Despre admiterea la gimnaziu și un nou început

Anii de școală primară au zburat ca gândul, parcă mai ieri eram în prag de clasă pregătitoare, cu emoțiile aferente unui nou început.Acum suntem înaintea unui alt nou început,mai greu, mai complex, mai matur, doar că acum sunt mai rodată în ceea ce privesc emoțiile.Sau cel puțin așa vreau să cred!

Pentru mine, acești 5 ani au fost extrem de grei, consumatori teribili de energie și de timp.Au fost ani în care weekenduri la rând noi am stat în casă pentru a lucra suplimentar, deoarece alegerea învățătoarei a fost un eșec total.Fix povestea cu pomul lăudat…Nu aș acuza-o în totalitate, în primele clase primare și-a dat tot interesul, startul a fost unul promițător, însă, anumiți dubioși de părinți au reclamat-o că vă dă foarte mult de scris și de învățat.După inspecțiile aferente a lăsat complet garda jos, s-a ocupat și s-a rezumat strict la manual, aveați niște teme pe care le terminați în zece minute, cu un grad de dificultate minim spre deloc.Nu mai vorbesc de faptul că nu a interesat-o să participați la niciun concurs, să vă testeze în vreun fel în competiții cu alți copii.Iar eu mi-am dorit să exploatăm maxim în acești ani puterea ta de învățare.Am reușit cu rezultate maxime, doar cu ceea ce am lucrat noi doi împreuna, suplimentar.Te-am înscris individual la toate concursurile de matematică și rezultatele au fost pe măsură.

Atunci, în clasa a doua, v-a abandonat complet – și pe noi părinții la fel.Nu ne mai informa despre nimic, la ședintele organizate foarte rar nu ne dădea dreptul să vorbim, monologa și ne expedia după maxim 50 minute.De obicei, aceste ședințe deveniseră o arenă unde ”gladiatorii” clasei își aruncau cuvinte de ocară și se întreceau în urlat.Mi-era clar că nu se poate să continuăm și la gimnaziu în această formulă, nu mai suportam să aud afirmații de genul: ”ce atâta școală, azi ai bani și fără să înveți!Nu îi mai terorizați cu atâtea lecții!” ( în condițiile în care scriați minumum minimorum!)

În clasa a treia nu am înțeles ce s-a întâmplat brusc, cu tine, dar nu ai mai avut deloc chef să înveți.Îmi spuneau la after că refuzi să faci lecțiile, că nu mai ești copilul din anii precedenți.Ți se părea foarte greu dintr-o dată la școală, nu mai voiai suplimentar, nu te mai interesa nimic, doar desene animate și atât. A fost cel mai greu an din viața ta de elev, au fost multe provocări pentru mine ca și părinte, am știut atunci că dacă voi lăsa garda jos și voi abandona lupta, te vei pierde pe drum. Am scrâșnit din dinți și mi-am adunat toate resursele, am plâns când nu am mai putut, am urlat de furie, ai plâns și tu și te-ai revoltat de atâtea ori încât am crezut uneori că toate eforturile mele sunt zadarnice.De la copilul de 100 p la concursuri, luai 70 sau 75, nu te interesa nimic. Poate că erai obosit și aveai dreptate. Obosită am fost și eu, foarte tare obosită.După birou, seara la ora 20:30 când ajungeam acasă, o luam cu lecții corectate, explicații și uneori, după caz cu plânsete și revolta ta.

Am fost atât de furioasă în acel an, atât de nervoasă pe învățătoare, pe mine că nu te mutasem la altă școală după clasa a doua, dar mai ales deznădajduită, cu toată experiența mea cu copiii, nu înțelegeam și nu reușeam să te mai motivez nicicum.Mi-ai spus adesea că ți se pare foarte grea clasa a treia( și chiar este o clasă grea, cu absolut tot felul de cunoștințe noi, cu multă materie), că nu îți place ce faci la școală și te plictisești tare. Am schimbat tactica, după primul semestru de chin și groază.Explicam tot acasă, nu mă mai interesa ce faci la școală, mergeam in weekenduri cu lecțiile înainte ca atunci când ți le preda în clasă să nu ți se mai pară atât de grele.Lucrurile s-au îmbunătațit considerabil și rezultatele acestei metode nu au întârziat să apară.După clasa a treia am simțit că renasc.Vacanța de acum un an a fost ca un balsam pentru sufletul meu chinuit în acel an școlar.Nu știu dacă vă puteți măcar imagina cum este să lucrezi o zi întreagă la birou și când vii seara acasă, să te apuci să predai în avans lecții, să corectezi teme în paralel cu gătit, aranjat prin casă, etc.Este crunt, mă mir cum nu am clacat psihic în acel an.

Septembrie trecut m-a prins traumatizată după clasa a treia, am hotărât să renunțăm la after definitiv( a fost unul dintre motivele pentru care s-a revoltat în clasa a treia, pentru că da, refuzul de a mai învăța ca înainte era o revoltă împotriva mai multor lucruri), am hotărât să adoptăm o atitudine pașnică din ambele părți care să ne facă bine la căpuț amândurora.

Și nu știu, efectiv, peste vară, ce miracol s-a produs – copilul de dinainte a revenit! Dragostea lui pentru matematică a reapărut, la British făcea iar lecții singur, s-a reapucat de cântat la pian, a vrut iar concursuri, lucrat suplimentar,tot ce făcea înainte benevol, fără să stau continuu după el și mai ales fără să îi impun ceva anume.

M-am liniștit și mi-am văzut de ale mele, lucram in w/e suplimentar, dar repede și apoi ne vedeam de alte treburi.

Undeva, în luna octombrie a anului trecut, la sfârșit, a venit de la școală și m-a întrebat dacă sunt de acord să meargă la Vianu din clasa a cincea.Dacă nu vreau Vianu, măcar la Moisil să fiu de acord să se ducă. Am înțeles că se discutase la școală ceva și cineva i-a insuflat această dorință, motivându-l.Toți anii de școală primară a avut în clasă alți doi băieței foarte bine pregătiți, de care se ocupau părinții în privat.Ei au fost meditați din clasa a doua la matematică, căci au știut clar că vor să meargă la Vianu, la gimnaziu. Eu nu am fost de acord să străbatem Bucureștiul încă de la clasa a 5-a, îmi doream doar să îl mut într-o clasă mai bună, cu părinți mai implicați și mai serioși în ceea ce privește învățătura. Fiindcă și copiii din clasă aveau aceeași atitudine față de școală ca și părinții lor, iar eu încă cred cu tărie că studiile,educația și cultura unui om sunt cele mai de preț daruri pe care un părinte i le poate face copilului său.

Am stat și am analizat cele două opțiuni, clar Vianu pica, iar de Moisil auzisem numai de bine, însă am înțeles că presiunea este uriașă pe cei de la gimnaziu. În plus, eu nu l-am meditat niciodată pentru că are o capacitate enormă de înțelegere a matematicii, de mic face niște calcule în cap, pe care eu și acum le fac numai pe calculator.Rezultatele lui au fost la fel de bune,în toți anii de școală, la fel ca ai celor doi băieței meditați continuu, așadar nu am simțit nevoia să îi pun meditații.Am murit eu pe baricade, dar nu l-am lăsat să se piardă la mate.Căci dacă pierzi șirul înțelegerii, mate devine un bau-bau și greu recuperezi.

Să mă apuc in noiembrie să caut meditator pentru Moisil, a fost o loterie, pe care am pierdut-o. Toți profesorii buni, care meditau copii de școală primară, pentru astfel de examene, aveau deja foarte multe meditații luate încă din anii precedenți, deci eu m-am trezit nu tardiv, ci extraordinar de tardiv.

Am continuat să lucrăm suplimentar mate și română (de data asta am hotărât că trebuie în fiecare zi), m-am uitat pe materia din anii precedenți de la examene, am cumpărat culegerile lui Bălăucă și am băgat mare. Deși sunt absolventă de liceu pedagogic, metodele matematice s-au schimbat și de anumite lucruri nu am auzit nicicând( pe vremea mea nu am auzit niciodată de principiul cutiei ), așadar am apelat la o doamnă învățătoare care organiza cercuri de mate, să ne ajute cu ceea ce nu mai știam eu.

Fix 2 luni a ținut bucuria, a venit peste noi pandemia, doamna nu dădea meditații online, așadar iată-ne iar pe cont propriu, Dacă la română nu am avut nicio problemă, la mate erau lucruri pe care chiar nu le știam ( deh, materie de clasa a cincea în cea mai mare parte).Am căutat, întrebat, ne-am uitat pe net.

Una peste alta, la final de clasa a patra, înainte de examenul la Moisil, a lucrat 5 caiete studențești pline, 4 culegeri si toate testele date în anii anteriori la Moisil, Cantemit Vodă, Lazăr, Șaguna și Meșotă din Brașov.

Nu am avut nicio așteptare când l-am înscris, am fost conștientă că va concura cu niște copii care s-au pregătit ani buni cu meditatori care știu exact tipul de probleme ce trebuie lucrate pentru astfel de examene.

Au fost 5,5 pe un loc, 320 copii înscriși pe 60 locuri. După examen vedeam, cât am așteptat afară să iasă, cum ieșeau șiruri- șiruri de copii plângând, iar eu mă stresam cumplit, gândindu-mă că dacă cei care s-au meditat atât ies plângând și spunând că nu prea au făcut la mate, oare copilul meu cum s-a descurcat și ce a știut el să scrie din tot subiectul?

Nu știu dacă am scris vreodată despre faptul că al meu băiat are un echilibru emoțional extraordinar atunci când este în public?!Acasă miaună, plânge, se mai și tăvălește așa, cât este de mare și lung, urlă, țipă, tună și fulgeră, însă în public este impecabil.A ieșit de la examen ( au dat și română și mate in aceeași zi, la diferență de 40 minute), mulți în jurul nostru plângeau, se tânguiau, el a stat falnic ca bradul și mi-a spus :” am făcut la română aproape perfect, la mate nu sunt sigur că iau o notă mare, dar am scris la tot câte ceva!”

Acasă a plâns, după ce s-au afișat baremele la mate, mi-a spus că îi este ciudă că nu a făcut mai mult la mate.Noaptea, în jur de ora 24 s-au afișat primele rezultate, a stat cuminte și am numărat pe toți cei dinaintea lui și….era primul picat după linie, adică al 61-lea. Am plâns atunci, plâng și acum, când scriu, când îmi aduc aminte de chipul lui brăzdat de emoția puternică pe care a simțit-o când s-a văzut primul picat.A fost ceva cumplit, mi-a spus plângând că dacă pica al douăsutelea sau whatever ce loc, nu îl durea așa cum s-a întâmplat în cazul primul sub linie.A plâns mult, două zile de w/e au fost de coșmar, a fost atât de trist și de dezamăgit, dar luni s-a remobilizat.

Căci…și-a făcut și o variantă de back-up, în cazul în care pica la Moisil, voiam oricum să plece din clasa aia, așadar l-am înscris și la un alt colegiu, unde luni s-a dus și a dat alt examen, a intrat al treilea, cu 9,70, la o clasă de engleză intensiv.

La Moisil am făcut contestație doar la mate ( la română a luat 94 p și la mate 55), după contestație a scazut la 51p, deci a devenit al patrulea picat și așa a și rămas.Doar că diferența între el și alți picați este că el a ajuns aici prin muncă multă și forțe proprii, doar cu 2 luni de meditații. Sunt copii pe care îi știm, au picat cu note foarte mici, după ani de meditații la mate.Cel puțin el iși știe acum valoarea adevărată la mate, în competiție cu alți copii foarte buni.Faptul că a fost al 61-lea din 320 este un lucru foarte mare pentru mine, indiferent de rezultat.

Așa a fost să fie, nu a fost Mosilul drumul lui, i-am explicat că în viață sunt lucruri deja ”aranjate” de Univers, și oricât ne-am opune să se realizeze, ele au parcursul lor și nu putem să le schimbăm.

A trecut tristețea aceea, s-a bucurat enorm de reușita la colegiul celălalt, așteptăm cu emoție începerea noului an școlar.Mă bucur enorm că va fi în aceeași clasă ( este de fapt o singura clasă) cu 3 copilași cu care a fost la cealaltă școală în aceeași serie, ba cu unul dintre ei chiar în aceeași clasă.

Mi-au trecut emoțiile, am răsuflat ușurată pentru încheierea ciclului primar, sunt fericită că am scăpat de școala aia, de clasa aia mai exact, de părinții din acea clasă și de tot mediul ăla nesănătos pentru copil.

Am alte așteptări de la noii colegi, de la colegiul respectiv, de la gimnaziu.Sper să pot scrie aici, după primele săptămâni de școală, impresii pozitive, să avem o(un) dirigintă /e implicat și să fie altfel decât în anii petrecuți în școala primară cu doamna învățătoare.

Adio copilărie, bun venit preadolescență! Sper să fii blândă cu noi, la fel cum sper într-o educație mai bună pentru copilul meu.