Poveşti nemuritoare

De multa vreme primesc pe mail niste povesti frumoase, pe care m-am gandit sa le impartasesc cu voi.Incepand de azi voi posta zilnic sau ma rog, cat de des voi putea , cate o poveste pentru puiutii mici si dragi, altele decat cele arhi-cunoscute, clasicele povesti pe care le spunem din generatie in generatie.Astazi , prima din sirul lung de povesti ce va urma este

Povestea fetei de croitor si a feciorului de imparat

”  TRĂIA ODATĂ un croitor, care avea trei fete. Într-o zi, feciorul împăratului veni la el şi-i zise:
– Coase-mi o mantie din flori.
Croitorul se duse la fata cea mare şi-o întrebă:
– A venit azi la mine feciorul împăratului şi-a cerut i să-i cos o mantie din flori. Ce să fac?
Dar fata nu înţelese nimic şi nu fu în stare să răspundă.
Trecu noaptea, veni şi ziua a doua. Croitorul se duse la atelier şi căzu pe gânduri. Stătu şi chibzui până seara, dar zadarnic, nimic nu hotărî. În aceeaşi seară, se duse şi cea de a doua fată, mijlocia, şi-i povesti şi ei de cerinţa făcută de feciorul împăratului. La fel şi ea, nu înţelese nimic şi nu găsi nici o scăpare.
Mai trecu o noapte. Dimineaţa, croitorul iarăşi se duse la atelier, se gândi tot până la apusul soarelui şi nici de data asta nu ghici despre ce-i vorba. Iar seara, plecă şi la cea de a treia fată, mezina, căreia îi povesti totul.
Ea îi răspunse:
– Apoi despre asta nici nu merită să te frămânţi. Cum se va ivi mâine feciorul împăratului la tine, spune-i: „Ca să-ţi cos mantia din flori, trebuie foarfeci, aţă şi degetar tot din flori. Dacă-mi vei da toate astea, atunci am să-ţi fac.”
Feciorul împăratului veni în a patra zi. După răspunsul primit, înţelese că croitorul trebuie să aibă trei fete şi că în prima noapte se sfătuise cu cea mai mare, în a doua cu cea mijlocie, dar nimic nu reuşise să afle. Iar în a treia noapte el vorbise cu mezina şi tocmai ea născocise răspunsul
Şi feciorul împăratului se îndrăgosti de mezină fără s-o fi văzut şi trimise după ea peţitori.
Ascultaţi mai departe. Feciorul împăratului era logodit cu o prinţesă bogată. Şi iată că zvonurile îi ajunseră la urechi, cum că feciorul împăratului trimite peţitori la fata croitorului. De aceea ea hotărî să zădărnicească acest lucru prin toate chipurile câte-ar exista şi căută să afle cine trebuie să ducă darurile de la palat la logodnică. Astfel află că feciorul împăratului trimite fetei o tavă cu fel de fel de bucate. Prinţesa se mânie peste poate din gelozie, se duse la un slujnic, îi dărui mulţi bani şi-i ceru:
– Mănâncă tu însuţi de acolo un pumn de orez, o aripă de pui şi ia puţin şerbet!
Sluga îi îndeplini rugămintea, după aceea duse tava fetei croitorului. Şi ea văzu: cineva umblase la farfurii. Hotărî fata că feciorul împăratului îi trimisese resturile cinei, nu mâncă nimic şi-i răspunse în versuri :
Pilaful pe jumătate ciugulit;
Un pumn de-orez abia-am primit.
Şi păsările fără de-o aripă,
Orez puţin tu mi-ai trimis în pripă.
Cât îşi bătu feciorul împăratului capul, îi fu peste puteri să înţeleagă ce înseamnă asta.
În ziua următoare, el cumpără o pereche de papuci frumoşi şi porunci să-i ducă fetei. Prinţesa află şi acest lucru, se duse la slujnicul care trebuia să plece, îi dădu bani mulţi şi-1 rugă:
– Mai întâi încalţă tu papucii, mergi cu ei mult, să se strice. Şi numai după aceea du-i!
Sluga aşa şi făcu. Duse fetei croitorului papucii rupţi, iar fata nici nu-i încălţă şi-i trimise înapoi.
După ce se află de logodnă, prinţesa începu să trimită oameni la feciorul împăratului şi aceştia îi spuneau că fata, vai, nu-i bună de nimic. Aşa o ţinu până la nuntă.
Şi iată că pe feciorul împăratului şi pe fată îi duseră în camera însurăţeilor. Dar el nici n-o privi şi adormi. Dimineaţa, mireasa spuse despre asta soacrei. Şi ea ce ştia: în această zi, fiul ei se va duce în grădina cu flori galbene. Căci avea trei grădini: cu flori galbene, cu flori roşii şi cu flori albe. Feciorul împăratului se plimba în fiecare zi printr-una din ele, şi acum era rândul grădinii cu flori galbene. Soacra îi zise fetei:
– Urcă-te pe un cal şi du-te la grădina cu fiori galbene. Cum ajungi, bate în porţi. Îţi va deschide prinţul, tu cere-i un buchet de fiori galbene şi el îţi va da. Cum primeşti buchetul, întoarce-te şi nu mai scoate nici o vorbă.
Fata întocmai şi făcu. Încălecă un cal, plecă la grădina cu flori galbene şi bătu. Prinţul deschise porţile şi ea îi zise:
– Vreau flori, vreau un buchet, repede, grăbeşte-te!
Prinţul se duse, rupse un buchet de flori galbene, le dădu fetei şi dori să-i vorbească, dar ea încălecă în grabă şi plecă iute ca vântul.
A doua zi soacra îi zise:
– Astăzi, fiul meu va fi în grădina cu flori albe. încalecă un cal alb, du-te la grădină, bate în porţi, prinţul îţi va deschide, iar tu cere-i un buchet de flori albe. El va rupe florile şi ţi le va da; fii cu băgare de seamă, nu vorbi nimic şi întoarce-te repede.
Fata călări un cal alb, bătu în porţi, prinţul deschise şi-i ieşi în întâmpinare. Şi de data asta fata îi ceru:
– Vreau flori, vreau un buchet, repede, grăbeşte-te!
Prinţul rupse flori albe, le legă în buchet şi buchetul îl dădu fetei. Voi să-i vorbească, dar ea sări pe cal şi se depărtă ca gândul.
În a treia zi, soacra îi zise fetei:
– Încalecă azi un cal murg, îndreaptă-te la grădina cu flori roşii şi bate în porţi. Cum iese fiul meu, ca şi mai înainte, cere-i un buchet de flori roşii. El îţi va da florile, iar tu zi-i: „Cordonul mi-e prea strâns şi nu-1 pot desface — taie-1!” Cum va aduce cuţitul, pune mâna sub el ca să-ţi taie un deget. Şi cum te tai, ţipă : „Vai, degetul meu! Vai, degetul meu!” Apoi, ia buchetul, încalecă şi pleacă de-acolo.
Fata făcu întocmai. Înşeuă un cal murg, se duse la grădină, bătu şi prinţul îi deschise. Ea grăi:
– Vreau flori, vreau un buchet, repede, grăbeşte-te!
Prinţul rupse un buchet de flori, le dădu fetei şi aceasta zise:
– Cordonul mi s-a strâns prea tare şi nu pot desface nodul. Ia un cuţit şi taie-l!
Prinţul aduse un cuţit şi voi să taie nodul, dar fata puse mâna sub tăiş şi îşi răni degetul mare. Atunci ţipă:
– Vai, degetul meu! Vai, degetul meu!
Apoi se urcă pe cal şi-i dădu pinteni.
Când prinţul se întoarse acasă, fata începu iar să strige:
– Vai, degetul meu! Vai, degetul meu!
Prinţul rămase uimit; înţelese că strigătul e al acelei fete, care fusese în grădină. Iar toate aceste nopţi, prinţul nu dormise din pricina dragostei pentru fata pe care o văzuse în grădină! El se apropie şi o privi cu luare-aminte. Şi ce văzu: da, era aceeaşi fată care venise în grădina eu flori galbene, şi în grădina cu flori albe, şi în grădina cu flori roşii.
Plânse prinţul de bucurie şi-o întrebă:
– Fată dragă, ce să se fi întâmplat? Iar ea îi povesti despre toate, iar prinţul o îmbrăţişă. Şi iată că pentru şapte zile şi şapte nopţi înfrumuseţară oraşul şi nuntiră. Întocmai cum aceasta fată şi feciorul împăratului şi-au îndeplinit dorinţele, aşa să se îndeplinească şi dorinţele voastre, ale tuturora. „