” Prevenitorii ” din colective

Cine-mi poate explica si mie de ce in toate colectivele exista cate un cacat barfitor care da cu ciocu’ la sef, il linge in urechi si-i sopteste numai bazaconii ca sa mascheze superficialitatea si tampenia lui? De ce oare toti oamenii misto isi vad de treaba lor, isi fac treaba super bine si sunt constiinciosi, sunt pe felia lor si un muscarici d-asta de cururi ii sapa si ii vorbeste chipurile ca sa „te previna” de noii colegi.Bleah, asa mi-e o sila de astia, ceva de groaza!Am si eu o toapa care e vraiste, fara studii pentru postul ocupat, fara sa o intereseze altceva decat sa treaca timpul cat mai repede si vina ora mesei, sa se bage apoi cu nesimtire la somn langa copii si sa sforaie ca un grohaitor , iar apoi sa croncane despre una si despre alta ca sa ma „previna” ce fel de oameni sunt si cum trebuie sa ma feresc eu de ei.Ce-o fi in mintea ei incetosata, ce-o gandi ea despre mine?Acum in greata asta imi vine sa si rad, oare las asa o impresie angelica ?Caci atunci cand mi-oi scoate coltii cu siguranta isi va scuipa in san.
Si iar intreb, de ce oare trebuie sa existe in orice colectiv un naspet d-asta croncanitor?Aveti in jurul vostru asemenea specimene, cum le tratati?Vreau inca sa raman o angelica, nu vreau sa imi vada fata cea scorpioasa.Voi cum reactionati cand va „previn” exemplarele astea despre oamenii ceilalti cu care lucrati?
Si ma seaca cel mai tare faptul ca croncanitoarea asta trage ea concluzii si judecati de valoare despre fiecare, ii judeca pe fiecare dupa intelegerea si puterea ei care nu e tocmai ok.Si aici imi vine in minte o chestie care pe mine m-a impresionat tare de tot si merita postata aici :
” A 15 year old girl holds hands with her 1 year old son. People call her a slut, no one knows she was raped at 13. People call another Guy fat. No one knows he has a serious disease causing him to be overweight . People call an old man ugly. No one knew he had a serious injury to his face while fighting for our country in the war.People call a women bald but they don’t know she has cancer.”
Asa ca opriti-va croncanitorilor si nu-i mai „preveniti” pe ceilalti, lasati oamenii sa-si formeze singuri o opinie despre cei din jurul lor, fiecare avem putere de analiza si sinteza.

Are mama un copil

Asta apropos de postarea de ieri 😀

Un altfel de Bucureşti, de zilele lui

De cand am inceput serviciul sunt continuu intr-o lipsa acuta de timp, nu-mi ramane de facut mai nimic seara, sunt obosita tare de tot desi mare lucru, fata de vremurile cand lucram la firma , nu pot spune ca fac.Adicatelea la gradi e mult mai lejer decat intr-o firma, dar este mult mai obositor psihic.Daca la firma te omoara hartogaraiele, deadlineuri, o groaza de taskuri si alte nebuneli ale sefilor, la gradi te omoara galagia, stresul sa nu pateasca careva ceva, felul in care te comporti si vorbesti cu respectivii omuleti.
Astfel incat singurele momente in care pot sa fac toate treburile, pe care inainte le faceam zilnic, oricand doream, fara constrangeri si fara ceas, sunt cele din weeekend.Si astfel ca eram blocati numai in casa intre curat, gatit, spalat si calcat, aranjat si pus la punct totul pentru o noua saptamana de lucru.Weekendul trecut m-am mobilizat, sambata am stat pana noaptea tarziu si am facut tot ce era de facut si duminica am stat si m-am relaxat, am organizat timpul astfel incat sa ajungem la zilele Bucurestiului.
In ultmii ani mie, una, nu mi-a mai placut Bucurestiul, mi se parea murdar, plin de toparlani si pitipoance, imbacsit, tern, cu oameni vesnic grabiti si fete triste si stresate, astfel incat nu m-am dat in vant sa merg in centrul vechi unde nu cu mult timp in urma mirosisem urina si rahatii facuti de homelesii din zona.
Dar am zis ca o iesire nu strtica si la rugamintea copilului de-a merge in ” oias” am plecat.Ne-am dus cu troleibuzul – asta este o mare pasiune de-a lui Ayan, plimbatul cu troleibuzul- si nu ne-a prins rau deloc, nu am fi avut oricum unde sa parcam si in marea aia de oameni nicio speranta sa gasim curand locuri de parcare.
Ne-am plimbat agale, am cascat ochii la tarabele cu corcoate multe si colorate, am ascultat muzica buna, ne-am oprit la un gyradiko care s-a deschis si am mancat un gyros ( 13 ron / buc. ) fix ca-n Grecia – deci cand aveti pofta puteti merge linistit la cel de pe Lipscani, pentru a servi putin dintr-o Grecie- am stat si am baut o bere uitandu-ne la imbulzeala care era pe stradutele mici si pline de terase, am povestit si am admirat cat de tare s-a schimbat acel loc de la ultima noastra vizita ( de prin mai ).Era o atmosfera ..nu stiu exact cum s-o descriu, parca nici nu erai in Bucuresti, era un aer prietenos, oameni multi si draguti dar mai ales oameni multi de tot cu zambete pe fata, foarte multa civilizatie, oameni care te lasau sa treci, spuneau „va rog” si „multumesc ” , oameni care pierdeau timpul intr-un mod placut, oameni cre petreceau intr-un fel special si realaxat asa cum nu am mai vazut in ultima perioada.Multi tineri indragostiti care vibrau la cantecele lui Mircea Vintila si se iubeau cu patos in picioare, in fata scenei, alti oameni care dansau de zor la un concert cu muzica latino, altii stand la terase si savurand linistit o masa bogata.
Nu-mi pare rau ca am iesit, m-am simtit extrem de bine, Ayan a dansat si a ras si s-a plimbat pe jos mult de tot, am rezistat pana la ora 21: 30 cand ne-am intors acasa pregatiti si relaxati pentru o noua saptamana.
Chiar ni s-a parut ca in zile de sarbatoare Bucurestiul a aratat altfel, chiar i-am inteles pe toti acei turisti care mi-au spus candva ca „orasul asta este super frumos, aveti tot ce va trebuie, nu inteleg de ce nu va place!”.Chiar asa !
Poze aici

De la gradinita

Tot anul trecut, Pusicel a plans continuu mergand la cresa diminetile.Ce-i drept, adunat, tot anul, copilul a frecventat cresa vreo 2-3 luni, asta datorita faptului ca vesnic era bolnav.Dar nu l-am vazut niciodata sa aiba sclipiri de fericire in ochi ca si acum.
Este pur si simplu indragostit de gradinita, ii place la nebunie sa mearga acolo zilnic, se joaca chiuind de bucurie, alearga, sta apoi cuminte pe scaunel la „lectii”, ieri a luat si o bulina rosie-semn de rasplata pentru ca a invatat o poezie cu o pisica :-D.
La somn ne tinem de mana, stau langa el si-l tin in brate, la trezire sunt acolo sa ma vada si am grija de el.Intreaga zi suntem impreuna mai putin orele de stat la activitati cand el este la grupa lui si eu la a mea.
Le spune tuturor, mandru nevoie mare, ca el este la „gadinita-seviciu’ lu’mami „, e deja „maie taie” ( mare tare ).Ma simt fericita vazandu-i sclipirea din ochi si fericirea de pe fatuca-i mica cand mergem acolo si desi la inceput am plans ca m-am reintors la catedra, acum chiar ma simt bine – colectivul e super ok si fericirea lui Pusicel este mai presus de orice !

Jurnal de călătorie estivală: Slănic Moldova

Anul trecut am revenit in Slanic Moldova, dupa multi ani, in care nu mai fusesem in acest colt de rai, unde multa lume nu merge din varii motive.Am gasit atunci pe net, la repezeala o pensiune unde aveam toate facilitatile si unde ne-am simtit extraordinar de bine.Doar ca aceasta pensiune era mult prea departe de izvoarele cu apa minerala pentru care si mergem, motiv ce ne-a determinat ca anul acesta sa alegem ceva mai central.
Initial am gasit o alta pensiune unde cazarea era mult prea scumpa pentru conditiile pe care le si ofereau, astfel incat dupa ce m-am gandit bine am ales sa stam la o vila de pe vremea lui Ceasca, dar renovata.Fiind vara, nu m-a incomodat faptul ca nu-s trermopane la geamuri, ci inca tocaria de lemn, dar intretinuta foarte bine, nu m-a deranjat faptul ca nu am nu stiu ce modern mobilier, atata vreme cat am avut promisiunea ca spatiul este mare si Pusi poate alerga in voie prin camera.
Vila Palas o recomand cu cea mai mare caldura tuturor celor fara fite, tuturor oamenilor care-si doresc un concediu linistit in conditii civilizate, dar nu extrem de moderne.Si cand spun nu moderne ma refer la faptul ca in baie nu exista cabina de dus ( eu urasc cabinele alea moderne, caci nu-i pot face baie cum trebuie lui Pusi, nu pot sa-l spal lejer fiind spatiul stramt si mic ) ci cada clasica, bateriile sunt inca cu robineti pe care-i invarti si nu cu baterii gen limba, nu exista termopane, dar exista paturi comode si mari, curatenie si liniste, balcoane mari si spatioase si oameni draguti si serviabili, plus o parcare uriasa unde masinile stau in siguranta parcate.
Daca m-am reintors la Slanic iar, este pentru aerul extrem de curat,pentru linistea din statiune care te ajuta sa te odihnesti si sa-ti incarci bateriile, pentru izvoarele termale despre care am mai scris si-n alte postari pe blog.In principal merg acolo pentru ca lui Pusi ii prieste de minune, doarme foarte mult, mananca foarte bine ( nu ca ar avea el vreodata probleme cu mancatul! ) si se joaca in linsite si aer de munte, cu multe paduri si foioase.
Anul acesta am incercat si salina de la Targu Ocna, dar nu am intrat decat o zi caci nu mi-e placut deloc si nu mie in sine nu mi-a mers bine, Ayan a tremurat continuu si mi-a spus ca vrea sa plecam ca ii este tare frig si nu-i place( asta in conditiile in care era imbracat cu pulovere, cu capul acoperit, cu dres ).
La salina am ajuns cu masina personala, de la Slanic sunt 36 km dus – intors, se poate ajunge si cu autobuzele de stat la care plata unui bilet este de 10 ron dus-intors pentru distanta indicata.De la statia de autobuz se mai merge pe jos pana la casa de bilete unde iti achizitionezi un tichet pentru adult cu 18 ron ( asta daca nu iti iei un abonament pentru minim 8 intrari si platesti atunci 16 ron/zi/adult ) si copiii de la 2-14 ani platesc 9 ron/ intrare.In cazul nostru, desi Ayan implinise 2 ani, nu am platit decat eu cei 18 ron.
Accesul in salina se face tot cu autobuze, mai mici si mai moderne ca cele de la Praid, autobuze pe care le iei din apropierea casei de bilete, dupa ce treci de niste bare si un taxator exact ca cele de la metroul bucurestean. ( am inteles ca salina asta este privata si nu de stat ca la Praid, de aici si toate imbunatatirile acestea dar si pretul ridicat ).Autobuzul coboara mai lin si mai incet ca si viteza, soferii sunt mai umani si se gandesc probabil ca transporta oameni si nu sare grunjoasa.La Praid era horror coborarea, ne ducea cu o viteza si in curbe doar nu ne rasturnam.
Salina in sine este maricica, mi s-a parut o idee mai mica ca cea de la Praid, are biserica, locuri de joaca, are banci pe care s epoate sta si butona la un pc caci exista wireless, are magazine si cafenea, toalete si-n plus are si o cascada micuta ornamentala.Ca si aspect mi-a placut , este mult mai putina lume decat la Praid, gasesti linistit o banca unde sa stai, loc si spatiu la locurile de joaca, lumea mai putin adunata de peste tot si oamenii mai calmi.Cel putin o prima impresie despre acest loc.
Singurul inconvenient a fost frigul resimtit de Pusi, pe drum a adormit bustean cum a iesit din salina, semn ca aerul ala sarat l-a doborat.
Nu m-as mai duce la salina asta si chiar ma gandesc la eforturile pe care le fac parintii care-si duc copiii zilnic in salina din Slanic Moldova, nu e tocmai accesibil sa platesti zilnic 20 ron transportul + 16 ron intrarea la salina adult+ 9 ron copil, la un simplu calcul ti-ar trebui zilnic 45 ron pentru un adult + copil deci cel putin 10 intrari duc la o cheltuiala nu tocmai la indemana oricui.
La strandul termal nu am intrat, l-am vazut cocotat pe o colinuta langa iesirea de la salina, nu stiu nici preturi, nimic dar asa cum este pozitionat nu mi-a placut si nici nu m-as duce.Categoric pentru salina prefer Praidul de o mie de ori mai mult decat cea de la TG.-Ocna.
La Slanic am stat 10 zile, chiar m-am odihnit si linistit atat de mult, incat nu-mi mai venea sa plec si-n Grecia
Recomand cu multa caldura aceasta statiune, e benefica pentru multe lucruri si mai ales pentru a vindeca cu apele sale naturale probleme mari de stomac, fiere care se poate tamadui neajungandu-se la cutit, rinichi, afectiuni respiratorii, circulatorii,etc.
Lui Ayan i-am dat sa bea intreaga perioada ( si m-am mirat de ce copil docil am, cum a putut s abea el apa aia sarata si sulfuroasa ) apa de la izvorul 1, pentru orice fel de alergii.Se spune ca se diminueaza foarte mult starile alergice dupa cura cu acea apa.Desigur ca nu dupa 10 zile , ci dupa 2-3 ani de mers consecutiv.Si la anul mergem sigur cateva zile la Slanic sa ne „usuram” fierile si alergiile.
Poze cu imagini din Slanic aici

Lectura de seară

Seara, inainte de dus si bagatul in pat efectiv, cat timp eu fac treburile casnice si stau la povesti cu D., copilul sta linistit in patul mare si lectureaza.Nu oricum, in limba engleza numai :-D, in seara cu pricina lecturand de zor, picior peste picior, o poveste care-i place foarte mult „The three little pigs”

Această prezentare necesită JavaScript.

Jurnal de călătorie estivală: nuntă în Ardeal

Prima nunta din Ardeal la care am participat a fost o nunta de fite, la Dej,acum vreo 5 ani, o nunta la care eu,initial, ma gandisem ca voi gasi lume mai prost imbracata, lume mai „nevoiasa”, lume cu mai putine fite si pretentii decat la capitala.Ei bine, nunta aceea mi-a confirmat inca o data in viata ca nu e bine sa judecam dupa aparente.Nunta aceea a fost una total atipica fata de ceea ce vazusem si traisem eu la nunti pana la momentul acela.In primul rand ca a fost o nunta de zi- asa cum sunt toate nuntile in Ardeal-, cu lume mai mult decat eleganta, cu femei frumoase si cu toalete scumpe, cu mancare de te lingeai pe degete, cu muzica buna si super dansabila, cu momente care m-au emotionat de-am plans in batista cat am putut, cu rugaciunea de inceput a tuturor, rugaciune spusa pe un ton cald de starostele care conduce intreaga nunta,cu oameni veseli care stiu sa se distreze si carora nu le stau piciorusele minute in sir, dansand ore bune si facand o atmosfera de neuitat dintr-un moment atat de deosebit pentru un cuplu cum este cel al uniunii spirituale dintre doi oameni ce se iubesc.Mirii de atunci au fost super draguti, am ramas si acum prieteni si rodul dragostei lor s-a conturat intr-o minunata fetita de 4 ani.
Mi-a placut atunci atat de mult la nunta ardeleneasca incat am zis ca nu mai scap nicio ocazie de-a reveni in Ardeal la nunti.
Si iata ca anul asta am avut ocazia de-a merge iar la nunta, de data asta la Cluj, nunta verisoarei primare a lui D.Data fiind experienta de la Dej, anul acesta m-am preocupat mult de toaletele de nunta, pana si pe Pusicel l-am costumat corespunzator cu evenimentul,ne-am pregatit atat baneste cat si sufleteste pentru o noua distractie.
Am purces la drum intr-o zi de joi, dat fiind faptul ca distanta de parcurs ne ia aproape o zi, am luat in considerare venirea lui Pusicel cu noi si nevoia lui de odihna intre drum si nunta.Drumul pana la Dej a fost unul mai mult decat usor, conduc si eu si D., am facut contrar asteptarilor noastre, doar o singura oprire la padurea Bogati unde ne-am jucat, am mancat, ne-am odihnit si apoi am incalecat pe caii putere ai „Papusicii” care ne duce biata incarcata pana la refuz unde ne trazneste gandul.
Ajunsi seara la „mamaie Dej „- asa cum o striga Ayan 😀 -, am stat la povesti, am mancat si ne-am bagat la somn cu aer curat si liniste.A doua zi am inceput plimbareala pe la toti din familie si pe la prieteni.N-am vazut oameni asa prietenosi ca acolo niciunde, nu exista persoana cu care sa te vezi si sa nu te pupe, nu exista om cu care te intalnesti sa nu te cheme la el acasa la o cafea si o vorba buna, nu exista persoane cu vorba mai calda, molcoma si vesela, cu griji ce par a fi sfarsite, cu zambete pe chipurile totusi atat de brazdate si incercate de viata grea.
De fiecare data cand merg acolo – si mi-ar placea mult sa ajungem mai des decat o data pe an, dar motorina asta ne duce undeva la 600 ron dus-intors plus cadouri, atentii, etc. si nu ne permitem des asemenea iesiri- eu plang foarte des, asta pentru ca felul in care oamenii aia il primesc pe D. „acasa” ma emotioneaza rau, imaginea mamei lui D. care ramane in mijlocul drumului cu lacrimile innodate in batista si cu sufletul plin de dorul unui baiat pe care si-l mai vede cine stie cand, ma face mereu sa plang, povestile lor de viata, felul in care suntem asezati la mese si „omeniti” ma fac mereu sa spun ca Ardealul este altceva.Si nu de putine ori in ultima perioada m-am intrebat de ce oare am refuzat cu atata incapatanare sa ma dezradacinez din capitala asta si sa plec eu acolo.
Revenind la nunta din Ardeal…sambata de dimineata ziua a inceput pentru mine la ora 6:15 cand am plecat la coafor. Mi s-a parut inuman ca o mireasa sa se trezeasca la ora aia matinala pentru a-si incepe pregatirea de nunta si mi s-a parut si mai inuman ca acele coafeze din oras sa munceasca in perioada nuntilor de la ora 5 dimineata.Huhh! Eu la ora 6:45 a.m. eram pe un scaun de coafor, chioara de somn si frig si cu chef zero de a-mi face parul cineva in vreun fel la ceas de buna dimineata.Ah, ca d-aia am vrut baiat, sa nu aiba probleme de genul asta !
Dupa o ora ieseam din coaforul cu princina cu-n coc nu tocmai asa cum mi-l dorisem eu, dar arata ok, la ora 8 dimineata cand in Bucuresti abia ma intorc pe partea cealalta, acolo ma plimbam pe strazi nestiind exact incotro s-o iau sa ajung acasa la soacra-mea.Si e un aer rece si curat in Dej, de cand a disparut Protanul, e liniste si oameni multi imbracati elegant si cu coafuri sofisticate pregatiti de nunti, drumul pana acasa m-a obligat sa raspund tuturor necunoscutilor care-mi dadeau ziua buna fara sa ma fi vazut vreodata in viata lor – la Bucuresti stai cu ei in bloc o viata de om si nu-ti dau un raspuns la salut-.
Acasa forfota mare,un Pusicel trezit si plin de viata, pus pe sotii cu-n catel din curte, imbracat, ferchezuit, parfumat, imbarcat in masina si la drum.
La Cluj nu am ajuns decat la biserica, am pierdut momentul cand vine ginerica sa ia mireasa -ah si cat mi-am dorit sa vad partea asta caci sunt total alte obiceiuri si datini ca la noi-, am pierdut cununia civila din parc si am pierdut drumul pana la biserica.Dar acolo ne-am reunit cu totii, la o slujba care mie, personal nu prea mi-a placut, dar mi-a placut predica si m-au uns la suflet vorbele preotilor catre noua familie.
La restaurant am mers inaintea mirilor, care au plecat la o sedinta foto, ne-am asezat la masa, ni s-a adus aperitivul in fata dar nimeni nu a indraznit sa manance pana nu se spune rugaciunea.Doamne si ne era o foame de lupi, era ora 14:30, farfuriile alea erau atat de apetisante incat baleam pe masa de pofte.
Apare starostele, incepe emotia si eu incep plansetele, se spun vorbe calde si incarcate de mare sensibilitate, eu plang de-mi sare coafura, mama miresei la fel, se potrivesc atat de maiestrit cuvintele incat mireasa plange incetisor si femeile toate au luminite in ochi, semn ca nu numai pe mine ma ating cuvintele acelea.
Se bea sampanie de catre miri, se sparg apoi paharele pe jos si incepe nunta.Si se petrece mult si bine, cu muzica multa si veselie imensa, se mananca, se bea si se vorbeste, se plange, se rade si pupa, se incepe o noua viata…
A trecut nunta ca gandul si ca vantul, ne-am distrat si a fost frumos ( nu atat de bine ca la aceea din Dej, dar mult mai bine decat la alte nunti din Bucuresti la care am fost ), la plecare ni s-a dat si cadou ca amintire ( un cozonac, prajituri si o sticla de vin cu fotografia mirilor si data nuntii lor in loc de eticheta sau pe post de eticheta ) si ne-am intors la Dej.La mamaie am mai stat inca 3 zile si am intins-o inapoi catre casa noastra caci eu cu Ayan si cu mama urma sa plecam in alta destinatie de vacanta, iar D. incepea de la 1 august jobul la locul nou de munca.
Asadar, mi-a ramas la suflet nunta asta la fel ca si celelalte din Ardeal, m-as mai duce oricand la alta nunta ardeleneasca desi ne-a costat 2000 de roni, si le urez mirilor casa de piatra si cat mai repede un bebe la fel de frumos ca si ei, caci mireasa e superba si mirele e un baiat de toata nadejdea.
Aici sunt cateva momente emotionante de la nunta, alte momente de mare bucurie impreuna cu verii lui primari, momente c-un Pusicel aranjat si voios.

Jurnal de călătorie estivală : Sărata Monteoru

Rochita albastra cu buline mari,colorate, apa sarata care ma tinea la suprafata, balacela cu orele, Laura – prietena mea de atunci cu care mergeam in concedii, febra mare si tuse pana la epuizare, cazatura mamei intr-o gura de canal neacoperita si eu urland, cat ma tineau plamanii, de teama, un hotel ceusist cu-n sir de banci pe care se statea seara la suete, oameni multi batrani…acestea erau amintirile mele din cele 3 veri la rand, in care mama m-a dus la Sarata Monteoru, copil fiind, ca sa ma vindece de bronsita astmatiforma de care am suferit.
Anul acesta, situatia alambicata in care m-am aflat eu cu serviciul, dorinta lui D. de-a-si schimba locul de munca de la fostul la actualul, lipsa banilor la momentul respectiv, ne-a facut sa pierdem orice rezervare pe care noi, in mod uzual, o faceam de prin februarie -martie pentru siguranta locului.Copilul insa, trebuia dus cu orice pret la un bazin cu apa sarata pentru vindecarea bronsitei.Mama s-a oferit sa plece e cu el si cu tata pe cheltuiala lor, inima nu ma lasa sa-l dau de langa mine, mai cu seama ca nici ei nu mai pot tine pasul cu Pusicu’ care este vesnic intr-o agitatie, discutii cu D. pe teme vacantei din acest an si hotararea ad-hoc in urma primirii banilor de la vechiul job,de-a merge si eu impreuna cu mama la Sarata Monteoru.
„Este aproape, nu conduci multe ore, nu esti departe de Bucuresti in caz de ceva rau, pot veni si eu in weekened si 10 zile trec imediat, „mi-a spus D. optimist.
Am facut o rezervare pe net, la o pensiune care in poze arata super ok.Am trimis un avans de 50 % din pretul total ( ne-a luat la momentul respectiv 100 ron / noapte dat fiind faptul ca stateam 9 nopti ) si restul sumei am platit-o la fata locului.
Pe 8 iulie, dimineata, am incarcat masina, cu-n Pusicel somnoros dar dornic de duca, cu o mama plina de fericire ca scapa de caldurile bucurestene si-un navigator care sa ma duca fix la destinatie si am purces la drum.Ieserea din Bucuresti este un calvar, se face iesirea pe la Voluntari, Europa, Afumati, drumul spre Buzau, care tot timpul e gatuit, se lucreaza, se merge bara la bara, in fine, un dezastru.
Drumul catre Sarata este super usor, relaxant, se merge prin multe sate, asa incat nu prea poti „zbura” pe sosea, dar eu oricum nu conduc cu mai mult de 110 km/ h cand merg cu copilul in masina.Am facut 2 si 1/2 ore datorita „gatuileii” din Bucuresti, sunt vreo 110 km, drum asfaltat, drept si lin.Din Bucuresti se merge spre Buzau si dupa ce se trece de Ulmeni, se vede indicatorul spre Sarata Monteoru.De la Buzau la Sarata sunt numai 19 km de parcurs, fiind important sa se tina minte ca punct de reper cmuna Merei.
Pensiunea este situata aproape de bazinul termal, in centrul oraselului ( caci da, am regasit un mic orasel si nicidecum satul plin de colb de care-mi aminteam si eu si mama ), cu parcare larga si liniste, multa liniste.
Camerele curate, cu tv-plasme, mobilate si utilate modern, cele de la etajul 1 sunt o idee mai mici decat cele de la etajul 2, apa calda continuu.
Ca aspect, la prima vedere iti ia ochii pensiunea cu pricina si mai ales discutiile amabile cu personalul te fac sa nu regreti ca ai ajuns la ei, caci este o afacere de familie si patronii sunt extraordinar de amabili si de draguti.
Exista insa minusuri care ma fac sa zic pas! in anii urmatori acestei pensiuni:
– cea mai mare problema este lipsa unui bucatar in timpul saptamanii, vine o doamna bucatar numai in weekend care intr-adevar gateste formidabil dar in restul saptamanii cu-n copil mic, a trebuit sa ma reorientez.
– accesul in bucataria pensiunii, desi fetele proprietarului , extrem de saritoare, iti faceau la orice ora ce doreai.
– lipsa curtii, nu au deloc spatiu de joaca, nu au deloc verdeata, un loc unde sa poata alerga copiii mici, sa se joace , zbantuie.Eu l-am dus zinic pe Pusic in parcul din Sarata, acolo insa erau tobogane, leagane, spatiu destul de mic si cu o minge, de exemplu nu se putea uca, in plus erau o sumedenie de copii si el nu prea apuca sa se joace , mai mult se uita la ei, deci minus mare lipsa curtii.
– lipsa unui balcon: vii de la plaja, ai prosoape, costume de baie, palarii pline de sare care necesita spalare zilnica si e musai sa ai un balcon unde sa intinzi hainele.E perfect adevarat ca la cererea noastra ne-au pus la dispozitie un suport de intins rufe, dar la acea vreme eram noi singuri in pensiune, daca ar fi fost pensiunea plina nu ne descurcam toti cu un singur suport.
– pensiunea se afla la strada dar intre strada si pensiune se afla un rau si trebuie trecut un podet, lucru care pentru o familie cu copii mici nu este tocmai comoda, copiii neputand fi lasati nesupravegheati nicio secunda, de teama de-a nu cadea in rau.
– lipsa A/C, caldura de la pranz si de dupa-masa cand batea tot soarele pe camera noastra, efectiv sufocandu-ne.
– camera extrem de mica, cu-n spatiu foarte redus pentru un copil.
Repet si precizez, eu am scris aceste minusuri strict pentru familiile cu copii mici, in alte circumstante pensiunea este excelenta de locuit si o recomand cu cea mai mare caldura.
Dimineata si dupa-masa noi mergeam zilnic la strandul termal pentru care ne-am si dus acolo.Intrarea la strand este 10 ron dar spre deosebire de Praid unde plateai un bilet dimineata si unul dupa – masa daca ieseai din incinta strandului, aici biletul era valabil o zi intreaga si puteai iesi la pranz si reveni la amiaza fara nicio bataie de cap.
Intre Praid si Sarata, strandurile nu pot suferi comparatie, cel din urma fiind mai amenajat, tot aspect de strand comunist are, dar cel putin stam pe nisip si nu pe scanduri din lemn, cine are mare dare de mana poate inchiria chiar un chaizlong, strandul este cu mult mai mare si mai spatios ca cel din Praid si cu apa parca o idee mai sarata, in incinta strandului se pot servi beri, mici si mancare chiar ( ceafa de porc si cartofi prajiti am vazut ca mancau cel mai adesea turistii ).In fata strandului este o parcare dar destul de mica si neamenajata , spre deosebire insa de Prad unde nu gaseai loc sa parchezi sub nicio forma in fata strandului, aici e de apreciat si locul asta transformat in parcare.
Apa sarata pentru care am mers acolo mnu este indicta doar pentru afectiuni respiratorii ci si pentru probleme grave de reumatism ( sunt batrani care spun ca dupa 18 zile au plecat acasa pe picioarele proprii desi venisera in carje ), afectiuni neurologice si ginecologice.
Cat timp stai in bazin e o minune, apa te tine la suprafata, e calda si buna, e adevarat ca daca iti intra in gura, nas sau ochi te ustura, dar nu atat de tare incat sa nu poti suporta, dovada ca Pusicel a luat in prima zi niste guri zdravene de apa de la care a si vomitat, dar apoi cu ochelari de soare la ochi, in nas si-n gura i-a intrat zilnic apa fara sa faca din asta un capat de lume, nu plangea doar scuipa si avea un disconfort. A stat zilnic in bazin cate 3-4 ore, 2 ore dimineata si cam 2 ore dupa masa.I-am luat totusi si-un colac ca sa il pot lasa singur in bazin ( la modul ca nu-l mai tin in brate, nu singur in apa si eu afara), a chuit si i-a placut la nebunie.
Ca minusuri ale strandului:
– sambata si duminica vin multi buzoieni si se umple tot strandul pana la refuz si stai inghesuit, in apa e plin de lume si unii dintre ei scuipa, mai pluteste si cate-un rahat de la copiii carora parintii nu le pun niste slipi daca-i stiu ca nu spun cand au nevoi fiziologice.
– toaleta e destul de departe de bazin si e cam incomod
– apa de la dusuri foarte rece
– apa din bazin se umple la inceput de sezon ( aproape o luna s-au chinuit sa umple bazinul de apa, prin niste conducte care vin din pamant, apa fiind extrasa de la peste 150 de metri adancime ) si apa nu se mai schimba decat la sfarsitului sezonului , umplandu-se insa la evaporarea cate putin si-n felul asta mai curatindu-se.Dar este apa sarata si noi nu am luat nici de la Praid si nici de aici nici macar o zgaiba pe piele.
– daca nu ai umbrela nu ai umbra si langa gardul strandului ( unde este si umbra ), in zilele aglomerate se fura de peste gard
– la intrarea in apa accesul se face pe niste scari de piatra si de multe ori te julesti, obligat fiind sa ocolesti batranii care se posteaza fix la baulstrade si nu-ti lasa cale de trecere.
Mancare ieftina si buna exista la o terasa aflata in fata hotelului Ceres, se mananca orice garnitura cu 3-4 ron si o portie de piept de pui, ceafa de porc, carnati, pulpe de pui, toate la gratar costa 7 ron/ portia si e destul de consistenta.
Exista un parc in statiune pentru copii, exista un bazar cu tot felul de bulendre, diverse carciumi si restaurante de unde razbate muzica diversa de la diverse formatii cu solisti unii mai afoni decat altii, nu ai mare lucru de facut seara dar daca stai pana la ora 19 la strand, vii acasa, te speli, te schimbi, speli haine si le pui la uscat, mergi la masa cu copilul, iti mai ramane timp de plimbare cam de o ora maxim pana la a merge la somn.Asadar e o statiune, un loc de odihna unde ins avin si o multime de tineri si nu numai batrani anchilozati.Mie mi-a placut mult mai mult ca si la Praid, e si mult mai aproape si mult mai ok.
Ziua este foarte cald dar seara se lasa o racoare superba, cu aer curat, exact ca la munte.Este multa verdeata de jur imprejur si liniste multa de tot.
Pe 18 iulie seara ne-am reintors in Bucuresti, a venit si D. la Sarata Moneteoru vreo 3 zile, intrasem deja in alta perioada de sezon turistic si camera noastra a costat 120 ron /noapte.Dar a fost ok, spun acum, la anul m-as duce iar si daca m-ar pune cineva sa aleg intre mare si Sarata Monteoru, categoric as alege varianta finala ca si anul acesta.
Am pus poze aici.

Gugaleala plina de pipi si copii rai

De cand am devenit iar blog public, am gasit la motorul de cautari cele mai ciudate gugaleli care au condus spre noi, la unele m-am amuzat, altele m-au frapat, iar p-altele chiar nu le-am gustat.Ia d-aci’ de v-amuzati :
” muzic.de.pocit
aplicam corect pedeapsa corporala
am facut in chiloti si nu m-am sters si am facuto dupa 15 minute
de ce i-i se zice pipi de la ce vine?
cum poti sa educi un copil rau?
jocuri cu un om care face pipi si caca
parinti si bunici ma enerveaza
ati da d-zeu
se pot face impachetari la catei?
daca te’ai dus la o manastire cu gândul sa te calugaresti si intre timp nu te adaptezi mediului dupa cât timp poti pleca sau in ce conditii?
30 iulie veselie in bucatarie
cu lacrimi in ochi si pantalonii
copilul sta in curte si masina il loveste
mama unui copil se joaca cu putulica lui si face pipi pe ea
tunsoare lu cristian d
cum suna pic-poc joaca ping-pong
copil desbracat
cu ce il surprind la 23 ani?
said-uri de fericire
pentru ca si tu esti unul! anna bai
omul care mananca sapun
am acasa dou pitici vine cu cozonac si spune vreau sa stau si eu aici
nu imi plac copii
si cum ne mai oprim?
status ca am devenit mamica
cand ne ineci cu mancare ”
Mdeah…cam asa ajung unii pe blogul meu, dupa ce gugalesc diverse aiureli.

Prima zi de „gaganita”

La 6 : 15 o manuta mica si calda mi-a acoperit obrazul si vocea pe care o iubesc cel mai mult pe lumea asta mi-a soptit linistit:” mami, trezeste-te, plecam la gaganita!” Si am deschis lenes ochii, am blestemat in gand ziua in care s-au inventat banii si necesitatea lor, am luat in brate una bucata Pusicel si am vrut sa ma cufund inapoi in pat in lumea viselor.Pentru o clipa m-am gandit ca ce s-ar intampla daca as mai ramane inca un an acasa?Sau daca as ramane pe vecie nuami acasa langa un pui mic de om care sa ma trezeasca in felul asta?Huh, am alungat visele repede si Pusicu’ insista ca e musai sa plecam.Si m-am trezit, a inceput ritualul matinal care-mi amintea de vremea cand lucram la foc continuu, doar ca acum am eliminat cafeaua si fumatul tigarii, am eliminat jocurile de dimineata pe zoo.gr, am eliminat alte sulemeneli facute m,inute in sir in fata oglinzii ( gen placa sau perie ptr. par ), smuls vreun fir rebel de la sprancene, corectarea manechiurii ,etc.
Acum am de pus pe olita , am de spalat si imbracat un pui de om si de urnit din casa pana la masina acelasi sufletel care nu poate alerga pe scari, injurand lifturile care niciodata nu-s acolo cand ai nevoie de ele, nu poate fugi sarind peste straturi de flori catre masina parcata aiurea de cand cu metroul pe care ni-l tot construiesc ( poate in vreun deceniu sa tragem speranta ca-l vom si avea ).
Si am purces la drum, plina de speranta unui nou inceput.Am facut din casa pana in „gaganita” fix 15 minute, drumul liber, liniste si soare abia mijind la inceput de septembrie.Un copil plin de viata, cu ochi licarind de fericire si de bucuria faptului ca raman cu el, ca nu-l mai las departe de mine si sa plec.
„Gaganita” noastra seamana cu o casuta din turta dulce, este afara din Bucuresti si totusi la o aruncatura de bat de metropola, langa padure, liniste si multa verdeata,dimineata inca se aud cocosi si rate macanind, am loc sa parchez unde vreau eu, la umbra si fara teama de-a-mi juli careva masina, turta dulce are o curte mare, cu iarba proaspat cosita, cu tobogane si leagane pentru pitici, cu pomi fructiferi, prepelite multe si in cusca metalica, atent sigilata cu lacate ca-n povesti, troneaza zmeul curtii, un caine alb si pufos, blanos si mare cat un adult.
Si am intrat…cu-n nod in gat, inima franta de emotii si pasind timid.Doua fete cucuiete, cu zambete largi pe fete m-au imbratisat si mi-au urat un bun-venit din suflet.Primirea lor m-a incalzit si mi-a descatusat cuvinte calde si frumoase, Pusicu’ a primit un dulapior si eu un loc unde sa stau.
Ziua a trecut repede, cu multe povesti, istorii dragi si mutrite curioase de copii cu ochi de veverita.M-am jucat, am povestit, am impletit cosite la fetite cu fundite, am dezbracat si am bagat la somn suflete neajutorate care-mi cereau timid din ochi sa ii ajut, am vegheat gustarea si iar m-am jucat in parc si am invartit leagane si balansoare.
Cand am plecat acasa, in masina, m-a busit plansul.Si-am plans, si-am plans si ajunsa acasa i-am spus lui D. ca eu nu ma mai duc acolo.E pur si simplu o alta lume…
Am fost invatata cu parinti pretiosi care sa ma salute ceremonios dar sa ma stoarca ca pe o lamaie ulterior cu cerinte aberante si lipsite de sens, am fost obisnuita sa lucrez cu sefi care ma epuizau si-mi faceau diverse mutre desi lucram cuminte ca un rob, am fost obisnuita sa se tipe, sa ni se aduca jigniri cand boss-ul avea o zi proasta, am ravnit sa lucrez in companii cu oameni care se cred ce nu pot fi, cu falsitati si ipocrizii, cu „prieteni” care te sapau pana te retrogradau.Am ravnit la asta, am plans pe umarul lui D., apoi am plans cu mama la telefon si cu o prietena draga mie, am plans iar in bratele lui D. si m-am descarcat.
Am stat apoi cuminte, in tacere, privind licarul din ochii lui Ayan, privirea fericita cand ii povestea lui tati plin de emotie ca „sunt acum la gaganita, doim cu copii mai si pap cu ei, maine megem ial si ial, meleu, cu mami acolo!”
Am inteles ca simplitatea da sensul fericirii si al linistii uneori.Am inteles ca oamenii de la tara pot fi extrem de respectuosi fara a fi extrem de ceremoniosi, am vazut mutrite de copii fara haine de firma si jucarii super scumpe, m-am mangaiat pe obrazul unde azi o mana mica de fetita cu bentita mi-a lasat aroma unui dulce pupic si a unui sincer:” imi placi, esti frumoasa!”
Si am zambit ca sunt cea mai batrana din toata gradinita si azi, sfioase, fete dragi, se codeau cand le-am spus sa ma tutuiasca. Si mai apoi am revazut cum o ceasca aburinda ma astepta pe un birou, am resimtit linistea de la ora pranzului cand copiii se odihnesc in patuturi de-o schioapa cu geamuri larg deschise, am ras iar la discutia cu patroana, deloc gomoasa si sloboda la gura ca si mine, deschisa la idei noi si frumoase.
Si ochisorii aia mici…ochisorii si manutele ce au salasliut minute bune in palma mea, obraji inflacarati de multa joaca, de aer curat si mancare buna.Si apoi…si mai apoi…fercirea lui Pusicel, fata aceea minunat de luminata, zambetul larg ce nu s-a dat dus de pe fata lui nicio clipa intreaga zi, tirada de intrebari si promisiuni de revenire maine dis de dimineata.
Si D. m-a intrebat in soapta, doar atat:” ce-ar zice Ayan daca maine dimineata i-ai spune ca nu te mai duci?”
Chiar asa…ce-ar spune Pusicel daca maine m-ar trezi sa plecam si i-as spune ca eu nu mai merg?As frange un vis si-o fericire.Nu pot, nu vreau si n-am s-o fac.E dreptul lui la o copilarie de basm, cu turta dulce, printese cu par lung si ondulat, alergari in aer de padure, povesti cu mamici care stau langa pitici, zi de zi la „gaganita”.
Asadar…bun venit lume de basm, bine ai revenit copilarie, adio vise de adult cu gomosenii, rautati si venine !