Cum e la noul job

Fix acum 2 saptamani am inceput activitatea la noul job.Inca mi se pare ireal ca ma trezesc la ora 7:00 ca sa ma pregatesc  ( mai nou servesc si micul dejun ) , iar pana la birou fac fix 5 minute cu masina, asadar la ora 8 intru pe usa biroului.

Sunt 2 luni fix de cand am terminat cu agitatia din viata mea, de cand am pus punct unui capitol infect.E drept, la multinationala anterioara nu mi-a placut niciodata atmosfera, colectivul, fitele si pretentiile, dar, mai ales, nu mi-a placut mediocritatea oamenilor care veneau la job sa stea pe canapele sau in camere de relaxare si la tigara continuu.

Am fost si eu fumatoare ( si inca una foarte pasionata, la un moment dat, cand faceam ghidarie, ajunsesem si la 2 pachete de tigari pe zi si 4-5 ness-uri- Zombie ), dar niciodata la birou nu am fumat din 20 in 20 minute.

In fine, mi-a fost foarte greu in cei 3 ani cat am stat la jobul acela sa ma obisnuiesc cu vesnicele schimbari, cu vesnicele discutii din departamentele de suport despre cum sa facem sa obtinem banii de salarii,ce artificiu gasim luna asta ca sa avem si noi buget sa luam toner la imprimanta si foi A4, in timp ce altora li se dadeau cafele fara numar ( acolo nu aveam buget fix ! ), hartie cu matase, la baie, sa nu-si zdreleasca curu’ si li se permiteau niste mofturi anormale pentru un serviciu.

Poate sunt batrana, poate vin dintr-o alta generatie, poate sunt eu dusa, dar eu stiu si asa functionez, ca la serviciu merg ( doar d-aia plec de acasa de langa ai mei cei dragi  )sa muncesc.Nu merg nici sa stau la povesti non-stop( atentie, eu oricum sunt povestitoare de felul meu si destul de sociabila ), nici sa imi bag nasul cine si ce munceste si cat, nici sa o frec pe menta pe culoare doar asa ca sa zic ca am un job.Nu, frate, eu ma plictisesc daca nu am actiune, daca nu am treaba.Te dai si pe net, dar cat sa te dai, cat sa te uiti pe youtube si alte kkturi? Ori in acea companie oamenii asta faceau.Caci se transformase in call center si stim cu totii ce fel de oameni se angajeaza pe acele pozitii, habarnisti complet, dar cu pretentii uriase, ca au venit la Bucuresti si vor salarii enorme ca au si chirie si leasing la masina si copilul la gradinita particulara si rate la mobila si astea toate fara background profesional, dar pe principiul „eu am facultate si master „.

In plus, orice job unde nu te poti dezvolta deloc, pe mine ma seaca rau la un moment dat.Nu poti sa faci acelasi lucru ani de zile fara sa inveti nimic nou, fara sa ai vreo perspectiva de evolutie.

Acum sunt la o firma relativ mica (aproximativ  100 de persoane), in cu totul alt domeniu si in cu totul alt mediu, in sensul ca oamenii cu care lucrez , sunt in marea majoritate oameni simpli, fara prea multe studii, fite si balarii.

Este adevarat ca eu am un mare atu si anume, acela ca pot vorbi cu o usurinta fantastica cu toate tipologiile umane, cu oameni din toate domeniile, din toate mediile proveniti, etc.Nu am trac, nu ma fastacesc, nu am nicio problema in a relationa cu oricine.Si asta  numai datorita anilor mei de ghidarie.

Asadar, oamenii astia sunt extrem de cuviinciosi, majoritatea sunt de varsta mea sau mai mici, nu exista barbat ( marea majoritate sunt barbati ) care a intrat pe usa biroului sa nu fi spus „sarutmana doamnelor”. Si nu, nu tin mortis sa mi se spuna sarutmana, dar tin mortis ca atunci cand ne intalnim pe culoar sau in lift, sa deschizi gura si sa ma saluti,chiar daca tu esti in alt departament si nu lucrezi zilnic langa mine.Ori la multe companii mari, oamenii nu se saluta intre ei, nici nu se observa unii pe altii in anumite cazuri.

Un alt aspect este faptul ca, desi lucrez in open space acum,  este o liniste perfecta si se poate lucra legat, cum spun eu.In partea cealalta, desi lucram singura in birou (apropos urasc sa stau singura in birou ! )  continuu intra cineva si ma intreba cate ceva, detestam sa fiu deranjata continuu fara sa ma pot concentra sa scriu macar un mail cap coada, legat.

Diferenta acolo era ca nu aveam o echipa, daca nu stiam sa fac ceva trebuia tot eu  „sa sun un prieten”, aici daca am ceva de intrebat, imediat exista un raspuns pregatit.

Imi place si e o provocare ca fac si conta primara aici, mi-am dorit mereu sa fac un curs de conta sau sa am posibilitatea sa invat de undeva ca nu se stie niciodata cum evolueaza lucrurile si imi deschid vreun birou de conta, mai ales ca am spatiu suficient acasa.

Un alt avantaj de aici este flexibilitatea programului ( il aveam si in partea cealalta, numai ca din Pipera unde sa ajung sa imi fac treburile de pe langa casa?), faptul ca la pranz merg acasa sa mananc si nu ma mai car cu traiste cu mancare si nici nu mai mananc mancarea plina de vegeta si alte balarii de pe la diverse „take away” din  Pipera .

Spre exemplu,.ieri, fiind foarte cald, nu am mai mers la pranz acasa, ci am fost in pauza de masa la un salon sa imi fac pedichiura.

Chiar ieri m-a sunat o fosta colega si ma intreba daca nu regret mediul din multinationala si nu mi se pare nush cum ca lucrez la o firma care nu e un brand pe piata.Pe bune? E minunat! Lasa ca nu brandul ma incalzeste pe mine, ci faptul ca atunci cand Kiki va incepe scoala ( care este la 10 minute de birou ), dau fuguta si il iau, il duc la ai mei si e totul happy.Iar seara, cand va veni iarna grea fac nu 5 minute, ci 10 minute pana acasa.Si una este sa faci overtime si apoi sa pleci din Pipera in capatul celalalt de oras, iarna, pe viscol, si alta este sa vii in 10 minute, eventual in pantofi ca nu merg pe jos deloc, si sa intri in birou.

De aici probabil ca nu vor mai fi oportunitati sa plec in afara pe banii companiei, dar totodata in aceeasi companie in care am fost am colegi care lucreaza de 6 ani acolo si nu au fost nici la Predeal pe banii companiei, la mine se pare ca a fost o conjunctura favorabila si rezultatele mele i-au determinat sa ia acea decizie.

Un mare minus pe care il resimt aici este faptul ca nu mai conversez deloc in engleza si probabil am sa-mi pierd fluenta, dar in viata nu le putem avea pe toate, asadar, eu sunt mai mult decat fericita cu alegerea pe care am facut-o.E drept, am avut noroc de colegi si sefi ok, lucrez cu sefa mea zilnic, in birou si e perfect natural si femeia super ok.Sunt deschisi la idei noi, sunt moderni si sunt mai mult decat draguti, nu numai cu clientii ( caci acum lucrez si cu clienti, furnizori multi,etc. )cat si cu toti angajatii.

E un mediu mai dinamic, imi place mult mai mult decat inainte, ai contact si cunosti tot felul de oameni, sunt incantata si imi place.

Imi amintesc ca la locul anterior de munca, din primele saptamani am fost extrem de dezamagita si am vrut sa plec.Am plans chiar, o perioada, ca nu imi placea nimic si de nimeni.Si s-a dovedit inca o data ca flerul meu la oameni functioneaza perfect si ca, atunci, cand am spus despre o persoana ca e psihopupu, nu am gresit cu nimic.Oamenii care mi-au fost nesuferiti de la bun inceput m-au convins de o mie de ori ca sunt de kkt si nu merita nici macar sa ma preocupe ce si de ce au zis sau au actionat intr-un anume fel.

M-am maturizat si asta am inteles-o din faptul ca nu mai sunt atat de luptatoare ca sa demonstez eu ceva oamenilor si sa ies mereu invingatoare.Am invatat sa si pierd, cu capul sus, am invatat ca in viata nu iesi mereu pe primul loc si mai bine pierzi acum decat sa te complici mai tarziu, am invatat ca fiecare pasare pe limba ei piere si uneori este perfect sa o lasi sa piara ca sa nu te omoare ea pe tine, am inteles dupa multi ani ca exista lucruri la care trebuie sa renunti in viata pentru a obtine pacea sufleteasca.

Anunțuri

Am luat-o, e a mea !!

Mai intai a fost vazutul si placutul.Am luat-o delicat de la locul ei, am pipait-o, am atins-o si apoi, vertiginos, mi-am bagat piciorul in ea.A fost dragoste la prima vedere.

Vinerea trecuta am iesit glont pe usa biroului,am fost acasa sa schimb mica mea masina cu cea mare a sotului meu in care incapea, mi-am luat din zbor puiul si cardul si m-am infiintat la Decathlon.

Am cumparat-o, e doar a mea, i-am cumparat si aparatori, si o protectie din gel pentru sa, am pus-o in masina si dupa 10 minute pedalam de zor pe malul lacului, impreuna cu Kiki.

Nu mi-am luat nu stiu ce bicla performanta, e la fel ca si a copilului, un B-twin care ne satisface momentan absolut toate nevoile noastre de miscare.

De vinerea trecuta din doua in doua zile ne plimbam seara si cutreieram si strazi si carari de padure si lacul.

Exceptand durerile din prima zi ( cel mai tare a durut fundul !! ) , este o placere extraordinara sa ma dau cu bicla.

Am descoperit zilele acestea ca ma relaxeaza maxim plimbatul, fac miscare si descopar lucruri multe pe care doar din curtea mea nu am avut ocazia sa le vad.

Descopar zilnic zone minunate din aria unde ne-am mutat si nu regret o clipa macar ca am facut alegerea de a parasi Bucurestiul ( ma rog, la 5 minute de Bucuresti nu prea se cheama ca l-ai parasit, doar ca pe CI-ul meu scrie ca stau la Ilfov county  )

Asadar, una dintre dorintele de la 38 s-a indeplinit !

38

Anul ce-a trecut a fost unul extrem de greu si de solicitant pentru mine, multe din bucuriile pe care inainte le aveam nu le-am mai dat importanta fiind vesnic focusata pe niste kkturi.

Si dimineata ma trezeam si acum imi este si teama de gandurile pe care le nutream.Am tot ce-mi trebuie: sanatate , ca este cea mai de pret, un copil frumos si destept, talentat si dulce, un sot bun, o casa in care am tot confortul si o curte plina de flori.

Mi-am regasit linistea, 38 i-am imbratisat voioasa ca altadat’, m-am trezit purtata de viata intr-o noua echipa de oameni care sunt foarte faini, facand lucruri noi si provocatoare.

Imi place cum a debutat  acest 38.

Ma simt implinita, vesela cum ma stie majoritatea lumii, rad iar zilnic mult si des, imi fac planuri de vacanta si pe mai departe.

Imi doresc enorm, avand cu mult  mai mult timp liber, sa-mi iau o bicicleta si cu Kiki sa cutreier padurea, lacul si imprejurimile, am sa merg din toamna si la aquagym in perioada cat Kiki va fi la orele de inot, vreau sa mergem iar sa ne plimbam impreuna toti, sa mergem la filme, la teatre, prin parcuri.

Imi doresc mult sa ma revad cu oameni dragi mie, oameni pe care i-am abandonat si vesnic gaseam scuza de kkt ca am treaba multa la serviciu, sa fiu alaturi de ei in momente importante pe care le-am ratat tot din lipsa de timp.

Deci, 38-ule esti promitator, sper sa imi aduci mai multe satisfactii decat 37.

Sa traiesc si sa fiu sanatoasa !( imi urez si eu pe langa zecile de urari primite de la oameni dragi carora le multumesc din suflet  )

P.S: exact pe 20, de ziua mea, s-a dat rezultatul la examenul de titularizare.La cat de putin am invatat, nota peste 5 pe care am luat-o a fost ca o binefacere.

Pensiunea Elia, Bran

Prima plecare a lui Kiki, din vacanta asta, a fost la munte.
Am ales Branul, fiind o zona verde, cu aer curat si multa mancare buna.Castelul l-a vizitat de mai multe ori, prin bazar a fost si dat fiind ca e vesnic aglomeratie, am hotarat sa gasim o pensiune ferita de multimi de oameni.
Am luat o camera la pensiunea Elia , in Sohodol.Initial am hotarat sa stea 10 nopti, cu pensiune completa ca si masa.
Camera costa 70 lei / noapte, pensiunea completa 75 lei / persoana adulta /zi, Kiki nu a platit nimic pentru mancare.
Se ajunge relativ usor, se merge pana la iesirea din Predeal si acolo am virat la stanga spre Zarnesti.Drumul e superb, desi e plin de curbe.Se merge pana la Tohanul Nou si la primul semafor din Tohan se vireaza la stanga pe strada Sohodol care merge in satul cu acelasi nume.
Pensiunea Elia este semnalizata pe un stalp cu un banner, are parcare in curte, desi daca vin mai mult de 3-4 masini odata nu imi pot imagina cum ar putea toate incapea in aceeasi curte.
La momentul la care i-am cazat pe ai mei si pe Kiki, era singura camera ocupata din intreaga pensiune.
Camera mica, mititica, un pat dublu si un fotoliu extensibil,baia foarte mica si cu scurgerea de la cada defecta, astfel incat atunci cand o foloseai se umplea pe jos de apa si vesnic era ud si stateai cu mopul in mana.
Mancarea grozav de buna, eu am stat 2 zile ( am dormit cu ei in camera si nu am platit nimic pentru cazare )si am mancat niste bunataturi bio, facute cu produsele din curtea proprie, gustoase si proaspete.
Cei 75 ron /zi ca si pensiune completa isi merita banii, mancarea fiind din abundenta, iar copilul manca gratuit acelasi meniu ca si adultii.
Aer curat, gradina mare, loc de joaca urias, liniste pentru odihna, hrana sanatoasa si gustoasa, curatenie, gazdele amabile si serviabile tare.Cam astea ar fi plusurile.
Ca si minusuri:
-clar, pe primul loc e baia cu lacaraia ei.
– fara semnal la telefon si fara wi-fi functionabil
– un dulap de haine incapator pentru 2 adulti ar fi binevenit
-cand am discutat pentru rezervare cu baiatul gazdelor, mi-a promis ca o sa calareasca Kiki ponei ( contra cost, desigur ), la fata locului am aflat ca poneii sunt ai vecinilor si pana in final nu i-a vazut nimeni
– cand am intrebat cum se poate ajunge la ei daca nu ai o masina personala, acelasi fiu mi-a spus ca exista tren Bucuresti- Brasov si de acolo o masina care pleaca din Brasov spre Sohodol si invers.In realitate, eu am plecat cu tata pana la gara din Brasov, o alta doamna care sosise din Brasov a luat taxiul.
– nu ai nimic de facut in afara de a te plimba, e destul de plictisitor daca nu folosesti masina personala pentru a te vantura pe ici, pe colo.
– nu exista magazine, farmacie e numai la Bran la 6 km, exista insa in Tohanul Nou si Mega Image si mai multe magazine, restaurante.
Dar oriunde ai merge exista si plusuri si minusuri, in final au stat numai o saptamana pentru ca Kiki a facut febra si vremea se stricase, nu avea rost sa stea blocati intr-o camera cu un copil bolnav.
Le-a placut mult,mai ales ca bunicii si Kiki nu folosesc nici wi-fi si nici prea mult telefonul, daca s-ar remedia si minusurile mai sus amintite chiar ar fi o vacanta de vis.
De la Brasov la Bucuresti eu am venit mai mult decat comod, cu un tren privat de la Regiotrans, bilet cumparat pe net, 26 ron calatoria, aer conditionat in tren, fara a fi aglomerat ( e drept ca era in timpul saptamanii ).
Per ansamblu,o nota de 8 ar lua vacanta asta din partea lor.
Fotografii nu am facut decat cateva, dar nesemnifcative, va puteti uita pe turism info. pentru a vedea cum arata.

Nu aduce anul, ce aduce ceasul !

Ieri m-am prezentat la examenul de titularizare, asa, taras-grabis, fiind sigura ca voi parasi sala de examen imediat ce voi primi subiectele, intrucat era prima oara in viata mea cand ma prezentam atat de slab pregatita la un examen.
Si iaca vin subiectele, la gramatica super usor, am facut in 5 minute toate subiectele ( sa gasim sinonime, sa facem 2 enunturi cu niste omofone, sa stabilim functia sintactica si valoarea morfologica a unor cuvinte, sa facem un enunt cu un atribut substantival genitival).
Booon, scriu eu toate astea, trec la literatura unde ne-a dat basmul cult frate, deci ia si scrie mama lu” Kiki despre Harap Alb.Si am scris frate de am innebunit, le-am dat alora niste antiteze si niste descrieri a celor 2 personaje de m-am crucit si eu de unde dreq imi veneau ideile alea atat de dashtepte.
Mey si dupa ce i-am mai cerut unei babaciuni de supraveghetoare, acra si severa de parca mancase un kilogram de lamai inainte de examen, inca o foaie, ajung la partea de metodica.Si scriu la unul dintre subiecte, scriu si scriu de si pixul o luase razna ca nu prea mai voia sa scrie, ajung si la al doilea subiect de la metodica si ma ia cu rau.Nu stiam nimic, dar cand spun nimic, nimic.
Nu mi s-a mai intamplat asta, sa nu fiu capabila sa scriu 2 vorbe.
Dar hai ca doar nu m-am dus acolo sa iau nota 10, eu zic bogdaproste daca iau si 5.

Asadar, acum ca v-am zis cu titularizarea, stati sa va zic faza vietii mele.
Acum 2 zile cand eram intr-o mare febra inainte de examenul de titularizare,asezata ca o zana in varf de pat cu jde mii de foi in jurul meu, ma suna unu’ca cica am aplicat eu pentru o pozitie vacanta la el la companie.
Habar nu mai aveam cand si cum am aplicat, habar nu aveam cine si cu ce se ocupa oamenii astia,habar nu aveam cine si cum am ajuns eu sa aplic la ei.
Si-l intreb asa sictirita unde au locatia, gandidu-ma ca imediat ii voi da un super reject pe motiv ca „sunteti extrem de departe de mine!”.Baiiiiii, si-mi spune ala de la telefon ca sunt pe 5 strazi mai incolo de mine ( cu masina 5 minute ) si daca ma pot duce la o intalnire.
Vai mama mea, sar din pat, facand slalom printre foi, ma imbrac ca o diva si ma zugravesc bine si bag forja pana la om.
Pfff, asa ocazie nu puteam sa scap, zau asa !
Mi-a placut ca m-a primit intr-un birou misto si desi avea masa directoriala , s-a asezat pe o canapea alaturi de mine, ne-am tutuit si am vorbit „prieteneste”.Fara rigiditatea si fara „profesionalismul”de la atatea alte interviuri la care am fost.Simplu, concis, cine sunt si ce vor, cine sunt eu, ce stiu sa fac si ce vreau.
Si-mi spune ca el imi poate da „doar”salariu x ( haoleu, sa-mi pice fata, ca e exact cat salariul meu de la corporatie, fara tichetele de masa ),ca va trebui sa ma ocup de asta si de ailalta si sa-i spun a doua zi daca vreau.
Meyyy si ieri semnai contractul, azi a fost prima mea zi de munca.
Dar stati asa, m-am trezit la ora 8:00, m-am primenit, imbracat, zugravit mecla si la ora 8: 50 am iesit pe poarta, m-am oprit si la benzinarie si mi-am pus niste carburant, ca la ora 9:00 sa intru pe usa biroului.
Ati lucrat vreodata atat de aproape incat in pauza de masa sa vii acasa sa mananci?
E ireal frate, dupa atatia ani de naveta in Pipera, mi se pare ca visez.Pe bune ! Cum dreq sa faci 5 minute pana la birou?
Iete si curatenie luna in birou, cafea aburind pe masa gata pregatita de tanti de serviciu, sticle de apa plata si minerala in frigider, la discretie, racoare si relaxare frate.
Pe la ora 16:00 ne-am pus pe niste rasete d-alea pericol, deh! intre timp se sudase echipa, m-am integrat adica in the new team :-), iar la ora 18:00 am iesit pe usa si la 18:05 intram pe poarta.

Bah, ma iubeste Bunutul, pe bune daca va mint !Ori am mancat ceva cand eram mica, dar in cantitati fabuloase sa am norocul asta.
Nu am avut un serviciu langa casa decat o data in viata mea, cand lucram in Grecia si locuiam in hotelul de deasupra biroului.In rest, vai steluta mea ce navete am facut !
Gata, va pup, merg sa ma odihnesc ca maine e alta zi de serviciu !

Pregatiri de examen

Maine dau examenul de titularizare.
Buey, ma apuca asa neshte frici de zici ce-i aia.Si asta pentru ca desi citesc de vreo 3 saptamani de ce Ghita si Lica Samadaul cel smardoi erau sogori, de romantismul lui Eminescu pe care toata viata mea l-am invatat groaznic de greu, despre Jocul Ielelor, parca nu retin nimic.Pfff !
Gramatica merge ca unsa, nu am uitat prea multe chestii, didactica si metodica sunt fixate bine in capsorul meu de la bac, dar la literatura e de belea.Mie niciodata nu mi-a placut sa invat ca un papagal un comentariu ( mai nou se face un eseu si nu un comentariu! ), caci eu am „papagal” si pot scrie liber despre chestii pe care le cunosc.Dar acum, in cazul de fata, Jocul ielelor nu-l cunosc si nici Ion Barbu nu m-a determinat sa-l cunosc in profunzime.
Bai si e grele rau, p-astia trebuie sa ii tocesc cum s-ar spune.Dar mi-e lene, rau.
Si mai e atat de putin ca imi suiera prin cap numai fraze luate una de ici si alta de colea, nimic sigur cap coada.
Si acum mai e si maturizarea asta a dreq, care ma face sa ma cuget cat de naspa ar fi sa iau o nota mica ( eu nu am avut ever note mici, sub 7 ), mi-ar fi jena sa apara numele meu pe o lista si in dreptul numelui nota 2.50
Acum am alt stres si alta „distractie”. Sper sa fie bine, sa nu ma fac de cacao grav !
Examenul va dura 4 ore si va avea subiecte de gramatica, de literatura, de metodica si didactica.Pentru mine nu este importanta titularizarea, este important sa iau o nota intre 5 si 7 ca sa pot beneficia de un post intr-o gradinita.Nu mi-ar placea sa ma titularizez direct intrun loc unde nu stiu daca o sa-mi placa ce gasesc.Si aici ma refer de la dotarile gradinitei pana la directorul unitatii.
In zona in care locuim acum sunt o multime de posturi vacante scoase la examen in gradinite.Ma mai salveaza nota 10 luata la lectia de inspectie pe care am sustinut-o in luna iunie.
Restul… e doar noroc sa pic pe subiecte si sa-mi fie condeiul usor !
Wish me luck !

Vila Camelia, Sinaia

Corporatia aduce cu sine si lucruri bune pentru un om, nu numai kkturi de politici si oameni aberanti ( trebuie neaparat sa fac un post despre ‘telectualii aia pe care i-am avut eu in companie si au plecat la un moment dat, de suparare ca nu aveau sapun cu aloe vera si curpapir parfumat la buda ! ) :-))
Unul dintre avantajele companiei unde am fost era faptul ca printre alte beneficii cu gym-uri si 5% jdemii de reduceri la pizze, brice si carice ( cred si eu ca dupa atata pizza si junkfood iti da o mega reducere la gym sa dai jos dreq toate caloriile), aveam si posibilitatea sa ne reportam de pe o luna pe alta banii necheltuiti din suma alocata respectivelor beneficii lunar si cand se strangea de-o duda sau o maslina puteai sa pleci intr-o excursie in tara sau sa-ti achizitionezi un curs.
Desigur ca achizitionarea cursurilor, cand eu abia aveam timp sa ma vad cu husbandu’si cu fi-miu, era ceva utopic, am strans niste banuti ca sa mergem cu famelia toata la un turism intern.
Si cand puteam gasi o ocazie mai buna decat de ziua lui fi-miu, care in acest an a refuzat politicos ( in ultima jumatate de an este extrem de formal si politicos copchilul 🙂 ) o destrabalare de cateva ore impreuna cu puradeii de varsta lui, preferand 3 zile la Sinaia pe motiv ca „nu am vazut casa lui George Enescu !”.Asta da ‘telectual de mic, parol de onor !
Si achizitionez pachetul de 2 nopti si 3 zile la vila Camelia din Sinaia.
M-am gandit ca la pretul de 230 ron/ noapte o sa gasim o mega pensiune cu tot ce-i trebuie.Mentionez ca in acesti bani era inclus si micul dejun.
Am ajuns undeva pe la pranz intr-o vineri, pe 21 mai, ne-am parcat si ne-am descarcat bagajele.
Camerele duble pe care le-am primit au fost la etajul intai ambele, camera noastra maricica ca si spatiu, dar foarte intunecoasa si cu un miros de vechi impregnat in toate lucrurile din camera.
Baile dotate cu tot ce trebuie, usa insa dintr-un lemn naspa, taiata la baza aiurea, neinchizandu-se complet, cada si chiuveta vechi de tot, caloriferul nevopsit si cu aer de neingrijit.
In cada era un covoras de baie cu un aspect imbacsit, pe care eu am si alunecat cand am pus piciorul ( desi rolul lui este unul antiderapant )si l-am scos imediat.
Tot la minusuri am sa trec si scartaitul parchetului vechi.Astea-s minusurile valabile pentru camerele noastre.
La fel de deranjant a fost faptul ca am picat in aceeasi perioada cu un grup de seniori din Israel, oameni civilizati si cu bun simt, dar veniti sa se distreze la Sinaia.Mancau in livingul vilei si tot mirosul de mancare era prezent la noi in camere, seara cand dansau si cantau se zguduiau peretii si pana la stingere nu te puteai culca, uita la teevizor decat dandu-l foarte tare, deci pentru familii cu copii mici nu e recomandabil.
Ca si plusuri as avea de adaugat:
– ospitalitatea personalului
– amplasarea vilei foarte aproape de centrul orasului
– linistea si natura minunata din jurul vilei
– arhitectura si decorul interior, cu niste vitralii superbe la geamurile livingului
– micul dejun proaspat si variat
– locuri de parcare suficiente si safe
– curatenia zilnica si schimbatul prosoapelor, a lenjeriei.

Daca as mai vrea sa revin in aceeasi vila? Mno, nu prea si asta pentru ca la 230 ron / noapte am stat in locuri mult, mult mai ok.
Dar noi am fost acolo sa ne relaxam, sa petrecem ziua lui Kiki si sa ne simtem bine in famelie :-).
De mancat intotdeauna cand mergem la Sinaia ne ospatam la restaurant Alex ( o sa fac o alta postare despre asta ), ne plimbam mult si vizitam iar si iar Pelesul.Anul asta am apucat sa intram si in Pelisor, l-am dus pe Kiki si la casa lui Enescu ( doara d-aia copilul a renuntat la marea destrabalaiada !! ), ne-am jucat prin parc si am cotrobait pe cararui din padure.
Iubesc Sinaia ca nimic altceva de pe Valea Prahovei si oricand o fuga scurta e un moment de reincarcare a bateriilor.

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa foto : aici

Ganduri

Arsita serii se mai domolise putin, briza lacului incepuse sa faca aerul cat de cat respirabil.
L-am luat pe D. de mana si agale prin sat ne taram pasii catre cimitir.NU am mai fost de 2 luni, desi e colea, la o azvarlitura de bat de casa noastra.
Pe bancile de lemn de la intrare 2 adolescente se hlizesc si fumeaza ascunse de privirile trecatorilor.Asa-i la sat, lumea vorbeste si cunoaste pe fiecare fara ca macar sa stii ca esti in vizorul lor.Sunt imbracate sumar si rad in hohote.Trec pe langa ele si ma gandesc ce lugubru sa vii sa stai la taifas in cimitir, sa razi cu gura pana la urechi intr-un loc in care linistea e cuvantul cel mai de pret.
E atat de multa liniste si atat de multe flori.Nicio musca nu se aude, doar ici,colea, batrane care cara apa sa ude mormintele inflorate, aparute in spatele locului unde avem noi omu’drag.
Pleaca si D. sa aduca apa de la o cismea sa udam florile dupa ce a dezburuienat pamantul insetat si crapat de caldura.
Ma tin dupa el tiptil, nu imi place sa stau singura prin cimitir.
Ma asez pe o lespede alba, de marmura, caldura imi da o stare de toropeala, si ma uit luuung, luung cat de mult s-a marit cimitirul in ultimii 2 ani de cand vin eu mai des pe aici.
O batrana cu un bidon in mana, plange usurel si uda de zor mormantul unei femei stinsa la numai 40 de ani.Peticul de pamant e plin ochi de flori frumos parfumate si colorate.Uda si cu coada ochiului de uita la mine.Eu stau si ma gandesc ca femeia ce zace acum sub florile frumos colorate a trait atat de putin si a plecat fix in miezul vietii, cum imi place mie sa spun.
– Cancer, imi spune batrana de langa mine.
Si apoi incepe sa imi spuna uitandu-se in jur, cu mana streasina la ochi, ca aproape tot ce se vede in spatele nostru, marea aia de cruci albe si monumente frumoase, aparute in ultimii doi ani ca ciupercile dupa ploaie, ascund numai oameni tineri, pana in 40 de ani, majoritatea dusi dintre noi cu acelasi sumbru diagnostic: cancer.
Imi arata in stanga o fata care a murit saptamana trecuta.28 de ani.Tragedie mare, mama, imi spune batrana plangand usor.
Mi se face pielea de gaina, ma plimb agale privind din fotografiile de pe monumente, oameni tineri zambind,si gandurile nu-mi dau pace.
Ne omoram zi de zi cu diverse suparari, ne agitam, alergam, vrem mult si mai mult, nu mai avem timp, nu mai avem rabdare, nu mai avem chef decat de obtinut mai mult si mai mult.Ne intanim rar cu prietenii, parintii ni-i vedem si mai rar, de copii nu avem timp, partenerii uneori ne agaseaza si ei cu problemele lor, lumea se cearta, se desparte, se judeca si imparte, se striga, se improasca cu noroi unii pe altii, se duc lupte interioare si exterioare, se poarta pizma si invidie, esti apasat si ingreunat de ganduri negative care nu-ti dau pace.
Si toate astea pentru ce?
Si intr-o zi, pe neasteptate, pleci.Si nu iei cu tine nimic, decat o bucata din fiecare suflet al celor dragi.Atat.Si in urma ta ramane un petic de pamant, batut de arsita si plin de flori frumos colorate si inmiresmate.

Adio, gradinita !

Am sa incep cu sfaristul lucrurilor nespuse, deoarece sunt mai proaspete si sigur memoria nu imi va juca feste.

Pe 17 iunie am terminat primul mare capitol din viata lui Kiki, perioada de prescolaritate.
La noi, aceasta perioada a debutat cu cresa, de unde am plecat extrem de nemultumiti, locul unde una dintre asistente l-a palmuit ca „plangea continuu dupa mama”.Dar am luat partea plina a paharului, in sensul ca in acel prim an de colectivitate mi-a facut toate dracoveniile de virusi, raceli si gripe, otite si perforari de timpane si tot ce poate tine de sfera ORL la un copil.
A urmat un alt an in care Kiki a mers la gradinita David Mihai,o gradinita particulara unde au fost si bune si rele la un loc, dar spatiul arata formidabil, mancarea desi catering era ok, insa cadrele didactice deloc profi si cam haos asa in general in gradinita.A fost insa un an linistit, Kiki s-a simtit ok, noi am fost fericiti sa terminam cu etapa respectiva si ne-am bucurat sa il putem inscrie din toamna lui 2012 in sistemul de invatamant de stat.
Asadar, in septembrie 2012, in al treilea lui an de colectivitate, Kiki a inceput grupa mica la gradinita 230, in Drumul Taberei unde am locuit.
A fost un an linistit, educatoarele au fost super ok, Kiki mai plangea si mai facea tot felul de scheme ( deh, era si este un mamos extraordinar !), dar gradinita aia a fost ok din toate punctele de vedere.Colectivul de parinti a fost foarte dragut,educatoarele si-au dat interesul si i-au invatat pe copii multe lucruri, serbarile frumoase, copiii relaxati si mediul placut.
In martie 2013 ne-am apucat de construit casa,am stiut ca vom pleca din Drumul Taberei, imi era peste putinta sa fi facut naveta si sa-l fi lasat pe Kiki la aceeasi gradinita, astfel incat am luat decizia sa il mutam iar intr-o alta colectivitate, la o alta gradinita in Militari, mai aproape de noi.
Asadar, in septembrie 2013, Kiki merge la ultima gradinita din viata lui de prescolar, la gradinita 195, Prichindel, pe parcursul careia nu am reusit sa fac nicio postare pe blog din lipsa acuta de timp.
Desi am fost extrem de reticenta inainte de a-l inscrie pe Kiki in aceasta gradinita, din pricina accidentului produs acolo, accident mediatizat in toata presa,o prietena de-a mea care avea deja baietelul in gradinita m-a incurajat sa-l inscriu aici ca lucrurile merg bine.
Colectivul in care am fost repartizati a fost unul extrem de neprimitor ( si aici ma refer la parinti si nu la copii ), ni s-a spus de la prima sedinta ca suntem niste intrusi si ca nu era nevoie ca peste numarul de copii ce veneau ca si o clasa sudata de la grupa mica sa aparem si noi si inca 1-2 copii.
Nu mi-a cazut deloc bine abordarea lor, am tacut insa si mi-am vazut de ale mele, ignorand in acesti 2 ani pe care Kiki i-a petrecut acolo orice relatie cu anumite mamici.Desigur ca lucrurile nu au stat asa pana la final, dar despre asta intr-o alta postare.
Anul acesta insa, din cauza educatoarei mai batrane pe care a avut-o, lucrurile au degenerat oarecum pentru faptul ca nu am mai rabdat si nu am mai tacut.
Pedepsele aplicate de educatorea cea in varsta si prea putin rabdatoare cu copiii, au depasit sfera normalului ( confiscat pe perioada weekendului a jucariei preferate, mancat tot pranzul in picioare ,etc ) si mai ales abuzurile ma inspaimantau cumplit.Copiii erau zilnic amenintati si subconstientul lui Kiki suferea din cauza ei.Daca vreaodata ii aminteam numele educatoarei cand facea vreo nazdravanie, era jale.
Am incercat sa discut cu ea, sa gasim o rezolvare a problemelor, dar sustinea atat de mult ca al meu copil are o mare problema ca este „mai dotat intelectual decat ceilalti copii”.La inceput de an am venit cu sugestia de a-i aduce material didactic si cat termina ceilalti colegi ai lui ce au de facut, lui sa ii dea suplimentar de lucru, in acest fel tinandu-l ocupat si fara a o mai deranja, asa cum sustinea ca face ( deranjul era unul nesemnificativ pentru mine, a-si baga un copil picioarele sub covor, a-si pune tricoul peste spatarul scaunului nu este ceva de groaza si nici nu poate fi zilnic un copil pedepsit pentru aceste gainarii) .
Nu a fost de acord spunandu-mi ca nu face diferente intre copii.O educatoare categoric depasita de vremurile actuale,pentru ca in metodica prescolara se subliniaza clar ca trebuie lucrat diferentiat cu copiii, deoarece nu sunt toti la acelasi nivel de dezvoltare si atunci invatarea frontala cu care am fost noi crescuti nu mai da roade, rezultand atatea cazuri de copii demotivati de cadrele didactice.
Daca va dati copiii in gradinita respectiva, lucrurile vor fi super ok daca o veti evita pe Angela Pipelea.
Programul gradinitei incepe de la 7:30 – 8:30 aducerea copiilor la gradinita din familie, pana la ora 9:00 iau micul dejun, ulterior fac activitatile didactice si optionalele, la 12:30 vine pranzul, somnul de dupa-masa si la ora 16:00 copiii incep sa plece acasa.
Mancarea este gatita in gradinita, meniul foarte bun si variat, cota de hrana este de 15 lei / zi de copil.Daca lipseste copilul se scade suma respectiva corespunzator zilei lipsite din suma de achitat pentru luna urmatoare.
Exista la grupa 2 educatoare, care lucreaza in ture, o singura ingrijitoare pe tura la 2 grupe am vazut.
Lunar, pe langa banii de hrana noi am platit optionale ( engleza si dans -obligatoriu faceau toti copiii, desi sunt optionale 🙂 ), Kiki a mers acum un an si la arta, dar educatoarei Pipelea nu i-a placut respectiva profesoara si mi-a comunicat ca nu a venit sa ia copiii la ore, asadar va trebui sa ne retragem de la pictura.
In schimb a mers la Mindlab, foarte incantat de acest optional a fost tot anul.
Anual am cotizat cu 250 ron pentru rechizite, am cotizat doar anul acesta si pentru achizitionarea unui televizor si a unui aspirator ( am uitat suma alocata fiecarui parinte, pana in 50 de ron oricum ).
Lunar mai erau teatre, diverse fotografii, excursii.
Tot o data pe luna cumparam obligatoriu servetele de masa ( o rola de hartie mare ), servetele umede,sapun lichid de maini, pahare ( 100 buc ), 2 suluri de hartie igienica si pungi de gunoi.
Asadar, optionalele ajungeau pe undeva pe la 120 ron /lunar, norma de hrana in jur de 300 ron lunar si cu teatre si necesarul lunar ajungeam la un 500 ron suma totala lunara.
De anul acesta a venit in gradinita o asistenta foarte eficienta, nu primeste sub nicio forma copiii care tusesc, sunt muciosi si au alte afectiuni ( conjuctivita, etc )
Nu exista dormitoare separate, se doarme in sala de grupa in patuturile gen dulapioare, asternuturi curate,pijamaluta schimbata saptamanal, aerisita clasa, curatenie.
In ciuda faptului ca nu mi-a placut deloc educatoarea batrana, activitatea didactica a fost satisfacatoare, serbarile insa de cacao, genul ala comunist in care copilul recita 20 versuri si apoi ca un cor al milogilor interpreteaza saracii niste cantece dupa ureche.Cu copiii mai mari se pot face niste serbari superbe, scenete, se poate canta dupa negativ, se pot pregati dansuri diverse, etc.
Mi-a lipsit faptul ca in 2 ani de zile nu au tinut nicio lectie demonstrativa cu parintii ( cel putin cu mamicile de un 8 Martie ), nu e nicio filosofie si nici nu implica nu stiu ce pregatire.
Comunicarea cu parintii extrem de saracacioasa,Angela Pipelea abordeaza si parintii in acelasi stil comunist cu afise inrosite cu restantieri, cu ce avem de adus, etc.Niciodata nu s-au obosit sa le puna copiilor vreun biletel in ghiozdanel daca parintii sunt ocupati, anul asta la serbarea de sfarsit de an mi-a comunicat Kiki ce si cum ca doamna era suparata chipurile si o durea la bascheti de mine si de copilul meu.
Avea o mana de parinti pe care ii favoriza, cu care socializa, barfea restul parintilor si pe ai caror copii i-a scos in fata mereu la serbari.
Am fost sfatuita sa-l mut din grupa asta, dar era deja mult prea mult pentru Kiki inca o mutare.
Timpul a zburat, dupa 5 ani de colectivitate ne-am luat ramas bun de la etapa creso- gradinita, de la toamna e bobocel la grupa pregatitoare si deschidem un alt capitol al vietii noastre.

Această prezentare necesită JavaScript.

Revenire

Am deschis azi blogul si m-a lovit asa un dor cumplit de scris.
Aproape un an a zacut prafuit, uitat si abandonat.Pentru ca in ultimii 4 ani viata mea a fost un stres continuu, o focusare anormala numai pe job si cerintele sale, o dedicare completa corporatiei si asta mi-a mancat tot timpul, toata energia si mai ales mi-a rapit foarte multe clipe frumoase pe care ar fi trebuit sa mi le petrec alaturi de Kiki.
M-am trezit brusc la petrecerea de sfarsit de an, la canto, unde Kiki nu stia versurile anumitor cantece, unde nu stia sa intre bine pe negativ sa cante si astea toate datorita faptului ca eu intr-un an de zile nu am avut timp macar o data sa repet cu el.
Si m-am intrebat, intorcandu-ma pe drum cu el acasa, incotro ma indrept cu viata mea?Sunt banii cei mai importanti pe lumea asta? Este mai important sa avem un buget de familie mai mare sacrificand astfel momente importante din copilaria lui Kiki sau el este cel mai important si putem trai si fara fitele financiare de pana acum si in schimb sa am timp cu si impreuna cu al meu copil?
De o luna stau acasa,raspunsul intrebarilor de mai sus a venit firesc, ma simt ca si cum as fi petrecut doar cateva zile de vacanta, m-am mai odihnit, am profitat din plin de acest timp ca sa imi rezolv absolut tot ce ramasese agatat care si pe unde te miri ca nu era niciodata timp,am sunat iar oameni si am stat cu ei la povesti, am avut iar ochi pentru a vedea lucruri pe care inainte vreme le-am ignorat complet din lipsa de interes si timp, am dormit mult dimineata, in liniste si cu copilul meu imbratisati strans, am avut timp sa gatim, sa radem, sa ne jucam impreuna,sa invete absolut tot ce nu stia la canto,sa scriem si sa socotim, dar mai ales am avut timp berechet sa il ascult.Sa stau linistita langa el, cu mintea strict la ceea ce imi povestea si sa ma bucur de fiecare cuvintel pe care mi-l adresa.
Ma intorc in invatamant, dau examen de titularizare imediat si ma intorc la catedra, in sistemul de stat.
Stiu ca sunt salarii mizere si majoritatea cadrelor didactice sunt frustrate din acest motiv, dar eu prefer acum, in acest punct al vietii mele cand Kiki va intra la scoala, sa lucrez 5 ore pe un salariu mai mic, dar sa am apoi timp de petrecut cu copilul, decat sa plec la 7:15 dimineata si sa intru pe usa seara la ora 20:00 ( asta in cazul fericit ! ).
Vreau o perioada sa am in preajma mea la lucru copii, inocenti si dragalasi, sa nu mai vad mutrele ipocrite ale corporatistilor care iti zambesc in fata si pe la spate te „taie in bucati”, sa nu mai vad oameni atat de dezumanizati, sa nu mai aud de proceduri, politici si alte balarii spalatoare de creier, sa nu mi se mai spuna zilnic ca cel mai important lucru pentru mine este corporatia.
NU, pentru mine cel mai important lucru este Kiki, problemele lui, viata lui, pasiunile lui, gandurile si iubirea lui.
Si, daca stau acasa, am sa scriu mereu despre multe lucruri care n-au fost spuse, am sa las iar amintiri dulci, peste timp sa ne bucure sufletul, mintea si ochii.
Va multumesc tuturor celor care ati intrat aici desi am absentat atat de mult, va imbratisez cu drag si la buna scriere si citire !