Welcome to America ( 2)

Dupa obtinerea vizei, a inceput planificarea in amanunt a cazarilor si a avioanelor.Avand in vedere ca trebuie sa calatoresc mult, mi-am dorit sa ma uit si eu inainte de a da ok-ul pentru rezervari.Caci exista o agentie de turism care face rezervari in numele companiei si trebuie sa ne dam ok-ul pentru ceea ce considera ei optim.

M-a interesat in privinta avioanelor sa nu zbor cu low cost, sa nu am escale uriase intre zboruri si am preferat iar din Romania sa zbor in US cu Lufthansa.Nu stiu voi ce parere aveti, insa eu am zburat si in Franta si in Belgia de fiecare data cu ei si niciodata nu m-au dezamagit.

Plecarea de pe Otopeni a fost intr-o zi de luni, la pranz, zborul a durat 2 ore in cap pana la Munchen,nu mai povestec aici ca era sa pierd avionul deoarece la securitate si verificare pasapoarte am stat la o coada imensa, iar atitudinea alora de la Lufthansa Romania este de mare cacao,m-am si crizat putin la o tantica care tipa la mine ca trebuie sa vin la aeroport cu 4 ore inainte.Pe bune, mah? Bine ca nu mi-a cerut sa dorm acolo in aeroport.En-fin, atitudinea aleia nu m-a afectat cu nimic, sunt obisnuita sa se tipe si sa tip, conteaza ca am prins avionul si am ajuns super ok la Munchen.

In avion, pana in Germania am povestit cu o duduie  care locuia la Washington si am si facut impreuna trecerea catre terminalul de unde urma sa ne imbarcam catre USA ( se aterizeaza in terminalul 1 si se pleaca spre State din terminalul 2, ceea ce inseamna ca urmezi sagetile foarte explicite catre poarta de imbarcare si iei si un tren pret de cateva minute pana la terminalul 2 ).Aeroportul din Munchen nu este unul mare, dar eu m-am grabit si am preferat sa astept la imbarcare ca sa nu mai repet figura din tara.

Escala mea a fost de  2 ore, timp in care am baut o cafea si m-am dat pe net gratuit ( exista wi-fi liber la Munchen ).

In timp ce asteptam sa ne imbarcam, un tip la vreo 65 ani impreuna cu sotia au intrat in vorba cu mine, m-au intrebat unde merg si ce am sa fac in State.Super draguti ambii ( american style ), mi-au povestit ca ei sunt violonisti, locuiesc in San Francisco si zboara continuu in Europa.

A fost prima oara cand m-am urcat intr-un avion atat de mare, am zburat cu o aeronava Airbus A340 -600, zbor operat tot de Lufthansa ( nemtii sunt nemti si pace buna ! ).

Am crezut ca va fi crunt zborul de 12 ore, mi s-a parut extraordinar de mult sa stau blocata intr-un scaun atatea ore, in aer , citisem pe net ca ajungi distrus de oboseala,  insa lucrurile decurg cam asa, astfel incat nici nu stii cand trec orele alea multe de tot care ti se par interminabile la urcarea in avion.

Dupa decolare, incep stewardesele sa-si faca aparitia cu diverse bauturi si snacksuri, eu am primit niste covrigei si un suc de portocale pentru inceput.

Apoi ne deschidem televizoarele si ne punem castile si incepem sa vizionam ce filme, muzica sau emisiuni tv dorim.Daca nu ai chef de vizionat, iti pui capul pe perna si te invelesti cu paturica primita, tragi oblonul ca eu am stat la geam, ridici picioarele sa nu ti se umfle si bagi un somn de zile mari ana cand vine iar mancarea.De data asta farfurie calda cu o mancare super buna.

Apoi mai bagi niste pagini dintr-o carte ca doar in avion si metrou mai am eu timp sa citesc, asculti niste muzica la casti, mai dormi, iar bei ceva, iar servesti un snacks si pana te dezmeticesti bine a trecut jumatate din drum.

Apoi te culci inca o bucata de vreme ca esti rupt de somn, deh, ceasul biologic iti spune ca e noapte in Romania si treci la somn fata draga ! Cand ti-e somnul mai dulce vine iar haleala calda si la fel de buna, putina insa, dar satioasa.

Dupa ce mananci, te uiti putin pe geam si te trezesti la San Francisco.

In timpul zborului, pe la jumatate asa, iti da stewardesa un formular pe care trebuie sa-l completezi cu nume, prenume, adresa unde stai in US si daca faci business in interes propriu, adica daca vinzi diverse in State.

Formularul completat il pastrezi alaturi de pasaport si il predai la Custom cand ti se face un alt interviu, similar cu cel de la Ambasada.

Cobori din avion, aeroportul din San Francisco e unul urias, mergi la Custom si stai cuminte la rand.Eu am citit peste tot si mi-a spus toata lumea ca am sa stau peste 2 ore la coada.Am stat fix 15 minute, m-a intrebat unde ma duc si cat stau, cu ce scop, mi-a luat amprentele, mi-a facut o fotografie si Welcome to America !

Ulterior am asteptat sa-mi vina bagajul, mi l-am ridicat si am iesit din aeroport.

( va urma )

Anunțuri

Welcome to America !

Daca am disparut  de pe blog asta se datoreaza faptului ca de la 1 aprilie mi-am schimbat iar jobul.Nu a fost nimic premeditat, nu am vrut sa imi caut un alt loc de munca, pur si simplu mi s-a oferit aceasta oportunitate undeva in noiembrie, nu am crezut ca se va concretiza dat fiind faptul ca a durat recrutarea mai bine de 4 luni.

Dar la sfarsitul lui martie am semnat oferta si am inceput noul job.Acesta a venit la pachet cu un training in State, training care dureaza 6 saptamani. Mult timp si departe tare de casa, dar este o oportunitate ce ti se ofera probabil o data in viata.

Pentru a putea ajunge in State trebuie sa obtii o viza valabila de intrare in tara.Eu am aplicat pentru o viza B1 ( business ) , dar am obtinut o viza B1 / B2 ( business si  turism ) valabila pe 10 ani, cu intrari multiple.

Exista un site unde se gasesc toate explicatiile necesare obtinerii unei vize pentru USA.Actele pe care le-am pregatit eu au fost:

  •  o fotografie in formatul solicitat
  • completarea online a formularului DS 160
  • un pasaport valabil
  • invitatia la training emisa de organizatorul cursului
  • chitanta cu dovada platii sumei de 160 $ – taxa de viza
  • aplicatia online DS160- formular cu cod de bare
  • programarea la interviul cu un angajat al Ambasadei US la Bucuresti

Intreaga nebunie cu actele a durat 3 zile, programarea la interviu am facut-o telefonic, la Ambasada am ajuns intr-o joi dimineata, bolnava de o gripa crunta incat abia ma tineam pe picioare.Am luat un taxi pana acolo ( mi-a luat undeva la 30 lei pentru dus ), adresa Ambasadei fiind aceasta : Bulevardul Dr. Liviu Librescu 4-6
Sector 1, Bucuresti 015118 Romania , Telefon: (+40) 21 200-3300  Fax: (+40) 21 200-3442

Inainte de a intra in interiorul Ambasadei stai la coada pentru a se scana codul de bare de pe aplicatia online  DS160.Intrand in Ambasada esti controlat exact ca la aeroport, se trece printr-o poarta metalica cu scanner, telefonul se inchide si se preda pe baza unui cupon cu care il ridici cand parasesti locatia.

Intri efectiv in Ambasada, iei un numar de ordine si astepti sa fi chemat la ghiseu.Ti se iau intai un set de amprente, se scaneaza pasaportul, totul extrem de civuilizat si bine organizat.Ulterior, pe baza aceluiasi numar de ordine esti chemat la alt ghiseu pentru interviul cu unul din consilieri.Vorbesc atat romana, cat si emgleza, eu am dat interviul in engleza, intrebandu-ma scopul si durata vizitei mele in US.

A durat mai putin de 3 minute interviul, mi s-a urat calatorie placuta si mi s-a precizat faptul ca imi voi primi pasaportul prin curier ( TNT ), contra unei sume de 24 lei achitata la curier direct ( in cazul meu compania a suportat absolut toate cheltuielile).

Totul decurge in cel mai civilizat mod posibil, oamenii sunt super ok, profi si treaba merge ca unsa.A durat in jur de o jumatate de ora intregul proces de obtinere al vizei la Ambasada.

A doua zi am fost sunata si mi-am primit pasaportul cu o viza de State valabila pe 10 ani.

Aventura abia urma sa inceapa !

( va urma )

Concluzii dupa prima excursie de scolar

Prima excursie din viata de scolar a lui Kiki ne-am asteptat ca va fi in aceasta saptamana, asa cum ne anuntase doamna invatatoare initial.Insa planul de acasa nu se potriveste niciodata cu…faptul ca a lui clasa a castigat o excursie la Pietrosani, Arges, la atelierul de incondeiat oua.Asa incat, miercurea trecuta, copilului a trebuit sa-i  dau aripi sa „zboare” alaturi de colegi si de doamna invatatoare.

L-am imbracat in trening, dupa multe parlamentari si discutii pe tema faptului ca pe strada el nu merge imbracat in trening ca „numai cocalarii merg asa pe strada! „, i-am pregatit 3 sandvisuri la el si 2 sticle de jumatate de litru de apa plata, i-am pus schimburi, cartile de joc ( un alt must fara de care nu pleaca in nicio deplasare 🙂 ) si musai banutii de cheltuiala.Doamna ne-a anuntat ca suma maxima pe care accepta sa le-o dam copiilor va fi 30 ron si atat i-am si dat in speranta ca nu ii va cheltui pe toti.Am uitat sa mentionez telefonul mobil pe care nu si l-a dorit nicicum ca nu voia sa aiba grija lui in excursie, insa eu i l-am dat ca sa-l pot suna.

In timp ce eu am stat cu un nod in gat toata dimineata, dupa ce am citit pe net despre un accident pe autostrada cu nush cati copii raniti si dupa ce telefonul mobil a zacut linistit in rucsacul aruncat intr-un colt de parc,el s-a simtit minunat, astfel incat, la sfarsitul zilei, concluziile lui au fost urmatoarele:

  • ii place la nebunie sa mearga cu autocarul
  • ii place si mai mult cand e singur in excursii
  • incondeiatul oualelor si tiroliana i s-au parut fantastice ( fiecare copil a incondeiat cate un ou si a pictat un support de ou in forma de gaina, support pe care Kiki mi l-a adus in trei bucati ” dar il vom lipi cu superglue si se rezolva ! ” 🙂
  •  a mancat cea mai buna supa de gaina din viata lui , fara sa ma faca sa inteleg ce anume continea de era atat de speciala
  • niciodata sa nu ii mai dau la el nimic de mancare cu exceptia dulciurilor ( s-o creada el pe asta ! ), caci a venit cu sanvisurile inapoi acasa
  • apa mai multa ca nu i-au ajuns cele doua sticle de jumatate
  • nu s-a schimbat desi a transpirat si a plimbat hainele degeaba in rucsac
  • nu a pierdut niciun obiect, a venit inapoi acasa cu absolut tot ce i-am dat
  • a consumat toti banii ( si i-ar mai fi trebuit, zice el ) numai pe porcarii, exceptand 10 lei o tura cu tiroliana
  • i s-a parut cool ca toti au fost singuri si a compatimit-o pe fetita a carei mamica a insotit-o ( vai de noi, cand o fi mai mare dispare de acasa cu lunile ! 🙂 )
  • desi am sunat de foarte multe ori, a raspuns intr-un final si mi-a bagat o poveste ca ” doamna nu ne lasa cu telefonul la noi, deci nu ma mai suna ! „
  • saru’ mana din suflet , Cris, stiu ca citesti aici, pentru tot ajutorul dat, altfel as fi stat ca pe ghimpi intreaga zi
  • a venit acasa complet fara voce si mucios maxim, nu s-a vaitat o secunda si mi-a spus ca a ragusit ” de oboseala, mami, de aia nu mai am voce „
  • l-am intrebat de ce nu a luat si el un souvenir pentru parintii lui si mi-a raspuns imediat ca ” souvenirurile pentru parinti sunt 70-1000 de lei si nu am avut eu bani suficienti la mine pentru asa ceva, de aceea data viitoare sa-mi dai si pentru asta !” ( am inteles aluzia, dar nu, merci ! )

Saptamana aceasta pleaca intr-o alta excursie, de data asta platita si insotit de bunica-sa ( mama a fost singurul partener de drum pe care l-a acceptat, cu exceptia mea, care oricum nu puteam pleca cu el ).Prevad ca nu va veni asa de incantat ca si saptamana trecuta, dar sa nu ma pronunt pana nu avem impresii calde 🙂

 

 

De ce nu-mi plac concursurile pentru copii

Sambata trecuta a avut loc concursul de pian la care a participat si Kiki.Daca la mijloc nu era maica-mea, eu nu l-as fi dus niciodata la vreun concurs, asa cum nici la gradinita nu a participat vreodata la vreun concurs organizat in cadrul gradinitei.

De ce nu imi plac concursurile?Pentru ca se plateste si totul este masluit, premiile se iau pe pile si nu prea se testeaza capacitatile copilului, ci participa in fapt mamicile devoratoare de diplome.

Am intrebat-o la un moment dat pe o mamica din asta disperata dupa diplome, care-i scopul adunarii atator cartoane pe care scrie un premiu? Mi-a raspuns ca e normal sa aiba fetele ei un portofoliu cu diplome.Una este sa nu ai nimic in portofoliu si alta sa scrii in cv, cand esti adult, ca ai jdemii de premii de la gradinita.Ma rog, eu am alte idei si chiar nu ma intereseaza sa-i fac un portofoliu de acest gen lui Kiki.O sa vad la batranete daca copilul din dotare ma va impusca ca nu l-am trimis la toate kkturile astea de concursuri nesemnificative inca de la gradinita si d-asta nu va avea el nu stiu ce job.

Revenind la concursul de pian.

Se tot povesteste ca acesta ar fi putin mai altfel decat celelalte.Guess what?

Am platit la inscriere 70 ron, juriul a fost compus din 3 persoane- profesori de pian de la diverse scoli de muzica.Organizarea, din punctul meu de vedere,a fost dezastruasa, spun asta pentru ca au fost grupati copiii dupa varsta lor si clasa / grupa de la scoala/gradinita, iar eu as fi vazut gruparea lor dupa anii de studiu la pian.Pentru ca mama are o fetita de clasa a 5-a care face pian de fix 6 luni si a concurat alaturi de alti copii de clasa a 5-a care faceau pian de la 5 ani,ce sansa ar fi avut fetita aceea in fata celorlalti colegi cu 5-6 ani de pian in spate?

Puicuta mea s-a descurcat rezonabil, a fost extrem de emotionat, s-a incurcat de doua ori la Fur Elise, pentru ca „pianul cu coada suna altfel decat al lui mamaie „, a luat premiul trei si eu m-am bucurat maxim ca a putut sa isi invinga emotiile si sa cante in fata unei sali pline, in fata unor profesori care il urmareau.

Premiile intai si cel de excelenta le-au luat, desigur, copiii meditati de profesorii din juriu.Alta chestie pe care eu nu as fi permis-o.Cum altfel, decat cu nota maxima, ar putea sa-si jurizeze profesorul, copilul pe care il mediteaza?

La categoria lui Kiki de varsta a fost un  baietel care facea pian de la 4 ani si a cantat Balade pour Adeline de ne-a lasat cu gura cascata.Intreaga balada si fara greseala.Si i-au dat premiul doi.Injust si total demotivant, probabil, pentru micutul care a muncit mult, sunt convinsa.

Dar nu despre fi-miu vreau sa va povestesc cand spun ca nu-mi plac concursurile, ci despre unul dintre copiii cu care mama mea face pian de 6 ani, un copil minunat de destept, copil care si la scoala straluceste, la fel cum se intampla si la pian.Olimpic la mate, romana si engleza, copil care la pian canta dumnezeieste si extrem de expresiv.

Am stat special la prestatia lui de la concurs ca sa il aud  cum va canta.A ales Mariage d’amour ( Paul de Senneville)  si Fur Elise- varianta extinsa  (Beethoven).Mi-a venit sa plang asculatandu-l, am fost convinsa ca va lua premiul intai de excelenta pentru ca a cantat cel mai bine si mai expresiv dintre toti copiii de varsta lui.Desigur ca premiile de excelenta si intai au fost luate de copiii profesorilor, iar T. a luat premiul doi.Mi s-a parut umilitor pentru un copil care studiaza zilnic sa ia doar premiul doi.

Dar pe el nu prea l-a interesat faptul ca nu a luat premiul intai, mi-a spus zambind ca e ok si al doilea, tot pe podium se afla.

Fi-miu insa, este foarte ambitios si fiecare ” esec ” il motiveaza sa lucreze si mai mult si mai bine ( asta este o calitate de-a lui pe care eu o admir foarte tare ).A plans la toaleta ca a luat doar premiul al treilea, desi noi il laudam si eu ii tot spuneam ca nu premiul reflecta ceea ce stie el, dar nu l-am putut consola, si-a promis ca la anul va lua locul intai.

La serbarea de sfarsit de an, la scoala, doamna invatatoare i-a cerut sa le prezinte doua piese pe care sa le cante in fata copiilor.Am crezut ca isi va alege aceleasi piese de la concurs ( deh, puturoasa de mine asa ar fi facut ! ), el s-a apucat sa invete doua piese noi pe care sa le prezinte atunci.

Daca vom mai participa la alt concurs? Acum, dupa ce am vazut ce se inatmpla spun nu, faptul ca il motiveaza pe el insa, ma face sa spun a big yes.Dar si asta este cu doua taisuri.

Sa fim sanatosi si vedem la anul ce vom face in privinta concursurilor.

Voi ce parere aveti despre concursurile acestea organizate extra-scolar, despre modul in care sunt acordate premiile, care sunt experientele voastre in legatura cu aceste concursuri?

 

Cum am schimbat medicul de familie

In octombrie intrebam oarecum ingrijorata de vaccinul de la 6 ani , vaccin pe care noua nu ni-l administrase inca medicul de familie.In urma discutiilor avute,m-a ” lamurit ” atunci ca nu l-a primit de la stat si nu are momentan de unde sa i-l faca.Mi-a spus sa stau linistita ca ma anunta cand il primeste, cel mai posibil prin noiembrie.

Si am stat atat de linistita ca s-a facut luna ianuarie cand am sunat iar sa intreb daca mai are vreo veste.M-a repezit si mi-a spus ca o agasez cu vaccinul asta.Really? Am dat adica in 4 luni de doua ori telefon si te agasez? Ok, atunci hai ca nu te mai agasez deloc. Si-asa eu la ea apelam doar pentru o adeverinta, o scrisoare medicala, trimiteri la specialisti, adica balarii d-astea usurele .

Asa cum am scris si in octombrie, doctorita deja era depasita de numarul mare de pacienti, niciodata nu o gaseai la telefon decat daca insistai de cate cinci, sase ori cu telefoanele ( vorbesc aici in timpul programului de la cabinet, altfel nu raspundea niciodata la telefon! ), consultatiile toate erau pe repede inainte si reteta standard de fiecare data, adeverintele nu aveau stampila pusa de cele mai multe ori, alteori imi elibera retete pe care era musai sa le ridici in 24 de ore, dar ma anunta, dupa ce expirau, sa vin sa le ridic, pe scurt, chestii d-astea aiuristice despre care eu nu am comentat niciodata si nici nu am devenit la fel de gretoasa ca si doamna doctor.

Dar in ianuarie, limita mea de suportabilitate a ajuns la zero, cum am inchis telefonul am plecat la policlinica de aici, de la mine de  la tara, am discutat cu doctorita , cu asistenta, am batut palma si am alergat sa-mi ridic actele de la doctorita veche.

Le-am obtinut dupa o luna, pe motiv ca nu e timp, nici nu m-am mai dus eu sa le ridic ca o ridicam si pe ea pe pereti, m-am bucurat ca am terminat si am fugit la noua doctorita.

Am invatat sa nu ma mai entuziasmez la primele vederi, insa lucrurile stau complet diferit pana acum,cu noua doctorita de familie.

Ca sa ma pot transfera am avut nevoie de :

  • o cerere de transfer pe care mi-a semnat-o si stampilat-o noua doctorita ca acceptare in randul pacientilor sai ( in fapt de 3 cereri, pentru fiecare dintre noi )
  • adeverinta de salariat pentru mine si D. si copiii dupa C.I. personale
  • la Kiki certificatul de nastere si copie dupa acesta
  • carnetul de vaccinari al copilului
  • pentru toti trei fisele medicale de la medicul anterior

Intregul transfer dupa luna in care am asteptat trei fise mari si late, a durat fix 10 minute.

Le-am explicat noilor doamne situatia cu vaccinul de la 6 ani si am aflat ca daca medicul nu il comanda nici nu soseste asa aiurea, „doar sa il avem pe stoc „.Mi-au spus ca il comanda si ma suna sa vin sa i-l faca, s-au tinut de promisiune si la o saptamana de cand ne-am inscris i-au administrat si vaccinul de 6 ani.

Kiki a facut la 4 ani un vaccin, pe vechea schema de vaccinare, iar acum vaccinul administrat de numeste Imovax Polio, este doar rapelul la polio.

Dupa vaccinare fi-miu nu a avut niciun simptom, exceptand durerea de mana care l-a tinut vreo 2 zile.Preventiv i-am administrat seara niste Ibalgin sirop si gheata pe locul vaccinarii.

Mi s-a comunicat ca pentru vaccinul de 7 ani ma vor suna doamnele, nu trebuie sa fiu eu cea care se streseaza cu asa ceva.Dansele vad in sistem cand implineste copilul 7 ani si ma anunta telefonic sa vin sa-l vaccinez.

Am sunat intr-o alta zi sa-i comunic ceva ce m-a rugat, a raspuns prompt la telefon asistenta, vorbeste calm si amabil, are timp pentru acordat omului de la capatul celalalt al undelor.

O abordare sanatoasa, cozile la medic nu mai sunt kilometrice ca in partea cealalta, nu se mai sta cu orele in asteptarea consultului si nici adeverintele nu le-am mai platit ( anterior orice act pe hartie solicitam ni se cerea sa platim formularul ).

Cred ca alegerea aceasta ar fi trebuit sa o fac mai de mult timp, imediat cum am venit aici in sat trebuia sa plec si sa ne mutam toti trei la un medic mai putin cautat si laudat, dar cu disponibilitate mai mare pentru pacient, cu mai putini pacienti si cu mai mult timp de acordat consultatiilor si omului in sine.

Asteptam acum veaccinul de sapte ani, vreau sa ma conving ca intr-adevar voi fi sunata si anuntata cand sa ma prezint, asa cum s-a intamplat si cu acesta de la sase ani.

Daca lucrurile nu merg bine in relatia cu medicul vostru de familie, nu ezitati, ca mine, sa il schimbati la momentul oportun.Nu ar trebui sa fie o justificare faptul ca ei sunt incarcati cu multi pacienti ( dupa urma carora iau bani ! ), nu ar trebui sa fie o scuza pentru tratamentul superficial al pacientilor faptul ca ei au cate doua-trei joburi in clinici diferite si sunt obositi.

Dau respect si astept sa fiu tratata la fel, mai ales pe banii mei !

 

Păsărica

Nu stiu alti copii cum sunt, dar al meu, dupa cum am mai scris pe aici, e foarte vorbaret.De cand face ochi si pana seara la culcare povesteste cate-n luna si in stele.

Relatia mea cu el este una foarte apropiata,imi povesteste aproape tot ce se intampla cand nu este cu mine, nu il cert foarte tare  pentru boacane, desi imi vine uneori sa scot flacari pe nas, dar ma tem ca se va scunde de mine complet.

Exista insa pasaje din povestile lui care imi suna aiurea, care nu se leaga, pasaje al caror continut il trunchiaza in mod voit, ascunzand diverse chestii din varii motive ( cel mai adesea pentru a nu fi pedepsit de la tableta, playstation, etc.)

Pentru ca cei 10 ani de stat zilnic in preajma copiilor m-au ajutat mult  si m-au facut sa stiu clar cand un piciulica trage gogosi sau ascunde adevarul, cu fi-miu am pus in practica o poveste, prin care aflu absolut tot si singur spune reala si intreaga intamplare ca la spovedanie, fara sa ne certam sau sa ii reprosez ca ascunde, minte, etc.

I-am spus acum vreo trei ani ca fiecare parinte are o pasarica magica care vine zilnic si ii povesteste tot ce face copilul.Ideea mi-a venit intr-o zi, cand imi povestea ceva de la gradi si eu il completam, el recunostea ca asa este, dar se si enerva groaznic intrebandu-ma de unde stiu daca nu am fost cu el, cu doamna nu am vorbit si cum am aflat?

De atunci exista in schema pasarica, orice imi suna mie ciudat sau denaturat de la adevar, ii bag pastila ca mi-a povestit pasarica ca…spunandu-i varianta care mie mi s-ar parea plauzibila in situatia respectiva.

S-a marit Kiki, crede si nu prea mai crede in pasarica, insa este extrem de mirat inca de unde si cum stiu tot ce se intampla :D. O uraste visceral pe pasarica cand il pedepsesc, o adora si ii cere sa vina sa o vada si s-o stranga in brate cand ii fac surprize si ii spun ca pasarica mi-a comunicat ca vrea, de exemplu un Lego toys :D.

Este un amalgam de sentimente  pe care le nutreste fata de pasarica, este curiozitate amestecata cu neincrederea ca exista,suparare si dragoste maxima cand lucrurile ii sunt lui pe plac.

Ma intreaba mereu cum arata si de ce eu o pot vedea si el nu? I-am povestit ca are penele superb colorate,ca e blanda si iertatoare, o pot vedea numai cei care sunt parinti si atunci cand va creste si va fi tatic, cu siguranta va avea si el o astfel de pasarica care ii va spune tot ce vor face copilasii sai.

Mama a avut un ochean fermecat pe care eu l-am cautat disperata ani buni :D,l-am „gasit” tarziu cand spuneam singura totul fara sa ma mai ascund sau sa ma feresc de mama in vreun fel. Nu l-am imprumutat sa-l folosesc cu fi-miu caci la mine a aparut pasarica cea frumos colorata si atotstiutoare 😀

Ce se va mai distra cand va creste si va intelege cum e treaba cu pasarica ( asta care ma anunta pe mine ce si cum, cu cealalta e musai sa afle cum sta treaba !  😀  😀 )

Voi aveti sau ati avut copii fiind , pasarele, ocheane fermecate,alte obiecte sau oratanii care ii informau pe ai vostri tot ce faceati?

Pseudo ora de religie

La inceputul anului scolar, scriam aici despre ora de religie de la fi-miu de la scoala.Eram incantata, profesoara chiar incepuse super bine cu ei, lucrurile mergeau intr-o directie buna.

Prin ianuarie, intr-o seara, fi-miu mi-a spus absolut intamplator, intr-o discutie despre jeansii cu care urma sa mearga a doua zi la scoala, ca nu ii vrea pe aia indigo ca se pune in genunchi si ii albeste.Initial l-am luat pe el la trei pazeste fiindca discutia cu taratul in genunchi pe mocheta o mai avusesem de jde ori pana atunci.

Stupefiata am aflat ca nu el se taraste in genunchi, ci doamna de religie cum intra in clasa toti copiii jap! pe jos in genunchi, cum se termina ora  jap! iar in genunchi toti copilasii in rugaciune la icoana.Bai si m-au luat asa niste nervi, de nedescris! Asta fiindca eu l-am intrebat ce insemnatate are taratul ala pe jos in clasa? Desigur ca habar nu a avut ce si de ce si cum, astfel incat am discutat cu el si i-am spus ca nu ii mai dau voie sa se puna in genunchi la ora de religie.

Am discutat cu doamna invatatoare si i-am explicat ca eu vad acea punere in genunchi ca pe ceva intim, pentru mine are o anumita insemnatate rugaciunea facuta in genunchi, in fata unei icoane, iar ceea ce face doamna de religie mi se pare total aberant, mai ales cu niste copii de clasa zero.

Lucrurile s-au remediat, in sensul ca niciodata nu i-a mai pus in genunchi de atunci.Dar s-au dezaliniat alte planete la ora de religie si doamna respectiva, fire plapanda tare si fara a putea deloc sa stapanesca niste pici  de 6-7 ani, plange in fata clasei.Greseala fatala zic eu, mai ales pentru unul ca fi-miu, care atat asteapta sa vada slabiciunea unui om si „sa pedaleze ” pe chestia asta.

La ora de religie se intampla lucruri care pe mine m-au lasat fara grai, pentru ca eu vreo 5 ani din cei 10 de invatamant, am avut numai clase pregatitoare   zero, pe care le pregateam pentru scoala, copii pe care nu mi-i formam eu de mici si in viata mea nu mi s-a intamplat ceea ce aud ca se intampla la ora de religie.

Asadar, exista niste elemente la fi-miu in clasa, care la ora de religie se tarasc pe sub banci si miauna, latra , canta precum cocosul.Elementul de fi-miu si cu alti trei magadai inalti, se ridica din banca si se plimba prin clasa, cateva fete d-astea baietoase rad in gura mare si vorbesc despre caca si pipi ( nu am reusit sa inteleg insa in ce anume context ! ), profesoara in acest timp sta si le suna la urechi cu un clopotel si daca lucrurile se inrautatesc ( si se mereu ! ) o cheama pe invatatoare sa calmeze clasa.

Desigur ca cei mici au simtit ca e varza ca si profesor si fac un tambalau de nedescris.Saptamana trecuta, intr-un context d-asta bolnav de ora de religie scandalizata, directoarea a intrat in clasa si a vazut iadul dezlantuit.Profesoara plangea la catedra , iar copiii o ignorau complet, ca si cum nu exista nimeni in acea clasa, ei alergandu-se si jucandu-se prin clasa nestingheriti.

Miercuri am avut sedinta, invatatoarea m-a luat pe hol la o discutie, sa ma roage sa il retrag pe Kiki de la acea ora, ca doamna de religie nu vrea sa mai intre la clasa daca nu se retrag cativa copii de la ora ei ( din 32 sa ramana vreo 15, asa, ca restul nu sunt cuminti ). Pe bune mah?

Lumea asta din invatamant e intoarsa pe dos sau cum? Eu am pierdut contactul ca nah, sunt 11 ani imediat de cand nu mai lucrez in invatamant, insa, cum sa rogi parintii sa retraga copiii de la scoala ca sa isi poata tine ora o talamba? Caci da, un profesor care nu poate stapani clasa, in primul rand, nu isi poate tine ora si nu poate preda, cum sa-l numesc cat mai decent posibil, decat talamb?.Cum sa chemi un alt cadru didactic sa iti faca ordine la clasa ca tu sa poti sa iti sustii lectia? De ec nu gasesti o modalitate sa ii atragi, sa le captezi in vreun fel atentia? De ce directoarea permite unei asemenea femei sa lucreze cu copiii?

Desigur ca eu am fost foarte ferma si i-am spus invatatoarei ca eu asa ceva nu voi face, doar fiindca se creeaza precedentul si fi-miu va sti ca atunci cand deranjeaza o ora mami il poate retrage de la scoala, iar intr-a cincea, probabil, va deranja orele profesorilor care nu-i vor placea pe acest considerent.

Anul acesta nu-l retrag din motivul scris mai sus, de la anul insa nu mai merge la ora de religie pana nu scapam de plangacioasa!

Explicatiile astea ca profesoara de religie preda o materie care invoca pace, niciun om care a terminat facultatea de teologie nu poate fi mai autoritar, pe mine , personal, m-au debusolat complet.D-asta avem niste popi care se poarta infect cu enoriasii?D-asta tipa ca un apucat la toata lumea, popa asta al meu din sat? Caci sunt plapanzi toti?Boh…

Acasa l-am mustruluit, desigur, i-am cerut sa stea la ora de religie exact cum sta si la orele doamnei invatatoare, fara nicio diferenta.Eu sunt extrem de flexibila cu el in orice alte situatii, insa in privinta scolii tin chinga foarte stransa si sunt destul de severa.Altfel, lucrurile nu ies bine si eu imi doresc altceva pentru el decat a termina liceul in stare de semi-analfabetism.La personalitatea lui puternica, daca las chinga moale, imediat o ia pe aratura, cum strang chinga, cum revine la calea buna.

Raspunsul lui pentru haosul de la religie? Doamna nu spune nimic, doar sta si plange ca e suparata.

Doamne, mare ti-e gradina ta cu profesori de religie !

Ati mai auzit asa ceva, sa planga profesorul in fata unei clase de pitici de 7 ani?

 

 

Sunt răvăşită !

Initial pregastisem o alta postare, dar cele intamplate acum doua zile la Bruxelles m-au ravasit complet.

Paris, Ankara si acum Bruxelles, toate cele trei atentate intr-un timp atat de scurt.

Si sunt atat de ravasita pentru ca eu m-am nascut si am trait o perioada intr-o tara araba din Africa de Nord, printre si cu musulmani ( deh! toata lumea acolo crede in Allah ), pentru ca acum 2 ani cand am fost de doua ori in Bruxelles am mancat, am ras si am stat zilnic la taclale cu unul din sefii de proiect care era din tara unde m-am nascut eu, pentru ca parintii mei, mai ales tatal meu care a trait un deceniu la ei, mi- a povestit lucruri frumoase despre musulmani,despre credinta lor in Allah, despre Coran si invataturile lui, pentru ca am fost in casele lor, am stat la mesele lor, pentru ca am primit la noi acasa si au stat la masa noastra musulmani.

Sunt ravasita cand imi amintesc ca la cea mai mare inundatie pe care au trait-o ai mei, cand si-au pierdut efectiv tot ce aveau cu ei intr-o tara straina ( de la acte pana la verighetele de la mana)  intr-un mal gros si puturos, singurii care i-au ajutat in miez de noapte au fost vecinii arabi din fata apartamentului lor, care au cautat cu ei o noapte intreaga verighetele si pasapoartele sa se poata identifica cumva in fata autoritatilor arabe.Tot acei oameni s-au mobilizat si i-au primit in casa lor , le-au oferit o saptamana intreaga un pat si o masa calda, pana li s-a repartizat de la ambasada Romaniei o alta casa.

Sunt efectiv socata pentru ca singurul om care a salvat- o pe mama de la moarte, m-a adus pe mine pe lume si i-a facut o operatie care in Romania s-a facut abia dupa 30 de ani, a fost un musulman.

Sunt contrariata pentru ca in Siria, intr-o vacanta, uitandu-ne cu jind la niste musulmani care stateau pe marginea drumului si mancau un fel de mancare pe care eu si ai mei o numim muslem, m-au chemat alaturi de ei si nu ne-au lasat pana nu ne-au pus la masa lor si ne-au impartit din mancarea lor.

Sunt contrariata ca ei isi iubesc enorm de mult pamantul in care s-au nascut si azi exista un exod in masa catre tarile europene, dar nu orice tara europeana.

Cand s-au transformat toti oamenii aia calzi si primitori, ospitalieri si care-si vedeau de treburile lor, in niste killeri nebuni, niste kamikaze care se arunca in aer omorand atatea si atatea vieti nevinovate?

Cine comanda toate aceste crime impotriva europenilor, de unde se trag sforile politice si de ce nu se opresc cumva aceste atentate si atatea morti ale unor oameni nevinocati complet ?

Cand va inceta media sa alimenteze teama si panica oamenilor prin stiri senzationale? Parearea mea, in legatura cu ultimul atentat din Bruxelles, este ca valvataia mass-mediei asupra  arestarii lui Salah Abdeslam , nu a facut decat rau si deloc bine oamenilor.Cand se vor opri canalele de stiri sa furnizeze imagini de la locul exploziilor, imagini cu oameni siroind de sange si mutilati, cand vor intelege cei din media ca frica nu ne ajuta la nimic, ca panica pe care o creeaza doar de dragul ratingului si a banilor, nu face decat mult rau?

Si pana unde va ajunge aceasta dezbinare intre europeni si musulmani, cat de tare ne vom uri intre noi, cat de mult vor fi marginalizati  musulmanii care sunt deja integrati de ani de zile printre europeni, oameni cinstiti, normali, care-si vad de traiul lor zilnic la fel ca oricare dintre noi_Cum vor fi privite acum familiile mixte, cat de tare vor fi marginalizati si huiduiti copiii de musulmano-europeni, cat de multe jigniri, acuze si puneri la zid vor suporta?

Miza acestui razboi este mare, pentru mine este deja un razboi, nu cred ca ceea ce am invatat in cartile de istorie despre razboaie  se mai poate repeta, in zilele noastre cu atata tehnologie avansata este de ajuns sa desfaci un capac de la un borcan, mai iese un virus, un microb si mai mor zeci de oameni, mai detoneaza cateva bombe si se mai curata si alte sute si zeci, aruncam in aer un oras si mai micim numarul populatiei globale, mai un metrou, mai un aeroport si uite asa facem loc pe planeta.

Vom ajunge europenii sa ne punem toti valuri in cap, sa ne punem spre rasarit cu fundu-n sus la ore fixe, ne vor fi toti baieteii circumcisi la nastere si botezati in numele lui Allah?

Trist si ingrijorator, nu ma gandesc la mine deloc, ci la copiii nostri, la timpurile pe care ei le vor trai.

Avem libertate de miscare in Europa, dar suntem panicati sa mai mergem si in vacanta, caci nu stii daca intrat in aeroport mai iesi viu, daca urcat in avion mai aterizezi zdravan, daca stand la o inghetata in centrul unei metropole, zen si admirand peisajul, nu te faci arsice in urma vreunui cretin care hotaraste sa se arunce in aer la un metru de tine.

Traim vremuri tulburi, trebuie sa ne bucuram ca in Romania nu avem inca incidente de acest fel si trebuie sa traim fiecare clipa la maxim.Azi esti… maine, poate te intalnesti cu un Abdeslam si ti-a facut felul !

Curajul unei alegeri

In weekend m-am reintalnit intamplator, dupa foarte multi ani, cu o fosta colega de facultate.Am sporovait despre una, despre alta, am intrebat-o despre fosti colegi si colege, am ras si ne-am hlizit.

La un moment dat, enumerandu-mi ce si cum s-au realizat sau nu fostii colegi, am ajuns la cea mai frumoasa fata din an, fosta miss boboc a seriei noastre. Nu stiu de ce oamenii au asteptari ca toti cei frumosi sa aiba neaparat si o viata stralucita sau un viitor fara griji, insa eu m-am convins ca frumusetea nu ajuta la nimic daca nu ai si un gram de noroc in viata.

Mi-a povestit ca M., frumoasa seriei, este  singura, total nesociabila actualmente si dependenta de nu stiu ce pilule antidepresive.

Povestea ei pe scurt a fost una obisnuita, cu angajari si cariera fulminanta, cu gasirea sufletului pereche si cu credit pe 30 de ani la un apartament de 3 camere.Cand credeau ca toate mergeau ca unse, a ramas insarcinata cu primul copil si la 23 saptamani a aflat ca cea mica are sindromul Down ( trisomia 21). Nu a avut puterea sa se inhame la asa ceva si a avortat medical.

A doua oara a ramas insarcinata si a aflat ca are gemeni, bucurie mare, totul ok pana la 24 saptamani cand la analize genetice amanuntite i s-a spus ca unul dintre baieti are sindromul Down si daca se hotaraste sa avorteze va trebui s-o faca cu ambii copii caci nu se poate salva unul si renunta la celalalt.

A renuntat la ambii copii, sotul a renuntat la ea ca „e defecta si nu aduce copii normali pe lume „, a ramas singura, cu un credit pe 30 de ani la o casa goala si cu numai ea stie ce o fi in sufletul ei.

Tipa care imi povestea imi spunea judecand-o pe M. ca asa este in viata, daca „omori copilasi nevinovati, platesti scump!”.

M-am despartit de ea cu un gust amar, m-am obisnuit sa nu mai judec oamenii fara sa ma pun in locul lor si sa ma intreb eu ce as fi facut in situatia repectiva?Si m-am cufundat in ganduri…

Poate ati citit aici pe blog cat de mult mi-am mai dorit eu inca un copil, la cati medici am fost, cate tratamente am facut, cat am plans si am sperat,cat l-am disperat si pe D.,  cat de dispusa eram sa fac orice numai sa mai am inca un copilas.Asta este o durere de-a mea profunda ( fiecare le avem pe ale noastre! ), despre care nu prea obisnuiesc sa povestesc si cu durerea asta nemangaiata, in suflet,am sa mor.

Ei bine, in situatia mea,cea in care imi doresc cu disperare inca un copil, am avut asa un moment in care mi-am imaginat ca raman printr-un miracol insarcinata si as afla la 6 luni aproape ca puiul ce urmeaza sa-l aduc pe lume ar avea trisomia 21.L-as pastra, as putea sa ma inham la a creste un copil cu probleme intr-o tara ca Romania, as fi capabila sa il sacrific pe Kiki si toata atentia, veniturile si grija mea sa se indrepte catre copilul cu sindrom Down? As putea apoi sa-l impovarez pe Ayan, ca dupa ce disparem noi toata viata lui sa aiba grija de un frate /sora cu probleme, de un adult neintegrat intr-o societate bolnava ca a noastra care nu se ingrijeste cu nimic de indivizii cu probleme sau cu diverse handicapuri?

M-am rusinat de mine, de slabiciunea mea,de gandul meu plin de pacat, insa am gandit clar si fara ipocrizie, ca in conditiile enumerate mai sus eu nu as fi putut aduce pe lume un asemenea copilas.Stiu ca este un pacat urias sa iei o viata nevinovata, dar mai stiu ca este la fel de mare pacatul meu, ca mama, sa aduc intr-o lume total nepregatita sa il primeasca, un astfel de copil cu nevoi speciale care va avea de suferit enorm intreaga lui viata.

Eu stiu ca acei copii cu sindromul Down sunt copii plini de iubire, copii foarte dragalasi, copii care au talente, care fac multe lucruri frumoase, care pot face scoala, pot aduce multe bucurii parintilor lor, pot face cu adevarat mandrii si fericiti pe cei din jurul lor,insa eu, nu as putea si nu ma pot minti pe mine, sa aduc pe lume, stiind dinainte , un copil suferind de acest sindrom.

Poate de aceea eu am o infinita stima pentru mamicile care au copilasi suferinzi de acest sindrom, ma plec in fata lor pentru puterea pe care o au sa razbata zilnic prin atatea probleme cotidiene, le-as imbratisa tare si strans pentru curajul de a aduce pe lume copii cu astfel de probleme.

Vreau sa va intreb,in cel mai onest mod posibil, desi stiu ca este un subiect delicat, daca voi ati aduce pe lume un asemenea copil, stiind dinainte ca sufera de un asa sindrom, stiind ca in Romania nu au un viitor normal la fel ca in alte societati occidentale, daca ati renunta la copil sau l-ati aduce pe lume indiferent de ceea ce ar urma in viitor sa se intample cu el?