Amintiri din grupa mică

Zilele acestea se vehiculeaza pe FB si am vazut ca s-a discutat chiar si la stiri, dezvaluirea unei mame nemultumite de tratamentul pe care i l-a aplicat  educatoarea fetitei ei de 2 ani si 9 luni, in cele 3 zile cat a frecventat grupa mica.

Nu am sa scriu despre acest subiect decat ca eu, personal, nu sunt in totalitate de acord cu ceea ce a scris/ descris mamica cu pricina.Si asta pentru ca exista anumite sincope in ceea ce spune, pentru ca nu imi explic anumite lucruri, pe care respectiva sustine ca le-a vazut / facut educatoarea respectiva.

Dar am sa scriu, pentru ca mi-a trezit o amintire puternica aceasta mamica, despre prima mea zi ca educatoare.

Inutil sa spun ca aveam doar 19 ani cand mi s-au dat in grija o grupa de 35 copii de 3 ani, grupa mica, eram un copil care trebuia sa aiba grija sa educe niste boturi de omusori.Nu stiam nici eu daca sunt sau nu in stare, nu prea realizam exact ceea ce inseamna un copil in viata unui parinte, nu stiam nici eu exact cum stau lucrurile si ce mi se intampla exact, nu stiam nici ce insemna responsabilitatea unui serviciu, dar a unui copil ?!

Pentru ca practica din liceul pedagogic, chiar daca timp de 5 ani am mers in gradinite, saptamanal cate 4 ore, nu se poate compara cu a fi direct la grupa, singura, cu 35 de copii ce depind strict de tine.

Asadar, intr-o zi de toamna ploioasa, pe 15 septembrie, dimineata, cand am intrat in clasa, m-a apucat panica.Toti copilasii plangeau amarnic, caci la varsta aceea daca plange unul sau doi, incep toti.Tanti Stela ( habar nu am daca mai traieste sau nu ! ), o femeie de cincizeci si ceva de ani la vremea aceea, mi-a dat niste jaloane despre ce si cum ar trebui sa fac in perioada imediat urmatoare, vorbindu-mi cu drag din experienta ei.
Ma simteam pierduta, imi venea sa imi iau geanta si sa plec mancand nori, mai cu seama cu cat atunci cand reuseam sa potolesc un copilas ce plangea, se pornea altul si pe langa el atatia altii.

Nu numai ca nu puteam sa ii scot afara ( asa cum cerea insistent mamica respectiva in plangerea ei ), ci abia reuseam sa ii tin minte, ca si figura, ca sa nu imi plece vreunul de sub nas.
Ii numaram continuu, ca pe oi, eram stresata maxim si cand am ajuns acasa am plans de m-am umflat spunandu-i mamei ca nu ma mai duc.

A doua zi, mai linistita, am intrat iar in grupa de copii, aceleasi plansete si zvarcoleli, aceeasi panica, acelasi tratament de strans in brate, sters obraji inlacrimati si nasuri curgande,numarat ca pe oi si tinut in brate si alinat suparari de copil de 3 ani.

Asadar,care activitati, ce lectii, ce jocuri didactice ( asa cum am auzit ca mamica respectiva se plangea ca nu a facut educatoarea cu ei ) , cand eu aveam si picioarele si mainile ocupate de cei mici, eram tot timpul ocupata sa alin suflete mici suferinde.

La masa nici nu voiau sa se atinga de mancare ( apropos, atat in sistemul de stat, cat si in cel privat, vesela era din inox si nu pentru ca se dorea sa fie „ca la puscarie”, ci pentru ca este mult mai safe pentru copii), unii plangeau de li se inodau lacrimioarele in barbie si de acolo cadeau in lingura cu mancare pe care o duceau la gura si apoi renuntau.Atii, mancau cu greu, altii mai putin suparati mancau de foame.Ii dadeai cate unuia in gura sa manance , apoi mergeai la altul si tot asa.Masa avea un program, caci trebuiau sa doarma ulterior, nu am fi putut sa stam pana la ora 16 cu pranzul pe masa.

La toaleta mergeam cu totii,  ii asezam pe toalete, le desfaceam pantalonasii, apoi ii aranjam ca nu stiau sa isi aseze hainutele pe ei, unii nu puteau nici macar sa-si traga chiloteii, intreg procesul cu dezbracat, pipi, imbracat si aranjat, impreuna cu tanti Stela, la 35 de copii dura cel putin 20 minute.Daca ii venea ulterior vreunuia mic sa mai faca pipi, il lua tanti Stela si il ducea la toaleta.Daca faceam eu un pas, puii cei mici erau gramada dupa mine ( chestia asta cu doamna closca a durat tot anul, daca mergeam la toaleta se ridicau toti si o luau dupa mine 🙂 ).

Astazi nu mai exista ingrijitoare la fiecare grupa ( cu ceva noroc exista o ingrijitoare la 2 grupe ), nici nu vreau sa ma gandesc cum se impart bietele educatoare de la grupa mica, intre toaleta si clasa cu puii plangand.

In zilele ce au urmat, am inceput usurel sa-i invat cum ii cheama, sa ii apropii de mine si sa le alin despartirea atat de grea de mamele lor  ( acei copii veneau o saptamana intreaga la gradinita fara sa mearga acasa).Ii imbracam, ii spalam pe dinti, pe fetisoare, ii pupam, ii tineam in brate si ii certam atunci cand faceau diverse gainarii.Este adevarat ca la ei a fost mai usor , daca pot spune asa, dupa o perioada, pentru ca numai lunea plangeau tare cand veneau la gradinita.Zilele urmatoare ii gaseam veseli dimineata, piuind galagiosi, se invatasera mititeii de ei cu noi si noi le eram mame si tati o saptamana intreaga.

Grupa mica intr-o gradinita, la inceput de an, este o grupa extrem de dificila pentru o educatoare, pentru ca nu cunosti copiii, majoritatea provin din mediul familei, fara a fi fost despartiti de cei dragi ai lor niciodata, cu un anume program de viata la care ajunsi in mediul gradinitei vor trebui sa renunte pentru a se adapta noului program, foarte multi plang, altii stau retrasi si nu doresc sa se integreze nicicum, altii vomita ca un semn de protest impotriva parintilor care ii lasa in colectivitate, altii ( asa cum a facut si Kiki 3 ani la rand ) se tavalesc si urla si dau cu pumnii in tot ce prind, altii se desprind usor de parinti si se joaca, isi fac prieteni, etc.

Iar ca educatoare, esti nevoita sa gestionezi toate aceste comportamente fara a cracni, ca nu cumva sa superi vreo mama sensibila ca doamna cu plangerea.

In ultimii ani vad mereu razvratiri ale parintilor pentru niste balarii – nu contest nicio secunda comportamentele deviante cu pedepse si vorbe de duh spuse copiilor, de bataie nici nu incape vorba –  ( mi-e greu insa sa cred ,ca o educatoare normala la cap, care are grupa mica, ar putea pedepsi un copil de 3 ani, lasandu-l singur in toaleta , lasandu-i singuri pe ceilalti la somn in clasa si ea stand pe hol la povesti ), dar mereu imi vine in minte urmatorul scenariu: daca am aseza una dintre aceste mame in locul educatoarelor, cum s-ar descurca sa impace si 34 de copii ce plang si urla, se tarasc pe jos, ar duce si la toaleta un alt copil si l-ar sterge la fund, l-ar imbraca,in timp ce din clasa ar iesi pe sala altii mici dupa tine ca ai plecat.In tot acest timp sa apara si  un palc de mame, fiecare nemultumita de tratamentul aplicat copilului sau (de ce i l-ai lasat singur in clasa, de ce l-a gasit plangand, de ce nu ai stat pana la pranz cu masa de dimineata, de ce nu esti si la toaleta si sa-i dai copilului nush cui in gura, de ce si de ce?)

Si nu as vrea sa mai aud, zau, chestia cu „si-a ales meseria asta „. Da, ai ales meseria asta, iti place mult sa lucrezi cu copiii, dar din cauza unui sistem bolnav care nu-ti ofera nimic , care nu aduce oameni suficienti in institutii, esti nevoita sa faci si munca de ingrijitoare  si munca de educatoare, de bucatareasa, etc.Este foarte frustrant sa inveti 5 ani – liceul pedagogic a fost un liceu extrem de greu , unul in care in timp ce alti fosti colegi de-ai mei din alte licee se plimbau, se distrau si ieseau prin cafenele, eu stateam sa colorez, sa desenez si sa decupez cu orele,faceam basici la degete si in palme de la atatea materiale didactice cate am pregatit, stateam nopti la rand sa scriu proiecte didactice, sa pictez si sa modelez.

Cand ajungi educatoare se intampla la fel, ascuti creioane, iti faci materiale didactice, decupezi, colorezi, ornezi clasa cu diverse chestii pe care le faci tot tu, pregatesti si cauti materiale pentru lectii si serbari, daca mai ai si niste inspectii de grad faci la materiale pana bolanzesti.Pe langa astea, parintii te reclama ca trebuie sa stergi la fund copiii la toaleta, sa le stergi mucii, sa le stergi voma, sa ii imbraci, sa ii dezbraci, sa le sufli in nas, sa le dai in gura, sa le strangi farfuriile , sa ii imbraci in pijamale si sa ii motezi.

Munca de educatoare nu presupune si ultima parte, toate acele lucruri se fac de catre ingrijitoare ( slava cerului ca eu asa am lucrat ! ), insa neavand femeie la clasa faci si chestia asta.Si nu te vaiti niciodata, ca sunt 35 de copii mititei, pe unii neinvatandu-i parintii lor acasa nici sa-si traga pantalonii, faci ce si cum poti sa le fie bine celor mici.

Cred ca inainte de a arunca cu noroi in niste oameni, ar fi bine sa ne punem in cizmele lor si sa ne intrebam, eu, oare , as fi capabil sa fac ceea ce face omul acela? In cazul de fata, cum as fi putut eu, singura,sa gestionez situatia de la o clasa cu 35 de copii mici de tot, toti cu aceleasi drepturi egale ( indiferent ca unul are cu 3 luni mai putin decat altul ), abia despartiti de parintii lor, care plang, urla si trebuie impacati si introdusi incet intr-un program organizat de gradinita.As fi eu in stare sa ma comport cu toti copiii la fel, in situatia de fata, fara sa fac diferente intre ei ?

Dupa ce ne dam raspunsurile respective ( eu mi-am pus intrebari si am si gasit solutii , inainte de a o discredita pe cotoroanta lui fi-miu de anul trecut ), abia atunci putem sa aruncam cu pietre si sa ponegrim oameni.E simplu si facil sa facem rau, e foarte facil sa ponegrim oameni, sa-i aratam in presa avida de subiecte scandaloase, dar este foarte greu sa ii intrebam daca au nevoie de ajutorul nostru, daca  putem usura in vreun fel situatia copiilor nostri in primul lor an de colectivitate.

Adio, gradinita !

Am sa incep cu sfaristul lucrurilor nespuse, deoarece sunt mai proaspete si sigur memoria nu imi va juca feste.

Pe 17 iunie am terminat primul mare capitol din viata lui Kiki, perioada de prescolaritate.
La noi, aceasta perioada a debutat cu cresa, de unde am plecat extrem de nemultumiti, locul unde una dintre asistente l-a palmuit ca „plangea continuu dupa mama”.Dar am luat partea plina a paharului, in sensul ca in acel prim an de colectivitate mi-a facut toate dracoveniile de virusi, raceli si gripe, otite si perforari de timpane si tot ce poate tine de sfera ORL la un copil.
A urmat un alt an in care Kiki a mers la gradinita David Mihai,o gradinita particulara unde au fost si bune si rele la un loc, dar spatiul arata formidabil, mancarea desi catering era ok, insa cadrele didactice deloc profi si cam haos asa in general in gradinita.A fost insa un an linistit, Kiki s-a simtit ok, noi am fost fericiti sa terminam cu etapa respectiva si ne-am bucurat sa il putem inscrie din toamna lui 2012 in sistemul de invatamant de stat.
Asadar, in septembrie 2012, in al treilea lui an de colectivitate, Kiki a inceput grupa mica la gradinita 230, in Drumul Taberei unde am locuit.
A fost un an linistit, educatoarele au fost super ok, Kiki mai plangea si mai facea tot felul de scheme ( deh, era si este un mamos extraordinar !), dar gradinita aia a fost ok din toate punctele de vedere.Colectivul de parinti a fost foarte dragut,educatoarele si-au dat interesul si i-au invatat pe copii multe lucruri, serbarile frumoase, copiii relaxati si mediul placut.
In martie 2013 ne-am apucat de construit casa,am stiut ca vom pleca din Drumul Taberei, imi era peste putinta sa fi facut naveta si sa-l fi lasat pe Kiki la aceeasi gradinita, astfel incat am luat decizia sa il mutam iar intr-o alta colectivitate, la o alta gradinita in Militari, mai aproape de noi.
Asadar, in septembrie 2013, Kiki merge la ultima gradinita din viata lui de prescolar, la gradinita 195, Prichindel, pe parcursul careia nu am reusit sa fac nicio postare pe blog din lipsa acuta de timp.
Desi am fost extrem de reticenta inainte de a-l inscrie pe Kiki in aceasta gradinita, din pricina accidentului produs acolo, accident mediatizat in toata presa,o prietena de-a mea care avea deja baietelul in gradinita m-a incurajat sa-l inscriu aici ca lucrurile merg bine.
Colectivul in care am fost repartizati a fost unul extrem de neprimitor ( si aici ma refer la parinti si nu la copii ), ni s-a spus de la prima sedinta ca suntem niste intrusi si ca nu era nevoie ca peste numarul de copii ce veneau ca si o clasa sudata de la grupa mica sa aparem si noi si inca 1-2 copii.
Nu mi-a cazut deloc bine abordarea lor, am tacut insa si mi-am vazut de ale mele, ignorand in acesti 2 ani pe care Kiki i-a petrecut acolo orice relatie cu anumite mamici.Desigur ca lucrurile nu au stat asa pana la final, dar despre asta intr-o alta postare.
Anul acesta insa, din cauza educatoarei mai batrane pe care a avut-o, lucrurile au degenerat oarecum pentru faptul ca nu am mai rabdat si nu am mai tacut.
Pedepsele aplicate de educatorea cea in varsta si prea putin rabdatoare cu copiii, au depasit sfera normalului ( confiscat pe perioada weekendului a jucariei preferate, mancat tot pranzul in picioare ,etc ) si mai ales abuzurile ma inspaimantau cumplit.Copiii erau zilnic amenintati si subconstientul lui Kiki suferea din cauza ei.Daca vreaodata ii aminteam numele educatoarei cand facea vreo nazdravanie, era jale.
Am incercat sa discut cu ea, sa gasim o rezolvare a problemelor, dar sustinea atat de mult ca al meu copil are o mare problema ca este „mai dotat intelectual decat ceilalti copii”.La inceput de an am venit cu sugestia de a-i aduce material didactic si cat termina ceilalti colegi ai lui ce au de facut, lui sa ii dea suplimentar de lucru, in acest fel tinandu-l ocupat si fara a o mai deranja, asa cum sustinea ca face ( deranjul era unul nesemnificativ pentru mine, a-si baga un copil picioarele sub covor, a-si pune tricoul peste spatarul scaunului nu este ceva de groaza si nici nu poate fi zilnic un copil pedepsit pentru aceste gainarii) .
Nu a fost de acord spunandu-mi ca nu face diferente intre copii.O educatoare categoric depasita de vremurile actuale,pentru ca in metodica prescolara se subliniaza clar ca trebuie lucrat diferentiat cu copiii, deoarece nu sunt toti la acelasi nivel de dezvoltare si atunci invatarea frontala cu care am fost noi crescuti nu mai da roade, rezultand atatea cazuri de copii demotivati de cadrele didactice.
Daca va dati copiii in gradinita respectiva, lucrurile vor fi super ok daca o veti evita pe Angela Pipelea.
Programul gradinitei incepe de la 7:30 – 8:30 aducerea copiilor la gradinita din familie, pana la ora 9:00 iau micul dejun, ulterior fac activitatile didactice si optionalele, la 12:30 vine pranzul, somnul de dupa-masa si la ora 16:00 copiii incep sa plece acasa.
Mancarea este gatita in gradinita, meniul foarte bun si variat, cota de hrana este de 15 lei / zi de copil.Daca lipseste copilul se scade suma respectiva corespunzator zilei lipsite din suma de achitat pentru luna urmatoare.
Exista la grupa 2 educatoare, care lucreaza in ture, o singura ingrijitoare pe tura la 2 grupe am vazut.
Lunar, pe langa banii de hrana noi am platit optionale ( engleza si dans -obligatoriu faceau toti copiii, desi sunt optionale 🙂 ), Kiki a mers acum un an si la arta, dar educatoarei Pipelea nu i-a placut respectiva profesoara si mi-a comunicat ca nu a venit sa ia copiii la ore, asadar va trebui sa ne retragem de la pictura.
In schimb a mers la Mindlab, foarte incantat de acest optional a fost tot anul.
Anual am cotizat cu 250 ron pentru rechizite, am cotizat doar anul acesta si pentru achizitionarea unui televizor si a unui aspirator ( am uitat suma alocata fiecarui parinte, pana in 50 de ron oricum ).
Lunar mai erau teatre, diverse fotografii, excursii.
Tot o data pe luna cumparam obligatoriu servetele de masa ( o rola de hartie mare ), servetele umede,sapun lichid de maini, pahare ( 100 buc ), 2 suluri de hartie igienica si pungi de gunoi.
Asadar, optionalele ajungeau pe undeva pe la 120 ron /lunar, norma de hrana in jur de 300 ron lunar si cu teatre si necesarul lunar ajungeam la un 500 ron suma totala lunara.
De anul acesta a venit in gradinita o asistenta foarte eficienta, nu primeste sub nicio forma copiii care tusesc, sunt muciosi si au alte afectiuni ( conjuctivita, etc )
Nu exista dormitoare separate, se doarme in sala de grupa in patuturile gen dulapioare, asternuturi curate,pijamaluta schimbata saptamanal, aerisita clasa, curatenie.
In ciuda faptului ca nu mi-a placut deloc educatoarea batrana, activitatea didactica a fost satisfacatoare, serbarile insa de cacao, genul ala comunist in care copilul recita 20 versuri si apoi ca un cor al milogilor interpreteaza saracii niste cantece dupa ureche.Cu copiii mai mari se pot face niste serbari superbe, scenete, se poate canta dupa negativ, se pot pregati dansuri diverse, etc.
Mi-a lipsit faptul ca in 2 ani de zile nu au tinut nicio lectie demonstrativa cu parintii ( cel putin cu mamicile de un 8 Martie ), nu e nicio filosofie si nici nu implica nu stiu ce pregatire.
Comunicarea cu parintii extrem de saracacioasa,Angela Pipelea abordeaza si parintii in acelasi stil comunist cu afise inrosite cu restantieri, cu ce avem de adus, etc.Niciodata nu s-au obosit sa le puna copiilor vreun biletel in ghiozdanel daca parintii sunt ocupati, anul asta la serbarea de sfarsit de an mi-a comunicat Kiki ce si cum ca doamna era suparata chipurile si o durea la bascheti de mine si de copilul meu.
Avea o mana de parinti pe care ii favoriza, cu care socializa, barfea restul parintilor si pe ai caror copii i-a scos in fata mereu la serbari.
Am fost sfatuita sa-l mut din grupa asta, dar era deja mult prea mult pentru Kiki inca o mutare.
Timpul a zburat, dupa 5 ani de colectivitate ne-am luat ramas bun de la etapa creso- gradinita, de la toamna e bobocel la grupa pregatitoare si deschidem un alt capitol al vietii noastre.

Această prezentare necesită JavaScript.

Situaţie de criză maximă la grădiniţă !

Despre mersul la gradinita mare lucru nu as avea de consemnat, daca Kiki, aflat in al treilea an de colectivitate, nu ar face ca toate visele rele la despartirea de mine.Poate ca un parinte care isi duce copilul in fiecare dimineata la gradinita nu are prea multe de spus, e o rutina in care se invarte aceasta actiune, plecat de acasa, pe drum povesti, ajuns la gradi, controlul de rutina al gatului, schimbul in hainele de clasa, pupaturile si la revedere-ul.
Ei bine, la noi se deruleaza rutina asta pana la un anumit punct,momentul pupaturilor si al lasarii lui Kiki la clasa, langa colegii sai.Oh, Geez,in clipa aia se descatuseaza bestia din el si incepe nebunia matinala zilnica.Incepe sa-mi ceara sa ma pupe pe fiecare “degetelele de la manutele tale, mamico”,i le dau pe rand avand grija ca dupa ce-l schimb sa-mi spal zilnic mainile cu antibacterianul din ghiozdan ca stiu ca urmeaza faza cu fiecare degetel.Urmeaza “fiecare urechiuse frumusica”, apoi imi spune de cate 2-3 ori “ esti cea mai frumoasa, esti iubita si dragostea mea”.Il iau in brate, il pup, urmeaza insa “ sa-ti pup si blana de la gluga, geaca, geanta, obrajorii iar, hai da-mi iar si manuta pe interior, te rog mult ia-ma in brate ca vreau caldura ta, mie mi-e frig aici”.Fac toate aceste lucruri zilnic, in speranta ca se va duce linistit in clasa de unde imi spune ( ca un pocait mic pe care nu stiu cine l-a invatat asa ceva  ) :” sa mergi cu Dumnezeu azi, sa aiba Dumnezeu grija de tine !” si mai apoi facandu-mi cu mana, sa incheie intreg spectacolul despartirii cu un strigat disperat “ bye-bye, see you mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii !” si sa inchida usa in urma lui.
Asa se intampla zilnic, in zilele noastre calme si linistite, educatoarele s-au obisnuit cu noi, cu el, cu pledoaria lui, cu mine, care ma super grabesc si tot ceremonialul asta ma omoara zilnic,cu felul greu in care Ayan suporta despartirea de mama sa, cu ceilalti copii din grupa care se uita la noi ca la alte minuni, ma ajuta si-l iau cu diverse povesti numai sa pot pleca la serviciu.
Sunt insa si zile cum a fost si luni, cum este si cea de azi, in care despartirile de al meu copil si ale lui de mine sunt adevarate torture psihice de ambele parti.Zile in care imi trag palme la propriu uneori , alteori ma ciupesc tare de mana ,caci nervii imi cedeaza complet si primul impuls ( de ce sa fiu ipocrita ?! ) este sa-l zgudui de sa nu se vada.Zile in care Ayan face un circ de ne stie toata lumea,zile in care el plange pana nu mai poate respira, se ineaca, se tavaleste pe jos, imi striga si urla cat poate “ mamica mea nu pot sa stau aici fara tine, nu suport sa stau aici singur”.Au fost zile de felul acesta, in care am hotart sa schimb putin atitudinea mea pacifista vis a vis de el si am incercat si varianta cu plecatul si inchisul usii clasei.Neah! Soc si groaza ! A batut-o pe educatoare, a facut-o “ urata cu neamul ei “, zbiera de parca il taia unul, se tavalea si toata criza de nebuneala a fulminate cu inec si vomitat.
Desigur ca am abandonat ideea de a-i mai aplica un asemenea “tratament” dintr-o bucata ( care culmea, la alti copii functioneaza ! ), caci nu fac decat sa inrautatesc lucrurile, el nu se calmeaza nicicum, poate sa planga si o ora sau mai mult fara sa percuteze la nimic.Si atunci prefer variant soft, cu explicatii si iubire pana merge linistit in clasa.
Ca nu imi seamana la fire nu mai este un secret pentru niciun apropiat , ca nu este un super sociabil, extrovertit, indraznet si dezinhibat o stim si eu si D. , dar ca sa faca toata circoteca asta de cate ori il las la gradinita ma omoara.
Plange in general cand se desparte de mine, plange si daca il las la mama, daca vin ai mei si stau cu el la noi la fel, plange tare, dar nu atat de violent in manifestari.Plange uneori si cand ies la cumparaturi si ramane in casa cu D., el este continuu lipit de mine cat stau acasa.Daca fac mancare, hop si el in bucatarie cu mine si ma ajuta, daca merg in baie, sta pe capacul de la toaleta si-mi povesteste diverse, daca sunt in dormitor, se joaca pe langa mine, daca merg pe balcon vine dupa mine si ma tine de vorba, oriunde ma duc el este umbra mea.Nu pot si nici nu l-am “gonit” la treaba lui vreodata, este drept ca mie imi place ca este asa mamos,ca vorbim, ca imi povesteste si imi spune tot felul de alinturi pe care nu toti copiii le folosesc cu parintii lor,imi place si mie sa stau cu el si este adevarat ca si eu il pup, mangai, alint, am mai multa rabdare cu el decat D. care-l mai repede.Tot eu ii spun cuvintele pe care el mi le spune, tot eu l-am invatat sa adoarma cu noi si abia apoi il ducem in patul lui, eu sunt cea care il tratez in discutiile noastre ca si pe un adult, adica ma intreaba seara, de exemplu, ce am facut la serviciu in ziua aia si ii explic pe intelesul lui ce am facut .In procesul cu casa, alt exemplu, el stie toate discutiile, este implicat si el, imi spune cum i-ar placea sa fie camera lui, balconul, baia, etc. deci nu ma feresc de el, nu-l consider “ ala mic nu trebuie sa afle sau sa stie ca e mic ”.
Insa in zile cum este asta de azi, stau si ma gandesc daca e bine asa cum l-am invatat, daca este ok si cu dragostea multa aratata si pusa lui pe tava, daca este foarte ok faptul ca-l tin mereu in juru-mi, daca ar trebui sa-I ascult pe altii din juru-mi care imi spun ca va fi un mare mamos si ca e baiat si nu este prea ok?!
Nu pot sa ma port altfel, si cu D. sunt la fel de expansiva, chiar si atunci cand urlu o fac cu toata fiinta mea, la fel cum si atunci cand il mangai, iubesc, alint o fac in acelasi mod.Nu stiu sa fiu altfel, nu pot sa ma opresc, de exemplu seara cand ajung acasa, sa-I pup obrajii lui Kiki pana ce simt ca obosesc, nu pot sa-l resping atunci cand imi spune ca “ mami, tu esti sufletul si viata mea!”.Cum as putea si ce as putea sa-I spun unui copulas de aproape 4 ani, cum as putea sa-I retez macaroana cand vine si-mi spune asemenea vorbe?
La gradinita, pe holuri, ingrijitoarele si educatoarele se amuza in grup cand ne vad si aud ce-mi spune el,uneori mi-au spus ca “ ati fost cadru didactic, trebuie sa fiti ceva mai ferma cu el, mai rece putin!”
Cum? Asta este intrebarea mea.Cum adica mai ferma?Sunt ferma, il las la gradi si nu cedez rugamintilor lui fierbinti de a-l lua cu mine la serviciu, sunt ferma cand ii spun ca nu-mi place ca se tavaleste si ca vorbeste urat cu doamna educatoare, dar nu pot sa il imbrancesc in clasa, sa-i inchid usa in nas si sa-l las acolo urland, pana nu mai poate vorbi de suspinat.Nu pot! Si nu mi se pare si nici nu cred ca daca l-as lasa asa o saptamana, zvarcolindu-se si zbierand ca apucatul ( cum mi-a zis doamna lui educatoare sa incerc sa fac ) el se va calma si va ceda.Nu cred si nici nu vreau sa incerc sa ii distrug neuronii in asa hal incat zilnic copilul meu sa se manifeste ca atunci cand chiar am aplicat metoda doamnelor.
Ceea ce ma framanta si deranjeaza foarte tare este faptul ca atunci cand copilul face aceste crize educatoarea nu-l ia langa ea cu tandrete, sa simta ca este inconjurat si acolo de aceeasi “dragoste” ca si la mine acasa.Am incercat sa-i sugerez sa-l ia langa ea, sa-i intinda o mana si sa-l ia de mana, sa se joace putin cu parul lui, sa-i spuna orice balarie ca sa il poata deconecta din clipa de fixatie cu despartirea.Neah! Ea ( caci aceste plansete si tavaleli se intampla in speta pe tura doamnei mai in varsta ) ii spune faze de genul :” vai Ayan, ai 3 ani de gradinita si faci in felul asta?Hai mai, se uita copiii la tine si rad, hai, las-o pe mami si vino in clasa!” Sau ii spune faze de – alea: “ esti baiat mare, nu ti-e rusine sa faci asa ceva?Te duc acum la grupa de pampers!”
Desigur ca lui Ayan i se mega falfaie de ce-i spune ea, mai nou o impinge si fuge din clasa cand o aude ca incepe.
Am stat si m-am gandit ca anul trecut, la particulara, a durat aceasta nebunie cu plansul doar vreo luna si jumatate, dupa care s-a calmat si mergea linistit dimineata.Ce-i drept,anul trecut eu nu am calcat in gradinita si ne desparteam la bus,in fata blocului, ii faceam cu mana si gata, ii spuneam ca-l vad pe camera si asta il calma.
Anul asta am tot asteptat sa se calmeze, iata ca sunt 5 luni de cand merge zilnic aproape ( a lipsit numai 2 saptamani nelegate intre ele cu racelile) la gradi asta si tot nu s-a calmat din plans si din vaietul despartirii.
Sunt trista rau in zilele cand il las asa zbuciumat si plans, imi strica toata ziua sa-l stiu ca ramane cu ochii in niste lacrimi mari cat boaba de strugure, urasc faptul ca nu putem sa ne permitem ca eu sa merg la o gradinita de stat unde sa-l am aproape si sa nu-l mai chinui in felul asta barbar, urasc educatorele astea batrane carora li se pare prea greu, prea mult si prea solicitant sa iei un copil mic si sensibil si sa-l strangi la piept, sa-i stergi cu dosul palmei lacrimile si sa-i spui o vorba tandra, caci sunt sigura ca daca ar proceda si educatoarea asta ca si cea mai tanara ( care culmea, il cearta si il pedepseste mai mult decat asta mai in varsta ! ), zilele noastre ar fi mai calme si mai putin stresante pentru mine.Pana ajung la serviciu si ma ingrop in treaba, nu am chef de nimic, mintea imi sta numai la el, il sun pe D. si ma plang la el ce sa mai fac cu fi-su cel mamos, o sun pe mama si o intreb ce sa fac cu el, alteori am impulsuri nebune in care imi vine sa-mi depun demisia si cu riscul de-a nu ne mai permite multe din lucrurile pe care ni le permitem azi sa ma intorc la o gradinita de stat unde sa-l iau si pe el, cate si mai cate ma framanta si imi distrug buna dispozitie.
Vreau sa stiu daca si la voi se intampla asemenea despartiri dureroase si inlacrimate, vreau sa stiu cum procedati in cazul in care aveti sau ati avut copii sensibilosi ca si Ayan, vreau sfaturi despre cum sa gestionez situatia asta de criza ca poate ceva imi scapa, poate nu fac bine ceva si atunci situatia este scapata de sub control.

O zi cacaoasa

Astazi sunt nervoasa…din motive fiziologice lunare, din motive de inceput de gripa, viroza, din motive de stres cu cacatul de cadastru pe care nici acum nu am reusit sa-l depunem, din motive de frig si toate cele.
Booon ! Si dimineata, colac peste pupaza, nu am auzit soneria de la telefon si am dormit ca o valiza in gara pana la ora 07:00 cand am sarit ca arsa din pat, luand in picioare tot ce-am gasit in calea-mi pana la baie.Micul dejun pe care il servesc obligatoriu de vreo 6 saptamani ( asta-i o alta postare ampla pe care o s-o scriu cand voi avea timp! ) l-am indesat in geanta, pe Kiki, cu care m-am trezit alaturi nestiind cand si cum a ajuns langa noi in pat, l-am strigat militareste sa se dea jos in goana mare, ca azi suntem in graba maxima.
Cu periuta de dinti intr-o mana si mascara-ua in alta, am reusit ca-n 5 minute sa ma boiesc si sa ma incadrez totusi cu 5 minute peste ora la care eu trebuie musai sa ies din casa ca sa ajung la ora 9 in nenorocita de Pipera care-mi face naveta un iad de un an de zile.
Pe strada trag un Kiki lenes de mana, il vad cum nu poate tine pasul cu ritmul meu de nebuna stresata ca intarzie la job, il vad cum fuge pe langa mine si ma gandesc ca-i face “ maxim de bine “ alergarea asta matinala.
Pe drum, nu stiu ce necurat il impinge sa-mi spuna ca ieri a dormit cu dresul pe el, pe sub pantalonii de pijama, ca doamna “ nu e pusa acolo sa schimbe copiii !”.Si s-a pornit atunci copilul si da-i si spune-mi ca el la baie merge mereu singur, ca se sterge singur la fund si ca nu face caca de teama de-a nu se murdari.
Zbang- crash-zbung! M-a lovit fix in nervul al’ mai iritat si cum colerica de mine vede negru in fata ochilor in momente de furie, mi-am zis ca azi nu va fi chiar the lucky day a doamnei care nu-i pusa acolo sa schimbe plozi.La naiba, in puii mei !
Il las totusi fara dres in grupa, dar nervii nu-mi scad in intensitate , ba mai rau…
Si indraznesc si-i zic educatoarei mai in varsta ca as ruga-o sa nu mi-l mai culce pe Kiki cu dresul pe el din motive de tuse actuala si transpiratie maxima in timpul somnului.Si de parca as fi exorcizat-o in dimineata asta, m-a luat in primire ca si cum as fi fost eu copilul lui fi-miu si m-a pus la punct de nu m-am vazut in prima clipa ( caci eu inca eram la faza de amabilitate si calm, bestia din mine astepta clocotind sa iasa ) ca ea nu a invatat carte ca sa dezbrace copiii de dres, ca si ca…spumega la mine doamna cea mai pana ieri extrem de zen.
Hm si ca un facut am pus iar o intrebare la fel de calm ca si anterior:” dar ingrijitoarea ce face????? “ Pfff, pana acolo mi-a fost! Mi-a explicat ca ingrijitoarea spala vasele si nu poate ajuta copiii la mare lucru.Really??? Adica eu platesc 13 lei pe luna in plus ( nu suma e aici povestea, ci principiul! ) ca sa avem ingrijitoare la grupa, iar ingrijitoarea in fapt le ajuta pe bucatarese sa spele vasele? No way !
Si am incercat sa strang bestia de gat sa nu iasa, mi-am muscat buzele sperand ca pot ramane zen in fata aleia care ridicase tonul la mine si ma rugam in sinea-mi sa taca dracului odata ca va fi naspa pentru ea.Si a fost! Caci nu am putut sat ac, nu am putut sa stau ca o balega pe holul gradinitei si sa ascult niste ineptii de-ale unei doamne pana mai ieri extreme de amabila si azi, la cea mai mica problema transformata in monstru.
Si i-am zis, i-am zis ca nu ma mai opream, i-am zis de am crezut ca asa coioasa cum s-a manifestat initial o sa ma sfasie,dar …a lasat garda jos, a tacut si se uita la mine care ridicasem si eu tonul la randu-mi , care i-am spus ca eu nu-i permit sa ridice tonul sub nicio forma la mine cand ii expun o problema, i-am spus ca ma deranjeaza si ca-l lasa singur la baie,ca se abtine de la o nevoie fiziologica de teama de-a nu se murdari, ca le gaureste bluzele cu insigne fara sa intrebe daca imi convine sau nu ca i se fac 2 gauri fix pe centrul bluzelor, ca si ca nu-mi place felul in care ma trateaza atunci cand am o problema si ca atitudine de catelus ascultator fata de educatoarea copilului meu eu nu voi avea nicicand.Din smardoaica de mai inainte care ma luase la trei pazeste, a ramas o duduie deodata zen si extreme de amabila, auzind ca fix la doamna director merg sa rezolv conflictele grupei daca cu ea nu se poate.
Si fiindca m-a clocotit dis-de-dimineata, mi-am adus aminte si de sedinta la care ne-a cerut fondul clasei 300 ron / copil, bani care pentru unii oameni sunt o suma mare cu care-si fac alte treburi, bani pe care urma sa-i foloseasca la shimbarea mobilierului si pentru care la cea de-a doua sedinta “ ne-a tras de urechi ” ca nu s-au strans toti banii si este luna noiembrie.Fucking shit ! Ce nerusinati suntem…Nicio serie de-a ei nu a mai facut asta.La naiba!
Si am plecat, i-am intors cu gratie spatele si am plecat fara ca macar s-o salut.Caci mi se falfaie de ce-ar putea zice, crede sau gandi.La mine nu tipa nimeni, atata vreme cat eu sunt respectuoasa, zambitoare si pe deasupra le mai si “ung” in permanenta.caci daca taceam cream precedentul, iar la urmatoarea mea solicitare, poate ma si punea la colt sau pe scaunul rusinii.

Noutăţi de grădinilă

Au trecut 2 luni si jumătate de când Kiki merge zilnic la grădiniţa de stat.In acest timp, toţi copiii au fost si sunt bolnavi copţi, Kiki are doar actualmente o tuse uşurică, pe care o duce pe picioare, bine merci.Nu ştiu dacă în ecuaţia asta a contribuit cel mai tare tratamentul de la Sărata Monteoru, nu ştiu dacă Singulairul este cel care-l ajută, Bronhovaxomul, siropul natural de cătină sau pur şi simplu a căpătat o imunitate foarte bună fiind al treilea an de colectivitate, cert este că mă felicit zilnic pentru inteleapta mea hotărâre de a-l duce în colectivitate de foarte mic.Mă uit şi aud în juru-mi cum povestesc mămicile celorlalţi copii prin ce chinuri cumplite trec cu ei ( de altfel, aceleaşi prin care am trecut si noi acum 2 ani!), otite grave, spitalizări, bronşite, tuse cumplită si febră interminabilă.Sunt uşurată că am scăpat de calvarul ăsta al primului an de colectivitate!
Revenind la Kiki, el este zilnic pe baricade, aproape mereu cam al doilea copil din grupă dimineaţa şi tot aşa printre ultimii pe care îl luăm seara.Mă tot întreb ce meserii au ceilalţi părinţi care îşi aduc dimineaţa copilul la grădi dupa ora 08:20 şi îl iau după masa imediat după ora 16 cand se trezesc.Gândul că rămâne printre ultimii, mie nu-mi da chiar aşa o stare confortabilă, însă, pe el, se pare că nu-l deranjează.A se inţelege ca D. îl ia zilnic la ora 17, oră la care mai rămâne el si încă 2 băieţei, restul fiind plecati de circa o oră la casele lor.Asta este un aspect negativ in privinta gradinitelor de stat, ora 17 mi se pare o ora foarte nepotrivita pentru parinti, ca sa-ţi iei copilul, in conditiile in care majoritatea companiilor private funcţioneaza cu un program de la 9 – 18 cel putin, fără a lua in calcul faptul ca majoritatea stăm peste program să ne terminăm treaba.
Noi am facut un artificiu si D. lucrează de la 7 ca sa poata ajunge sa-l ia la 17, iar eu am renuntat la pauza de masa si angajatorul meu a acceptat sa plec si eu la 17, desi n-o fac niciodată, căci trebuie sa-mi termin treaba.
Zilele trecute am avut sedinta cu părintii, sedintă la care ne-am prezentat 7 mămici din totalul de 14 copii care frecventează grupa.Intâlnirea a fost programată in ideea de-a ne pune de acord in privinta cadourilor si a serbării de Crăciun.
Nu am înţeles niciodată de ce majoritatea educatoarelor, la grupa mică fac serbarea fulgilor de nea,le cer băieţilor camasi albe si pantaloni negri, mi se pare aşa că această vestimentaţie le dă un aspect de chelneri mici, care stau aliniaţi aşteptând să ne servească.Eu nu am cămaşă albă si acum stau si mă dau peste cap de unde sa-i cumpar ca sa-l imbrac o data la serbare si atât.Eu nu suport cămasa albă la bărbati, nici D. nu are decât o singură cămaşă de culoarea asta.Costumele se asorteaza perfect cu camasi de alte culori, asadar obsesia asta a baieteilor imbracati cu pantaloni negri si camasa alba ma depăşeşte complet.Mai apoi ni s-a cerut 100 ron pentru cadoul de Crăciun.Mi s-a părut mult, in condiţiile în care anul ăsta va trebui sa cotizăm atât la grădi cat si acasă, mai apoi luăm un cadou ( ce-i drept ,se va deconta ! ) pentru petrecerea de la serviciul lui D., vine si moş Nicolae, deci trai pe vătrai neneacă, cu cadourile, anul asta!
La şedinţă s-a mai adus în discuţie activitatea copiilor la grupă, în timpul activităţilor, moment în care am fost extrem de mândră de Pusicel, spunându-mi-se că este cel mai bun din clasă.Dar cum eu nu mă las copleşită de o laudă, am întrebat care este nivelul grupei, căci într-un fel mă bucură sa fie Kiki cel mai bun dintre cei buni şi altfel simt ştiind că este cel mai bun între copii cu mult mai slab pregătiţi ca şi el.Desigur că varianta deloc îmbucurătoare pentru mine este cea de-a doua, aşadar nu sunt deloc mirată că este cel mai bun.Este si normal având în vedere că si anul trecut a fost tot la o grupă mică, deci programa ii este cunoscută, ceea ce are Kiki extraordinar faţă de alţi copii este memoria şi şi limbajul foarte dezvoltat plus deprinderi pe care văd cu stupoare că foarte mulţi copii de varstă mică nu le au.
Există în grupa lui fetiţe de 4 ani care sug suzeta la clasă, alţi copii care nu ştiu sa manânce singuri cu lingura, etc. lucruri care nu sunt tocmai ok intr+o colectivitate pentru ca ei imita mult la varsta asta si se deprind cu niste chetii nasoale pe care nu le+au obisnuit inainte.De exemplu, Kiki nu a supt degete deloc,niciodata, suzeta a lasat-o la 10 luni cand i-am ascuns-o şi mă trezesc hodoronc-tronc că începe să-şi sugă degetul mare, că “aşa face Eva “ de care îi place lui.
Este adevărat că eu am un mare noroc cu al meu copil, în sensul că este suficient de inteligent încât atunci când îi explic că nu este deloc în regulă să imităm alte persoane, trebuie să avem propria noastră personalitate, să-i lăsăm pe alţii să ne imite dacă vor şi nu noi pe ei, căci niciodată nu ştim dacă modul în care alţii acţionează este cel potrivit pentru noi.Aşadar suptul degetului este numai pentru bebeluşi, copiii mari ( aşa cum se vrea el mereu a fi ) nu bagă mâinile în gură şi oricum nu-i igienic să stăm cu mâinile în gură mereu.A înţeles dintr-o discuţie şi a renunţat la suptul degetelor.Dar ce te faci cu copiii care nu percuteaza ca şi Kiki şi îi duc părinţii la o grădiniţă ca să înveţe câte ceva şi le vin acasă cu obiceiuri total nesănătoase pentru vârsta lor ( căci pe mine nicio mamă d-asta “ model „ nu mă va convinge că e ok sa sugă suzeta şi biberonul să-l folosească până la 4 ani.Exclus! ) ??
Asta este însă colectivitatea, cu bune si cu rele, la grădinita asta imi place cum se desfaşoară lucrurile ( oricum noi nu o să stăm până la sfârşit aici ,caci daca ne vom muta vom fi obligati sa schimbam si grădiniţa ), educatoarele au o abordare sanatoasa, sunt foarte multumita de felul in care se poarta cu copiii, de felul in care se ocupa de ei, sunt nemaipomenit de incântată de profesoara de engleza ( am mai spus-o,asa-i? ) de la care Kiki ştie o sumedenie de chestii, imi place ca se duce cu drag la grădi, imi povesteste singur tot ceea ce se intâmplă acolo si aş fi ipocrită sa nu recunosc faptul ca sunt mandra si mi-au gadilat tare orgoliul la şedinţă când mi l-au laudat că e cel mai cel ! Te simti intr-un mare fel cand iti spune lumea că in afara faptului că e un copil foarte frumos, este si foarte destept si descurcareţ, copilul de bază al clasei ! Pupa-l-ar mama de pui de cioara ce e el ! 
Acum aştept cu mare interes serbarea fulgilor de nea, vom face comparaţie cu cea de anul trecut si vom veni şi cu poze si poveşti de la eveniment.
Pana atunci vă pup pe mustăţi şi să auzim de bine, sa ne treaca răceala şi tusea că suntem toţi hodorogiţi si betegiţi !

Prima zi de gradinita !

Am schimbat particularul pe o gradinita de stat.
Acomodarea a fost una extrem de simpla si de usoara ( ar fi fost culmea in al treilea an de colectivitate sa se mai smiorcaie! ), o imbratisare scurta si un pupic fugitiv dupa care a zbughit-o la copii.Azi l-am luat la pranz, mi-a fost teama sa-l abandonez din prima o zi full time la gradi.
Are deja prieteni,a venit cu o zgarietura pe picior de la nu stiu ce bat din curte cu care s-au jucat „de-a indienii cu cai ” ( nu m-a deranjat catusi de putin dat fiind faptul ca si cu noi se juleste, zgarie, cade si loveste continuu ), au iesit afara „multtt de tot mami, numai afara am stat!”, a mancat tot, dar „ciorbita parca a fost putin cam arsa ” :-), „maine , mami, ma lasi sa si dorm, nu-i asa, ca numai eu plec acasa la pranz si nu vreau asta!”.
Dimineata ne-a controlat asistenta, am prezentat analizele pe care le facem anual ( exudatele nazal si faringian, coproparazitologic si coprocultura ne-a cerut-o aici), am cunoscut-o pe una dintre educatoare ( imi place ca este mai coapta si nu proaspat iesita din liceu ), am predat necesarul lunar de hartie, servetele, sapun lichid, am luat in primire dulapiorul si am lasat Kikisorul sa intre intr-un alt an de colectivitate.
Imi place mult faptul ca am zilnic contact cu gradinita,ca pot discuta cu educatoarele, ca vad meniul, ca il imbrac eu si-i controlez zilnic ghiozdanul.
Mi-a placut atitudinea fair a educatoarei care, cum m-a vazut, mi-a povestit incidentul cu zgarietura, imi place mult clasa si patuturile in care dorm, sunt doar 19 copii in grupa ( la particulara erau 15 ) si au grija de ei o educatoare si o ingrijitoare pe fiecare tura, nu mi-a venit sa cred cand am platit azi la contabiliate doar 195 ron /luna.
Sper sa ne fie bine,sa fim linistiti si sa termine aici gradinita !

Această prezentare necesită JavaScript.

Azi sunt franta de emotii

Am sufletul mic de tot, cat ghemul, stomacul ma roade deja si emotiile incep sa ma copleseasca.Azi dupa-masa avem serbare, prima lui serbare de gradinitar, de copil, de…, cu Mos Craciun vazut pe viu, cu refuzuri vehemente de-a imbraca costumul de fulg cel inchiriat, cu urlete si amenintari ca nu va spune nicio poezie, ca nu-i place sa cante si sa danseze, ca nu vrea sa stea la serbare, cu minciuni mici, dar iscusit tivite, ca il doare rau ” gatul asta caie nu ma iasa sa spun poiezia” si „ma doaie iau spatele, nu pot deloc sa dansez, zau !”
Ani de zile, cand eram de cealalta parte a baricadei, nu intelegeam de ce se emotioneaza atat de tare parintii cand al lor copil are serbarea.Azi sunt fleasca toata, nu pentru ca n-ar spune, ci pentru ca am sa plang groaznic de va spune.O sa ma flescai si stiu sigur ca o sa bocesc rau dac adom’sorul se va hotari totusi sa interpreteze rolul lui de fulg care e vazut de el ” sunt o gaina ca am pene, nu fulg de zapada !”
Astept ora serbarii exact cu acelasi sentiment cu care am asteptat sa intru in sala de nasteri.E cumplit!
D. e total calm si nepasator as putea spune, ai mei se amuza tare gandindu-se cum Pusi va oracai si nu va vrea sa spuna nimic dar „e prea mic domnule, la 2 ani jumatate vrei spectacol?”.
Numai eu stiu sigur ca nu va face teatru , cred in el si vreau mai repede sa plec spre gradi.Pumnii stransi sa fie bine, sa nu-mi uit batistele multe si sa ne vedem diseara si cu poze si cu alte impresii.

P.S: serbarea a fost super, mi-am facut griji degeaba, am multe filmulete pe care nu stiu cand le voi putea pune dar pentru moment pun doar cateva chestii faine 😀

100 lei…mare cat inima mea !

Azi dimineta Pusicel nu s-a mai dat singur jos din pat, de obosit ce era, desi cu o seara in urma s-a culcat la ora 22:00.L-am luat in brate si i-am soptit in urechi:
– Iubirel este timpul sa plecam, vine masina sa te ia si mami trebuie sa plece la serviciu.
S-a intins moale pe mine, pe umarul meu si a inceput sa miorlaie ca nu vrea sa plece la gradi, nu vrea sa-l imbrac, nu vrea ca eu sa plec la birou.
L-am imbracat mai mult adormit fiind si cand , in sfarsit s-a trezit, am inceput sa-i explixc de ce este necesar sa plec la job, avem nevoie de bani si fara bani nu putem cumpara nimic.
A stat cu ochii mari si a ascultat tot, iar in hol cand sa iesim pe usa mi-a spus cu cea mai suava voce din lume:
” – Mami, eu nu am nevoie de nimic sa-mi cumperi si am si 100 lei de la tataie si am sa ti-i dau tie, doar sa stai cu mine acasa, atat vreau eu !”
M-au induiosat cuvintele lui extrem, dar extrem de mult si am plecat cu ochii-n lacrimi sa-l duc la masina gradinitei.Oare cata dragoste poate exista intre un copil si mama lui la varsta lui Pusic ? ( din partea lui ma intreb caci eu stiu sigur ca-l ador ! )

De la gradinita

Tot anul trecut, Pusicel a plans continuu mergand la cresa diminetile.Ce-i drept, adunat, tot anul, copilul a frecventat cresa vreo 2-3 luni, asta datorita faptului ca vesnic era bolnav.Dar nu l-am vazut niciodata sa aiba sclipiri de fericire in ochi ca si acum.
Este pur si simplu indragostit de gradinita, ii place la nebunie sa mearga acolo zilnic, se joaca chiuind de bucurie, alearga, sta apoi cuminte pe scaunel la „lectii”, ieri a luat si o bulina rosie-semn de rasplata pentru ca a invatat o poezie cu o pisica :-D.
La somn ne tinem de mana, stau langa el si-l tin in brate, la trezire sunt acolo sa ma vada si am grija de el.Intreaga zi suntem impreuna mai putin orele de stat la activitati cand el este la grupa lui si eu la a mea.
Le spune tuturor, mandru nevoie mare, ca el este la „gadinita-seviciu’ lu’mami „, e deja „maie taie” ( mare tare ).Ma simt fericita vazandu-i sclipirea din ochi si fericirea de pe fatuca-i mica cand mergem acolo si desi la inceput am plans ca m-am reintors la catedra, acum chiar ma simt bine – colectivul e super ok si fericirea lui Pusicel este mai presus de orice !

O zi la gradinita

Am niste amice si foste colege, de pe vremea cand eram la catedra, care lucreaza la o gradinita particulara.Una dintre ele este chiar directrisa( dar nu si patroana ) gradinitei asteia..Avand in vedere ca se afla la o aruncatura de bat de unde locuim noi si faptul ca respectiva amica buna nu reusise inca sa-l vada pe Guguluf in carne si oase, ieri am purces la drum de zi si am dat o raita pe la gradi.Cand am ajuns noi, copiii tocmai se pregateau sa intre in salile de clasa si bine ca s-a intamplat asa, ca sa nu ” capseze” Gogoasa mea pe vreunul de mana si sa dea educatoarele de belele cu parintii, caci da, ultimamente pasiunea majora a lui Gugulufix este muscatul.Are si el 4 dintoci si cu aia capseaza de-ti ies ochii din cap de durere.asadar odata intrati in clase copilasii ne-am putut juca in liniste in parculetul gradinitei deoarece directrisa avea un parinte la inscriere.In jumatatea de ora cat a lipsit amica mea ( celelalte educatoare erau la sala de mese si apoi culcau copilasii ) l-am putut da pe Guguluf in toate nebunelile de jucarii de prin parc: in leagan, prima oara pe tobogan, in baansoare, l-am plimbat cu o masinuta.Poze am facut destul de discret deoarece mama patronului isi tot facea drum pe langa noi si nu cadra sa fac eu poze la marea arta in curtea lor fara sa stie cine si cum sunt ( mai ales ca ramasesem pe afara, singura mamica cu-n copil atat de mic, restul erau fie la masa, fie se pregateau de somn ).
Desi Surubix este mucios pana-n maduva oaselor ( iar… !!!! ), l-am scos ieri, pe caldura aia prima oara pe anul acesta in maneca scurta !

In drumul spre gradi cu pricinaam deschis mai nou achizitionata umbreluta pentru soare, instrument ce a fost killarit rau de copchil caci il enerva prezenta lui pe carucior

Urmeaza setul de poze cand copilul este super incantat de toate jucariile de exterior de la gradinita cu pricina

Dupa ce s-au culcat toti copiii am mers sa manance si Guguluful o ciorbita de vitel , felul 2 a mancat paste cu pui si desertul a fost rulada cu branza de vaci si visine.El a balotat doar felul 1 si felul 2 ( s-au mirat si ingrijitoarele si asistenta de cat mananca la varsta lui, fara mofturi, fara mutre ), a stat pe scaunel la masuta si a mancat cu lingurita de metal.Rulada nu i-a placut deloc, stiu ca nu-i plac dulciurile, nu mananca nici biscuiti mai dulci in stare solida ci doar rasi si amestecati in fructe, in rest…nimic ce-i dulce nu-i place ! 😀
Dupa servirea mesei, am fost sa vedem si noi grupele de copii, i-am vazut in patuturi la somn, cum am ajuns la grupa de pitici Ayan a vrut in pat langa o fetita :-D, fireste ca nu am incercat sa-l las ca ar fi trezit toti copiii daca incepea vreun zbieret de-al lui.A dormit linistit in carucior , afara la umbra.
Vizita la gradi ne-a fost curmata de un telefon ce l-am primit si a trebuit sa plec urgent de acolo.Ne-am destins si ne-am simtit minunat.Dar 1500 ron /luna pentru serviciile de ieri tot n-as da in ruptul capului 😀