Ne-a lovit criza…

…nu, nu criza economica , ci criza de personalitate.
Nu cu mult timp inainte de-a-l avea pe dom’sorul Guguluf, imi displaceau extrem copiii care se dadeau ” in spectacol” pe strada: plansete, urlete , aruncari pe jos si emitere de diverse onomatopee cat mai variate si mai colorate.Ma gandeam ca sunt super rasfatati si ca parintii nu le spun nimic , nepasarea acestora fiind oglindita in comportamentul copiilor lor.
De ceva vreme incoace, de vreo luna cred, pe Guguluf l-au apucat isteriile.Da’ cand zic isterii nu exagerez cu nimic! La prima iesire de genul imi venea sa innebunesc de nervi, de rusine, de privirile tampe ale celorlalti care se uitau ca vitele la poarta noua.Atunci l-am pedepsit ( ce-o fi inteles el din asta! ), am si urlat la el si s-a cumintit.La targul Babyexpo a avut o alta crizuta, cu tarat pe jos, urelete si zbierete, mers in patru labe etc.Acolo mi-a crapat obrazul de rusine mai tare mai cu seama cu cat eram singura cu el, caram pungi cu diverse cumparaturi si o masina in care l-am luat la plimbare atunci.Adica mi-era aproape imposibil sa-l mai tin si-n brate pe el.Astfel incat s-a culcat pe jos, a facut ca toate fiarele pamantului, a dat din picioare si a batut cu pumnii.Mi-am infrant pornirile de a-i da o bucata sa-l readuc la normal, m-am facut ca nu vad si nu aud comentariile alora din jur si totul s-a terminat cu bine.
Mai nou, in parc, Guguluf face zilnic crizute din varii motive: ca ii ia nu stiu cine jucaria, ca nu-l lasa sa ia jucaria respectiva acasa, ca vrea sa se dea in buburuza de nshpe mii de ori, ca ii trebuie sa-l tin in brate si sa imping si carutul, ca nu vrea sa plecam acasa, ca nu-l las sa manance creta ( lucru reusit cu succes ieri! ) ca de ce ii spun sa stea in picioare si sa nu se mai tarasca pe jos, in parc, ca dupa ce sterg de 30 de ori jucariie pe care le arunca el in tomberon, a 31-a oara ma plictisesc sa mai bag mana in gunoaiele din parcul Moghioros si il iau de langa gunoi, ca nu-l las sa muste copiii, ca ii fac observatie in magazine cand da cu palmele tare in vitrinele frigorifice, ca il fac atent prin magazine sau prin piata sa nu mai dea ragete infioratoare la care babele din piata sunt pe punctul de-a face instant un AVC, ca il tin departe de tot ce inseamna obiecte din sticla pe care are o placere nebuna sa le faca tandari pe gresie, etc.
Daca in casa aceste crize le-am gestionat cu o ignoranta totala si in 3 secunde parca nu se intamplase nimic ever, pe strada nu pot proceda la fel din motive de lume bagacioasa in sufletul meu.Dar m-am calmat! Sunt super zen, ma uit detasata la el cum urla si cum bate din picioare ca dl.Goe, ma amuz ca pe D. il seaca tare fazele astea pe strada la care lumea se uita ca la urs, nu-i dau atentie de cele mai multe ori desi urla din toti ficatii.
Nu inteleg cum si cand de am devenit eu veriga slaba, nu inteleg cum am acceptat tacit ca Ayan sa faca istericale pe unde-l apuca fara sa-mi mai consum nervii si fara sa-i dau prea multa atentie.Lumea se uita la mine cat de relaxata sunt cand il apuca nebuneala, sigur unii gandesc despre mine asa cum si eu pana sa-l am gandeam despre cei pe care-i vedeam facand asa pe drum, dar mie nici ca-mi pasa.E o perioada aiurea, probabil o sa-l lase crizele astea mai deveme sau mai tarziu.Probleme este ca daca il ignor total rezultatul este pe masura, daca il iau cu lugu-lugu se agita si mai tare si criza loveste si mai rau.
Intrebarea mea intrebatoare este daca si la cresa va proceda la fel, daca merge acolo si-l apuca niste nebuneli d-astea cu aruncat pe jos, cu zbierete si urlete?Daca musca copiii si-mi gasesc nasu’ cu vreo mamica?Daca in aruncarile lui se loveste cu capul de ceva?Daca si daca…Nu dorm noaptea gandindu-ma la asta, desi aceste crize le are numai cu mine si cu D.Culmea! Cu ai mei sta bland ca un miel, cu strainii nu zice nici pas! si pleaca cu ei oriunde il duc , cu mine insa face ca toate visele rele.Stiu ca-l rasfat si ca nu ma pot opri sa nu-l pup si alint , stiu ca am slabiciuni cu el si fata de el, stiu insa si ca n-are minte nici cat o gasca in capsorul ala si degeaba il cert.Rezultatul unor mici observatii?Plansete din suflet si aruncat pe jos, lasat pe burt asi batut cu pumnii in podele, asezat pe spate si batut cu picioarele in aceleasi podele ( ce-or fi ele de vina?! )
Huh, greu de tot, nu contenesc sa ma mir cat de calma sunt ( eu care chiar nu sdunt o fire calma! ), cat de mult m-a schimbat copchilul cel des crizat in ultima vreme si ma intreb si cuget: crizele astea vin si pleaca si ele sau vin si raman la noi for a long, long time? ( ca sa stiu de unde sa apuc situatia ) 😀
( dl.Goe in actiuni )

Bunic full time sau cum sa intri in depresie

In ultimul an mi s-a tot spus ca m-am schimbat enorm de cand il am pe Ayan, ca sunt mult mai morocanoasa, ca sunt mereu obosita, ca nu mai am chef sa rad asa cum o faceam inainte.Cel mai des aceste lucruri mi le spunea mama care incerca sa ma convinga ca au crescut si altii copii si-n conditii mult mai grele decat cele actuale ( fara pampers, sterilizatoare, etc ), ca trebuie sa ma mai detasez si sa revin la starea mea de dinainte de a fi mama.Degeaba am incercat eu sa le explic tuturor ca Ayan este un copil care ma consuma 1000 %, ca este argint viu si mi-ar trebui zilnic sa beau 10 red-bull ca sa fiu oarecum in forma si sa-i fac fata.Am zile cand clachez nervos si imi vine sa ma dau cu capul de pereti, am zile in care tip si cel mai adesea oalele se sparg in capul lui D., am zile in care nu vreau sa aud si sa vad pe nimeni. Sunt obosita nervos si psihic.
Cel mai adesea, ma enerveaza maxim tatal meu, care-mi spune ca nu stiu sa ma dedic 100% lui Ayan si sa ii gasesc la fiecare 10 minute, cand el se plictiseste, cate ceva nou de facut.Am tot explicat ca e musai sa fac si alte chestii in casa, pe care nu mi le face nimeni absolut si ca nu pot sta non-stop sa ma joc cu el.El o tine p-a lui una si buna:” Ayan e un copil extraordinar de cuminte!”
Eu nu am fost nici pe sfertul lui de agitata si tot imi spuneau ca le-am mancat sufletul cand eram mica prin nebuneala mea.La el nu mai vad nimic, li se pare ca e un mic sfant pe care eu nu-l inteleg si nu am rabdarea necesara cu micul ingeras. ( daca stai cu Guguluf doar 2-3 ore si-l pupi mereu, il tii numai in brate si il cocolosesti, pare cel mai cuminte copil care a existat ever in istoria bebelusilor )
Nu este un copil care face rautati, nu este un copil problema, dar este un copil extrem de activ, un copil foarte agitat care te oboseste ingrozitor.( cine are copii d-astia argint viu stiu exact ce spun aici ), este un copil caruia ii faci fata greu si cu un mare consum nervos.
In aceasta vacanta insa lucrurile s-au schimbat.Bunica lui materna -respectiv mama mea- a stat cu copilul full time si eu m-am odihnit.Dupa 6 zile, nu numai ca e extenuata complet fizic ( sus-jos, dreapta -stanga, se arunca pe spate, se lasa pe jos daca nu faci ca el, urla si tipa ca la nebuni, ii face baie si cand ii este lumea mai draga se lasa pe jos desi atunci il limpezesti si trebuie sa stea in picioare, arunca toate obiectele pe jos de 100 de ori pe zi si trebuie stranse si puse la locul lor , adormitul copilul, etc ) dar si psihic a terminat-o.Nu numai ca mi-a dat dreptate pentru starea mea, dar ma si invidiaza ca mai pot face si altceva cu exceptia cresterii lui Ayan.I-a dat de cap cum se spune! ( asta in conditiile in care oricum eu sunt aici langa ea si o ajut 😀 ) Deja se cugeta ce va face cu el la Praid atatea zile, toate diminetile singura doar cu el si trebuind sa gateasca pentru toti 😀 , cred ca deja i s-a facut frica de ceea ce o asteapta 😀 .
Ma bucur enorm ca s-a intamplat asa, ma bucur ca a avut ocazia sa vada ca nu eu sunt cea care m-am schimbat ci situatia ma obliga sa fiu si morocanoasa uneori, ma bucur sa inteleaga ca a avut un copil super cuminte de care se vaita degeaba in comparatie cu nepotul cel „ingeras” 😀 si ma mai bucur ca se va duce acasa sa-i povesteasca si bunicului ce-si divinizeaza micul Duracell cam ce fel de ” sfintisor ” am eu in batatura.