2012 – in loc de bilant, un desfasurator

…atat cat a mai ramas din el, a fost un an dintre cei mai buni ai mei.Am observat ca in afara lui 2009 -impar, anul in care comoara mea a venit pe lume, anii cu sot imi sunt cei mai prielnici ani.
Dupa un 2011 in care totul a mers pe dos, toate lucrurile pareau ca nu au nicio finalitate, 2012 a adus schimbari majore si multe reusite in viata mea.
In 2012 am pasit cu suflet vesel, incarcat de optimism, am pasit razand si simtindu-ma extrem de bine.Si asa am fost tot anul, bucurandu-ma in fiecare luna de ceva anume:
– in ianuarie am avut si reci si calde, am fost insa extrem de fericita pentru iesirea la munte, am fost intr-o mini escapada la Moeciu, cu niste colegi de la fostul loc de munca, colegi pe care ii regret si acum, desi am ramas in relatii apropiate
– luna februarie a trecut linistit, cu filme frumoase, vise despre viitor exprimate in lepse primite de la oameni faini din blogosfera, cu zodiace si horoscoape pentru toddleri si nu numai, dar si cu o mega raceala de-a lui Kiki,cu o criza de bronsita super nasoala
– martie e luna care incepe sa ma redea vietii zbuciumate, imi place mult cand se desprimavareaza, cand merg la serbarea de ziua mamei unde Kiki mi-a spus versuri ce m-au facut sa plang in hohote, este luna in care in fiecare an imi amintesc cu nostalgie, la ceas de cei 40 de mucenici, cum a crescut in mine iubirea pentru D., cum am ales ca el sa fie ursitul meu, cum ne-am iubit si ce-a urmat de atunci incoace…
– aprilie a trecut lin si imbelsugat, linistit cu sarbatorile pascale si voie buna,
– luna mai imi este draga dintotdeauna, dar mai cu seama de cand il am pe Pusi, anul asta i-am facut 3 petreceri cu 3 torturi, toate egale cu varsta lui: una la gradi, una la Mc Donald’s si alta in familie,
-in iunie ne-am tolanit lenes intr-o vacanta de care ne este dor si acum, intr-un loc de poveste , la Gerakini in Halkidiki, unde in 10 zile am luat tot soarele iubitei mele Grecii, dar m-am innorat cand D.si-a pierdut verigheta, lucru ce prevestea nimic bun in casnicia noastra.
– luna iulie a adus 35 de petale in floarea vietii mele, am reusit sa ne termopanizam si balconul care nu era inchis corespunzator, ne-am pus si A/C si am reinceput sa scriu pe blog din dor de virtual.
Tot in iulie mi-am schimbat serviciul.Lipsa de timp de dinainte ma facea sa urasc faptul ca nu am timp de Pusi deloc, din iulie incoace, merg la ora 9 si plec la ora 17 ca un boier, din pacate tot Pipera rulz, dar macar e mult mai lejer.M-am plafonat si m-am reintors la munca mea de acum 7 ani,pe bani mult mai putini insa, dar nah… si timp si bani si cariera…nu prea se poate.Momentan ma coafeaza situatia asta inca!
– in august, iar concediu, liniste si relaxare, Govora ne-a primit si tot de atunci scriu la review -ul ala pe care nu ma mobilizez sa-l termin.
– septembrie este o alta luna lipita strans de sufletul meu, este luna cea mai frumoasa dupa mai, este luna in care 2012 s-a dovedit a fi cel mai incarcat de evenimente: noua gradinita a lui Kiki ( trecerea din sistemul privat la cel de stat ! ), apoi o palma rece si dureroasa tare, ce mi-a fost servita dupa un lesin la birou si un nu hotarat clinicii Medicover, aflarea vestii ca eu nu pot sa mai am niciodata un alt copil ( inca nu am invatat sa traiesc cu vestea asta si inca astept luna de luna sa vad 2 liniute pe un test de sarcina, inca sper intr-o minune si nu exista zi de la Dumnezeu in care eu sa nu ma rog sa mai faca cu mine doar o minune si gata, jur ca e ultima pe care o cer in acest sens! ).
Dupa atata tristete, a venit momentul in care Kiki a trecut la patul-masina, a parasit camera noastra, si-a luat zborul spre dormitorul lui cel reamenajat in sufrageria noastra, acum neexistenta.
De ziua mamei, cadoul maret a fost vanzarea casei bunicii mele, au incoltit si inmugurit odata cu ea visuri marete in legatura cu constructia unei case pe pamant.
– octombrie cel brumarel aduce in casa noastra pe langa bani multi si neintelegeri la fel de multe, gandurile si orgoliile mele o iau razna, gandul divortului imi incolteste in suflet si in minte, intr-un moment de furie oarba merg si depun actele de divort.Ma caiesc amarnic apoi cand incepe un tavalug intreg cu asistenta sociala, declaratii si alte balarii la care se ajunsese dintr-o nebunie de-a mea.D. sta si asista trist si tacut, dezamagit si total uimit la furia ce ma cuprinsese fara un motiv clar intemeiat.
Imi dau seama atunci insa, ca eu fara D. chiar nu as putea trai niciodata,ma rusinez de idioteniile mele, ma simt total naspa in fata unui om care nu mi-a spus un cuvant de repros pentru ceea ce am facut, nu cred ca as putea sa-i cer iertare in vreun fel vreodata ( si nu stiu daca eu as fi iertat asa ceva, in schimb el a facut-o fara nicio pretentie si fara sa ma pedepseasca nicium ! ) ,am inteles atunci ca nu sunt inca suficient de matura incat sa inteleg ca institutia casatoriei nu este un moft si ca nu o pot rupe atunci cand vreau eu sa-mi iau jucariile si sa plec la primele greutati si probleme ivite in casnicia mea.Realizez de atunci ca omu’ asta de langa mine chiar ma iubeste mult si este matur, echilibrat si mai ales martir ca-mi suporta toate hachitele si nebunelile mele, ca nu se compara cu niciunul dintre cei de care am auzit eu ca au divorat cunostintele mele si nu putine la numar.
Brumarul aduce cu el si hotararea mea de-a imi schimba modul de alimentatie, de viata si de trai, tai raul de la radacina, incep o noua cura de viata, o detoxifiere de tot si toate ce au fost nelalocul lor in viata mea,devin si mai putin sociabila ca si inainte, tai de pe lista alti cativa oameni cu care chiar nu mai gaseam nimic in comun, imi dau seama ca exista fiinte care chiar se bucura de raul altora, de tristetile si neajunsurile lor, realizez ca in momente dificile sunt oameni care iti spun chestii pe care le-au gandit mocnit si nu au avut o alta ocazie sa ti le tranteasca in fata.Urat si trist, eu am taiat in carne vie, am spus pas acestor gen de relatii si am restrans inca cu cativa cercul oamenilor cu care mai socializez ( inca… 🙂
– noiembrie cel tern si trist, aduce o luna zbuciumata, cu cadastre, alergaturi dupa arhitecti,nervi multi si bani dati in stanga si in dreapta, proiecte de case si visuri despre cum va fi, va arata, se va ridica si se va concretiza
– in luna a 12-a am pasit relaxat,mai usoara cu 17 kile intr-o mini vacanta la Moeciu ( la fel cum am inceput anul ), ne-au venit verighetele cele noi ( si nu degeaba am avut eu atunci starea aia de plans, pierderea unei verighete aduce necaz si cumpana in casnicie si uite ca la noi asa s-a si intamplat ! ),cu proiectul casei terminat, platit si achizitionat, cu-n cadastru aproape de final si iarasi alte visuri, cu certfiicatul de casatorie iar acasa, cu iubire si intelegere, cu pace si liniste la noi in casa, cu planuri pentru un succesor de 2012 cel putin la fel de maret ca si acesta, cu ganduri optimiste ca anul ce va urma ne va aduce lumina, liniste si bucurie, dar mai presus de toate sanatate multa, noua si celor dragi ai nostri, in primul rand lui Kiki, poate si o minune la care eu nu contenesc sa sper si in afara de greutatile construirii unei case nicio alta umbra sa nu se abata asupra noastra.In rest, ne pregatim cuminti de sfintele sarbatori, asteptam linistiti lumina nasterii Domnului, pregatim bucate si cozonaci pufosi, ne strangem laolalta toti cei dragi si inimosi.
Du-te acum 2012, pleaca linistit, pe mine m-ai facut fericita, ma simt bine si te-am trait din plin!

O bruma de speranta

Niciodata la sfarsitul unui an din viata-mi nu m-am simtit mai fericita, eliberata,descatusata de faptul ca ma lepad de anul ce tocmai trece.Astazi o fac cu o mare bucurie in suflet, imi vine sa-mi urlu fericirea de-a se fi incheiat acest mizer de 2011.
A fost un an de cosmar pentru mine, anul tristetii l-as putea pe scurt defini.A fost un an in care am plans cat n-am facut-o o viata, a fost un an in care am reusit sa-mi zdruncin echilibrul interior, sa-mi pierd increderea in sine, sa ma lepad la un moment dat de oamenii dragi care-mi stau alaturi ca si cum ei ar fi fost cei vinovati in principal pentru esecuri de-ale mele,am facut compromisuri,mi-am schimonosit sufletul de la oamenii urati in fata carora am fost nevoita sa stau „cuminte” ca sa fie bine, mi-am dorit sa nu fi cunoscut niciodata anumiti oameni cu care am intrat in contact, am pierdut si am fost „calcata in picioare” de oameni pe care i-am ajutat si candva le-am dat o paine rotunda si pufoasa din care se hranesc si azi atat ei cat si cei ai lor, m-au respins oameni de la care nu m-as fi asteptat niciodata s-o faca si am realizat ca sunt altii carora le spuneam cu drag vorbe frumoase in timp ce ei ma rasplateau ci veninul si seva lor murdara.
Dar a trecut, am trecut si eu pe langa toate acestea, m-am ridicat si am pasit semeata mai departe, am ignorat, am plans sa ma descarc, mi-am cerut iertare si am pasit pe un alt drum curatat de tot ce a adus in calea-mi mizeria asta de an.
Singurele realizari au fost ale lui Pusicel, a reusit sa scape definitv de carucioarele mult iubite, de pampersi si de cruntele crize de bronsita astmatiforma.A invatat sa alerge, sa vorbim ca doi adulti, sa ceara ce vrea cu adevarat, sa stea in colecivitate fara sa planga,sa socializeze cu alti copii, a renuntat complet la violenta de dinainte fata de altii de varsta lui, are prieteni si isi traieste fiecare zi a copilariei exact asa cum trebuie.A crescut si s-a lungit mult, s-a maturizat si arata exact ca un baietel de 4 ani.
Daca acum un an faceam bilanturi si planuri pentru anul ce va fi urmat, acum nu mai fac nimic din toate astea, las lucrurile sa vina de la sine daca vor veni.Pentru ca din tot ce mi-am propus anul trecut nu am realizat nimic cu exceptia unei vacante in Grecia ( dar nici aia asa cum trebuia ).Deci nu mai fac planuri in legatura cu nimic.Viata ne poarta pasii intr-un mod atat de straniu, incat, de multe ori ma ia pe sus si ma izbeste atat de puternic ca nici nu realizez ce mi s-a intamplat.
Nici mancare multa nu mai fac anul asta, nici musafiri nu mai avem, nici chef de petreceri fastuoase nu mai am, decat speranta, multa de tot, speranta de incheiere a unui an pacatos de urat si speranta in mai bine.
Sper din suflet ca 2012 sa fie un an calm, un an mai linistit,un an despre care sa aud ca a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar nu asa cum a fost 2011.Sper sa fie un stabil in primul rand, un an cu sanatate in care ai nostri dragi sa fie bine, un an in care Pusicel sa ne aduca alte si alte mii de satisfactii, sa creasca si sa se implineasca pe toate planurile.
In rest…petreceri frumoase sa aveti, mese imbelsugate, oameni dragi aproape si sa aveti si voi speranta…speranta de mai bine, speranta intr-un an nou complet diferit de ceea ce lasam cu mare bucurie, multi dintre noi, in urma.
La Multi Ani si ne scriem la anul cu vesti mai multe si mult mai bune!


glitter-graphics.com

Motive de fericire

Azi mai am un motiv in plus de fericire: Sfintele Sarbatori ni le vom petrece departe de infectul asta de oras, de Craciun mergem cu toata liota la munte,la Busteni, vreo 4 zile – abia astept sa vad cum reactioneaza Guguluf la prima lui zapada vazuta – si de Revelion mergem …la mare :-D.Petrecem revelionul la Constanta alaturi de nasica care ne-a invitat iar.Asa ca anul asta ne plimbam de numa’ de Sarbatori, scoatem parleala pentru anul trecut, cand am stat numai si numai in casa.