Lidia in jurul lumii

Am gasit o melodie care mi-a adus aminte de niste desene animate pe care le urmaream cu sufletul la gura cand eram mica.Alergam de la scoala ( au inceput undeva in luna mai parca si au tinut aproape toata vara ) si cum ajungeam acasa le urmaream, asezata pe jos turceste, stand cu inima cat un purice sa vad daca motanul Boris le va mai face vreun rau celor 3 prieteni: Lidie, Kador si Cathy.
Era povestea unei fetite -Lidia- care este aleasa de regina lumii florilor sa gaseasca floarea cu 7 culori, simbol al regalitatii. Ea este insotita in calatoria ei de Cathy si Kador (o pisica si un catel ambii tare amuzanti si desigur, vorbitori)..Pe parcursul a mai multor episoade, cei 3 prieteni au parte de multe peripetii, Lidia putand sa se transforme in diverse personaje cu ajutorul unei chei magice in forma de floare. Alaturi de ei, mai calatoresc si Florent, un tanar fotograf, care la finalul fiecarui episod lasa cate un sac cu seminte celor pe care Lidia i-a cunoscut (si ajutat eventual) -astfel mai aflam si ce semnificatie au anumite flori. Ca si personaje negative, ii avem pe Sabrina si Boris – o tanara care isi doreste tronul lumii florilor si acolitul sau, un motan grasalau si urat ingrozitor. Dupa multe cautari presarate cu peripetii, Lidia se intoarce acasa, la bunica si bunicul ei de care ii era dor, si surpriza…acolo gaseste floarea cu 7 culori, chiar in gradina lor.
Offf …a trecut atat de mult de atunci…Mi-e asa de dor uneori sa mai fiu copil, mi-e atat de dor de copilaria mea !

Povestea lui Mos Craciun

Candva, demult, la marginea unui oras, traia un mester batran care facea jucarii. Tot anul mesterea la ele cu dragoste si rabdare. Erau minunate si nu semanau una cu alta.
In Ajunul Craciunului, batranul mester pleca din oras sa-si vanda jucariile. Oameni din acel oras nu erau prea bogati. Mesterul le vindea jucariile pe mai nimic.Dar asta nu-i scadea cu nimic bucuria de a face jucarii de care copiii sa se bucure, dupa datina, in dimineata de Craciun. Pana intr-un an in care…Mesterul vanduse toate jucarile si se intorcea spre casa. La marginea orasului s-a oprit sa priveasca o fereasta.

Stia ca acolo locuieste o familie saraca si se intreba ce jucarii or fi primit copii din aceasta casa.Trei copii visau cu voce tare:
-Daca am avea un soldatel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns…
-Ne-am juca impreuna si nu ne-am certa niciodata pentru el. Batranul stia ca nu mai avea nici o jucarie si tare ar fi voit sa le daruiasca macar una. Dar ce minune! Tocmai un soldatel de plumb rasarise, nu se stie de unde, in fundului sacului . Si,astfel, dorinta celor trei frati sarmani s-a indeplinit.
In drum spre casa , batranul gandea: ”As vrea sa fac atat de multe jucarii, incat sa daruiesc cate una fiecaruri copil din lume dar mai ales celor sarmani, carora n-are cine sa le cumpere”. Si cum mergea asa , pe ganduri , vazu in zapada un pui de caprioara care-l privea cu ochi tristi.
-Sarmana faptura , ce te doare?
Se pare ca puiul de caprioara se ranise la un picior. Cum a stiut si cu ce a avut la indemana , batranul i-a legat rana si l-a ajutat sa se ridice .

Atunci faptura aceea gingasa i-a vorbit cu glas limpede ca si de copil:
-Acum vad ca ai o inima buna. Dorinta ti de va indeplini.
Ca din pamant aparu o sanie fermecata purtata in zbor de niste reni minunati .
Si batranul s-a inaltat cu ei si slava cerului instelat, spre o lume de basme. Chiar si hainele lui saracacioase se preschimbasera in niste haine neobisnuite de culoare rosie.

N-ar fi putut spune cat si pe unde l-a purtat sania fermecata. Intr-un tarziu , a simtit cum coboara lin intr-un tinut inzapezit, unde il astepta o casuta cu fereste luminate. O multime de pitici ca si cei din povesti l-au intampinat bucurosi.
Piticii erau hainci si indemanatici , gata sa se apuce de treaba. Materialele se gaseau din belsug , caci, nu se stie cum, se inmulteau mereu si nu se terminau niciodata . Iar, batranul mester priceput, ii indruma pe pitici si impreuna faceau jucarii , mereu mai multe si mai frumoase. Pentru fiecare copil din lume jucaria pe care si-o doreste.
In seara de Ajun sosesc colindatorii. La fiecare casa , ei aduc vestea minunata a nasterea Domnului si ureaza un an bun si imbelsugat.Tarziu, cand noaptea se lasa , copiii se culca in patucurile lor . In urechi le mai suna inca zvonul de colinde :”O ce veste minunata”…Apoi dorm si viseaza…..Dar oare vis sa fie???
Este noaptea in care visele copiilor se implinesc. A doua zi , in dimineata de Craciun in jurul bradului impodobit, bucuria nu mai are margini. Niciunul dintre ei n-a fost uitat. Iar dupa numele sarbatorii, copiii i-au pus numele Mos Craciun si asa a ramas pana astazi.
De aceea, in zilele acestei Sfinte Sarbatori, cand stam cu totii in jurul mesei incarcate cu bunatati, nu trebuie sa-i uitam pe cei sarmani. Mosul are grija de ei o data pe an. Noi trebuie sa ne gandim la ei mereu!