Vacanta la tara

Copil fiind, eu n-am avut niciodata „la tara, la bunici”.Suspinam din tot sufletul cand la inceputul anului scolar se intorceau toti colegii mei de pe la bunicii lor si povesteau toti cum si-au petrecut vacanta mare la tara: fel de fel de intamplari haioase, fel de fel de lucruri specifice zonelor pe unde pleca fiecare la inceput de vara.Pe mine ma duceau in fiecare vacanta mare in strainatate, simteam ca mor cand ma luau de la jocurile din fata blocului si ma anuntau ca intreaga vara lipsim cu mici reveniri pentru a schimba bagajele.
Suferinta mea ca nu aveam un sat unde sa merg la bunici ma urmarea si iarna cand nu aveam unde sa colind, nu aveam unde sa stau la gura sobei la povesti cu verisorii, nu aveam sa vad cum se fac toate bucatele traditionale de Craciun, nu stiam cum se numesc, sadesc si dezvolta anumite plante si copaci, nu stiam cum este sa dormi intr-o capita de fan, sa faci pipi in curtea mare la wc-ul de afara, sa te speli in copaita cu apa incalzita de bunica.( acum chiar nu mi-ar mai placea sa fac asa ceva si n-as da pentru nimic in lume confortul meu de la oras pentru viata grea de la tara, atunci insa toate astea aveau un alt farmec si un alt gust: cel al copilariei ) .
Ayan este un copil care are si o bunica la tara.La tara este mult spus totusi, caci locuieste la periferia orasului Dej ( este un paradox totusi modul in care autoritatile au separat orasul de satul ce urmeaza Dejului, practic acelasi sat de odinioara este acum jumatate in oras si cealalta jumatate in sat) , dar arata exact ca si cum ar fi „la tara” . Are curte mare, are pasari, are legume si fructe, pomi multi, vecini care au vaci cu lapte proaspat, are fantana cu apa limpede si rece ca gheata, are capite de fan si are chiar si un wc in curte ramas dar inca folosibil.Mie imi place la nebunie acolo caci e liniste si pace, casele nu se fereaca cu 7 lacate, oamenii sunt calzi si blanzi si buni, vin unii la altii si se viziteaza intotdeauna aducandu-si cate ceva din bunataturile pe care le-au facut in ziua respectiva.
Copilul a fost abia anul asta in Ardeal la bunica-sa paterna si a venit tot satul sa-l vada si sa-i aduca cate ceva-unii fie si doar o vorba buan dar au adus-o in tolba lor.L-au „madarit” ( alintat) si i-au spus o groaza de urari, s-au minunat de el ca de nu stiu ce si ne-au chemat pe rand in vizite la ei ( am mers cat am putut, dar nu am ajuns, fireste, nici la jumate din sat).
Pe Ayan l-am lasat sa zburde in voie, l-am lasat sa umble pe la pasari ( se uita la curcani ca la alte cele), l-am urcat pe capita de fan, l-am dus la cimitir la bunica-su, l-am lasat in iarba, l-am spalat in copaita cu apa incalzita de bunica, l-am lasat la Rexila care desi-i un fioros de caine nu a latrat o secunda la Puchitel,s-a jucat cu Nero care-i o dulceata de catel, a vazut pisoi abia fatati de o pisica costeliva,a baut apa de la fantana si de la izvor, l-am lasat sa vada cum se mulge vaca, cum iese minunatul lapte gras si cald din ugerul full al Milkai 😀
Originile lui sunt si la tara, este nevoie sa cunoasca si o altfel de viata decat cea urbana si din ce in ce mai fitoasa.