Sunt o doamna, ce culoarea mea!

In ultima vreme am tot citit in blogosfera si pe diverse forumuri acest lucru: ” minunat raspunsul tau, esti cu adevarat o doamna!” La inceput, respectivele comentarii m-au amuzat, apoi ma iritau gandind ca in lipsa unui comment destept sau a unui argument solid, se baga din top faza cu doamna.Ulterior, stand intr-un autobuz cu gandurile pierdute aiurea ( mi-a facut bine sa merg cu RATB-ul dupa mai bine de 10 ani ) mi-a venit ideea: buey, dar de unde puii mei stie una d-aia care te face sau nu doamna, cum esti de fapt in viata reala?Se catalogheaza unele pe altele, se domnesc sau nu, in functie de raspunsurile delicate sau mai putin delicate, discrete sau mai putin diplomate.
M-am gandit cat de simplu ti se aplica o eticheta fara ca macar respectiva persoana sa te fi vazut vreodata live.Sa fi vazut daca plescai cand halesti sau daca te scobesti intre dinti dupa ce ai terminat masa.
M-am gandit si intrebat totodata cate din astea care pun ele etichete pe banda rulanta sunt cu adevarat ele insele niste doamne.Sau daca macar au notiunea termenului atat de usor si frecvent uzitat in comentariile lor?!
Mi-am dat seama ca eu nu as putea eticheta oamenii in felul asta, nu as putea sa le spun tam-nesam unor muieri ca-s sau nu doamne, atata vreme cat nu as sta in preajma lor o perioada, ca sa le observ.Am inteles clar, ca-n acceptiunea mea, termenul de „doamna” are cu totul si cu totul alta conotatie decat ceea ce inseamna pentru unii acest cuvant.
Cand spun despre o femeie ca este o cucoana sau o doamna ( deseori folosesc cuvantul „cucoana” ca-mi place mult cum suna! ) atunci respectiva se incadreaza in niste standarde si apartine unui mediu elevat.
In primul rand ca nu toate femeile carora ne adresam cu „doamna” ( doh, asta-i teremenul uzitat in limba romana pentru politete si pentru femeile care si-au pus saiba pe dejt, automat cand te mariti devii si doamna :-D) sunt si doamne.Eu le spun multora tanti si muieri pentru ca le merg manusa aceste apelative.Ca sa devii o doamna, cred ca trebuie sa te nasti cu o anume finete.Domnia nu se capata, cu ea te nasti!
Pentru mine doamnele sunt rafinate, fine si elegante.Nu am sa pot niciodata sa-i spun uneia cu fata de lopata „doamna”.Nu, nu are nicio vina ca s-a nascut la tara sau ca trasaturile ei sunt mai abrutizate decat ale unei talpi de pamant, dar nici ea sa nu aiba pretentia de-a fi o doamna!
O doamna, pentru mine, este impecabila din cap pana-n varful degetelor, este mereu aranjata, parfumata discret, asortata si eleganta, cu un ton placut al vocii, care vorbeste incet si rade la fel de incet, mananca cu o gratie perfecta, stie sa-si traga fusta atunci cand se aseaza pe uns caun, stie cum sa stea picior peste picior, cum sa aranjeze servetelul de masa, cum sa foloseasca tacamurile, cum sa se ridice de la masa, stie cum sa-i intinda mana unui barbat spre a-i fi sarutata, stie sa fie delicata si feminina.Mai apoi, in viziunea mea o doamna e scolita, este frantuzita ( sau englezita, dupa caz), are cultura, sarm si stie cand anume sa vorbeasca si cand sa taca.O doamna este aceea care stie sa respecte si sa fie respectata, care impune respect prin simpla-i prezenta.O doamna nu este o tata, nu se baga in discutii fara a avea nimic de spus, o doamna vorbeste despre diverse subiecte interesante, face actiuni de caritate, isi ajuta semenii, este empatica cu cei din jurul ei.O doamna stie sa vorbeasca si cu vladica si cu opinca, adaptandu-si vocabularul astfel incat sa nu se simta nici opinca si nici vladica deranjati de actul de comunicare.O doamna se invarte in cercuri elevate, printre oameni la fel de rafinati ca si ea, se plimba in locuri de bun gust si cu oameni cu bun gust.
Ma lasa complet rece faptul ca te catalogheaza o Ghergina d-asta ca nu esti doamna, dar oare ea este o doamna?Si-a pus ever intrebarea daca exceptand faptul ca are un limbaj cumpatat mai intruneste vreuna din calitatile unei doamne?
Eu,una, nu am frate pretentia sa-mi spuna nimeni „doamna” atata vreme cat circul zi de zi in adidasi ( pantoful meu cel mai elegant de cand il am pe Ayan ), cat bag si scot carnuri din si pe gura, cat nu respect anumiti idioti care ma calca pe bataturi, nu am pretentii sa imi linga nimeni baschetii spunandu-mi:” pfuu, esti o adevarata doamna!”
Ca sa raspund unor marghioale d-astea pe care le coloreaza grija ( de acum am sa copiez expresia unei tipe ce-mi place mie mult cum scrie si n-am sa mai folosesc jargoane, ci am spun in loc de a f**e, „a colora ” ) daca sunt eu o doamna sau nu ( desigur ca nu-s) !
Nope, dar…Dar niciodata nu umblu pe strada, desi in adidasi, nevopsita, cu radacinile crecute mai mult de juma’ de cap, nu am avut in viata mea oja sarita de pe unghii ( adica mi-am gasit un minut oricand si-n orice circumstanta sa-mi sterg cu diluant oja de pe unghii), nu am umblat ever cu parul slinos, nu am avut unghiile la picioare de jumate de metru si calcaie d-alea de nici mama pietrei ponce nu le mai curata, nu am umblat sifonata si neasortata, chiar daca am un colac la burta suficient de maricel nu port diverse accesorii de vestimentatie care sa mi-l scoata si mai tare in evidenta.Apoi, nu-s maritata cu-n macelar ( nu am nimic cu oamenii aia dar sper ca n-au si ei pretentia ca-s domni! ), nu am prieteni romanezi, desi m-am distrat maxim in viata mea, inainte de-a ma marita, nu exista nimeni sa ma arate cu dejtu’ aratator ca i-as fi violat barbatul din dotare sau ca m-ar fi vazut zacand pe te miri unde imbibata in alcool, am avut si am suficienta mandrie incat sa nu devin vreodata in viata mea atarnache la vreunul care m-a colorat si nu puteam trai fara markerul lui cel gros si rosu, desi vorbesc extrem de colorat ma exprim foarte logic si am coerenta in ceea ce scriu si vorbesc, am limite in situatii in care altii mai au de povestit doar de cate ori se coloreaza ( sau nu ! ) si in rest le-au spus pe toate.
Ce este si mai important am umor.Si am umor de calitate.Si nu am trecut la my favourite music pe Gheorghe din Galati si nici pe Gigi manelistu’, merg la opera si la teatru, la muzee si la Ateneu.
Si respect.Respect omu’ ca uneori imi vine sa imi colorez cate una peste ochi de cat de frumos vorbesc cu anumiti ghiolbani care nu merita nimic.Dar o fac si dau o sansa.Si stiu sa multumesc si sa fiu recunoscatoare ( cei care ma cunosc personal stiu bine asta ), stiu sa ma port impecabil in situatii in care alte matracuce d-astea habar n-ar avea sa indruge 2 vorbe.Si am incredere in ceea ce mi-au spus oameni minunati atunci cand am luat o cina impreuna.Si m-am invartit in cercuri sus puse in care neveste de macelari si alte doamne d-astea inchipuite probabil ca viseaza ca la o vacanta all inclusive in Cancun.
Deosebirea intre mine si doamnele astea de carton este ca eu merg pe burta si nu ma laud, in timp ce ele isi striga in gura mare faptele de domnie.
Si daca maine ii vine vreo idee vreuneia dintre Gherghine si peste noapte face vreo transformare a fizicului sau, uluitoare, spre dezamagirea ei o anunt ca doamna tot nu va fi!
Domnia vine din interior, asa cum spuneam mai sus, daca nu te ajuta trasaturile si daca n-ai rafinament, daca nu esti nascut sa fi domn, poti si pene in cap sa-ti pui ca tot degeaba!
Rezumand ceea ce am scris la o singura imagine, pentru mine termenul de doamna este reprezentat perfect de o adevarata cucoana si anume :Angela Lansbury.Actrita aceasta este un exemplu clar a ceea ce poate defini o adevarata doamna.

Restul? Pitpalac intr-un copac…hai fuga la colorat ca s-a inserat…si ma visez o doamna! O doamna a forumurilor si a blogosferei romanesti 😀 caci da, sunt o doamna, ce culoarea mea ! 😀

Parinti buni vs. parinti inteligenti

Am primit un mail foarte interesant, m-a impresionat nespus de mult sa-mi regasesc parintii ( ca noi toti de altfel ) intr-una din cele 2 categorii, ai mei insa au facut sau fac parte dintre parintii inteligenti.Sunt mandra ca mama m-a crescut exact asa ca-n exemplele pe care le veti citi la parinti intelogenti ( asta apropos de vita aia pe care n-o pot uita, o taranca parvenita care o critica pe mama si felul in care m-a crescut, dintr-o postare de pe blogul meu si-a dat ea seama ce mama am eu.Huoooooooooo melteanca idioata! Nah ca iar ma enervez gandindu-ma la toapa aia de 2 lei si zau ca n-are rost ca diseara trebuie sa nu am riduri, la naiba, doar ma intalnesc cu sotul meu 😀 😀
Asadar va las cu drag sa cititi cele de mai jos si sa reflectati la adevarurile scrise in urmatoarele randuri:

” Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.
Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.
1. Blocarea inteligenţei
Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.
2. Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei
Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa.
Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite.
3. Informăm şi nu formăm
Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi.
Care este rezultatul?
O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri.
CE ESTE DE FĂCUT?
Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale „părinţilor buni” şi cum trebuie transformate ele de către „părinţii inteligenţi”. Iată prima dintre ele:
· Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă
Părinţii buni au grijă să satisfacă, în măsura posibilităţilor lor economice, dorinţele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversări, le cumpără pantofi, haine, produse electronice, organizează excursii.
Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea vieţii lor, experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor.
Părinţii care le fac în permanenţă daruri copiilor lor sunt păstraţi în amintire doar pentru un moment. Părinţii care se preocupă să le dăruiască copiilor exemple şi povestiri din viaţa lor rămân de neuitat.

· Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea
Astăzi, părinţii buni cresc copii zbuciumaţi, înstrăinaţi, autoritari şi angoasaţi, pentru că societatea s-a transformat într-o fabrică de stres. Părinţii care nu-şi învaţă copiii să aibă o viziune critică asupra publicităţii, a emisiunilor de televiziune şi a discriminării sociale îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinţă umană, ci un consumator. Pregătiţi copilul pentru „ a fi”, căci lumea îl va pregăti pentru „ a avea”.
Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor. Alimentaţi amfiteatrul gândurilor şi teritoriul emoţiilor cu curaj şi îndrăzneală. Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa. Dacă problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar dacă nu, trebuie să ne acceptăm limitele.

· Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească
Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează. Când deschideţi gura să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin critici mai vechi. 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt inutile în influenţarea personalităţii tinerilor.
A-ţi surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei nu se aşteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se aşteaptă să ţipaţi şi să-l pedepsiţi. Dar puteţi începe prin a tăcea şi a vă relaxa, apoi puteţi spune:”Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc şi te respect mult”. Apoi copilul trebuie lăsat să se gândească.
Părinţii buni spun: „ Greşeşti”; părinţii inteligenţi spun: „Ce părere ai despre comportamentul tău?” „Gândeşte înainte să reacţionezi”

· Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri
Părinţii buni educă inteligenţa copiilor lor, părinţii inteligenţi le educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copii să aibă obiective, să caute succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale, dar nu vă opriţi aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Nu există podium fără înfrângeri. Mulţi nu strălucesc în munca lor pentru că au renunţat în faţa primelor obstacole, pentru că nu au avut răbdare să suporte un „nu”, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici, nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşeala.
Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile intelectuale. Pentru părinţii inteligenţi, a avea succes nu înseamnă a avea o viaţă fără greşeli. De aceea sunt în stare să spună copiilor lor: „Am greşit”, „Scuză-mă”, „Am nevoie de tine”. Părinţii care nu-şi cer scuze nu-şi vor învăţa copiii cum să abordeze aroganţa.

· Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni
A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din părinţi n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile şi frustrările personale.
Nu trebuie să deveniţi o jucărie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perlă ascunsă în inimă. Ea este scumpă, pentru că aurul şi argintul n-o pot cumpăra.

· Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare
Captaţi-vă copiii prin inteligenţa voastră, nu prin autoritate, bani sau putere. Ştiţi care este termometrul care indică dacă sunteţi agteabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii şi prietenii acestora. Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut testul.
Odată, una dintre fiicele mele a fost criticată pentru că era o persoană simplă. Se simţea tristă şi respănsă.După ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginaţia la treabă şi i-am spus următoarea pildă: unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou, alţii preferă un soare real, chiar dacă este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real Atunci, am adăugat, chiar dacă unii oameni nu cred în soarele tău, el străluceşte. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi şi oamenii te vor vedea. Să nu-ţi fie teamă că îţi pierzi lumina.
PĂRINŢII INTELIGENŢI ÎŞI STIMULEAZĂ COPIII SĂ-ŞI ÎNVINGĂ TEMERILE ŞI SĂ AIBĂ ATITUDINI BLÂNDE.

· Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată
Părinţii inteligenţi sunt semănători de idei şi nu controlează viaţa copiilor lor. Ei seamănă şi aşteaptă ca seminţele să germineze. Pe timpul aşteptării poate să apară mâhnire, dar, dacă seminţele sunt bune, vor încolţi.
Nimeni nu-şi ia diplomă în misiunea de a educa. Înainte, părinţii erau autoritari; astăzi sunt copiii. Învăţaţi să spuneţi „nu” fără teamă. Dacă ei nu aud „nu” de la d-voastră, nu vor fi pregătiţi să audă „nu” de la viaţă. Părinţii nu trebuie să cedeze în faţa şantajelor şi presiunii copiilor. În caz contrar, emoţia copiilor va deveni un balansoar:: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul săptămânii şi a se trezi devreme pentru a învăţa este inacceptabil şi prin urmare ne-negociabil.
Trăim vremuri grele. Părinţii din toată lumea se simt pierduţi. Cucerirea planetei sufletului copiluluieste mai compexă decât cucerirea planetei.
CELE 7 PĂCATE CAPITALE ALE EDUCAŢIEI
1. A corecta în public
2. A exprima autoritatea cu agresivitate
3. A fi excesiv de critic: a obstrucţiona copilăria celui educat
4. A pedepsi la furie şi a pune limite, fără a da explicaţii
5. A fi nerăbdător şi a renunţa să mai faci educaţie
6. A nu te ţine de cuvânt
7. A distruge speranţa şi visele

Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, şi-a dedicat 17 ani din viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism. Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi“, tradusă şi în română, Dr. Augusto Cury atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană.

Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi – Augusto Cury „

Cresa-etapa urmatoare

M-am tot gandit, pret de cateva saptamani bune, daca ar fi ok sau nu, sa-l dau pe Ayan la cresa si eu sa ma reintorc la job.Am hotarat ca da, va merge din toamna la o cresa si eu o sa incep incet-incet sa imi adun fortele si sa ma mobilizez ca sa ma apuc iar de treaba.Aveam 2 alternative:sa-l duc la o gradinita particulara unde primesc copii la grupa de pitici incepand cu un an si jumatate sau sa-l duc la o cresa de stat ( bona nu intra sub nicio forma in planurile mele, n-as suporta sa stiu ca umbla cineva strain la mine in casa, nu are nimic de invatat de la una bucata cucoana in varsta, in parc toti copiii care-s lasati cu bone sunt total diferiti de cei care stau cu mamele sau merg in colectivitati, deci varianta asta nici nu am luat-o vreodata in calcul ).Fireste ca prima solutie nu mi-era o necunoscuta ( am lucrat atatia ani la o gradi /scoala /afterschool privata, trecand prin toate etapele de varsta) dar nu-mi surade deloc ideea.Nu imi place sub nicio forma ceea ce se petrece in invatamantul nostru prescolar privat si nici mediul din care provin copiii respectivi nu-i pe gustul meu ( in viata nu poti trai intr-un cocon de sticla si in societate inveti/ traiesti/ muncesti/ te dezvolti alaturi de toate categoriile sociale si nu numai alaturi de copii proveniti din nu stiu ce familii fitoase cu bani multi, un copil este iubit – parerea mea – daca este ajutat sa se dezvolte singur, nu sa-i fie stagnata dezvoltarea pe conceptul ca „este prea mic” pentru a se incalta singur, a-si incheia sireturile singur, a manca singur cu lingura sau furculita,a se imbraca/ dezbraca singur, a avea un program de viata ordonat, a relationa cu ceilalti de varsta lui, a trai si a se dezvolta printre cei mici ca si el, in lumea lor si nu printre adulti obositi, stresati, tracasti,a merge la toaleta si a se spala singur pe maini, fata, pe dinti, a folosi toaleta si nu pameparsul pana la 5-6 ani ca nu se poate „sterge” singur si se murdareste,etc. ) astfel incat am luat hotararea de-a merge sa vad cum arata o cresa de stat actualmente.Am pus si mana pe telefon si-am sunat o inspectoare de sector pe care o stiu si m-a indrumat catre cresa Y , aflata relativ aproape de noi.
Vineri am fost la cresa respectiva sa ma interesez care-i treaba cu programul, sa vad meniul, sa vad cum arata grupele, curatenie,etc.Am ajuns tarziu cand nu mai era directoarea, dar am vorbit cu o infirmiera ( de specificat ca la cresa nu-s educatoare, asa cum multe mamici confunda termenul asta, ci asistente si infirmiere, educatoarele sunt numai la gradinite si numai pentru copii incepand cu varsta de 3 ani cand incepe propriu-zis educatia prescolara a unui copil ) si o asistenta, discutie la care ulterior a participat si paznicul.Impresia mea a fost una nu buna, ci minunata!Am scris ca eu am un pitic la glanda care nu imi da pace cu igiena si curatenia, daca am zis ca la cresa asta e minunat inseamna ca lingi miere de curat ce era.Cum arata cresa?
In primul rand afara la intrare exista un spatiu amenajat pentru carucioarele pe care parintii le lasa acolo in perioada cat sunt la joburi.La intrare in cresa exista un aparat cu aburi pentru dezinfectarea mainilor si afisat mare si lizibil meniul zilei respective ( vineri avusesera dimineata lapte, paine cu unt si pasta de ficat de pasare, la ora 10 la gustare – mere,la pranz aveau ciorbita de perisoare de pui, mamaliguta cu branza si smantana si desert iar la ora 16 iar la gustare-mere ).Pe jos in cresa la intrare este gresie frumos colorata cu roz si bleo, toata cladirea este nou renovata, in curtea cresei sunt tot felul de balansoare si jocuri pentru copii mici, nisip si vara cred ca-i multa verdeata.Din coridorul central se intra pe usi albe de termopan ( sticleau de curatenie, nu aveau picatura de negreala pe ele, desi se circula intens pe usile respective) si acolo erau grupele de copii ( de fapt cate o grupa de copii ca am inteles ca-s numai 4 grupe in toata cresa ).Pe holul respectiv erau covoare curate, dulapioare de lemn rosii si cu manere argintii, erau bancute de lemn pentru a schimba copilul si toaleta pentru cei mici.La toaleta mirosea a prospetime, a curat.Grupa era formata din 2 incaperi care treceau dintr-una in cealalta, in prima sala se jucau cei mici, pe covoras, stateau jos si aveau diverse jucarii, erau niste masute mici si scaunele la fel de micute, sunt 3 ingrijitoare si o asistenta la 10-15 copii ( arhisuficient zic eu, in conditiile in care eu aveam , cand eram la catedra , chiar si 34 copii intr-o clasa sau o grupa si eram singura ).Din sala unde se jucau intrai in dormitor.Acolo m-am blocat efectiv.Pe vremea mea :-)) cand lucram eu la gradi, erau asternuturi albe si paturi simple, paturi care se desfaceau din dulapioare-asta la stat-, aici am gasit patuturi din lemn cu grilaj de fier care se coboara si se lasa ( exact ca cele de acasa), lenjerie rosie cu tot felul de maimutoi pe ea, mochete colorate si perdea cu desene animate.Efectiv mi-a placut extrem de mult!Ingrijitoarele si asistentele foarte dragute, zambitoare si amabile.Am plecat acasa incantata maxim si am hotarat ca in septembrie Ayan va merge acolo.
Luni am revenit, am fost sa discut cu directoarea ( in prima faza destul de scarboasa, apoi ne-am imprietenit si am ajuns chiar sa ne tutuim ), mi-a placut enorm ca are aceleasi idei ca si ale mele in privinta cresterii si educarii unui copil, m-a surprins faptul ca pe luna se plateste doar 120-130 ron si conditiile sunt cele descrise mai sus( daca fac un calcul eu din banii astia ii dau lui Ayan sa manance intr-o saptamana cred si nu o luna).M-am convins din cele povestite de directoare ca unele mame sunt duse clar de acasa datorita pretentiilor total nejustificate pe care le ridica ( am crezut ca s-au mai schimbat de cand am plecat eu din invatamant, dar se pare ca e mai nasol.Am asistat pe hol acolo la o faza: la fiecare inceput de luna la unitatile de stat duci hartie igienica, sapun, servetele si o mamica adusese in luna respectiva -dupa spusele directoarei- un sapun ” ordinar ” si era strofocata toata ca de ce nu-i spala plodul la fund cu sapun lichid Nivea-pe care-l adusese o mamica mai cu stare-.Pai cum Dzeu. sa-i foloseasca copilului aluia sapunul lichid pentru toata grupa?Vrei sapun lichid, baga tare si adu-l ! ).Azi merg sa depun dosarul pentru inscriere la Asistenta Sociala, apoi ma reintorc la cresa sa povestesc iar cu directoarea.
In zilele premergatoare vizitei mele la cresa, am tot povestit cu mamici -cunostinte de-ale mele, unele fara tigle pe casa altele normale.Cele normale mi-au spus ca este totul ok, ca au grija de ei si copiii sunt crescuti bine.Cele carcotase si nemultumite mi-au spus lucruri total diferite care nu se bat cap in cap si anume:
-” am fost suparata si am retras-o ca ei nu-i place deloc branza si alea nu au inteles ca trebuie sa-i faca o portie separata cu altceva” ( tanti draga, la cresa, gradinita,etc. daca nu duci aviz ca un copil este bolnav sau are intoleranta la un anume aliment, nu sta nimeni ca la restaurant sa-i faca copilului tau mancarea preferata, acolo se gateste la cazane -inclusiv la particulare- si se da la toata lumea la fel )
– ” bai nu mi-a placut deloc, il obligau sa manance tot si asta nu era ok” ( daca nu mananca spui ca il neglijeaza, daca il „obliga” sa manance tot din farfurie ca pleaca seara acasa, iar nu e bine, oare cum o fi mai bine sa multumim mame d-astea?)
-” ala mic plagea si nu m-au lasat sa stau in clasa cu el!” ( la faza asta chiar ca m-am si infierbantat de nervi, gandindu-ma numai la copilasii ceilalti -la gradinita inca se lucreaza cu mult mai usor decat la cresa pentru ca sunt mai maricei copiii si discuti altfel cu ei, aici erau numai buburuze mici-mititele tare de tot- cum ar fi stat ei sa se uite cu ochisorii in lacrimi la o mama care-si giugiulea copilul in timp ce pe ei nu-i lua nimeni in brate sau sa-i pupe.Asta este un aspect, al doilea aspect : in instituiile astea cresa si gradi -lucru valabil si la particulare- copiii stau in grupa imbracati si incalatati cu haine de interior.Eu una, ca si mama, as face scandal daca li s-ar permite altor parinti sa intre incaltati de afara in sala de grupa, unde al meu copil si ceilalti se tarasc pe jos, se joaca pe jos si apoi isi baga mainile in gura, in nas,etc.Este numai o chestie simpla de logica si de bun simt la adresa copiilor celorlalti. )
– ” n-a facut niciun progres, nu l-au invatat sa faca la oala ” ( frate, la cresa si la gradinita il duci ca sa fie supravegheat si educat la modul intelectual, stiintific -la gradi vorbesc- nu sa-i invete acolo sa se stearga la fund, sa-i invete sa faca pe oala sau sa manance singuri.Astea se fac acasa de catre parinti.Daca nu esti dispus ca si parinte sa-l inveti asa ceva, tine-l cu pampers pana la 7 ani ca nu se supara nimeni, se primesc si la crese si la gradinite copiii cu pampersul la fund!)
– ” i-am dus si eu niste dulciuri si nu i le-a dat nimeni” ( cum sa-i dea, mai, lui cineva dulciuri si ceilalti copii sa se uite sau cum?Iar daca toti ar aduce dulciuri de acasa si ar iesi pe hol cu fiecare sa manance , ar sta femeile alea numai pe hol si copiii nepaziti).
– ” intr-o zi a facut pe ea kk si au schimbat-o, dar i-au pus lucrurile murdare in punga” ( adica femeia voia sa i le si spele alea de la cresa, ca-n fisa lor de post cu siguranta scrie ca trebuie sa ne spele si hainele copiilor murdare 😀 )
-” nu l-am mai dus ca ele aveau program pana la 17:30 si nu a vrut directoarea sa ma lase s=-o platesc pe vreo ingrijitoare care sa stea cu el pana la ora 19 cand ajungeam eu de la job” ( alta nebuneala si asta! Pai daca atata este programul cresei,cum dracu sa te lase directoarea sa faci tu asa ceva?Nu este vorba numai de-o femeie, este vorba de caldura consumata, de curent, etc. Si daca ar face o abatere de la program cu siguranta s-ar trezi si alte mame care sa ceara acest lucru.Daca nu poti sa te incadrezi in program, dus la particulara -aici este un avantaj fata de stat si faptul ca ti-l mai aduce si la usa daca gradinita e departe- sau bona acasa)
Astea-s unele dintre „aspectele negative” pe care mi le-au semnalat mamicile care ma sfatuiau sa nu-l duc cumva la cresa, aspecte care pentru mine nu au nicio valoare, in mintea-mi astea-s doar niste fite de femei carcotase si exagerate, de muieri puturoase care vor sa faca altii ceea ce ele nu-s in stare cu ai lor copii!
Initial am sa-l las numai pana la pranz si apoi cand merg la serviciu am sa-l las pana la ora 16:30-17 cand ajunge D. sa-l ia.Il bag in colectivitate pentru mai multe cazue:
– primul an de colectivitate este foarte greu in sensul ca indiferent ca-l duci la 2,3 sau 7 ani prima oara intr-o colectivitate , se va captusi cu tot felul de boli pe parcusrul intregului an pana i se dezvolta imunitatea si va avea ancticorpii necesari. ( am uitat sa spun ca la cresa nu-i primeste absolut deloc raciti, daca stau acasa ca-s bolnavi, la revenirea in colectivitate aduc aviz de la pediatru ca-s ok pentru reintegrare)
– stand acasa cu adultii nu are ce sa faca , se joaca singur, dar cat?La varsta lor au nevoie sa socializeze cu omuleti de aceeasi varsta cu ei, sa balmajeasca pe lima lor, sa invete sa imparta cu ceilalti, sa se comporte intre oameni, sa nu mai fie salbaticul de acasa , sa traiasca dupa un program stabilit, sa manance frumos, sa vorbeasca frumos.Acasa stand in cercul stramt al familiei se va „sufoca” incet-incet devenind un mic domnul Goe.Pe cînd în colectivitate copilul învaţă prin imitaţie şi prin adaptare. El copiază ceea ce fac atît copiii de vîrsta lui, cît şi educatoarea. De asemenea, încearcă să se adapteze la grupul de copii, dar şi la cerinţele educatoarei, invata in primul rand sa-si formeze conduita de amînare a propriilor plăceri ( de exemplu, el va trebui să mai aştepte pentru a se juca cu jucaria preferata atît timp cît este la alt copil ).
– eu insist mereu si am insistat dintotdeauna pentru integrarea unui copil intr-o colectivitate, inca de mic, pentru ca in liceul pedagogic ne-a invatat asa: scolari­za­rea timpurie a copilului nu inseamna ca acesta se matu­rizeaza mai devreme decît copiii tinuti acasa pana la 6-7 ani. Diferentele se observa în comportament si comunicare. Cei care merg la gradinita /cresa sunt dornici sa coopereze atat cu copiii, cat si cu adultii din jur, sunt curajosi, autonomi. Tendintele spre timiditate, introvertire sunt totodata atenuate in cazul celor obisnuiti de mici în colectivitate. Iar in clasa I nu mai traiesc atat de tensionat adap­ta­rea la programul de invatare.iar bunicii ( atunci nu era moda cu bone) sunt o solutie pe termen scurt, atunci cand parintii pleaca in concediu, in vizita sau la cumparaturi.
Pe scurt, din septembrie ne integram usurel in colectivitate, trecem la o alta etapa a vietii lui Gugulufix cel mic si frumos!

later edit: ca drept dvada ca am dreptate cu cresa si gradinita ( cu colectivitatea in genere) a se citi postul asta de aici ( merita citita toata epopeea cu cresa caci e super!)

Ce a reusit sa faca o mama "monstru si denaturata" cu al ei copil, in 6 luni de viata !

Duminica, al meu copil va implini 6 luni.Nu-mi vine sa cred ca Ayan exista in viata noastra de jumatate de an, nu stiu efectiv cand a zburat timpul.Daca la inceput cand l-am nascut si-n timpul sarcinii am avut o mare teama cu privire la modul in care se creste un copil, acum dupa jumatate de an, vreau sa ma pup singura si sa ma felicit ( de la altii zilnic primesc felicitari ) pentru modul in care l-am crescut pe Ayan pana acum.Atunci cand aveam starile alea de panica, un gand ma linistea totusi, si-mi spuneam tot eu in sinea mea:” doar ai crescut atatea generatii de copii si au venit atatea zeci de parinti sa-ti multumeasca pentru felul in care i-ai educat, tocmai cu al tau n-ai sa faci fata?” Si da, ma nelinisteam, pentru ca la cei pe care i-am educat, tineam intr-o oarecare masura, dar nu-i iubeam atat de mult cum il iubesc pe Surubix.Atunci cand iubesti enorm esti tentat sa fii cu mult mai tolerant si sa treci cu vederea mult mai usor, lucruri pe care altora nu le-ai fi iertat sau nu le-ai fi permis.De aceea, spaima ca nu am sa pot fi ferma cand voi spune NU!, de aceea stresul ca nu voi putea sa-l dojenesc sau sa-l pedepsesc atunci cand va fi necesar, de aceea frica ca am sa-i permit sa faca sau sa vorbeasca lucruri pe care nu le-as permite in mod normal niciunui alt copil.
Timpul scurs a rezolvat problema, am inteles ca iubirea pentru un pui de om ( desi este cu mult mai mare ca si iubirea pentru ceilalti apropiati noua ) inseamna a face si a actiona pentru a-i face lui bine si nu pentru a face ceea ce vrea el si crede el ca este bine.
In tot acest timp ( si am ajuns inca o data la concluzia clara ca femeile sunt cele mai rele specii de pe acest Pamant, atunci cand sunt proaste, invidioase si frustrate – cea mai naspa combinatie ) am fost criticata, blamata si aratata cu degetul, datorita modului in care imi cresc si-mi educ copilul.Am ras atunci si le-am urat in gandul meu si nu numai, tuturor celor care au dat atunci cu oua stricate, sa aiba parte de niste progenituri care sa le faca exact ceea ce merita, dupa modul in care si-i cresc.Si nu stiu cum am zis si am gandit asta caci chiar asta li se intampla ( deh! cineva acolo sus nu doarme 😀 ) : nopti albe fara numar, nazuri la mancare incat aud ca unele isi doresc chiar „sa-i torn si sa-i dau cu castronul in cap! ” ( Geezzzzzzz eu asta chiar ca n-as putea face ever, cu Ayan, chiar de m-ar calca pe nervi groaznic ), plansete la greu si probleme care mai de care mai ciudate, cu sanatatea copilasilor (bietele sufletele nevinovate).
Eu mi-am vazut de ale mele, ele de-ale lor, iata ce am reusit eu sa fac cu acel copil caruia i se prevestea, nu cu mult timp in urma, ca va fi sociopat si handi si…
Azi Bimbix este un super copil reusit ( fara falsa modestie o spun, ca nu exista zi in care macar 2-3 persoane sa nu-mi spuna ca am un copil superb si minunat !), un copil care in 6 luni de viata a fost doar o singura data bolnav de gripa ( si pe aia a luat-o, ca altfel nu era deloc bolnav ) si o alta singura data racit putin, ca am fost la munte.Este un copil care n-a avut in viata lui o diaree, n-a vomat niciodata, nu are probleme cu scaunul sau constipatii, nu a avut colici, nu face nazuri la mancare ( la nicun fel ), a facut ceva scheme la inceput cu lingurita ca nu stia sa inghita si este haplea si ar vrea sa haleasca tot dintr-o inghititura daca s-ar putea, nu a avut niciodata febra, nu face nazuri la baie, nu plange fara motiv, nu suge degete sau maini ( are suzeta sau jucarii pentru asta), doarme toata noaptea fara nicio intrerupere de la ora 22:30 pana a doua zi dimineata la ora 10 a.m., afara ii place la nebunie, l-am scos si pe ploaie si pe putina ceata si pe putin vant, il luam cu noi peste tot, il ducem in aglomeratii, este tinut in brate si dragalit de mai multe persoane apropiate noua si nu ne-am opus niciodata ca vezi Doamne ia microbi si nu trebuie atins, nu-l sterg la fiecare 5 minute cu servetele pe maini ( de fapt nu-l sterg deloc momentan pe maini pentru ca in carut nu are contact cu nimic , cand va incepe sa scormoneasca pe jos sau sa mearga in patru labe atunci o sa-l dezinfectez , dar nu excesiv ca nu-l vreau din marmelada), mananca doar de 4 ori pe zi si atunci fara nazuri si cu lingurita, sta cuminte ba chiar ii place la nebunie in cadita la baie, plecam cu el si am fost plecati din Bucuresti si se comporta exemplar, este echilibrat, vesel tot timpul, iubaret.Se intoarce de pe o parte pe alta, de pe spate pe burtica scotandu-si singur bratul ramas sub el in momentul intoarcerii, sta bine in fundulet nesprijinit si neajutat de noi, nu spune nici „mama”, nici „tata” si nici alte cuvinte pe care le spun copiii altor cucoane, copii mai mici de varsta ca si el, dar vorbeste si bolboroseste toata ziua pe limba lui, rade tare, a invatat sa inghita bine si nu mai sughite cand rade sau cand vorbeste, se joaca cu jucariile lui, canta, ii place enorm muzica si sa se uite in oglinda.E prietenos si zambitor cu toti strainii.
Alimentele pe care le mananca el la 6 luni sunt: ciorbita de legume cu carnita de pui ( piept dezosat fara pielita, legume precum: morcov, patrunjel, pastarnac, ardei gras, telina, patrunjel verde, dovlecel ), suc de piersici, morcovi, caise, struguri,mar, para, portocala, mandarina, grepfruit , cereale de orez dietetice, lapte Humana 2,branzica de casa, banana, mere rase, iaurt simplu.Bea ceai de fructe / piersici si apa multa.
Nu mai bea cu nicio tetina de biberon, i le-am schimbat si bea cu tuturus de canita, perfect.In carucior il plimb in fund la nivelul ultim al spatarului.
Este dezvoltat fix asa cum spun cartile de pediatrie, cartile „alea de acum 40 de ani” :-D.
Pentru tot ce-am reusit pana azi , pentru copilul minunat pe care-l am la ora actuala ma felicit calduros si-mi ofer si-un buchet de flori, virtual macar !!

Asa arata copilul minunat ce-l am , la 6 lunite: