mereu mergand pe dictonul ” e viata mea si nu imi spui tu ce sa fac” !

Le-am stricat zenul si m-am pus in calea fericirii lor cand dom’sorul a uitat ca s-a sunat si a intarziat la ora ce abia incepuse.I-am interzis sa se mai prezinte la toaleta altfel decat in momentele de necesitate fiziologica.

S-a terminat definitiv idila celebra cand parintii au retras-o pe divina celesta de la after.S-au mai vazut prin scoala, dar el nu a mai acceptat nicio intalnire consumata la buda scolii, asa incat, pe principiul „ochii care nu se vad , se uita! „, s-a terminat si povestea lor.

Interesant insa este faptul ca intrebat de amoruri timpurii, a negat ca i-ar placea celesta in mod special, desi era perfect integrata in tiparul lui de frumusete: blonde suedeze,ochii cat mai albastri si pe sistemul – sa nu fie paguba la casa omului, mancare o data pe zi!

Spre sfarsitul clasei intai, au inceput diverse intrebari de genul :” ce simti cand iti place tare de o fata, ce simti cand esti indragostit, cand incepi sa te pupi pe gura cu fete, etc”?

Nu cred ca va imaginati fericirea pe care am simtit-o auzind asemenea intrebari! Evrika, mi-am strigat, ii plac fetele! Inutil sa mai scriu ca in vara aceasta a descoprit ca cel mai mult ii plac sanii domnisoarelor de clase primare si gimnaziale, a facut o analiza amanuntita la bazinul de la Caciulata cand astepta sa se dea pe tobogane, astfel incat stie omu’ clar ce forma, culoare si marime prefera :-)))) !

De cand suntem mutati aici, se joaca cu 3 fetite, pe care eu le-am privit mereu fix ca pe surorile lui, caci au o relatie cumva frateasca.Poate si unde se joaca de mult timp impreuna, unde le vad zilnic aproape, unde imi sunt atat de familiare, nu le pot asocia altfel decat cu niste surori.

Una dintre fetite este cu adevarat o fetita foarte frumoasa, tiparul l-am descris mai sus, pe deasupra si foarte docila cu toanele craiului caruia cateodata, cand planetele lui se dezalinieaza si chakrele se strica, ea ii propune sa se joace un joc in care el este seful si ea face tot ce vrea el. Doh, asa noroc pe capul lui, rar se intampla! Asta cred ca e visul oricărui barbat, inca din frageda pruncie, sa aiba o femeie al carui sef sa fie, mai ales la cererea ei  :-)) !

Si uite asa, pe negandite, la sfarsit de clasa intai, m-am trezit cu un Kiki indragostit lulea, caruia ii bate inimioara si are fluturasi in burtica cand o vede pe draga lui vecina.

Fiind atat de apropiati, pupaturile si imbratisarile fac parte din jocurile lor zilnice, cateodata sora mai mica a printesei, cuprinsa de gelozie, il incaleca si ea si il pupa cu foc. Fetita cealalta, mai maricica putin ( de varsta cu celesta cu intalnirile din buda)  ii invata „cum se pupa oamenii mari”, le-a explicat ca mangaierile sunt mai ok ” piele pe piele” si ca unii fac si ” relatii sexuale”. Cateodata il mai inghesuie si ea, de multe ori il gasesc calarit de toate trei fetele, alteori cand frumoasa zanica se urca prea mult pe el si il mangaie cu foc, imi spune ca simte “asa ceva, nu stiu exact ce, dar …ca niste furnici”. Si eu ma gandesc cum sa ii spun si sa ii explic furnicile alea?!Cum sa il fac atent sa nu se stranga un musuroi ca apoi e de rau!

Toate astea,venite asa brusc in viata mea de mama de copil, ce era pana mai ieri in clubul lui Mickey Mouse, m-au cam bulversat, dar mi-am revenit brusc si am inceput sa am discutii cu el, discutii pentru care nu eram chiar pregatita la cei 8 ani ai lui si in principal se trateaza problemele cu relatiile sexuale si „pielea pe piele”. Geez, asta e mai rea decat furnicile!

Toata vacanta a fost plecat de acasa, dar intotdeauna a asteptat cu mare nerabdare revederea cu zanita lui, ma pistona la telefon daca ea intreaba de el, daca e acasa, daca il las afara cand vine acasa, in seara cu pricina, ca vrea sa o vada sa ii povesteasca nu stiu ce interesant de pe unde a umblat.

Iubirea ii este impartasita de dom’soara, suta la suta si mie-n suta, ea ii arata de multa vreme sentimentele-i curate si inaltatoare, dar el nu indraznea sa spuna nimic si nici sa arate ceva. Nici acum nu prea spune el si nici nu ii arata ceea ce simte, dar eu stiu ca acel Kiki caruia nu ii pasa de fete absolut deloc, s-a transformat acum intr-un baietas caruia ii plac fetele, fetele frumoase se pare, si care acum, in vacanta de vara dinainte de clasa a doua, a simtit primele “furnici” si primii “fluturi”  in stomacel.

Ce frumoasa-i copilaria si cat de minunat este sa retraiesc alaturi de el aceste minunate senzatii atat de pure si de nevinovate!

Voi cand ati avut primele “furnici’, la ce varsta v-au invadat furnicile si fluturii? 🙂

 

Fizioterapia – mit sau realitate in herniile de disc?

La mijloc de luna martie, in plin preaviz la celalalt job, mi-am luat o zi de recuperare pentru un overtime din lunile trecute.

Si cum copilul era la scoala pana la pranz, m-am hotarat sa merg fuguta la cumparaturi ca mai apoi sa imi petrec tot timpul cu al meu cupiloi.Si ma inham cu 3 sacose uriase si cumpar, iau tot ce gasesc in piata, mai intru si in supermarket, cumpar de toate ca asa e viata, cand se termina ceva, se termina toate.

Si ca un facut, in ziua respectiva, am gasit un locsor mic de parcare fix la mama pustiului.Asadar,  in magar transformata, cu 3 sacose pe umeri ( doua pe cel drept ), am mers cale lunga sa-mi ajunga pana la masina.

Ziua a decurs normal, nimic nu ar fi prevestit nenorocirea ce urma sa se intample.

In miez de noapte, la o miscare in pat, am simtit ca un cutit care mi-a strapuns piciorul stang.Dar mi-am continuat somnul, caci lungita fiind ,nu am constientizat ce avea sa urmeze.

De a doua zi a inceput calvarul.Undeva pe fesa stanga a existat un punct care m-a durut initial suportabil, dupa care durerea a devenit groaznica.

In prima faza, am luat repejor Arcoxia si vazand ca nu imi calmeaza absolut deloc durerea, am trecut la artileria mai grea din spectrul antiinflamatoarelor: Doreta, Aulin si Ketonal Forte.

Dupa inca o saptamana in care durerea se mutase pe piciorul stang, pe pulpa, si ma paraliza la orice miscare,  am mers la medicul de familie care mi-a recomandat atunci, pe loc, sa merg la farmacie si sa cumpar Dexametazona injectabil, ca sa ma reintorc si sa-mi faca aceste injectii.

In capul meu si desigur ca si datorita experientelor destul de triste pe care le-am avut cu medicul de familie precedent, am ales sa nu ascult si sa merg totusi la un specialist reumatolog sa vada de ce nu imi cedeaza deloc durerea.

Doar ca programare la specialist am gasit abia dupa vreo doua saptamani, timp i care m-am indopat cu tot felul de antiinflamatoare.

Am ajuns la Regina Maria la doctorul Chicos Bogdan, un medic bland si amabil care mi-a spus ca e posibil sa am o hernie de disc si sa merg sa imi fac un RMN, iar pentru durere sa iau Prednison si sa incetez cu antiinflamatoarele.Mi-a confirmat ca daca ascultam medicul de familie si faceam atunci injectiile cu Dexametazona eram pusa pe picioare de multa vreme si nu ma mai chinuiam in halul asta.

Toata lumea imi recomanda repaus total si liniste, eu proaspat anagajata la actualul job, cu un deadline care ma presa maxim si cu oameni care aveau asteptari de la mine, am stat si am lucrat de acasa, ce-i drept, dar stand in sezut sau pe o parte si cu nervul incordat.In acea perioada am avut niste zile de foc cand a trebuit sa lucrez pana la ora 23:00, lucrul acesta nefacand altceva decat sa imi inrautateasca starea coloanei si sa-mi amplifice durerile cumplite.

Inainte de Paste am avut musafiri si ma simteam ceva mai bine dupa 3 zile de stat numai la orizontala si dupa Prednison.Un alt analgezic care m-a ajutat fantastic este Nalgesinul care imi lua durerea cu mana, pentru o scurta perioada ce-i drept, dar cel putin o calma.

Dat fiind ca am avut musafiri, am vrut sa fiu la inaltime si am stat in sambata Pastelui in bucatarie sa gatesc, in picioare, toata ziua .Mare greseala!

A doua zi s-a produs recaderea, mai agresiva si mai violenta decat oricand, cu niste dureri cumplite care nu ma lasau sa stau nici lungita, nici in sezut, nici in picioare, nicicum.A fost o noapte de cosmar, am plans continuu, durerile erau de nesuportat si niciun calmant nu isi mai facea efectul.Am o patura electrica pentru impachetari, m-am bagat 2 ore la temperatura maxima si spre 5 dimineata am reusit sa adorm cu chiu cu vai.

Acea noapte a fost hotaratoare pentru mine, auzisem de la mai multe persoane ca fizioterapia ajuta si calmeaza insa nu m-am gandit ca va fi colacul meu de salvare.

Am cautat ceva prin zona Militari, nu eram in stare sa conduc ( in toata aceasta perioada stand si lucrand numai de acasa) asa ca depindeam foarte tare de masina lui D. si de programul lui.

La Centrul Medical Gorjului mai fusesem cu ceva ani in urma cand isi facuse D. o ecografie abdominala.Am sunat la ei si din pacate fiind foarte aglomerati am gasit un loc liber abia spre sfarsitul saptamanii, vinerea.

Dar ceea ce vreau sa subliniez este felul in care mi s-a raspuns la solicitare, cata amabilitate, cata dorinta de a ma ajuta si de a-mi rezolva problema,cate informatii am cerut si toate mi-au fost furnizate in cel mai amabil mod posibil.Nu mai vorbesc de consultatia cu doamna doctor Gusita – un om minunat!

Vazandu-ma in starea in care ma aflam si auzind ca era deja o luna de zile de cand eram mai mult moarta decat vie de dureri , m-a sfatuit extrem de prieteneste sa incetez si cu Prednisonul,dar mai ales cu antiinflamatoarele si zecile de tuburi de creme cu care m-am tot uns si m-a ajutat sa pot intra la prima sedinta in acea seara.

Nu mai stiu exact ce proceduri am avut – au fost unele cu niste curenti, de diferite intensitati, cert este ca de la prima sedinta mi s-a mai relaxat piciorul ( am uitat sa scriu ca aproape nici nu puteam sa calc pe el ), weekendul acela am putut sa stau in sezut.

La fix a patra sedinta punctul dureros de pe fesa a cedat complet, la a saptea sedinta durerea din picior, de la baza coloanei a disparut complet si am fost un om nou, refacut complet.

Nu am cuvinte sa le multumesc acestor oameni draguti ( atitudinea asistentilor, a medicilor, a doamnelor de la receptie este una de exceptie) pentru faptul ca intr-o saptamana si jumatate m-au pus pe picioare.

In octombrie am de gand sa ma reintorc la dumnealor sa fac profilactic o alta tura de fizioterapie, caci tare bine mi-a prins si nu as vrea sa mai am parte curand de asemenea chinuri prin care am trecut.

RMN-ul zice ca am o hernie intre L4 si L5 plus o scolioza urata, insa criza de sciatica am avut-o de la elanul meu de a cara atatea greutati odata.

Daca aveti probleme cu spatele si nu numai si va este la indemana sa vizitati Centrul Medical Gorjului, va spun cu inima pe inima ca este un loc minunat unde esti tratat cu respect, cu atentie si mai ales cu amabilitatea care lipseste in foarte multe locuri din tara asta.

Pentru orice intrebari sau nelamuriri, daca va pot ajuta, cu drag sunt aici!

 

 

Dor de scris

In dimineata asta ploioasa si friguroasa, cand lenesa ca o pisica ma indreptam spre birou, brusc, la un semafor, m-a lovit subit dorul de scris.

Am deschis blogul, praf, praf si iar praf, comentarii lasate aici de ceva vreme, readerul plin si el de noi si noi postari ale oamenilor pe care ii urmaream zilnic cu drag.

Am atat de multe sa povestesc ca habar nu am cum si de unde sa incep cu scrisul, s-au asternut atatea si atatea lucruri peste timp incat sunt pierduta total cu ordinea cronologica a evenimentelor.Caci este fix un anisor de cand nu am mai scris nimic.

Sa incepem cu Kiki, caci despre el a fost initial acest blog si se vrea a fi…baiat mare, domne!, clasa a doua, va puteti imagina? Are 1,40m si 30 kg, 35 la pantofi.

Cum a fost cu clasa intai si cele 12 stilouri pe care copchilul le-a distrus, cu after-ul la care merge pro si contra, cum am fost eu cu nervii la pamant si cu tiroida in piuneze din cauza stresului cu aceasta clasa, cum m-a dezamagit invatatoarea de mai multe ori anul acesta, cum a renuntat Kiki definitiv la pletele lui frumoase si buclate – fiecare capitol cred ca merita o poveste.

Pe scurt – cand am luat vacanta de vara ( si nu obisnuiesc sa scriu la plural despre faptele lui fi-miu ), am renascut.Tiroida si-a reglat parametrii ( ajutata de Eutirox, desigur ), fi-miu a plecat in vacante si eu ma simt in al dousprezecelea cer daca nu ma gandesc ca mai este o luna si incepe clasa a doua.

Proiectul pe care lucram atunci cand am fost in State s-a terminat, de vreo 4 luni am hotarat sa nu mai lucrez pentru client, ci sa ma reintorc intern, muncesc mult si oboseala e crunta uneori, insa momentan alegerea facuta merita.

Fiindca anul asta am schimbat prefixul – v-am lasat cu ultima postare cand eram mai tinerica :-), nu au intarziat sa apara si uzurile, ca deh, cine nu sufera la 40 de ani de nicio afectiune, inseamna ca e mort.

Si, fiindca eu sunt mai vie ca oricand, la sfarsit de martie pana in mai am avut o criza de hernie de disc care efectiv m-a rapus.In viata mea nu am avut asemenea dureri, eu nu prea sunt prietena cu patul in sensul in care trebuie sa fiu maxim de lovita ca sa stau culcata in pat.

Imaginati-va, om proaspat anagajat la niste oameni cu treaba multa pe cap, sa stau lungita si sa lucrez efectiv din pozitia orizontala zilnic.Am fost la patru medici, am facut RMN, am luat 2 sacose d-alea de 60 bani pline cu antiinflamatoare ( inclusiv prednison) si rezultatul a fost nul.Durerile au fost atat de mari incat uneori am plans si m-am tanguit ingrozitor.

Cand credeam ca trebuie sa ajung la cutit, ca nu se intrevedea nicio ameliorare, solutia salvatoare a venit din fizioterapie.10 sedinte care m-au pus pe picioare si sunt ca noua, urmand sa repet figura prin octombrie.

Trebuie sa scriu despre locul unde i-am facut ziua lui fi-miu, mare succes, mare, despre mini vacanta noastra de la Clisura Dunarii- un loc de vis unde as mai fi stat multtttt de tot, despre locul in care mi-am serbat ziua ca doar o data in viata fac 40 de ani, despre oameni frumosi intrati in viata mea.

Am multe de scris, mobilizarea ma omoara, sunt o dezorganizata care dimineata la cafea as putea sa scriu cateva randuri sa le las aici, dar promit sa imi pun un post IT pe birou si sa ma tin de treaba!
Va imbratisez cu drag!

Lecţia de parenting modern

Metrou pe ruta spre piata Unirii.

Seara, la o ora cand marea majoritate a corporatiilor termina programul si metroul este full.Eu stau jos si citesc relaxata un ziar.

La prima statie, se urca o doamna cam la 50 de ani, incarcata cu-n ghiozdan urias,o punga mare ( probabil in care avea uniforma copilului ), inca o sacosa plina cu diverse si poseta.

Copilul doamnei, un pusti pe la 10-11 ani, venit de la vreun antrenament sau de la ora de sport, imbracat cam flower-power asa, se rastigneste pe toata bara metroului.

La inceput nu i-a dat nimeni nicio importanta, vorbea mama ceva la telefon si pustiul tot insista sa vorbeasca si el.

Cand s-a inchis telefonul insa, am vazut cel mai tare spectacol de parenting modern din viata mea 😀

In timp ce mamica repectiva se chinuia sa isi bage telefonul inapoi in poseta, micul print a inceput sa urle ca apucat de strechii la ma-sa:

– Eu te-am facut atenta sa imi dai telefonul si nu ai facut-o, poti sa-mi spui acum de ce? Eu asa iti fac tie? Esti o ignoranta!

Zbang, toate privirile s-au atintit instant catre copil.The show must go on! mi-am zis 😀

Ma-sa tacea si se facea ca isi cauta ceva in poseta,el a continuat:

– Poate imi si raspunzi, da? Ca mereu faci asa si eu nu te mai suport! Stai ca o sa coboram din metrou si iti arat eu cum sta treaba!

Femeia i-a soptit ceva si s-a indepartat putin de el catre geam.A smucit-o nervos de maneca paltonului:

-Vino aici, unde crezi ca te duci? Cand vorbesc cu tine stai aici si te uiti la mine, nu pleci de langa mine.Ignoranto !

Lumea se uita la el ca la circ, o studenta de langa mine spumega de nervi, o doamna in varsta se minuna ca de uciga-l toaca, ma-sa lasase capul in jos, el continua:

-Vreau sa imi explici acum si aici de ce ai inchis?! Ti-am spus ca vreau sa vorbesc cu ea?M-ai auzit cand ti-am spus ca vreau sa ii spun ceva???

Urla cat poate:

– Raspundeeeeeeeeeee, nu mai sta asa!

Deschide si ma-sa in sfarsit gura si ii spune ca lumea se uita la el, il roaga frumos sa vorbeasca mai usor.

– Si daca se uita la noi este din cauza ta, ca esti o ignoranta.Ai auzit? Pentru ca eu ti-am spus ca vreau sa vorbesc cu ea si tu ai inchis.Lasa ca vezi tu cand coboram !

Unii tineri rad de reactia maica-sii, altii se uita cu scarba, domnisoare din jurul nostru comentau ca l-ar decapita.

Eu nu obisnuiesc sa fac circoteca pe strada, evit sa il si apostrofez pe Kiki in public, dar daca ala era copilul meu, il dadeam jos la prima si il inghesuiam intr-un colt ca sa-mi arate el mie ce voia sa-mi faca.Macar, asa, sa ne lamurim de puterea amenintarii lui.Si daca apoi mai scotea vreo vorbulita pana acasa, eu nu mai eram mama-sa.

In sfarist se elibereaza un loc si maica-sa vrea sa se aseze.Neah, se tranteste micul nervos si ma-sii ii spune pe acelasi ton poruncitor:

-Tu stai in picioare ca nu ai alergat la antrenament! Eu sunt obosit si eu trebuie sa stau sa ma odihnesc.

Lumea da semne de neliniste, deja pustiul ajunsese in culmea nesimtirii cu maica-sa.

O domnisoara foarte distinsa il intreaba daca nu ii e jena sa vorbeasca si sa se comporte asa cu mama lui.

Mey lume, daca pe ma-sa o palmuia unul nu avea reactia pe care i-a produs-o domnisoara prin simpla intrebare.S-a rastit la pustoaica exact cum facea fi-su cu ea:

-Duduie, va rog sa il lasati in pace,nu e treaba dumneavoastra! Nu stresati cu observatii un copilas.Mititelul are si el o zi proasta, e normal sa refulam cand suntem nervosi, altfel adunam frustrari si nu e bine.Dumneavoastra nu va descarcati cand aveti suparari?

A mai sarit o doamna si i-a spus ca nu e in regula cum isi educa plodul, ca aceleasi reactii le va avea si cu cei din jurul lui si nu numai cu ea, ca depaseste orice limita a bunului simt, mai cu seama in public.

Ma-sa a continuat in acelasi ton, micul nervos care abia „refulase” zambea satisfacut de reactia ma-sii:

-Doamnelor, credeti-ma ca stiu ce vorbesc si de ce il las sa faca asa.Am citit mult despre felul in care se cresc copiii, daca nu se elibereaza acum,  mai tarziu va fi un adult traumatizat si total frustrat.Iar eu vreau sa il cresc un adult sanatos.

Pe bune mah? Ala sanatos? 😀 😀 😀 muahahahahahha

Mie mi s-a taiat complet filmul,am vrut s-o intreb  daca atunci cand ii va da fi-su cateva zmetii peste bot, o sa sustina aceeasi ipoteza cu frustrarea si traumatizarea, dar m-am lasat pagubasa.Oamenii ca ea isi merita soarta cu varf si indesat.La 10 ani o face de o mare cacao in public, la 16 i-a umflat botul si la 20 i-a spart arcada.

Am inteles inca o data ca eu nu vreau si nu pot sa ma aliniez parentingului modern, daca asta inseamna sa fiu in trend cu ce scriu cartile despre educatia unui copil.Cu riscul de a ma injura cat doriti, eu cred ca teoria asta moderna prin care sa lasi un mucos de 10-11 ani sa te faca de tot rahatul in public, tu tinand capul in jos in fata lui, e un mare bullshit si toti cei care bat apa in piua ca trebuie sa avem grija sa nu traumatizam mititeii sunt dusi cu pluta.Clar.

Eu cred asa:

1.copiii trebuie sa aiba niste limite atat in limbaj cat si in comportament, nu numai fata de parinti, ci in general fata de toti adultii.

2.copiii nu ridica tonul la parinti in felul ala si nici nu folosesc limbajul cu  „ïgnoranto” si alte asemenea, indiferent daca maica-sa i-o fi spus lui asa, copiii si parintii pot discuta situatii si probleme intr-un mod calm si rezervat, fara amenintari, tipete si istericale d-astea ieftine.

3.avem o problema, o discutam, nu putem in metrou, well, coboram la prima si stam cu curu pe trepte si povestim pana ne lamurim care si cum si de ce.

Asta cred eu, iar daca voi aveti alta parere, as vrea sa stiu de ce ar fi ok sa las un mucea d-asta sa ma terfeleasca in halul ala pentru ca asa zic cartile moderne.

 

 

 

 

 

 

Pregătiri de Mărţişor

Daca tot scriam ieri cu demodarea mea in privinta salutului, azi o sa scriu despre cat de demodata sunt in privinta martisoarelor.

De cativa ani incoace eu nu am mai primit niciun martisor de la barbatii -colegi , cu exceptia celor mai in varsta.Niciun tanar d-asta „modern ” nu a mai catadicsit sa ne aduca martisoare.Asta era maxima: se cuplau cate 20 – 25 de IT-isti si  veneau cu cate o floare, dar martisoare ioc. Nici nu incapeau pe usa biroului toti 25 de flacai ca sa-mi ofere unul un fir de zambila. 😀

Si nu, nu cred ca e vorba de bani, exista martisoare si de un leu, nu conteaza valoarea , ci gestul.

Eu sunt old fashion si in privinta aceasta.D. are la job niste colege – fete si doamne mai in varsta- carora le da intotdeauna martisoare.

La fel, pentru Kiki , cumpar martisoare in fiecare an si le da tuturor fetitelor din clasa, celor 3 zane vecinele noastre, cu care se joaca tot timpul, colegelor de la canto, doamnelor profesoare si celor din familie.

Mi se pare o chestie frumoasa, eu am vazut in fiecare an bucuria din ochii fetitelor care primesc martisoare de la el.Unele il pupa, altele nu stiu ce sa faca, altele spun multumesc, dar toate se bucura nespus.Si asta este suficient incat sa ma motiveze ca an de an sa le cumpar niste chestii ,nu scumpe, dar haioase.

Anul trecut am luat de pe un site tot ce trebuia si am facut eu si cu Kiki martisoarele pentru fetite.A fost super amuzant, Kiki extrem de incantat de munca lui prestata si fetitele foarte fericite pentru Hello Kitty de pe martisor.

Anul asta am cumparat, nu am mai avut chef sa mesteresc.Sunt atatea oferte demartisoare incat ai de unde alege.

Kiki stie ca de 1 Martie le dam tuturor fetitelor martisoare, a stat cu mine in weekend si le-am scris, le-a ales pentru fiecare fetita in parte ( deh, exista preferinte si preferate 🙂 ), le-am impartit pe caprarii si urmeaza ca maine sa le dea.

Si eu ma bucur mult cand primesc de la el martisor, intotdeauna cand el si D. imi fac cadouri martisoare le port pentru ca le face placere.Pe al lui ta-su il pun la palton / geaca, pe al lui  fi-miu il pun pe dedesubt.Si imi spune dimineata ” mami, sa nu uiti martisorul meu, nu-i asa ca e cel mai frumos?” 🙂

Desigur ca e cel mai frumos martisor si dat din sufletelul lui mic.Strange bani la pusculita si mi-l ia din banutii lui stransi, imi ia si flori, dragul de el.

Voi le dati martisoare celor mici sa le dea colegelor lor? Dar voi, adultii, mai dati martisoare doamnelor voastre, colegelor?

Doamnele, primiti martisoare de la soti, colegi, frati?

 

 

 

Bună ziua ţi-am dat…

Nu ştiu dacă eu sunt mai old fashion în anumite chestii privind educaţia lui fi-miu, cert este că am nişte piticuţi care nu-mi dau pace şi mă fac să fiu uneori poate pisăloagă, alteori enervantă, însă pe mine mă interesează rezultatul.

Şi spun că sunt old – fashion, pentru că în ultima vreme am observat că foarte mulţi părinţi , oameni cu pretenţii , de altfel , nu-şi mai învaţă copiii să salute.Ba nu o mai fac nici ei inşişi, probabil au ajuns intr-un punct al vieţii lor încât salutul a devenit o teorie  total perimată.

Am observat acest lucru cu vreo doi ani în urmă când am angajat masiv foarte mulţi tineri cu vârste între 22 şi 30 de ani.Oamenii ăştia ştiau exact cine sunt, discutaseră cu mine înainte de a veni în companie, dar, odată angajaţi, treceau ca pe lângă un stâlp fără să zică o vorbă de salut.Dacă îi salutam eu, zâmbeau aşa  a prost. Intrau la mine în birou, cu diverse solicitări şi nu ziceau nici măcar un banal ” bună „.Pe mine o vreme mă revolta efectiv atitudinea asta, după care am devenit şi eu imună la faptul că salutau sau nu.Erau toţi oameni cu studii, se presupunea că aveau o educaţie, însă faptul că nu saluţi, mi se pare complet nepoliticos.

Am o mulţime de cunoştinţe care au copii de vârstă apropiată cu Kiki, mai mici sau puţin mai mari, copii care nu ştiu, efectiv, să salute.Ne intâlnim în diverse contexte, se uită la mine sau vorbesc cu mine, dar nu zic nici bonjour, nici… Sunt alţii pe care îi salut eu şi ei nu răspund deloc.Tac.Şi ce mă deranjează cel mai mult este că tace şi părintele.Că nu îi spune: „bă Bulişor, femeia asta a vorbit cu tine, zi şi tu o vorbă inapoi! ” Neah.Tace mâlc copilul, părintele trece peste asta ca şi cum nu ar fi auzit şi sporovăie mai departe.

Îmi povestea doamna învaţătoare că nu crede că în clasă sunt 7 copii care o salută la venire şi la plecare.Nici părinţii nu o salută de cele mai multe ori, dar de la ea au pretenţii cu carul.

Există apoi categoria oamenilor pe care nu neapărat îi cunoşti personal, dar cu care relaţionezi uneori prin emailuri.Eu nu pot să înţeleg cum vine treaba asta- îi scrii cuiva un email, îi spui ce şi cum, răspunsul vine înapoi însă fără bună ziua, fără la revedere, fără nimic de început sau de sfârşit.Pe câteva dintre persoanele respective le ştiu a fi extrem de pretenţioase, în câteva discuţii avute mi-au creionat faptul că pe ai lor copii îi duc la nu știu ce fel de activități, că ai lor copii primesc o educație aleasă, dar fără salut.

Ieri ne-am întâlnit cu o fostă colegă de-a mea căreia Kiki i-a spus sărut mâna.Ea s-a uitat la mine și mi-a spus cu o mutră, de parcă am fi umblat în pielea goală pe drum : „de ce l-ai învățat pe ăsta micuț să spună sărut mâna, asta este o chestie demodată ! ” Pe bune? A saluta o doamnă în felul acesta este demodat? La plecare ea nu mi-a spus nimic, nu m-a salutat nicicum.Copilul a strigat după ea și i-a spus la revedere.Ne-a aruncat o privire aiurea, cumva și ne-a făcut cu mâna.

Eu sunt obișnuită cu D.al meu, care le spune tuturor doamnelor sărut mâna, e politicos și vorbește extrem de civilizat cu oamenii, îndeosebi cu femeile.Noi nu suntem genul ăla care îi luăm la pertu pe cei pe care nu îi știm nu ne ducem, de exemplu, în magazine și le spunem vînzătoarelor : „ia, dă-mi și mie, o bucată de brănză !” Nu, vorbim cu ea politicos, la persoana a doua, pentru că nu mă trag de șireturi cu nimeni, dacă e vânzătoare sau mai mică decât mine, nu înseamnă că trebuie s-o și tutuiesc instant.

Este demodat să salutăm, este demodat sa ne mai învățăm copiii să salute, să se prezinte la telefon când sună, sa își ceară scuze entru deranj, să întrebe interlocutorul dacă poate vorbi atunci și alte chestii de genul ăsta care mie, personal, mi se par cele mai elementare lucruri de bun simț?

Este modern să te vezi cu un om și să te uiți ca boul la el fără să spui o vorbă, fără să saluți niciodată?

Voi cum vă învățați copiii, sunteți old fashion ca și mine sau v-ați dat după noul trend al celor care nu salută?