Ce-i cu mine?

De cateva zile sufar de emotivitate exagerata, ma impresioneaza orice chestie cat de mica, plang la orice, sunt ca un arici, daca imi spui ceva incep sa plang.
Duminica, cand am deschis sa vad ce face puiul de Ambramburika si am aflat ca s-a stins dupa o suferinta grea, am plans de m-am umflat.Ieri de dimineata la cresa m-am uitat prin deschizatura usii sa vad ce face Ayan cand plec eu.Era la masuta si am vazut cand i-au pus in fata o canuta cu lapte, el nu stie sa spuna ca nu bea cu cana si a lasat laptele pe masa.A venit ingrijitoarea si i l-a luat iar el se uita lung la cana cu lapte.Am plans la usa si am chemat ingrijitoarea sa-i spun ca el habar nu are sa bea singur din cana si nici nu spune ca e mic.Biata femeie a crezut ca nu-i place laptele si d-asta nu bea.Mie mi s-a parut sfarsitul lumii si am plans in masina tot drumul.Mai apoi mi-a comunicat ceva D., de la el de la job, si iar am plans ca proasta in targ vreo 2 ore.
Azi la cresa, lui Ayan i-a smuls din mana jucaria un coleg de masuta, coilul meu nu a spus nimic si-si freca manutele si a inceput sa planga, strigandu-ma „mami, mami”.Apoi a inceput sa planga o fetita si el dupa ea, se tanguiau in cor cat puteau, strigand dupa mame.La usa m-am inecat in plans, am plans pana la masina si mai apoi pe strada, de simteam ca mor.Mi-a venit sa ma intorc sa-l iau inapoi , sa nu-l mai vad ca plange.
Am un nod in gat si acum si imi vine sa plang la orice lucru banal.
Oare ce-am patit?

Domnul Goe

Eu simt acum ca-mi explodeaza creierii in cap! Nu stiu daca cauza este nenorocita aia de suzeta sau pur si simplu se adevereste ceea ce am citit prin cartile alea de pediatrie, cert este ca mi-a dat de cap copilul asta!
Imi vine sa-i bat pe toti din jurul meu, imi vine sa-i strang de gat cand ii vad cum una-doua il iau in brate, ii canta-n struna si fac absolut TOT ce doreste printisorul ca nu cumva sa verse vreo lacramioara.
Bai , dar nu se poate mah, sa faca in halul asta un copilas de numai 11 luni.Azi, sincer, m-am intrebat daca e normal?! Se uita lumea la noi ca la urs si eu eram atat de nervoasa de-am crezut ca innebunesc.Mai intai am fost la farmacie si cat am stat acolo la coada a urlat in asa hal ( mai exact a grohait foarte tare ) ca una din farmaciste mi-a zis-o clar:” daca nu iesiti sa-l potoliti eu ,una, nu mai pot lucra asa!” Au sarit si celelalte doua si mi-au spus sa-l scot putin afara sa se calmeze si sa ma intorc.Nu m-am mai intors deloc acolo, caci mi-a fost si rusine si eram si nervoasa ( as fi facut un scandal monstru in ideea ca ar fi trebuit sa ma serveasca si sa plec , nu sa stau la o coada imensa , in fine…)
Dupa farmacie a fost musai azi dimineata sa iau la rand cateva banci, ca am avut treaba.N-ati vazut in viata voastra ce a putut sa faca la banci.De acolo nu ne-au dat afara ( ca aveau tot interesul) dar…a mers in patru labe in banca pe jos, uneia i-a rupt ciorapii cu un pix, pe alta a tras-o de par groaznic, altei doamne i-a balit costumul cel calcat si apretat de numa’, dupa care au inceput tipete, urlete, grohailei ca la balamuc.Nu am inteles mare lucru din ceea ce mi s-a spus azi, noroc ca mi s-a dat si-n scris.Ajunsi acasa, a facut cateva ture de tavaleala pe jos, insotita de urlete ca nu-l las sa traga masa din bucatarie cu totul, a zbierat de cred ca ne-au auzit si vecinii de la etajul 10 si stau eu acum, cu lacrimile in barba ( numa’ ce-a adormit ) si ma intreb de ce nu am ascultat eu de omul ala care a scris cartea aia, care a spus clar ca trebuie sa fiu ferma si sa ma mentin pe pozitie.Cum dreg acum busuiocul?Ca il las sa-si faca numarul cand are crize de personalitate …il las.Faza este ca nu scoate o lacrima, nu plange practic, ci urla si zbiara , se tavaleste pe jos, se arunca din picioare pe spate, adica isi da drumul de nervi si nu se uita unde cade si unde se loveste.Simt ca o iau razna, nu mai suport, efectiv. L-as lasa eu sa zbiere cateva zile, saptamani, n-are decat, dar tuseste rau cand zbiara asa si mai ales mi-e jena de vecini ( au inceput deja sa ne spuna, mai delicat, ca face mult scandal Ayan ).
Azi am sunat-o pe mama, m-a luat plansul cand am iesit dintr-o banca si am chemat-o sa stea cu el, a innebunit-o efectiv.Era plina de nervi si mi-a spus ca l-am crescut un rasfatat fara seaman.Si asa este! La orice part l-am luat in brate si l-am dragalit, l-am pupat si l-am oblojit, l-am lasat sa faca ce-a vrut el.Rezultatul?Dl.Goe ma dispera! Ce-i fac acum, cum il aduc pe calea cea buna?Daca se va arunca si pe strada pe jos?Pai eu simt ca mor numai cand ma gandesc, dar sa-l si vad?! Spuneti-mi ca nu e singurul care face asa la varsta asta mica si ca o sa-si revina dupa ce trece perioada dintilor, a suzetei, a…si a…Simt ca innebunesc, ca-mi ard creierii in cap!
Later edit: recitind articolul mi-am dat seama ca am scris in graba o afirmatie si se intelege cam cu 2 sensuri.M-am intrebat azi daca e normal ca la 11 luni un copil sa faca asa crize, nu daca e normal la cap Ayan?! ( asta stiu prea bine ca este 😀 )
Revenind la postare, e clar, el plange numai dupa mine!L-am lasat putin sa planga si cand m-am dus la el m-a luat cu ambele manute de genunchi, si-a lipit fata strans de piciorul meu, apoi m-a luat de gat si isi lipise fata strans de a mea.Mi-a venit rau sa plang si iar am cazut in pacat.Efectiv, ma zapaceste copchilul asta dar cand il vad cum ma iubeste, ma termina!