Despre admiterea la gimnaziu și un nou început

Anii de școală primară au zburat ca gândul, parcă mai ieri eram în prag de clasă pregătitoare, cu emoțiile aferente unui nou început.Acum suntem înaintea unui alt nou început,mai greu, mai complex, mai matur, doar că acum sunt mai rodată în ceea ce privesc emoțiile.Sau cel puțin așa vreau să cred!

Pentru mine, acești 5 ani au fost extrem de grei, consumatori teribili de energie și de timp.Au fost ani în care weekenduri la rând noi am stat în casă pentru a lucra suplimentar, deoarece alegerea învățătoarei a fost un eșec total.Fix povestea cu pomul lăudat…Nu aș acuza-o în totalitate, în primele clase primare și-a dat tot interesul, startul a fost unul promițător, însă, anumiți dubioși de părinți au reclamat-o că vă dă foarte mult de scris și de învățat.După inspecțiile aferente a lăsat complet garda jos, s-a ocupat și s-a rezumat strict la manual, aveați niște teme pe care le terminați în zece minute, cu un grad de dificultate minim spre deloc.Nu mai vorbesc de faptul că nu a interesat-o să participați la niciun concurs, să vă testeze în vreun fel în competiții cu alți copii.Iar eu mi-am dorit să exploatăm maxim în acești ani puterea ta de învățare.Am reușit cu rezultate maxime, doar cu ceea ce am lucrat noi doi împreuna, suplimentar.Te-am înscris individual la toate concursurile de matematică și rezultatele au fost pe măsură.

Atunci, în clasa a doua, v-a abandonat complet – și pe noi părinții la fel.Nu ne mai informa despre nimic, la ședintele organizate foarte rar nu ne dădea dreptul să vorbim, monologa și ne expedia după maxim 50 minute.De obicei, aceste ședințe deveniseră o arenă unde ”gladiatorii” clasei își aruncau cuvinte de ocară și se întreceau în urlat.Mi-era clar că nu se poate să continuăm și la gimnaziu în această formulă, nu mai suportam să aud afirmații de genul: ”ce atâta școală, azi ai bani și fără să înveți!Nu îi mai terorizați cu atâtea lecții!” ( în condițiile în care scriați minumum minimorum!)

În clasa a treia nu am înțeles ce s-a întâmplat brusc, cu tine, dar nu ai mai avut deloc chef să înveți.Îmi spuneau la after că refuzi să faci lecțiile, că nu mai ești copilul din anii precedenți.Ți se părea foarte greu dintr-o dată la școală, nu mai voiai suplimentar, nu te mai interesa nimic, doar desene animate și atât. A fost cel mai greu an din viața ta de elev, au fost multe provocări pentru mine ca și părinte, am știut atunci că dacă voi lăsa garda jos și voi abandona lupta, te vei pierde pe drum. Am scrâșnit din dinți și mi-am adunat toate resursele, am plâns când nu am mai putut, am urlat de furie, ai plâns și tu și te-ai revoltat de atâtea ori încât am crezut uneori că toate eforturile mele sunt zadarnice.De la copilul de 100 p la concursuri, luai 70 sau 75, nu te interesa nimic. Poate că erai obosit și aveai dreptate. Obosită am fost și eu, foarte tare obosită.După birou, seara la ora 20:30 când ajungeam acasă, o luam cu lecții corectate, explicații și uneori, după caz cu plânsete și revolta ta.

Am fost atât de furioasă în acel an, atât de nervoasă pe învățătoare, pe mine că nu te mutasem la altă școală după clasa a doua, dar mai ales deznădajduită, cu toată experiența mea cu copiii, nu înțelegeam și nu reușeam să te mai motivez nicicum.Mi-ai spus adesea că ți se pare foarte grea clasa a treia( și chiar este o clasă grea, cu absolut tot felul de cunoștințe noi, cu multă materie), că nu îți place ce faci la școală și te plictisești tare. Am schimbat tactica, după primul semestru de chin și groază.Explicam tot acasă, nu mă mai interesa ce faci la școală, mergeam in weekenduri cu lecțiile înainte ca atunci când ți le preda în clasă să nu ți se mai pară atât de grele.Lucrurile s-au îmbunătațit considerabil și rezultatele acestei metode nu au întârziat să apară.După clasa a treia am simțit că renasc.Vacanța de acum un an a fost ca un balsam pentru sufletul meu chinuit în acel an școlar.Nu știu dacă vă puteți măcar imagina cum este să lucrezi o zi întreagă la birou și când vii seara acasă, să te apuci să predai în avans lecții, să corectezi teme în paralel cu gătit, aranjat prin casă, etc.Este crunt, mă mir cum nu am clacat psihic în acel an.

Septembrie trecut m-a prins traumatizată după clasa a treia, am hotărât să renunțăm la after definitiv( a fost unul dintre motivele pentru care s-a revoltat în clasa a treia, pentru că da, refuzul de a mai învăța ca înainte era o revoltă împotriva mai multor lucruri), am hotărât să adoptăm o atitudine pașnică din ambele părți care să ne facă bine la căpuț amândurora.

Și nu știu, efectiv, peste vară, ce miracol s-a produs – copilul de dinainte a revenit! Dragostea lui pentru matematică a reapărut, la British făcea iar lecții singur, s-a reapucat de cântat la pian, a vrut iar concursuri, lucrat suplimentar,tot ce făcea înainte benevol, fără să stau continuu după el și mai ales fără să îi impun ceva anume.

M-am liniștit și mi-am văzut de ale mele, lucram in w/e suplimentar, dar repede și apoi ne vedeam de alte treburi.

Undeva, în luna octombrie a anului trecut, la sfârșit, a venit de la școală și m-a întrebat dacă sunt de acord să meargă la Vianu din clasa a cincea.Dacă nu vreau Vianu, măcar la Moisil să fiu de acord să se ducă. Am înțeles că se discutase la școală ceva și cineva i-a insuflat această dorință, motivându-l.Toți anii de școală primară a avut în clasă alți doi băieței foarte bine pregătiți, de care se ocupau părinții în privat.Ei au fost meditați din clasa a doua la matematică, căci au știut clar că vor să meargă la Vianu, la gimnaziu. Eu nu am fost de acord să străbatem Bucureștiul încă de la clasa a 5-a, îmi doream doar să îl mut într-o clasă mai bună, cu părinți mai implicați și mai serioși în ceea ce privește învățătura. Fiindcă și copiii din clasă aveau aceeași atitudine față de școală ca și părinții lor, iar eu încă cred cu tărie că studiile,educația și cultura unui om sunt cele mai de preț daruri pe care un părinte i le poate face copilului său.

Am stat și am analizat cele două opțiuni, clar Vianu pica, iar de Moisil auzisem numai de bine, însă am înțeles că presiunea este uriașă pe cei de la gimnaziu. În plus, eu nu l-am meditat niciodată pentru că are o capacitate enormă de înțelegere a matematicii, de mic face niște calcule în cap, pe care eu și acum le fac numai pe calculator.Rezultatele lui au fost la fel de bune,în toți anii de școală, la fel ca ai celor doi băieței meditați continuu, așadar nu am simțit nevoia să îi pun meditații.Am murit eu pe baricade, dar nu l-am lăsat să se piardă la mate.Căci dacă pierzi șirul înțelegerii, mate devine un bau-bau și greu recuperezi.

Să mă apuc in noiembrie să caut meditator pentru Moisil, a fost o loterie, pe care am pierdut-o. Toți profesorii buni, care meditau copii de școală primară, pentru astfel de examene, aveau deja foarte multe meditații luate încă din anii precedenți, deci eu m-am trezit nu tardiv, ci extraordinar de tardiv.

Am continuat să lucrăm suplimentar mate și română (de data asta am hotărât că trebuie în fiecare zi), m-am uitat pe materia din anii precedenți de la examene, am cumpărat culegerile lui Bălăucă și am băgat mare. Deși sunt absolventă de liceu pedagogic, metodele matematice s-au schimbat și de anumite lucruri nu am auzit nicicând( pe vremea mea nu am auzit niciodată de principiul cutiei ), așadar am apelat la o doamnă învățătoare care organiza cercuri de mate, să ne ajute cu ceea ce nu mai știam eu.

Fix 2 luni a ținut bucuria, a venit peste noi pandemia, doamna nu dădea meditații online, așadar iată-ne iar pe cont propriu, Dacă la română nu am avut nicio problemă, la mate erau lucruri pe care chiar nu le știam ( deh, materie de clasa a cincea în cea mai mare parte).Am căutat, întrebat, ne-am uitat pe net.

Una peste alta, la final de clasa a patra, înainte de examenul la Moisil, a lucrat 5 caiete studențești pline, 4 culegeri si toate testele date în anii anteriori la Moisil, Cantemit Vodă, Lazăr, Șaguna și Meșotă din Brașov.

Nu am avut nicio așteptare când l-am înscris, am fost conștientă că va concura cu niște copii care s-au pregătit ani buni cu meditatori care știu exact tipul de probleme ce trebuie lucrate pentru astfel de examene.

Au fost 5,5 pe un loc, 320 copii înscriși pe 60 locuri. După examen vedeam, cât am așteptat afară să iasă, cum ieșeau șiruri- șiruri de copii plângând, iar eu mă stresam cumplit, gândindu-mă că dacă cei care s-au meditat atât ies plângând și spunând că nu prea au făcut la mate, oare copilul meu cum s-a descurcat și ce a știut el să scrie din tot subiectul?

Nu știu dacă am scris vreodată despre faptul că al meu băiat are un echilibru emoțional extraordinar atunci când este în public?!Acasă miaună, plânge, se mai și tăvălește așa, cât este de mare și lung, urlă, țipă, tună și fulgeră, însă în public este impecabil.A ieșit de la examen ( au dat și română și mate in aceeași zi, la diferență de 40 minute), mulți în jurul nostru plângeau, se tânguiau, el a stat falnic ca bradul și mi-a spus :” am făcut la română aproape perfect, la mate nu sunt sigur că iau o notă mare, dar am scris la tot câte ceva!”

Acasă a plâns, după ce s-au afișat baremele la mate, mi-a spus că îi este ciudă că nu a făcut mai mult la mate.Noaptea, în jur de ora 24 s-au afișat primele rezultate, a stat cuminte și am numărat pe toți cei dinaintea lui și….era primul picat după linie, adică al 61-lea. Am plâns atunci, plâng și acum, când scriu, când îmi aduc aminte de chipul lui brăzdat de emoția puternică pe care a simțit-o când s-a văzut primul picat.A fost ceva cumplit, mi-a spus plângând că dacă pica al douăsutelea sau whatever ce loc, nu îl durea așa cum s-a întâmplat în cazul primul sub linie.A plâns mult, două zile de w/e au fost de coșmar, a fost atât de trist și de dezamăgit, dar luni s-a remobilizat.

Căci…și-a făcut și o variantă de back-up, în cazul în care pica la Moisil, voiam oricum să plece din clasa aia, așadar l-am înscris și la un alt colegiu, unde luni s-a dus și a dat alt examen, a intrat al treilea, cu 9,70, la o clasă de engleză intensiv.

La Moisil am făcut contestație doar la mate ( la română a luat 94 p și la mate 55), după contestație a scazut la 51p, deci a devenit al patrulea picat și așa a și rămas.Doar că diferența între el și alți picați este că el a ajuns aici prin muncă multă și forțe proprii, doar cu 2 luni de meditații. Sunt copii pe care îi știm, au picat cu note foarte mici, după ani de meditații la mate.Cel puțin el iși știe acum valoarea adevărată la mate, în competiție cu alți copii foarte buni.Faptul că a fost al 61-lea din 320 este un lucru foarte mare pentru mine, indiferent de rezultat.

Așa a fost să fie, nu a fost Mosilul drumul lui, i-am explicat că în viață sunt lucruri deja ”aranjate” de Univers, și oricât ne-am opune să se realizeze, ele au parcursul lor și nu putem să le schimbăm.

A trecut tristețea aceea, s-a bucurat enorm de reușita la colegiul celălalt, așteptăm cu emoție începerea noului an școlar.Mă bucur enorm că va fi în aceeași clasă ( este de fapt o singura clasă) cu 3 copilași cu care a fost la cealaltă școală în aceeași serie, ba cu unul dintre ei chiar în aceeași clasă.

Mi-au trecut emoțiile, am răsuflat ușurată pentru încheierea ciclului primar, sunt fericită că am scăpat de școala aia, de clasa aia mai exact, de părinții din acea clasă și de tot mediul ăla nesănătos pentru copil.

Am alte așteptări de la noii colegi, de la colegiul respectiv, de la gimnaziu.Sper să pot scrie aici, după primele săptămâni de școală, impresii pozitive, să avem o(un) dirigintă /e implicat și să fie altfel decât în anii petrecuți în școala primară cu doamna învățătoare.

Adio copilărie, bun venit preadolescență! Sper să fii blândă cu noi, la fel cum sper într-o educație mai bună pentru copilul meu.

Cum a fost în clasa întâi

Dis de dimineata am pasit in racoarea curtii, cu o ceasca de cafea in mana si cu radio in surdina pe fundal, soarele asta bland imi mangaie toti porii, imi place mult de tot aerul de toamna care a inceput sa se simta in racoarea brizei ce vine dinspre lac.

Toamna este anotimpul meu de suflet, septembrie – luna mea preferata.Asteptam acum cativa ani cu mare fericire sa vina inceputul de septembrie,cu racoarea diminetilor si serilor lui, cu soarele lui bland si mangaietor, cu inceputuri de nou an scolar ( ani de zile viata mi-am masurat-o in ani scolari si nu calendaristici) si noi provocari.

Anul acesta, dupa clasa intai a lui fi-miu, simt asa un mare nod in gat cand ma gandesc ca vine septembrie.Sunt efectiv traumatizata dupa anul trecut scolar, ma gandesc cu groaza la inceperea unui nou an, la scoala, lectii, weekenduri pline de lucru suplimentar si toate celelalte activitati care nu ne lasa sa ne traim linistiti viata.

Ma gandesc ca sambatele vor fi iar pe sistem turbo, cu sculat devreme, spalat, lectii, lucru suplimentar, repetat la engleza, la pian, curat, piata si mancare. Duminicile cu vreo iesire si calcat maldare de haine, apoi jumatate de zi stat lati in pat, extenuati dupa o saptamana cumplita de alergatura.

Clasa intai a fost cea care mi-a declansat iar problemele cu tiroida, clasa intai a fost cea care m-a facut sa ma crizez maxim si sa am continuu o stare de nebuneala, clasa intai a fost cea mai grea clasa din viata mea de parinte reintors la scoala primara.

Si asta nu pentru ca as avea probleme cu Kiki, el, bietul este cel mai bun copil din clasa, ci fiindca ma stresez cumplit cu felul in care se face scoala in tara asta.

Se trece pe repede inainte peste toata materia, la scoala se lucreaza strict raportandu-se la manual, insa se cere sa fie pregatiti ca pentru Oxford, pretentiile sunt mari, copiii super incarcati, ceea ce implica lucrul suplimentar de acasa, din weekenduri, copilul obosit si parintii si mai si.

Poate ca se merge la clasa lui Kiki intr-un ritm alert, dar mi se pare complet neadaptat sistemul de lucru.Spre exemplu, in clasa pregatitoare li s-a cerut sa scrie numai cu pixuri Pilot pentru a putea sterge acolo unde se greseste.La inceputul clasei intai au intrat direct cu stilourile pe caietele speciale, fara o pregatire in avans, fara sa li se spuna ca penita stiloului este mult mai delicata decat varful unui pix si daca apesi se gaureste foaia, se strica penita si se fac celebrii “porci” pe caietele pe care nici nu le putem inlocui, rescrie. Ca o paranteza, am reusit sa cumpar 12 stilouri pe care le-a distrus pe parcusul intregului an, la jumatatea lui iunie, putin inainte de incheierea scolii l-a distrus pe ultimul.

La inceput de an am scris acasa, pagini intregi de caiete, atat pe tip II cat si pe patratele, cat mai caligrafic, cat mai frumos cu putinta si cat mai rapid astfel incat sa poata tine ritmul la dictarile din clasa si sa scrie si correct, apoi sa se poata incadra la after school in timpul alocat temelor .Daca scria super frumos, statea cate o ora la 4 propozitii de imi venea sa urlu, daca scria mai repede, scrisul se uratea, literele se deformau si nu mai iesea ceea ce solicita doamna.

Ufff, dictari peste dictari, scrieri peste scrieri, asta in conditiile in care copilul stie sa scrie si sa citeasca de la 4 ani.A plans bietul in acest an scolar cat in toata viata lui, eu il incurajam mereu ca va fi bine,ca toti copiii din clasele mici trec prin stari d-astea pana invata bine sa scrie,insa il cred ca uneori era mega stresant sa stai sa scrii atat de mult.

Au fost si zile in care am cedat nervos, am rupt pagini si a rescris, au fost si zile in care am tipat si am plans si eu, ne-am descarcat si am luat-o de la capat, insa nu a existat in timpul anului scolar nici macar o zi de weekend in care sa nu lucram suplimentar atat la romana cat si la mate.

La romana, nu e suficient ca stie sa citeasca, e nevoie sa stie semnele de puctuatie ca sa citeasca cu intonatie, asadar, rolul meu a fost sa il invat cum sa moduleze vocea astfel incat lectura sa fie pe placul doamnei, care il punea pe el sa citeasca lectia noua cu tot cu intonatia potrivita.Serile, inainte de culcare, mi-a citit carti intregi de povesti ca sa ajunga sa faca pauza dupa punct, sa traga scurt aer in piept dupa virgula, dar astfel incat sa nu se perceapa de catre interlocutor ca face asta, sa stie sa intrebe daca avem semnul intrebarii,etc. Chestiile astea pe mine m-au invatat la scoala parca, nu imi amintesc decat ca faceam dictari cu mama si citeam singura, dar nu voce tare.

La mate, treaba e simpla la noi; Kiki e nascut sa inteleaga cu usurinta matematica.Are o logica foarte buna, rezolva rapid si se pare ca este o joaca pentru el sa faca calcule.Problema pe care am intampinat-o a fost ca nu i s-a explicat asezarea in pagina a unei probleme, in schimb s-a taiat cu rosu atunci cand nu a asezat cum s-a dorit.

De unde sa stie daca nu i se explica, de unde sa cunoasca cerintele cuiva daca nu au fost spuse cu voce tare? Am rupt iar pagini si am rescris caietul asezand in pagina, dupa cerinte, explicandu-i cum si ce se doreste de la el.

La una dintre sedinte ni s-a spus ca i-ar placea sa invete copiii scaderea pe de rost, ca mereu  10-5=5  si nu se va schimba ever lucrul asta.M-am revoltat maxim, dar am rabufnit acasa, cu sotul meu, este prima oara in viata mea cand aud ca se cere ca si scaderea sa nu mai fie gandita, ci invatata ca un papagal.Eu sunt complet impotriva acestei invatari mecanice fara a gandi deloc, deoarece importanta este logica si ordinea in gandire, pentru asta exista matematica.

Am lucrat iar, multe exercitii si probleme, am asezat atat adunarile cat si scaderile in forma pe care o dorea doamna, aici am avut mult de tras pentru ca Kiki vrea sa socoteasca in cap ( si chiar nu stiu cum naiba reuseste sa faca niste calcule grele doar in minte, fara sa puna mana pe creion?!), la teste desi rezultatul perfect i-a taiat exercitiul pentru ca nu lucrase asa cum le ceruse, desfasurat. Si iar m-am crizat, iar am simtit ca nu mai pot, iar am luat-o cu probleme si culegeri, iar si iar lectii.

In plus, la fiecare sfarsit de trimestru li s-a cerut pentru a fi notati ,caietele cu munca suplimentara.Really?Si daca copiii nu lucrau, caci nu ne-a anuntat nimeni ca trebuie s-o facem, ce se intampla? S-a luat insuficient pentru neprezentarea caietelor.

Nu stiu, sincer, cum am rezistat in clasa I, atat eu , dar mai ales Kiki.Rezultatele lui sunt extraordinare, munca suplimentara se vede clar in formarea unui copil, punctajele maxime de la concursuri au vorbit clar despre performanta lui, faptul ca in orice cerc de copii de varsta lui in care am testat cunostintele lui cu ale altor copii el este peste medie, insa pe mine lucrul asta m-a obosit teribil, iar pe el l-a turbat definitiv, bietul copil.

La ora de engleza nu se preda absolut nimic, coloreaza niste fise, dar la sfarsitul anului le-a cerut sa citeasca un text si sa il scrie in engleza.Pe bune? Daca nu faceam acasa, ce scriau si ce citeau? Cam asa se face scoala azi in Romania.

Singura salvare a mai venit de la after school, macar venea cu cea mai mare parte a lectiilor facute acolo, seara doar “retusam” anumite chestii conform cerintelor doamnei de la clasa.

Clasa intai este intr-adevar o clasa foarte importanta,copilul odata pornit si intrat pe un fagas, merge in directia buna daca tii aproape, anumite deprinderi s-au format deja, s-au automatizat unele dintre ele, asadar gandindu-ma inapoi consider tot efortul facut a nu fi in zadar.

Ce este de mentionat este faptul ca nici in vacanta nu am abandonat ideea de a lucra zilnic cate putin.Desi la scoala nu le-a dat absolut nimic de facut pe perioada verii, eu am cumparat niste caiete de vacanta si a lucrat zilnic, chiar si plecat fiind in vacanta.Acum, in maxim jumatate de ora, termina tot ce are la un test, dar in felul asta m-am asigurat ca nu a uitat sa scrie corect si caligrafic, am inceput si pe caietele tip I sa scriem pentru ca trecerea de la tip II la tip I sa nu mai fie atat de brutala, scrie doar cu stiloul,nu mai mananca din graba nicio litera, asezarea in pagina este perfecta si in sfarsit scrie curat, fara mazgalituri, stersaturi, porci si alte asemenea.

Anul acesta scolar, l-am informat si pe el,  lucrurile vor fi mult mai relaxate din partea-mi, nu mai vreau si nu mai pot sa ma stresez atat de tare iar pe el vreau sa il las linistit, asa intrat in ritmul lui.

Vreau ca in weekenduri sa nu mai lucram atat de mult suplimentar, vreau sa ne plimbam si sa ne bucuram de viata.Anul trecut scolar sa spunem ca a fost o piatra de incercare pentru amandoi, de anul acesta imi propun sa chill out.

La voi cum au stat lucrurile cu clasa intai? Lucrati suplimentar cu copiii?Va stresati pentru ca la scoala nu fac nimic in afara manualului, dar li se cer cunostinte suplimentare? Copiii sunt stresati de cantitatea mare de teme sau saracutii s-au obisnuit si nu mai zic nimic? As vrea mult sa citesc si alte comentarii, sa stiu daca numai eu am avut un an cumplit sau tot asa au mai simtit si alti parinti.