Prima zi de „gaganita”

La 6 : 15 o manuta mica si calda mi-a acoperit obrazul si vocea pe care o iubesc cel mai mult pe lumea asta mi-a soptit linistit:” mami, trezeste-te, plecam la gaganita!” Si am deschis lenes ochii, am blestemat in gand ziua in care s-au inventat banii si necesitatea lor, am luat in brate una bucata Pusicel si am vrut sa ma cufund inapoi in pat in lumea viselor.Pentru o clipa m-am gandit ca ce s-ar intampla daca as mai ramane inca un an acasa?Sau daca as ramane pe vecie nuami acasa langa un pui mic de om care sa ma trezeasca in felul asta?Huh, am alungat visele repede si Pusicu’ insista ca e musai sa plecam.Si m-am trezit, a inceput ritualul matinal care-mi amintea de vremea cand lucram la foc continuu, doar ca acum am eliminat cafeaua si fumatul tigarii, am eliminat jocurile de dimineata pe zoo.gr, am eliminat alte sulemeneli facute m,inute in sir in fata oglinzii ( gen placa sau perie ptr. par ), smuls vreun fir rebel de la sprancene, corectarea manechiurii ,etc.
Acum am de pus pe olita , am de spalat si imbracat un pui de om si de urnit din casa pana la masina acelasi sufletel care nu poate alerga pe scari, injurand lifturile care niciodata nu-s acolo cand ai nevoie de ele, nu poate fugi sarind peste straturi de flori catre masina parcata aiurea de cand cu metroul pe care ni-l tot construiesc ( poate in vreun deceniu sa tragem speranta ca-l vom si avea ).
Si am purces la drum, plina de speranta unui nou inceput.Am facut din casa pana in „gaganita” fix 15 minute, drumul liber, liniste si soare abia mijind la inceput de septembrie.Un copil plin de viata, cu ochi licarind de fericire si de bucuria faptului ca raman cu el, ca nu-l mai las departe de mine si sa plec.
„Gaganita” noastra seamana cu o casuta din turta dulce, este afara din Bucuresti si totusi la o aruncatura de bat de metropola, langa padure, liniste si multa verdeata,dimineata inca se aud cocosi si rate macanind, am loc sa parchez unde vreau eu, la umbra si fara teama de-a-mi juli careva masina, turta dulce are o curte mare, cu iarba proaspat cosita, cu tobogane si leagane pentru pitici, cu pomi fructiferi, prepelite multe si in cusca metalica, atent sigilata cu lacate ca-n povesti, troneaza zmeul curtii, un caine alb si pufos, blanos si mare cat un adult.
Si am intrat…cu-n nod in gat, inima franta de emotii si pasind timid.Doua fete cucuiete, cu zambete largi pe fete m-au imbratisat si mi-au urat un bun-venit din suflet.Primirea lor m-a incalzit si mi-a descatusat cuvinte calde si frumoase, Pusicu’ a primit un dulapior si eu un loc unde sa stau.
Ziua a trecut repede, cu multe povesti, istorii dragi si mutrite curioase de copii cu ochi de veverita.M-am jucat, am povestit, am impletit cosite la fetite cu fundite, am dezbracat si am bagat la somn suflete neajutorate care-mi cereau timid din ochi sa ii ajut, am vegheat gustarea si iar m-am jucat in parc si am invartit leagane si balansoare.
Cand am plecat acasa, in masina, m-a busit plansul.Si-am plans, si-am plans si ajunsa acasa i-am spus lui D. ca eu nu ma mai duc acolo.E pur si simplu o alta lume…
Am fost invatata cu parinti pretiosi care sa ma salute ceremonios dar sa ma stoarca ca pe o lamaie ulterior cu cerinte aberante si lipsite de sens, am fost obisnuita sa lucrez cu sefi care ma epuizau si-mi faceau diverse mutre desi lucram cuminte ca un rob, am fost obisnuita sa se tipe, sa ni se aduca jigniri cand boss-ul avea o zi proasta, am ravnit sa lucrez in companii cu oameni care se cred ce nu pot fi, cu falsitati si ipocrizii, cu „prieteni” care te sapau pana te retrogradau.Am ravnit la asta, am plans pe umarul lui D., apoi am plans cu mama la telefon si cu o prietena draga mie, am plans iar in bratele lui D. si m-am descarcat.
Am stat apoi cuminte, in tacere, privind licarul din ochii lui Ayan, privirea fericita cand ii povestea lui tati plin de emotie ca „sunt acum la gaganita, doim cu copii mai si pap cu ei, maine megem ial si ial, meleu, cu mami acolo!”
Am inteles ca simplitatea da sensul fericirii si al linistii uneori.Am inteles ca oamenii de la tara pot fi extrem de respectuosi fara a fi extrem de ceremoniosi, am vazut mutrite de copii fara haine de firma si jucarii super scumpe, m-am mangaiat pe obrazul unde azi o mana mica de fetita cu bentita mi-a lasat aroma unui dulce pupic si a unui sincer:” imi placi, esti frumoasa!”
Si am zambit ca sunt cea mai batrana din toata gradinita si azi, sfioase, fete dragi, se codeau cand le-am spus sa ma tutuiasca. Si mai apoi am revazut cum o ceasca aburinda ma astepta pe un birou, am resimtit linistea de la ora pranzului cand copiii se odihnesc in patuturi de-o schioapa cu geamuri larg deschise, am ras iar la discutia cu patroana, deloc gomoasa si sloboda la gura ca si mine, deschisa la idei noi si frumoase.
Si ochisorii aia mici…ochisorii si manutele ce au salasliut minute bune in palma mea, obraji inflacarati de multa joaca, de aer curat si mancare buna.Si apoi…si mai apoi…fercirea lui Pusicel, fata aceea minunat de luminata, zambetul larg ce nu s-a dat dus de pe fata lui nicio clipa intreaga zi, tirada de intrebari si promisiuni de revenire maine dis de dimineata.
Si D. m-a intrebat in soapta, doar atat:” ce-ar zice Ayan daca maine dimineata i-ai spune ca nu te mai duci?”
Chiar asa…ce-ar spune Pusicel daca maine m-ar trezi sa plecam si i-as spune ca eu nu mai merg?As frange un vis si-o fericire.Nu pot, nu vreau si n-am s-o fac.E dreptul lui la o copilarie de basm, cu turta dulce, printese cu par lung si ondulat, alergari in aer de padure, povesti cu mamici care stau langa pitici, zi de zi la „gaganita”.
Asadar…bun venit lume de basm, bine ai revenit copilarie, adio vise de adult cu gomosenii, rautati si venine !