Leka nosh deca

Nu stiu daca exista oameni pe lumea asta care sa nu aiba nostalgia copilariei.Eu sunt de foarte multe ori nostalgica, mai ales ca acum sunt multe episoadele din copilaria mea pe care i le povestesc lui Kiki.Ma intreaba de multe ori cum eram eu mica, cum ma jucam, cum era viata mea atunci, inainte de el :-).

La fel am facut si eu cu maica-mea si cu taica-miu,i- am intrebat  mereu cum era ei mici, asadar stiu pe de rost atat copilaria ei, cat si a lui taica-miu.Stiu cand au mers la scoala ( atunci nu erau gradinite ), stiu cand le-au cazut dintii, ce dracii faceau, ce prieteni au avut in scoala, stiu de ce si cum ii suparau pe bunicii mei si de ce o incasau cel mai des, stiu cand si-au luat primul lor radio, apoi primul televizor, etc.

Vremurile copilariei mele au fost unele extrem de linistite, erau vremuri in care copiii se jucau nestingheriti pe afara, cu orele,jocuri de care copiii de astazi nici nu au mai auzit, dar sa le mai si joace?! Erau vremuri  fara pedofili, fara teama nebuna a parintilor ca mancam si pamant si petale de flori ( mancam bio de atunci noi 🙂   ), ca ne jucam ” de-a casele ” si maturam alei intregi inghitind praf cu nemiluita,ca mai faceam nevoile pe la tufisuri de teama ca ne opreau parintii in casa, ca mancam diverse fructe verzi de prin pomi nespalate si fructele si mainile noastre,  ca stateam uzi leoarca  in nameti uriasi facand cazemate, cu orele in geruri cumplite,  fara coduri de toate culorile si fara parinti care nu-si dau afara copiii cu zilele din casa in vreme de iarna,.

In acele vremuri minunate( pentru mine asa sunt ), aleea de la blocul unde am crescut era plina de copii pana tarziu cand se intuneca afara.Mie nu mi-au impus niciodata ai mei o ora fixa de intrare in casa, in schimb imi cereau sa vin in casa la lasarea intunericului.

Vara era cel mai greu sa plec de langa copii, iarna insa si in celelalte anotimpuri cand se intuneca devreme, mergeam in casa in jur de ora 18.La ora 20:00 eram deja imbaiata, imbracata ca la razboi, de culcare, ca era un frig de mureai, cu sticle de apa calda prin pat sa ne incalzim ciorapii de lana. Dar cel mai important, televizorul nostru mic, alb negru, era fixat clar pe bulgari ( se termina Mihaela la fix inainte sa inceapa Leka nosh deca parca ) ca incepea o alta tura scurta de  desene animate.Nu aveam acces non stop pe canale de cartoon, dar alea 15 minute cat ni se dadeau desene, le savuram din plin.Mi se parea ca sunt cele mai frumoase desene animate, mi se parea ca melodia din Leka nosh deca ( pe care o stiu si astazi ) este cel mai mare hit, personajele din desene erau eroii nostri, afara povesteam super incantati despre ceea ce vedeam.

Ieri, cautand ceva pe net pentru canto,am dat de video de mai jos.Offf si cu ce nostalgie m-am ales! Cum am stat in fata monitorului cantand in gand leka nosh deca, cum l-am privit cu drag pe ingerasul care ii trimite la culcare pe toti, in final stingand luna, cum m-am uitat la broscutele care sar in lac…

Doamne, am avut asa o dorinta de nedescris de a putea da timpul inapoi macar o jumatate de zi, sa ma mai vad mica alaturi de ai mei, sa ii mai vad pe ai mei tineri, sa mai stam toti trei la masa sa ne povestim una si alta, sa si sa…

Dar totul s-a destramat ca un fum, realitatea m-a trezit.

Acasa l-am intrebat pe D. daca el a fost asa indragostit de Leka nosh deca si mi-a taiat tot avantul ca el nu a avut niciun bulgar, la ei lumea se uita la unguri si nu-si aminteste niciun desen animat de care sa fi fost indragostit asa ca mine.

Mai jos cele 2 video la care ieri m-am uitat ca si curca-n lemne ca nu intelegeam nimic din ce canta, dar inca mi se par nemaipomenite :-).

Voi ati vazut Leka nosh deca sau ati fost tot cu ungurii pe frecvente?