Pseudo ora de religie

La inceputul anului scolar, scriam aici despre ora de religie de la fi-miu de la scoala.Eram incantata, profesoara chiar incepuse super bine cu ei, lucrurile mergeau intr-o directie buna.

Prin ianuarie, intr-o seara, fi-miu mi-a spus absolut intamplator, intr-o discutie despre jeansii cu care urma sa mearga a doua zi la scoala, ca nu ii vrea pe aia indigo ca se pune in genunchi si ii albeste.Initial l-am luat pe el la trei pazeste fiindca discutia cu taratul in genunchi pe mocheta o mai avusesem de jde ori pana atunci.

Stupefiata am aflat ca nu el se taraste in genunchi, ci doamna de religie cum intra in clasa toti copiii jap! pe jos in genunchi, cum se termina ora  jap! iar in genunchi toti copilasii in rugaciune la icoana.Bai si m-au luat asa niste nervi, de nedescris! Asta fiindca eu l-am intrebat ce insemnatate are taratul ala pe jos in clasa? Desigur ca habar nu a avut ce si de ce si cum, astfel incat am discutat cu el si i-am spus ca nu ii mai dau voie sa se puna in genunchi la ora de religie.

Am discutat cu doamna invatatoare si i-am explicat ca eu vad acea punere in genunchi ca pe ceva intim, pentru mine are o anumita insemnatate rugaciunea facuta in genunchi, in fata unei icoane, iar ceea ce face doamna de religie mi se pare total aberant, mai ales cu niste copii de clasa zero.

Lucrurile s-au remediat, in sensul ca niciodata nu i-a mai pus in genunchi de atunci.Dar s-au dezaliniat alte planete la ora de religie si doamna respectiva, fire plapanda tare si fara a putea deloc sa stapanesca niste pici  de 6-7 ani, plange in fata clasei.Greseala fatala zic eu, mai ales pentru unul ca fi-miu, care atat asteapta sa vada slabiciunea unui om si „sa pedaleze ” pe chestia asta.

La ora de religie se intampla lucruri care pe mine m-au lasat fara grai, pentru ca eu vreo 5 ani din cei 10 de invatamant, am avut numai clase pregatitoare   zero, pe care le pregateam pentru scoala, copii pe care nu mi-i formam eu de mici si in viata mea nu mi s-a intamplat ceea ce aud ca se intampla la ora de religie.

Asadar, exista niste elemente la fi-miu in clasa, care la ora de religie se tarasc pe sub banci si miauna, latra , canta precum cocosul.Elementul de fi-miu si cu alti trei magadai inalti, se ridica din banca si se plimba prin clasa, cateva fete d-astea baietoase rad in gura mare si vorbesc despre caca si pipi ( nu am reusit sa inteleg insa in ce anume context ! ), profesoara in acest timp sta si le suna la urechi cu un clopotel si daca lucrurile se inrautatesc ( si se mereu ! ) o cheama pe invatatoare sa calmeze clasa.

Desigur ca cei mici au simtit ca e varza ca si profesor si fac un tambalau de nedescris.Saptamana trecuta, intr-un context d-asta bolnav de ora de religie scandalizata, directoarea a intrat in clasa si a vazut iadul dezlantuit.Profesoara plangea la catedra , iar copiii o ignorau complet, ca si cum nu exista nimeni in acea clasa, ei alergandu-se si jucandu-se prin clasa nestingheriti.

Miercuri am avut sedinta, invatatoarea m-a luat pe hol la o discutie, sa ma roage sa il retrag pe Kiki de la acea ora, ca doamna de religie nu vrea sa mai intre la clasa daca nu se retrag cativa copii de la ora ei ( din 32 sa ramana vreo 15, asa, ca restul nu sunt cuminti ). Pe bune mah?

Lumea asta din invatamant e intoarsa pe dos sau cum? Eu am pierdut contactul ca nah, sunt 11 ani imediat de cand nu mai lucrez in invatamant, insa, cum sa rogi parintii sa retraga copiii de la scoala ca sa isi poata tine ora o talamba? Caci da, un profesor care nu poate stapani clasa, in primul rand, nu isi poate tine ora si nu poate preda, cum sa-l numesc cat mai decent posibil, decat talamb?.Cum sa chemi un alt cadru didactic sa iti faca ordine la clasa ca tu sa poti sa iti sustii lectia? De ec nu gasesti o modalitate sa ii atragi, sa le captezi in vreun fel atentia? De ce directoarea permite unei asemenea femei sa lucreze cu copiii?

Desigur ca eu am fost foarte ferma si i-am spus invatatoarei ca eu asa ceva nu voi face, doar fiindca se creeaza precedentul si fi-miu va sti ca atunci cand deranjeaza o ora mami il poate retrage de la scoala, iar intr-a cincea, probabil, va deranja orele profesorilor care nu-i vor placea pe acest considerent.

Anul acesta nu-l retrag din motivul scris mai sus, de la anul insa nu mai merge la ora de religie pana nu scapam de plangacioasa!

Explicatiile astea ca profesoara de religie preda o materie care invoca pace, niciun om care a terminat facultatea de teologie nu poate fi mai autoritar, pe mine , personal, m-au debusolat complet.D-asta avem niste popi care se poarta infect cu enoriasii?D-asta tipa ca un apucat la toata lumea, popa asta al meu din sat? Caci sunt plapanzi toti?Boh…

Acasa l-am mustruluit, desigur, i-am cerut sa stea la ora de religie exact cum sta si la orele doamnei invatatoare, fara nicio diferenta.Eu sunt extrem de flexibila cu el in orice alte situatii, insa in privinta scolii tin chinga foarte stransa si sunt destul de severa.Altfel, lucrurile nu ies bine si eu imi doresc altceva pentru el decat a termina liceul in stare de semi-analfabetism.La personalitatea lui puternica, daca las chinga moale, imediat o ia pe aratura, cum strang chinga, cum revine la calea buna.

Raspunsul lui pentru haosul de la religie? Doamna nu spune nimic, doar sta si plange ca e suparata.

Doamne, mare ti-e gradina ta cu profesori de religie !

Ati mai auzit asa ceva, sa planga profesorul in fata unei clase de pitici de 7 ani?

 

 

Sunt răvăşită !

Initial pregastisem o alta postare, dar cele intamplate acum doua zile la Bruxelles m-au ravasit complet.

Paris, Ankara si acum Bruxelles, toate cele trei atentate intr-un timp atat de scurt.

Si sunt atat de ravasita pentru ca eu m-am nascut si am trait o perioada intr-o tara araba din Africa de Nord, printre si cu musulmani ( deh! toata lumea acolo crede in Allah ), pentru ca acum 2 ani cand am fost de doua ori in Bruxelles am mancat, am ras si am stat zilnic la taclale cu unul din sefii de proiect care era din tara unde m-am nascut eu, pentru ca parintii mei, mai ales tatal meu care a trait un deceniu la ei, mi- a povestit lucruri frumoase despre musulmani,despre credinta lor in Allah, despre Coran si invataturile lui, pentru ca am fost in casele lor, am stat la mesele lor, pentru ca am primit la noi acasa si au stat la masa noastra musulmani.

Sunt ravasita cand imi amintesc ca la cea mai mare inundatie pe care au trait-o ai mei, cand si-au pierdut efectiv tot ce aveau cu ei intr-o tara straina ( de la acte pana la verighetele de la mana)  intr-un mal gros si puturos, singurii care i-au ajutat in miez de noapte au fost vecinii arabi din fata apartamentului lor, care au cautat cu ei o noapte intreaga verighetele si pasapoartele sa se poata identifica cumva in fata autoritatilor arabe.Tot acei oameni s-au mobilizat si i-au primit in casa lor , le-au oferit o saptamana intreaga un pat si o masa calda, pana li s-a repartizat de la ambasada Romaniei o alta casa.

Sunt efectiv socata pentru ca singurul om care a salvat- o pe mama de la moarte, m-a adus pe mine pe lume si i-a facut o operatie care in Romania s-a facut abia dupa 30 de ani, a fost un musulman.

Sunt contrariata pentru ca in Siria, intr-o vacanta, uitandu-ne cu jind la niste musulmani care stateau pe marginea drumului si mancau un fel de mancare pe care eu si ai mei o numim muslem, m-au chemat alaturi de ei si nu ne-au lasat pana nu ne-au pus la masa lor si ne-au impartit din mancarea lor.

Sunt contrariata ca ei isi iubesc enorm de mult pamantul in care s-au nascut si azi exista un exod in masa catre tarile europene, dar nu orice tara europeana.

Cand s-au transformat toti oamenii aia calzi si primitori, ospitalieri si care-si vedeau de treburile lor, in niste killeri nebuni, niste kamikaze care se arunca in aer omorand atatea si atatea vieti nevinovate?

Cine comanda toate aceste crime impotriva europenilor, de unde se trag sforile politice si de ce nu se opresc cumva aceste atentate si atatea morti ale unor oameni nevinocati complet ?

Cand va inceta media sa alimenteze teama si panica oamenilor prin stiri senzationale? Parearea mea, in legatura cu ultimul atentat din Bruxelles, este ca valvataia mass-mediei asupra  arestarii lui Salah Abdeslam , nu a facut decat rau si deloc bine oamenilor.Cand se vor opri canalele de stiri sa furnizeze imagini de la locul exploziilor, imagini cu oameni siroind de sange si mutilati, cand vor intelege cei din media ca frica nu ne ajuta la nimic, ca panica pe care o creeaza doar de dragul ratingului si a banilor, nu face decat mult rau?

Si pana unde va ajunge aceasta dezbinare intre europeni si musulmani, cat de tare ne vom uri intre noi, cat de mult vor fi marginalizati  musulmanii care sunt deja integrati de ani de zile printre europeni, oameni cinstiti, normali, care-si vad de traiul lor zilnic la fel ca oricare dintre noi_Cum vor fi privite acum familiile mixte, cat de tare vor fi marginalizati si huiduiti copiii de musulmano-europeni, cat de multe jigniri, acuze si puneri la zid vor suporta?

Miza acestui razboi este mare, pentru mine este deja un razboi, nu cred ca ceea ce am invatat in cartile de istorie despre razboaie  se mai poate repeta, in zilele noastre cu atata tehnologie avansata este de ajuns sa desfaci un capac de la un borcan, mai iese un virus, un microb si mai mor zeci de oameni, mai detoneaza cateva bombe si se mai curata si alte sute si zeci, aruncam in aer un oras si mai micim numarul populatiei globale, mai un metrou, mai un aeroport si uite asa facem loc pe planeta.

Vom ajunge europenii sa ne punem toti valuri in cap, sa ne punem spre rasarit cu fundu-n sus la ore fixe, ne vor fi toti baieteii circumcisi la nastere si botezati in numele lui Allah?

Trist si ingrijorator, nu ma gandesc la mine deloc, ci la copiii nostri, la timpurile pe care ei le vor trai.

Avem libertate de miscare in Europa, dar suntem panicati sa mai mergem si in vacanta, caci nu stii daca intrat in aeroport mai iesi viu, daca urcat in avion mai aterizezi zdravan, daca stand la o inghetata in centrul unei metropole, zen si admirand peisajul, nu te faci arsice in urma vreunui cretin care hotaraste sa se arunce in aer la un metru de tine.

Traim vremuri tulburi, trebuie sa ne bucuram ca in Romania nu avem inca incidente de acest fel si trebuie sa traim fiecare clipa la maxim.Azi esti… maine, poate te intalnesti cu un Abdeslam si ti-a facut felul !

Curajul unei alegeri

In weekend m-am reintalnit intamplator, dupa foarte multi ani, cu o fosta colega de facultate.Am sporovait despre una, despre alta, am intrebat-o despre fosti colegi si colege, am ras si ne-am hlizit.

La un moment dat, enumerandu-mi ce si cum s-au realizat sau nu fostii colegi, am ajuns la cea mai frumoasa fata din an, fosta miss boboc a seriei noastre. Nu stiu de ce oamenii au asteptari ca toti cei frumosi sa aiba neaparat si o viata stralucita sau un viitor fara griji, insa eu m-am convins ca frumusetea nu ajuta la nimic daca nu ai si un gram de noroc in viata.

Mi-a povestit ca M., frumoasa seriei, este  singura, total nesociabila actualmente si dependenta de nu stiu ce pilule antidepresive.

Povestea ei pe scurt a fost una obisnuita, cu angajari si cariera fulminanta, cu gasirea sufletului pereche si cu credit pe 30 de ani la un apartament de 3 camere.Cand credeau ca toate mergeau ca unse, a ramas insarcinata cu primul copil si la 23 saptamani a aflat ca cea mica are sindromul Down ( trisomia 21). Nu a avut puterea sa se inhame la asa ceva si a avortat medical.

A doua oara a ramas insarcinata si a aflat ca are gemeni, bucurie mare, totul ok pana la 24 saptamani cand la analize genetice amanuntite i s-a spus ca unul dintre baieti are sindromul Down si daca se hotaraste sa avorteze va trebui s-o faca cu ambii copii caci nu se poate salva unul si renunta la celalalt.

A renuntat la ambii copii, sotul a renuntat la ea ca „e defecta si nu aduce copii normali pe lume „, a ramas singura, cu un credit pe 30 de ani la o casa goala si cu numai ea stie ce o fi in sufletul ei.

Tipa care imi povestea imi spunea judecand-o pe M. ca asa este in viata, daca „omori copilasi nevinovati, platesti scump!”.

M-am despartit de ea cu un gust amar, m-am obisnuit sa nu mai judec oamenii fara sa ma pun in locul lor si sa ma intreb eu ce as fi facut in situatia repectiva?Si m-am cufundat in ganduri…

Poate ati citit aici pe blog cat de mult mi-am mai dorit eu inca un copil, la cati medici am fost, cate tratamente am facut, cat am plans si am sperat,cat l-am disperat si pe D.,  cat de dispusa eram sa fac orice numai sa mai am inca un copilas.Asta este o durere de-a mea profunda ( fiecare le avem pe ale noastre! ), despre care nu prea obisnuiesc sa povestesc si cu durerea asta nemangaiata, in suflet,am sa mor.

Ei bine, in situatia mea,cea in care imi doresc cu disperare inca un copil, am avut asa un moment in care mi-am imaginat ca raman printr-un miracol insarcinata si as afla la 6 luni aproape ca puiul ce urmeaza sa-l aduc pe lume ar avea trisomia 21.L-as pastra, as putea sa ma inham la a creste un copil cu probleme intr-o tara ca Romania, as fi capabila sa il sacrific pe Kiki si toata atentia, veniturile si grija mea sa se indrepte catre copilul cu sindrom Down? As putea apoi sa-l impovarez pe Ayan, ca dupa ce disparem noi toata viata lui sa aiba grija de un frate /sora cu probleme, de un adult neintegrat intr-o societate bolnava ca a noastra care nu se ingrijeste cu nimic de indivizii cu probleme sau cu diverse handicapuri?

M-am rusinat de mine, de slabiciunea mea,de gandul meu plin de pacat, insa am gandit clar si fara ipocrizie, ca in conditiile enumerate mai sus eu nu as fi putut aduce pe lume un asemenea copilas.Stiu ca este un pacat urias sa iei o viata nevinovata, dar mai stiu ca este la fel de mare pacatul meu, ca mama, sa aduc intr-o lume total nepregatita sa il primeasca, un astfel de copil cu nevoi speciale care va avea de suferit enorm intreaga lui viata.

Eu stiu ca acei copii cu sindromul Down sunt copii plini de iubire, copii foarte dragalasi, copii care au talente, care fac multe lucruri frumoase, care pot face scoala, pot aduce multe bucurii parintilor lor, pot face cu adevarat mandrii si fericiti pe cei din jurul lor,insa eu, nu as putea si nu ma pot minti pe mine, sa aduc pe lume, stiind dinainte , un copil suferind de acest sindrom.

Poate de aceea eu am o infinita stima pentru mamicile care au copilasi suferinzi de acest sindrom, ma plec in fata lor pentru puterea pe care o au sa razbata zilnic prin atatea probleme cotidiene, le-as imbratisa tare si strans pentru curajul de a aduce pe lume copii cu astfel de probleme.

Vreau sa va intreb,in cel mai onest mod posibil, desi stiu ca este un subiect delicat, daca voi ati aduce pe lume un asemenea copil, stiind dinainte ca sufera de un asa sindrom, stiind ca in Romania nu au un viitor normal la fel ca in alte societati occidentale, daca ati renunta la copil sau l-ati aduce pe lume indiferent de ceea ce ar urma in viitor sa se intample cu el?

 

 

Unde petrec copiii vostri vacanta de vara?

Desi s-a intors frigul si vremea este iar mohorata, suntem totusi la jumatatea lui martie, timpul zboara si nu peste mult timp vine vacanta de vara. O sa spuneti, poate, ca mai sunt 3 luni, dar eu nu stiu cand e luni si duminica, habar nu am cand au trecut deja din acest an 2 luni si jumatate, asa ca ma preocupa de pe acum chestiunea vacantei.

Vacanta de vara pentru mine intotdeauna aduce momente de nostalgie, incepand cu iunie si pana la mijlocul lui septembrie am o stare speciala, as vrea sa plec continuu in vacante.

Ani de zile, dupa ce am terminat cu invatamantul, aveam o stare de disconfort cand mergeam la serviciu in toiul verii.Ma obisnuisem ca 3 luni sa stau acasa, sa nu fac altceva decat ceea ce doream eu.Sa lenevesc, sa imi fac planuri de plimbari, sa ma vad cu oameni la fel de liberi ca si mine, sa plec prin te miri ce locuri.

Chiar si cand lucram ca si ghid, era altceva.Munca aia o simti intr-un alt fel decat pe oricare alta, pentru ca esti tot timpul pe drumuri, vizitezi, cunosti oameni noi.

In fine, nu despre mine voiam azi sa scriu, ci despre fi-miu.Pana anul trecut eu m-am temut sa il las singur in excursii sau tabere, dat fiind faptul ca a avut problemele cu bronsita astmatiforma, otite & stuff, gandindu-ma ca o criza de bronsita facuta intr-o tabara, unde nu ar avea medicatie corespunzatoare sau vreun spital prin preajma ar fi adus repercusiuni nefaste pentru el si ar fi speriat si profesorul insotitor pana la paroxism.Caci un copil caruia nu ii cunosti istoricul medical, care nu-ti mai respira si se cianozeaza, intr-o tabara, este egala starea cu nebunia, cred.

Am zis pas asadar taberelor si excursiilor, doar ca anul trecut, la gradinita, m-a rugat atat de tare sa mearga si el cu colegii lui intr-o excursie organizata aproape de Bucuresti, incat am cedat si l-am lasat.Era ca un fel de banchet de adio gradinita si nu m-am indurat sa ii refuz aceasta placere.

Am stat o zi intreaga ca pe ghimpi, am si sunat educatoarea de vreo doua ori sa intreb daca e in regula, iar la finalul zilei, cel mai incantat din intregul autocar era fi-miu, caci fusese prima data plecat singur cu copiii.I s-a parut cumva oau ca nu a fost insotit de un adult din familie si i-a placut la nebunie excursia.

Anul acesta urmeaza alta excursie, in curand, insa fiind primul an cu actuala invatatoare si cu colegii, mi-a cerut sa il trimit impreuna cu mama.M-am mirat ca o vrea pe mama cu el, dar ne conformam si pleaca impreuna.

Ieri a venit de la scoala cu un bilet in ghiozdan,bilet prin care ne anuntau de la scoala ca fac o tabara la vara, o tabara medievala.

Mi s-a parut super faptul ca e o tabara tematica, mi-ar fi placut mult sa mearga, dar a refuzat total ideea, voia doar insotit de mamaie.

Cand a aflat ca stau mai multe zile i s-a parut ceva groaznic sa doarma singur, fara familie, undeva departe de casa.

Eu l-as fi trimis macat vreo 3 zile intr-o excursie prelungita ca sa se poata descurca singur, sa devina mai independent.Nu vrea si pace decat cu mama, asta fiindca ea se poarta cu el ca si cand ar fi un bebelus: il imbraca, il spala, ii da chiar sa si manance, e totul aranjat, cu mama nu face nimic.

Sunt curioasa la ce varste ati inceput voi sa va lasati copiii in tabere, cum s-au descurcat singuri fara voi,daca credeti ca sunt benefice taberele pentru dezvoltarea lor?

Daca tot sunt curioasa, macar sa fiu pana la capat, cum isi petrec copiii vostri vacantele de vara, cu cine stau pe perioada cat e scoala / gradinita inchisa, cu cine pleaca in vacante daca noi avem concediu doar cateva zile vara?

De un semestru încoace, gura nu-i mai tace…

Vineri dimineata Kiki mi-a spus bucuros nevoie mare ca invatatoarea l-a mutat din ultima banca in a doua,langa cel mai cuminte copil din clasa.Mi-a sunat ciudata mutarea asta, asa ca l-am intreabat daca e disciplinara sau pur si simplu asa i-a venit doamnei.A tacut malc si a zis ca nu stie de ce l-a mutat cu baietelul ala care  nu vorbeste deloc.

Am fost sigura ca l-a mutat disciplinar pentru ca Ayan este unul dintre cei mai inalti copii de la el din clasa si asta a fost si scopul statului in ultima banca.Desi nu mi-a convenit sa stea in spate de tot, la momentul respectiv am inteles situatia vazand ce colegi micuti de inaltime are.

Ajunsa la scoala m-a luat doamna la povesti si printre altele mi-a spus si ca o deranjeaza copchilul din dotare ca vorbeste groaznic de mult, ii antreneaza si pe ceilalti din jurul lui si deranjeaza orele.L-a mutat initial in banca a patra dar si acolo a vorbit ca o moara si l-a adus acum in banca a doua, cu cel mai linistit baietel din clasa, baietel care are si o deficienta de vorbire.

Pe hol, l-am inghesuit intr-un colt si l-am certat pe Kiki ca sa lase copiii linistiti la ore, pe el il inteleg ca se plictiseste fiind foarte avansat fata de colegii lui,dar pe restul sa-i lase in pace sa fie atenti la ore ( fie vorba intre noi, ar trebui si lui sa-i dea ceva de lucru suplimentar, ca sa nu se mai plictiseasca si sa ii bata gura in stanga si in dreapta ! )

Dupa iesirea din scoala, pe strada, pana la masina, am ras ca nebuna fiindca mi-am adus aminte de mine.Mai, ce naste din pisica, soareci mananca, clar!

Eu am fost exact ca si el.Aveam o limbarita… ceva de speriat! Nu puteam sa stau nemiscata 45 de minute nici daca ma picai cu ceara.Vesnic invatatoarea ma pedepsea pentru vorbit si ma muta cu diversi colegi doar, doar nu oi gasi subiecte comune cu ei si termin cu vorbitul.

Am stat pe parcursul celor patru ani de scoala primara, cu toata clasa in banca, prin rotatie.Cel mai mult ( un an intreg ) am stat cu o colega pe care am iubit-o mult de tot, o trestie de fetita,o balerina slaba, desirata si cu ochelari, cu care eu faceam urmatoarea manevra:  eu mancam continutul sandwitch-ului din pachetul ei si al meu si ea manca 4 felii de paine goala, ca ii placea mult franzela :D.

Tot cu ea am facut cele mai mari nebunii, de la pierdut fata de masa de la fondul plastic, fata pe care ne-o dadea invatatoarea prin rotatie s-o spalam acasa, pana la aruncat cu rosii de la balcon in capul celor care treceau prin zona.

Ea a fost ultimul mohican cu care m-a mutat si m-a si lasat acolo toata clasa a patra, dandu-si seama invatatoarea ca sunt caz clinic cu vorbaria si sunt pierduta.

Dar in clasa a treia, in ultimul trimestru, exasperata de cat de mult vorbeam la ore ( acum am o mare dilema, cum dracu’ auzeam ce ne preda, cand vorbeam atat de mult si totusi mereu cand ma ridica in picioare stiam despre ce se discuta in clasa ?! ), m-a mutat cu Viorel.

Cum as putea sa il descriu mai bine pe copilul de atunci, ca sa intelegeti cum era acest Viorel?! In primul rand ca nu vorbea mai deloc spre deloc.In al doilea rand, era genul ala de soricel de birou, soricel caruia ii era frica si de umbra lui, avea bietul niste probleme de dezvoltare mintala si  era printre cei mai slabi din clasa la invatatura.

Boon si ia uite-o pe a  noastra cum e asezata de tovarasa invatatoare in banca cu Viorel si imi si spune pe un ton apasat: „ia si mai vorbeste acum, ca asta nu scoate o vorba !”

Buey, dar tovarasa nu ma cunostea pe mine, nu stia pesemne, pana in clasa a treia, ce-mi putea mie pielea de drac ( cel mai mila din intreaga ecuatie imi este de Viorel ) !

De a doua zi am inceput sa-i latru lui Viorica cate-n luna si in stele, numa’ ca mie imi place sa fac dialog si nu monolog.Si cum Viorel nu raspundea si nici nu se uita la mine ( adica imi dadea jet total, cum spun eu acum 😀 ) m-am ambitionat si i-am promis ca pana la sfarsitul clasei a treia vom face niste suete de mare rasunet.

Am avut la dispozitie un trimestru, adicatelea trei luni, in care copilul ala ( vai ce zurlie eram! ) a fost ciupit pana la vanatai ca sa deschida gura. Initial plangea, sarmanul si nu zicea nimic, ulterior se ferea de mine, dar nu m-am lasat.

La sfarsitul trimestrului, mama a fost chemata la scoala si pusa in fata mamei lui Viorel, care nu stia cum sa-i multumeasca.Pe mine m-a luat femeia aia si m-a imbratisat, m-a pupat, iar eu care credeam ca o sa-mi rupa capul mama ca l-am innebunit pe copilasul ala.

Ca sa intelegi, Viorel al meu, povestea dupa trei luni ce nu i-a vorbit lui gurita 9 ani de zile.Devenise un povestitor de prima clasa, cum incepeau orele, cum ne puneam pe vorba :D.

Invatatoarea a inteles ca bine nu ma mai fac, a concluzionat ca daca si pe Viorel „mutul mutilor” l-am facut sa trancane, sunt distrusa pe vecie si irecuperabila.

Toata viata mea de eleva am vorbit in timpul orelor,la liceu aveam un profesor care era mai moale din fire si cum intra in clasa, cand avea de ascultat multe persoane ( ca un trimestru nu punea note si in ultima saptamana asculta pe toata lumea de cate 2 ori sa faca media),  ma invita sa ma plimb fara absenta.La facultate m-am calmat total in timpul cursurilor,asta pentru ca mi-a placut mult si se pare ca ma mai si maturizasem.

Asadar, daca si fi-miu o fi un caz d-asta clinic…ce sa ii fac, cum sa il determin sa taca?

 

 

La Multi Ani, omule drag !

Intr-o zi de 9 Martie m-ai luat prima data de mana, puternic si hotarat.

De atunci, esti busola mea in momentele mele de rataciri si de neputinte.Nu esti perfect si eu sunt departe de a fi cea mai cea.Insa eu, exuberanta, vesela,capricioasa si vorbareata,ca un foc de paie, cu capsorul plin de idei pe care greu ma hotarasc sa le pun in practica, impreuna cu tine,interiorizatul, tacutul, muncitorul si echilibratul, facem un tot in care ne completam perfect.

In toti anii astia, de cand suntem unul cu celalalt, am trecut prin multe incercari,dar am facut o nunta faina, un copil minunat, o casa si  am plantat multi pomi.Cum s-ar zice am facut deja tot ce este crestineste sa faca un om in viata lui.

Si chiar daca in ultima vreme, luati de valul vietii, nu prea mai avem timp de atatea dragalasenii, zaharuri si amoruri , asa ca odinioara, eu stiu ca tu ma iubesti la fel de mult cum si eu pe tine.

La multi ani, omule drag, sa imbatranim linistiti, sa ne vedem baiatul mare si sa ne crestem si nepotii linistiti !

 

i-love-you

sursa foto : aici

Gânduri pentru mama

Sa scriu despre mama mi-ar lua ani in sir, am povesti cu ea incredibile, nu as sti sa o definesc sau s+o creionez in doar cateva cuvinte.

La fel nu as sti daca ar fi suficiente cuvintele, ca sa exprim relatia mea cu ea, sa pot sa povestesc cat de mult ne iubim si cum nu s-a putut niciodata rupe cordonul ombilical intre noi.

Cand eram copil, toti elevii si fosti elevii ei, ma invidiau ( si mi-o spunea in fata! ) pentru mama pe care o am.La vremea respectiva nu intelegeam sensul invidiei lor, la vremea respectiva nu intelegeam nici de ce o adorau toti copiii, chiar si adultii care ieri ii fusesera elevi.

Imi amintesc ca intr-o primavara, eu dichisita ca o floare am trecut pe langa o masina de gunoi si  unul de pe masina respectiva, striga cat putea dupa mine, iar eu eram albastruie la fata ca un gunoier urla ca disperatul strigandu-ma pe nume.El, bietul, voia doar sa-i spun mamei ca o iubeste inca si ca mereu cand vine cu masina de gunoi se gandeste la ea!

Faze de genul acesta au fost multe de tot in viata mea, inclusiv profesoara de sport a lui Kiki m-a intrebat nu de mult timp daca nu sunt fata mamei, ca i-a fost diriginta mama 4 ani si a iubit-o nespus.Inclusiv seful meu actual a fost elevul mamei mele 🙂 .

Mama a fost si este un melanj intre permisivitate   si strictete, intre rasete si hahaieli si seriozitate maxima in ceea ce priveau studiile mele.Daca ma capacea pentru vreo boacana, la 10 minute ma pupa pana ma albea si imi trecea tot necazul.

Nu stiu alti copii cum au fost, dar eu nu am simtit niciodata nevoia sa imbratisez / pup vreo alta femeie in afara de mama.Primeam atat de multa iubire incat nu simteam nevoia sa imi arate altcineva dragoste.

Cu mama am fost in toate taberele posibile si imposibile, cu mama am facut jde mii de excursii, am batut tara asta in lung si in lat, mama a fost partasa la primul meu sarut,a fost prima persoana care a stiut cand si cum prietenia dintre mine si X-ulescu s-a transformat in relatie de iubire, a stat langa mine oblojindu-mi ranile cand plangeam dupa diversi adolescenti cu mintea-n punga,a stiut absolut toate idilele avute si neavute, i-a cunoscut pe toti fostii mei iubiti, a incurajat multe din nebuniile mele, am stat la suete, cafele si tigari ani de zile povestindu-ne cate in luna si in stele.

Mama a facut sacrificii mari si si-a luat „palme” de la oameni inferiori ei, doar pentru a ma scoate pe mine basma curata din situatii aiuristice pe care eu le generam uneori in adolescenta mea rebela, mama a vorbit de multe ori ca sa-mi deschida mie usi cu poteci line in viata, mama a fost si este mereu langa mine.

In fiecare zi a vietii mele, cand ma trezesc, ma gandesc la ea.Dupa ce il las pe Kiki la scoala, o sun si tot drumul pana la serviciu vorbim.Cand mergeam cu metroul povesteam si 40 minute uneori, dimineata, ca sa am partener de drum :D.

Seara mai povestim inca o data diverse chestii.Daca sunt intrebari pe parcursul zilei, sunam iar.

Inca imi place sa mai mearga cu noi prin concedii, inca imi place sa ma duc doar cu ea in diverse locuri si in diverse vizite unde ne hlizim si povestim ore in sir.

Azi, locul meu l-a luat Kiki.El simte exact ceea ce simteam si eu, o iubeste enorm pe mama, vorbesc la fel de deschis cum a vorbit si cu mine, cu el este cu mult mai permisiva decat a fost cu mine, fata de el are anumite slabiciuni, pe care cu mine nu am observat sa le fi avut.Dar ea si-a dorit mereu un baiat si el este probabil intruchiparea dorintei ei, varsta si faptul ca ii este nepot si nu copil, o fac sa aiba aceste slabiciuni.

Ma bucur ca el este atat de atasat de ea, ma bucur ca prefera vacantele sa si le faca cu ea,sunt fericita ca a stiut sa si-l apropie si pe el.

Cu D. mama are o relatie soacra-ginere spectaculoasa, tot timpul in situatii tensionate ea i-a luat lui partea, daca imi da mie o bucata de paine, nu este posibil sa nu ii dea si lui, tot timpul ii spune ca el e baiatul ei si niciodata nu s-a purtat urat cu el.

Azi, de ziua mamelor din lumea asta, un simplu La multi ani, mamico! ar fi banal.

Azi, de ziua mamei, iti sarut cu drag mainile muncite, ma plec cu adanca recunostinta in fata ta, mama mea draga si iubita, atat pentru ceea ce ai facut din mine, cat si pentru ceea ce zilnic faci pentru Kiki.Te tin strans in inima mea si iti mangai obrajii batuti de timp, iti sarut iar mainile si iar ma plec in fata ta.

LA MULTI ANI, MAMICO, AZI DE ZIUA TA !

 

flori

 

Muzica sufletului meu

Nu mai este un secret pentru nimeni ca eu iubesc patimas tot ce tine de Grecia, greci , mare, insule, cultura,oameni, dar mai ales muzica lor.Nu muzica aia care seamana cu manelele noastre, ci muzica de inima albastra, muzica care are niste versuri de iti dai drumu’la sange daca ai vreo deceptie in dragoste.Unul dintre astfel de cantece,  pe care eu le iubesc mult, mult, este cantat de Giannis Ploutarhos.

Si pe Giannis Ploutarhos il ascult de cand aveam 22 ani, adica de 17 ani.Mie mi se pare ca are o voce sensitiva cum rar gasesti la un barbat, o voce care mie imi patrunde in cele mai ascunse cotloane ale sufletului si il fac sa vibreze intr-un fel special in care numai muzica greceasca a reusit s-o faca, dintre atatea alte muzici pe care le-am ascultat si le ascult .

Melodia se numeste „Vom vorbi de dimineata” iar mai jos am pus o traducere in engleza pentru a va face o idee de ce ador cantecele lor.Exprima ceva, fiecare cantec este o poveste, daca inchizi ochii si asculti si intelegi cuvintele, poti vedea cu ochii mintii filmul melodiei.

O sambata frumoasa sa aveti !

 

We’ll Talk In The Morning

I’ll show you the lyrics,
that I’m purposefully hiding from you,
so they can fall like leaves,
I’m possibly going to leave
So your sad soul,
can see with a different eye,
since it sees a small scratch,
as a deep wound

I’ll bring you memories,
that are more valuable,
that you lock up in drawers,
and ignore their strength
And when the years will be gone also
and you still want me the same,
Your small wrinkles,
will seem like a pentagram to me

And if sometimes, unintentionally,
I drip poison onto you,
I couldn’t ever trade you,
for other treasures, my love
It’s past 3, go to sleep
We’ll talk in the morning
Remember, I dedicated,

an entire life to you
To be here with you,
that’s what I was born for,
so be quiet and go to sleep
We’ll talk in the morning

I’ll show you your limits,
and sides to my durability,
we won’t escape to areas of the desert,
because of a word,
And I’ll show you a place,
that I found for us,
and it only appears before me,
when you kiss me

I’ll bring you promises,
that not even dust has touched,
so this story with the cold sheets,
can be over
And if the mirror plays games with you,
look into my eyes,
I will always love,
these imperfections, the same

And if sometimes, unintentionally,
I drip poison onto you,
I couldn’t ever trade you,
for other treasures, my love

It’s past 3, go to sleep
We’ll talk in the morning
Remember, I dedicated,
an entire life to you
To be here with you,
that’s what I was born for,
so be quiet and go to sleep
We’ll talk in the morning

Lecţia de parenting modern

Metrou pe ruta spre piata Unirii.

Seara, la o ora cand marea majoritate a corporatiilor termina programul si metroul este full.Eu stau jos si citesc relaxata un ziar.

La prima statie, se urca o doamna cam la 50 de ani, incarcata cu-n ghiozdan urias,o punga mare ( probabil in care avea uniforma copilului ), inca o sacosa plina cu diverse si poseta.

Copilul doamnei, un pusti pe la 10-11 ani, venit de la vreun antrenament sau de la ora de sport, imbracat cam flower-power asa, se rastigneste pe toata bara metroului.

La inceput nu i-a dat nimeni nicio importanta, vorbea mama ceva la telefon si pustiul tot insista sa vorbeasca si el.

Cand s-a inchis telefonul insa, am vazut cel mai tare spectacol de parenting modern din viata mea 😀

In timp ce mamica repectiva se chinuia sa isi bage telefonul inapoi in poseta, micul print a inceput sa urle ca apucat de strechii la ma-sa:

– Eu te-am facut atenta sa imi dai telefonul si nu ai facut-o, poti sa-mi spui acum de ce? Eu asa iti fac tie? Esti o ignoranta!

Zbang, toate privirile s-au atintit instant catre copil.The show must go on! mi-am zis 😀

Ma-sa tacea si se facea ca isi cauta ceva in poseta,el a continuat:

– Poate imi si raspunzi, da? Ca mereu faci asa si eu nu te mai suport! Stai ca o sa coboram din metrou si iti arat eu cum sta treaba!

Femeia i-a soptit ceva si s-a indepartat putin de el catre geam.A smucit-o nervos de maneca paltonului:

-Vino aici, unde crezi ca te duci? Cand vorbesc cu tine stai aici si te uiti la mine, nu pleci de langa mine.Ignoranto !

Lumea se uita la el ca la circ, o studenta de langa mine spumega de nervi, o doamna in varsta se minuna ca de uciga-l toaca, ma-sa lasase capul in jos, el continua:

-Vreau sa imi explici acum si aici de ce ai inchis?! Ti-am spus ca vreau sa vorbesc cu ea?M-ai auzit cand ti-am spus ca vreau sa ii spun ceva???

Urla cat poate:

– Raspundeeeeeeeeeee, nu mai sta asa!

Deschide si ma-sa in sfarsit gura si ii spune ca lumea se uita la el, il roaga frumos sa vorbeasca mai usor.

– Si daca se uita la noi este din cauza ta, ca esti o ignoranta.Ai auzit? Pentru ca eu ti-am spus ca vreau sa vorbesc cu ea si tu ai inchis.Lasa ca vezi tu cand coboram !

Unii tineri rad de reactia maica-sii, altii se uita cu scarba, domnisoare din jurul nostru comentau ca l-ar decapita.

Eu nu obisnuiesc sa fac circoteca pe strada, evit sa il si apostrofez pe Kiki in public, dar daca ala era copilul meu, il dadeam jos la prima si il inghesuiam intr-un colt ca sa-mi arate el mie ce voia sa-mi faca.Macar, asa, sa ne lamurim de puterea amenintarii lui.Si daca apoi mai scotea vreo vorbulita pana acasa, eu nu mai eram mama-sa.

In sfarist se elibereaza un loc si maica-sa vrea sa se aseze.Neah, se tranteste micul nervos si ma-sii ii spune pe acelasi ton poruncitor:

-Tu stai in picioare ca nu ai alergat la antrenament! Eu sunt obosit si eu trebuie sa stau sa ma odihnesc.

Lumea da semne de neliniste, deja pustiul ajunsese in culmea nesimtirii cu maica-sa.

O domnisoara foarte distinsa il intreaba daca nu ii e jena sa vorbeasca si sa se comporte asa cu mama lui.

Mey lume, daca pe ma-sa o palmuia unul nu avea reactia pe care i-a produs-o domnisoara prin simpla intrebare.S-a rastit la pustoaica exact cum facea fi-su cu ea:

-Duduie, va rog sa il lasati in pace,nu e treaba dumneavoastra! Nu stresati cu observatii un copilas.Mititelul are si el o zi proasta, e normal sa refulam cand suntem nervosi, altfel adunam frustrari si nu e bine.Dumneavoastra nu va descarcati cand aveti suparari?

A mai sarit o doamna si i-a spus ca nu e in regula cum isi educa plodul, ca aceleasi reactii le va avea si cu cei din jurul lui si nu numai cu ea, ca depaseste orice limita a bunului simt, mai cu seama in public.

Ma-sa a continuat in acelasi ton, micul nervos care abia „refulase” zambea satisfacut de reactia ma-sii:

-Doamnelor, credeti-ma ca stiu ce vorbesc si de ce il las sa faca asa.Am citit mult despre felul in care se cresc copiii, daca nu se elibereaza acum,  mai tarziu va fi un adult traumatizat si total frustrat.Iar eu vreau sa il cresc un adult sanatos.

Pe bune mah? Ala sanatos? 😀 😀 😀 muahahahahahha

Mie mi s-a taiat complet filmul,am vrut s-o intreb  daca atunci cand ii va da fi-su cateva zmetii peste bot, o sa sustina aceeasi ipoteza cu frustrarea si traumatizarea, dar m-am lasat pagubasa.Oamenii ca ea isi merita soarta cu varf si indesat.La 10 ani o face de o mare cacao in public, la 16 i-a umflat botul si la 20 i-a spart arcada.

Am inteles inca o data ca eu nu vreau si nu pot sa ma aliniez parentingului modern, daca asta inseamna sa fiu in trend cu ce scriu cartile despre educatia unui copil.Cu riscul de a ma injura cat doriti, eu cred ca teoria asta moderna prin care sa lasi un mucos de 10-11 ani sa te faca de tot rahatul in public, tu tinand capul in jos in fata lui, e un mare bullshit si toti cei care bat apa in piua ca trebuie sa avem grija sa nu traumatizam mititeii sunt dusi cu pluta.Clar.

Eu cred asa:

1.copiii trebuie sa aiba niste limite atat in limbaj cat si in comportament, nu numai fata de parinti, ci in general fata de toti adultii.

2.copiii nu ridica tonul la parinti in felul ala si nici nu folosesc limbajul cu  „ïgnoranto” si alte asemenea, indiferent daca maica-sa i-o fi spus lui asa, copiii si parintii pot discuta situatii si probleme intr-un mod calm si rezervat, fara amenintari, tipete si istericale d-astea ieftine.

3.avem o problema, o discutam, nu putem in metrou, well, coboram la prima si stam cu curu pe trepte si povestim pana ne lamurim care si cum si de ce.

Asta cred eu, iar daca voi aveti alta parere, as vrea sa stiu de ce ar fi ok sa las un mucea d-asta sa ma terfeleasca in halul ala pentru ca asa zic cartile moderne.