Postarea de azi va deranja desigur anumite persoane , dar mie putin imi pasa daca ceea ce gandesc eu este sau nu convenabil pentru anumiti si anumite.
Ultimamente, citesc si ma ingretosez pe masura ce parcurg diverse bloguri, despre ura furibunda pe care o au anumite mame in legatura cu religia si credinta si implicit cu Dumnezeu.Ok, eu pot inghiti ca si credincios ortodox ce sunt, faptul ca esti profan, ateu sau whatever vrei sa te numesti, dar imi sta tare de-a curmezisul cand vad cum hulesc si vor sa-i detemine si pe altii sa creada ca ceea ce sustin ele este adevarul absolut si ca tot in ceea ce ai crezut atata amar de vreme este doar o minciuna.
Se fac comparatii cu Mos Craciun care nu exista, se scrie in cuvinte urate despre Tatal ceresc si al sau fiu, se arunca cu namol in copii care au credinta si se striga vehement ” afara cu religia din scoli !”, se vorbeste despre credinta si religie ca fiind ceva absolut dizgratios ,ca si cum ai umbla in curul gol pe la Romana.
Am mai scris si nu o data, desi evit de cele mai multe ori sa vorbesc despre credinta, religie si Dumnezeu , ca eu cred.Si nu cred in Dumnezeu doar pentru ca asa mi-a spus mama, tata sau mamaie cand eram eu mica, ci cred pentru ca mie mi s-au intamplat anumite lucruri care nu se pot numi altfel decat minuni.
Asa cum sunt convinsa ca exista viata de dupa moarte, dar nu in sensul ala in care ne plimbam pe nori pufosi si stam cu burta la soare discutand cu sfintii balarii diverse ca sa ne treaca zilele si noptile de apoi.NU! Exista viata de apoi in sensul in care spiritul traieste vesnic, asa cum ne invata religia aia de 2 bani pe care o critica toata lumea actualmente.
Revenind la inversunarea asta fata de orele de religie din scoli…
Acum 2 ani Kiki a frecventat o gradinita particulara la care nu ne-a intrebat nimeni daca suntem au ba credinciosi, daca suntem sau nu practicanti religiosi, daca avem sau nu vreun Dumnezeu pe lumea asta.Ne-am trezit brusc cu un copil de 2 ani si ceva care ne spunea la masa „Tatal nostru” mai bine decat un adolescent, se inchina si se aseza ulterior sa manance.
Prima oara am ramas siderata pentru ca noi nu suntem genul acela de religiosi care sa mergem saptamanal in casa Domnului,dar suntem foarte credinciosi .A fi credincios si a fi religios sunt doua termene total diferite.Ok, prima oara m-a siderat, a doua oara l-am intrebat de unde stie asta, a treia oara l-am vazut ca era incantat si de la a patra oara in sus nu i-am mai spus nimic.Tot anul acela a continuat sa spuna la masa rugaciunea, ulterior o spunea si-n weekend , uneori si de 3-4 ori/zi.Atunci am intervenit si i-am explicat ca e suficient doar o data, inainte de masa,etc.
La fix o luna dupa terminarea gradinitei uitase complet de rugaciune, de inchinaciune si de tot, caci in vacanta nu a stat nimeni sa se inchine inainte de masa cu el.
M-a intrebat acum ceva vreme, cand intelege altfel lucrurile, ce ar trebui sa faca ca sa devina preot.Auzise niste discutii pe tema popilor care sunt plini de bani si i s-a nazarit tam-nesam ca el se face preot.L-am descusut sa vad ce anume l-a atras din toata discutia la preotie si raspunsul a fost naucitor:”ei au multa vacanta in timpul saptamanii, au masini frumoase si bani multi !”Cand sunt discutii de genul eu inchei acolo discutia pe moment, urmand s-o redeschid alta data, cand are rabdarea necesara sa ii pot explica cum stau lucrurile.
Si i-am explicat, m-a intrebat unde e Dumnezeu si ce este Dumnezeu.Si i-am spus extrem de simplu si extrem de adevarat ca Dumnezeu este iubire si iertare si intelegere si alinare.Dumnezeu nu e cel ce pedepseste, nu e cel ce asupreste, EL este iubirea si adevarul si calea cea dreapta.Si i-am mai spus ca exista o carte numita Biblie in care se scriu povesti despre iubirea lui Dumnezeu pentru oameni.I-am explicat ca Dumnezeu este cel care a iubit atat de tare oamenii ( inclusiv pe ateii astia ) incat si-a sacrificat propriul fiu pentru iertarea noastra.S-a uitat lung si nu prea a inteles.Si l-am intrebat daca el, acum, iubindu-ma pe mine asa de tare m-ar putea da in schimbul iertarii tuturor celor care omoara, fac rau altor oameni ,etc.
Raspunsul a venit firesc si previzibil: nu m-ar da pentru nimic in lume.Si atunci i-am spus ca asta e diferenta intre un om si Dumnezeu, putini sunt cei care se pot sacrifica in numele iubirii adevarate.
Nu stiu ce a inteles, dar intr-o zi la gradinita au vorbit despre faptul ca daca nu esti cuminte te vede Doamne Doamne si te pedepseste.Nu la ora de religie, nu cu educatoarea, ci ei, copiii intre ei. Si raspunsul lui atunci a fost catre toti ca Dumnezeu este bun si iarta si ne iubeste pe toti asa cum suntem, o adunatura de rai sau buni, de credinciosi sau atei, de bogati sau de saraci, de sanatosi sau de bolnavi.Si le-a mai spus atat de frumos ca Dumnezeu inseamna iubire.
Acasa ,seara cand mi-a povestit, am inteles ca un copil de nici 5 ani a putut face diferenta intre ce spun altii si ce i-am explicat eu.
Nu am inteles din niciun articol scris pe blogurile cu pricina de ce acelor copii cu mult mai mari decat Kiki al meu nu li s-a explicat ca Dumnezeu nu inseamna sa te calce masina daca nu asculti si alte aberatii pe care le-am citit acolo si pe FB,ci Dumnezeu inseamna iertare, acceptare si pace.
Desigur ca e dreptul fiecaruia sa creada sau nu in ceva, exact asa cum e dreptul fiecaruia sa-si aleaga orientarea sexuala si felul in care vrea sa traiasca.Dar acest drept de-a alege nu da dreptul de-a striga ulterior, in gura mare, ca uite bah, eu sunt ateu si toti trebuie sa fiti ca mine.E ca si cum o tipa gay m-ar opri la metrou si mi-ar spune ca sunt anapoda in viata asta fiindca sunt hetero si nu lesbi.In capul meu este fix acelasi lucru.
Asa cum noi, cei care credem nu sarim la gatul niciunui ateu atunci cand puleste si aduce langa puleala pe sfatul Dumnezeu, tot asa nici ei, ateii, nu au de ce sa ne convinga ca e gresit ca noi credem.
Sunt sigura ca intr-un anume moment al vietii lor, cu totii cei atei isi vor intoarce fata catre Dumnezeu, dar ma enervez la gandul ca Kiki va fi coleg cu niste bieti copii indoctrinati de parinti sa nu creada ca nu exista.Si citesc bullshituri de genul „daca vrea o sa creada el cand va fi mare”.
Citesc cum se caiesc ca si-au botezat ( crestinat ) copiii, as vrea sa le intreb insa de ce sarbatoresc Craciunul , Pastele si alte asemenea sarbatori sfinte pentru ca atunci totul e legat de cel pe care il hulesc si dau in el.La ce te mai lauzi ca ai avut un Craciun misto?Ah, poate unul comercial, ti-ai umflat matul, ai cumparat jumatate de magazin sa vada lumea ce misto esti tu, dar nu ai nicio treaba cu ce inseamna in fapt Craciunul sau Pastele pentru credinciosi.
S-a facut o paralela in multe scrieri intre ora de religie de la scoala si fuga fetitei aleia de 15 ani.Si am citit undeva ca la 15 ani e normal sa vrei copii si nu sa pleci la manastire.Mah si am stat si mi-am analizat trecutul si sa mor io daca la 15 ani eu simteam ceva in sensul asta!Daaaa, simteam hormoniada umblandu-mi intr-un mare fel prin vine, sinteam ca mi-as fi tras-o de nu m-as fi vazut daca nu era colonelul de mama, dar sa visez la 15 ani ca vreau copii…asta nici prin cele mai naspa cosmare nu mi s-a intamplat!.Ba si am intrebat si niste fete d-astea mai destupate la cap daca ele la adolescenta lor , in clasa a 9-a visau sa aiba copii.S-au cacat de ras si m-au intrebat daca ma droghez la Paris.Nu,nici macar nu mai beau, dar mi se pare aberant sa scrii ca fata aia e cretina si proasta si however au scris despre ea pentru ca nu vrea copii la 15 ani si poate niciodata, pentru ca nu e visul ei de adolescenta neinteleasa de o tirana de mama ca aia pe care o are, sa se marite si sa aiba un copil( slava Domnului altele nici la 40 de ani nu sunt inca adunate cu toti boii lor acasa si inca nu li s-a trezit instinctul matern, asta inseamna ca-s cretine?!).
Nu am inteles niciodata de ce daca mie imi plac barbatii trebuie tuturor sa le placa.Daca eu nu am avut in adolescenta decat niste vise d-astea limitate sa am repede un copil si un sot, de ce trebuie toate muierile sa visam asta in adolescenta? Ma inec de ras cand imi amintesc ca eu la 14 ani ( eram asa mai handi! ) visam ca intr-o zi o sa mi-o trag cu George Michael.Nu stiam atunci, biata de mine, ca ar fi trebuit sa fiu Amir ca sa ma iubeasca prietenul Giorgios, asa cum il iubeam eu pe el .Sau poate ca intre doua prize de coca m-ar fi rezolvat si pe mine la scurt vorbind.Mai tarziu, ce-i drept visam la alte cele dar in niciun caz la copii.
Revenind la fetita aia care este asociata cu ora de religie ( ma rog, cica de acolo i se trage fuga de acasa, eu continui sa sustin ca ma-sa aia care o (s)m(s)uieste de nshpe miliarde de ori pe zi: la urcare, la coborare , la emanarea de gaze a autobuzului, la intrarea, la iesirea si la mijlocul intrarii in liceu,etc. a disperat-o si copila i-a dat asa la scurt o (s) m(s)uiala ca sa inteleaga ca poate fi si altfel decat blajina care se spovedeste).Cu adolescentii nu trebuie sa te pui niciodata ca-ti fac o bucata de nu-ti mai revii cu nervii ever.
Din alt punct de vedere insa privind problema, poate ca fetita asta chiar simte si are chemare catre monahism.Si daca este asa, atunci este fix alegerea ei, asa simte, asa face!Nu e vorba aici de olimpiade si de invatat ( asta se poate face si in manastire, foarte multe / i dintre monahi au facultati si studii postuniversitare ), este vorba de un mod de viata pe care ea probabil ca si-l doreste.
Cu asta trebuie sa te nasti, trebuie sa ai chemare pentru asa ceva.Nu e ca si cum la 15 ani imi spunea mie cineva ca e super ok sa ma calugaresc si clubberita si dementa din adolescenta mea m-ar fi lasat sa fac asta…No shit ! Eu la 15 ani abia imi gauream urechile cu jde de cercei, fumam de rupeam si eram in plina hormoniada visand cum o sa-l intalnesc eu pe Georgica Poponica Michael in carne si coca si o sa ne iubim frenetic de platonic .
Deci… m-ar fi vazut pe mine cineva la manastire????
Nu ai chemare pentru asa ceva nu se poate.Ba da, se poate si atunci cand esti foarte sarac si nu ai ce pune pe masa, sa mergi de mic copil acolo si sa dai ascultare maicilor sau calugarilor din manastire, sa muncesti pana nu mai stii ce e noapte si ce e zi, sa nu ai pareri, ganduri si trairi proprii, sa nu ai niciun cuvant de spus ca esti halit.
E vorba de alegerea fiecaruia, nu de spalare de creier…Am cunoscut oameni calugariti din varii tragedii pe care le-au trait, am cunoscut calugari care au simtit ca trebuie sa faca pasul asta dupa o viata laica traita intr-un mare desfrau, am cunoscut si laici care fusesera candva calugari si au renuntat la tot ce a insemnat manastirea si si-au luat lumea in cap.
Nu putem sa judecam si nu putem sa aruncam cu rahat chiar asa in oricine si orice doar pentru ca am impresia ca ce cred eu este valabil pentru toti.Iaca nu !
Revenind la religis in scoli…am inteles ca sunt anumiti popi d-astia, profi de religie, care vorbesc aiureli cu cei mici.Ma scuzati mamelor care sunteti impotriva religiei, dar eu as fi impotriva melteanului care preda religia si care sta in fata copiilor vorbind cacaturi gen te calca masina ,etc. daca nu esti cuminte.Eu ti l-as lua pe ala la intrebari si l-as face de cacao, sa-mi spuna mie unde scrie cacatul asta ca Dumnezeu este razbunator si face rau si rpoduce suferinta.Deci, in my opinion nu religia este vinovata de asa ceva, ci boul/vita care o preda.Pentru ca eu daca as citi asa ceva intr-o carte le-as spune copiilor ca acea carte e un bullshit si Dumnezeu este cu totul altceva.Si m-as caca pe ea de carte si le-as povesti si le-as arata frumosul din credinta,iubirea din Dumnezeu si din faptele lui.
Si le-as face tot felul de lectii faine prin care sa le arat ce ofera frumos credinta ortodoxa.Iar faptul ca se picteaza icoane pe sticla in care Maica Domnului isi plange fiul, nu am vazut pana acum niciun copil traumatizat din asta, sincer vorbind, iar la catolici baietii care canta in biserica nu pare niciunul damblagit din faptul ca toate icoanele/statuile infatiseaza o Maica sfanta ce-si plange durerea.
M-am intins cu scrisul cat o zi de post, sunt pareri personale si trebuie luate ca atare, am simtit nevoia sa scriu ca o eliberare a furiei ce o simt de cateva zile bune cititind si minunandu-ma de cat venin pot emana unii oameni.Si de cata aiureala e nevoie sa crezi ca hulind vei convinge ca esti mult mai ok ca altii, ca ai un grad superior de intelepciune si de desteptaciune.
Dar unde e toleranta, unde e pacea, unde e linistea si multumirea de sine?Ca-n tot ce scriu sunt numai critici si iar critici si iar critici la adresa tuturor…
Fărâme de suflet şi de viaţă 