Pregătiri de Mărţişor

Daca tot scriam ieri cu demodarea mea in privinta salutului, azi o sa scriu despre cat de demodata sunt in privinta martisoarelor.

De cativa ani incoace eu nu am mai primit niciun martisor de la barbatii -colegi , cu exceptia celor mai in varsta.Niciun tanar d-asta „modern ” nu a mai catadicsit sa ne aduca martisoare.Asta era maxima: se cuplau cate 20 – 25 de IT-isti si  veneau cu cate o floare, dar martisoare ioc. Nici nu incapeau pe usa biroului toti 25 de flacai ca sa-mi ofere unul un fir de zambila. 😀

Si nu, nu cred ca e vorba de bani, exista martisoare si de un leu, nu conteaza valoarea , ci gestul.

Eu sunt old fashion si in privinta aceasta.D. are la job niste colege – fete si doamne mai in varsta- carora le da intotdeauna martisoare.

La fel, pentru Kiki , cumpar martisoare in fiecare an si le da tuturor fetitelor din clasa, celor 3 zane vecinele noastre, cu care se joaca tot timpul, colegelor de la canto, doamnelor profesoare si celor din familie.

Mi se pare o chestie frumoasa, eu am vazut in fiecare an bucuria din ochii fetitelor care primesc martisoare de la el.Unele il pupa, altele nu stiu ce sa faca, altele spun multumesc, dar toate se bucura nespus.Si asta este suficient incat sa ma motiveze ca an de an sa le cumpar niste chestii ,nu scumpe, dar haioase.

Anul trecut am luat de pe un site tot ce trebuia si am facut eu si cu Kiki martisoarele pentru fetite.A fost super amuzant, Kiki extrem de incantat de munca lui prestata si fetitele foarte fericite pentru Hello Kitty de pe martisor.

Anul asta am cumparat, nu am mai avut chef sa mesteresc.Sunt atatea oferte demartisoare incat ai de unde alege.

Kiki stie ca de 1 Martie le dam tuturor fetitelor martisoare, a stat cu mine in weekend si le-am scris, le-a ales pentru fiecare fetita in parte ( deh, exista preferinte si preferate 🙂 ), le-am impartit pe caprarii si urmeaza ca maine sa le dea.

Si eu ma bucur mult cand primesc de la el martisor, intotdeauna cand el si D. imi fac cadouri martisoare le port pentru ca le face placere.Pe al lui ta-su il pun la palton / geaca, pe al lui  fi-miu il pun pe dedesubt.Si imi spune dimineata ” mami, sa nu uiti martisorul meu, nu-i asa ca e cel mai frumos?” 🙂

Desigur ca e cel mai frumos martisor si dat din sufletelul lui mic.Strange bani la pusculita si mi-l ia din banutii lui stransi, imi ia si flori, dragul de el.

Voi le dati martisoare celor mici sa le dea colegelor lor? Dar voi, adultii, mai dati martisoare doamnelor voastre, colegelor?

Doamnele, primiti martisoare de la soti, colegi, frati?

 

 

 

Bună ziua ţi-am dat…

Nu ştiu dacă eu sunt mai old fashion în anumite chestii privind educaţia lui fi-miu, cert este că am nişte piticuţi care nu-mi dau pace şi mă fac să fiu uneori poate pisăloagă, alteori enervantă, însă pe mine mă interesează rezultatul.

Şi spun că sunt old – fashion, pentru că în ultima vreme am observat că foarte mulţi părinţi , oameni cu pretenţii , de altfel , nu-şi mai învaţă copiii să salute.Ba nu o mai fac nici ei inşişi, probabil au ajuns intr-un punct al vieţii lor încât salutul a devenit o teorie  total perimată.

Am observat acest lucru cu vreo doi ani în urmă când am angajat masiv foarte mulţi tineri cu vârste între 22 şi 30 de ani.Oamenii ăştia ştiau exact cine sunt, discutaseră cu mine înainte de a veni în companie, dar, odată angajaţi, treceau ca pe lângă un stâlp fără să zică o vorbă de salut.Dacă îi salutam eu, zâmbeau aşa  a prost. Intrau la mine în birou, cu diverse solicitări şi nu ziceau nici măcar un banal ” bună „.Pe mine o vreme mă revolta efectiv atitudinea asta, după care am devenit şi eu imună la faptul că salutau sau nu.Erau toţi oameni cu studii, se presupunea că aveau o educaţie, însă faptul că nu saluţi, mi se pare complet nepoliticos.

Am o mulţime de cunoştinţe care au copii de vârstă apropiată cu Kiki, mai mici sau puţin mai mari, copii care nu ştiu, efectiv, să salute.Ne intâlnim în diverse contexte, se uită la mine sau vorbesc cu mine, dar nu zic nici bonjour, nici… Sunt alţii pe care îi salut eu şi ei nu răspund deloc.Tac.Şi ce mă deranjează cel mai mult este că tace şi părintele.Că nu îi spune: „bă Bulişor, femeia asta a vorbit cu tine, zi şi tu o vorbă inapoi! ” Neah.Tace mâlc copilul, părintele trece peste asta ca şi cum nu ar fi auzit şi sporovăie mai departe.

Îmi povestea doamna învaţătoare că nu crede că în clasă sunt 7 copii care o salută la venire şi la plecare.Nici părinţii nu o salută de cele mai multe ori, dar de la ea au pretenţii cu carul.

Există apoi categoria oamenilor pe care nu neapărat îi cunoşti personal, dar cu care relaţionezi uneori prin emailuri.Eu nu pot să înţeleg cum vine treaba asta- îi scrii cuiva un email, îi spui ce şi cum, răspunsul vine înapoi însă fără bună ziua, fără la revedere, fără nimic de început sau de sfârşit.Pe câteva dintre persoanele respective le ştiu a fi extrem de pretenţioase, în câteva discuţii avute mi-au creionat faptul că pe ai lor copii îi duc la nu știu ce fel de activități, că ai lor copii primesc o educație aleasă, dar fără salut.

Ieri ne-am întâlnit cu o fostă colegă de-a mea căreia Kiki i-a spus sărut mâna.Ea s-a uitat la mine și mi-a spus cu o mutră, de parcă am fi umblat în pielea goală pe drum : „de ce l-ai învățat pe ăsta micuț să spună sărut mâna, asta este o chestie demodată ! ” Pe bune? A saluta o doamnă în felul acesta este demodat? La plecare ea nu mi-a spus nimic, nu m-a salutat nicicum.Copilul a strigat după ea și i-a spus la revedere.Ne-a aruncat o privire aiurea, cumva și ne-a făcut cu mâna.

Eu sunt obișnuită cu D.al meu, care le spune tuturor doamnelor sărut mâna, e politicos și vorbește extrem de civilizat cu oamenii, îndeosebi cu femeile.Noi nu suntem genul ăla care îi luăm la pertu pe cei pe care nu îi știm nu ne ducem, de exemplu, în magazine și le spunem vînzătoarelor : „ia, dă-mi și mie, o bucată de brănză !” Nu, vorbim cu ea politicos, la persoana a doua, pentru că nu mă trag de șireturi cu nimeni, dacă e vânzătoare sau mai mică decât mine, nu înseamnă că trebuie s-o și tutuiesc instant.

Este demodat să salutăm, este demodat sa ne mai învățăm copiii să salute, să se prezinte la telefon când sună, sa își ceară scuze entru deranj, să întrebe interlocutorul dacă poate vorbi atunci și alte chestii de genul ăsta care mie, personal, mi se par cele mai elementare lucruri de bun simț?

Este modern să te vezi cu un om și să te uiți ca boul la el fără să spui o vorbă, fără să saluți niciodată?

Voi cum vă învățați copiii, sunteți old fashion ca și mine sau v-ați dat după noul trend al celor care nu salută?

 

 

Asistenta de farmacie

Ieri, pe cand citeam articolul asta ( atentie, se rade in hohote, dati mute inainte de a-l citi ! ), brusc mi-am adus aminte de o intamplare de acum vreo trei saptamani cand fi-miu era inca in plina kkare de la molarii 1 care-i penetrau gingiile.

Boon, in tot acel tam – tam cu diarei, dureri gingivale, regimuri peste regimuri, pediatra mi-a recomandat la un moment dat sa-i dau niste Ercefuryl, vreo 3 zile. Dar nu m-am mai dus sa-mi dea si reteta, in plus niciodata nu mi-a trebuit reteta pentru Ercefuryl.

Una dintre clientele de la actualul job lucreaza la o farmacie din apropierea casei  mele, de unde eu ma aprovizionez in mod curent, farmacie unde au medicamente mai ieftine decat in alte lanturi farmaceutice si farmacistele sunt chiar ok.

In ziua cu pricina, intru in farmacie si la tejghea vad o figura noua, sictirita total, o tinerica pe al carei ecuson scria cu negru, bolduit : IRINA – asistent farmacie.

Si ii cer zanei de Irina sa imi dea niste Ercefuryl.Deoarece probabil era ziua cand planetele ei erau dezaliniate complet, Irina a dialogat cu mine de m-am crucit.Redau dialogul meu cu ea mai jos:

-Buna ziua, as vrea, va rog, un blister de Ercefuryl.

-Un ce? Si cine v-a zis sa luati Ercefuryl?

-O folie , domnisoara, o folie de Ercefuryl.Medicul mi l-a recomandat.

Instantaneu mi-a picat fisa ca asistenta Irina daca aude ca i-l dau unui copil imi va freca ridichea in nestire cu tot felul de intrebari, asa ca am zis pas si l-am bagat in schema pe domnul sot.Precizez ca era ora pranzului cand eu am intrat in farmacie.

-Imi trebuie pentru sotul meu, e deranjat la stomac de azi de dimineata.

-Serios stricat sau asa si asa?

Ridic din spranceana si ma intreb cam ce ar vrea ea sa auda.

-Nu stiu exact daca e foarte serios „stricat” , a sunat-o pe dna.doctor si i-a recomandat Ercefuryl.

Intre timp, in farmacie mai intrasera vreo 2-3 persoane asezandu-se la coada.

Irina continua in acelasi ton: – Dar dnei.doctor i-a spus cate scaune a avut domnul?

-Nu stiu domnisoara, nu stiu exact cate scaune a avut si nici ce a discutat el cu dna.doctor !

-Dar erau moi, molisoare sau apa-apa?

-Nu stiu nici asta, nu l-am intrebat exact consistenta scaunelor, mi-a spus doar ca nu se simte bine si are nevoie de pastilele respective.

-Dar mirosul?Acru, acrisor, mai putin acru sau acid?

-Nu cunosc ce culoare, miros , moliciune si aspect are caca sotului meu.Imi dati Ercefurylul ala sau nu?

-Dar doamna doctor nu a intrebat daca caca sotului trebuie dus la analize? Cate scaune ati spus ca a avut de azi dimineata? Nu vreti totusi sa-l sunati sa il intrebati daca era apa de tot si de cate ori a facut caca?

Frate, discutia era teribil de jenanta, daca ar fi stiut barbata-miu cat i s-au disputat la farmacie fecalele din dimineata cu pricina, ar fi lesinat de rusine.Mai cu seama ca erau si niste oameni pe langa noi, unii poate abia mancasera dreq si Irina o dadea continuu cu apa, apa si mirosul acrisor.

Mey si ii explic ca vreau doar Ercefurylul ala nenorocit, ca nu stiu daca rahatul era apita sau mai tarisor, verde sau negrisor,ii zic ca ala se caca pe el si e nevoie de pastile.

Irina imi raspunde la fel :

-Avem smecta, imodium, furazolidon, daca e caca apa,apa si acrisor avem motilium, puteti lua orice, dar ercefurylul este antibiotic si nu vi-l recomand.

-Bine, dar medicul asta i-a recomandat, credeti ca i-ar fi dat Ercefuryl daca nu era ok?

-Nu stiu, eu nu cunosc cum arata caca domnului si antibiotic nu dau !

Ba esti nebun? Ba esti nebun?

Femeia aia era blocata la pranz pe „caca apa, apa si acrisor „, asa incat mi-am bagat picioarele in el de Ercefuryl si inainte sa ma car din farmacie, i-am spus:

-Domnisoara Irina, acum merg acasa, caci locuiesc aici in apropiere, il pun pe sot sa se cace, asta daca mai are ceva in colon sau a eliminat de azi dimineata si toata flora sa intestinala, ma uit la kkt daca e apa, apita sau apisoara, trag adanc aer in plamani sa simt daca e acru, acrut sau acrisor, imi iau o lupa sa vad daca e galben, galbui sau galbior, ii fac si o poza cu telefonul pentru siguranta si revin dupa Ercefuryl !

-Daca are probleme cu flora intestinala luati si niste probiotice cand va intoarceti, asta ca sa stiti cati bani sa luati de acasa!

Sincer? M-a lasat paf !

Oamenii aia de la coada radeau de numa’ , Irina,asistenta de farmacie, nu intelegea de ce se hlizeau aia, iar eu m-am crucit.Atata analiza a kktului nu am facut de cand sunt ! Si nu la farmacie cu o asistenta de farmacie.

Daca eram la spital cu enteroviroza sau rotavirus, puteau medicii sa ma intrebe orice, dar in farmacie sa faci atata analiza a unui kkt…

Si da, Ercefuryl am cumparat mai pe seara cand a intrat in tura doamna pe care o cunosc si careia i-am povestit ca are o colega experta in…kkt de barbat !

Creaţa

I se spune Creaţa şi are 23 ani.Este homeless de când se ştie.

O găseşti veşnic în piaţa de lângă blocul maică-mii,dacă nu prizează din punga argintie aurolacul atât de scârbos, stă cu o sticlă de alcool ieftin într-o mână  şi în cealaltă cu o ţigară din care trage cu nesaţ.

Este ponosită, dar nu foarte murdară, nu pute ca alţi homelessi, hainele sunt mereu altele şi pe măsura ei cumva.Nu e lălâie,dacă ar fi spălată pe cap şi aranjată, părul ar fi unul superb, de aia i se şi spune „Creata”.

Cu o faţă îmbătrânită mult prea devreme, se uită la cel care îi este partener de viaţă de mulţi ani.S-au cunoscut tot pe stradă şi au rămas împreună.Un puşti ca şi ea, tot cu aurolac în mână,ţigări şi alcool, dar o idee mai spălat şi mereu tuns.

Dorm în faţa pieţii, într-un părculeţ,  pe bănci sau pe cartoane.Lumea le dă de mâncare, îi îmbracă şi cineva dintr-un bloc le dă voie, pe furiş, la spălătorie să îşi mai facă baie.Pe el îl pun pieţarii la cărat şi mai obţine un ban, ea mai stă de vorbă cu duduile din piaţă şi ele îi mai dau câte ceva de pomană.

Creaţa si concubinul ei au 8 ( opt) copii, anul şi copilul.Toţi cei opt copii sunt sarcini duse la termen, sarcini în care Creaţa a mâncat şi a băut aurolac cu kilogramele, alcool cu litrii şi a fumat ca un turc fie chiştoace , fie pachete pe care i le mai oferă de mila unul şi altul.Şi totuşi toate sarcinile ei au fost duse la termen fără probleme.

În fiecare iarnă ( toţi copiii sunt născuţi în luni de iarnă ), Creaţa aduce pe lume un suflet nevinovat, îi dă naştere într-o ghenă de gunoi, o ajută să nască concubinul şi apoi vecinii sau cei care o cunosc sună la poliţie, la salvare şi astfel copiii ajung în grija statului.

Sâmbătă, Creaţa l-a născut pe al optulea.E o fetiţă care i-a fost luată şi dusă la spital.

Nu simte nimic pentru copii, nu-i vrea, nu are de ce să se gândească la ei, nu i-a fost niciodată greu să se despartă de vreunul dintre ei.

Lumea o compătimeşte, autorităţile nu se implică cu nimic, nu le pasă de nimic.Vin, iau copiii , îi duc la spital şi de acolo Dumnezeu ştie ce se intamplă cu ei.Pe Creaţa o lasă mai departe să se reproducă linistită.Are 23 de ani şi de la 15 ani anul şi copilul.Până la 40, daca o ţine în ritmul ăsta, la un calcul simplu Creaţa va mai aduce pe lume încă 17 copii, adică va avea 25 de copii. Nimeni şi nimic, în ţara asta nu o împiedică să facă câţi copii poate.Nimeni nu ia o masură pentru astfel de cazuri.

În paralel, există femei care sunt căsătorite, au joburi ok, au case, au ce le oferi unor copii şi se chinuie de ani şi ani de zile să dea naştere unui singur suflet al lor care să le lumineze viaţa.

Fac tratamente, se îmbracă bine iarna să nu răcească, umblă pe la jdemii de medici din ţară sau din străinătate, fac credite ca să plăteasca FIV-uri, trec prin tratamente dure care le dau organismele peste cap  şi până la urmă ajung tot să înfieze.

Dacă unul dintre copiii pe care îl vor adopta aceste familii este unul dintre copiii născuţi de Creaţa?Ce viitor au acei copii nascuţi din cocktailuri de aurolac, alcool şi tutun? De ce li se permite unor femei ca şi Creaţa să aibă copii? Cum s-ar putea opri aceste naşteri ?

 

Micul meu pianist

Nu am scris niciodata pe blog despre faptul ca de un an si jumatate Kiki face pian.Nu a fost dorinta mea, nici macar ideea mea, desi mi se pare foarte chic ideea ca un tip sa stie sa cante misto la pian.

A fost ideea lui, s-a trezit intr-o dimineata si mi-a spus ca el de astazi se va apuca sa cante la pian cu mama.Eu, care mica am facut pian si stiu cat de greu este acest instrument, cata determinare iti trebuie sa poti sa studiezi acasa ceea ce inveti cu profesorul de pian, cata rabdare si cate ore pierzi cu studiul muzical, cunoscandu-l si pe Kiki cel fara stare nicio secunda, m-am uitat pe sub sprancene la el si am zambit.

Stia sa numere bine, stia sa-si coordoneze degetele, dorinta mare exista, astfel incat la 5 ani si 4 luni mama l-a asezat la pian.Initial am crezut ca va fi o lalaiala de cateva zile,el se va plictisi, mama va ceda nervos si-l va expedia cu tot cu pianul lui, eu cunsocand-o pe ea ca lucreaza foarte serios cu toti copiii ei si nu este genul acela de profesor care din 60 minute cat sta copilul la meditatie vreo 20 povestesc ce mai fac si ce mai e nou prin viata lor, amintindu-mi de cate ori am plans eu in copilaria mea pana cand am induplecat-o sa renuntam, am zis ca il las sa isi faca nebuneala si toata lumea va fi happy.

Numai ca el nu a cedat.Este atat de puternic incat nu a cedat nicio clipa.Au fost, desigur,momente grele, momente in care a plans si mi-a spus ca mamaie il cearta si pe el il supara ca il cearta, pentru ca este greu ceea ce canta, i-am explicat insa ca un instrument si nu numai, in general, in viata lucrurile grele sunt cu cele mai frumoase rezultate.

De fiecare data am intervenit pe langa maica-mea sa il lase mai moale, sa nu il mai certe, dar ea nu m- a luat in seama, ba m-a luat si pe mine la rost si mi-a spus clar ca un instrument nu se invata daca nu studiem si el merge vesnic fara sa repete.Caci da, noi nu repetam nimic intreaga saptamana fiindca eu ajungeam tarziu acasa, el nu facea nimic cu taica-su si uite asa ei stagnau, fara sa mearga mai departe pentru ca doar cu o ora pe saptamana nu se poate invata un instrument.

S-au certat de multe ori, insa Kiki, spre deosebire de mine, niciodata nu mi-a spus ca vrea sa renunte la pian.Eu am renuntat si imi pare rau ca nu am continuat.L-am intrebat de mai multe ori daca vrea sa renunte, ca pianul nu e obligatoriu si daca el crede ca nu poate sa invete acest instrument e ok.

Intotdeauna raspunsul lui a fost ca isi doreste mult de tot sa cante la acest instrument, ca nu se supara decat pe moment pe mamaie dar ca ei se iubesc si e ok sa continue.

Si au continuat exact in ritmul in care toti copiii cu care mama a facut pian de 35 de ani incoace au invatat sa cante, au luat premii pe la multe concursuri si unii au terminat azi Conservatorul.

Pe perioada verii cat a stat mama la noi au cantat doar o data pe saptamana, asigurandu-ma ca nu va uita cu siguranta nicio nota din nicio cheie,nicio gama si nici nu se va deconecta din ritm.

Odata cu septembrie cand a inceput scoala si zi de zi se vad, repeta zilnic la pian.Intre doua meditatii ale maica-mii, el canta cate jumatate de ora zilnic.Iar miercurea fac o ora intreaga. In aprilie l-a inscris la un concurs unde va merge sa cante doua piese, fara partituri in fata, doua piese stiute pe dinafara.

Astazi a reusit performanta ca dupa un an si jumatate sa cante pe dinafara piese destul de dificile, cu acorduri multe si in ambele chei, desigur.Asta la numai 6 ani si 9 luni.

Sunt mandra de el , sunt mandra de mama si astept cu mare bucurie concursul sa vedem cum va decurge prestatia lui Kiki.Desigur, mai este timp pana atunci sa repete, se va perfectiona si speram si rezultatele sa fie pe masura muncii lui.I-am explicat ca acolo mergem fix pentru a vedea cum si ce este si cum se desfasoara un concurs pentru pian, nu conteaza daca va lua sau nu vreun premiu.

Pana atunci va las sa va delectati cu C.Czerny si Beethoven, piesele pe care le va canta la concurs ( scuzati tinuta de scandal, insa nu am mai imbracat copilul cu tinuta speciala pentru filmat ).

 

This free photo slideshow generated with Smilebox

Scobitoarea si molia

Cand m-am mutat din Drumul Taberei aici, la tara, dupa o viata de trait in cel mai frumusel cartier al capitalei,dupa parerea mea, am suferit enorm.Nu numai ca  era obisnuinta, dar imi pierdeam si oamenii mei de prin piata, de pe la magazine, oameni cu care stabilisem o relatie foarte ok .Aveam locul meu de unde cumparam branza de exemplu, oua, carne,legume si fructe.

Mi-a fost greu pana am stabilit si la piata de unde imi fac acum cumparaturile niste relatii, insa fata sociabila si zambitoare cum sunt, am reusit sa le cuceresc pe tanticile respective si azi imi spun exact daca e cazul sau nu sa cumpar un produs, imi indica ce este proaspat si de achizitionat.

Sambata este in general ziua in care eu imi fac piata.Weekendul trecut am ajuns mai catre pranz, deoarece am umblat cu D. dupa ochelari ( deh , avem si probleme d-astea cu vederea mai nou ).

Dupa ce mi-am luat cam tot ce imi trebuia, am lasat la sfarsit achizitionarea oualor de teama de-a nu le sparge.

Ajung la taraba si ma latru cu duduia care imi spune „scumpica” si imi povesteste despre fi-su si tot neamul lor, eu zambesc si ma prefac ca o ascult, mai zambesc, mai zic o vorba dulce si uite asa ea imi scoate de sub taraba oua grase la pretul celor mici de tot expuse la vanzare.Booon, si sambata cum o ascultam ochi si urechi( chiar imi povestea o faza naspa cu fi-su ), dau un urlet groaznic caci am simtit pe una din bucile curului o durere sa lesin.

Femeia beleste ochii la mine, eu mor de usturime,ii explic ca m-a intepat ceva in buca groaznic de tare, ea se hlizeste si in spatele meu Kiki se zvarcoleste de ras.

M-am prins imediat ca pisicherul de fi-miu e autorul faptei, il iau de-o sulfa si razand in hohote imi arata o scobitoare cu care m-a intepat in cur in halul ala.Motivul? Numai asa terminam de vorbit cu doamna ca el se plictisise ingrozitor de rau si nu putea sa ma intrerupa in alt fel.

**

In seara asta, copilul jos in living, eu sus, in dormitor, ma schimbam de hainele de la job.Aud un raget de groaza ( noi clar nu mai puteam sa locuim la bloc cu ragetele pe care le scoatem, ca ne dadeau dreq afara din bloc ! ), apoi plansete cumplite si vaicareli.

Alerg pe scari gandindu-ma ca a patit ceva cumplit.Ajunsa in dreptul livingului, il vad pe Kiki tavalit pe jos , tinand o mana cumva oloaga asa.

Il intreb disperata daca si-a rupt mana, el plange si da  din cap ca nu, aratandu-mi mana.Ma apropii si vad o insecta moarta pe mana lui.Asa, si? Ma uit la el cum plange si il intreb care-i treaba.

A reusit si a  omorat o molie, acum ii e mila de ea ca e moarta, ce face cu ea si oare de ce a venit ea in calea lui ca sa fie nevoit s-o omoare? Whattttttttt? 🙂

Odiseea păduchilor

In copilaria mea, cine nu avea paduchi nu exista ! Erau in mare trend, exact cum este acum Facebook-ul.
Aveai paduchi, erai primit in randul copiilor de la bloc, erai fara lindini si paduchei la purtator, jet la luat intai si apoi te primeau in gasca.
Am avut la oua de paduchi si parintii lor de nu stiu cate ori, ei se inmultesc oricum cu repeziciunea cu care personajele din Star Treck trecea dintr-o dimensiune intr- alta.Si cum unii dintre prietenasii mei de joaca de la cea vreme era romanezi, cum trecea efectul despaducherii, reincepea iar odiseea lor.
Cand incepeau mancarimile de scalp si se constata ca iar am paduchi,tata se ferea de mine ca de uciga-l toaca si se criza maxim ca nu mai termin cu „tiganii „,  mama lua sticla cu gaz si ne turnam in cap pana ni se ardea pielea capului.Dupa operatia cu arsura ( erau fripti ca la gratar paduchii, de la atata gaz pe scalp ), se lua un cearceaf alb, imaculat, imi intorceam parul peste cap si cu pieptanul cu dinti desi ( culmea ironiei si pe ala tot de la romanezi il achizitionam ! ) ma dispera de durere mama, fiindca nu voiam sa ma tunda scurt.

Anii s-au scurs, a venit Revolutia si odata cu ea au disparut multe dintre obieciurile de pe vremea lui Ceasca, insa si paduchii.

De vreun an si jumatate, aud in jurul meu diverse familii de oameni ok, ai caror copii au luat paduchi.In special copiii care merg la gradinite particulare.Si mirarea mea este maxima, deoarece la gradinitele particulare sunt numai pretentii, iar eu am crezut ca paduchii nu au ce cauta intre bogatasii cu staif :-).

Daca la inceput oamenii se mai ascundeau, se mai fereau, de cateva luni lucrurile sunt foarte firesti in privinta paduchilor,  oamenii s-au relaxat si vorbesc deschis despre asta,sunt unii insa care ma intreaba extrem de mirati cum de Kiki nu are / a avut inca paduchi. De parca ar fi un must sa ai paduchi.

Scolile colcaie, in sistemul privat colcaiala e si mai si, iar Kiki ma tot intreaba cand face si el paduchi. :-))

Ieri m-a sunat vecina mea, disperata, plansa si cu toata casa cu curu’n sus ca fetita cea mare,  prietena de joaca a lui Kiki are lindini.Asta in conditiile in care copilul ala are parul blond ca suedezii si lung pana la fund.Mi s-a facut instantaneu frica si am zis ca uite, dorinta lui Kiki va deveni realitate.Asta pentru ca duminica dupa-masa au fost la noi cele mici ( sunt doua surori ) si s-au jucat cap in cap si nas in nas cu fi-miu.Era imposibil sa nu ia si el !

Am sunat-o pe mama, care este extrem de relaxata in privinta paduchilor, l-a luat la cautat pe Kiki ( eu nu-i cunosc, desi am avut o groaza ) si ghinion de nesansa.Nici acum nu are nimic.Inutil sa mai spun ca a intrebat suparat de ce la el nu vin paduchii?! :-))))

Dar am cumparat deja , profilactic, un spray Parasidose  pentru musafirii nepoftiti ( despaducherea copilului meu ar fi traumatizanta pentru mine, la parul lui ondulat, des si suficient de lung actualmente ).

Nu m-as criza si nici nu as face o tragedie daca ar lua paduchi, mi-ar fi greu sa-l despaduchez, nici nu i-as tunde parul in veci, nici cu gaz nu i-as da sa ii ard pielea capului.

Deocamdata vad ca nu se prind de el, la fel cum nu s-a prins nici varicela , desi s-a jucat cu toti cei care au avut varicela in jurul lui.

Voi ati avut paduchi, cum va despaducheau parintii, dar puii vostri au paduchi? Sunt curioasa daca numai la noi in tara e epidemia asta de paduchelnita sau exista o pandemie a paduchilor 🙂

Limba de pantofi

Sa va zic ce pocinog am facut alaltaieri:

Din vara trecuta, dupa cum am mai scris pe aici,lucrez la fix 5 minute cu masina, de casa.In fiecare zi, la ora pranzului, dau fuga acasa si servesc dejunul ca o duamna.O duamna cam singura la ora pranzului si nu prea imi place sa mananc alone caci eu am limbarita si ma plictisesc, de aceea, de cele mai multe ori, pranzul e frugal si imi mai fac din treburile casnice.

Alaltaieri la pranz, am bagat nitelus sa spal ceva, am intins niste haine si am plecat in tromba inapoi la birou, fiind nevoita sa trec si pe la benzinarie sa alimentez.

Ma imbracasem de dimineata ca o Scufita Rosie, cu o fusta draguta de culoarea cireselor si cu un palton negru, asortat la dres si la cizme.Fiind in intarziere, paltonul l-am smuls din cuier, am insfacat geanta si dusa am fost.

Cum cobor eu ca o zana din masina, il vad pe nea Tiberiu de la pompa ca se uita lung la mine si intoarce apoi capul, jenat cumva.Nu am inteles, nici nu mi-am batut capul, afara era cald si soare si cum eu sunt o tipa solara, ma simteam perfect.Mi-am dat si capul pe spate, ashea, sa ma vada bine soarele cat nea Tiberiu baga la rezervor cu drag si spor.

Si din senzatia mea de bine m-a trezit un pustiulica , mai peisan asa el, care mi-a zis-o verde in fata: „tanti, va atarna ceva la spate, de geaca asta lunga ! E lunga si ea si va atarna !

Ba baiete, cand imi dau iar pleata pe spate si intorc capul sa vaz ce anume imi atarna lunga pe palton, soc si groaza! Limba de pantofi a lui fi-miu ( una lunga, rosie cu alb si luungaaaa cat o zi de post ) statea atarnata de umarul meu, marea doamna ce eram si eu intr-o zi cu soare.

Nea Tiberiu s-a uitat iar la mine si mi-a zis jenat :” eu am vazut-o, dar mi-a fost jena sa va zic ! ” Really ??

Eu nu am mai zis nimic, cat am platit la casiera am ras cu lacrimi de se uita biata la mine, o fi zis ca sunt tacnita.Bine,tacnita sunt, e grav rau, ati mai auzit pe careva sa umble cu limba de pantofi „lunga si ea si va atarna ” de palton in miezul zilei ???

Io pan’la  mine NU !

Naufragiată în visuri

Nu stiu daca multi oameni deveniti parinti isi doresc momentele lor de singuratate, momente in care sa se gandeasca numai si numai la ceea ce vor ei, fara grijile curente, fara nimic din cotidian, fara partener, fara copil, fara nimic.Ca o deconectare totala de la viata actuala.

Eu am foarte rar asemenea momente pentru mine, deoarece Ayan este un copil extrem de solicitant, un copil care are nevoie de atentia mea continuu din momentul in care intru pe usa pana ce adoarme seara in bratele mele.

In asemenea momente nu ma gandesc decat la visurile mele, la cum ar fi fost daca…, la cum ar fi aratat viata mea daca as fi luat anumite hotarari la un moment dat, la ceea ce as fi fost astazi daca actionam la un moment dat in alt fel…

Dar intotdeauna evadarea asta din cotidian se face cu muzica in surdina sau tare la casti, muzica care intotdeauna a existat in viata mea in momente importante din viata mea.

In seara asta este un astfel de moment de evadare, de ganduri, de intrebari.Azi ma intreb iar ( asta o sa fie unul din marile regrete ale vietii mele ca nu am avut curajul sa incerc ! ) , cum ar fi fost daca nu m-as fi uitat niciodata inapoi si as fi ramas in Grecia, cum ar fi aratat azi viata mea daca faceam la un moment dat o anumita alegere, unde as fi ajuns azi daca plecam cu contractul ce mi s-a oferit in Larnaca, as fi ales Cipru sau Grecia, ce s-ar fi ales de mine azi cu criza asta economica ?As fi avut o viata acolo sau tot aici m-as fi intors?

Intotdeauna mi-am dorit ca la batranete sa ma mut pe malul marii intr-un loc retras in iubita mea Ellada, sa traiesc linistita, departe de toti si de toate, iar la sfarsit de tot sa fiu pentru totdeauna acolo, sa nu plec niciodata din pamantul ala, sa dorm intotdeauna in miros de mare albastra si limpede si sub nisip alb si fin.

Daca tot ce visam ar putea deveni realitate ce fericire ar fi, nu?

Pana la batranete insa nu pot decat sa visez, uneori cu castile in urechi si muzica tare cantandu-mi in urechi, alteori ( ca acum ) cu muzica in surdina, cu melodii vechi pe care le ascultam in facultate, cu amintiri si oameni despre care  azi ma intreb ce s-a ales, unde sunt, pe unde i-a purtat viata…

Va las cu o melodie pe care am iubit-o cu tot sufletul meu, pe care inca o stiu pe de rost de ani de zile, la care inca visez in momente d-astea de evadare si ale carei cuvinte exprima exact ceea ce mi-as dori in anumite clipe.

Ca naufragiatii – NINO

In orasul meu e nebunie
Dar tu, inima mea, razi
Uita tot ce a trecut
Tinandu-ne de mana
In aceasta vara
Mare, soare si o imbratisare

Ca naufragiatii, ca Robinsonii
Fara legi si reguli
Vei veni cu mine pe o insula
Care nici nu exista pe harta
Ca naufragiatii indragostiti
Pierduti in vise
Vei uita iubita mea trecutul

In orasul asta nebun
Vino in bratele mele
Nu te gandi la nimic acum,
In valuri sa ne ascundem
Sa ne nastem iar
Hai sa mergem cat este devreme !

 

Cardul EuroLine ( ERB ) sau cum devii dator pe viaţă

In vara lui 2014, intr-o vizita de pierdut timpul la Media Galaxy , cat sotia era la cumparaturi in hypermarket, domnul D. – sotul din dotare – s-a inamorat iremediabil de una bucata teveu performant.

Cum in noua casa nu ne ajungeau doar televizoarele cu care veniseram de la bloc, a hotarat brusc ca el isi va lua acel televizor care costa in viziunea mea enorm ca doar nu ne face si curat in casa pentru banii aia.

Dar cum domnul D. nu are niciun viciu, e baiat de casa si nu ii place nici sa spanzure prea multi bani, am zis ca luat in rate, cu un card de credit, nu vom simti achizitia lui, chit ca dam cu cateva milioane mai mult pe el.

Eu m-am cam codit cu cardul de credit, aveam o experienta trista cu Cetelemul si nu prea m-as fi inhamat iar la asa corvoada, insa duduia de la credite a descris oferta celor de la EuroLine card astfel incat am cedat si am zis ca incercam iar sa ne bagam la o asa corvoada.

Daca tot luam pe credit ceva, am dat si eu iama in Mediagalaxy si am luat si un robot de bucatarie, un aparat de gatit si un fier nou de calcat.

Pentru a obtine acest card, am avut nevoie de cartea de identitate si de o adeverinta de venit de la job, semnata si stampilata.

In trei saptamani de la data aprobarii cardului, am primit la adresa de corespondenta declarata, prin intermediul Postei Romane cardul  EuroLine American Express, iar la scurt timp dupa aceea, tot prin Posta PIN-ul cardului.

Dupa activare ( se face numai la un telefon unde astepti si jumatate de ora sa-ti raspunda cineva ),  am dat fuga sa ridicam produsele si sa ne indatoram.Ati vazut  / simtit vreodata cu cata bucurie ne bagam in rahat pana la gat in datorii?

Asta se intampla in august 2014.Incepand cu luna septembrie, am avut de achitat lunar, o rata de 175 lei, ceea ce mi s- parut mai mult decat ok.

Prin ianuarie 2015 am achizitionat alte chestii, tot in 12 rate fara dobanda, este adevarat ca numai  de la magazinele lor partenere.Deh, asa e omul, cand are cardul in buzunar , baga mereu mana in card si tot scoate din el.

De vreo doua ori, ne-am facut de o mare cacao pe la magazinul lor partener Carrefour, cand am cumparat niste cosuri de vreo 700 ron fiecare, am descarcat produsele la casa, casiera le-a si scanat si bagat in pungi si cardul nu functiona.Si telefonic contactati,  cei de la helpdeskul ERB mi-au dat un mare jet, spunandu-mi ca tipa de la casa nu stie sa foloseasca POS-ul lor.Pentru ca nu poti cumpara cu acest card decat in magazinele lor partenere care detin POS-ul lor.

Prima oara cand am patit-o la Carrefour m-am gandit ca e posibil sa nu le functioneze lor POS-ul, a doua oara insa a fost prea mult si m-am isterizat.

Problemele cu plata ratelor au inceput asta vara, cand noi am achizionat niste chestii, fara rate, cu plata luna urmatoare, a valorii de 1200 ron.Luna urmatoare, in septembrie, nu am putut pune fix 1.200, ci am pus 570 ron. Si cand mi-a venit extrasul de cont  am inlemnit, cei 1200 se facusera 2100 ron.Cum , in ce fel, de unde aproape se dublase suma respectiva nu a putut nimeni de la call center-ul lor sa ma lamureasca.

Si am pus iar pe card la sfarsitul lunii octombrie 600 ron, iar la sfarsitul lui noiembrie, pe extrasul de cont am avut suma de 2900 ron.

La inceput de decembrie, am dat fuga la ING sa iau creditul de nevoi personale pe care il primesti pe loc  ( ca doar nu e degeaba promovat la teveu acest spot !), l-am obtinut intr-o singura zi, fara bataie de cap, fara taxe ascunse, fara explicatii aiuristice si neconcludente.

A doua zi, am extras suma de bani necesara achitarii intregului credit de la EuroLine, am depus la ghiseul BancPostului intreaga suma si a inceput distractia inchiderii cardului si a contului.

Am dat sase ( S-A-S-E ) telefoane , la fiecare telefon am asteptat cate jumatate sau treisferturi de ora sa imi raspunda cineva care sa-mi confirme ca plata le-a parvenit si imi pot inchide contul.Dupa ce raspunde in sfarsit o zana la telefon, faci o cerere de rambursare anticipata, cerere care se rezolva intre 5 si 10 zile lucratoare.Booon, dupa acele zile, suni iar ( si astepti muuullltttt sa iti raspunda cineva ), urmeaza alte cateva zile pana binevoiesc domnitele balaie sau brune sa inchida cardul ala si de asemenea si contul.Initial primesti niste telefoane cu intrebari venite de la o duduie intepata, care iti cere socoteala de ce vrei sa inchizi contul si cardul.Abia atunci am aflat ca suma aceea de 1200 pe care am avut-o initial de platit trebuia integral achitata, de unde de ne-unde aveai banii respectivi, altfel ea se dubleaza, tripleaza, cvadrupleaza, pana ajungi sa iti vinzi si chilotii de pe tine ca sa achiti datoria la EuroLine.

Dupa ce m-am burzuluit la duduia care nu dorea sa inteleaga ca nu mi-a placut deloc colaborarea cu ei, a inteles ca imi trebuie inchis contul.

Mi l-au inchis la sfarsitul lui decembrie, dupa 3 saptamani de parlamentari, telefoane si nervi.

Nu stiu ce experiente aveti voi cu alte banci care au carduri d-astea, dar eu clar nu voi mai avea veci carduri de la Cetelem sau ERB ( Bancpost) . Nu sunt transparenti, au costuri ascunse si sistemul extrem de greoi.

A mai avut cineva card la ei, cum a fost experienta voastra?