Am promis ca voi raspunde la aceasta leapsa, primita de la Mamituni , a altfel de leapsa 😀
A trebuit sa-mi aduc aminte de perioada copilariei mele, a trebuit sa ma intorc in timp si brusc am devenit nostalgica.Foarte nostalgica!
Fiind copil unic la parinti, facut si mai la batranete, mi-au luat ai mei tot ceea ce mi-am dorit si nu mi-am dorit, aveam atat de multe jucarii ca nu am apreciat asa cum se cuvenea si aveam o placere nemaipomenita in a le distruge.
Prima mea jucarie mi-a fost luata inca dinainte sa ma nasc, am gasi-o in patut cand am venit acasa de la maternitate.Era un elefantel ce se numea Carlos, avea culoarea verde, era parca cumva din plastic.Cand ne-am intors in Romania , Carlos nu mai exista de multa vreme, habar n-am ce s-a intamplat cu el, pe unde l-am pierdut, nu mai stie nici mama.
Jucaria pe care am iubit-o foarte tare, ca si copil de varsta mica, a fost una similara cu cele ce se gasesc si-n ziua de azi, jucarie pe care mi-a cumparat-o tata din Spania.Este singura jucarie pe care o am si astazi, mai canta inca si o tin la loc de cinste.L-am botezat atunci Sankyo si asa a ramas si azi.Lui Gugulufix nu i-a facut inca cu ochiul, chiar o si arunca daca o vede, asa incat o tin si eu departe de distrugere 😀
Alaturi de Sankyo, printre jucariile cele mai longevive detinute se numara niste marionete de teatru de papusi ( cele din Muppets Show, le primisem din State de la o matusa de-a mea, oare pe unde-or fi aterizat alea, le-as fi pastrat cu mare drag pentru Ayan ) si o papusa din carpa ( Marin), el este si jucaria pe care am iubit-o ca pe ochii din cap, nu plecam fara Marin nicaieri.M-am jucat cu el ani de-a randul, era numai din material textil, avea parul cret si maro, 2 nasturi pe post de ochisori, imbracat intr-o salopeta din panza albastra si „pielea” lui era din panza roz in carouri.Cand am mai crescut, lui Marin i-am cusut un inel pe post de cercel :-D, l-am tuns si l-am dezmembrat total.Pot spune ca Marin este si cea mai regretata jucarie a mea.
Au urmat apoi o groaza de jucarii, de la papusi la jocuri fel de fel, la sah si la scrabble, la patine cu rotile ( alea de fier cu piele numai in spate la calcai si-n fata ), la bicicleta mea Pegas cu care am calarit o groaza de campuri si de trotuare si parcuri, jocuri gen Monopoly si Piticot, Nu te supara frate!,etc.
Cum am precizat mai sus, distrugeam absolut tot in calea-mi, papusile le „tatuam” cu pixul, le dadeam gauri in urechi si le bagam pioneze pe post de cercei, le rupeam mainile si picioarele, le tundeam in diverse feluri si dimensiuni ( ma chinuia talentul de stilista 😀 ).Cel mai rau imi pare de o papusa care a apartinut mamei mele , unica ei papusa de altfel, pe care a pastrat-o timp de 40 ani pana i-am killarit-o eu.Da’ rau de tot! Zau ca nu stiu ce mi-a facut papusa aia, biata, de a gasit-o mama incizata si dezmembrata, mazgalita total cu pixul si cariocile, i-am tuns parul si o si spalasem de arata horror.A plans atunci mama, imi amintesc perfect si imi spunea ca a fost singura ei jucarie si eu i-am distrus-o.
Dupa episodul cu respectiva papusa, mi-a promis ca nu-mi va mai lua nicio alta papusa daca le mai killaresc.Si s-a tinut intr-un anume fel de promisiune.La un moment dat, eram eu destul de maricica, aveam cred ca vreo 10 ani, aparuse o moda cu niste papusi-bebelusi, costa unul 300 de lei, erau din cauciuc si aratau exact de dimensiunea unui bebelus nou-nascut.Buuun.Fireste ca mi-l doream si eu de crapam, mama care era pornita sa nu-mi mai cumpere nicio jucarie mi-a taiat macaroana scurt ca am suficiente papusi.
Povestea bebelusului de 300 lei 😀
In acea perioada de vara, am plecat la mare eu si cu mama doar ( tata era dus in nu stiu ce cantonament prin strainataturi), invatasem atunci sa dau in carti pasiente, eram sigura ca ele imi vor arata daca dorintele mele de la acea vreme se vor realiza.Ce credeti ca am facut eu la mare zilnic , pe plaja? ( vai daca as fi avut acum niste filmari de atunci ce m-as mai fi amuzat, cu gura pana la urechi )
Nu mi-a trebuit mare, soare, apa, nimic, nimicuta, eu aveam treaba la plaja zilnic cu pasientele.Fireste ca dorinta pentru care dadeam de zor cu cartile de joc era sa-mi cumpere mama bebelusul acela de 300 lei.Ea se tinea tare pe pozitie ca nu mi-l ia, ca e scump ( cat o pereche de pantofi la acea vreme), ca am distrus tot ce mi-a luat, etc. in timp ce pasientele mele imi aratau clar ca mi se va indeplini dorinta.Faza era ca dupa ce-mi iesiea pozitiva pasienta, ii comunicam mamei ca au aratat cartile ca o sa-l am ( aveam o mutra extrem de victorioasa cand ii spuneam asta, ca si cum” oricum te fac pana la urma si mi-l iei! ” ), ea imi spunea ca nu mi-l ia in ruptul capului si ma puneam pe un plans de ziceai ca sunt ranita de moarte.In fiecare seara, ne plimbam pe langa o librarie ( era in drumul nostru prin centru, nu, nu ma ducea mama special pe acolo sa ma terorizeze ), librarie unde se afla bebelusul respectiv ( se gaseau in toata tara).Plimbarea mea lua sfarsit acolo! Ma postam in fata vitrinei si admiram bebelusul, plangeam in fata lui si-l chemam la mine, ii spuneam ca-i copilul meu si trebuie sa fie al meu. 😀 ( Geez, eram putin pa cu capul la acea varsta, clar! )
Buey si n-a cedat maica-mea deloc, la naiba! Intoarse insa, la Bucuresti, cand i-a povestit mama lui taica-miu ca mai aveam putin si o luam razna la mare cu bebelul ala ( urat rau de altfel , daca stau acum sa ma gandesc ) omul s-a induiosat, nu putea s-o lase pe fie-sa sa ramana marcata pe viata ca nu a avut nush ce jucarie si-a dorit-o mult.Mi-a dat bani si imi amintesc ca mai mult zburam decat mergeam pana la librarie ca sa-l cumpar.Am venit cu el pe strada de parca era copilul meu, ulterior mi-a mai dat tata niste bani si-i cumparasem niste hainute noi noute de nou-nascut, il imbracam, il hraneam,, il iubeam de parca ar fi fost cu adevarat viu.Nu l-am mai distrus si de atunci nicio alta jucarie.
Ultima chestie faina, de care-mi amintesc sa mi-o fi cumparat-o ai mei, este o papusa mare de tot care mergea singura si avea o fata frumoasa tare , cu-n par negru de tot, ochii mari si albastrii si o gura rosie si frumos conturata.Papusa asta o are si azi mama ( cred ca-n sufletul ei a luat locul papusii ei dij copilarie, asupra careia am comis eu crima de neiertat ) , este imbracata in rochia mea de la botez, o tine pe un scaunel si o iubeste si ea mult.Cu ceva zile in urma a luat-o Guguluf s-o decapiteze si a sarit mama ca arsa:” semeni leit cu ma-ta, un distrugator, p-asta insa nu mai puneti mana ! ” 😀 😀
Toate jucariile mai sus amintite ( cu mici exceptii de care nu-mi mai amintesc ), stau aruncate in saci mari de plastic la o cabana pe care o avem in afara orasului.Sunt acolo de ani de zile depozitate, n-am mai umblat nimeni niciodata la ele, mi-ar placea sa am timp intr-o vara sa le iau la mana si sa le spal cu-n furtun, sa vad ce a mai ramas exact din copilaria mea, cu exceptia unor amintiri superbe pe care le port in suflet.
Leapşa constă în a-ţi aminti, mai mult sau mai puţin la liber, de jucăriile copilăriei.
– trebuie precizate cel puţin 3 categorii
– trebuie numite jucăriile longevive – cele care au supravieţuit (sub o formă sau alta); cele pe care le mai păstrăm şi acum;
– trebuie numită şi jelită una din jucăriile pierdute sau distruse
– trebuie spusă o poveste. povestea uneia dintre jucăriile pomenite mai sus.
Predau leapsa mai departe: Cojocarilor, Anei Maria , Carliont cu ochii negri, Oanei si Laurei
Fărâme de suflet şi de viaţă 