4 ani

Autobuzul opreste in statia Eroilor si stand mana-n mana cu mine ma intreaba candid aratand cu degetul spre geam:
“-Mami,ce este cladirea aceea inalta?
– Un spital mare din Bucuresti, raspund, mangaindu-i manuta mica si pufoasa ce zace linistit intr-a mea.
– Cumva spitalul de nebuni?”
Ma umfla rasul si ii pup obrajii catifelati ca matasea, obraji pe care nu contenesc sa-i dezmierd din ziua in care l-am vazut pentru prima oara.
“- Este o fetita superba, cretulina si cu ochii astia mari si verzi! – imi spune doamna ce sta in autobuz pe scaunul din fata lui.
-Vai , dar si ce desteapta este micuta dumneavoastra! “
Se revolta raspunzandu-i ca :” Eu sunt baiat si inca unul mare, nici vorba de fetita ! Mami nu are fetite, ma are doar pe mine, baietelul cel mare !”
Da, il am doar pe el si da, déjà este baiatul meu cel mare, lumina ochilor mei si sufletul sufletului meu.
Atat la sfat cat si la stat, Kiki s-a facut mare.
De anul trecut si pana acum copilul a crescut enorm, s-a dezvoltat si nu conteneste sa ne uimeasca pe zi ce trece, prin tot ceea ce spune si ce face.
Are 112 cm si 21 kg,poarta 28 la picior si il imbrac cu haine de 6 ani.Nu are nicio preferinta, niciun moft in ceea ce priveste vestimentatia lui, pot sa-i pun si-o pana in cap, increderea lui in gusturile mele vestimentare este atat de mare, incat nu se indoieste nicio clipa ca l-as imbraca vreodata in vreun fel caraghios, incat sa devina tinta unor mistouri ale celorlalti copii.Nu este crescut de noi cu notiuni de diferentiere gen “pantalonul ala este de firma si este frumos versus pantofii aia sunt de la piata si sunt urati”. Niciodata nu facem remarci de acest gen, astfel incat este complet dezinteresat de unde ii procuram hainele.Singura lui dorinta este aceea de a avea cat mai multe accesorii cu Mickey Mouse, iubitul si adoratul lui.
Se comporta si vorbeste exact ca un om mare,uneori raspunsurile lui sunt atat de serioase incat ma minunez ca un omulet de talia lui poate gandi atat de matur.
Este mega-super-extra tandru cu mine, cordonul ombilical nu s-a taiat cu siguranta intre noi, abia asteapta sa vin acasa si cum ma vede se lipeste de mine si pana la momentul cand il transportam in patul lui adormit sta ca o ventuza lipit de mine si facem diverse activitati.
In fiecare seara inainte sa adorm vrea “sa discutam si noi putin sa vedem ce am mai facut” 
Il observ de ceva vreme ca s-a schimbat enorm cu copiii, a devenit din timidul care se ascundea dupa fusta mea, impunatorul care face reguli in joaca si care vrea mereu sa fie lider.Are un simt al posesiunii extraordinar de dezvoltat, nu si-ar imprumuta / da lucrurile personale sub nicio forma.Si aici imi amintesc cum am fost plecati intr-o vizita, noi ducand respectivei familii o atentie, intr-o punga de cadou ce intr-adevar o primise el la un moment dat.Si cand sa ne luam ramas bun la plecare , se trezeste ca ii spune gazdei:
“- Va rog frumos sa-mi dati punga inapoi, ca aia este a mea, am primit-o eu cadou si nu vreau sa v-o dea mami!”.
Am intepenit, i-am spus ca nu e cazul si mai ales nu e ok sa ceara o punga inapoi, a insistat si a rugat-o pe respectiva sa-i inapoieze punga pana cand a obtinut ceea ce a vrut: punga inapoi.
Este extrem de insistent atunci cand doreste ceva, stie sa-si sustina cauza si sa -si apere drepturile, lucru ce ma bucura enorm.L-am invatat de mic sa spuna atunci cand ceva nu este adevarat si i se pune in carca, asa cum l-am invatat sa-si recunoasca intotdeauna greselile, cerandu-si scuze si sa nu minta, lucru ce nu-l face niciodata.
Ma intreaba mereu de unde stiu eu anumite lucruri chiar si atunci cand lipsesc de acasa, eu spunandu-i odata ca am un ochean fermecat care vede tot ce face si imi spune .De atunci a ramas ideea cu :’ vreau sa ma fac mai repede adult, ca sa am eu ocheanul ala fermecat!” 
Este harnic,deosebit de harnic si de muncitor, nu are stare nicio clipa, continuu este in actiune si dornic de cate o activitate.Ma ajuta la absolut tot, de la curatenie pana la carat sacose din piata, imi face masaj cand ma doare cate ceva si ma unge pe spate unde nu ajung cu crema mea preferata.
Canta.Si canta mult si de toate, incepand cu nu stiu de pe unde culeasa o melodie d-asta buricareasca cu la-le-le-la-le-le pana la “O, mio bambino caro!”.Canta de dimineata de la prima ora cand face ochi si pana noaptea cand adoarme o tine tot intr-o lalaiala, dar cu o urecehe muzicala perfecta, pica mereu pe ton si chiar pe semiton ( deh! ar fi fost nu stiu cum dintr-o intreaga familie de muzicieni al meu copil sa fi fost afon  )
Ii place mult sa danseze, a invatat sa dea nu stiu cum anume din fund si rade cu gura pana la urechi si tipa cat il tin plamanii :” sunt sexy mother fucker !”  Mdeah, o fi si asa, trebuie sa ma obisnuiesc si cu d-astea de acum in program…
A ramas insa acelasi greoi la tot ce inseamna activitate sportive.Desi caut s ail dezvolt in acest sens, cumparandu-i si bicicleta si trotineta si role mai nou primind de la iepuras, tot greu se misca, nu are agilitatea aia specifica copiilor inclinati spre activitati sportive.E greoi si tofolog, pe unde-l cauti e cazut pe jos, julit si vanat pe picioare si pe maini, vesnic pansat si cu coji pe niste rani mari.dar imi amintesc ca la fel eram si eu.Mereu aveam picioarele zdrelite, vanatai, taieturi si alte cele.Cand cade,nu plange niciodata aproape si deseori imi striga:” sunt bine, mami! “
Prefer insa vocabularul foarte dezvoltat, nu-s cioara si nu o scriu fiindca este al meu, dar vorbeste cum putini copii o fac la varsta lui, ma refer aici la bagajul lexical si nicidecum la debitul verbal.
Ii place mult sa picteze, sa deseneze, sa colorize.Se pare ca tot ce tine de arta si de frumos il atrage si il stimuleaza intr-un anume fel.Avem zilnic sesiuni de desen si de colorat, a reusit performanta de-a nu mai depasi deloc conturul desenului atunci cand coloreaza sic and picteaza.
Este suparacios si cu gura mare.Se revolta si bate din picior, striga cat poate si plange de ciuda.Nu stiu daca etapa asta va trece pentru ca si eu am plans multi ani de zile de nervi ca nu puteam sa fiu vulcanica acolo unde-mi venea tornada.Probabil este la fel, daca nu poate urla si nu se poate manifesta, atunci plange.Mult si cu cuvinte si suspine, cu boabe de strugure in ochi si nu cu lacrimi.Si imi si spune:” vezi ca am pus buzita aia de tristete” 
Pe ta-su il manevreaza cum vrea el si nu-l asculta deloc, ba il mai si ignora deseori cand i se adreseaza si nu are chef sa faca ce i se spune.Si apoi, cand apar eu acasa il parasite pe taica-su ca si cum D. ar fi copilul meu si nu el.
Dar “stapanul” lui absolut sunt eu.Stie ca sunt flexibila maxim, dar in acelasi timp la mine pedeapsa este pedeapsa, plansul nu ma emotioneaza cu nimic, crizele de tavaleala nici atat.Cu mine stie ca nu-I de gluma cand ma aprind si zbier, stie ca nu mai e loc de intors cand intru in priza.Si I s-a format asa un reflex ca oricine orice i-ar spune nu crede pana nu-i confirm eu.
Nu degeaba este geaman, cu personalitate d-asta dubla, frate.Cat este acasa doar cu unul dintre noi este cel mai minunat copil din lume, ascultator si de pus la rana.cand suntem cu amandoi si mai rau cu bunicii in preajma, se transforma in ceva greu de imaginat si descris in cuvinte, deseori imi vine sa-mi iau campii si déjà ma ia cu lesin cand ma gandesc ca ne mutam la bunici.HUH!!!
L-am invatat sa nu manance , sa nu bea , sa nu serveasca nimic de la nimeni daca nu ma intreaba sau nu sunt cu el, i-am explicat ca are anumite alergii si nu este ok sa manance anumite lucruri.Este atat de constiincios, incat chiar si la gradinita nu baga nimic in gura si aduce acasa tot, iar pana vin eu , chiar daca D. il asigura ca e ok sa manance, nu vrea.
Stie toate medicamentele pe care i le administrez in diverse situatii, posologia lor si la ce anume ajuta cand le luam, ia déjà de 2 ani Singulairul si eu deseori uit seara sa ii amintesc, niciodata nu s-a culcat in vreo seara fara sa-l ia.ma bucur enorm ca este atat de constiincios, sper ca si pe viitor sa ramana asa si sa-l ajute la scoala.
Nu e violent.Deloc.Nu ii plac pistoalele, bataile ( am vrut sa-l dau la gradio la karate si a refuzat cu indarjire pe motiv ca “acolo sunt batai si nu-mi place” ), nu se uita deloc la desene animate cu violente, este sensibil si bland.Nu sare la bataie, dar nici nu este un agarici fraier.Adica, la bile in parc, l-a lovit un copil cu bila in spate, a plecat de langa el si acela a continuat sa-I traga cu bile in spate.Deisgur ca dor, a doua oara cand la- lovit a racnit la ala si i-a dat si el cu o bila fix in cap.Sa spun ca ma bucur ca este asa?! O sa-mi iau rosii in cap, dar da, ma bucur ca nu e un fraier.Imi place ca e cerebral si nu sare imediat la bataie, ma bucur enorm ca nu este ca mine un nebun care daca as avea putere as frange multe capete, dar nici nu mi-ar placea sa stea ca blegul in papusoi si sa planga fara reactie daca il loveste cineva.
E atasat de bunicii materni, dar in egala masura o iubeste pe mamaia pe care o vede atat de rar ca “ ea sta foarte departe, in alta tara, in Ardeal “ 🙂
Ii plac mult cartile,stie literele deja pana la G, invatate din zbor singur, eu nu sunt pro alfabetizare inainte de scoala, mai cu seama la copiii destepti, caci se vor plicitisi de moarte la scoala si sistemul nostru de invatamant nu este facut sa se lucreze pe grupe de dezvoltare.
Kikisorul este un politicos din nastere, el spune tuturor cuvintele „magice” cum l-am invatat c sunt: te rog, scuze si multumesc.Este uimitor ( o vad pe fata adultilor) cand un copil te calca pe picior sa se intoarca sa-ti arunce :” scuze, v-am calcat!”.Sunt adulti nesimtiti care te imbrancesc si nu spun o vorba, dar un copil?!!
Stie absolut tot ce i se intampla,tot ce vorbim, e atent la orice detaliu, imi relateaza in cel mai mic amanunt diverse situatii la care eu, uneori nici nu sunt atenta.
Astazi e ziua lui, o zi frumoasa si calduroasa la fel ca si Ayanuchi meu, frumosul meu cel reusit, care desi e doar de 4 ai in viata mea, il simt de parca intotdeauna am fost impreuna.Si ma intreb cum de-am putut eu trai inaintea lui fara sa-l am ?!
Kiki, desigur, a fost doar creionat mai sus, nu mi-ar ajunge niciodata vorbele pentru a-l putea zugravi cu adevarat in cuvinte, el este ratiunea mea de-a fi, il iubesc nebuneste si bolnavicios ( stiu ca nu-mi face bine, dar asta este ), mi-e dor de el in timpul zilei cand suntem departe ca si cum nu l-as fi vazut o luna incheiata, e partenerul meu de plimbari, de somn, de mancare, de povesti,de nebuneli si de aiureli, ii place si-mi seaman mult la ghidusii si la nebuneli, ii place sa rada mult si e mereu vesel si optimist.
E carliontul meu, iubirea mea, dragostea si soarele meu, viata si Kikiluna mea, Kikiblu si Kikimou, e pusicel, e Bimbi, e iubirel, gurita mea mica, nasuc si puiculita mea, e tot ce am mai bun pe lumea asta, e aerul si gargarelul meu, e EL.E Kiki al meu care a mai adaugat inca un an la salba vietii lui, din inima mea ii doresc numai si numai sanatate.Nu ii cer nimic bunului Dumnezeu zilnic, decat sa mi-l tina sanatos si cu mintea intreaga.In rest…detalii.
La multi ani inima mea, sa cresti mare si iubirea ta sa-mi fie intotdeauna aproape ca si acum!
Te ador papusa mea frumoasa!

Această prezentare necesită JavaScript.

Elevaţia sau a doua turnare

Dupa cofrarea intregului fier asezat pe talpa de egalizare, s-a trecut la turnarea efectiva a elevatiei, adica a inaltimii caseide pe pamant, undeva la 80 cm fata de sol.
Au fost necesari 27 mc de beton,de data asta am schimbat macazul si fireste si pretul, am trecut la beton C 16 /20 care ne-a costat cu tot cu inchirierea pompei de turnare 175,5 ron /mc, un total de 1107 euro toata turnarea elevatiei.
La fiecare turnare am uitat sa specific ca au folosit un vibrator pentyru a vibra cimentul ( am inteles ca se foloseste pentru a nu face cocoloase si a se aseza perfect nisipul in ciment spre a se inchega cum trebuie ).
Dupa turnare s-a asteptat cam 4 zile pana la decofrarea pe interior a elevatiei.

Această prezentare necesită JavaScript.

Fierul si cofrarea fundatiei pentru elevatie

La interval de 3 zile dupa turnarea betonului de egalizare, acesta odata intarit, s-au apucat constructorii de asezarea fierului si cofrarea pentru urmatoarea turnare ( elevatia ).
Am folosit fier mult de 8 si de 12, urmand ca la placa si la stalpi sa folosim de 16, in total avem 7.2 tone de fier la structura casei.
Fierul este bulgaresc si l-am cumparat destul de bine ca si pret, zic eu, 2.70 ron / kg cu tot cu TVA.
Fierul,etrierii si cofrajele le-au lucrat timp de vreo 2 saptamani, am cumparat in prima faza 5.5 mc de cherestea la un pret de 460 ron /mc.
Apoi a fost nevoie si de OSB ( 12 placi de 6 mm x 2.50 m) pentru cofrajul pe rotund de la living, OSB pe care l-am achizitionat cu 39 ron / buc.
Tot aici am cumparat si distantieri rotunzi si piciorosi ( 2000 de bucati ) la 150 ron / 1000buc + cuie si sarma de mai multe feluri si tipuri:
– cuie de 7mm – 50 kg
– cuie de 10mm – 10 kg
– cuie de 16mm – 5 kg
– sarma de 3 mm – 50kg
– sarma de 4 mm – 50 kg
– sarma de 1.8mm – 100 kg
– cusaci patrati de 8x8x4 ( 25 buc )

Rezultatul de dinainte de a doua turnare a fost asta:

Această prezentare necesită JavaScript.

Săpătura şi prima turnare – talpa de egalizare

Odata trasata casa, s-au apucat de sapat.Au dorit sa o faca mecanic cu ajutorul unui tractor ( nu ne-am opus, caci noi ii platim la lucrare si nu la zi, asadar pot lucra oricum, numai sa duca la bun sfarsit ceea ce s-a angajat sa ne faca, desigur in mod corect )
Sapatura au facut-o la o adancime de 90 cm, a fost destul de greu de sapat avand in vedere rotunjimile casei care trebuiau facute inca de la sapatura.Deci nu numai tractorul a sapat , ci si ei ad labam, ca sa iasa perfect santurile pe rotund.Pamantul sapat l-au ridicat peste „camere’ si totodata au sapat si gardul ca sa mergem cu toate odata.

Această prezentare necesită JavaScript.

In acea noapte imi amintesc insa ca a plouat cu galeata ( asta a fost singura noastra dorinta la momentul respectiv, sa nu ploua ca sa cada pamantul inapoi in sapatura, dar cum te poti pune cu natura ?!! ) si atunci constructorul a luat hotararea sa toarne pe o ploaie torentiala, caci se anuntasera numai ploi in acele saptamani si ne-a explicat ca odata pamantul cleios devenit de la ploaie si cazut in sant, va fi o munca de zile bune iar, ca sa-l scoata si sa o luam de la capat.
Betonul am hotarat sa-l luam de la cei de la ALAS,si daca am mai face inca 10 case tot cu ei am lucra: super seriosi, beton de calitate extraordinara, lucrurile chiar merg in mod austriac asa cum este si compania: seriosi, punctuali, cu facturi, cu aviz de insotire a marfii, cu soferi de toata stima, cifele vin sigilate si se taie sigiliul in fata beneficiarului, toarna repede si bine, fara incidente.
Pretul la beton este unul mai mult decat ok,avem in proiect 2 feluri de beton C8 /10 si C16 /20, la egalizare sau talpa cum se numeste uzual, am folosit 48 mc de C8/ 10 la un pret de 217 ron /mc si am platit desigur si pompa de turnare ( elefantul cum vorbesc constructorii) care ne este taxata in functie de metrajul cub si anume :
– peste 20 mc turnati, pretul este de 18.6 ron /mc
– sub 20 mc turnati, pretul este de 372 ron / ora
Toate preturile expuse mai sus contin TVA.
Asadar prima turnare ne-a costat 11308.80 ron ( 2593.76 euro ).
Baietii au lucrat super bine, eu am stat atunci cu niste cizme de cauciuc intr-un namol pana la gat si intr-o ploaie torentiala si-un crivat groaznic (ca suntem langa lac si mereu e mai racoare acolo ), dar am avut o satisfactie enorma.

Această prezentare necesită JavaScript.

Organizarea de şantier si trasarea casei

Trasarea casei a inceput la aproape o luna de la momentul defrisarii terenului, una la mana pentru ca a durat pana ne-am procurat materialele, pana au fasonat fierul si am facut putul.In afara de aceste aspecte trebuie sa marturisesc ca al nostru constructor lucreaza superb, dar mega incet.Stiam si am invatat de mult timp ca exista 3 categorii de oameni pe lumea asta:
1. aia care fac treaba repede si bine
2. aia care fac treaba buna dar incet
3.aia care fac repede si prost
El face parte din categoria a doua si daca la inceput m-am anervat cumplit, caci eu apartin primei categorii, ulterior am conchis ca mai bine varianta asta decat repede si prost.
Asa ca in timp am invatat sa-l accept asa cum este si sa nu ma mai enervez ca nu face cat altii intr-o luna.
Trasarea la noi a fost facuta fara balize si fara sfori pentru ca are mare experienta constructorul si pe deasupra si terenul nefiind in camp deschis cu mult spatiu,mi-a spus ca el poate si fara balize ca nu ar mai avea loc daca ar pune si alea.Nu ne-am opus atata vreme cat toate
masuratorile,diagonalele si axele s-au respectat intocmai proiectului si atata vreme cat absolut totul urma sa fie exact dupa cifrele puse de arhitect in proiect.
Asadar, trasarea a facut-o cu var ( o galeata ) si cu niste tarusi de fier de care a legat niste sfori.
In aceeasi zi si-au organizat si santierul, construindu-si un wc din niste usi vechi de la apartamentele noastre :-), o groapa sapata in care au pus var si niste scanduri.Cabana deja existenta au curatat-o si varuit-o sa poata sta, au facut ordine, au adus un pat si toate cele necesare pentru dormit, caci avem permanent un paznic care sta acolo pe toata durata constructiei.

Această prezentare necesită JavaScript.

Paralel cu fasonatul fierului am contactat o firma agreata de Enel care sa ne puna curent ( in primul rand un bransament de santier si mai apoi bransamentul final).Am avut nevoie de un stalp in poarta, caci nu puteau sparge asfaltul strazii si atunci costul s-a ridicat.
Actele necesare pentru a obtine bransamentul de la Enel sunt:
1.C.I
2.ACT DE PROPRIETATE
3.CERTIFICAT DE URBANISM
4.PLAN DE INCADRARE IN ZONA
5.PLAN DE SITUATIE
6.AUTORIZATIE DE CONSTRUcTIE
7.AVIZ DE AMPLSAMENT ENEL
8.ADRESA POSTALA ( daca avem numarul luat de la primarie )
Firma ne-a spus ca ne costa 200 euro remuneratia lor si la Enel am platit suma de 5245 ron.Mi s-a parut exrem de scump la momentul respectiv dar nu stiam ce voi plati la gaze 🙂

O casa cat toata tineretea mea

De azi sunt mai goala intr-un anume fel…si mai batrana si cu tineretea la pachet in niste saci si niste valize…

Mi-am pus un pahar de vin rosu si ascult Andre Rieu ( care intotdeauna ma linistete in mod magic oricat de agitata sunt), asternandu-ma la scris…
Apartamentul pe care l-am vandut astazi, il am de 14 ani, mi l-a facut taica-miu cadou in anul 1998 de mos Nicolae.Imi amintesc ca si azi cum era o zapada afara si un ger cumplit si el impreuna cu mama m-au dus pe vremea aia sa vedem o casa, caci vandusera casa bunica-mii si voiau sa ia un apartament.
In prima faza am crezut ca sunt nebuni ca pe acea vreme si la ceas de seara sa ma duca sa cautam apartamente,dar cum orice casa isi asteapta stapanul, asa si eu, am devenit atunci stapana ei si ea, fara sa stie a devenit in timp stapana inimii mele.
Mi-a placut ca era central blocul, mi-a placut ca nu era la etaj superior ( nu-mi place inaltimea ), mi-a placut ca erau 2 camere si in general mi-a placut maxim de-a pleca de acasa de la ai mei la numai 20 ani.Ideea era alta insa, sa il cumpere cadou pentru mine dar sa il inchiriem.Cum niciodata socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, odata vazuta cu casa pe numele meu i-am anuntat de Revelion in anul 1999 ca eu ma mut singura.Si dusa am fost de atunci de la ei…
A fost si greu si usor, am fost si cumplit de singura si plansa la inceput ca nu imi placea in casa asta, am fost apoi iubita, fericita, parasita si dezamagita, aici mi-am facut prieteni, iubiti, am terminat facultatea,aici am facut primul meu brad de Craciun, de aici am plecat mereu si m-am intors din toate drumurile mele, aici m-am maturizat si am devenit femeie, in casa asta am trait si bune si rele, aici am toata tineretea mea pachet adunata, aici am avut certuri, despartiri, dulci impacari, nopti cu pasiune si fierbinti, aici am devenit sotie si mai apoi mama, in casa asta s-a mutat D. cu dragostea lui cu tot, cu o noua viata, o noua etapa si un nou statut de-al meu, aici am invatat sa gatesc, sa spal, sa calc si sa fiu gospodina care nu eram nicicum inainte, tot aici a deschis ochii pentru prima oara Kiki, aici am invatat o droaie de ani ca este „acasa”.
Mie nu-mi plac schimbarile si nici nu ma dau in vant dupa mutari, stiu sigur ca imi va fi foarte tare greu sa ma obisnuiesc in noua casa, stiu sigur ca nu voi putea sa nu am un nod in gat de fiecare data cand voi lua autobuzul din statia de peste drum de locul in care inca azi sunt „acasa la mine”.
Am un sentiment de rupere, nu stiu exact cum sa explic, este ca si cum mi-as fi rupt o mana si o las altcuiva…
Nu mi-a placut ani de zile casa asta, am urat-o mult timp, nu-mi placea nimic in ea, o simteam cumva goala, pustiita si neprimitoare.Am plans zilnic, 2 ani incheiati dupa casa alor mei, azi plang pe tastaura dupa „acasa” la mine.Si nu stiu sa spun daca voi mai plange inca 2 ani, cu siguranta insa imi va fi extrem de greu sa ma mut.
Aici am sa las prima imbratisare a lui D., prima mea noapte de iubire cu el, prima noastra cearta,nunta, perioada de sarcina, aici intre peretii astia am sa-l las pe Kiki mic, prima lui atingere,primii pasi, primul lui „mama”, toata copilaria lui mica o s-o inchidem la pachet si va ramane aici pe vecie intre peretii astia pe care azi ii iubesc si nu as fi vrut nicicand sa-i dau.
Dar in viata nu putem mereu sa facem numai ce vrem, in viata, din pacate, suntem nevoiti sa facem si lucruri care nu ne sunt exact in miez de inima.Nu as fi vandut apartamentul, dar nu am vrut credit pe 30 ani si nici sa vad cum chiriasi neciopliti imi mutileaza anii de munca si de investitii in ea.
Asa macar vom pleca demni, cu capul sus, impacati ca in urma noastra, in lucrurile si chiar in patul nostru va dormi o familie tanara, la inceput de drum , cu un copil mic, care s-au bucurat din suflet pentru orice lucru pe care il vom lasa lor.
Sunt trista rau si plang, urasc sentimentalismul asta pe care il am, mi-ar placea enorm sa fiu ca D., vesnic echilibrat, optimist si cu privirea numai catre inainte si catre „mai bine ne va fi „, sa nu ma leg de lucruri, decat de oameni, dar nu pot…
Am venit de la banca si m-am asezat pe marginea unei scari la capat de palier si mi-am imaginat cum alta femeie va dormi in patul meu, va face baie in cada mea si va gati in locul meu unde era pana acum „acasa”.
Si m-a cuprins atunci o stare de nebunie, mi-a venit sa merg la banca si sa le strig sa-si ia banii inapoi ca eu imi vreau casuta mea.A fost atat de greu s-o vand poate si pentru ca nu am dat-o deloc cu inima usoara.A fost un calvar vanzarea prin programul asta cu „prima casa”, dar despre asta nu am acum putere sa scriu.
Vreau sa cred ca am sa fiu suficient de matura si de tare incat despartirea mea de „acasa la mine” sa fie una lina si fara lacrimi multe dupa aceea.
Acum insa plang si ma uit la peretii astia si imi vine asa cumva sa-i strang tare de tot in brate si la pieptul meu si sa-i fac mici de tot si sa-i iau cu mine in peretii aia mari unde ne vom muta, vreau sa-mi impachetez tineretea incet si cu grija, retraind fiecare clipa cu tot sufletul meu, sa ma umplu cu fiecare clipa ce-a fost si nicicand nu va sa vie.

Acte necesare constructiei unei case

Pentru ca am primit mai multe mailuri cu rugamintea de-a posta poze si preturi si ce anume si cum anume am facut la constructia casei,incerc sa ma mobilizez sa scriu succint si cu poze, etapele de pana acum.
Pe data de 6 martie am bagat pentru prima oara mesterii pe santier, scriam aici ce bani am dat atunci dintr-un foc pe materialele de la inceput, am omis insa sa scriu si ce costuri a implicat toata birocratia asta cu actele pentru obtinerea autorizatiei de constructie.
Fiind un sat apartinand de o comuna din Ilfov, lucrurile sunt ceva mai relaxate ca la primariile de sectoare din Bucuresti unde am auzit ca se moare pe culoare ca sa-ti dea un aviz.
Inainte de autorizatie am fost nevoiti sa obtinem urmatoarele avize:
– avizul de la gaze ( 146 ron )
– avizul de la mediu (100 ron )
– avizul de canalizare (150 ron )
– avizul de salubritate ( 150 ron si ni l-a dat pe loc ca si pe cel de la canalizare )
– avizul de la Enel ( care a durat extrem de mult, o luna intreaga si a costat cel mai putin insa, 70 ron )
Cu toate aceste avize am mers la primarie si am depus 2 proiecte de construire in original + taxa de autorizatie care pe noi ne-a costat 1388 ron ( ea se calculeaza la 0.5% din valoarea totala a investitiei locuinta + anexe) + taxa platita la ordinul arhitectilor din Romania ( suna pompos, dar se plateste intr-un cont de BRD, de la orice sucursala BRD ), taxa ce a fost 139 ron.
Toate actele necesare autorizatiei de constructie sunt afisate in foto de mai jos:

Autorizatia ne-au eliberat-o in vreo 2 saptamani de la depunerea actelor, autorizatie careia i-am facut o copie si am lasat-o obligatoriu la santier in eventualitatea vreunui control.
Dupa obtinerea autorizatiei, am mers la Inspectoratul tehnic in constructii al judetului Ilfov unde am achitat si acolo o taxa de 250 ron si am anuntat ca vom incepe constructia ( se anunta cu 10 zile inainte de a construi propriu zis ), fiind totodata obligati sa expunem la vedere si sa construim un panou cu santier in lucru, in care sa trecem numarul de autorizatie, beneficiarul, modul in care construim ( cu firma sau in regie proprie ca si noi ), cand incepe lucrarea si cand estimam ca se va termina constructia.
Proiectul ne-a costat 1000 euro si am mai cheltuit pe cadastru teren 1300 ron .
Am dat mesterilor un avans de 2000 de euro ( daca m-as mai apuca inca o data de casa nu i-as mai da niciunuia un sfant macar, inainte de-a se apuca de treaba ), iar apoi am scris aici despre sapatul putului si despre minunata echipa a dlui.Petrache (pe care il recomand tuturor si caruia i-am mai dat 2 lucrari dupa noi), put care a costat pretul final 1186 euro, forat la 43 metri adancime, a treia panza freatica.
Dupa acest moment la care deja cheltuisem nu mai putin de 5100 euro, ne-am apucat propriu zis de constructia casei, despre care voi scrie etapizat, asa cum s-au si facut de altfel lucrarile.

Pascale si ardeleneşti

Hristos a inviat!
Anul asta am hotarat sa primim lumina sfanta in Ardeal.Desi sunt cu D. de niste ani buni, niciodata nu am reusit sa ne mobilizam si sa petrecem un paste ardelenesc, fiind mereu plecati prin alte zari sau stand pur si simplu in Bucuresti.
Legandu-se atatea zile libere si cu un Kiki marisor care intelege ce se ( i ) se intampla, anul acesta am hotarat sa o intindem cateva zile bune din metropola, probabil si datorita faptului ca la anul cu siguranta nu vom mai pleca nicaieri fiind primul Paste in casa noua si la sat.
Am incarcat totul in masina si am pornit la drum in jur de ora 10:30 dimineata.Ca de obicei, cand mergem in Ardeal, am pornit pe ruta Bucuresti-Ploiesti-Brasov-Sighisoara-Tg.Mures- Reghin-Bistrita.Intotdeauna asta a fost drumul cel mai scurt, parcurs cam in 9-10 ore de mers continuu, cu exceptia unei pauze de masa de maxim jumatate de ora, pauza ce o luam intotdeauna in padurea Bogatii.De data asta, drumul de la Reghin inspre Bistrita este in lucru si am facut pe drum fix 11 ore si jumatate, lucru care ne-a coplesit de oboseala.Surprinzator este cum Kiki, agitat maxim in cele mai multe moment ale sale, pe drumul cu masina sta nemisact in scaunelul lui, discutand diverse, cantand, dormind sau admirand peisajele.Din acest punct de vedere pot spune ca putini dintre copiii de varsta lui au un asemenea echilibru psihic incat sa stea aproape 12 ore nemiscati intr-un scaunel de masina.
Revenim insa la oile noastre, fragmentand in mai multe postari sederea noastra in Ardeal, pentru ca sunt mai multe chestii interesante despre care vreau sa scriu.
In acest prim post am sa descriu putin viata ardelenilor mei ( spun ai mei pentru ca este majoritatea familiei lui D. acolo si implicit si a mea ), felul total diferit de trai decat ceea ce traim noi,desigur in perceptia mea, felul lor de-a fi, de-a se purta, de-a primi omul.
De cum ajung in acel orasel de pe malul Somesului, ma invaluie instant o liniste, greu de descris in cuvinte, liniste care seamana cu cea din statiunile balneare.Este atat de multa pace incat absolut toti nervii ti se linistesc.De fiecare data cand ajung in Ardeal ma umplu de bine, de frumusete si de liniste, multa liniste.Nu degeaba iubesc ardelenii locurile lor de bastina, pline de verdeata multa, de pasuni intinse, de flori multe, tril de pasarele si multe animale.
Cum ii percep eu pe ardelenii mei?Ii vad blanzi si asezati, cu vorba lor domoala si cuvinte rulate, spuse unele fara de intelesul meu de oraseanca din sud, molcomi in tot ce fac si cumpatati in tot si toate, multumiti de putinul pe care-l au, dar fericiti sa-si vada “copchiii” oraseni, azi cu multe pretentii total de neinteles pentru ei.
Cu ce suntem diferiti noi de ei?Strambam din nas ca drumurile-s proaste, ca la animale miroase urat,suntem nemultumiti ca au asfaltat drumul si au facut podete noi in fata caselor si nu mai avem unde parca masinile mari si scumpe in care ne plimbam dosurile pe bani grei, facem observatii copiilor sa nu se murdareasca prin curtile pline de pasari, sa nu mearga desculti prin iarba de teama vreunei capuse, sa nu puna mana pe caine sau pisica de teama microbilor si de teama de a nu inghiti vreun fir de par.
Traim cu salarii duble, triple sau qvadruble fata de ei, avem masini si haine mai luxoase si mai scumpe decat ale lor, avem fite ca majoritatea copiilor nostri sunt dusi de mici pe te miri ce meleaguri straine la ski,la mari cu ape cristaline si foarte limpezi, vorbim cu emfaza de activitatile extracurriculare pe care majoritatea copiilor din orasele mari le fac dupa orele de gradi sau scoala, despre cat de bine si de elegant si-au petrecut zilele de nastere, despre mancarea bio-eco-raw-vegan spre care marea majoritate a mamicilor tinde sa le-o ofere copiilor lor, despre isterii nefondate si despre fite aiuristice.Dar nu avem timp sa ne bucuram de mai nimic din tot ce ne ofera frumos si calitativ viata asta.
Cu tristete trebuie sa recunosc ca in Bucuresti ( nu stiu de alte orase mari din tara), traim o viata cu mult mai slaba calitativ decat cea a ardelenilor mei si ca aceasta capitala ne ia cu mult mai mult din viata decat ne ofera.Tot ce-am scris mai sus nu are nicio valoare, dupa parerea mea, atunci cand te uiti cum isi traiesc in tihna altii vietile.
Se simt bine merci, “no binie, dară” cu salariile lor mici, cu haine cumparate de pe te miri unde( atatea magazine SH ca in oraselul asta nu am vazut niciunde !) ,cu mai putine fite si laudarosenii ca si noi, dar traind calm si asezat, intr-un mediu de vis, bucurandu-se tihniti de viata. Au joburi care se termina normal , la ora 16:30-17:00 ( si nu ca la noi de uneori cand ai inchideri de luna pleci si la ora 2 noaptea de la minunata multinationala unde esti sclav pe plantatiile strainilor), au distante mici de parcurs pana acasa si nu cu orele sau schimband ca mine fix 4-5 mijloace de transport la un drum), au prieteni cu care se vad dupa serviciu, pe la care trec uneori si zilnic intr-o pauza scurta de “un cafei”, au timp sa se uite pe la magazine, prin piete, sa-si faca linistiti o programare in timpul saptamanii la un coafor ( unde nu costa un tuns si un coafat cat o zi de munca dintr-o luna ), stau in curte si povestesc linistiti, hlizindu-se de chestii simple si perfect normale, mananca mancare sanatoasa din curtile lor sau direct de la producatorii care vin de 2 ori /saptamana in oras cu marfa proaspata si la preturi mai mult decat decente si chiar si carnea si mezelurile sunt cu mult mai ieftine decat la noi.
Este o lume in care eu, sincer, mi-as dori sa traiesc, desi D. isi doreste acum cu nesat nebunia asta de oras in care traim pe principiul ca “ai atatea oportunitati” la care as adauga eu, nu ai niciodata suficient timp sau buget necesar ca sa mergi, sa participi, sa si sa.
Mi-e drag rau Ardealul, l-am descoperit odata cu viata mea alaturi de D., ( desi m-am plimbat in tara asta in lung si-n lat cu maica-mea si taberele ei, in Ardeal mai departe de Alba Iulia nu fusesem niciodata ), mi-s dragi rau oamenii aia binevoitori cu graiul lor atat de fermecator, mi-e drag de frumusetea naturii, de gospodinele care pregatesc minunatii, de linistea si calmul lor, de taragoatele din muzica ardeleneasca si de cuvintele frumoase si intelepte din cantecele lor.
Desigur ca au si ei defecte si imperfectiuni, desigur ca si oamenii de acolo au problemele si ciudateniile lor, dar per ansamblu, Ardealul este o alta lume, o lume de vis si de basm pentru bucuresteanca de mine.