Despre parinti, vise si iubire

Nu cu mai mult de 2 luni in urma scriam aici de visele mele nocturne care intotdeauna se indeplinesc, fie in scurt sau in timp mai indepartat.
Sunt convinsa ca nici intr-o alta viata parintilor mei nu le voi putea multumi in niciun fel pentru ceea ce au facut ei pentru mine.Nu stiu cati parinti pe lumea asta au facut pentru copiii lor ceea ce au facut ai mei pentru mine, nu stiu cati dintre parintii de pe lumea asta le-au fost si le sunt alaturi copiilor lor asa cum au fost si sunt ai mei.
De multe ori am fost intrebata de ce nu am plecat din tara sa-mi fac un viitor departe de aici.Ei bine, in multe cazuri m-am gandit la ai mei, la faptul ca ei mi-au dat absolut tot si niciodata nu mi-au cerut nimic in schimb.Si nu, eu nu gandesc ca parintii imi sunt datori in vreun fel mie, nu ma cred buricul pamantului, nu am gandit niciodata ca parintii imi sunt obligati in vreun fel fiindca mi-au dat viata,de cand am terminat liceul eu nu le-am mai cerut niciun ban alor mei, nu ridic pretentii si nici nu astept sa se poarte cu mine ca si cu un ou clocit caci sunt mare si pe picioarele mele, nu i-am judecat nicicand in vreun fel pentru modul cum m-au crescut, asa au putut ei, atat s-au priceput, chiar daca mi-au mai dat si cate o bataie zdravana nu am iesit nici handicapata, nici nu sunt psihopata, nici nu am probleme comportamentale si nici nu sunt vreo criminala cu accese de violenta necontrolata.
De multe ori mama ma repede si ma mai da la coarda, dar eu am maturitatea sa inteleg ca acum, la varsta ei, nu mai are nervii necesari sa-mi cante in struna, are zilnic cate o durere si cate o neputinta, stari ce nu ii dau mereu cea mai buna dispozitie.La fel este si tata, ceva mai calm insa si mai ingaduitor in anumite privinte, insa ambii, la orice ora din zi sau noapte ii sun si ii rog anumite lucruri, se executa fara sa cracneasca atat in privinta mea, a lui Kiki sau a lui D.Si, pe cuvant de om, ca nu cer chiar putine lucruri la care sa ma ajute.Niciodata, dar niciodata, nu m-au refuzat si nu m-au lasat de izbeliste cu vreo treaba neterminata.
Sunt anumite situatii cand sunt depasiti, dar am calmul sa le explic cum sta treaba, imi musc limba uneori cand imi vine sa urlu sa-mi cada dintii de furie, dar ma gandesc mereu ca asa voi ajunge si eu si daca Kiki ar urla la mine m-as simti ca un cacat in ploaie.
Si nu, nu-i inteleg pe cei care-si chinuie parintii crezand ca le sunt datori pana la moarte cu anumite lucruri, cu bani si cu alte servicii.Nu ne sunt datori cu nimic, ba, din contra, noi le suntem indatorati infinit pentru ca ne-au crescut ( asa cu au putut si au stiut ei la vremea lor ), ca am iesit toti niste oameni normali, ca suntem sanatosi si pe picioarele noastre.Le suntem datori cu un zambet si cu o vorba calda si blanda macar la doua zile daca nu zilnic.
Sunt curioasa cati dintre astia care arunca cu rahat in proprii lor parinti vor fi in stare sa-si creasca niste copii macar la nivelul la care i-au crescut ai lor pe ei.Le spun ca sunt batrani si prosti, depasiti de situatie, de modern si de nou.Asa or fi, dar si noi vom fi la fel peste niste ani de zile.Si viata isi va lua tributul sau, iar cei care acum se cred highlanderi vor fi si ei rosi de dureri si de neputinte si atunci ai lor plozi ii vor „palmui” exact cum fac ei acum.Sau poate nu, ca sa se chinuie zinic cu gandul la cei ce nu vor mai fi atunci sa le ceara iertare.
Revenind la ai mei, ma gandesc mereu cui sa-i multumesc ca am avut norocul sa fie ei parintii mei, cum sa fac sa le pot rasplati bunatatea de care au dat dovada?!
Si ma rog mereu sa pot sa fiu si eu pentru Kiki macar jumatate din cum a fost mama mea cu mine.Nimic mai mult.Iar Kiki sa poata fi cu mine asa cum am fost si sunt eu cu ai mei!
Asta e o dedicatie pentru mama, exact cum spun versurile:” si cand cu viata nu am sa ma impac, stai langa mine mama si spune-mi ce sa fac!”

Pana acum au fost visele, de-acum vor trebui puse in aplicare si vor trebui sa devina realitate, o realitate dificila si spinoasa, dar la care ne inhamam si speram ca la anul pe vremea asta sa scriu pe blog din casa noastra cea noua, cu o curte frumos aranjata si un catel care sa ne pazeasca.Acum totul este doar un parlog, ca un crang ,care va trebui sa devina un locsor de vis unde Kiki sa traisca si sa creasca liber.

Parinti buni vs. parinti inteligenti

Am primit un mail foarte interesant, m-a impresionat nespus de mult sa-mi regasesc parintii ( ca noi toti de altfel ) intr-una din cele 2 categorii, ai mei insa au facut sau fac parte dintre parintii inteligenti.Sunt mandra ca mama m-a crescut exact asa ca-n exemplele pe care le veti citi la parinti intelogenti ( asta apropos de vita aia pe care n-o pot uita, o taranca parvenita care o critica pe mama si felul in care m-a crescut, dintr-o postare de pe blogul meu si-a dat ea seama ce mama am eu.Huoooooooooo melteanca idioata! Nah ca iar ma enervez gandindu-ma la toapa aia de 2 lei si zau ca n-are rost ca diseara trebuie sa nu am riduri, la naiba, doar ma intalnesc cu sotul meu 😀 😀
Asadar va las cu drag sa cititi cele de mai jos si sa reflectati la adevarurile scrise in urmatoarele randuri:

” Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.
Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.
1. Blocarea inteligenţei
Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.
2. Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei
Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa.
Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite.
3. Informăm şi nu formăm
Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi.
Care este rezultatul?
O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri.
CE ESTE DE FĂCUT?
Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale „părinţilor buni” şi cum trebuie transformate ele de către „părinţii inteligenţi”. Iată prima dintre ele:
· Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă
Părinţii buni au grijă să satisfacă, în măsura posibilităţilor lor economice, dorinţele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversări, le cumpără pantofi, haine, produse electronice, organizează excursii.
Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea vieţii lor, experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor.
Părinţii care le fac în permanenţă daruri copiilor lor sunt păstraţi în amintire doar pentru un moment. Părinţii care se preocupă să le dăruiască copiilor exemple şi povestiri din viaţa lor rămân de neuitat.

· Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea
Astăzi, părinţii buni cresc copii zbuciumaţi, înstrăinaţi, autoritari şi angoasaţi, pentru că societatea s-a transformat într-o fabrică de stres. Părinţii care nu-şi învaţă copiii să aibă o viziune critică asupra publicităţii, a emisiunilor de televiziune şi a discriminării sociale îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinţă umană, ci un consumator. Pregătiţi copilul pentru „ a fi”, căci lumea îl va pregăti pentru „ a avea”.
Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor. Alimentaţi amfiteatrul gândurilor şi teritoriul emoţiilor cu curaj şi îndrăzneală. Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa. Dacă problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar dacă nu, trebuie să ne acceptăm limitele.

· Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească
Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează. Când deschideţi gura să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin critici mai vechi. 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt inutile în influenţarea personalităţii tinerilor.
A-ţi surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei nu se aşteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se aşteaptă să ţipaţi şi să-l pedepsiţi. Dar puteţi începe prin a tăcea şi a vă relaxa, apoi puteţi spune:”Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc şi te respect mult”. Apoi copilul trebuie lăsat să se gândească.
Părinţii buni spun: „ Greşeşti”; părinţii inteligenţi spun: „Ce părere ai despre comportamentul tău?” „Gândeşte înainte să reacţionezi”

· Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri
Părinţii buni educă inteligenţa copiilor lor, părinţii inteligenţi le educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copii să aibă obiective, să caute succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale, dar nu vă opriţi aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Nu există podium fără înfrângeri. Mulţi nu strălucesc în munca lor pentru că au renunţat în faţa primelor obstacole, pentru că nu au avut răbdare să suporte un „nu”, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici, nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşeala.
Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile intelectuale. Pentru părinţii inteligenţi, a avea succes nu înseamnă a avea o viaţă fără greşeli. De aceea sunt în stare să spună copiilor lor: „Am greşit”, „Scuză-mă”, „Am nevoie de tine”. Părinţii care nu-şi cer scuze nu-şi vor învăţa copiii cum să abordeze aroganţa.

· Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni
A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din părinţi n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile şi frustrările personale.
Nu trebuie să deveniţi o jucărie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perlă ascunsă în inimă. Ea este scumpă, pentru că aurul şi argintul n-o pot cumpăra.

· Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare
Captaţi-vă copiii prin inteligenţa voastră, nu prin autoritate, bani sau putere. Ştiţi care este termometrul care indică dacă sunteţi agteabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii şi prietenii acestora. Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut testul.
Odată, una dintre fiicele mele a fost criticată pentru că era o persoană simplă. Se simţea tristă şi respănsă.După ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginaţia la treabă şi i-am spus următoarea pildă: unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou, alţii preferă un soare real, chiar dacă este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real Atunci, am adăugat, chiar dacă unii oameni nu cred în soarele tău, el străluceşte. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi şi oamenii te vor vedea. Să nu-ţi fie teamă că îţi pierzi lumina.
PĂRINŢII INTELIGENŢI ÎŞI STIMULEAZĂ COPIII SĂ-ŞI ÎNVINGĂ TEMERILE ŞI SĂ AIBĂ ATITUDINI BLÂNDE.

· Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată
Părinţii inteligenţi sunt semănători de idei şi nu controlează viaţa copiilor lor. Ei seamănă şi aşteaptă ca seminţele să germineze. Pe timpul aşteptării poate să apară mâhnire, dar, dacă seminţele sunt bune, vor încolţi.
Nimeni nu-şi ia diplomă în misiunea de a educa. Înainte, părinţii erau autoritari; astăzi sunt copiii. Învăţaţi să spuneţi „nu” fără teamă. Dacă ei nu aud „nu” de la d-voastră, nu vor fi pregătiţi să audă „nu” de la viaţă. Părinţii nu trebuie să cedeze în faţa şantajelor şi presiunii copiilor. În caz contrar, emoţia copiilor va deveni un balansoar:: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul săptămânii şi a se trezi devreme pentru a învăţa este inacceptabil şi prin urmare ne-negociabil.
Trăim vremuri grele. Părinţii din toată lumea se simt pierduţi. Cucerirea planetei sufletului copiluluieste mai compexă decât cucerirea planetei.
CELE 7 PĂCATE CAPITALE ALE EDUCAŢIEI
1. A corecta în public
2. A exprima autoritatea cu agresivitate
3. A fi excesiv de critic: a obstrucţiona copilăria celui educat
4. A pedepsi la furie şi a pune limite, fără a da explicaţii
5. A fi nerăbdător şi a renunţa să mai faci educaţie
6. A nu te ţine de cuvânt
7. A distruge speranţa şi visele

Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, şi-a dedicat 17 ani din viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism. Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi“, tradusă şi în română, Dr. Augusto Cury atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană.

Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi – Augusto Cury „