Despre admiterea la gimnaziu și un nou început

Anii de școală primară au zburat ca gândul, parcă mai ieri eram în prag de clasă pregătitoare, cu emoțiile aferente unui nou început.Acum suntem înaintea unui alt nou început,mai greu, mai complex, mai matur, doar că acum sunt mai rodată în ceea ce privesc emoțiile.Sau cel puțin așa vreau să cred!

Pentru mine, acești 5 ani au fost extrem de grei, consumatori teribili de energie și de timp.Au fost ani în care weekenduri la rând noi am stat în casă pentru a lucra suplimentar, deoarece alegerea învățătoarei a fost un eșec total.Fix povestea cu pomul lăudat…Nu aș acuza-o în totalitate, în primele clase primare și-a dat tot interesul, startul a fost unul promițător, însă, anumiți dubioși de părinți au reclamat-o că vă dă foarte mult de scris și de învățat.După inspecțiile aferente a lăsat complet garda jos, s-a ocupat și s-a rezumat strict la manual, aveați niște teme pe care le terminați în zece minute, cu un grad de dificultate minim spre deloc.Nu mai vorbesc de faptul că nu a interesat-o să participați la niciun concurs, să vă testeze în vreun fel în competiții cu alți copii.Iar eu mi-am dorit să exploatăm maxim în acești ani puterea ta de învățare.Am reușit cu rezultate maxime, doar cu ceea ce am lucrat noi doi împreuna, suplimentar.Te-am înscris individual la toate concursurile de matematică și rezultatele au fost pe măsură.

Atunci, în clasa a doua, v-a abandonat complet – și pe noi părinții la fel.Nu ne mai informa despre nimic, la ședintele organizate foarte rar nu ne dădea dreptul să vorbim, monologa și ne expedia după maxim 50 minute.De obicei, aceste ședințe deveniseră o arenă unde ”gladiatorii” clasei își aruncau cuvinte de ocară și se întreceau în urlat.Mi-era clar că nu se poate să continuăm și la gimnaziu în această formulă, nu mai suportam să aud afirmații de genul: ”ce atâta școală, azi ai bani și fără să înveți!Nu îi mai terorizați cu atâtea lecții!” ( în condițiile în care scriați minumum minimorum!)

În clasa a treia nu am înțeles ce s-a întâmplat brusc, cu tine, dar nu ai mai avut deloc chef să înveți.Îmi spuneau la after că refuzi să faci lecțiile, că nu mai ești copilul din anii precedenți.Ți se părea foarte greu dintr-o dată la școală, nu mai voiai suplimentar, nu te mai interesa nimic, doar desene animate și atât. A fost cel mai greu an din viața ta de elev, au fost multe provocări pentru mine ca și părinte, am știut atunci că dacă voi lăsa garda jos și voi abandona lupta, te vei pierde pe drum. Am scrâșnit din dinți și mi-am adunat toate resursele, am plâns când nu am mai putut, am urlat de furie, ai plâns și tu și te-ai revoltat de atâtea ori încât am crezut uneori că toate eforturile mele sunt zadarnice.De la copilul de 100 p la concursuri, luai 70 sau 75, nu te interesa nimic. Poate că erai obosit și aveai dreptate. Obosită am fost și eu, foarte tare obosită.După birou, seara la ora 20:30 când ajungeam acasă, o luam cu lecții corectate, explicații și uneori, după caz cu plânsete și revolta ta.

Am fost atât de furioasă în acel an, atât de nervoasă pe învățătoare, pe mine că nu te mutasem la altă școală după clasa a doua, dar mai ales deznădajduită, cu toată experiența mea cu copiii, nu înțelegeam și nu reușeam să te mai motivez nicicum.Mi-ai spus adesea că ți se pare foarte grea clasa a treia( și chiar este o clasă grea, cu absolut tot felul de cunoștințe noi, cu multă materie), că nu îți place ce faci la școală și te plictisești tare. Am schimbat tactica, după primul semestru de chin și groază.Explicam tot acasă, nu mă mai interesa ce faci la școală, mergeam in weekenduri cu lecțiile înainte ca atunci când ți le preda în clasă să nu ți se mai pară atât de grele.Lucrurile s-au îmbunătațit considerabil și rezultatele acestei metode nu au întârziat să apară.După clasa a treia am simțit că renasc.Vacanța de acum un an a fost ca un balsam pentru sufletul meu chinuit în acel an școlar.Nu știu dacă vă puteți măcar imagina cum este să lucrezi o zi întreagă la birou și când vii seara acasă, să te apuci să predai în avans lecții, să corectezi teme în paralel cu gătit, aranjat prin casă, etc.Este crunt, mă mir cum nu am clacat psihic în acel an.

Septembrie trecut m-a prins traumatizată după clasa a treia, am hotărât să renunțăm la after definitiv( a fost unul dintre motivele pentru care s-a revoltat în clasa a treia, pentru că da, refuzul de a mai învăța ca înainte era o revoltă împotriva mai multor lucruri), am hotărât să adoptăm o atitudine pașnică din ambele părți care să ne facă bine la căpuț amândurora.

Și nu știu, efectiv, peste vară, ce miracol s-a produs – copilul de dinainte a revenit! Dragostea lui pentru matematică a reapărut, la British făcea iar lecții singur, s-a reapucat de cântat la pian, a vrut iar concursuri, lucrat suplimentar,tot ce făcea înainte benevol, fără să stau continuu după el și mai ales fără să îi impun ceva anume.

M-am liniștit și mi-am văzut de ale mele, lucram in w/e suplimentar, dar repede și apoi ne vedeam de alte treburi.

Undeva, în luna octombrie a anului trecut, la sfârșit, a venit de la școală și m-a întrebat dacă sunt de acord să meargă la Vianu din clasa a cincea.Dacă nu vreau Vianu, măcar la Moisil să fiu de acord să se ducă. Am înțeles că se discutase la școală ceva și cineva i-a insuflat această dorință, motivându-l.Toți anii de școală primară a avut în clasă alți doi băieței foarte bine pregătiți, de care se ocupau părinții în privat.Ei au fost meditați din clasa a doua la matematică, căci au știut clar că vor să meargă la Vianu, la gimnaziu. Eu nu am fost de acord să străbatem Bucureștiul încă de la clasa a 5-a, îmi doream doar să îl mut într-o clasă mai bună, cu părinți mai implicați și mai serioși în ceea ce privește învățătura. Fiindcă și copiii din clasă aveau aceeași atitudine față de școală ca și părinții lor, iar eu încă cred cu tărie că studiile,educația și cultura unui om sunt cele mai de preț daruri pe care un părinte i le poate face copilului său.

Am stat și am analizat cele două opțiuni, clar Vianu pica, iar de Moisil auzisem numai de bine, însă am înțeles că presiunea este uriașă pe cei de la gimnaziu. În plus, eu nu l-am meditat niciodată pentru că are o capacitate enormă de înțelegere a matematicii, de mic face niște calcule în cap, pe care eu și acum le fac numai pe calculator.Rezultatele lui au fost la fel de bune,în toți anii de școală, la fel ca ai celor doi băieței meditați continuu, așadar nu am simțit nevoia să îi pun meditații.Am murit eu pe baricade, dar nu l-am lăsat să se piardă la mate.Căci dacă pierzi șirul înțelegerii, mate devine un bau-bau și greu recuperezi.

Să mă apuc in noiembrie să caut meditator pentru Moisil, a fost o loterie, pe care am pierdut-o. Toți profesorii buni, care meditau copii de școală primară, pentru astfel de examene, aveau deja foarte multe meditații luate încă din anii precedenți, deci eu m-am trezit nu tardiv, ci extraordinar de tardiv.

Am continuat să lucrăm suplimentar mate și română (de data asta am hotărât că trebuie în fiecare zi), m-am uitat pe materia din anii precedenți de la examene, am cumpărat culegerile lui Bălăucă și am băgat mare. Deși sunt absolventă de liceu pedagogic, metodele matematice s-au schimbat și de anumite lucruri nu am auzit nicicând( pe vremea mea nu am auzit niciodată de principiul cutiei ), așadar am apelat la o doamnă învățătoare care organiza cercuri de mate, să ne ajute cu ceea ce nu mai știam eu.

Fix 2 luni a ținut bucuria, a venit peste noi pandemia, doamna nu dădea meditații online, așadar iată-ne iar pe cont propriu, Dacă la română nu am avut nicio problemă, la mate erau lucruri pe care chiar nu le știam ( deh, materie de clasa a cincea în cea mai mare parte).Am căutat, întrebat, ne-am uitat pe net.

Una peste alta, la final de clasa a patra, înainte de examenul la Moisil, a lucrat 5 caiete studențești pline, 4 culegeri si toate testele date în anii anteriori la Moisil, Cantemit Vodă, Lazăr, Șaguna și Meșotă din Brașov.

Nu am avut nicio așteptare când l-am înscris, am fost conștientă că va concura cu niște copii care s-au pregătit ani buni cu meditatori care știu exact tipul de probleme ce trebuie lucrate pentru astfel de examene.

Au fost 5,5 pe un loc, 320 copii înscriși pe 60 locuri. După examen vedeam, cât am așteptat afară să iasă, cum ieșeau șiruri- șiruri de copii plângând, iar eu mă stresam cumplit, gândindu-mă că dacă cei care s-au meditat atât ies plângând și spunând că nu prea au făcut la mate, oare copilul meu cum s-a descurcat și ce a știut el să scrie din tot subiectul?

Nu știu dacă am scris vreodată despre faptul că al meu băiat are un echilibru emoțional extraordinar atunci când este în public?!Acasă miaună, plânge, se mai și tăvălește așa, cât este de mare și lung, urlă, țipă, tună și fulgeră, însă în public este impecabil.A ieșit de la examen ( au dat și română și mate in aceeași zi, la diferență de 40 minute), mulți în jurul nostru plângeau, se tânguiau, el a stat falnic ca bradul și mi-a spus :” am făcut la română aproape perfect, la mate nu sunt sigur că iau o notă mare, dar am scris la tot câte ceva!”

Acasă a plâns, după ce s-au afișat baremele la mate, mi-a spus că îi este ciudă că nu a făcut mai mult la mate.Noaptea, în jur de ora 24 s-au afișat primele rezultate, a stat cuminte și am numărat pe toți cei dinaintea lui și….era primul picat după linie, adică al 61-lea. Am plâns atunci, plâng și acum, când scriu, când îmi aduc aminte de chipul lui brăzdat de emoția puternică pe care a simțit-o când s-a văzut primul picat.A fost ceva cumplit, mi-a spus plângând că dacă pica al douăsutelea sau whatever ce loc, nu îl durea așa cum s-a întâmplat în cazul primul sub linie.A plâns mult, două zile de w/e au fost de coșmar, a fost atât de trist și de dezamăgit, dar luni s-a remobilizat.

Căci…și-a făcut și o variantă de back-up, în cazul în care pica la Moisil, voiam oricum să plece din clasa aia, așadar l-am înscris și la un alt colegiu, unde luni s-a dus și a dat alt examen, a intrat al treilea, cu 9,70, la o clasă de engleză intensiv.

La Moisil am făcut contestație doar la mate ( la română a luat 94 p și la mate 55), după contestație a scazut la 51p, deci a devenit al patrulea picat și așa a și rămas.Doar că diferența între el și alți picați este că el a ajuns aici prin muncă multă și forțe proprii, doar cu 2 luni de meditații. Sunt copii pe care îi știm, au picat cu note foarte mici, după ani de meditații la mate.Cel puțin el iși știe acum valoarea adevărată la mate, în competiție cu alți copii foarte buni.Faptul că a fost al 61-lea din 320 este un lucru foarte mare pentru mine, indiferent de rezultat.

Așa a fost să fie, nu a fost Mosilul drumul lui, i-am explicat că în viață sunt lucruri deja ”aranjate” de Univers, și oricât ne-am opune să se realizeze, ele au parcursul lor și nu putem să le schimbăm.

A trecut tristețea aceea, s-a bucurat enorm de reușita la colegiul celălalt, așteptăm cu emoție începerea noului an școlar.Mă bucur enorm că va fi în aceeași clasă ( este de fapt o singura clasă) cu 3 copilași cu care a fost la cealaltă școală în aceeași serie, ba cu unul dintre ei chiar în aceeași clasă.

Mi-au trecut emoțiile, am răsuflat ușurată pentru încheierea ciclului primar, sunt fericită că am scăpat de școala aia, de clasa aia mai exact, de părinții din acea clasă și de tot mediul ăla nesănătos pentru copil.

Am alte așteptări de la noii colegi, de la colegiul respectiv, de la gimnaziu.Sper să pot scrie aici, după primele săptămâni de școală, impresii pozitive, să avem o(un) dirigintă /e implicat și să fie altfel decât în anii petrecuți în școala primară cu doamna învățătoare.

Adio copilărie, bun venit preadolescență! Sper să fii blândă cu noi, la fel cum sper într-o educație mai bună pentru copilul meu.

Interviu la 11 ani

Prima data i-am pus aceste intrebari acum 5 ani, aici. 

Astazi mi-a venit ideea sa il mai intreb ce ii mai place din ceea ce ii placea la 9 ani.S-au dovedit foarte putine spre deloc, este primul an in care ia in calcul si o alta meserie exceptand-o pe cea de veterinar. Voila:

  • care e culoarea ta preferata?  Azur
  • care e jucaria ta preferata?   Telefonul
  • care e fructul tau preferat?   Banana
  • care e serialul tau preferat?   Titans
  • ce iti place sa maninci la pranz?  Avgolemono
  • care e jocul tau preferat?   GTA San Andreas
  • care a animalul tau preferat?   Cainele meu, Athos
  • care e cantecul tau preferat?   Cradles (Sub Urban )
  • care e cartea ta preferata? – De ce?   „Harry Potter si Talismanele Mortii” (deoarece este o carte plina de actiune, ultima din serie in care Harry reuseste sa il invinga pe Voldemort”)
  • care sunt cerealele tale preferate?   Cherrios
  • ce iti place cel mai mult sa faci afara?   Sa stau in balansoar sa citesc alaturi de cainele meu
  • care e bautura ta preferata?   Vitamin Aqua
  • care e sarbatoarea ta preferata?  Craciunul
  • cu ce iti place sa dormi noaptea?   Cu catelul meu Doxx
  • ce iti place sa maninci la micul dejun?   Cereale cu iaurt
  • ce vrei sa fi cand vei fi mare?   Medic veterinar / programator („am timp inca sa ma decid pana ajung la liceu”)

La multi ani, copile drag, sa cresti mare si intelept, sa traiesti cei mai frumosi si mai minunati ani din cati au fost vreodata!

De szqwer Publicat în 11 ani

Astazi, cand ai 11 ani!

Am deschis blogul si intai am bocit bine, citind niste postari mai vechi, de cand eram eu mai tanara si tu mai mic, eu mult mai ocupata cu ale mele de carierista si tu cu ale tale de copil gradinar si mai apoi scolar.
Am tras adanc aer in piept si mi-am sters ochii ( mai spre batranete, asa am auzit eu, babele plang mai des), mi-am zis ca nu pot sa ratez ocazia asta de a nu lasa aici nimic scris, printul meu din povesti, la ceas aniversar, mai cu seama cu cat anul trecut am ratat aceasta ocazie.Dar mai ales trebuie sa profit de faptul ca anul acesta ne bucuram de timp mult petrecut impreuna.Nu mi-as fi dorit niciodata sa apara un virus care a omorat atat de multi semeni de-ai nostri, doar ca sa ne putem trage sufletele si sa ne putem opri putin din nebunia zilnica pe care o traiam ultimamente.Insa iata ca planetele au decis altceva si suntem in plina pandemie COVID-19.
Tot ce s-a intamplat din martie incoace m-a facut sa reflectez la multe lucruri, dar mai ales sa iau partea plina a paharului si sa ma bucur din plin de fiecare clipa petrecuta acasa, cu tine, in toata perioada asta de lockdown.
Este mai mult decat mi-am putut dori vreodata, este o perioada in care am incetinit motoarele de la alte treburi care ne acaparau si am dat prioritate tuturor lucrurilor ce tin de tine si numai de tine.Restul…pot astepta si dupa pandemie!

Nu ma gandeam sa mai am timp vreodata sa stau atat de mult cu tine, asa cum am facut-o numai in primii tai ani de viata.Nu am crezut ca o nenorocire a unora poate aduce atata fericire si pace in sufletul altora.Pentru ca imi lipsea teribil timpul pe care sa il petrec cu tine, ma saturasem cumplit de toata alergatura aia nebuna, de foarte putinul timp pe care il petreceam impreuna si atunci dedicat uneori lectiilor si altor proiecte despre si pentru scoala.Acum ne-am tras sufletul, am reusit sa stam la povesti multe si marunte, sa ne redescoperim pe noi, cei care nu suntem doar scoala, joburi, cariere si facturi de platit.Sa fim impreuna iar in tot timpul in care inainte eram despartiti si in compania altora mai mult decat in familie.

Dar sa ma intorc  la tine, la cel care esti acum la 11 ani, mai cu seama cu cat nici anul trecut nu am lasat nimic asternut aici.

Inainte vreme, sentimentul care ma coplesea in prag de ziua ta era nasterea, mi-era totul atat de proaspat si de clar in minte, incat evenimentele ce au fost relatate se raportau mereu la acel moment.
Ei bine, am uitat si nu mai stiu clar ce si cum am simtit atunci, stiu ca multe din cele traite acum 11 ani s-au estompat si au fost inlocuite de bucurii cotidiene mai mici, dar nu marunte, si dese cat stele de pe cer.
Sa fiu sincera, nu mai stiu deloc ce am simtit cand te-am vazut pentru prima oara, dar stiu ce simt cand te vad in fiecare dimineata ca vii si ma strangi in brate dandu-mi binete.Stiu ce simt cand ma strigi „iubito” si stiu ca anii astia de acum nu i-as da pentru nimic in lume pe anii aia de bebelusie sau copilarie mica.
A fost frumos, a fost sublim la acea vreme, insa acum este miracol ce traiesc in fiecare zi. Este o poveste din care nu vreau sa ma trezesc si pe care as vrea sa o traiesc mereu, la nesfarsit.
Stii, cand eram de varsta ta, mama imi spunea mereu ca niciodata nu si-ar mai dori sa fiu iar mica.Nu o intelegeam de ce afirma asta, ma gandeam la copilaria mea bolnavicioasa si la faptul ca i-a fost greu de tot in acele vremuri cu un copil mic, bolnavicios.
Dar nu, acum o inteleg, nu as mai vrea sa fi micut, nu mai am nostalgia acelor vremuri asa ca in anii cei din urma…
Acum esti altceva, esti asa ca un vin spumant scump, peste care au trecut anii si il bei incetisor, inghtitura cu inghititura, plimbat prin toata gura sa ii simti aroma bine de tot si sa nu o uiti nicicand,  cu frica de a nu se termina si a dura cat mai mult savoarea.
Iti sorb zilnic vorbele maiastre, ma minunez de unde atatea idei si ganduri faine in capsorul ala de 11 ani, ma panichez uneori cand imi dau seama ca stii anumite chestii pe care „nu se cade la varsta asta” sa le fi stiut, dar imi dau repede cu reveneala si imi spun ca pustii din ziua de azi sunt nu cu unul, ci cu o suta de pasi inaintea pustilor care am fost noi candva.

La 11 ani esti al naibii de independent si de incapatanat ( stii ca uneori imi vine sa imi dau palme singura cum mergi pana in panzele albe cu o idee fixa, la care nu renunti si pace!), esti mega priceput la o multime de chestii ( tehnica e viata ta 🙂 , desi tot veterinar sustii ca te faci!) si iscusit in ale matematicii.

La capitolul scoala…nu pot decat sa iti multumesc pentru tot ciclul primar in care rezultatele tale au fost doar de foarte bine si laudat peste tot.Sunt mandra, si da, m-am umflat in pene, de multe ori cand oamenii mi te-au laudat.
Ti-aduci aminte, aveai vreo 6 -7 anisori cand ti-am spus odata ca nu iti cer nimic si iti ofer tot ce doresti in viata asta (desigur, in limita unor posibilitati omenesti!),  in schimbul unui singur lucru – acela de a sta mereu cu capul sus atunci cand mi se va vorbi despre tine in absenta sau prezenta ta? Ei bine, nu a fost nevoie niciodata pana acum sa plec capul de rusine si sa iau pozitia ghiocel cand am avut feedbackuri despre tine ca si elev sau ca si copil.

Ai o dulceata aparte si te faci placut in orice situatie, esti neconflictual total si asta te-a scapat, zic eu, de multe buclucuri.Copiii te plac mult si tot pe post de leader esti in grupuri, caci ideile nastrusnice pe care le ai te ajuta sa te situezi in top 10 nebunii pe primul loc la nastrusnicii in cadrul unui grup.

Imi pare tare rau ca ai prins un an asa nefast si terminati ciclul primar fara sa va puteti lua adio de la tot ce au insemnat cei 5 ani petrecuti impreuna.Au fost si bune si rele, au fost clipe de bucurie si de tristete, au fost excursii si tabere, au fost prietenii frumoase si inocente.De la toamna unii dintre voi vor parasi colectivul, isi indreapta pasii spre licee la ciclul gimnazial, spre clase cu profil de engleza, deci colectivul clasei nu va mai fi acelasi ca pana acum.Dar sa nu fii trist, vor fi atat de multe despartiri si apropieri de colegi si oameni noi, in anii ce vor veni in viata ta, incat pe unii probabil nici nu ti-i vei mai aminti dupa nume, asa cum mi se intampla mie cu fostii colegi de scoala primara.Vin alte timpuri, alti ani frumosi, alti oameni faini sau mai putin faini, important este ca de la fiecare care trece prin viata noastra sa invatam cate o lectie – unele mai dureroase, altele mai fericite, unele mai bune, altele mai rele.Le luam asa cum vin si mergem mai departe pe drumul nostru.

Anul trecut ti-am luat cadou un labradog cum imi place mie sa il numesc pe Athos, asa cum ai visat dintotdeauna, ca sa ai mult visatul prieten patruped. M-am gandit cu taica-tu sa il luam in cls a III-a, la mijlocul anului, ca sa te saturi de joaca cu el si de alergari.Nicio zi din cele ce au urmat nu a scapat bietul labrador de harjoneala ta, iar azi, nu numai ca nu te-ai potolit, ba e si mai mare nebunia cu acest catel.O iubire asa mare cu siguranta va dura o viata de caine intreaga :-). Si de ce sa nu recunosc ca si noi il iubim pana la cer si inapoi – e cel mai dulce catel ever!

Sa nu uit sa scriu ca esti deja preadolescent, ca ai crescut cat mine de mare aproape, ai 158cm, la pantofi porti marimea 38 si te-ai dezvoltat frumos, esti suplu si inalt. Ochii verzi superbi, parul s-a mai inchis la culoare, dar tot saten deschis esti, onduleurile nu se mai vad de mult timp, de cand te tunzi precum american soldiers.Dar daca asta e placerea ta si asa vrei sa iti porti parul, esti liber sa faci ce vrei.M-ai anuntat ca atunci cand vei fi mare ai sa mai vrei sa iti lasi parul lung o data ca sa vezi daca il mai ai ondulat sau nu.Astea sunt fix alegerile tale peste care eu nu ma bag atata vreme cat esti decent si pastrezi o linie de normalitate ( a noastra, desigur!).

Anul asta ai continuat cu British, cu rezultate excelente ( se incheie deja al treilea an cu ei si profesorul de anul acesta mi-a recomandat sa sari peste un level la anul si sa mergi la urmatorul caci e pacat – ai stagna.Ai incercat si 2-3 luni cu germana, dar nu a mers metoda de predare, asa ca vedem la toamna care este a doua limba din gimnaziu si o aprofundam pe aceea cu ore suplimentare.Cu Britishul mergem mai departe atata vreme cat ne tin buzunarele si pe tine timpul.Ai bagat in program karate si cred ca iti vor prinde bine, te vor disciplina mai mult si mai ales te vor calma interior.Caci, Doamne, ce furtuni interioare si exterioare te incearca in anumite momente.Stii, nu ai fost si nici nu cred ca vei ever un copil cu care se deal-uieste usor.Imi pui uneori nervii pe bigudiuri de imi vine sa mor, nu alta! Dar trag adanc aer in piept, ma gandesc la tot ce e mai frumos pe lumea asta in clipele alea ca sa ma pot abtine si sa nu scot si eu flacari pe nas.E greu, esti tare dificil uneori, ai toane, ai diverse nebunii care, desi ti se explica, nu si nu, o tii pe a ta si pace buna!

Apoi, dezordinea si timpul pe care nu stii sa il manage-uiesti deloc iti fac viata un calvar.Cred si inteleg, dar mai mult decat te-am ajutat in directia asta nu pot face nimic, pana ce nu iti faci o ordine interioara si o planificare zilnica pentru o vreme ca sa poti reusi sa atingi zilnic ceea ce iti propui.

Anul acesta a fost unul greu, ai muncit foarte mult, ai plans, te-ai ridicat si ai luat-o de la capat.Ma bucur enorm si ma face fericita faptul ca ai aspiratii inalte si vrei sa depasesti niste limite, asta spune multe despre tine ca si om.Nu iti place sa te plafonezi, nu te multumesti cu ceea ce stii si esti avid de cunoastere.

Daca pana acum nu erai atat de tare pasionat de ecrane, anul asta a fost un an nebun- motivatia number one pentru a face anumite chestii marunte au fost ecranele si joaca pe ele.Promit sa iau un pc de gaming asa cum iti doresti mult, dar dupa examene! 

Ai ramas acelasi copil cu mult bun simt si cu masura, niciodata nu ceri lucruri pe care stii, ca desi ni le-am putea permite financiar, nu se cade sa le pretinzi inainte de a intreba  daca facem altceva mai productiv cu banii aia.Ai inteles ca cea mai de pret investitie a unui om nu sunt nici casele, nici masinile, nici hainele si nici alte accesorii, ci educatia.In asta investim maxim pana cresti si esti un om pe picioarele tale, cu o meserie care sa iti placa si care sa iti aduca ulterior satisfactii pe mai multe planuri.Ulterior, vin ele si casele, si masinile, si orice altceva visezi si iti doresti. Asadar, ai masura si asta imi place mult.

Esti respectuos si vorbesti frumos cu cei din jurul tau, ai inteles si pui in practica ceea ce te-am invatat ( poate prea libertin pentru gusturile unora din tara asta, dar asa functionam si nu se stie niciodata in ce parte a lumii vei ajunge sa traiesti in viata asta!): nu pui etichete, nu judeci oamenii dupa cum arata, se imbraca, religie, culoare sau orientare sexuala.Astea sunt doar niste piedici in a dezvolta relatii interumane valoroase si in a cunoaste oamenii mai profund decat niste superficialitati gen credinta sau brandul de haine al unora.De asemenea, orientarea sexuala nu are nicio importanta atata vreme cat tu cu omul respectiv nu vei avea niciodata genul acela de relatii.Nu cunosti trecutul nimanui in profunzime ca sa poti sa judeci si sa arati cu degetul, nu poti da sfaturi cum e mai bine nimanui, atata vreme cat nu ai fost in papucii lui si nu te-a durut fix ce l-a durut pe respectivul /a.Nu barfesti si nu te bagi in mizerii, sunt atat de multi cei care fac asta continuu, in jurul tau, incat nu e nevoie si de tine sa ingrosi randurile acelora.Cu cei cu care nu rezonezi, tai macaroana si iti vezi de ale tale.Certurile sau momentele de impulsivitate nu duc la nimic bun, uneori s-au intamplat tragedii de la niste chestii minore.Asa ca, pleci, iti vezi de drumul tau.De aceea ai ales karatele, sa te poti apara in caz de ceva, dar niciodata sa nu incepi un conflict.

Ai vrut mult sa iei si niste ore de dans, ti s-a parut in tabere ca nu e ok sa stai pe margine ca nu poti face 2-3 pasi, iar eu iti spun un mare secret: fetelor le plac la nebunie baietii care stiu sa danseze 🙂 !Te-a incurajat si in directia asta, te incurajez in absolut tot ceea ce vrei sa faci si iti va folosi la un moment dat in viata.Nu se stie niciodata ce si cum te vor purta pasii tai…

De la toamna pleci pe un alt drum, incepe un alt capitol din viata ta si asa cum ti-am spus de dimineata, iti scriu si aici – totdeauna sa tii minte ca anii de scoala sunt cei mai frumosi ani, care trec uluitor de repede si cu care nu te mai intalnesti niciodata in viata ta.Trebuie sa ii traiesti cat mai frumos posibil ca ajuns la maturitate sa iti amintesti cu multa dragoste si nostalgie de ei! Si mai trebuie sa nu uiti ce iti spun mereu – sa fii demn mereu si sa traiesti intotdeauna asa incat sa stai cu capul ridicat si noaptea sa dormi mereu linistit pe perna ta! Acum poate nu intelegi ce iti spun, insa lucrurile astea sunt extrem de importante in viata oricarui om cinstit.

Nu inchei inainte de a-ti spune ca te ador, esti universul meu, soarele meu si tot ce mi s-a intamplat mai bun in viata asta.

La multi, multi ani sanatosi si fericiti.La cei mai multi si mai frumosi din cati au fost vreodata pana acum, iubirea vietii mele!

 

maxresdefault