Când binele dă năvală pe uşa ta !

Azi dimineata cand m-am asezat la pc, primul impuls a fost sa-mi deschid mailul si sa citesc ce pozitii vacante mi-au mai trimis siteurile de recrutare personal.Ciocolata calda aburind in fata-mi si gandurile zburatacite aiurea,m-au lasat linistit sa-mi arunc ochii pe zeci de joburi care sunt vacante momentan si s-ar potrivi profilului meu descris in curriculum meu vitae.
Dar ca o palma puternica peste ceafa un impuls m-a trezit si am zis: STOP !
Am inchis mailul, am sters respectivele mesaje, am respirat usurata si m-am ridicat de la pc sa ma uit pe geam.Dupa fix un an in care am aplicat zi de zi la o gramada de joburi, dupa zeci de interviuri la care am fost si dupa o experienta mai mult decat nasoala pe care am trait-o in septembrie, a navalit buluc binele peste mine.
Asa cum se spune ca „atunci cand vine un necaz , vin toate! ” , tot asa pot spune eu azi ca atunci cand vine binele, navaleste cat poate peste tine!Pe mine m-a daramat…de fericire.
Am fost atat de trista si am avut un an atat de aiurea cum nu se poate povesti mai exact in cuvinte.Mi s-a parut cel putin ca nu-mi gasesc locul, am plecat de la atatea interviuri la care am fost fie dezamagita, fie plangand, fie nemultumita, fie scarbita, fie…fie.. incat imi pierdusem orice speranta de mai bine.In plus, toate aceste esecuri si dezamagiri te fac sa-ti pierzi increderea in tine si atunci cobori stacheta din ce in ce mai jos.Si asta ma omoara pe mine, sa fi nevoit sa traiesti intr-un loc sau cu o persoana naspa doar pentru ca frica „de-a nu ramane pe dinafara ” te impinge la asa ceva ( cu jobul uneori se intampla acelasi lucru care se intampla cu unele femei care nu-si gasesc un partener, asa cum si-au dorit, si de frica singuratatii se cupleaza cu toti nataraii din lume si -si fac viata un chin).
Inca o data si inca o data vreau sa-i spun lui D. ca fara el nu stiu daca as fi trecut peste multele zile in care am plans de m-am umflat ( eu am zis ca-s o slabanoaga emotional! ), nu stiu ce as fi facut sau ce as fi ales daca nu l-as fi avut pe el care sa-mi spuna continuu:” dupa rau intotdeauna vine un bine urias, este o ciclicitate a vietii ” , imi pare super rau ca nu l-am ascultat in prima seara cand m-am intors de la gradinita aia de cacao si am plans tare iar el mi-a zis :” de maine nu te mai duce, nu murim nici de foame si nici rate nu avem, incat sa nu putem astepta inca o perioada, pana iti gasesti ceva misto care sa-ti placa!” .
Mai apoi a fost mereu langa mine o prietena de mare caracter ( eu pe ea o iubesc foarte mult si ea stie asta, sper), un om care mereu mi-a dat curaj , dar mai ales mereu , mereu m-a ascultat si a fost acolo cand am avut nevoie de ea, am sunat-o la diverse ore s-o intreb cum sa zic sau sa fac in anumite situatii, cum sa reactionez la anumite provocari, ce si cum mi s-a intamplat la interviuri si mai ales mereu mi-a spus ca am sa imi gasesc cu siguranta ceva sa-mi placa.Te iubesc mult Laurasule si nu am cuvinte sa-ti multumesc pentru cat de aproape mi-ai fost tu mie anul asta, pentru cat de mult a contat faptul ca aveai / n-aveai chef, tu mereu ai fost acolo sa ma asculti si sa-mi rezolv eu problemele.
Au fost si alti oameni foarte draguti care in momente aiurea mi-au stat alaturi, le multumesc mult si lor ( se stiu ei singuri care sunt ) si azi ar trebui sa dau de baut tuturor.
Dupa fericirea cu jobul a venit insa si intrebarea cea mare si grijile totodata: ce fac acum cu Pusicelul meu, incotro ne indreptam?
Si a inceput o goana uriasa dupa gradinita.Si nu dupa una de stat la care, desi el mananca singur, nu mai are pampers si vorbeste perfect, nu mai sunt locuri si nu se fac inscrieri in miez de noiembrie.Apoi nu am cum sa ajung nici eu si nici D. sa-l ducem dimineata asa incat imi trebuia transport.Si da-i muma lui Ayan si alearga si vezi si intreaba la gradinite ce si cum.Fiindca o asemnea raita mai dadusem si acum vreo luna, dar atunci am intrebat alte chestiuni caci eram de cealalta parte a baricadei, acum , ca si parinte, cu mana pe inima spun clar ca nu inteleg cum functioneaza unele dintre aceste institutii la care parintii dau bani multi rau si copiii lor stau in niste conditii super urate.
Ma rog, asta-i alta poveste si alta postare.Nu-mi stric acum fericirea cu chestiuni de genul.
Cand nu mai aveam nicio speranta si ma gandisem la o alta varianta – sa-l dau la o gradi aici langa noi ( desi nu-mi placea deloc ce se intampla acolo si cum arata )doar de la 8-12:30 si api sa mearga la ai mei – am gasit o minunatie de gradinita, exact asa ca-n visele mele.Si fiindca e primul lor an de functionare cu autorizatie si pretul este la fel de promotional si transportul inclus.Si au si camere video ca sa-l pot vedea pe micul meu cand mi-e dor de el, au spatii uriase si curatenie perfecta, educatoare calificate, asistenta medicala permanenta, mancare pentru copii ( ma refer la meniu fara prajeli, mezeluri, afumaturi, hamburgeri si alte mizerii pe care le-am vazut in meniul altor gradinite ).
Si l-am inscris…Si de luni merge acolo, initial pana la pranz, urmand ca de marti sa stea programul lung.
Sper sa ne fie bine amandurora, sa dea Dumnezeu sa se linisteasca lucrurile si pentru noi si sa fim linistiti.
Asadar, sunt atat de fericita ca mi-e frica sa ma si gandesc la fericirea asta, ca sa nu se sparga bula de minunatie in care ma aflu, bula magica in care am intrat si din care sper sa nu mai ies mult timp de acum incolo.

Reusite de weekend

Azi am avut o zi incarcata emotional:
– Puchitel a facut primii pasi, am pierdut momentul ca si imortalizare foto fiind plecati in deplasare.A facut 3 pasi clari si siguri, apoi inca 3 pasi la fel de siguri si s-a oprit.Sper ca la urmatoare miscare sa pot surprinde foto chestiunea in cauza
– azi am avut maraiala multa , eritem fesier ingrozitor, scaune moi ( astea le are de vreo 3 zile ), ceai de menta si gingia perforata de incisivii laterali superiori.Deci Puchitel va inmulti dintisorii de la 4 cati are acum ( si cu strungareata mare in fata ) la 6 dinti 😀
– ne pregatim iar de plecare, am facut cumparaturi si de luni ne ocupam iar de bagaje.

Just us

N-am disparut din zona, suntem bine merci, ma refer la Guguluf, eu sunt vraiste si nu mai pot sta la pc decat foarte putin.Am coloana super bolnava, am niste dureri cumplite in perioada asta, noaptea nu ma odihnesc, am incercat toate metodele posibile si imposibile de a dormi si eu o noapte toata linistita, intr-un final am ajuns la ortoped care mi-a spus ca e musai sa ma ingrijesc ca e jale pe vale cu a mea coloana.Am avut eu din copilarie/ adolescenta o scolioza care in timp s-a agravat , de la sarcina am si alte complicatii si iata-ma ajunsa azi sa traiesc numai cu antiinflamatoare foarte puternice, mi-a recomandat sa mai slabesc inca 10 kg, sa alerg si sa fac gimnastica, sa merg la innot si la kinetoterapie.Cand dreq sa le fac pe toate astea?Asta-i problema mea.Hai ca de slabit si de alergat sa zicem ca pot, dar kineto, innot si gimnastica cand as putea sa fac?
In fine…
In alta ordine de idei, weekendul acesta am avut musafiri, a fost un weekend frumos si plin, a venit buni din Ardeal si inca o ruda, ne-am plimbat, ne-am jucat, ne-am simtit minunat.
De sambata Ayan a inceput sa faca semn cu mana cand plecam si spunem „pa”.Deodata in timp ce-i facea D. cu mana hop! si el a ridicat mana si a inceput sa faca semnul de plecare cu manuta.Am crezut ca ni se pare dar a repetat si repeta mereu.Iubitul meu 😀
Cred ca am depasit timpul permis de-a sta pe scaun la pc, sper intr-o ameliorare curand, mi-e dor sa citesc ce fac alti oameni dragi noua din blogosfera, mi-e dor si sa scriu ceva mai mult decat atat.Poate in curand ma voi intrema si voi reveni.