Toti cei care ma stiu, mai mult sau mai putin, imi cunosc pasiunea si iubirea pe care o nutresc eu pentru Grecia.Dar cand spun iubire, acest sentiment este unul profund, care dureaza de ani de zile, este ca o boala care te-a cuprins si nu-ti mai trece.Eu cred ca pe lumea asta exista 2 feluri de iubiri: iubiri care fac bine si iubiri care fac rau.Sunt oameni care atunci cand iubesc sunt impliniti, motivati, fac lucruri marete si sunt oameni care atunci cand iubesc isi pierd capul cu totul, nu-i mai intereseaza nimic si nimeni exceptand iubirea pe care sunt focusati, isi pierd slujbe, prieteni, uneori chiar si familii.
Ei bine, la mine a fost o iubire din prima categorie, o iubire care m-a determinat sa fac lucruri marete si care m-a impins tot timpul catre ceva mai bun si mai prolific.Desigur , am uitat sa specific ca iubirea descrisa mai sus si catalogata in alb sau negru nu este doar pentru aproapele nostru, ci pentru orice din lumea asta care ne da fiori si ne trezeste senzatii frumoase.
Revenind la pasiunea mea pentru Grecia.
Totul a inceput cand aveam 7 ani si am fost intr-o vacanta -cadou de la ai mei, la Atena.Pentru ca vremurile si regimul de atunci nu ne permiteau sa plecam cu totii, lejer, in vacante, am fost doar cu maica-mea.Drumul cu autocarul mi s-a part atunci cel mai frumos traseu din viata mea, imi amintesc si acum de parca ieri a fost, cum la intrarea in Grecia ( dupa o Romanie si o Iugoslavie merse intr-o bezna totala ) am avut un soc.M-am ridicat in picioare in autocar si am inceput sa urlu cat puteam :” uitati lumini, mama cate lumini, opriti sa vedem luminile!”.Mi s-a parut ceva extraordinar -pentru un copil de 7 ani totul parea atunci fantastic- sa vad autostrazi luminate, magazine cu bannere luminate noaptea, mi s-a parut ireal ca la ora 3 dimineata cand am sosit noi in Atena sa fie deschise magazine care miroseau frumos, care abundau de diverse bunataturi cand la noi tronau la mare cinste „adidasii de porc” si galantarul gol.
O faza haioasa dar si destul de trista, in paralel, a fost faptul ca persoana la care am mers in Atena, ne-a asteptat la ora aceea inaintata in piata Omonia unde soseau autocarele din Romania.Chiar acolo era o cofetarie deschisa non+stop, unde greci de toate varstele beau cafele si prajituri de toate felurile si soiurile tronau in vitrine superb colorate.M-au intrebat ce vreau sa mananc, sa-mi aleg o prajitura.Grea intreabare! De la cartoful si Quick-cola noastra sa mi se infatiseze in fata baclavale, cataifuri, rulouri cu diverse si aromate creme, prajituri cu sucuri si ciocolata din abundenta, ce era sa aleg?Si alergam disperata si nu ma puteam hotari, o voiam ba pe una, ba pe ailalta, tipam si ma agitam incat vanzatoarea a intrebat de unde sunt, din ce tara.I s-a spus ca vin din Romania, sunt uimita de ce este acolo si a rugat-o sa mai astepte putin sa ma hotarasc.Desigur ca nu m-am putut hotari, timp in care vanzatoarea mi-a facut un pachet cu 4 prajituri+ sucuri, pe care mi le-a dat gratuit.N-am sa uit niciodata gestul acela!
Pana la Atena, am facut insa o oprire la Larisa, intr-o benzinarie ( unde peste ani multi m-am oprit de zeci de ori cu turistii ),pentru toaleta si o mica gustare daca doreai.Si mama, primul lucru pe care l-a facut, a fost sa-mi cumpere banane.In acest timp eu am plecat la toaleta, m-am urcat pe wc si am stat acolo cu iniam cat un purice dar hotarata sa nu mai plec de acolo niciodata.Mi-am dorit atat de mult sa ramanem in Grecia incat atunci cand m-au cautat sa plecam cu autocarul am tacut malc si nu am raspuns la strigatele mamei care era deja isterica ca nu ma mai gaseau.
Intr-un final, amenintata de soferul de autocar, m-am dat jos de pe wc si am iesit ca un pui rebegit, plangand si spunandu-le ca eu nu mai plec de acolo. Ce copil eram!
La Atena socul meu a fost unul de proportii uriase, imi amintesc ca ma ducea sa-mi dea souvlaki in Omonia, si mi se parea ca mananc cea mai dumnezeiasca mancare de pe lumea asta ( nu ca acum nu as manca in detrimentul oricarei alte mancari souvlaki si gyros, dar nu din Omonia, ci de pe niste stradute din spatele pietei Syntagma sau din iubitul meu Salonic).
Cat am stat atunci in Atena am plans continuu ca vreau sa raman acolo, eram disperata de ideea intoarcerii acasa si pana la urma maica-mea a fost la biroul emigrari si a intrebat cum ar putea ramane in Grecia, o femeie- profesor singura cu un copil.Conditiile de atunci nu erau tocmai ok pentru o femie singura cu un copil, tata urma sa vina dupa niste ani buni si i-ar fi facut comunistii numai mizerii, inclusiv la serviciu, mama urma sa se angajeze ca menajera pana ar fi invatat limba si pe mine sa ma dea la internat de unde sa ma ia doar sambata pentru ca nu aveam o locuinta stabila.
A refuzat clar conditiile ( pe care si eu acum, ca si mama, le-as refuza ) si ne-am intors in tara.Ani de zile am avut in inima un ghimpe si am acuzat-o mereu ca nu a vrut sa emigram atunci si ca nu a avut puterea sa faca acest pas.Si tot ani de zile raspunsul ei a fost :” te vei face tu mare si te vei plimba in Grecia cat si cum doresti!”.
Si intr-adevar m-am facut mare si m-a ajutat Dumnezeu sa ma plimb in Grecia cat si cum am dorit.Din aceeasi pasiune pentru Ellada mea draga am invatat intai limba ca sa ma pot descurca oriunde si oricand, din aceeasi mare iubire am facut cursul de ghizi ca sa ma pot plimba gratuit in toate coltisoarele ei, din aceeasi mare pasiune am ascultat ani de zile numai si numai muzica greceasca, am avut in facultate numai o gasca de prieteni greci, cu care m-am distrat extraordinar de tare, din aceeasi mare pasiune am iubit si am fost iubita de un grec, cu aceeasi iubire mare m-am reintors mereu in Grecia.
Imi formasem o imagine idilica despre greci, despre comportamentul lor, despre felul in care traiesc, simt si iubesc,imagine care, din pacate, cu cat am stat mai mult in preajma lor,printre ei, in lumea lor, cu atat mai mult se deforma si-mi parea total distrofica.
Sa lucrezi la greci sau pentru greci mi s-a parut cel mai greu, au firi vulcanice, injura, urla si arunca cu diverse cand ii apuca nervii, nu sunt parolisti, au un soi de nebunie pe care nu o puteam intelege desi vorbeam aceeasi limba foarte bine, li se pare ca totul li se cuvine, muncesc putin si vor bani multi, sunt profitori si ar face orice sa te mai pacaleasca putin si tot ce-ti dau iti vor lua candva la schimb.Nu degeaba se spune „sa te feresti de darurile grecilor !”
Dar multa vreme nu mi-a pasat, era ok ca mergeam in Grecia, ca puteam vorbi,respira si auzi in greaca.Odata cu trecerea anilor si cu maturizarea mea -cat de cat – am inteles ca nu sunt tocmai chiar ok ca si oameni, ca au si ei multe uscaturi prin „padurile” lor, am invatat sa invat toate smecheriile cu care-si trateaza clientii si mai ales sa pun gura mare in functie, caci la ei se pare ca asta este un atu pentru o cauza castigata.
Cel mai tare imi displac grecoaicele, mereu am spus-o si o spun si acum cu mana pe inima ca femei mai rele, mai invidioase si mai penale ca cele elene nu am vazut in viata mea.Mi se par niste tate ordinare, niste muieri rele fara o motivatie bine intemeiata, false si gata de atac oricand.
O perioada de vreo 4 ani am luat o pauza cu Grecia, simteam ca ma sufoc daca mai merg acolo, apoi a venit sarcina, nasterea, copilul mic, alte prioritati si am abandonat mersul in vacanta in Grecia.Anul asta am hotarat ca e timpul sa-l duc si pe Pusicel intr-o vacanta departe de tara, nu foarte -foarte dar nici pe litoralul romanesc.
Am facut o rezervare pe booking, in Paros, o insula superba unde eu am mai fost cu ceva ani in urma, o insula care nu este inca cunoscuta de multi romani asadar am visat continuu la marea plecare si la vacanta superba pe care aveam s-o petrecem
Rezervarea am facut-o online, primind un mail cu date de contact si fara niciun avans.Am trimis mailuri multe din tara dar nu mi-a raspuns nimeni, am pus insa pe seama faptului ca multi batrani care au pensiuni in Grecia nu sunt la zi cu tehnologia.
Si am plecat…intr-o zi de joi, pe 18 august, visand la marea cea verde si plajele ei insorite, la linsitea si totodata nebunia insulelor grecesti.
Prima noapte urma s-o dormim in Paralia Katerini, urmand ca a doua zi sa mergem pana-n Atena de unde sa luam ferry pana in Paros.Am ajuns in Paralia la ora 16: 30, drumul a fost gol si Bulgaria am mers-o doar cu o singura oprire conducand cu schimbul si eu si D.Imediat cum am ajuns in Paralia am cumparat o cartela si am dat insistent telefon in Paros.Nu-mi raspundea nimeni.Deja ma panicasem…
In aceeasi Paralie unde am lucrat atatia ani, am niste prieteni greci, la care am dat fuga sa ma sfatuiesc cu ei.Au cautat telefoanele pensiunii , care desigur ca erau cu totul altele decat ceea ce-mi daduse mie bookingul,am sunat si am vorbit cu o doamna amabila care habar nu avea de rezervarea si de sosirea noastra neavand nicio camera libera in perioada imediat urmatoare.M-a apucat groaza, unde ma duceam eu cu-n copil mic dupa mine, fara sa am rezervare nicaieri in Grecia si fara sa stiu daca exista posibilitatea sa gasesc pe insula cazare pentru 12 zile in plin sezon?!
Primul pumn in luasem in plina figura, nu stiu daca bookingul sunt cei vinovati sau grecii sunt raspunzatori pentru asta, atata vreme cat nu achitasem nimic, nu aveam la mana nicio chitanta cui era sa ma adresez si ce era sa reclam?Asa ca am stat turceste pe un trotuar si m-am cugetat impreuna cu D. si cu mama ce avem de facut din ziua urmatoare?Aveam 2 variante simple: ramanem in Paralia sau ne intoarcem la Bucuresti?
Ceea ce a urmat m-a dezgustat si mai mult , mi-a sfaramat o particica din iubirea mea imensa si m-a facut sa spun ca nu mai vreau in Grecia pentru o alta bucata de timp.