35 de Sfinti Ilii…

Cand eram adolescenta mi se pareau ca cei de 35-40 ani sunt deja batrani, mi se parea ca odata cu aceasta varsta se va schimba viata mea cu totul, ma gandeam ca voi fi total diferita de persoana care eram atunci.
Ieri am implinit 35 de ani.Nu-mi vine nici mie a crede, maica-mii cel mai putin ii vine sa creada ca are un „copil” atat de mare,pana si D. s-a mirat ieri cat de repede trece timpul.
Batrana nu sunt si nici nu ma simt a fi, veselia si nebuneala caracteristica nu mi-a pierit , ba din contra, a sporit :-), viata mea insa s-a schimbat.M-am schimbat mult si eu.Foarte mult.Ma gandeam zilele trecute unde a disparut omul acela de acum cativa ani.Desigur, sunt aceeasi persoana ordonata, responsabila, serioasa in multe privinte, dar sunt mult mai toleranta, accept cu mult mai multe lucruri, am invatat sa inteleg ca pe oameni daca vrei sa stai in preajam lor ii iei asa cum sunt sau nu-i iei deloc daca nu-i vrei, am inteles ca nimeni nu-si schimba ideile, principiile , conceptiile, nici macar atunci cand iubeste patimas, am invatat sa cer si sa astept cat mai putine de la oameni, caci sunt extrem de surprinzatori in cele mai neinsemnate situatii de viata,am invatat sa nu mai cer ceea ce asteptam odinioara cand eram cadru didactic de la copii,am invatat sa rad cu tot sufletul si cu toata fiinta mea la cuvinte spuse alandala, la fapte care pot enerva tare dar reactionand cu glumite salvam scanadaluri si proaste dispozitii, am invatat ca cel mai important este sa ai familia langa tine si ea reprezinta de fapt totul in viata asta, am invatat ca ceea ce nu pot face astazi se poate face si maine sau poimaine sau in oricare alta zi, am inteles ca Pusi este sensul si fericirea mea de-a trai, am invatat sa ascult orice mica chestiuta care odinioara mi se parea o banalitate, dar acum reprezinta o mare importanta doar pentru ca mi-o spune Pusicel, am devenit mult mai matura, am invatat sa iert dar nu inca sa si uit ceea ce am iertat,am invatat sa tac atunci cand odinioara ma flambam si ma agitam, am invatat sa raspund cu zambetul pe buze si cu vorbe bune celor care imi adreseaza rautati, am invatat sa nu ma mai intereseze nimic altceva decat familia, am invatat sa trec peste momente critice intelegand ca Dumnezeu nu ne lasa niciodata la greu si intotdeauna dupa vijelie, vine soarele si pe strada noastra, am inteles ca singura fericire si realizre absoluta in viata unui om nu o reprezinta nici portofelul burdusit, nici casele semete cu camere multe si goale, nici masinile stralucitoare care odata parcate noaptea in garaje nu pot mangaia suflete nemanagaiate, nici hainele de firma, nici plimbarile in locuri exotice nu-ti aduc satisfactiile si implinirea pe care ti-o aduce un copil reusit, sanatos perfect si destept.
La 35 de ani am o minune de baietel, un sot bun ca painea calda pe vatra, parinti care ma iubesc si ma sustin si multi, multi oameni de aproape sau de departe, care s-au gandit la mine si mi-au urat cuvinte minunate, din suflet spuse sau asternute pe taste, urari ce mi-au facut ziua de ieri mai frumoasa ca orice alt cadou primit.
Si a fost primul an in ultimii cinci cand nu a plouat, tunat si fulgerat.Iliuta pesemne s-a indurat de noi :-).
Am petrecut bland, incepand de joi, intai cu ai mei dragi, apoi cu ai mei colegi.Nu am avut tort, dar am avut caldura si iubire si flori multe de tot.
Va pup direct pe suflet dragii mei si va multumesc pentru tot!

33

33 de ierni in care asteptam infrigurata ani de-a randul sa vina vara cu alaiul ei de minunatii: mare, soare, caldura si vacanta sau concediu, dar mai ales cu mult asteptata mea zi de nastere
33 de primaveri in care vantul caldut s-a jucat prin pletele-mi castanii facandu-ma sa ma bucur anual de un nou inceput, de o noua renastere si ultimamente de o nastere…cea a Gugulufului
33 de veri in care pielea mi s-a facut aramie an de an si soarele mi-a fost martor anual la strangerea in buchetul vietii a inca unui an
33 de toamne in care , pe rand, am fost la cresa, la gradinita, scolarita, liceana, studenta, dascalita si mai apoi fericita sotie
33……
Ce-mi doresc la 33?
– sa fiu sanatoasa tun
– sa am multa putere sa-l cresc pe Guguluf mare de tot
– sa mai am inca un copil la fel de reusit ca si mica mea maimutica
– sa ma iubesc toata viata cu D., la fel de mult cum o facem acum
– sa fim mereu uniti si fericiti
– sa ne traiasca parintii ca sa se bucure mereu odata cu noi la asemenea ocazii fericite
Atat si nimic mai mult!

Astazi e ziua mea !

Astazi imi sarbatoresc onomastica, sunt datoare, macar virtual , sa dau un tort si o sampanie tuturor celor care stau zilnic aproape de mine si au o vorba buna zilnic ca sa ma aline, imbarbateze, de bucurie si fericire.Asa ca dragele si dragii mei va invit la o bucata de tort si un paharel.

Si-mi fac singura si-un cadou, sa-mi cante la urechi frumuselul meu de Bisbal 😀

Primul party adevarat

A trecut si ziua copilului, am facut si un party de zile mari, am rasfatat puiucul de nu se poate, suntem acum datori cu ceva poze de la marea „destrabalare”.Nu am invitat foarte multa lume, pentru ca nu avem loc de desfasurare a destrabalarii bebelusilor, dar am invitat persoane foarte dragi noua, apropiate si cu care ne face placere sa stam la povesti.Ok, nu exista insa nicio poveste atunci cand se aduna la un loc 4 puradei de varste diferite, parintii umbland dupa copii si mai putin avand timp de conversatii.Sambata casuta noastra arata cam asa inainte de sosirea invitatilor.

I-am chemat pe la ora 17 deoarece a trebuit sa ne mulam toti dupa programul dom’soarelor si a dom’sorului sarbatorit, a trebuit sa asteptam sa se trezeasca toti cu bateriile incarcate si sa vina la noi.Nu am pregatit nu stiu ce sofisticarii de mancaruri si nici nu am vrut ceva complicat, am servit niste aperitive pe care le-am comandat de la o carciumioara nou-deschisa in zona mea, am luat „uleiuri” pentru tatici si mamici si sucuri multe, alune, snacks-uri, tot felul de „rontaitori” .Pentru pitici: biscuiti, grisine, fructe, fructe confiate.Bineinteles ca nu putea lipsi tortul, marele si gustosul tort.

Prima care a venit a fost Ralu, o prietena draga care are un pusti de 14 ani, a venit sa-l giugiuleasca pe Guguluf ca-l place enorm.Dom’sorul drag, imbracat la 4 ace a reactionat extrem de amabil 😀

Apoi a aparut mama Evei

au venit si nasii cu cea mica

si cei din urma au aparut Laura, sotul ei si Eliza

Dupa o scurta acomodare, piticutii s-au incins la joaca, au inceput incaierarile, au inceput plansetele caci Muscariciul de Ayan a capsat-o pe Bianca cu dintii, pe Eva a speriat-o numai din priviri, cu Eliza insa nu a reusit sa faca mari figuri ca este ceva mai mare si se poate apara altfel.A impins-o insa si pe ea, a jughinit-o de numa’, apoi s-au jucat frumos.

Dupa atata joaca,alergat dupa pitici si caldura mare mon cher, am adus in sfarsit tortul si sampania, i-am cantat copilului ” La Multi Ani! ” si i-am urat toate cele, l-am pupat si l-am tras de urechi. 😀

Petrecerea s-a terminat in jur de ora 21:30, s-a dat stingerea, caci bebelusii erau extenuati, ne-am simtit excelent si abia astept anul viitor sa repetam destrabalarea bebelusilor 😀
P.S: am consemnat totul pe scurt caci sunt in focuri saptamana asta, vineri am ultimul examen si am terminat masterul.Oleeeeeee, vineri suflam usurati ca s-a mai incheiat un capitol din viata noastra, ultimul de altfel in ceea ce priveste invatatul!

La Multi Ani, la 1 an !!!

Acum un an, la aceeasi ora 5: 30 a.m, intr-un salon al unei maternitati bucurestene, stateam pe un pat de spital intinsa si nu dormeam.Nu dormeam de emotii…Erau stranse in sufletul meu atatea emotii, de toate felurile, incat ma mir cum au incaput intr-o biata inima atatea trairi?!Aveam sa duc la bun sfarsit cea mai mare reusita a mea de pana atunci, urma sa-mi vad omuletul pentru care am rabdat si am facut atatea sacrificii timp de 9 luni, aveam sa devin pentru totdeauna ( chiar si dincolo de viata ), MAMA, mama lui Ayan Darius Matei.
Azi, la aceeasi ora, pe un scaun in fata unui pc, la noi acasa, nu pot dormi.Nu pot dormi de emotii.Ma si mir cat de tare mi-a luat-o inima la galop, cat de emotionata sunt si chiar nu m-am asteptat la asa ceva! Peste 3 ore puiutul meu, cel mai scump din lume, va implini un an.Cand a implinit o luna si doua si trei am fost fericita intr-un anume fel, azi insa am o altfel de stare, nu prea stiu exact sa explic in cuvinte ceea ce simt acum, este un fel de eliberare de tot ceea ce a insemnat perioada de sugar, de bebe si un fel de incordare pentru ceea ce va urma si ce ne va astepta.Ma intreba ieri cineva daca as schimba ceva in cazul in care as putea sa dau timpul inapoi.Nu, categoric nu!Nu as schimba nimic pentru ca nu as avea ce.Ayan a fost un bebelus cuminte, a mancat si a dormit fara probleme ( cred ca a fost singurul meu an din viata, dupa multi ani de cand eram la mama acasa, cand am dormit zilnic, porceste, pana la ora 10 dimineata 😀 ), nu a fost bolnav pana acum la aproape 1 an, a fost dulce si bun.Nu as schimba nimic pentru ca am trait cu emotie fiecare pas si fiecare clipa a acestui an, am trait la cote maxime, zilnic, tot anul.Am trait cele mai mandre clipe din viata, am trait zilnic admiratia lumii catre puiul meu de om, am auzit zilnic laude si am vazut zilnic, realmente , lume oprindu-se la el si giugiulindu-l, spunandu-i cuvinte dulci si frumoase.Deja , manuta mea de om m-a facut fericita si mandra de el.Mandra ca are lipici la oameni, fericita ca este admirat si ca Dumnezeu l-a inzestrat cu frumuste fizica si dulceata, lucruri care in viata deschid multe usi in mod mai facil.
Vreau doar ca timpul sa mai stea putin cu noi, prea fuge in galop, vreau sa ma bucur mult mai mult de clipele alaturi de Puchitel, vreau sa-l simt cat de mult posibil si sa-l pup si sa-l mangai si sa fiu alaturi de el atunci cand are nevoie de mine.
Te iubesc Puchita mea frumoasa, te iubesc ochii mei de stele ( asa- i spun in fiecare seara, caci are ochii ca si stelele: mari, stralucitori si extrem de verzi ) , te iubesc minunea mea de om, te iubesc Picu ( cum ii spune D.), te iubesc Gugulufix, Surubix, Puchitel, Bimbi si in orice alt fel ti-as spune, important este ca TE IUBESC !!! Sunt sigura ca si D. te adora, el nu stie sa ti-o spuna atat de des in cuvinte, dar ti-o arata zilnic prin fapte si gesturi.

La Multi Ani raza noastra de soare, iubirea noastra, sa ne traiesti cu multa sanatate si bucurie pe fata-ti de portelan, sa ne faci zilnic mandri ca si acum si vreau sa stii ca orice s-ar intampla in viata asta, te vom iubi neconditionat si de-a pururea.

Un an dintr-o viata de om

Mai sunt cateva zile si al meu copil va implini un an.Ma uit inapoi cu nostalgie mareata si ma tot intreb cand Dzeu.a trecut timpul atat de repede.Pe de alta parte, facand un bilant si o analiza a timpului scurs, de la momentul nasterii lui Guguluf, mi se pare ca am trait un veac alaturi de el.
A fost un an…cel mai frumos an din intreaga mea viata.Dar si cel mai greu…365 zile de zbucium , ingrijorare, nebunie ajunsa la paroxism de frica, momente de panica cumplita, oboseala pana la epuizare, nervi multi.Pe de alta parte, au fost cele mai feerice zile din viata mea de pana acum: prima privire, primul gangurit, primul zambet, prima strangere de mana, primul cuvant, primul dinte, ridicatul in fund, prima oara in picioare, prima silaba, primul ras din tot sufletul, primii pasi, primul pupic, prima imbratisare.
Sufletul mi-e acaparat total de el, nu mai este loc pentru nimeni si nimic, m-a umplut de toata iubirea posibila de care este in stare o fiinta umana, ma doare fiecare lacramioara a lui, ma doare fiecare durere a lui, ma face sa rad fiecare fericire traita de el, ma umple de bucurie fiecare zambet larg ce il arboreaza pe fetisoara-i ca de portelan.
A fost un an in care am renuntat la mine complet, am renuntat la visele mele, am renuntat la viata mea de dinainte, am renuntat la a mai fi eu cea de dinainte de-a-l avea pe el.Am renuntat la tot si m-am dedicat total lui.Am invatat ca se poate trai si fara parul intins cu placa sau peria zilnic, fara unghiile mele cele lungi si rosii, fara machiajul meu zilnic si perfec,t fara de care nu ieseam din casa, fara haine asoratate, fara geanta si pantofi cu toc, fara silueta de dinainte de nastere si fara ca totul sa para ca-s scoasa din cutie cand ies pe strada.Am invatat ca se poate trai si doar cu 1 pereche de jeansi, ca poti umbla linistita in trening pe strada fara sa-ti pese ca lumea te face cocalareasa, ca poti umbla cu parul strans intr-un cleste la spate , pe fuga, eventual cand cobori in lift, ca poti linistita trai fara sa te machiezi un an intreg decat la botez si la 1-2 evenimente speciale, la care daca ai noroc sa-l poti lasa cuiva copilul te poti duce, daca nu te scuzi si asta este.Adidasii au devenit cei mai de incredere prieteni ai mei, pe care-i trag in picioare fara a desface sireturile, eventual pe hol cand plec afara, am supravietuit cu 3-4 tricouri pe care inainte nu le-as fi purtat decat la sala de gimnastica.
Am invatat sa fiu mai toleranta, sa zambesc atunci cand inainte faceam o criza de nervi, am invatat ca ordinea si aranjamentul lucrurilor la locul lor sunt pentru femei singure si fete batrane carora nu le calca nimeni pragul si totul sta ca la farmacie, am invatat sa traiesc zilnic cu teancul de rufe necalcate din care zilnic calc dar parca nu se mai termina, am invatat ca darele de noroi de pe rotile carutului pot sta si 2 zile nesterse ca nu ma amendeaza nimeni si nici nu moare careva, am invatat ca e mult mai important sa petrec cateva ore cu iubitul meu, decat sa merg la mall-uri unde sa stau la cafele si palavre cu prietenele mele, am invatat ca el este prioritatea mea numarul 1 si in loc sa-mi iau mie un tricou fistichiu , ii cumpar lui nu stiu ce jucarie sau jeansi, am invatat ca nu mai sunt eu cea care mananca iaurtul cel mai scump si cel mai bun, ci el este cel care-l va manca, am invatat sa planific concediul in functie de nevoile lui si nu de placerile mele, am invatat sa ma plimb zilnic in parcuri, sa merg pe jos privindu-mi masina care sta parcata de luni de zile pe trotuar, am invatat ca la telefon am timpul limitat cand vorbesc fiindca ori tipa ca nu-l bag in seama, ori se joaca si e fericit si urla incat nu mai inteleg nimic.Am invatat sa fiu maestra in ale gatitului, maestra in manuirea unui sugar, am invatat sa-l cunosc dupa cum respira daca e bine sau nu, am invatat sa fiu extrem de vigilenta si prevazatoare la toate viitoarele lui actiuni, am invatat sa” inchid ochii ” atunci cand mi-a spart vaza cea mai faina pe care o aveam, cand mi-a demontat rama foto digitala, cand mi-a spart diverse obiecte pe gresie.
Nu am putut inca invata ca atunci cand cade sa nu ma mai golesc de sange si sa simt ca lesin, ca atunci cand e bolnav sa plang in hohote de sperietura ca pateste ceva, sa nu-l mai pup de miliarde de ori pe zi, sa pot sta mai mult de 1 ora undeva departe de el fara sa mor de dorul lui, sa nu mai fiu asa de „mamoasa” gandidu-ma ca trebuie sa se descurce si singur, sa nu mai stau seara cand adoarme sa ma uit ca proasta-n targ la el minute in sir, pupandu-i fiecare particica a fetisoarei, sa nu mai cred ca orice progres normal al lui echivaleaza pentru mine ca si cum ar fi escaladat Everestul, sa nu ma mai culc si trezesc numai cu gandul la el.
A fost greu…extrem de greu…ingrozitor de greu in unele momente.Au fost clipe de furie oarba in care imi venea sa innebunesc ca nu stiam de ce plange si ca nu-l puteam ajuta nicicum, au fost momente extrem de tensionate cand datorita oboselii clacam nervos si fie plangeam in hohote, fie ma razbunam pe D., fie aruncam cu diverse prin diverse parti ale casei.
A fost cea mai mare provocare din viata mea de pana acum, a fost cel mai greu job , au fost zilnic o groaza de taskuri si dead-lineuri pe care le-am avut de rezolvat la foc continuu, au fost momente de tensiune maxima.Toate acestea insa le-am depasit cu brio, am trecut de cea mai grea perioada a vietii mele, am reusit sa ajut un bot de om sa ajunga la stadiul de copil, am reusit ca bucatica de carne, care mai ieri dormea si sugea la biberon toata ziulica fara sa poata deschide macar ochisorii, sa devina azi un zvapaiat de piper care nu sta o clipa locului, se taraste toata casa, vorbeste, ma ia in brate, ma pupa, sta lipit de mine, se joaca de nu se poate, socializeaza si rade din toata inimioara lui, mananca si bea singur.
Da, am reusit, a trecut tot greul ala infernal, a trecut toata perioada asta critica in care mi se parea ca se sfarama, a trecut neputinta, a trecut frica ca i se poate intampla ceva in somn si il pot pierde, a trecut tot.Suntem mai linistiti, suntem la inceput de carare dintr-un alt drum lung si anevoios dar parca nu atat de infiorator cum a fost cel de pana acum.A fost greu, mi s-a parut greu poate si pentru faptul ca nu m-a ajutat decar D., ca nu am stiut decat noi prin ce momente grele am trecut, a fost si mai greu caci nu m-am putut relaxa deloc si pe langa el am avut de intretinut si o casa intreaga si o familie, cu tot ce presupune asta.
Dar a trecut…s-a dus , a fost totul ca un fum, ne-am ridicat si mergem inainte! Suntem iesiti victoriosi complet din prima mare batalie cu viata!
Ne asteapta de acum incolo clipe extrem de frumoase de trait, ne asteapta bucurii si fericiri nemarginite, ne asteapta provocari si mai mari si griji si mai multe, dar…suntem o inima puternica ce bate la unison, care va face fata tuturor obstacolelor ce vor interveni in calea vietii si ne vom bucura maxim de fiecare clipa impreuna.
Te iubesc mult, o iubire care este de fapt o adoratie, te ador e mai corect, ma mir cum am putut sa te fac atat de tarziu si am trait o parte atat de lunga din viata-mi fara zambetu-ti cu gropita in obrajorul ta drept, catifelat si moale, fara glasu-ti dulce si vocea cristalina, fara fetisoara-ti ghidusa si frumoasa ca a nimanui.
Te ador si -ti promit ca fiecare clipa a vietii mele voi face totul ca sa te ajut si sa iti fac drumul mai lin si mai drept, plin de soare si zambete mereu.
Sa ne traiesti bulgarasul nostru de lumina si fericire, sa cresti mare si sanatos si sa fii mereu cu zambetul pe buze continuu ca si acum!

10 luni

Azi este 22 martie, nimic neobisnuit.Ei bine, la noi este sarbatoare, Ayan implineste azi 10 luni.Aseara m-am intalnit in scara cu dentista mea, care trebuie sa nasca zilele astea si m-a luat o nostalgie de numa’.Urcand in casa am cautat pozele lui Guguluf din primele lui zile si mai apoi din prima lui luna.Doamne sfinte, ce farama de om era si cat de repede a trecut timpul asta.Mi-e atat de dor de el, cand era un puiuc mic tare-tare, de nu mai pot!
Imi pare nespus de rau si mereu o sa regret ca nu am facut la spital multe poze cu el, eu eram operata si ametita dupa nastere, D. emotionat fleasca si a uitat de poze, ai mei si mai crizati de emotie si poze ioc! La urmatorul plodut imi chem un om de baza care sa-mi fotografieze bebele in toate felurile si ipostazele sa ma uit cand ma apuca nostalgiile.Clar!
Ma gandeam aseara ce emotii am trait acum 10 luni cand ma uitam la el cum doarme,. stateam efectiv langa patutul lui cu orele si ma uitam cum doarme ( asta cand eram inca in refacere dupa operatie, cand am inceput treburile si sa ma misc iar bine, s-a dus), aveam un sentiment de frica sa nu-l rup, amestecat cu iubire imensa.
– mi-a fost atat de drag de cand l-am vazut, de-mi venea sa-l mananc.Asta-i prima noastra intalneala 😀

– asa domea faramita mea de omusor cand stateam si-l priveam cu orele langa patut

– si asa ma privea el cu ochisorii lui cei mari si frumosi , dar nu ma vedea, doar ma zarea cumva 😀

– o poza la peleul gol cu maimutica mea, de atunci

Au fost luni de zile care au trecut de la acele clipe cu o viteza ametitoare, chiar si iarna asta care a fost lungaaa si urata tare s-a dus si ea, ieri in parc m-a apucat iar alta nostalgie caci am revazut banca unde stateam cu 8 luni in urma si-mi hraneam puiucul cat o nucuta de mic.Acum, pe aceeasi banca, Ayan bea singur din canuta, sta in picioare sprijinit de carucior si face primii lui pasi ajutat de noi.La anul pe aceeasi banca… probabil va alerga, se va juca cu alti copii si va vorbi.N-as da pentru nimic in lume copilul de acum cu cel care a fost mic, dar mi-e dor, mi-e tare dor de tot ce-a fost si cum a fost.
Acum am un baietel carliontat, frumos si destept, un baietel care de azi a implinit 10 luni si care arata asa:



Nu uitam sa-i uram la multi ani sanatosi si fericiti, sa-i fie drumul luminos si sa se inconjoare numai de oameni ce-l iubesc si pe care-i iubeste !!

8 luni

Astazi ( tot vineri era si in ziua in care am nascut ) am implinit 8 luni de cand suntem trup si suflete separate ca si entitate, dar aceleasi in simtiri si sentimente.Ador momentele de tandrete pe care mi le ofera ultimamente, ador privirea si surasul ghidus din timpul nazbatiilor, ador harmalaia si veselia pe care mi-a adus-o in viata, ador cel mai frumos miros si cea mai catifelata pielicica pe care o simt in momentul in care-l ating,ador felul in care scoate diverse sunete, ador rasul hohotit, ador manutele si piciorusele lui pufosele, ador tot ceea ce inseamna si il defineste pe Ayan.Te ador Puchita mea frumoasa de tot, te ador Gugulufixul meu tandru si cald, te ador…

Si cu fiecare  zi ce trece si mai mult !! Te ador…

Azi implinesc 6 luni !

Dupa jumatate de an de cand existi in viata noastra, dupa 6 luni in care ne-ai facut cei mai fericiti oameni de pe Pamant, 6 luni de cand iubim cu o intensitate total necunoscuta noua pana atunci, 6 luni de cand in fiecare dimineata cand ma trezesc primul meu gand este la tine, primul zambet pe care-l vad la trezire este al tau, primul sarut si prima imbratisare de buna dimineata tie ti-o dau.Azi cand esti un baietel frumos si destept, iti uram viata lunga si lina, plina de bucurii si sa ne traiesti intru multi ani fericiti !!