Bucăţi de suflet în doi ani

Daca ma intreaba cineva ce, cat, cum si de ce a trecut tot timpul asta atat de repede cuvinte multe nu-mi gasesc…Simt doar un gust amar ca viata ne este formata din clipe ce se scurg extrem de repede, din zile in care esti mult prea obosit, stresat sau plin de griji pentru a putea savura orele pe de-a intregul.Parca mai ieri m-am trezit tinand in maini un test de sarcina pozitiv, parca ieri a fost ziua in care am incetat sa mai muncesc ( eu, cea mai activa si vioaie persoana ) cu recomandarea de-a sta „blanda si linistita” ca sa aduc pe lume puiul de om pe care-l purtam in pantecul meu.Azi, la aproape 3 ani de la clipele acelea magnifice in care afli ca vei fi parinte, ma tot intreb ca proasta-n targ, cum a fost posibil ca Pusi ( azi un vlajgan de toddler ) sa fi stat, crescut, dezvoltat in burta mea?1Ma uit la el, ma uit la burta mea si ma gandesc ca totul nu a fost decat un vis, un vis plin de peripetii ce s-a scurs extrem de repede.Cand eram insarcinata am auzit de multe ori spunandu-mi-se ” bucura-te acum de liniste, mai apoi cand se va naste incepe adevarata nebunie!” Si a inceput…si s-a nascut!
Daca civil m-am maritat cu D. pe 7 iunie, tot pe 7 iunie ar fi trebuit sa se nasca si Pusicel.Grabit tare, medicul meu l-a scos cu mult mai devreme, programat si para consultat.Urasc si acum faptul ca nu am avut niste informatii clare despre cum va fi, cum va decurge si ce se va intampla dupa…
De pe 22 mai 2009 a inceput o „nebunie”, dar una despre care cuvintele ar fi mult prea sarace pentru a o putea descrie.Este o nebunie pe care azi, nu as mai da-o pentru nimic altceva pe lumea asta, este o nebunie care m-a definit si implinit ca si om, ca femeie, ca fiinta, o „nebunie” care mi-a schimbat complet optica asupra acestei lumi, mi-a schimbat setul meu de valori, mi-a dat peste cap principii si planuri urzite cu de-amanuntul ani de-a randul.
Am crezut ca fericirea unui om consta in distractii, clipe petrecute prin locuri faimoase, inconjurat de cele mai multe ori de oameni falsi si zambete fortate, in spatele carora se ascundeau masti perfide si nu oameni.Am crezut ca hainele si parfumurile branduite si deloc ieftine, ma vor duce pe culmile fericirii.Deseori m-am inselat amarnic crezand ca a face o cariera in actuala Romanie este un lucru minunat care ma va implini din toate punctele de vedere.Am trecut prin toate etapele prin care am crezut ca voi atinge Nirvana, am facut multe lucruri in viata mea de dinainte de Pusi, lucruri cu care nu ma mandresc dar nici nu ma rusinez, am fost cuminte dar si rebela, am fost tacuta dar si obraznica, am fost generoasa dar si extrem de chibzuita, am fost extrem de buna cu unii in timp ce cu altii am fost rea si perfida, am fost de toate si am trait aproape din toate.
Dupa 2 ani, in care in sfarsit viata mea a intrat pe un fagas calm si linistit ( eu m-am stresat extrem de mult in noul rol de mama, am pierdut imens de multe clipe frumoase datorita stresului provocat de un bebelus aparut in viata-mi ), pot spune in cel mai serios mod cu putinta ca nimic din lumea asta , nimic din ce am trait pana acum nu m-a implinit si nu mi-a dat atata satisfactie ca sentimentul de a fi mama.Daca de oricare alt lucru sau obiect ma pot lipsi oricand si oriunde, de Pusi nu m-as putea lipsi niciodata si nicicand.Cine este mama poate intelege perfect ceea ce spun sau poate nu.Tine de modul de perceptie al fiecareia, tine de stilul si felul in care vedem fiecare din noi viata.Eu asa o vad…
Vad incomparabil cum o gamalie de om care depinde suta in mie de cei din juru-i , se dezvolta doar datorita mie care-i sunt alaturi, invata sa faca lucruri care noua ni se par atat de banale ( cat de greu este invatatul spalatului dintilor! ), se desprinde si devine independent pe zi ce trece, devine un om cu dorinte, ganduri si placeri proprii, un om care se desavarseste doar datorita noua, parintilor lui.Si cum atunci un banal parfum ( oricat de scump), o calatorie scumpa sau un job super bine platit sa-ti aduca satisafactii mai mari decat cele pe care le cladesti zilnic cu propriile-ti forte, ganduri, simtiri reliefate si amprentate intr-o farama de om ?
Sunt multe renuntari, e drumul greu si anevoios, e plin de nopti nedormite, de clipe de panica cumplita atunci cand puiul de om e bolnavior ( si la noi au fost multe clipe de genul asta in ultimul an ), de nervi intinsi la maxim, de incordare si oboseala puternica.Dar atunci cand doua maini mici, mici si caldute iti inlantuie gatul in cea mai stransa imbratisare de care poate da dovada la varsta-i frageda, si cand buze mici si obraji fini si matasosi te pupa prelung in timp ce ochii vii transmit o dragoste neconditionata, te topesti si simti ca ai puteri nebanuite, simti ca-ti cresc aripi si ai forte multe si noi pentru a o lua iar si iar de la capat.
Trebuie sa recunosc ca Pusi a fost de mic un copil minunat.Nu ma pot plange de nimic cu exceptia faptului ca in ultimul an , datorita colectivitatii, a fost bolnav.In rest…noi nu am stiu ce inseamna probleme cu somnul, cu mancarea, cu adaptarea la noi medii, cu plecatul in calatorii.Atata imi reprosez ca am fost extrem de stresata si am piedut buna parte din bebelusia-i cu ganduri care nu-mi apartineau, dar le imprumutam si faceam caz de ele.Imi pare extrem de rau ca am pierdut timp pretios la calculator, stand sa dezbat dispute si sa combat ganduri care apartin altora.Timp pretios scurs aiurea, timp inutil pierdut si de nerecuperat.Ma gandeam aseara ca in tot acest timp puteam sa stau si sa-l privesc cum doarme, sa-l vad cum se intinde la trezire, sa-l adulmec si sa ma imbat de mirosul ala bebelusesc.Totul a trecut, s-a dus ca un fum, s-au risipit ganduri si temeri, odata cu ele insa si clipe magice care nu se mai reintorc.
Si iata-ne pas cu pas si zi de zi, clipa de clipa ajunsi la 2 ani.Baiat mare, domne’! Si este mare, incomparabile diferente il deosebesc de copilul de acum 2 si acum 1 an, nebanuite lucruri invatate si cunoscute de el sunt zilnic exprimate in cel mai haios mod posibil prin limbaju-i bogat dar nu atat de bine conturat.Si vorbeste, vorbeste din sculare si pana in culcare, vorbeste si prin somn, vorbeste mult si fara frau.Imi povesteste tot, imi spune ce si cum i se pare lui ca arata viata la 2 ani.E important tot ceea ce facem, ce vede si aude.Ii acordam importanta deosebita fiecarui lucru in parte, il ascult cu vadit interes ca sa creada ca ceea ce traieste el e cel mai important lucru de pe pamant.Si da, pentru mine chiar asta este.Sufar si plang alaturi de suferintele lui, plang si mi se rupe sufletul cand l-am vazut bleg si agresat sau respins de alti copii, ma infurii groaznic cand vad adulti rai care isi rasfrang neputintele si frustrarile lor asupra unui sufletel mic, devin fiara cand cineva imi ataca puiul in cel mai mic mod.
Ii cant, ii povestesc toate lucrurile care noua ni se par banale, sta alaturi de mine cand fac mancare, cand fac baie, intind rufe sau citesc, ne culcam si ne sculam impreuna, ne tinem de mana si ne iubim de multe ori si fara numar clipe pe zi, ii citesc si lui, ne plimbam cu manuta-i mica strans tinuta in mana mea protectoare, ii dau idei si ganduri pentru activitati viitoare.M-am dedicat de buna bucata de timp numai lui.Si asa imi este bine, mi-e comod si satisfacator.Mi-e bine sa mi-l stiu alaturi si ma imbat cu fiecare clipa magica traita langa el.Atunci cand nu mai pot, cand ma ineaca uneori plansul ( sunt si eu o bucata de carne si-am suflet si trairi ) imi sterge ochii tandru si-mi spune cu-n glas subtirel ” gata, mami, gata !” sfarsind totul in imbratisari tandre si pline de iubire.E ratiunea mea de-a trai acest omulet de numai 92 cm si 15 kg.E felul in care zilnic imi incarc bateriile, e modul in care ma amuz maxim si rad cu pofta alteori , e felul in care m-am schimbat si m-am redefinit ca om.Am inteles ca toleranta este cheia care deschide multe usi intre noi, am inteles ca important cu adevarat este ceea ce si cum traim eu cu el si D., am invatat sa iubesc altfel, sa renunt, sa iert si sa ma pot ierta, sa impart si mai ales am invatat sa trec pe locul doi in viata mea.Nu mai conteaza acum ceea ce voi deveni eu, conteaza ceea ce va deveni si va fi el.El este si va fi oglinda mea, a sufletului meu, este oglinda in care ma voi vedea o viata de-acum incolo.
Ca stie sa manance singur, ca stie sa se imbrace sau nu, ca face sau nu la olita,ca pdelaeaza pe bicicelta sau se da cu rolele, ca sta in cap si-n coate la varsta asta e total neinteresant, ceea ce cu adevarat ma umple de fercire este ca-i sensibil, bun si empatic, este destept si ager la minte, are un simt artsitic extraordinar, ii place frumosul, e atras de Divinitate, ii plac oamenii si vorbele, ii place sa cutereiere in natura, iubeste animalele si florile, semne ca temelia lui e de calitate, semne ca pe aceasta temelie pot lucra de-acum ca sa dezvolt ceea ce doresc eu in si din el.
Investitia intr-un copil e majora, atat sufleteasca cat si baneasca, un copil inseamna sa dai tot, ai dead-line-uri pe care nu le poti ever depasi si inlocui, ai de indeplinit task-uri pe care odata pierdute nu le mai poti remedia, ai de dus o lupta cu tine insuti pentru a fi mereu in forma si pregatit maxim ca sa scoti la iveala tot ce ai mai bun.
Am ales calea asta, am invatat sa devin astfel, m-am dedicat si ma dedic lui.Vreau sa-mi retraiesc copilaria si adolescenta si tineretea alaturi de el in cele mai frumoase chipuri posibile, vreau sa stiu ca ii voi usura mereu drumul prin viata si va merge vesnic pe carari line, vreau sa il invat sa traiasca demn, frumos si simplu, sa iubeasca cu pasiune ce merita iubit si sa ocoleasca ceea ce e ste buruiana si merita indepartat.
Ii multumesc din suflet Providentei ca mi l-a dat in viata mea, ca m-a schimbat enorm, ca mi-a deschis ochii si mi-a reinviat sufletul.Si daca ar fi sa-i spun toate astea intr-un mod simplu si concis,in vorbe pe care acum nu le-ar intelege dar la maturitatea-i vor capata greutate si inteles profund, i-as spune doar atat:” Pusicel mic te ador ! „

Anunțuri

Cand Dumnezeu iti da pilde

Ziua de Rusalii ne-a purtat pasii intr-un loc curat,pur si cu verdeata….suna a Paradis, nu am fost acolo, dar am ajuns intr-o excursie la manastirea „Sf.Nicolae” – Balamuci si la manastirea Caldarusani. In viata mea am vizitat o multime de lacasuri sfinte, am stat de vorba cu multi monahi, ascultandu-le povestile, povetele si simplele lor confesiuni, dar cu siguranta niciodata Dumnezeu nu mi-a trimis un mesaj atat de clar asa cum s-a intamplat ieri.
Daca la prima manastire, mult mai mica, mai ingrijita si mai cocheta, din punctul meu de vedere, am zabovit doar o juma’ de ceas, clipe in care ne-am rugat, am savurat linistea atat de tainica si binefacatoare gasita doar in locuri unde salasluieste atat de aproape de noi duhul sfant, la cea de-a doua manastire, am zabovit ore intregi alaturi de monahi, am avut ocazia sa luam si masa alaturi de frati, sa „intram” in viata monahala.
Cele 2 lacase de cult sunt despartite doar de lacul Caldarusani, de-o padure si de linistea tainica a locurilor aflate la distante de numai cativa km.Drumul de la Balamuci la Caldarusani e strajuit de-o parte si de alta de vile impunatoare in fata carora troneaza masini cat mai scumpe din care sa rasara opulenta satenilor.Daca trecand prin fata atator si atator case semete, te napadesc ganduri lacome care-ti toarna venin in sange, intrebandu-te cu ce ai gresit tu in viata asta de a trebuit sa inveti atat si sa ajungi in final un biet slujbas cu un salariu amarat, din care abia iti poti plati datoriile la zi, odata patruns pe poarta manastirii Caldarusani, odata ce auzi ce are de povestit fratele Damian, gandurile lacome se imprastie ca fumul si lasa loc in suflete doar sentimentelor inaltatoare si iubirii de aproape.
Zvelt, cu trupul bine lucrat, cu o fata daltuita adanc si croita dupa gustul durerii, cu parul numai bucle,strans in coada, cu palmele adanc brazdate de munca campului si cu glasul ferm si impunator, parintele Damian sta in fata mea si vorbeste intr-un mod total aparte, diferit total de restul monahilor cu care am vorbit pana atunci: se uita la mine, in ochii mei, isi aranjeaza parul dupa urechi, rade cu pofta si se exprima liber. Mult prea liber pentru un calugar trecut de prima tinerete.Aflu ca am fost vecini, ca are inca un apartament care „zace acolo in blocul de unde am plecat”, ca i-a placut mult viata laica, ca nu a fost tocmai usa de biserica, ca am gresit estimandu-i varsta la patruzeci si-un pic de ani si ca e la Caldarusani de „numai 10 ani”.Momentul ala ii impietreste zambetul pe buze, mai pana acum o clipa zambea relaxat si vorbea si mai relaxat despre nebuniile tineretii, despre faptul ca a fost candva indragostit de-o matusa de-a mea, ca are 2 facultati si a avut bani multi de tot, ca a facut si lucruri nu tocmai bune si ca atunci cand a luat hotararea cu manastirea era viceprimar. Ma impinge curiozitatea si plusez, imi asum riscul de-a nu-mi raspunde sau de-a ma repezi, il intreb aproape gatuit de ce s-a calugarit.Privirea-i semeata se opreste asupra frunzelor de nuc pe care le roteste in degete lungi si frumoase.” Asa a fost voia lui Dumnezeu!” imi raspunde bland.Cunosc raspunsul asta ca pe o lectie bine invatata de catre toti monahii, cunosc raspunsul clasic care trebuie sa satisfaca orice mirean si sa nu mai insiste.Dar eu am insistat…”si totusi, de ce v-ati calugarit?Si eu sunt foarte credincioasa dar nu sunt vrednica de-a ma calugari „, i-am replicat.M-a privit adanc in ochi si mi-a raspuns: ” niciodata un om fericit nu poate sti cu adevarat de ce este in stare la ceas de grea incercare.Acum 16 ani eram un om fericit,dar nu stiam sa apreciez ce am si ce traiam atunci, ca noi toti de altfel..Aveam o familie, o sotie si-o fetita mica, o casa,o slujba, parinti si socrii sanatosi.In 6 ani am pierdut tot: intai tatal, apoi pe rand socrii, fetita si sotia intr-un cumplit accident si ultima pe mama.Pe 07 ianuarie mi-am pierdut mama si in iunie m-am calugarit.A fost singurul mod prin care am mai putut supravietui, a fost singurul loc unde mi-am gasit linistea si puterea de-a merge mai departe.Altfel, innebuneam.Ma uit la degetele-i care strang cu furie frunzele de nuc, ma uit la ochii incetosati care acum scruteaza zarea si nu pot articula niciun cuvant.Ce-ai putea sa-i spui unui om caruia i s-a dat totul in viata si apoi brusc i s-a luat cu brutalitate ce-a avut?Cum ai putea consola un suflet caruia copilul i s-a stins, ce ai putea sa-i spui unui parinte care si dupa ani de zile este daramat de moartea copilului sau?
Am tacut malc.Ma uitam la baietelul meu care alerga fericit sa prinda o pisica.Alaturi de mine, stateau parintii mei si brusc am simtit nevoia sa-i mangai mana sotului meu.
Pana mai ieri , sapatamani la randul am purtat povara grea a suferintei nedreptatii, pe care unii angajatori nemilosi, o impart cu generozitate, ultimamente, mamicilor ce si-au permis sa-si creasca copilul cei 2 ani binemeritati si cotizati la stat.O durere sfasietoare nu mi-a dat pace nopti la randul, lacrimi siroaie mi-au brazdat adanc obrajii la ceas de noapte si somnul mi-a fost adeseori alungat in ultima jumatate de an la gandul ca voi fi somera, cu-n copil de crescut si ca nu ne vom descurca dintr-un salariu al sotului meu.
Desigur ca in noptile cu pricina, diavolul mi-a dat tarcoale si mi-a inoculat mii si mii de idei de razbunare, de rautati pe care i le-as putea face anagajatorului la o simpla conversatie.
Ieri m-am rusinat, m-am rusinat de mine insami, de ideile pe care le-am nutrit si mai ales de sentimenetele deloc inaltatoare care isi facusera cuib in sufletul meu in ultima vreme.Ieri, la Caldarusani, as fi vrut sa-mi trag doua palme si sa ma rog adanc sa ma ierte Dumnezeu ca am putut sa gandesc rau despre semenii mei, am putut clar sa vad cum fiecare dintre noi platim aici tot ce avem de platit si ca raul intotdeauna va fi rasplatit doar cu rau.Si am ajuns sa plec pe poarta manastirii spunand cuvintele :” Asa sa le ajute Dumnezeu, dupa cum si ei ii ajuta pe altii!”
M-am lepadat de gandurile lacome pe care le am, mi-am alungat ideile marsave care nu-mi dau multumire sufleteasca fiindca nu pot calatori nu stiu unde, nu-mi pot schimba masina la nu stiu cati ani si nu-mi permit luxul de-a ma imbraca din nu stiu ce branduri.
Mi-am strans baietelul la piept tare de tot, mi-am luat de mana sotul si mi-am imbratisat strans de tot parintii si m-am declarat cea mai fericita persoana din lume, ii am pe toti ai mei langa mine, ne iubim, ne intelegem si mai ales suntem cu totii intregi si sanatosi.Serviciul, masina, alt job banos si cu-n sef isteric, mai pot astepta si sunt bagatele pe langa ceea ce am eu.Sunt recunoscatoare fratelui Damian ca mi-a adus speranta in suflet, ca m-a vindecat de „rau”.Si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a vorbit prin fratele Damian, mi-a dat o pilda de viata minunata si am inteles cat de bogata sunt, am inteles ca nu banii aduc fericirea si nici nu o pot pastra.
Iubiti-va cu cei apropiati si bucurati-va de orice moment alaturi de cei dragi! Atat…

Some news

Sunt in urma tare cu postatul pe blog, desi stau acasa in perioada asta, nu am avut pur si simplu timp de scris pe blog, de stat pe net, de descarcat fotografii,etc.Ma bucur din plin de toate clipele alaturi de Pusi, ma plimb, vorbim, povestim, cantam, ne jucam, umblam mult de tot pe afara, planuim vacante.Suntem in prioza, cum s-ar spune,
Vara asta vom avea mult de tot de calatorit, vom merge si la o nunta la niste rude de-ale lui D., vom lipsi mult din arsita si zapuseala Bucurestiului.
Desi nunta va fi peste aproape 1 luna si jumatate, eu am inceput deja pregatirile.In primul rand am inceput cu mine, de 2 saptamani tin acelasi regim pe care l-am tinut mereu cand am vrut sa slabesc mult si este singurul la care raspunde organismul meu.Deja se vede clar ca am pierdut kilograme, deja blugii ii prind la o gaica mai incolo, am de pierdut panala nunta inca vreo 10 kg.Deja de data asta nu mai renunt, nu mai dau inapoi, sunt hotarata, trebuie neaparat sa revin la felul in care aratam eu candva, adica asa:

Mai apoi, orice nunta cere un anume staif, asadar si copilul va trebui imbracat cum se cuvine, in sensul ca eu cred ca la evenimente speciale nu te imbraci elegant numai ca sa te vada X si Y care vor comenta sau nu, ci o faci si pentru tine, pentru eticheta ta si modul cum te prezinti la un asemenea eveniment.Initial am vrut sa iau de la cineva un cotum imprumut ca m-am gandit ca nu ar avea rost sa investesc niste bani in ceva care sa-i vina numai acum.Dar am gasit un costum care poate fi purtat mai mult timp de acum incolo ( vor urma serbari, mai avem si alte evenimente de onorat ) asadar e foarte buna investitia facuta.Pusi mi se pare ca arata ca un mic mafiozzo italiano :-D, dar e adorabil!Deci si cel mare si cel mic vor fi imbracati in costume, cu camasi roz si cravate.O mostra despre cum va arata copchilul este aici:


***

Vara asta am fost binecuvantati iar sa nu dam bani la piata pe trufandale, tatal meu ( saru’mana mult tata! ) ne-a adus la botul calului, ca-n fiecare vara, visine, cirese si capsuni mari si frumoase, si-n plus naturale.Ne-am umplut burtile si congelatoarele, am mancat pe saturate si am pozat piciu’ cu „cercei” la urechi 😀

***

Spre rusinea mea trebuie sa recunosc ca am fost slaba si datorita nefericitelor evenimente cu serviciul ( sau poate chiar fericite pana-n final! ) m-am reapucat de fumat.Si nu asa 1 sau 2 tigari, am bagat direct un pachet in prima zi, eram ca-n sevraj de nervi si ca sa nu sparg capul cuiva am preferat sa fumez un pachet de tigari.Si am gresit intr-o seara si am fumat si acasa.Rezultatul?


Dar ma voi lasa iar, nu vreau sa ma reapuc de fumat pentru ca nu-mi face bine, stiu asta si nu voi continua sa bag otrava cu buna stiinta.Ala a fost unicul pachet ce l-am fumat si jumatate dintr-un al doilea si gata!
Maine plecam intr-o scurta excursie la 2 manastiri, despre asta insa scriu intr-o alta postare separata.

„Intelepciuni” pusicesti la 2 ani

Astazi inainte sa adoarma de pranz stateam lungita langa el in pat cu niste opincute gen papuci in picioare.La un moment dat Pusicel se uita foarte serios la mine, incrunta sprancenele si-mi spune:
” -Ai spus ca nu e voie cu papucii in pat, de ce ai papucii in pat?Scoate-i, nu e voie! ”

************
In ultima perioada bronsita care a fost acuta, din pacate i s-a cronicizat si avem mult de tras si mai ales de prevenit, ca sa nu se transforme in astm bronsic.Ieri am fost la alergolog sa luam o scrisoare medicala pentru a i se administra Singulair pe o perioada lunga de timp.Pe holul policlinicii lume multa, caldura, plictiseala.Stam cuminti pe scaune, Pusi se plictiseste, se da jos si incepe sa alerge, sa se catere pe alte scaune, sa urle si sa se maimutareasca.La un moment dat un domn care a uitat ca a fost copil si sigur nu avea copii, exasperat de joaca copilului face o remarca la adresa-i:
” – Vai, tu esti un zapacit de copil! ”
Pusi se opreste siderat in dreptul lui, il priveste, se uita atent la el masurandu-l din cap pana-n picioare si-i spune cu-n aer grav si ton ridicat:
„- Zapacit esti tu! Tu, tu, tu! ” raspuns urmat de un scuipat urias in directia respectivului domn.
Jur ca eu asa ceva nu l-am invatat veci, de scuipat habar nu am avut ca poate sa faca, am ramas masca.Probabil nenea cu pricina se astepta sa-i fi aplicat vreo bataie.Am ramas efectiv masca atunci, ca proasta in targ , dascalirea a urmat apoi dar nu stiu ce si cat a inteles el!

************
Stie deja 5 poezii si canta cat poate de tare melodia din Maria Mirabela, stie care-i stanga si dreapta, respectiv mana si picior drept / stang, salutul lui catre toti oamenii este :” Bye,bye, see u!”

***********
Cand ma imbrac seara in pijama ma apuca de burta si-mi spune cu o fata de smecher: ” mami, ai burta grasa!” 😀

***********
Pe strada cand ii e lene sa mai mearga pe jos brusc il ” doaie iau de tot pacioiu si te iog mami duce-ma in bate! ”
*************
A inceput perioada intrebarilor, mai tot din jurul nostru trebuie explicat amanuntit caci un simplu raspuns la intrebarea :” Ce e asta?” nu-l satisface.Daca nu primeste amanunte, dupa intrebarea mai sus amintita urmeaza o serie de „de ce? de ce asa?” care te tortureaza efectiv daca nu e satisfacut.

***********

Cat am fost gravida mi-am dorit mult ca al meu copil sa semene cu mine, sa vorbeasca muuuuuuuuuuuult.Cine a spus ca ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se indeplineasca , mare intelept! Pusi m-a ( ne-a ) capiat de cap.Cum face ochi, incepe sa vorbeasca, vorbeste continuu, in anumite nopti vorbeste si prin somn.Uneori, recunosc, ca nu-l mai urmarim ce spune ca obosim sau vorbim de-ale noastre, ne uitam la tv sau pur si simplu ne gandim si noi la ale noastre.Daca vede ca nu-l urmaresti tipa ca sa ne atraga atentia.Acum parca mi-as fi dorit un copil mai putin vorbaret!

************

Este un super matait si plangacios.Daca nu obtine ceea ce vrea imediat din ochi ii tasneste o arteziana de lacrimi.Daca pana nu de mult timp il luam in brate si-i dadeam ceea ce dorea, mai nou il ignor si arteziana se pare ca dispare, incet , incet.

***********
Afara cand iesim copchilul meu e de gasit numai prin balti si noroaie cu mainile, il las sa exploreze baltoace cu picioare, maini si noroi intins pe fata.Il las sa mangaie caini, sa puna mana pe frunze, flori, bete.Dar nu-l las sa ia in mana si rahati de caini de care mai nou e pasionat.Bliax !
***********

Toate cele de mai sus se spala intr-o clipita cand vine si-mi ia fata si gatul in palmele mici, ma pupa cu foc pe obraz, pe fata si-mi spune continuu:” mamicooo te ubesc, te ubec mult, muuuulttttt !”

Maimuta vrajitoare

Scriam pe 1 Iunie ca Pusicel a primit cadou o maimuta si-un pulover foarte frumos si mai ales calduros, captusit cu fleece, cumparate de la munte cu bani destul de multi ( dar nah!, asa-i cu preturile de pe langa obiectivele turistice ).Dintre cele 2 obiecte, asa cum era si firesc, cel mai tare l-a incantat maimuta, e pur si simplu vrajit de ea, cum se trezeste hopa! maimuta, inainte sa se culce hop! maimuta iar.Ce stie ea sa faca de il vrajeste atat?Mai jos se poate vedea:

Bucati de fericire

De multe ori , in viata, pierdem momente importante scufundati si apasati in si de griji si probleme, carora le dam un sens mult mai puternic decat il au.Mi-ar fi placut sa fiu altfel decat sunt.Nu mi-as mai dori sa fiu patimasa, nu mi-as mai dori sa pun la suflet orice idiotenie spusa de te miri cine, mi-as dori sa tratez intreaga viata mult mai superficial.Mi-as dori sa ma pot bucura cu adevarat de lucruri mici care definesc fericirea, mi-as dori enorm sa fiu mai nepasatoare cu tot ce este in jurul meu ( doar nu pot eu salva omenirea! ), sa nu ma mai intereseze daca ceea ce imi comunica alti oameni este adevarat, este de bine sau de rau, sunt cinstiti cand spun anumite chestii, sunt ipocriti sau nu, etc.
Mi-as dori din suflet sa ma mut intr-un colt de rai, uitat de lume si de toti, sa traiesc acolo o vesnicie alaturi de Pusi si de fericirea pe care el stie s-o gaseasca si s-o traiasca, in lucruri simple si mici.

1 iunie chelios

Astazi a fost ziua copilului.De cand am plecat din invatamant, am uitat complet de sarbatoarea asta si chiar nu mi se pare una atat de importanta…Nu pentru mine, insa de la anul cand Ayan va intelege exact cum stau lucrurile ( sper…), ne vom reapuca de sarbatorit.Nu sunt deloc pro locuri de joaca, inghesuiala si transpiratii, agitatie si lume gramada asa cum este definita mai nou distractia pentru copii si petrecerea zilei de 1 Iunie.De la anul vom merge in parc, vom face concursuri de desene pe asfalt ( sper sa reusim sa mai mobilizam ceva pitici cu noi), vom face workshop-uri cu expozitie de lucrari, zi gatronomica, etc., premieri si plimbari in aer liber.
Astazi a fost o zi normala pentru noi, am fost la doctor sa-l asculte si sa-mi spuna cum mai e bronsita, din pacate ne-a dat o trimitere la alergologie si se pare ca va fi nevoie pe o perioada lunga de tot ( vorbim aici de 2-3 ani) sa ia zilnic Singulair.Lucrurile nu sunt tocmai ok cu bronsita lui si trebuie tinute in frau.Important este ca Pusi nu simte asta, nu pricepe si percepe inca cum e treaba, el este acelasi vesel si plin de viata, pus pe sotii.
Am gasit momente de veselie si fericire in dupa masa asta si brusc am hotarat ca e ziua potrivita sa-l chelesc in cap ( de anul trecut imi doresc sa-i tund macar o data parul scurt de tot ca sa ii creasca apoi lung si-n forma pe care vreau sa i-o dau ).Un alt motiv pentru cheleala este bronsita.Belele toate se trag de la parul de pe ceafa ( la el era lungut si des, ondulat ), transpirat si nesters de tantile de la cresa.Udatura si curentul i-au pus mereu capac.Asa ca acum chelit e numa’ bun de reintors la copii. 😀
Trebuie sa precizez fara modestie ca am un copil super echilibrat, la coafor a stat cuminte -cumintel in toate felurile si pozitiile pe care i le-a aratat si pus frizerita ca sa-l tunda cu masina.Eu am stat in spatele lui pe o bancheta si l-am asteptat cuminte, uitandu-ma la un alt copil care urla, langa el, de parca-i smulgeau urechile.
Cu noua freza va trebui sa ma obisnuiesc, parca nu e el, mi-a venit sa plang dupa parul ala carliontat, nu il mai tund ever atat de scurt, are o fata de copil institutionalizat… dar va creste repede alt par la fel de frumos , poate si mai si!.Dar vara, asta-i freza cea mai cool, imi spun eu de incurajare 😀 .Ta-dammmmmmmmm va prezint in premiera pe Tunsulici-cheliutici 😀
P.S: la munte i-am cumparat o maimuta super dragalasa pe care i-am aratat-o atunci putin si apoi am facut-o pierduta.Pana azi…Asta-i cadoul lui de 1 Iunie pentru anul asta.Merita toti banii si el e super fericit cu nebunia de maimuta 😀

Această prezentare necesită JavaScript.