Experienţa cu laboratorul „Sf.Alexandru”

Când s-a captusit cu el? Habar nu am.Unde?Cu siguranta la scoala, ca la gradinita a avut o multime de minuni, dar nu si asta.

Fără niciun simptom, la exudatul nazal anual, pe care i-l fac obligatoriu, a ieşit pozitiv.Si atunci abia mi-am dat niste explicatii de ce il manca nasul foarte tare, uneori, scarpinandu-se, pana isi dadea sangele.

Cum sunt putin paranoia in privinta laboratoarelor, am zis ca vreau sa ii repet analiza si la alt laborator decat la cel de la Medlife ( desi niciodata nu mi-au gresit vreo analiza! )

Si am sunat la laboratorul celor de la Sf.Alexandru, mi s-a parut extrem de ieftin exudatul nazal ( doar 20 ron ) , am intrebat in mod expres, datorita pretului mic, daca intra si antibiograma in acest pret,  in cazul in care iese rezultatul pozitiv, duduia de la telefon mi-a spus ca desigur, doar sa cer sa fie analiza facuta si pentru stafilococul auriu, caci in general ei cauta sa descopere numai streptococul betahemolitic.

Cum paranoia nu ma lasa linistita, l-am saltat si pe D. si ne-am prezentat intr-o dimineata de sfarsit de septembrie la laboratorul cu pricina sa ne recoltam si noi, fiind convinsa ca stand cu Kiki atata nas in nas si gura in gura, am si eu si el.

Am achitat prin card cei 60 ron pentru toti trei, am intrebat iar, daca  cumva iese la vreunul rezultatul pozitiv, daca intra si antiobiograma in pretul platit, imi raspunde doamna care ne-a si recoltat ca desigur, stam cuminti la bagat bete in nas, plecam linistiti la serviciu si asteptam rezultatul.

Asta s-a intamplat intr-o joi de dimineata.Martea urmatoare, ma prezint cuminte la laborator, cu biletelul pe care l-am primit la recoltare, duduia care era la receptie ne gaseste mie si lui D. rezultatele, lui Ayan nimeni nu-i gasea fisa cu rezultatul.

Astept sa caute, intr-un final merge duduia in spate, vorbeste ceva si se intoarce spunandu-mi ca nu l-au scos inca din calculator, dar mi-l printeaza acum.Ii multumesc mult, ma gandesc ca se mai intampla sa le scape si lor chestii in atatia pacienti, dar, ca de obicei sunt o mare naiva.

Se intoarce duduia cu rezultatul, se face ca scrie cu pixul nu stiu ce pe foaia de hartie si-mi spune sec:”mai aveti de achitat inca 20 ron pentru antiobiograma caci rezultatul stafilococului este pozitiv”.

Daca este ceva ce imi displace maxim, atunci faza asta sa ma iei de proasta ma seaca cel mai tare.Si o intreb calma daca isi aminteste ca joi , cand mi-a luat banii de pe card eu am intrebat-o pe colega dumneaei personal daca intra si antibiograma.Se uita pretioasa la mine, neaga cu vehementa si da din cap ca nu am intrebat asa ceva.

In clipele alea eu mor, ma enervez ingrozitor pentru ca acel comportament il consider o bataie de joc la adresa mea, ca si cum eu sunt o tuta care nu stiu ce vorbesc.Pun mana pe telefon , il dau pe D. pe speaker si il intreb de fata cu ea daca am discutat la recoltare ca intra in pretul platit si antibiograma.Omul raspunde ca da, normal, doamna de la recoltare nu ne-a informat ca se plateste separat.

Ii cer duduii sa o cheme pe doamna de la recoltare sa discutam, desigur ca era super ocupata atunci si nu puteam sa purtam o discutie de un minut, duduia se enerveaza si ma repede: „Daca vreti antibiograma,platiti inca 20 ron, daca nu, luati rezultatul fara antibiograma”.

L-am luat fara antibiograma, o aveam de la cei de la Medlife, dar gestul lor mi s-a parut de toata jena.Adica nu spui de la bun inceput ca ar costa exudatul nazal 40 ron in cazul in care iese rezultatul pozitiv ( pentru ca pretul nu este tocmai unul mic), prinzi omul si ulterior ii bagi mana-n buzunar si ii mai scoti si diferenta pentru antibiograma ( era clar ca daca nu o aveam pe cea de la Medlife eram nevoita sa o platesc , caci un rezultat pozitiv fara antibiograma nu are nicio valoare ).Toate acestea i le-am spus calma si fara niciun nerv.Dumneaei insista ca ma aflu intr-o grava eroare, ca celelalte laboratoare sunt ‘” hotii care fac antibiograma si daca aveti nevoie si daca nu !”. Inca nu m-am lamurit la faza asta, mie nu mi-a dat niciodata nimeni vreo antibiograma fara sa am rezultatul pozitiv.

Consider ca lucrurile sunt gandite ok la Sf.Alexandru, in sensul ca neavand nici stafilococ si nici streptococ nu-ti iau banii decat pe analiza depistarii in sine ( 20 ron ),pe cand la alte laboratoare fie ca ai, fie ca nu ai pretul exudatului nazal este acelasi.

Dar lipsa de comunicare asa cum trebuie si faza asta cu neasumatul celor vorbite ma omoara.

Pe Kiki l-am scapat de stafilococ ( spre surprinderea mea, ma asteptam sa fie mai greu de scapat de el ) cu ofloxacina  (picaturi Floxal 10 zile de 3 ori / zi ),  la care era stafilococul sensibil.Am repetat tot la Medlife exudatul, macar stii de la bun inceput ce platesti si ce primesti, rezultatul fiind negativ.

Daca aveti nevoie vreodata sa ajungeti la laboratorul celor de la Sf.Alexandru, intrebati si cereti raspunsul in scris, nu de alta, dar una vorbim si alta ni se serveste.