Sunt răvăşită !

Initial pregastisem o alta postare, dar cele intamplate acum doua zile la Bruxelles m-au ravasit complet.

Paris, Ankara si acum Bruxelles, toate cele trei atentate intr-un timp atat de scurt.

Si sunt atat de ravasita pentru ca eu m-am nascut si am trait o perioada intr-o tara araba din Africa de Nord, printre si cu musulmani ( deh! toata lumea acolo crede in Allah ), pentru ca acum 2 ani cand am fost de doua ori in Bruxelles am mancat, am ras si am stat zilnic la taclale cu unul din sefii de proiect care era din tara unde m-am nascut eu, pentru ca parintii mei, mai ales tatal meu care a trait un deceniu la ei, mi- a povestit lucruri frumoase despre musulmani,despre credinta lor in Allah, despre Coran si invataturile lui, pentru ca am fost in casele lor, am stat la mesele lor, pentru ca am primit la noi acasa si au stat la masa noastra musulmani.

Sunt ravasita cand imi amintesc ca la cea mai mare inundatie pe care au trait-o ai mei, cand si-au pierdut efectiv tot ce aveau cu ei intr-o tara straina ( de la acte pana la verighetele de la mana)  intr-un mal gros si puturos, singurii care i-au ajutat in miez de noapte au fost vecinii arabi din fata apartamentului lor, care au cautat cu ei o noapte intreaga verighetele si pasapoartele sa se poata identifica cumva in fata autoritatilor arabe.Tot acei oameni s-au mobilizat si i-au primit in casa lor , le-au oferit o saptamana intreaga un pat si o masa calda, pana li s-a repartizat de la ambasada Romaniei o alta casa.

Sunt efectiv socata pentru ca singurul om care a salvat- o pe mama de la moarte, m-a adus pe mine pe lume si i-a facut o operatie care in Romania s-a facut abia dupa 30 de ani, a fost un musulman.

Sunt contrariata pentru ca in Siria, intr-o vacanta, uitandu-ne cu jind la niste musulmani care stateau pe marginea drumului si mancau un fel de mancare pe care eu si ai mei o numim muslem, m-au chemat alaturi de ei si nu ne-au lasat pana nu ne-au pus la masa lor si ne-au impartit din mancarea lor.

Sunt contrariata ca ei isi iubesc enorm de mult pamantul in care s-au nascut si azi exista un exod in masa catre tarile europene, dar nu orice tara europeana.

Cand s-au transformat toti oamenii aia calzi si primitori, ospitalieri si care-si vedeau de treburile lor, in niste killeri nebuni, niste kamikaze care se arunca in aer omorand atatea si atatea vieti nevinovate?

Cine comanda toate aceste crime impotriva europenilor, de unde se trag sforile politice si de ce nu se opresc cumva aceste atentate si atatea morti ale unor oameni nevinocati complet ?

Cand va inceta media sa alimenteze teama si panica oamenilor prin stiri senzationale? Parearea mea, in legatura cu ultimul atentat din Bruxelles, este ca valvataia mass-mediei asupra  arestarii lui Salah Abdeslam , nu a facut decat rau si deloc bine oamenilor.Cand se vor opri canalele de stiri sa furnizeze imagini de la locul exploziilor, imagini cu oameni siroind de sange si mutilati, cand vor intelege cei din media ca frica nu ne ajuta la nimic, ca panica pe care o creeaza doar de dragul ratingului si a banilor, nu face decat mult rau?

Si pana unde va ajunge aceasta dezbinare intre europeni si musulmani, cat de tare ne vom uri intre noi, cat de mult vor fi marginalizati  musulmanii care sunt deja integrati de ani de zile printre europeni, oameni cinstiti, normali, care-si vad de traiul lor zilnic la fel ca oricare dintre noi_Cum vor fi privite acum familiile mixte, cat de tare vor fi marginalizati si huiduiti copiii de musulmano-europeni, cat de multe jigniri, acuze si puneri la zid vor suporta?

Miza acestui razboi este mare, pentru mine este deja un razboi, nu cred ca ceea ce am invatat in cartile de istorie despre razboaie  se mai poate repeta, in zilele noastre cu atata tehnologie avansata este de ajuns sa desfaci un capac de la un borcan, mai iese un virus, un microb si mai mor zeci de oameni, mai detoneaza cateva bombe si se mai curata si alte sute si zeci, aruncam in aer un oras si mai micim numarul populatiei globale, mai un metrou, mai un aeroport si uite asa facem loc pe planeta.

Vom ajunge europenii sa ne punem toti valuri in cap, sa ne punem spre rasarit cu fundu-n sus la ore fixe, ne vor fi toti baieteii circumcisi la nastere si botezati in numele lui Allah?

Trist si ingrijorator, nu ma gandesc la mine deloc, ci la copiii nostri, la timpurile pe care ei le vor trai.

Avem libertate de miscare in Europa, dar suntem panicati sa mai mergem si in vacanta, caci nu stii daca intrat in aeroport mai iesi viu, daca urcat in avion mai aterizezi zdravan, daca stand la o inghetata in centrul unei metropole, zen si admirand peisajul, nu te faci arsice in urma vreunui cretin care hotaraste sa se arunce in aer la un metru de tine.

Traim vremuri tulburi, trebuie sa ne bucuram ca in Romania nu avem inca incidente de acest fel si trebuie sa traim fiecare clipa la maxim.Azi esti… maine, poate te intalnesti cu un Abdeslam si ti-a facut felul !