Melancolie…dulce nebunie

Azi ploua si e frig…vine toamna…si odata cu ea si melancolia mea blegoasa 😦 .Am crezut ca anul asta ma va ocoli avandu-l pe Ayan in viata mea, dar…nu.Cum incep ploile si vremea cernita imi revin in minte intamplari demult apuse, ma gandesc la momente pe care le-am trait cu ani multi in urma, ma cuget ce s-a intamplat cu anumiti oameni care au trecut prin viata mea si ma apuca asa o nostalgie de nedescris.Chiar azi ma gandeam cum de in fiecare an sistematic ma chinuie de moarte dorul de Grecia, un dor nebun ce ma mistuie cumplit la fiecare inceput de toamna.Cauza?Nici eu nu-mi pot explica de unde atata dor simtit cu fiecare picatura de ploaie ce cade si uda caldaramul.De unde vine dragostea asta a mea dintotdeauna pentru limba, cultura si tot ce tine de Grecia??
Anul asta este deja 1 an si jumatate de cand n-am mai calcat pe pamant grecesc si simt ca ma topesc de dorul marii cu apa limpede si nisip fin, de o tacla cu grecii veseli in timp ce servesc masa la o taverna unde mananc bunatati traditionale ( imi lasa gura apa cu gandul la o portie de saganaki ), de Salonicul meu iubit cu oameni calzi si veseli care vorbesc tare si rad din tot sufletul lor.Si aici nu se potriveste nimic mai bine decat melodia asta a Glikeriei:

Ma tot gandesc ca cel mai bine ar fi ca si Ayan sa stie limba sa poata vorbi cu mine, sa nu las iubirea mea sa se stinga aiurea fara ca el sa inteleaga ce spun cantecele pe care eu le ascult in dementa.Am inceput asadar de cateva zile sa-i vorbesc numai in greaca, el zambeste oricum si totul acum are alta noima cand „te iubesc” s-a transformat in ” s’agapw”, cand „iubitul meu” a devenit ” agapouli mou „, ” inimioare mea” a devenit „kardoula mou” si „puichita mea” este acum zilnic „poulaki mou”.Si povestim zilnic, si-i spun mereu ce si cum, il pregatesc pentru momentul cand am sa-l duc la Salonic sa vada si el cu ochii lui ceea ce eu visez cu ochii deschisi acum.Totul in viata are un inceput…
Si cand te gadesti ca si la mine totul a inceput cu asta :

Eyxaristw gia ola kai 8a’sai panta sto myalo mou mexri thn teleytaia mera ths zwhs moy !!!

Anunțuri
De szqwer Publicat în 1

Hai la munte nenisor ca-i aerul mai "dulcisor" !

In weekend-ul ce tocmai a trecut am hotarat sa profitam de ultimele zile de concediu ale lui D.( sotul meu-de acum asa voi scrie despre el ca-i mai simplu ) si sa facem o scurta vacanta ( iar!!! ) la Bran.
Picture 040

Mi-a venit ideea in ziua in care l-am dus pe Ayan la pediatra pentru un control, mergand spre casa cu caruciorul am vazut o masina incarcata full cu o familie ce pleca / venea de la munte si brusc mi s-a facut dor iar de munte 🙂 ( vorba ceea abia ne intorsesem duminica trecuta dintr-o alta vacanta la munte 🙂 ).Zis si facut, ajung acasa la ai mei, ii spun maica-mii ca eu as vrea sa merg vreo 3 zile pe la Bran, ea este de acord sa vina cu noi si uite-ma acasa calcand si impachetand iar pentru Bran.Am cautat la marea repezeala pe net o camera tripla libera in zona si destul de ieftina si am gasit cazare in Tohanul Nou la pensiunea Conacul Domnesc.
Picture 069
Camera a costat 100 ron / noapte, micul dejun 20 ron / persoana si restul am mancat pe la restaurante.Am fost in prima zi la Cheile Gradistei unde au facut aia niste preturi de cazi pe spate si portiile le-au micsorat super mult fata de cum erau candva, am mancat apoi prin Bran.Una peste alta, ne-am simtit super fain, am mai respirat ceva aer curat si ce-i mai important Ayan s-a simtit excelent( dupa cum se poate vedea si din poze ).
Picture 073Picture 078

Singura faza nasoala din toata vacanta a fost frigul de noaptea din camera, frate da un frig…de innebuneai, nu alta :-(.Ne-am imbracat insa gros, Puichita a dormit si cu plapuma si cu paturica de la patutul lui si vad ca s-a descurcat si nu a mai racit.
As fugi saptamanal la munte, as merge mereu acolo sa stau si sa ma rup de nebunia asta din Bucuresti dar…de unde bani si timp liber la nesfarsit?

Picture 021
Picture 026

Cutia buclucasa

Tot in aceasta vacanta minunata-spun minunata caci am observat o groaza de progrese la Ayan – copilul meu a descoperit…cutia de la Nivea cu servetele umede.Nu stiu exat ce l-a atras la acea cutie-poate culoarea, poate ursuletul de pe cutie, poate marimea ei – ideea este ca al meu baietel a facut niste „crizute”de fericire initial, a batut cu picioarele in pat de numa”-numa”, a tipat, a gangurit, a impins cutia-care nu se stie cum in mod magic, se tot intorcea la el, desi o impingea cu manuta- a incercat s-o apuce cu degetelele si-n final s-a enervat si a si plans de suparare ca nu ii iese faza cum vrea el.Normal ca nu am putut sa nu imortalizez si faza asta, fireste ca am ras cu gura pana la urechi si mi-a crescut inima-n mine ca deh…ce fecior dashtept am io ! Nah…acum fiecare cioara isi vede puiul super-truper-bestie-nestie, dar io parca il vad un dashtept de nu se mai poate!Va las sa-l vedeti in plina splendoare a „crizutei” facuta la cutia buclucasa :-))

Remembering my childhood…Lacul Rosu

Intr-una din zilele cat am stat in vacanta asta la Parajd , am vrut cu orice pret sa ajung sa revad niste locuri frumoase din Harghita si am hotarat sa mergem intr-o scurta vizita pana la Lacul Rosu.Tot drumul pana acolo mi-am adus aminte de o intamplare din copilaria mea, m-au napadit subit niste nostalgii nebune, mi-au aparut prin fata ochilor imagini cu mine copil fiind, nebuniile pe care le-am facut in acea vacanta si mai ales intamplarea marcanta de la Lacul Rosu.

 

 

Picture 103 

Era in vara anului 1983, eu aveam 7 ani si plecasem cu mama intr-o vacanta scurta in Harghita ( mie, una, imi place la nebunie zona aia si felul in care maghiarii isi primesc turistii, bucataria lor si peisajele zonei ), tocmai in statiunea Lacul Rosu.Am fost cazate intr-o vila comunista ( cum erau majoritatea  vilelor sindicatului din statiuni pe atunci ), era o camera cu umezeala de 2/2 dar noi eram fericite si ne simteam bine.Ne plimbam si povesteam, mama fiind o fire comunicativa s-a imprietenit repede cu niste familii din vila cu care ne petreceam timpul si ne coloram zilele ( pe atunci nu existau toate atractiile de acum si ni se parea ca timpul trece asa de greu…).

Nu stiu daca zodia mea e de vina ( rac ) sau pur si simplu sunt fascinata de apa, cert este ca imi place la nebunie tot ce inseaman apa, de la rauletele limpezi si susuratoare din munti pana la marea cea mare, dragostea mea imensa.

Intr-una din zile, am zarit un raulet ce strajuia soseaua si se marea pe masura ce plimbarea devenea mai lunga.Mi-a nazarit atunci sa ma bag in rau, sa merg sa adun niste petricele, neaparat sa ajung la apa.I-am cerut voie mamei care mi-a spus clar:”NU!” si atunci m-am gandit la o varianta „salvatoare” de-a ajunge in rau.Si nu a intarziat sa apara solutia in doar 10 minute de la momentul in care fusesem refuzata de mama.S-a intalnit in dreptul unei cabane cu o familie si statea de vorba.Atunci am avut flash-ul prin care puteam ajunge la rau: am anuntat-o ca am nevoie la wc, ea mi-a spus sa merg in spatele cabanei ca nu era prin zona nicio toaleta si eu am zbughit-o intr-un suflet la rau.Treaba naspa a fost ca nu stiu cum s-a facut sau am facut, dar am cazut in rau, care m-a luat cu totul pe sus si m-a dus pana in dreptul unui domn care habar n-am nici in ziua de azi ce cauta pe la rau ( poate era ingerul meu pazitor care ma astepta acolo sa ma salveze) si m-a scos uda fleasca si m-a returnat mamei.In afara faptului ca am luat o bataie zdravana de la mama, mi-am rupt si mana dreapta avand niste dureri groaznice.Ceea ce a urmat a fost destul de nasol atat pentru mine cat si pentru mama care era singura cu mine in munti, fara masina, fara punct farmaceutic sau de prim ajutor, urmand a ma tine cu mana rupta pana a doua zi de dimineata cand trebuia sa mergem la Gheorghieni , cel mai apropiat spital din zona unde ma puteau ghipsa si asta era undeva la 26km de Lacul Rosu.M-a dus , saraca a doua zi cu o masina de ocazie,m-au ghipsat acolo si toata vacanta de vara din acel an a fost compromisa din cauza mainii rupte.

Mult timp am acuzat-o pe mama ca mi-a tras bataia respectiva cand m-a „pescuit” domnul acela din rau, dar azi mama si eu la randu-mi cred ca faceam infarct daca se intampla asa ceva cu Ayan si mai cu seama in conditiile de atunci.azi, nu numai ca nu ii port ranchiuna mamei dar ii port o nostalgie si recunostinta pentru felul puternic in care a reactionat la momentul respectiv.

Ajunsi in statiune, nu mai exista nimic azi din ceea ce-mi starnea mie amintirea aceea, totul este foarte animat, cu vile si hoteluri impunatoare, cu zeci de masini parcate si carciumi deschise, cu bazar si multe distractii atat pentru cei mici cat si pentru adulti.

Ne-am simtit minunat toti 3, a fost o zi superba in care nu numai ca m-am simtit excelent dar am si retrait momentele copilariei mele, clipe de care nu-ti aduci mereu si oricand aminte.

Motanul incaltat si al meu baiat :-)

Pe 10 august, in prima lui vacanta adevarata (am mai fost 2 zile cu el la mare cand avea doar o luna, dar aia nu a fost vacanta ), la 2 luni si 3 saptamani, Ayan si-a descoperit…piciorusele, a descoperit ca le are, a descoperit ca este incaltat si pe deasupra poarta niste tenisi rosii foarte haiosi.Descoperirea a avut loc la un restaurant unde eu si tati serveam dejunul si copilul in scaunelul auto s-a preocupat excesiv de tenisi si de piciorusele lui, dupa cum se poate observa si din filmulet.Ma topesc efectiv cand il vad cat este de fericit ca are picioruse , imi vine acum scriind ,in minte o chestie si reflectez asupra faptului ca noi adultii, cautam fericirea in lucrurile cele mai bizare si abstracte, pe cand ea este atat de simplu de gasit, de atins si  se afla in cele mai marunte chestii pe care ni le aduce aminte doar prezenta unui copil in viata noastra.So…am atasat filmul cu fericirea maxima traita de al meu copil la descoperirea tenisilor rosii de motan incaltat.Enjoy It !!!

Dr.Ciomos Traian din Tg-Mures si siropul de tuse…

Prima vacanta prelungita a lui Ayan a fost presarata si cu intamplari mai putin placute, nu atat pentru faptul ca l-a chinuit o viroza pacatoasa din prima zi a sosirii noastre la Praid, ci pentru ca ne-a fost dat sa intram in contact cu un individ infect de scarbos care se vrea a fi medic pediatru-pe deasupra si medic primar -la spitalul judetean de urgenta Tg.-Mures.Acest individ Ciomos Traian Ioan, nu numai ca e total pe dinafara cu punerea unui diagnostic dar mai are si nesimtirea crunta de-a se purta mizerabil cu pacientii.

Pe scurt intamplarea suna cam asa: Ayan a avut nasul foarte infundat si o tuse seaca, fara febra sau alte complicatii.Pediatra lui curanta din Bucuresti mi-a dat o medicatie dar nu-si facea efectul ( ulterior am realizat ca al meu copil inhala aer rece seara si nu s-ar fi vindecat nici intr-o suta de ani daca nu-l protejam de frig ) si am vrut neaparat sa-l asculte un medic la plamani sa nu-mi faca vreo complicatie.Am considerat ca cel mai ok spital unde s-ar putea consulta cu incredere un sugar ar fi la Tg.-Mures ( de altfel toti medicii de acolo sunt renumiti pentru rezultatele lor in medicina ) desi aveam de mers 120 km dus-intors.Fie,am spus, este vacanta si facem o plimbare si pentru sanatatea copilului merg oricat numai sa-l stiu ca este bine.Zis si facut, ne urcam in masina si plecam spre Tg-Mures, pe drum pe niste serpentine groaznice ne prinde si o ploaie tortentiala cum numai la munte putem vedea, drumul este greu si aglomerat, copilul doarme dar tuseste si nu poate respira, mie mi se face rau de frica si de panica ce ma cuprinsese , Ayan plangea, eu plangeam si sotul meu saracul panicat maxim ca nu stia ce ne trebuie.Ajungem in sfarsit la spital, bagam copilul pe o usa unde scria mare :” Copii ” si acolo ni se da un bon de ordine ca la policlinica.Ii explic unei cucoane cu privire de vita lovita ca eu am o urgenta cu-n sugar si nu vreau sa merg in policlinica ci la camera de garda, ea nu stiu ce dracu’ pricepe ca imi scoate inca un bon de ordine si ma trimite si la alt medic pediatru de data asta o femeie.Ii tot spun ca vreau o camera de garda, daca nu ii vorbeam pe ungureste puteam sa-i cer sa ma trimita si pe luna ca ea tot ceea ce stia facea si-mi spunea mecanic :”Da,Da”.Ajung in final in cabinetul idiotului cu pricina, ii explic ca suntem in vacanta la Praid ( unde nu exista picior de medic) si-l rog frumos sa-mi consulte copilul.El…se uita gretos la noi si-mi cere certificatul de nastere al lui Ayan.Cine mama dreq pleaca in vacanta cu certificatul de nastere al copilului?! Ii explic ca nu-l am si scarba se porneste cu o tirada comunista sa ne tina un discurs ca suntem niste parinti habarnisti, ca daca imi moare copilul ce fac fara certificat,etc.Nu-si urnea insa curul de pe scaun sa-l consulte pe puiuc de niciun fel.Am rezistat cat am rezistat dupa care m-a busit plansul ( eram deja surescitata de pe drum si fiindca era copilul bolnav ) si am inceput sa urlu la individ, sa-si miste curul sa-l consulte ca e vorba de un sugar si nu stam la povesti cand un copil de 2 luni si 3 saptamani e adus la un spital.Consuta-l mai intai inconstientule si dupa imi faci cata morala vrei tu, dobitocule, dar nu ma tine cu copilul in brate, infofolit sa-mi transpire si tu ne tii lectii despre cum ar trebui sa fim ca si parinti.Ii explic ca-n Bucuresti nu ne-a cerut nimeni asa ceva, nici macar CNP-ul copilului ci al nostru, al parintilor si colac peste pupaza se trezeste si asistenta lui sa ne spuna ca :” nu ati inteles nimic din ce am spus noi aici!”.Sincer…am vazut rosu in fata ochilor, am crezut ca fac o criza de isterie, ma gandeam la bietii copilasi care locuiesc acolo in oras sa fie tratati la modul asta de un idiot care isi spune medic, de un dobitoc ca asta care nu stia ce diagnostic sa puna.Ma gandeam ca  eu am platit lunar la sanatate ca sa am dreptul la o consultatie oriunde m-as duce in tara asta de cacao, am si eu nevoie o data de un consult banal si uite peste ce javra imputita dau si plecata din Bucuresti.

Nu-mi pune niciun diagnostic ci o groaza de suspectii…suspect de otita, de laringo-faringita, de sindromul nush care,etc. ma trimite la ORL la consult ( Slava Domnului ca acolo am gasit o doctorita normala ), ma trimite sa-mi radiez copilul la 2 luni ca sa vada el daca nu cumva ar avea ceva la plamanasi , mergem pe bajbaite pe sanatatea copilului meu fara ca acest bou sa fie capabil sa puna un diagnostic si sa-i dea un sirop de tuse lui Ayan.Atat!!! Am cerut doar un banal sirop de tuse , nu antibiotic, nu radiografii, nimic altceva, decat un siropel de tuse.

Cum s-a incheiat intreg circul asta?Cand m-a trimis sa radiez copilul, am sunat iar la pediatra lui din Bucuresti, i-am explicat situatia cu vraciul Ciomos si femeia mi-a dat prin telefon o alta medicatie care l-a si pus pe picioare de altfel pe copil.

Faza cea mai ilara s-a consumat la farmacie unde am intrat sa cumpar medicamentele si povestind cu farmacista imi spune ca Ciomos e renumit in oras pentru idiotenia lui, m-a intrebat daca era dezbracat (…), m-a dat gata intrebarea, plecand de acolo inapoi la Praid si promitandu-mi solemn ca zilele astea cand am timp ii trimit negresit dlui.Arafat un mail despre cretinul pe care il lasa linistit statul sa profeseze intr-un spital judetean si pe deasupra si de URGENTA !!!

22mai, ziua intalnirii cruciale ce va lega pe viata 3 oameni: eu cu mami si cu tati.

Azi Surubel este viata si sufletul meu, privind in urma el este tot ceea ce am realizat cu adevarat pana acum in viata mea, este o minune de care sunt indragostita enorm si ma indragostesc si mai tare in fiecare dimineata cand ma trezesc si in fiecare noapte cand ma culc.Este o bucatica din mine si din barbatul pe care il iubesc, este bucuria noastra si lumina ochilor nostri, sufletelul pe care il iubim de la cer la pamant si inapoi de plus,minus infinit ori.

Pentru a veni pe lume falcosul nostru a trebuit ca mami sa-l cunoasca pe minunatul de tati, a trebuit sa astepte tati sa-i zboare lui mami gargaunii din cap, a trebuit ca tati sa ia hotararea vietii lui de-a se muta cu catel si purcel, de-a se dezradacina practic de unde traise o viata de om si sa se mute in Bucuresti.Odata mutati impreuna, tati a inceput sa-i vorbeasca mamei la inceput mai rar, dupa care zilnic, de dorinta lui imensa de-a avea un copil, de-a avea un baiatel cu ochii de culoarea cerului la fel ca ai lui, de-a avea un mostenitor care sa-i duca numele mai departe ( ca si cum era de vita nobila de la vreo casa regala J ).In acele momente mami nu numai ca nu avea chef de copil, dar era atat de prinsa cu pregatirile pentru nunta ce avea sa urmeze peste un an, era atat de prinsa in mrejele vietii de noapte si de om liber, era infiorata de ideea ca o sarcina te umfla si te deformeaza, iti strica total corpul, incat chiar o ingrozea ideea de- avea un copil in acea perioada.Totusi, tati om abil si diplomat a reusit s-o faca sa-si doreasca un bebe nascut din dragostea lor imensa.Si atunci cand mami l-a dorit enorm pe Surubel, el nu mai venea…si la fiecare 28 zile ale lunii cand astepta cu sufletul la gura sa nu mai vina “uratii”, dezamagirea era si mai mare cu cat lunile treceau si nu se intampla nimic.La un moment dat am crezut ca suntem unul din noi cu probleme si chiar am discutat cu medicul expunandu-i problema, ne-a sfatuit sa ne calmam si sa nu ne mai stresam cu problema asta ca atunci cand nu ne mai gandim atat de mult atunci va aparea.Si lunile treceau si iata ca aproape se facea un an de cand asteptam sa se intample minunea si nu se intampla nimic. In vara am fost sfatuiti ca inainte de-a incepe tratamente de fertilizare sa mergem 18 zile la Sovata si sa fac acolo tratament iar daca nici atunci nu se intampla nimic, intorsi in Bucuresti urma sa incepem tratamente de fertilizare.
Numai ca dupa Sovata, apropiindu-se nunta religioasa cu pasi repezi, am uitat sa ne mai stresam pentru ca vin “uratii”, am uitat sa ne mai concentram atat de tare pe “problema”, astfel incat in septembrie, intr-o duminica ridicandu-ma din pat mi s-a facut rau si am lesinat.M-am gandit atunci imediat ca este de la spasmofilia pe care o aveam, insa stand de vorba cu tati am realizat ca imi intarziase ciclul aproape 8 zile si nu realizasem din cauza stresului cu nunta.Am alergat la farmacie, am cumparat un test si repede la baie sa vad cate linute apar.La nici 5 minute au aparut 2 liniute groase si albastre astfel incat am inteles ca minunea se produsese, eram insarcinata !!! Tati m-a luat in brate, m-a pupat si am vazut o fericire pe fata lui cum nu mai vazusem niciodata.Ne-am prezentat la medic, i-am dat marea veste ( imi amintesc si acum perfect fata medicului si cuvintele pe care mi le-a spus-nu le voi uita nicodata ), ne-a felicitat si ne-a spus:” Sarcina este pentru o femeie o binecuvantare, dar in acelasi timp este un drum lung, greu si anevoios, un drum pe care daca nu esti pregatita 100 % sa-l parcurgi mai bine renunti cat nu e prea tarziu”. Si a avut dreptate in totalitate in cazul meu, sarcina pentru mine a fost cea mai grea perioada din viata mea de pana atunci: controale periodice la Fundeni pentru o problema cu coagularea sangelui, injectii facute zilnic ( inca le mai fac desi am oroare de ace si intepaturi), dureri cumplite ale simfizei pubiene, acumulare enorma de apa, acumulare enorma de kg ( 28 kg luate in total) , stat in pat cu zilele din cauza durerilor, dependenta 100% de sotul meu in ultimele 2 luni de sarcina de la imbracat si facut baie, pana la plimbat pe afara numai cu el,etc .Mi s-a parut cumplit de greu, mi s-a parut ingrozitor faptul ca de la o persoana super activa si super independenta ajunsesem ca o leguma care nu se mai putea misca.In ultima perioada aflasem ca Surubel nu se intorsese, ca era un copil lung si greu, ca avea si esarfa de cordon ceea ce era mai mult decat evident ca il voi naste prin cezarina.Si atunci a inceput un alt cosmar pentru mine: nopti nedormite si o frica nebuna de operatie si de anestezie, ganduri negre ca nu ma mai trezesc in urma anesteziei, nebuneli peste nebuneli.Desi hotarasem sa-l nasc pe 27 mai la ultimul control medicul mi-a spus ca nu risca sa ma mai lase, caci e mare copilul, e pelviana sarcina, are si esarfa de cordon, astfel incat daca intru in travaliu e o mare problema.Si uite asa pe 21 mai la ora 18 ma internam la maternitatea Giulesti, pe de o parte cu o frica imensa de operatie, pe de alta parte cu o mare usurare ca scap de toata greutatea aia de burta si de durerile cumplite pe care le aveam ( aveam o burta ca ma intrebau gravide cu tripleti in aceeasi luna cu mine, cati copii fac?? ).

Initial m-a “cazat” medicul intr-un salon de 4 paturi, ok ca si salon ( oricum eu urasc spitalele si mai cu seama Giulestiul ala mizer ), era gol salonul doar o tipa pe care o mai cunoscusem la o monitorizare cu vreo 2 saptamani in urma, insarcinata cu tripleti.Aveam o stare ingrozitoare, ma simteam de parca mergeam la decapitare, cel mai cumplit a fost cand a plecat sotul meu acasa si m-am vazut singura in spital.Am izbucnit atunci intr-un plans ingrozitor, ma gandeam cine ma va ajuta in noaptea aia sa ma dau jos a merg la wc ( paturile erau inalte ca naiba), cine va sta langa mine sa ma mangaie si sa-mi spuna ca va fi bine totul si ca se va termina totul cu bine, cine ma va tine de mana in momentele de panica care ma stapaneau.Plangeam si ma uitam pe geam, n-am inchis ochii toata noaptea, la ora 2 vorbeam cu sotul meu la telefon, Surubel ma lovea cu picioarele si era agitat ca niciodata, se pare ca se pregatea si el de marea intalnire.Pe la ora 3:30 ( operatia urma sa aiba loc la ora 7:30) rapusa de oboseala si de plans, m-am pus in pat ( panaatunci statusem pe un scaun ca sa pot merge la wc sa nu fac pe mine) si cand am adormit a venit bezmetica aia din salon cu mine, m-a zgaltait tiand cat putea “ omoara gandacul, gandacul ala mare care zboara”.Acum ma amuz sir as dar atunci m-am speriat gandindu-ma ca e dusa cu capul femeia, vine sa ma trezeasca pe mine sa-i omor eu un gandac…Initial i-am explicat ca ma doare rau osul pubian si in niciun caz nu ma pot urca in pat sa vanez gandacul ( care era ce-i drept un urias cu niste mustati, o specie ce n-am vazut in viata mea ) dupa care vazand-o atat de crizata m-am gandit ca pierde naibii sarcina si mai avea si 3 copii in burta.Si uite-ma la ora 4 dimineata vanand gandaci in maternitate…La ora 5:30 a venit o asistenta, mi-a luat sange pentru analize, proba de urina si mi-a spus sa ma pregatesc pentru operatie.Au venit sotul si parintii mei, m-am schimbat intr-o camasa albastra pe care mi-o dadusera de la spital si am asteptat.Si asteptarea asta era cumplita, mi s-au parut cele mai lungi minute din viata mea, parca se oprise timpul in loc.La ora 7:30 m-au chemat la etajul 1 in spital, deodata au disparut si parintii si sotul meu ca pe mine ma preluase o asistenta ( eu am crezut ca pot sa-l pup macar pe sot si sa-l strang in brate ), m-a bagat pe o usa cu un hol lung, dupa aceea am intrat intr-o camera ( ulterior am aflat ca acolo eram la ATI ), mi s-a dat un pat si o camasa alba in care mi sa spus sa ma imbrac.le-am explicat ca nu prea pot singura din cauza durerilor, le-a durut la bascheti de mine pe asistente, m-am chinuit cum am putut si a aparut anestezita ( cea mai scarboasa fiinta pe care am cunoscut-o in viata mea).M-a intrebat daca am mai avut operatii, cu ce fel de anestezii, daca sunt alergica la medicamente, daca am boli de inima, respiratie,etc., m-a intrebat ce anestezie prefer si i-am spus ca vreau totala deoarece mi-e cumplit de frica.Si vaca in loc sa ma incurajeze ( cum mi se parea normal in astfel de momente) ma intreaba:” cate kg v-ati ingrasat?” si-i raspund cate kg am luat la care ea imi tranteste:” cand ati mancat ca porcul toata sarcina nu v-a mai fost frica?” Mi-a sarit mustarul atunci si i-am spus si eu:” atitudinea asta o aveti probabil pentru a-i imbarbata pe pacienti dar la mine nu functioneaza , deci vreau totala, e alegerea mea, semnez daca trebuie si basat”.In momentul ala cineva i-a spotit ca-s nepoata cuiva anume si deodata s-a facut toata lumea numai lapte si miere, vorbeau toti super frumos.Mi-au pus o branula in mana dreapta si am plecat spre sala de operatie, am intrat intr-o incapere destul de mica, m-au intins pe masa de operatie si m-au legat la maini, la picioare si sub sani cu niste curele.Le-am spus ca vreau sa stiu ora la care se naste Surubel, au aparut 2 medici ( mana a doua si a treia) , pe medicul meu nu l-am mai vazut, unul din medici ma intreba cum ma cheama ( el este arab ) si mi-a spus ca o mamica asa frumoasa si cu un nume asa frumos trebuie sa fie linistita ca va adduce pe lume un baietel la fel de frumos ( unde m-o fi vazut omul ala frumoasa la 100 de kg nu stiu dar atitudinea lui a contat enorm in acele clipe), le-am spus sa-i transmita dlui. doctor sa aiba mare grija de Surubel, in timpul asta anestezista imi facuse injectia, in 2 sec se invarteau lampile de deasupra mea ingrozitor si le-am spus si ultimul lucru pe care l-am auzit a fost :” Somn usor!” .S-a taiat complet filmul, m-am trezit cand ma mutau de pe masa de operatie in pat caci am auzit cand strigau :” 1,2,3 si acum!”.M-au dus la ATI, cineva –un barbat – ma intreba cum ma cheama, i-am raspuns numele de familie dar nu-mi aminteam prenumele, m-a intrebat iar si la fel dupa care a strigat la mine si-ntr-un final i-am raspuns tot numele si prenumele si am auzit :” bravo tata, as ate cheama “.Pe urm mi-au pus gheata pe burta si ma durea tare, le spuneam ca ma doare rau ce-mi fac si o asistenta mi-a spus cu o voce calda:” rezista mami ca ai un baietel frumos de tot, cu ochii ca marea”.Si nu-mi mai amintesc iar nimic pana cand au venit parintii, sotul meu, o prietena si cu medicul la patul meu, m-am trezit, mi-au aratat poze cu Surubel, mi-au spus ca am nascut un baitetel de 3850gr si 53 cm, ca e tare frumusel, perfect normal si ca si eu sunt bine acum”.Mi s-a spus ca am sangerat foarte tare in timpul operatiei, ca durata de coasere a fost mai mare decat normal dar acum sunt bine si mai ales Surubul este bine.Am cerut sa-l vad si mi-au spus ca putin mai tarziu.asa a si fost, l-am vazut putin mai tarziu, mi l-a adus o asistenta, mi l-a pus in brate si i-am simtit mirosul pe care si azi il ador, i-am vazut gurita mica cat un nasturel si nasucul ala carn.L-am pupat si mi l-au luat repede de tot, am crezut ca o sa plang la vederea lui ( scriam si pe forum la un moment dat ) dar n-am putut sa plang deloc, in schimb am avut toate cele 20 ore cat am mai ramas la ATI o stare de surescitare ce n-am avut in viata mea, parca luasem LSD, daca eram sub morfina si diazepam si n-am inchis un ochi…S-au mirat si asistentele de starea mea dar au zis ca e normal uneori la emotii puternice traite.A doua zi de dimineata m-au ajutat asistentele sa ma ridic din pat sa ma mute in rezerva, a fost ok mutatul asta ca eram sub efectul calmantelor,nu m-a durut deloc operatia in cele 24 ore de la ATI, in schimb a doua zi in rezerva cand m-am ridicat sa merg la baie…cosmar…si nu de durere ci din cauza faptului ca sunt anemica si cu tot sangele pierdut la operatie eram si mai anemica, se invartea totul cu mine, vedeam negru in fata ochilor si lesinam .

Asta s-a intamplat de vreo 2-3 ori, a venit maica-mea, mi-au dat sa beau un capucino dulce de tot, mi-au trantit pe fata niste prosoape reci cu apa si m-au sculat din pat.Vreo 2 ore au fost cumplite dupa care totul a intrat in normal, operatia nu durea atat de rau, mi se faceau calmante de cate ori ceream, mai greu era la wc dar incet incet mi-am gasit pozitia de a urina, era greu la datul jos din pat in prima si a doua zi dupacare din a treia zi a fost totul ok.Mergeam la 3 ore la etajul 2 sa alaptez ( sa-l vad de fapt ca lapte nu aveam ) si cat stateam acolo il pupam continuu si il miroseam.

Ceea ce m-a ajutat pe mine enorm a fost o centura pe care am purtat-o din a doua zi de la operatie, m-am strans cu ea si a fost minunata, iti tine operatia ca sa te poti misca cumva mai usor.O port si astazi inca, burta mi s-a retras foarte mult datorita ei, dormeam si noaptea cu ea, acum o port toata ziua si noaptea dorm libera, in pijama.

Luni ne-a dat drumul acasa, am venit la cuibusorul nostru, ne iubim toti 3 la nebunie, suntem o familie fericita , iar eu si tati parintii impliniti a unui copil dulce si iubit.

 

Cam asta a fost povestea nasterii, cat de detaliat am putut, sper ca nu v-am plictisit si ceea ce v-am povestit sa va dea curaj ca nu e nasterea cumplita asa cum am crezut eu, nu merita stresul si frica pe care le-am trait, iar minunea pe care o veti tine in brate la sfarsit merita toate sacrificiile din lume, durerile, intepaturile, umflaturile, grasimea, vergeturile, absolut totul cand va veti uita la el / ea.
Picture 017

2 liniute si un "punct" =Ayan -dar de la Maica Domnului

„….De multa vreme tot incerc sa-mi fac timp pentru a ma apuca de scris si tot timpul apare cate ceva de facut si uit.Am tinut mortis sa ia nastere acest jurnal nu numai pentru a-mi reaminti eu peste ani de momentele unice din timpul sarcinii, cat si pentru a –ti citi si tie sau poate chiar tu singurel sa citesti, cum era la mami in burtica.Mi-ar fi placut si mie enorm de mult, sa am azi un asemenea jurnal, pe care sa-l citesc cand si cand ( deh, nostalgica tare-i mami asta a ta) dar atunci cand si eu la randu-mi m-am aflat in burtica lui Mazi, nu era tehnologia atat de avansata si nici Mazi nu cred ca avea prea tare chef de scris la cat de grea a fost sarcina ei cu mine ( am chinuit-o tare, se vede treaba  ).

Imi vin in cap o multime de ganduri pe care as dori sa le astern aici, dar asa cum e si firesc, voi incepe cu cele 2 liniute de pe testul de sarcina, liniute ce au aparut intr-o zi de duminica, 28 septembrie 2008.Eram atat de cufundata in febra pregatirilor de nunta, eram atat de emotionata de evenimentul unic ce avea sa urmeze, incat in acea luna, ca niciodata, am uitat complet de faptul ca nu-mi venise ciclul.Si stand in pat in acea duminica am avut o ameteala si o usoara stare de greata insotite de usoare dureri de burta.I-am spus lui tati ca merg la farmacie sa cumpar ceva, m-am imbracat iute si am fugit vis-à-vis la Sensiblu sa cumpar un test de sarcina.Am venit repejor cu el acasa, am intrat in baie si am urmat instructiunile din interior.In cele 5 minute care au trecut nu m-am gandit ca as putea fi insarcinata, deoarece speranta mea de-a avea atunci un bebe era zero ( abia mi se descoperise si diagnosticase hpv-ul si ma tratam pentru rana de pe col ) asa ca in momentul cand am vazut pozitivat testul nu mi-a venit sa cred.Am alergat la tati care a fost nauc de fericire ( atat de mult si-a dorit tati un bebe , rod al iubirii noastre) si totusi parca nu era real.Am fost si am mai cumparat inca 2 teste –nu eram convinsi ca e adevarat – si unul l-am repetat chiar in aceeasi zi,iar pe celalalt l-am pastrat pentru a doua zi de dimineata.( intotdeauna dimineata rezultatul testului de sarcina e mai sigur ).S-au pozitivat clar toate si abia atunci am stiut ca un samburel mic a luat nastere in mine si creste pe zi ce trece, un samburel ce era rodul dragostei dintre mine si tati.Totodata a fost un cadou special pentru ziua lui Mazi ( pe 29.09 e ziua ei ) si pentru toata familia cred ca a fost un cadou fericit  .

Pe 30.09 am fost la control la medic, aveam programare pentru ceva si m-am prezentat sa ii comunic altceva: ca-s insarcinata si ca eu la sarcina asta nu renunt orice ar fi ( nu stiam atunci daca am voie sa te am avand in vedere problema mea de sanatate de atunci )  dar eram sigura ca nu vroiam sa te pierd si ca te doream din tot sufletul meu.La acel control am facut cunostinta prima data toti 3 ( eu cu tine si cu tati ) si tu erai doar de marimea unui punctulet asa cum releva si foto ce am pastrat-o de la ecograf .Initial nu am vrut sa spun nimanui ca vom avea un bebe, dar imi spunea lumea din jur sa spun ca sa fie copilul vorbaret –oare vei fi??? –  .Asa ca incet-incet am inceput sa anunt lumea ca voi avea un bebe si invariabil toata lumea ma intreba : “ce vrei sa fie?” si raspunsul meu era mereu acelasi :” baiat si o sa-l cheme Darius” .Poate ca pe undeva am simtit si am stiut mereu ca tu vei fi baiat, ca primul meu copil va fi un Darius frumos si destept asa cum de mica imi doream.Nu mai conteaza acum cum vei arata, tu pentru mine oricum vei fi cel mai frumos si cel mai destept, cel mai bun baietel din Univers si te voi iubi la nebunie.E adevarat ca la un moment dat ma gandeam si la ipoteza de-a avea o fetita ( ii gasisem si numele Timea – Sara  ) pe care s-o motez si careia sa-i fac codite, s-o imbrac in fustite si cu dresuri colorate frumos, dar neah…parca tot mai misto este sa ai un baietel pe care sa- l imbraci cu jeansi si footere si care sa nu sufere atat de mult in viata precum o fetita ( femeie ).

Au urmat niste luni relativ zbuciumate atat pentru mine cat si pentru tati, a urmat nunta ( care a fost super frumoasa si cu bun gust ),

ANK_3729

a urmat deschiderea salonului de remodelare si infrumusetare ( cat am mai muncit pana l-am vazut deschis ) si dupa, a inceput stresul cu clientele care la inceput nu veneau decat cate una-doua.

poza 038

Tu nu m-ai chinuit aproape deloc ( dragul de tine) , nu am vomitat, nu mi-a fost rau, nici foarte somn nu pot spune ca mi-a fost, ci doar niste dureri de spate cumplite ma chinuiau si dureri de sani ( care se facusera cat pomelo de mari ).La nunta am dansat si am topait toata noaptea si ai stat cumintel acolo fara sa-mi faci vreo problema.Nu am bagat prea tare in seama cand a trecut timpul si uite-ma acum ajunsa la 18 saptamani si jumatate cand stiu clar ca vei fi baietelul lui mami sump si comoara lui tati ( el mereu si-a dorit din suflet un baiat ), stiu sigur ca Darius a lui mami e acolo in burtica crescand sanatos  .Cam asa aratai la 18 saptamani in burta mea:

Urmeaza sa-ti povestesc in zilele ce vor urma cum am aflat ca esti baietel, ce zbucium sufletesc am trait cand mi s-a spus ca am hipercoagulabilitate si mai ales cat de stresata sunt acum asteptand rezultatul de la triplul test si morfologia fetala pe 23 ianuarie.Dar asta o sa-ti scriu intr-o alta zi, caci acum dai din picioruse, cred, nervos, ca te presez stand pe burta si scriind pe laptop, mi-e somn tare ca e ora 22 si tu la ora asta in fiecare seara imi dai stingerea .Noapte buna iubitel mic !!….”

( fragmente din jurnalul unei sarcini, jurnal ce-l incepusem in timpul graviditatii cu tine dar pe care nu l-am mai terminat nicicand…)

Cum a luat nastere blogul meu

      Ideea unui blog a prins viata cu destul de multisor timp in urma, cand al meu sot  citea diverse bloguri ,  se amuza si-mi spunea sa facem si noi un blog in care sa ne asternem toate gandurile cotidiene, sa ne scriem intamplarile bune sau rele pe care le traim.Eu, absolventa de jurnalistica, am un „condei” usor si odata asezata la pc imi curg prin minte  ideile si gandurile intr-un mod ametitor, imi este foarte usor sa scriu, sa exprim ceea ce gandesc, simt, traiesc.

Pana acum am tot amanat din varii motive: ba eram prea ocupata cu jobul, ba ma luam cu treburile casnice si uitam, ba mi-era lene,ba preferam o iesire in aer liber decat sa stau in fata calculatorului si acasa, dupa orele de birou, ba am fost gravida si sarcina cea ingrozitoare pe care am avut-o nu ma lasa sa ma  pot concentra la nimic altceva decat la copilul ce urma sa-l nasc, ba ultimele luni mi-au fost total acaparate de mica fiinta ce astazi reprezinta intregul meu Univers.Si uite asa, timpul se scurge la fel de repede precum nisipul din clepsidra, ideea blogului era intiparita acolo in mintea mea foarte clar…lipsea insa s-o si pun in practica, sa prinda viata.

Astazi, uitandu-ma pe un forum am gasit un blog al unei mamici si citindu-l m-am mobilizat si am hotarat ca e timpul sa-i fac si copilului meu un astfel de blog, de care sa se bucure mai tarziu citindu-l.Si iata-ma azi punand in fapt ideea si luand astfel nastere blogul lui Ayan, baietelul meu minunat.