Knock-kncok

Recunosc ca valul noii schimbari din viata mea m-a purtat ametitor prin multe locuri si am stat iar departe de blog ceva vreme.Nici nu mi-am dat seama ca au trecut 2 luni de la ultima mea postare.E un carusel ametitor aceasta trecere a timpului.

Initial am zis sa aman informatiile despre USA ca sa las sa se sedimenteze lucrurile, stiu si asa functionez eu, atunci cand timpul se mai aseaza peste anumite evenimente le vad cu alti ochi.Am vrut sa scriu despre State cu ochi si minte odihnita, nu vesnic pe drumuri, intre avioane, obosita si traind la cald toate lucrurile.In plus, am vrut sa pun poze pentru fiecare chestie misto ce merita vizitata in drumurile voastre prin locurile pe unde am umblat si eu.

Dar imediat dupa State, intoarsa acasa, m-am ocupat in timpul meu liber,exclusiv de Kiki, de sotul meu si de casa.M-am vazut cat am putut si cu oamenii mei dragi ( inca am restante sa ma vad cu alti oameni pe care nu am reusit sa ii vad ) si in primul rand m-am odihnit.

In weekenduri am umblat pe ici , pe colo, apoi a venit peste noi vacanta de anul acesta, vacanta petrecuta in Thassos, la Potos, loc despre care iar imi doresc sa scriu.

Acum sunt in Belgia, la Bruxelles, iar plecata cu jobul, stau si aici o perioada, nu atat de lunga ca in State, dar suficienta incat sa imi fie iar tare dor de puiul meu mic.

Am sa incerc sa scriu cat sunt aici, desi nu am iar poze si asta este un impediment, dar macar am sa fac drafturile postarilor si cand ma intorc acasa am sa pun doar pozele si le dau drumul sa zboare ideilor mele.

Astazi este ziua Independentei la Bruxelles, mi-as dori sa merg sa vad parada din fata palatului Regal, insa ma tem.Aglomeratiile europene imi dau fiori ultimamente, mai cu seama cu cat ISIS nu se potoleste deloc si cere si mai multa varsare de sange.

Voi cred ca sunteti bine, este destul de multa liniste prin blogosfera, semn ca oamenii sunt plecati prin vacanta, abia astept toamna sa recitesc mult si cu drag ceea ce scrieti.

Pana atunci am sa incep cu sfarsitul, o sa va pove in primul post cum am petrecut ieri ziua mea, cum a fost prima data cand am fost singura de ziua mea, departe de casa, de ai mei toti cei dragi.

Daca ma simt altfel acum inainte de a schimba prefixul? Daca ma gandesc ca ma apropii cu pasi repezi de o alta etapa a vietii mele, daca ma simt la fel sau nu, daca am fost ieri trista sau nu  ? Scriu si revin…

 

Welcome to America ( 2)

Dupa obtinerea vizei, a inceput planificarea in amanunt a cazarilor si a avioanelor.Avand in vedere ca trebuie sa calatoresc mult, mi-am dorit sa ma uit si eu inainte de a da ok-ul pentru rezervari.Caci exista o agentie de turism care face rezervari in numele companiei si trebuie sa ne dam ok-ul pentru ceea ce considera ei optim.

M-a interesat in privinta avioanelor sa nu zbor cu low cost, sa nu am escale uriase intre zboruri si am preferat iar din Romania sa zbor in US cu Lufthansa.Nu stiu voi ce parere aveti, insa eu am zburat si in Franta si in Belgia de fiecare data cu ei si niciodata nu m-au dezamagit.

Plecarea de pe Otopeni a fost intr-o zi de luni, la pranz, zborul a durat 2 ore in cap pana la Munchen,nu mai povestec aici ca era sa pierd avionul deoarece la securitate si verificare pasapoarte am stat la o coada imensa, iar atitudinea alora de la Lufthansa Romania este de mare cacao,m-am si crizat putin la o tantica care tipa la mine ca trebuie sa vin la aeroport cu 4 ore inainte.Pe bune, mah? Bine ca nu mi-a cerut sa dorm acolo in aeroport.En-fin, atitudinea aleia nu m-a afectat cu nimic, sunt obisnuita sa se tipe si sa tip, conteaza ca am prins avionul si am ajuns super ok la Munchen.

In avion, pana in Germania am povestit cu o duduie  care locuia la Washington si am si facut impreuna trecerea catre terminalul de unde urma sa ne imbarcam catre USA ( se aterizeaza in terminalul 1 si se pleaca spre State din terminalul 2, ceea ce inseamna ca urmezi sagetile foarte explicite catre poarta de imbarcare si iei si un tren pret de cateva minute pana la terminalul 2 ).Aeroportul din Munchen nu este unul mare, dar eu m-am grabit si am preferat sa astept la imbarcare ca sa nu mai repet figura din tara.

Escala mea a fost de  2 ore, timp in care am baut o cafea si m-am dat pe net gratuit ( exista wi-fi liber la Munchen ).

In timp ce asteptam sa ne imbarcam, un tip la vreo 65 ani impreuna cu sotia au intrat in vorba cu mine, m-au intrebat unde merg si ce am sa fac in State.Super draguti ambii ( american style ), mi-au povestit ca ei sunt violonisti, locuiesc in San Francisco si zboara continuu in Europa.

A fost prima oara cand m-am urcat intr-un avion atat de mare, am zburat cu o aeronava Airbus A340 -600, zbor operat tot de Lufthansa ( nemtii sunt nemti si pace buna ! ).

Am crezut ca va fi crunt zborul de 12 ore, mi s-a parut extraordinar de mult sa stau blocata intr-un scaun atatea ore, in aer , citisem pe net ca ajungi distrus de oboseala,  insa lucrurile decurg cam asa, astfel incat nici nu stii cand trec orele alea multe de tot care ti se par interminabile la urcarea in avion.

Dupa decolare, incep stewardesele sa-si faca aparitia cu diverse bauturi si snacksuri, eu am primit niste covrigei si un suc de portocale pentru inceput.

Apoi ne deschidem televizoarele si ne punem castile si incepem sa vizionam ce filme, muzica sau emisiuni tv dorim.Daca nu ai chef de vizionat, iti pui capul pe perna si te invelesti cu paturica primita, tragi oblonul ca eu am stat la geam, ridici picioarele sa nu ti se umfle si bagi un somn de zile mari ana cand vine iar mancarea.De data asta farfurie calda cu o mancare super buna.

Apoi mai bagi niste pagini dintr-o carte ca doar in avion si metrou mai am eu timp sa citesc, asculti niste muzica la casti, mai dormi, iar bei ceva, iar servesti un snacks si pana te dezmeticesti bine a trecut jumatate din drum.

Apoi te culci inca o bucata de vreme ca esti rupt de somn, deh, ceasul biologic iti spune ca e noapte in Romania si treci la somn fata draga ! Cand ti-e somnul mai dulce vine iar haleala calda si la fel de buna, putina insa, dar satioasa.

Dupa ce mananci, te uiti putin pe geam si te trezesti la San Francisco.

In timpul zborului, pe la jumatate asa, iti da stewardesa un formular pe care trebuie sa-l completezi cu nume, prenume, adresa unde stai in US si daca faci business in interes propriu, adica daca vinzi diverse in State.

Formularul completat il pastrezi alaturi de pasaport si il predai la Custom cand ti se face un alt interviu, similar cu cel de la Ambasada.

Cobori din avion, aeroportul din San Francisco e unul urias, mergi la Custom si stai cuminte la rand.Eu am citit peste tot si mi-a spus toata lumea ca am sa stau peste 2 ore la coada.Am stat fix 15 minute, m-a intrebat unde ma duc si cat stau, cu ce scop, mi-a luat amprentele, mi-a facut o fotografie si Welcome to America !

Ulterior am asteptat sa-mi vina bagajul, mi l-am ridicat si am iesit din aeroport.

( va urma )

Welcome to America !

Daca am disparut  de pe blog asta se datoreaza faptului ca de la 1 aprilie mi-am schimbat iar jobul.Nu a fost nimic premeditat, nu am vrut sa imi caut un alt loc de munca, pur si simplu mi s-a oferit aceasta oportunitate undeva in noiembrie, nu am crezut ca se va concretiza dat fiind faptul ca a durat recrutarea mai bine de 4 luni.

Dar la sfarsitul lui martie am semnat oferta si am inceput noul job.Acesta a venit la pachet cu un training in State, training care dureaza 6 saptamani. Mult timp si departe tare de casa, dar este o oportunitate ce ti se ofera probabil o data in viata.

Pentru a putea ajunge in State trebuie sa obtii o viza valabila de intrare in tara.Eu am aplicat pentru o viza B1 ( business ) , dar am obtinut o viza B1 / B2 ( business si  turism ) valabila pe 10 ani, cu intrari multiple.

Exista un site unde se gasesc toate explicatiile necesare obtinerii unei vize pentru USA.Actele pe care le-am pregatit eu au fost:

  •  o fotografie in formatul solicitat
  • completarea online a formularului DS 160
  • un pasaport valabil
  • invitatia la training emisa de organizatorul cursului
  • chitanta cu dovada platii sumei de 160 $ – taxa de viza
  • aplicatia online DS160- formular cu cod de bare
  • programarea la interviul cu un angajat al Ambasadei US la Bucuresti

Intreaga nebunie cu actele a durat 3 zile, programarea la interviu am facut-o telefonic, la Ambasada am ajuns intr-o joi dimineata, bolnava de o gripa crunta incat abia ma tineam pe picioare.Am luat un taxi pana acolo ( mi-a luat undeva la 30 lei pentru dus ), adresa Ambasadei fiind aceasta : Bulevardul Dr. Liviu Librescu 4-6
Sector 1, Bucuresti 015118 Romania , Telefon: (+40) 21 200-3300  Fax: (+40) 21 200-3442

Inainte de a intra in interiorul Ambasadei stai la coada pentru a se scana codul de bare de pe aplicatia online  DS160.Intrand in Ambasada esti controlat exact ca la aeroport, se trece printr-o poarta metalica cu scanner, telefonul se inchide si se preda pe baza unui cupon cu care il ridici cand parasesti locatia.

Intri efectiv in Ambasada, iei un numar de ordine si astepti sa fi chemat la ghiseu.Ti se iau intai un set de amprente, se scaneaza pasaportul, totul extrem de civuilizat si bine organizat.Ulterior, pe baza aceluiasi numar de ordine esti chemat la alt ghiseu pentru interviul cu unul din consilieri.Vorbesc atat romana, cat si emgleza, eu am dat interviul in engleza, intrebandu-ma scopul si durata vizitei mele in US.

A durat mai putin de 3 minute interviul, mi s-a urat calatorie placuta si mi s-a precizat faptul ca imi voi primi pasaportul prin curier ( TNT ), contra unei sume de 24 lei achitata la curier direct ( in cazul meu compania a suportat absolut toate cheltuielile).

Totul decurge in cel mai civilizat mod posibil, oamenii sunt super ok, profi si treaba merge ca unsa.A durat in jur de o jumatate de ora intregul proces de obtinere al vizei la Ambasada.

A doua zi am fost sunata si mi-am primit pasaportul cu o viza de State valabila pe 10 ani.

Aventura abia urma sa inceapa !

( va urma )

Sunt răvăşită !

Initial pregastisem o alta postare, dar cele intamplate acum doua zile la Bruxelles m-au ravasit complet.

Paris, Ankara si acum Bruxelles, toate cele trei atentate intr-un timp atat de scurt.

Si sunt atat de ravasita pentru ca eu m-am nascut si am trait o perioada intr-o tara araba din Africa de Nord, printre si cu musulmani ( deh! toata lumea acolo crede in Allah ), pentru ca acum 2 ani cand am fost de doua ori in Bruxelles am mancat, am ras si am stat zilnic la taclale cu unul din sefii de proiect care era din tara unde m-am nascut eu, pentru ca parintii mei, mai ales tatal meu care a trait un deceniu la ei, mi- a povestit lucruri frumoase despre musulmani,despre credinta lor in Allah, despre Coran si invataturile lui, pentru ca am fost in casele lor, am stat la mesele lor, pentru ca am primit la noi acasa si au stat la masa noastra musulmani.

Sunt ravasita cand imi amintesc ca la cea mai mare inundatie pe care au trait-o ai mei, cand si-au pierdut efectiv tot ce aveau cu ei intr-o tara straina ( de la acte pana la verighetele de la mana)  intr-un mal gros si puturos, singurii care i-au ajutat in miez de noapte au fost vecinii arabi din fata apartamentului lor, care au cautat cu ei o noapte intreaga verighetele si pasapoartele sa se poata identifica cumva in fata autoritatilor arabe.Tot acei oameni s-au mobilizat si i-au primit in casa lor , le-au oferit o saptamana intreaga un pat si o masa calda, pana li s-a repartizat de la ambasada Romaniei o alta casa.

Sunt efectiv socata pentru ca singurul om care a salvat- o pe mama de la moarte, m-a adus pe mine pe lume si i-a facut o operatie care in Romania s-a facut abia dupa 30 de ani, a fost un musulman.

Sunt contrariata pentru ca in Siria, intr-o vacanta, uitandu-ne cu jind la niste musulmani care stateau pe marginea drumului si mancau un fel de mancare pe care eu si ai mei o numim muslem, m-au chemat alaturi de ei si nu ne-au lasat pana nu ne-au pus la masa lor si ne-au impartit din mancarea lor.

Sunt contrariata ca ei isi iubesc enorm de mult pamantul in care s-au nascut si azi exista un exod in masa catre tarile europene, dar nu orice tara europeana.

Cand s-au transformat toti oamenii aia calzi si primitori, ospitalieri si care-si vedeau de treburile lor, in niste killeri nebuni, niste kamikaze care se arunca in aer omorand atatea si atatea vieti nevinovate?

Cine comanda toate aceste crime impotriva europenilor, de unde se trag sforile politice si de ce nu se opresc cumva aceste atentate si atatea morti ale unor oameni nevinocati complet ?

Cand va inceta media sa alimenteze teama si panica oamenilor prin stiri senzationale? Parearea mea, in legatura cu ultimul atentat din Bruxelles, este ca valvataia mass-mediei asupra  arestarii lui Salah Abdeslam , nu a facut decat rau si deloc bine oamenilor.Cand se vor opri canalele de stiri sa furnizeze imagini de la locul exploziilor, imagini cu oameni siroind de sange si mutilati, cand vor intelege cei din media ca frica nu ne ajuta la nimic, ca panica pe care o creeaza doar de dragul ratingului si a banilor, nu face decat mult rau?

Si pana unde va ajunge aceasta dezbinare intre europeni si musulmani, cat de tare ne vom uri intre noi, cat de mult vor fi marginalizati  musulmanii care sunt deja integrati de ani de zile printre europeni, oameni cinstiti, normali, care-si vad de traiul lor zilnic la fel ca oricare dintre noi_Cum vor fi privite acum familiile mixte, cat de tare vor fi marginalizati si huiduiti copiii de musulmano-europeni, cat de multe jigniri, acuze si puneri la zid vor suporta?

Miza acestui razboi este mare, pentru mine este deja un razboi, nu cred ca ceea ce am invatat in cartile de istorie despre razboaie  se mai poate repeta, in zilele noastre cu atata tehnologie avansata este de ajuns sa desfaci un capac de la un borcan, mai iese un virus, un microb si mai mor zeci de oameni, mai detoneaza cateva bombe si se mai curata si alte sute si zeci, aruncam in aer un oras si mai micim numarul populatiei globale, mai un metrou, mai un aeroport si uite asa facem loc pe planeta.

Vom ajunge europenii sa ne punem toti valuri in cap, sa ne punem spre rasarit cu fundu-n sus la ore fixe, ne vor fi toti baieteii circumcisi la nastere si botezati in numele lui Allah?

Trist si ingrijorator, nu ma gandesc la mine deloc, ci la copiii nostri, la timpurile pe care ei le vor trai.

Avem libertate de miscare in Europa, dar suntem panicati sa mai mergem si in vacanta, caci nu stii daca intrat in aeroport mai iesi viu, daca urcat in avion mai aterizezi zdravan, daca stand la o inghetata in centrul unei metropole, zen si admirand peisajul, nu te faci arsice in urma vreunui cretin care hotaraste sa se arunce in aer la un metru de tine.

Traim vremuri tulburi, trebuie sa ne bucuram ca in Romania nu avem inca incidente de acest fel si trebuie sa traim fiecare clipa la maxim.Azi esti… maine, poate te intalnesti cu un Abdeslam si ti-a facut felul !

Curajul unei alegeri

In weekend m-am reintalnit intamplator, dupa foarte multi ani, cu o fosta colega de facultate.Am sporovait despre una, despre alta, am intrebat-o despre fosti colegi si colege, am ras si ne-am hlizit.

La un moment dat, enumerandu-mi ce si cum s-au realizat sau nu fostii colegi, am ajuns la cea mai frumoasa fata din an, fosta miss boboc a seriei noastre. Nu stiu de ce oamenii au asteptari ca toti cei frumosi sa aiba neaparat si o viata stralucita sau un viitor fara griji, insa eu m-am convins ca frumusetea nu ajuta la nimic daca nu ai si un gram de noroc in viata.

Mi-a povestit ca M., frumoasa seriei, este  singura, total nesociabila actualmente si dependenta de nu stiu ce pilule antidepresive.

Povestea ei pe scurt a fost una obisnuita, cu angajari si cariera fulminanta, cu gasirea sufletului pereche si cu credit pe 30 de ani la un apartament de 3 camere.Cand credeau ca toate mergeau ca unse, a ramas insarcinata cu primul copil si la 23 saptamani a aflat ca cea mica are sindromul Down ( trisomia 21). Nu a avut puterea sa se inhame la asa ceva si a avortat medical.

A doua oara a ramas insarcinata si a aflat ca are gemeni, bucurie mare, totul ok pana la 24 saptamani cand la analize genetice amanuntite i s-a spus ca unul dintre baieti are sindromul Down si daca se hotaraste sa avorteze va trebui s-o faca cu ambii copii caci nu se poate salva unul si renunta la celalalt.

A renuntat la ambii copii, sotul a renuntat la ea ca „e defecta si nu aduce copii normali pe lume „, a ramas singura, cu un credit pe 30 de ani la o casa goala si cu numai ea stie ce o fi in sufletul ei.

Tipa care imi povestea imi spunea judecand-o pe M. ca asa este in viata, daca „omori copilasi nevinovati, platesti scump!”.

M-am despartit de ea cu un gust amar, m-am obisnuit sa nu mai judec oamenii fara sa ma pun in locul lor si sa ma intreb eu ce as fi facut in situatia repectiva?Si m-am cufundat in ganduri…

Poate ati citit aici pe blog cat de mult mi-am mai dorit eu inca un copil, la cati medici am fost, cate tratamente am facut, cat am plans si am sperat,cat l-am disperat si pe D.,  cat de dispusa eram sa fac orice numai sa mai am inca un copilas.Asta este o durere de-a mea profunda ( fiecare le avem pe ale noastre! ), despre care nu prea obisnuiesc sa povestesc si cu durerea asta nemangaiata, in suflet,am sa mor.

Ei bine, in situatia mea,cea in care imi doresc cu disperare inca un copil, am avut asa un moment in care mi-am imaginat ca raman printr-un miracol insarcinata si as afla la 6 luni aproape ca puiul ce urmeaza sa-l aduc pe lume ar avea trisomia 21.L-as pastra, as putea sa ma inham la a creste un copil cu probleme intr-o tara ca Romania, as fi capabila sa il sacrific pe Kiki si toata atentia, veniturile si grija mea sa se indrepte catre copilul cu sindrom Down? As putea apoi sa-l impovarez pe Ayan, ca dupa ce disparem noi toata viata lui sa aiba grija de un frate /sora cu probleme, de un adult neintegrat intr-o societate bolnava ca a noastra care nu se ingrijeste cu nimic de indivizii cu probleme sau cu diverse handicapuri?

M-am rusinat de mine, de slabiciunea mea,de gandul meu plin de pacat, insa am gandit clar si fara ipocrizie, ca in conditiile enumerate mai sus eu nu as fi putut aduce pe lume un asemenea copilas.Stiu ca este un pacat urias sa iei o viata nevinovata, dar mai stiu ca este la fel de mare pacatul meu, ca mama, sa aduc intr-o lume total nepregatita sa il primeasca, un astfel de copil cu nevoi speciale care va avea de suferit enorm intreaga lui viata.

Eu stiu ca acei copii cu sindromul Down sunt copii plini de iubire, copii foarte dragalasi, copii care au talente, care fac multe lucruri frumoase, care pot face scoala, pot aduce multe bucurii parintilor lor, pot face cu adevarat mandrii si fericiti pe cei din jurul lor,insa eu, nu as putea si nu ma pot minti pe mine, sa aduc pe lume, stiind dinainte , un copil suferind de acest sindrom.

Poate de aceea eu am o infinita stima pentru mamicile care au copilasi suferinzi de acest sindrom, ma plec in fata lor pentru puterea pe care o au sa razbata zilnic prin atatea probleme cotidiene, le-as imbratisa tare si strans pentru curajul de a aduce pe lume copii cu astfel de probleme.

Vreau sa va intreb,in cel mai onest mod posibil, desi stiu ca este un subiect delicat, daca voi ati aduce pe lume un asemenea copil, stiind dinainte ca sufera de un asa sindrom, stiind ca in Romania nu au un viitor normal la fel ca in alte societati occidentale, daca ati renunta la copil sau l-ati aduce pe lume indiferent de ceea ce ar urma in viitor sa se intample cu el?

 

 

Gânduri pentru mama

Sa scriu despre mama mi-ar lua ani in sir, am povesti cu ea incredibile, nu as sti sa o definesc sau s+o creionez in doar cateva cuvinte.

La fel nu as sti daca ar fi suficiente cuvintele, ca sa exprim relatia mea cu ea, sa pot sa povestesc cat de mult ne iubim si cum nu s-a putut niciodata rupe cordonul ombilical intre noi.

Cand eram copil, toti elevii si fosti elevii ei, ma invidiau ( si mi-o spunea in fata! ) pentru mama pe care o am.La vremea respectiva nu intelegeam sensul invidiei lor, la vremea respectiva nu intelegeam nici de ce o adorau toti copiii, chiar si adultii care ieri ii fusesera elevi.

Imi amintesc ca intr-o primavara, eu dichisita ca o floare am trecut pe langa o masina de gunoi si  unul de pe masina respectiva, striga cat putea dupa mine, iar eu eram albastruie la fata ca un gunoier urla ca disperatul strigandu-ma pe nume.El, bietul, voia doar sa-i spun mamei ca o iubeste inca si ca mereu cand vine cu masina de gunoi se gandeste la ea!

Faze de genul acesta au fost multe de tot in viata mea, inclusiv profesoara de sport a lui Kiki m-a intrebat nu de mult timp daca nu sunt fata mamei, ca i-a fost diriginta mama 4 ani si a iubit-o nespus.Inclusiv seful meu actual a fost elevul mamei mele 🙂 .

Mama a fost si este un melanj intre permisivitate   si strictete, intre rasete si hahaieli si seriozitate maxima in ceea ce priveau studiile mele.Daca ma capacea pentru vreo boacana, la 10 minute ma pupa pana ma albea si imi trecea tot necazul.

Nu stiu alti copii cum au fost, dar eu nu am simtit niciodata nevoia sa imbratisez / pup vreo alta femeie in afara de mama.Primeam atat de multa iubire incat nu simteam nevoia sa imi arate altcineva dragoste.

Cu mama am fost in toate taberele posibile si imposibile, cu mama am facut jde mii de excursii, am batut tara asta in lung si in lat, mama a fost partasa la primul meu sarut,a fost prima persoana care a stiut cand si cum prietenia dintre mine si X-ulescu s-a transformat in relatie de iubire, a stat langa mine oblojindu-mi ranile cand plangeam dupa diversi adolescenti cu mintea-n punga,a stiut absolut toate idilele avute si neavute, i-a cunoscut pe toti fostii mei iubiti, a incurajat multe din nebuniile mele, am stat la suete, cafele si tigari ani de zile povestindu-ne cate in luna si in stele.

Mama a facut sacrificii mari si si-a luat „palme” de la oameni inferiori ei, doar pentru a ma scoate pe mine basma curata din situatii aiuristice pe care eu le generam uneori in adolescenta mea rebela, mama a vorbit de multe ori ca sa-mi deschida mie usi cu poteci line in viata, mama a fost si este mereu langa mine.

In fiecare zi a vietii mele, cand ma trezesc, ma gandesc la ea.Dupa ce il las pe Kiki la scoala, o sun si tot drumul pana la serviciu vorbim.Cand mergeam cu metroul povesteam si 40 minute uneori, dimineata, ca sa am partener de drum :D.

Seara mai povestim inca o data diverse chestii.Daca sunt intrebari pe parcursul zilei, sunam iar.

Inca imi place sa mai mearga cu noi prin concedii, inca imi place sa ma duc doar cu ea in diverse locuri si in diverse vizite unde ne hlizim si povestim ore in sir.

Azi, locul meu l-a luat Kiki.El simte exact ceea ce simteam si eu, o iubeste enorm pe mama, vorbesc la fel de deschis cum a vorbit si cu mine, cu el este cu mult mai permisiva decat a fost cu mine, fata de el are anumite slabiciuni, pe care cu mine nu am observat sa le fi avut.Dar ea si-a dorit mereu un baiat si el este probabil intruchiparea dorintei ei, varsta si faptul ca ii este nepot si nu copil, o fac sa aiba aceste slabiciuni.

Ma bucur ca el este atat de atasat de ea, ma bucur ca prefera vacantele sa si le faca cu ea,sunt fericita ca a stiut sa si-l apropie si pe el.

Cu D. mama are o relatie soacra-ginere spectaculoasa, tot timpul in situatii tensionate ea i-a luat lui partea, daca imi da mie o bucata de paine, nu este posibil sa nu ii dea si lui, tot timpul ii spune ca el e baiatul ei si niciodata nu s-a purtat urat cu el.

Azi, de ziua mamelor din lumea asta, un simplu La multi ani, mamico! ar fi banal.

Azi, de ziua mamei, iti sarut cu drag mainile muncite, ma plec cu adanca recunostinta in fata ta, mama mea draga si iubita, atat pentru ceea ce ai facut din mine, cat si pentru ceea ce zilnic faci pentru Kiki.Te tin strans in inima mea si iti mangai obrajii batuti de timp, iti sarut iar mainile si iar ma plec in fata ta.

LA MULTI ANI, MAMICO, AZI DE ZIUA TA !

 

flori

 

Muzica sufletului meu

Nu mai este un secret pentru nimeni ca eu iubesc patimas tot ce tine de Grecia, greci , mare, insule, cultura,oameni, dar mai ales muzica lor.Nu muzica aia care seamana cu manelele noastre, ci muzica de inima albastra, muzica care are niste versuri de iti dai drumu’la sange daca ai vreo deceptie in dragoste.Unul dintre astfel de cantece,  pe care eu le iubesc mult, mult, este cantat de Giannis Ploutarhos.

Si pe Giannis Ploutarhos il ascult de cand aveam 22 ani, adica de 17 ani.Mie mi se pare ca are o voce sensitiva cum rar gasesti la un barbat, o voce care mie imi patrunde in cele mai ascunse cotloane ale sufletului si il fac sa vibreze intr-un fel special in care numai muzica greceasca a reusit s-o faca, dintre atatea alte muzici pe care le-am ascultat si le ascult .

Melodia se numeste „Vom vorbi de dimineata” iar mai jos am pus o traducere in engleza pentru a va face o idee de ce ador cantecele lor.Exprima ceva, fiecare cantec este o poveste, daca inchizi ochii si asculti si intelegi cuvintele, poti vedea cu ochii mintii filmul melodiei.

O sambata frumoasa sa aveti !

 

We’ll Talk In The Morning

I’ll show you the lyrics,
that I’m purposefully hiding from you,
so they can fall like leaves,
I’m possibly going to leave
So your sad soul,
can see with a different eye,
since it sees a small scratch,
as a deep wound

I’ll bring you memories,
that are more valuable,
that you lock up in drawers,
and ignore their strength
And when the years will be gone also
and you still want me the same,
Your small wrinkles,
will seem like a pentagram to me

And if sometimes, unintentionally,
I drip poison onto you,
I couldn’t ever trade you,
for other treasures, my love
It’s past 3, go to sleep
We’ll talk in the morning
Remember, I dedicated,

an entire life to you
To be here with you,
that’s what I was born for,
so be quiet and go to sleep
We’ll talk in the morning

I’ll show you your limits,
and sides to my durability,
we won’t escape to areas of the desert,
because of a word,
And I’ll show you a place,
that I found for us,
and it only appears before me,
when you kiss me

I’ll bring you promises,
that not even dust has touched,
so this story with the cold sheets,
can be over
And if the mirror plays games with you,
look into my eyes,
I will always love,
these imperfections, the same

And if sometimes, unintentionally,
I drip poison onto you,
I couldn’t ever trade you,
for other treasures, my love

It’s past 3, go to sleep
We’ll talk in the morning
Remember, I dedicated,
an entire life to you
To be here with you,
that’s what I was born for,
so be quiet and go to sleep
We’ll talk in the morning

Asistenta de farmacie

Ieri, pe cand citeam articolul asta ( atentie, se rade in hohote, dati mute inainte de a-l citi ! ), brusc mi-am adus aminte de o intamplare de acum vreo trei saptamani cand fi-miu era inca in plina kkare de la molarii 1 care-i penetrau gingiile.

Boon, in tot acel tam – tam cu diarei, dureri gingivale, regimuri peste regimuri, pediatra mi-a recomandat la un moment dat sa-i dau niste Ercefuryl, vreo 3 zile. Dar nu m-am mai dus sa-mi dea si reteta, in plus niciodata nu mi-a trebuit reteta pentru Ercefuryl.

Una dintre clientele de la actualul job lucreaza la o farmacie din apropierea casei  mele, de unde eu ma aprovizionez in mod curent, farmacie unde au medicamente mai ieftine decat in alte lanturi farmaceutice si farmacistele sunt chiar ok.

In ziua cu pricina, intru in farmacie si la tejghea vad o figura noua, sictirita total, o tinerica pe al carei ecuson scria cu negru, bolduit : IRINA – asistent farmacie.

Si ii cer zanei de Irina sa imi dea niste Ercefuryl.Deoarece probabil era ziua cand planetele ei erau dezaliniate complet, Irina a dialogat cu mine de m-am crucit.Redau dialogul meu cu ea mai jos:

-Buna ziua, as vrea, va rog, un blister de Ercefuryl.

-Un ce? Si cine v-a zis sa luati Ercefuryl?

-O folie , domnisoara, o folie de Ercefuryl.Medicul mi l-a recomandat.

Instantaneu mi-a picat fisa ca asistenta Irina daca aude ca i-l dau unui copil imi va freca ridichea in nestire cu tot felul de intrebari, asa ca am zis pas si l-am bagat in schema pe domnul sot.Precizez ca era ora pranzului cand eu am intrat in farmacie.

-Imi trebuie pentru sotul meu, e deranjat la stomac de azi de dimineata.

-Serios stricat sau asa si asa?

Ridic din spranceana si ma intreb cam ce ar vrea ea sa auda.

-Nu stiu exact daca e foarte serios „stricat” , a sunat-o pe dna.doctor si i-a recomandat Ercefuryl.

Intre timp, in farmacie mai intrasera vreo 2-3 persoane asezandu-se la coada.

Irina continua in acelasi ton: – Dar dnei.doctor i-a spus cate scaune a avut domnul?

-Nu stiu domnisoara, nu stiu exact cate scaune a avut si nici ce a discutat el cu dna.doctor !

-Dar erau moi, molisoare sau apa-apa?

-Nu stiu nici asta, nu l-am intrebat exact consistenta scaunelor, mi-a spus doar ca nu se simte bine si are nevoie de pastilele respective.

-Dar mirosul?Acru, acrisor, mai putin acru sau acid?

-Nu cunosc ce culoare, miros , moliciune si aspect are caca sotului meu.Imi dati Ercefurylul ala sau nu?

-Dar doamna doctor nu a intrebat daca caca sotului trebuie dus la analize? Cate scaune ati spus ca a avut de azi dimineata? Nu vreti totusi sa-l sunati sa il intrebati daca era apa de tot si de cate ori a facut caca?

Frate, discutia era teribil de jenanta, daca ar fi stiut barbata-miu cat i s-au disputat la farmacie fecalele din dimineata cu pricina, ar fi lesinat de rusine.Mai cu seama ca erau si niste oameni pe langa noi, unii poate abia mancasera dreq si Irina o dadea continuu cu apa, apa si mirosul acrisor.

Mey si ii explic ca vreau doar Ercefurylul ala nenorocit, ca nu stiu daca rahatul era apita sau mai tarisor, verde sau negrisor,ii zic ca ala se caca pe el si e nevoie de pastile.

Irina imi raspunde la fel :

-Avem smecta, imodium, furazolidon, daca e caca apa,apa si acrisor avem motilium, puteti lua orice, dar ercefurylul este antibiotic si nu vi-l recomand.

-Bine, dar medicul asta i-a recomandat, credeti ca i-ar fi dat Ercefuryl daca nu era ok?

-Nu stiu, eu nu cunosc cum arata caca domnului si antibiotic nu dau !

Ba esti nebun? Ba esti nebun?

Femeia aia era blocata la pranz pe „caca apa, apa si acrisor „, asa incat mi-am bagat picioarele in el de Ercefuryl si inainte sa ma car din farmacie, i-am spus:

-Domnisoara Irina, acum merg acasa, caci locuiesc aici in apropiere, il pun pe sot sa se cace, asta daca mai are ceva in colon sau a eliminat de azi dimineata si toata flora sa intestinala, ma uit la kkt daca e apa, apita sau apisoara, trag adanc aer in plamani sa simt daca e acru, acrut sau acrisor, imi iau o lupa sa vad daca e galben, galbui sau galbior, ii fac si o poza cu telefonul pentru siguranta si revin dupa Ercefuryl !

-Daca are probleme cu flora intestinala luati si niste probiotice cand va intoarceti, asta ca sa stiti cati bani sa luati de acasa!

Sincer? M-a lasat paf !

Oamenii aia de la coada radeau de numa’ , Irina,asistenta de farmacie, nu intelegea de ce se hlizeau aia, iar eu m-am crucit.Atata analiza a kktului nu am facut de cand sunt ! Si nu la farmacie cu o asistenta de farmacie.

Daca eram la spital cu enteroviroza sau rotavirus, puteau medicii sa ma intrebe orice, dar in farmacie sa faci atata analiza a unui kkt…

Si da, Ercefuryl am cumparat mai pe seara cand a intrat in tura doamna pe care o cunosc si careia i-am povestit ca are o colega experta in…kkt de barbat !

Creaţa

I se spune Creaţa şi are 23 ani.Este homeless de când se ştie.

O găseşti veşnic în piaţa de lângă blocul maică-mii,dacă nu prizează din punga argintie aurolacul atât de scârbos, stă cu o sticlă de alcool ieftin într-o mână  şi în cealaltă cu o ţigară din care trage cu nesaţ.

Este ponosită, dar nu foarte murdară, nu pute ca alţi homelessi, hainele sunt mereu altele şi pe măsura ei cumva.Nu e lălâie,dacă ar fi spălată pe cap şi aranjată, părul ar fi unul superb, de aia i se şi spune „Creata”.

Cu o faţă îmbătrânită mult prea devreme, se uită la cel care îi este partener de viaţă de mulţi ani.S-au cunoscut tot pe stradă şi au rămas împreună.Un puşti ca şi ea, tot cu aurolac în mână,ţigări şi alcool, dar o idee mai spălat şi mereu tuns.

Dorm în faţa pieţii, într-un părculeţ,  pe bănci sau pe cartoane.Lumea le dă de mâncare, îi îmbracă şi cineva dintr-un bloc le dă voie, pe furiş, la spălătorie să îşi mai facă baie.Pe el îl pun pieţarii la cărat şi mai obţine un ban, ea mai stă de vorbă cu duduile din piaţă şi ele îi mai dau câte ceva de pomană.

Creaţa si concubinul ei au 8 ( opt) copii, anul şi copilul.Toţi cei opt copii sunt sarcini duse la termen, sarcini în care Creaţa a mâncat şi a băut aurolac cu kilogramele, alcool cu litrii şi a fumat ca un turc fie chiştoace , fie pachete pe care i le mai oferă de mila unul şi altul.Şi totuşi toate sarcinile ei au fost duse la termen fără probleme.

În fiecare iarnă ( toţi copiii sunt născuţi în luni de iarnă ), Creaţa aduce pe lume un suflet nevinovat, îi dă naştere într-o ghenă de gunoi, o ajută să nască concubinul şi apoi vecinii sau cei care o cunosc sună la poliţie, la salvare şi astfel copiii ajung în grija statului.

Sâmbătă, Creaţa l-a născut pe al optulea.E o fetiţă care i-a fost luată şi dusă la spital.

Nu simte nimic pentru copii, nu-i vrea, nu are de ce să se gândească la ei, nu i-a fost niciodată greu să se despartă de vreunul dintre ei.

Lumea o compătimeşte, autorităţile nu se implică cu nimic, nu le pasă de nimic.Vin, iau copiii , îi duc la spital şi de acolo Dumnezeu ştie ce se intamplă cu ei.Pe Creaţa o lasă mai departe să se reproducă linistită.Are 23 de ani şi de la 15 ani anul şi copilul.Până la 40, daca o ţine în ritmul ăsta, la un calcul simplu Creaţa va mai aduce pe lume încă 17 copii, adică va avea 25 de copii. Nimeni şi nimic, în ţara asta nu o împiedică să facă câţi copii poate.Nimeni nu ia o masură pentru astfel de cazuri.

În paralel, există femei care sunt căsătorite, au joburi ok, au case, au ce le oferi unor copii şi se chinuie de ani şi ani de zile să dea naştere unui singur suflet al lor care să le lumineze viaţa.

Fac tratamente, se îmbracă bine iarna să nu răcească, umblă pe la jdemii de medici din ţară sau din străinătate, fac credite ca să plăteasca FIV-uri, trec prin tratamente dure care le dau organismele peste cap  şi până la urmă ajung tot să înfieze.

Dacă unul dintre copiii pe care îl vor adopta aceste familii este unul dintre copiii născuţi de Creaţa?Ce viitor au acei copii nascuţi din cocktailuri de aurolac, alcool şi tutun? De ce li se permite unor femei ca şi Creaţa să aibă copii? Cum s-ar putea opri aceste naşteri ?