Jurnal de pandemie

Povestea asta cu pandemia si virusul ucigas covid-19 a intrat brusc in vietile noastre, acum 2 ani, ca o furtuna care presara moarte peste tot.

Sunt convinsa ca in februarie 2020 Kiki si D. au avut covid- forma agresiva, dar la vremea respectiva la noi nu se testa covid. Simptomele au fost fix cele de covid, cine a mai citit pe aici stie ca istoricul de raceli, gripe de tot soiul si crizele de bronsita grava astmatiforma pe care le-a avut Kiki cativa ani buni m-au “antrenat” cumva sa le fac fata si nu ma sperii chiar daca e o gripa severa. Atunci a fost altceva, acel virus din februarie 2020 l-au facut vreo 2 saptamani “leguma”.

Intrata asadar abrupt in pandemie cu 2 oameni iubiti care au fost super bolnavi tot februarie 2020,imi aduc aminte cum ma uitam terefiata la stirile din Italia, la inceput de martie/aprilie 2020,si dezvoltasem un soi de paranoia cu dezinfectarea tuturor lucrurilor, a suprafetelor, a noastra.

Era excesiv totul, nu am iesit din casa o lunga perioada de timp si atunci numai pentru cumparaturi, nu m-am vazut cu familie, prieteni, cunoscuti, vecini. La cumparaturi purtam masca pana sub ochi si dezvoltasem si un soi de fobie in apropierea oamenilor, nu ii suportam langa mine sub nicio forma.Copilul nu a iesit din curte luni bune, nu s-a mai jucat cu copiii, nu a mai mers la activitati, nu s-a mai vazut cu alti copii de varsta lui.

Am luptat cu mine sa trec de toate starile acestea nesanatoase, prin vara 2021 cand lucrurile pareau ca se mai calmasera si asezasera cumva, am inceput sa ma relaxez, sa ma vad cu oameni apropiati, sa mergem in vacanta.

Dar, in absolut toate locurile pe unde am fost, am pastrat distanta, nu m-am apropiat fizic in sensul de imbratisare cu nimeni, nici macar de zilele de nastere, am purtat continuu masca pana sub ochi(la restaurant intre felurile comenzii imi puneam iar masca), ma dezinfectam des pe maini si ma spalam si mai des.

Cu toate acestea, am evitat sa ma vaccinez de la inceput, am o trombofilie descoperita in timpul sarcinii si reconfirmata anul trecut de noi si amanuntite analize.De aceea cred ca si paranoia cu atata dezinfectare si aparare caci eram cu sabia lui Damocles deasupra capului si daca ma vaccinam si daca luam prima tulpina a virusului, extrem de agresiv pe partea cu trombii.De asemenea, medicii la care am fost, hematologi sau nu, niciunul nu ma convinsese ca e ok sa ma vaccinez sau argumentat solid de ce nu!

La sfarsit de septembrie 2021, intr-o vizita la niste prieteni am intalnit un medic oncolog calm si super profi care a avut rabdarea sa imi dea mai multe argumente solide de ce ar trebui sa ma vaccinez, mai cu seama prezentand risc major in fata bolii. Si a facut-o atat de misto, de natural, de bine argumentat, incat m-a convins!

La inceput de octombrie, la Kiki in clasa fac virusul 15 copilasi, varianta Delta, intram in online si eu ma dau de ceasul mortii ca aflasem vestea fix la o zi dupa prima doza de Pfizer.Cat de ghinionisti sa fi fost sa fim pozitivi dupa prima intepatura?!Nu am fost, o minune dumnezeiasca l-a ferit pe copil care a fost contact direct cu 5 dintre cei care aveau virusul.Dar nu numai minunea, ci si imunitatea lui super buna.

La sfarsitul lui octombrie eram complet imunizati cu cele 2 doze Pfizer, mai relaxata cumva teoretic, practic eram tot asa de incordata de teama sa nu ia Kiki (care nu e vaccinat!) si sa aduca acasa. Tot cu masca peste tot, iar am rarit vizitele si intalnirile, am iesit la munte, in natura, dar singuri, fara aglomeratie si evenimente cu multi oameni.

Am depasit cu bine si Delta, chiar ma gandeam cat de norocosi am fost si noi si ai nostri sa nu facem virusul, masca si dezinfectarea, departarea fizica se pare ca a ajutat la ceva!

La inceputul anului, cand Omicron a intrat in vietile noastre, m-a prins mai relaxata ca de obicei, copilul imi spunea ca si la scoala lucrurile sunt mai relaxate in sensul in care mastile se poarta mai sub nas, mai sub barbie, mai servim unul de la altul ceva de mancare, fara maini spalate, fara distantare,deh! Copii si peste jumatate din clasa imunizati natural plus 2-3 vaccinati.

Am sperat din suflet ca o sa pot depasi si pragul asta, tot cu masca sub ochi, tot cu dezinfectantul peste tot.Gandeam “pozitiv” : daca am reusit 2 ani sa ma pazesc, se poate si acum sa trec peste infectare.

Doar ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ niciodata si vorba aia cu “de ce ti-e frica, de aia nu scapi!” in cazul meu au functionat inca o data si iata-ma-s bolnava, confirmata pozitiv si eu si copilul.

In toti acesti 2 ani de panica si paranoia, singurul mereu relaxat in ecuatia asta a fost D. Nu tu stres ca ia virusul, nu tu 5 masti pana sub ochi( poarta si a purtat mereu dar mai pe lejereanu asa), nu tu spirt pe maini dupa fiecare atingere.Guess what? El e negativ! Fix din aceeasi sursa fiind contact direct, el e negativ!Copilul are o forma super usoara, iar eu???😃😃 Exact! Forma “mai severa”!

Deci, karma is an awesome bitch!Inca o data mi-a demonstrat viata ca paranoia nu ajuta la nimic bun, e ok ca m-am ferit pana acum, e ok ca am scapat de formele mai agresive, sunt 100 la 1000% convinsa ca vaccinul isi face treaba lui buna, dar cand te astepti mai putin, te loveste de nici nu te vezi!

Sa auzim de bine, paziti-va si take care in limite normale, fara scenarii apocaliptice. Ce e scris sa vina, va fi venit cu siguranta!