Jurnal de călătorie estivală: nuntă în Ardeal

Prima nunta din Ardeal la care am participat a fost o nunta de fite, la Dej,acum vreo 5 ani, o nunta la care eu,initial, ma gandisem ca voi gasi lume mai prost imbracata, lume mai „nevoiasa”, lume cu mai putine fite si pretentii decat la capitala.Ei bine, nunta aceea mi-a confirmat inca o data in viata ca nu e bine sa judecam dupa aparente.Nunta aceea a fost una total atipica fata de ceea ce vazusem si traisem eu la nunti pana la momentul acela.In primul rand ca a fost o nunta de zi- asa cum sunt toate nuntile in Ardeal-, cu lume mai mult decat eleganta, cu femei frumoase si cu toalete scumpe, cu mancare de te lingeai pe degete, cu muzica buna si super dansabila, cu momente care m-au emotionat de-am plans in batista cat am putut, cu rugaciunea de inceput a tuturor, rugaciune spusa pe un ton cald de starostele care conduce intreaga nunta,cu oameni veseli care stiu sa se distreze si carora nu le stau piciorusele minute in sir, dansand ore bune si facand o atmosfera de neuitat dintr-un moment atat de deosebit pentru un cuplu cum este cel al uniunii spirituale dintre doi oameni ce se iubesc.Mirii de atunci au fost super draguti, am ramas si acum prieteni si rodul dragostei lor s-a conturat intr-o minunata fetita de 4 ani.
Mi-a placut atunci atat de mult la nunta ardeleneasca incat am zis ca nu mai scap nicio ocazie de-a reveni in Ardeal la nunti.
Si iata ca anul asta am avut ocazia de-a merge iar la nunta, de data asta la Cluj, nunta verisoarei primare a lui D.Data fiind experienta de la Dej, anul acesta m-am preocupat mult de toaletele de nunta, pana si pe Pusicel l-am costumat corespunzator cu evenimentul,ne-am pregatit atat baneste cat si sufleteste pentru o noua distractie.
Am purces la drum intr-o zi de joi, dat fiind faptul ca distanta de parcurs ne ia aproape o zi, am luat in considerare venirea lui Pusicel cu noi si nevoia lui de odihna intre drum si nunta.Drumul pana la Dej a fost unul mai mult decat usor, conduc si eu si D., am facut contrar asteptarilor noastre, doar o singura oprire la padurea Bogati unde ne-am jucat, am mancat, ne-am odihnit si apoi am incalecat pe caii putere ai „Papusicii” care ne duce biata incarcata pana la refuz unde ne trazneste gandul.
Ajunsi seara la „mamaie Dej „- asa cum o striga Ayan 😀 -, am stat la povesti, am mancat si ne-am bagat la somn cu aer curat si liniste.A doua zi am inceput plimbareala pe la toti din familie si pe la prieteni.N-am vazut oameni asa prietenosi ca acolo niciunde, nu exista persoana cu care sa te vezi si sa nu te pupe, nu exista om cu care te intalnesti sa nu te cheme la el acasa la o cafea si o vorba buna, nu exista persoane cu vorba mai calda, molcoma si vesela, cu griji ce par a fi sfarsite, cu zambete pe chipurile totusi atat de brazdate si incercate de viata grea.
De fiecare data cand merg acolo – si mi-ar placea mult sa ajungem mai des decat o data pe an, dar motorina asta ne duce undeva la 600 ron dus-intors plus cadouri, atentii, etc. si nu ne permitem des asemenea iesiri- eu plang foarte des, asta pentru ca felul in care oamenii aia il primesc pe D. „acasa” ma emotioneaza rau, imaginea mamei lui D. care ramane in mijlocul drumului cu lacrimile innodate in batista si cu sufletul plin de dorul unui baiat pe care si-l mai vede cine stie cand, ma face mereu sa plang, povestile lor de viata, felul in care suntem asezati la mese si „omeniti” ma fac mereu sa spun ca Ardealul este altceva.Si nu de putine ori in ultima perioada m-am intrebat de ce oare am refuzat cu atata incapatanare sa ma dezradacinez din capitala asta si sa plec eu acolo.
Revenind la nunta din Ardeal…sambata de dimineata ziua a inceput pentru mine la ora 6:15 cand am plecat la coafor. Mi s-a parut inuman ca o mireasa sa se trezeasca la ora aia matinala pentru a-si incepe pregatirea de nunta si mi s-a parut si mai inuman ca acele coafeze din oras sa munceasca in perioada nuntilor de la ora 5 dimineata.Huhh! Eu la ora 6:45 a.m. eram pe un scaun de coafor, chioara de somn si frig si cu chef zero de a-mi face parul cineva in vreun fel la ceas de buna dimineata.Ah, ca d-aia am vrut baiat, sa nu aiba probleme de genul asta !
Dupa o ora ieseam din coaforul cu princina cu-n coc nu tocmai asa cum mi-l dorisem eu, dar arata ok, la ora 8 dimineata cand in Bucuresti abia ma intorc pe partea cealalta, acolo ma plimbam pe strazi nestiind exact incotro s-o iau sa ajung acasa la soacra-mea.Si e un aer rece si curat in Dej, de cand a disparut Protanul, e liniste si oameni multi imbracati elegant si cu coafuri sofisticate pregatiti de nunti, drumul pana acasa m-a obligat sa raspund tuturor necunoscutilor care-mi dadeau ziua buna fara sa ma fi vazut vreodata in viata lor – la Bucuresti stai cu ei in bloc o viata de om si nu-ti dau un raspuns la salut-.
Acasa forfota mare,un Pusicel trezit si plin de viata, pus pe sotii cu-n catel din curte, imbracat, ferchezuit, parfumat, imbarcat in masina si la drum.
La Cluj nu am ajuns decat la biserica, am pierdut momentul cand vine ginerica sa ia mireasa -ah si cat mi-am dorit sa vad partea asta caci sunt total alte obiceiuri si datini ca la noi-, am pierdut cununia civila din parc si am pierdut drumul pana la biserica.Dar acolo ne-am reunit cu totii, la o slujba care mie, personal nu prea mi-a placut, dar mi-a placut predica si m-au uns la suflet vorbele preotilor catre noua familie.
La restaurant am mers inaintea mirilor, care au plecat la o sedinta foto, ne-am asezat la masa, ni s-a adus aperitivul in fata dar nimeni nu a indraznit sa manance pana nu se spune rugaciunea.Doamne si ne era o foame de lupi, era ora 14:30, farfuriile alea erau atat de apetisante incat baleam pe masa de pofte.
Apare starostele, incepe emotia si eu incep plansetele, se spun vorbe calde si incarcate de mare sensibilitate, eu plang de-mi sare coafura, mama miresei la fel, se potrivesc atat de maiestrit cuvintele incat mireasa plange incetisor si femeile toate au luminite in ochi, semn ca nu numai pe mine ma ating cuvintele acelea.
Se bea sampanie de catre miri, se sparg apoi paharele pe jos si incepe nunta.Si se petrece mult si bine, cu muzica multa si veselie imensa, se mananca, se bea si se vorbeste, se plange, se rade si pupa, se incepe o noua viata…
A trecut nunta ca gandul si ca vantul, ne-am distrat si a fost frumos ( nu atat de bine ca la aceea din Dej, dar mult mai bine decat la alte nunti din Bucuresti la care am fost ), la plecare ni s-a dat si cadou ca amintire ( un cozonac, prajituri si o sticla de vin cu fotografia mirilor si data nuntii lor in loc de eticheta sau pe post de eticheta ) si ne-am intors la Dej.La mamaie am mai stat inca 3 zile si am intins-o inapoi catre casa noastra caci eu cu Ayan si cu mama urma sa plecam in alta destinatie de vacanta, iar D. incepea de la 1 august jobul la locul nou de munca.
Asadar, mi-a ramas la suflet nunta asta la fel ca si celelalte din Ardeal, m-as mai duce oricand la alta nunta ardeleneasca desi ne-a costat 2000 de roni, si le urez mirilor casa de piatra si cat mai repede un bebe la fel de frumos ca si ei, caci mireasa e superba si mirele e un baiat de toata nadejdea.
Aici sunt cateva momente emotionante de la nunta, alte momente de mare bucurie impreuna cu verii lui primari, momente c-un Pusicel aranjat si voios.