Ajutor de dincolo- episodul 2

Totul a debutat cu putin timp inainte ca mama sa ma aiba, era gravida cu mine si departe de Romania.Intr-o noapte l-a visat, era noiembrie 1976.I-a spus nervos ca nu va misca niciun deget pentru casa bunica-mii, in timp ce mamei i-a spus ca la ei acasa va fi totul ok.A fost extrem de bulversata de vis, nu a inteles atunci mesajul sub nicio forma, habar nu avea la momentul respectiv ce avea sa se intample, a crezut ca-i doar un vis de noapte si atat.Ulterior, la cutremurul din martie 1977 bunica-meaa avut casa aproape cazuta pe ea, in timp ce ai mei nu au avut un cui cazut pe jos.Acela a fost primul semn venit de la el catre noi, ca el este tot timpul aici prezent si ne indruma pasii.
Urmatorul semn de la el a fost cu o saptamana inainte sa ma nasc, a venit in visul mamei si i-a daruit o papusa-fetita ( atunci nu se faceau ecografii ca si acum ), spunandu-i bucuros:” ia-o, este a ta, este papusica ta vie!”; la fix o saptamana m-am nascut.
Niciodata mama nu a putut sa-si ia carnetul de sofer.A picat 5 examene fara sa i se spuna clar de ce si pentru ce, la ultimul ,cel putin, i-a zis militianul scurt :” nu vi-l dau acum, veniti data viitoare”.Asta desigur, dupa ce in prealabil, il visase pe tataita care i-a spus nervos:” daca-l iei, mergi cu mine dincolo!” Nu l-a luat niciodata si nici nu a mai dat examen de atunci.
Au fost vise si intamplari nenumarate, la un moment dat i-a spus in vis mamei sa-i transmita unei cunostinte -prietene ca e musai sa-si faca o colposcopie.Habar nu aveau la vremea respectiva ce era cu colposcopia si la putin timp respectiva a aflat ca avea cancer si i s-a facut histerectomie totala pentru a putea trai.
Asadar eu am crescut cu frica si iubire pentru Dumnezeu si pentru Tataita.Am stiut mereu ca el este aproape si ma vegheaza, am stiut mereu ca imi indruma pasii si ca niciodata nu mi se va intampla ceva rau.Ba mai mult, toti cei care mi-au facut un rau, la un moment dat sau altul, au patit ceva naspa.Incepand cu varsta de 6 ani cand mama l-a visat ( eu intram la scoala si era disperata ca nu avea cu cine sa ma lase si se temea sa stau cu cheia de gat ) si i-a spus tinandu-ma strans la pieptul lui:” plecati , de-acum eu sunt cel care voi avea grija de ea!” nu am avut niciodata vreo intamplare care sa ma faca sa trec prin incercari grele.Am stat cu cheia de gat ani de-a randul, singura, cu lumini stinse si lumanari aprinse la care imi faceam lectiile, am fost mereu ferita de tot ce-i rau si niciodata nu mi s-a intamplat vreo nenorocire.
Eu am stiut mereu ca daca ii cer ceva arzator lui Tataita, el imi va indeplini dorinta ( invariabil se intampla asta si acum, fara sa-mi pot explica ever cum e posibil asa ceva) mai devreme sau mai tarziu.
Imi amintesc cand am dat admiterea la pedagogic, in acel an s-a dat la geometrie o problema gresita ( prima varianta a problemei era gresita ), eu oricum sunt atata de proasta la matematica incat abia ma descurc rezonabil cu adunari cu zecimale facute in minte, fara calculatorici, daramite la geometrie, la vazut in spatiu?Neah…acolo nu vad nici in 100 de ani daca ma uit.Boooon! La pedagogic,pe vremea mea, ca sa poti intra in discutie la corectarea lucrarilor, era musai sa rezolvi de nota 6 si la mate si la romana, iar eu cu matematica fiind in pom si pomul in aer nu luam nici 5, desi ma meditase mama timp de 2 ani continuu.Well, cand am intrat in sala de examen si am vazut problemele m-a luat asa cu-n soi de mare rau de frica caci stiam ca nu-s capabila nici sa le inteleg cerinta daramite sa le mai si rezolv.Oameni buni, jur ca in acele momente de frica groaznica am intrat asa intr-un soi de transa si am simtit cum efectiv mana nu o mai controlam eu ,ci scria singura.Nu ca am luat nota 6, am luat 8,75 la matematica, am fost singura care a rezolvat problema cu cerinta cea gresita.Intelegeti?Ma intrebau apoi toti afara cum am rezolvat-o si juram ca nu am habar de rezolvare, se uiatu la mine si nu ma credea nimeni, meditatorului nu am stiut sa-i explic cum am rezolvat problemele la geometrie.Si azi, cred cu aceeasi tarie ca si atunci, ca mana mi-a fost condusa de Tataita- matematicianul meu drag, ca tot ce a fost atunci asternut pe hartie a fost datorita lui.Fara ajutorul lui nu intram eu la pedagogic nici la pulivara.La fel a fost si la bac unde am dat mate’ obligatoriu ( am fost prima generatie cu 7 materii), imi trebuia o nota peste 9,50 ca sa iau repartitie buna in Bucuresti ( am fost si ultimul an de repartitii pe post ca titulare ) si am terminat tot bacul cu 9,93.Cine m-a intrebat ce am facut la mate am raspuns la fel:” eu nimic, ‘mnealui le rezolva p-astea cu matematica ” .
Cand am luat si eu carnetul prima oara am picat, a doua oara a venit si mi l-a dat ( in vis, fireste), cu mare scarba, dar mi l-a dat.Mereu am fost ferita de accidente rutiere grave ( buseli d-astea cacaioase am avut si eu ca altfel nu as fi sofer,nu?) si de intamplari nefaste.
Inainte cu 2 ani sa ma marit cu D. am avut un vis extrem de ciudat.A fost pentru mine o perioada tare trista, munceam mult, nu mai aveam timp de nicio relatie, eram numai pe drumuri, ai mei erau deja in fibrilatii ca toti cei de varsta mea aveau familie si copii si intrasem si eu intr-o stare de tristete si dezamagire, de toate si amestecate.In acea noapte ( mi-e asa de clar tot visul de parca a fost aievea) l-am visat.Statea pe scara casei lor si m-a chemat la el. ” Ce vrei ? ” i-am spus agresiva si m-am dus totusi ( subconstientul meu stie la orice ora ca el are o putere atat de mare de-a face bine dar nici eu nu am voie sa nu-i cinstesc vreo clipa memoria-i) spre el.Mi-a intins o bucata de hartie pe care erau trecuti cu creionul toti gagii mei de pana atunci.Mi i-a taiat scurt de pe foaie cu o linie pe fiecare, pe rand, caracterizandu-i in 2 vorbe pe fiecare in parte:” ala-i bezevenchi, ala a fost pustan fara minte, ala e golan, ala e bla bla”.Am plans si-n vis si i-am spus plangand ca e bine, atunci o sa raman o viata singura caci toti au defecte si asa vrea el.Mi-a facut un gest cu mana, impaciuitor si mi-a spus :” ai sa-l cunosti curand, e undeva aproape, nu vei ramane niciodata singura”.Mi-a spus apoi calm, stergandu-mi lacrimile: ” vreau sa-ti arat ceva” si mi-a aratat.Pe o usa a unei companii mari a intrat el cu 2 copii ce il tineau de mana, un baiat de vreo 12 ani, saten inchis cu ochii verzi-verzi si o fetita de vreo 8-9 ani, leita mama mea, copil – parul numai bucle blonde si ochii albastri precum marea.Mirata l-am intrebat :” ei cine sunt?”, moment in care copiii respectivi m-au strigat la unison „mama, mama”.I-a luat de mana si uitandu-ma in urma lor au plecat toti 3 intr-un mare intuneric.
Visul acela a continuat cu faptul ca imaginea se derula iar in casa unde a locuit el, statea pe o banca, eu dadeam sa ies pe poarta, m-a strigat atunci si mi-a spus:” si ma-ta-mare se va muta curand la Damaroaia”.
Am stiut din acea clipa ca voi avea 2 copii ( baiatul cel cu ochii verzi il am deja, astept fetita cea frumoasa ca o papusa ), am stiut ca urma curand sa ma marit, am stiut ca bunica mea va muri la fel de curand.Curandul asta , asa cum imi spunea aseara cineva, se referea la 2-3 ani de la vis.La fix 2 ani de la vis m-am maritat cu D., la fix 3 ani de la vis a murit bunica-mea si-n anul urmator tot in mai l-am nascut pe Ayan.
Toata sarcina nu l-am visat decat o singura data, spre sfarsitul sarcinii, cand deja aveam nopti in sir nedormite de frica cezarienei, a venit langa mine, m-a luat de mana si m-a intrebat calm:” ti-e frica de mine? „.I-am spus ca nu, cu si de el nu-mi este niciodata frica, a zambit si mi-a spus:” nici nu trebuie , eu sunt si voi fi acolo cu tine „.
Apoi l-am mai visat o data inainte de Botezul lui Ayan, era la 4 ace imbracat si se tinea la brat cu bunica-mea, eram in cimitirul unde-i ingropat el ( sunt ingropati separat dupa voia fiecaruia) mi-au spus ca sunt pregatiti ca merg deja la botez :-D.Saracii de ei !
Ultimul vis pe care l-am avut a fost atunci cand mi-a spus ca mai dureaza mult pana se va reincarna, ca o va face in Anglia si va avea o karma foarte usoara nu ca cea pe care a avut-o aici, ca Ayan va avea o karma la fel de linistita ca si a mea si ca „toti 4 va veti muta in casa, alaturi de mine”.Eu atunci i-am spus:” adica venim langa tine”? si el calm, dar ferm, mi-a raspuns :” nu langa mine, ci alaturi de mine!” ( acolo unde este el ingropat avem terenul unde vrem sa ne contruim o casa )
Astea au fost visele in care ne-a indrumat pasii, au mai fost multe mesaje catre mama, pe care o tulbura tare si nu-i mai apare in vis, mereu il visez numai la momente de cumpana si atunci cand se intampla ceva cu adevarat important.Tot ce a spus si ce ne spune el s-a indeplinit matematic, cu precizia unui ceas elvetian.
Exista, sunt sigura, este puternic tare si dincolo de moarte, ma iubeste mult asa cum si eu il iubesc enorm, ma ajuta si ne vegheaza pasii zilnic.
Semne fara vise au fost extrem de multe, de exemplu imi vin acum 2 chestii in minte:
– intotdeauna cand mergem la cimitir in Saptamana Mare ploua mereu cu galeata, noi totusi mergem cu umbrele dupa noi, cu imparteala in sacose,etc.Invariabil, an de an, la poarta cimitirului sta ploaia si putem linistiti sa ne facem treburile dupa care toarna iar cu galeata.
– in primul meu an de iubire cu D. am fost cu el la cimitir, sa i-l „prezint” lui D. si viceversa.Cand am ajuns acolo, era o joi dupa-masa, in Saptamana Mare, trebuia a doua zi dimineata sa plecam in Corfu cu masina, masina luata de 1an ,masina noua care nu facuse niciodata nicio problema mai cu seama ca la venirea in Bucuresti D. ii facuse in Cluj o super revizie pentru un drum asa de lung.La momentul respectiv . Cand ii povesteam lui D. toate astea despre Tataita ( desi si mama ii povestise ) ne-o fi crezut bietul om niste biete tacnite ( si pe buna dreptate, ca pana nu vezi, nu crezi!) si tacea din gura ca nu era sa ne contrazica pe 2 inversunate.Mergem asadar in cimitir, eu stau numai putin de tot la mormant ( cu mult mai putin decat in alti ani ) ca ma grabeam sa merg acasa sa ma pregatesc pentru a doua zi.Ajunsi in masina, baga D. cheia in contactul masinii, masina moarta.bai, da nici macar un sunet.Incearca iar, nimic…moarta complet.M-a bufnit rasul, am stiut ca e mana lui, statusem mult prea putin la el si nu voia sa plec.I-anm spus lui D. cel care se crizase maxim ( fireste ca da, masina noua, o caruta de bani, a sunat la Cluj la serviceul unde facuse revizia, mecanicul de acolo nu avea habar ce se intamplase, totul era ok, nu stia nimeni ce si cum si a doua zi dimineata aveam de mers si la balamucul vesel, pana in Corfu).L-am luat pe D. ( care tot nu credea ) am mers pana la biserica, ne-am intors iar in cimitir si am mai stat la povesti cu Tataita ( ma gandesc cum m-o fi luat D. de nevasta, vazand cum una bucata gagica lui, povestea cu o cruce de pe un mormant ?? 😀 ) si l-am asigurat pe D. ca la plecare acum masina va pleca la cheie.Jur ca asa a si fost! A bagat cheia in contact si a plecat ca de obiscei la prima cheie.Intorsi din Grecia a dus masina la verificat si paraverificat, nimeni nu a stiut sa-i explice ce si cum, cand s-a angajat unde lucreaza acum i-a descusut pe toti mecanicii aia cap -coada ce ar fi putut sa fie:NIMENI nu stie nimic, nu a fost nimic, masina merge perfect si a mers din ziua aia ceas mereu.
Daca poate cineva sa-mi spuna ca nu-s lucruri pe care noi , astia de aici, de pe Pamant, nu le putem explica, daca poate cineva sa ma convinga de faptul ca exista oameni puternici care si dupa moartea lor au un spirit tare si-i ajuta pe cei dragi lor, daca poate cineva nega ca exista viata dupa moarte ( nu stiu exact ce si cum, nu am habar ce se intampla si cum e posibil sa se intample tot ce-am scris aici ) atunci inseamna ca a gasit adevarul absolut pe care vreau si eu sa-l cunosc.Pana atunci, am asternut aici povesti ce vor ramane peste generatii, povesti ce vor dainui mereu prin mine, prin copiii mei, prin urmasii lor.Nu multor oameni in viata le este dat sa aiba parte de intamplari miraculoase traite alaturi de spirite miraculos de puternice.
Te iubesc enorm Tataita, am spus -o si o scriu aici , ca sa stie o lume intreaga ! Ai grija mereu de noi si ne vegheaza mereu pasii, luminandu-ne vesnic drumul si tinand vesnic aprinse lampile judecatilor noastre.
Cu drag mult,
a ta iubita nepoata!

Ajutor de dincolo- episodul 1

Nu stiu ce titlu ar fi fost mai potrivit pentru aceasta postare ( mai nou postez in episoade, ma fac dreq romancier 😀 ), treaba este ca mi-a venit ideea de-a scrie despre asta, cu ceva timp in urma…apoi am abandanat-o si aseara in urma unei chestiuni care m-a tulburat am revenit asupra acestei idei, de-a o pune in practica.
Nici nu stiu cum sa incep, cu ce sa incep, stiu ca sunt multi dintre cei ce vor citi care ma vor considera putin dusa, altii care au trait chestii similare imi vor da dreptate sau se vor cutremura de cele scrise de mine aici.
Am sa incep cu a fost odata ca niciodata…intr-un loc numit Eschipolos se instala un cazac alb, numit Isidor, cu a sa familie.Isidor era un dur si un om curajos, a avut 4 copii printre care si pe Matei ( dupa care l-am botezat si pe Ayan cu numele de sfant).Matei a crescut in acelasi sat, s-a casatorit cu Paraschiva si a devenit un mare mosier, cunoscut prin duritatea cu care-si trata slugile, sotia si copiii.A avut 5 copii cu Paraschiva, 4 baieti si o fata.Unul dintre copiii lui Matei, singurul care a invatat si cel pe care se spune ca l-a iubit cel mai mult a fost Pavel.Un baiat care a mostenit de la Matei caracterul darz si curajos,istetimea peste medie, duritatea si seriozitatea.De la Paraschiva a luat placerea de-a trai la maxim, ochii albastri precum cerul senin si parul blond auriu.
Pavel a trait de mic intr-o avutie greu de descris de toti cei care mai sunt in viata si i-au cunoscut familia, a fost cu toate astea crescut sa munceasca si mai ales sa invete.Ii placea la nebunie buchea cartii, ii placea insetarea pe care o simti atunci cand citesti si iar citesti.La 18 ani a luat drumul Bucurestiului, singur-singurel, l-a trimis Paraschiva cu taxiul din Eschipolos pana la Bucuresti ( asa mergea mereu si plata o facea Paraschiva taximetristului cu o poala de galbeni niciodata numarati, niciodata nu le stia numarul ), i se ducea singurul copil la facultate si merita cinstit asa cum se cuvine.Matei si Paraschiva au fost analfabeti si cu atat mai mare era cinstea pe care le-o facuse al lor fiu, Pavel.
Ajuns in Bucuresti se inscrie la facultatea de matematica, studiaza 4 ani de matematica si in anul 4 are o disputa cu un profesor universitar care il santajeaza si Pavel, cu caracteru-i puternic, a considerat ca este mult mai bine sa renunte la 4 ani de facultate, bani platiti pe chirii, dezamagirea parintilor care-l tineau in strainatate la scoala si s-o ia de la inceput cu Ingineria Silvica, decat sa-i faca pe plac acelui profesor.
Intre timp s-a casatorit, a venit pe lume si o fetita super frumoasa si astfel Pavel a devenit bunicul meu si strabunicul matern al lui Gugulufix ( eu prenumele de sfant il am de la Pavel ).

Povestea lui Pavel nu este tocmai una fericita, este chiar una tragica as putea spune, incarcata de mari emotii pentru mine si pentru mama mea.
Stiu de la bunica mea ca au avut cea mai frumoasa nunta din acea vreme, in elita Bucurestilor, Paraschiva si Matei le-au trimis 100 de gaste, le-au dat cadou o herghelie de cai si o casa in centrul capitalei, nu putin lucru la acea vreme si nici acum, daca stam sa ne gandim.Dupa nunta lor, Pavel nu avea sa-si mai revada parintii niciodata, au fost deportati in Siberia, Paraschiva a murit de foame intr-un pod al unei case unde a stat ascunsa timp de 2 ani si hranita din mila oamenilor, de Matei nu stie nimeni, nimic, nu are mormant si nici nu se stie cum si pe unde anume a sfarsit.
L-am botezat pe Ayan cu acest prenume, pentru ca intotdeauna, din povesti, l-am admirat pe strabunicul meu, Matei.Imi placea cand imi spuneau ca era foarte serios si slugilor pe care le avea si nu-si faceau treaba le aplica o pedeapsa de pe cal.Calarea mereu un cal pur sange ( doar avea herghelii de cai), purta cizme lungi si negre, din piele, pana la genunchi, in cizma dreapta avand mereu un bici.Cand vedea nereguli, trecea cu biciul si fara sa le spuna ceva, ii lovea pe cei pe care ii avea la munca.Poate si eu am mostenit ceva din duritatea lui ca asa i-as decapita pe cate unii, altii care ma enerveaza ,de numa’ numa’.M-a impresionat extrem faptul ca un om putred de bogat a murit nu se stie cum, unde si cand, nici macar nu are si el crestineste un mormant, unde sa-i punem o floare si sa-i aprindem o lumanare.
Revenind la Pavel, la bunicul meu, caci despre el este vorba de fapt in povestea asta, a terminat Ingineria Silvica, a fost numit seful fabricii de cherestea de la Nehoiu, a facut o inventie in tratarea lemnului la fabricarea mobilei, inventie dupa care se lucreaza si-n ziua de azi la realizarea mobilei din lemn pur, a fost un inginer silvic briliant ( in 1956 a fost decorat de ministrul lemnului de la acea vreme, Mihai Suter ) , un om demn de tot respectul tuturor.Si azi daca mergem la Nehoiu si intrebam batranii de inginerul Belinschi auzim numai vorbe frumoase si povesti de care sa ne putem mandri ).
Eu nu l-am cunoscut niciodata pe Tataita ( asa ii spun de mica si asa am sa-i spun toata viata mea ), dar il iubesc cu mult mai mult decat imi iubesc bunicul patern, pe care l-am cunoscut si cu care am crescut.Motivul pentru care nu l-am cunoscut?
La 45 ani, Pavel s-a intalnit cu un coleg de-al lui din tinerete, medic , si acesta din urma i-a spus ca nu-i place culoarea pe care o are, recomandandu-i niste analize. O saptamana mai tarziu de la acea intalnire avea sa afle ca sufera de leucemie si 4 ani mai tarziu murea la numai 49 de ani.Asta se intampla undeva prin 1961.Mama mea a fost marcata pe veci de moartea lui ( povestea este cu adevarat tragica si trista maxim, mama mea ma mir ca a ramas zdravana cu capul dupa ce s-a intamplat atunci la moartea lui ), si acum dupa 50 ani aproape de la moartea lui plange si sufera dupa el ca si cum ar fi fost ieri.Intamplarile care m-au marcat si pe care mi le-a povestit mama nu o data ci de x ori au fost 2: cand a murit, la spital asteptau pe hol si mama si bunica-mea ( el de fapt s-a stins din cauza unei metastaze pe ficat, a avut un ficat de 6 kg cand a murit ) si la un moment dat din sala de autopsie ( a murit in Colentina) a iesit o tanti asistenta cu o tava mare si o bucata mare de carne pe tava.Mama, copil curios, a intrebat-o pe asistenta ce duce acolo si respectiva i-a raspuns cu o nonsalanta incredibila:” ficatul domnului inginer B. „, moment in care mama a cazut pe jos si a lesinat.Alt lucru terefiant a fost la biserica cand au lasat-o singura cu el in capela si ea, copil inca, nevenindu-i sa creada ca tatal ei chiar este mort, l-a desfacut la camasa ca sa se convinga.L-a vazut cusut dupa autopsie cu o sfoara d-aia groasa din sac si au gasit-o iar babele lesinata si cazuta pe cosciug, gramada peste el.De altfel, de la atata durere a facut noduli pe corzile vocale, a pierdut primul an de admitere la Conservator ( tataita a murit in septembrie la inceput) , a stat internata in spital, la Panduri luni de zile timp de un an, ca sa i se refaca vocea pierduta la nefericitul eveniment.
Deci, eu am crescut de mica cu povesti multe de tot si felurite despre Tataita.De exemplu, stiu ca la ei in casa venea mereu George Enescu, Ion Voicu, D.G.Kiriac, oameni ai caror parinti fusesera prin garzile lui Carol si dame de companie ale Reginei Maria, intr-un cuvant mama mea se trage dintr-o familie cu mare staif, plina de doctori, muzicieni,compozitori, economisti de elita ( aici mi-am adus aminte si m-a pufnit si rasul de-o taranoaca nasoasa, mare cocoana de Bucuresti, aia de si-a permis ea sa o critice pe mama mea, tot aia care-mi dadea ea mie jaloane de educatie si limbaj, cand ea a crescut la coada vacii si cu balegaru’ la nas ).
Ceea ce este cu adevarat uimitor despre Tataita, nu este faptul ca in viata a fost un mare OM, ci faptul ca dupa moartea lui, au inceput cu adevarat intamplarile despre care vreau sa povestesc.
– voi reveni –