Creaţa

I se spune Creaţa şi are 23 ani.Este homeless de când se ştie.

O găseşti veşnic în piaţa de lângă blocul maică-mii,dacă nu prizează din punga argintie aurolacul atât de scârbos, stă cu o sticlă de alcool ieftin într-o mână  şi în cealaltă cu o ţigară din care trage cu nesaţ.

Este ponosită, dar nu foarte murdară, nu pute ca alţi homelessi, hainele sunt mereu altele şi pe măsura ei cumva.Nu e lălâie,dacă ar fi spălată pe cap şi aranjată, părul ar fi unul superb, de aia i se şi spune „Creata”.

Cu o faţă îmbătrânită mult prea devreme, se uită la cel care îi este partener de viaţă de mulţi ani.S-au cunoscut tot pe stradă şi au rămas împreună.Un puşti ca şi ea, tot cu aurolac în mână,ţigări şi alcool, dar o idee mai spălat şi mereu tuns.

Dorm în faţa pieţii, într-un părculeţ,  pe bănci sau pe cartoane.Lumea le dă de mâncare, îi îmbracă şi cineva dintr-un bloc le dă voie, pe furiş, la spălătorie să îşi mai facă baie.Pe el îl pun pieţarii la cărat şi mai obţine un ban, ea mai stă de vorbă cu duduile din piaţă şi ele îi mai dau câte ceva de pomană.

Creaţa si concubinul ei au 8 ( opt) copii, anul şi copilul.Toţi cei opt copii sunt sarcini duse la termen, sarcini în care Creaţa a mâncat şi a băut aurolac cu kilogramele, alcool cu litrii şi a fumat ca un turc fie chiştoace , fie pachete pe care i le mai oferă de mila unul şi altul.Şi totuşi toate sarcinile ei au fost duse la termen fără probleme.

În fiecare iarnă ( toţi copiii sunt născuţi în luni de iarnă ), Creaţa aduce pe lume un suflet nevinovat, îi dă naştere într-o ghenă de gunoi, o ajută să nască concubinul şi apoi vecinii sau cei care o cunosc sună la poliţie, la salvare şi astfel copiii ajung în grija statului.

Sâmbătă, Creaţa l-a născut pe al optulea.E o fetiţă care i-a fost luată şi dusă la spital.

Nu simte nimic pentru copii, nu-i vrea, nu are de ce să se gândească la ei, nu i-a fost niciodată greu să se despartă de vreunul dintre ei.

Lumea o compătimeşte, autorităţile nu se implică cu nimic, nu le pasă de nimic.Vin, iau copiii , îi duc la spital şi de acolo Dumnezeu ştie ce se intamplă cu ei.Pe Creaţa o lasă mai departe să se reproducă linistită.Are 23 de ani şi de la 15 ani anul şi copilul.Până la 40, daca o ţine în ritmul ăsta, la un calcul simplu Creaţa va mai aduce pe lume încă 17 copii, adică va avea 25 de copii. Nimeni şi nimic, în ţara asta nu o împiedică să facă câţi copii poate.Nimeni nu ia o masură pentru astfel de cazuri.

În paralel, există femei care sunt căsătorite, au joburi ok, au case, au ce le oferi unor copii şi se chinuie de ani şi ani de zile să dea naştere unui singur suflet al lor care să le lumineze viaţa.

Fac tratamente, se îmbracă bine iarna să nu răcească, umblă pe la jdemii de medici din ţară sau din străinătate, fac credite ca să plăteasca FIV-uri, trec prin tratamente dure care le dau organismele peste cap  şi până la urmă ajung tot să înfieze.

Dacă unul dintre copiii pe care îl vor adopta aceste familii este unul dintre copiii născuţi de Creaţa?Ce viitor au acei copii nascuţi din cocktailuri de aurolac, alcool şi tutun? De ce li se permite unor femei ca şi Creaţa să aibă copii? Cum s-ar putea opri aceste naşteri ?