Suflet zdrobit

Cu multi ani in urma, am auzit pentru prima oara, de la mama mea, zicala :” numai mama sa nu fi !” Pe parcursul anilor, la inceperea fiecarei noi etape din viata mea, mama , biata, plangea si-mi spunea acelasi lucru.Cand suntem liberi , pe picioarele noastre, ni se pare ca suntem invincibili.Odata ajunsi la randul nostru parinti, usor-usor ne aducem tot mai des aminte de ceea ce ne spuneau in anumite clipe parintii nostri.
Saptamana asta nu stiu daca noptile am dormit adunat 3 -4 ore.Am sufletul ghem si chiar daca n-o arat, simt ca pe dinauntru urla inima in mine si sufletul mi se zdreleste si sfarama in milioane de bucati.
Luni incepe cresa.Mi se pare ireal cum a trecut timpul de repede de la momentul in care am depus dosarul pentru inscriere si ziua in care iata va trebui sa-l duc acolo.Psihic sunt pregatita si-mi repet atat eu cat si cei dragi mie ca e alegerea perfecta.Sufleteste…simt ca mor! Ard pe dinauntru la foc continuu si n-am chef de nimic.Nu pot si nu vreau sa fac nimic.De luni am sa am tot timpul din lume…sa calc , sa spal, sa-i aranjez hainutele si sa i le miros.
Gandurile ce ma distrug noaptea sunt ca un fier inrosit pe o piele sensibila.Imi pun o mie de intrebari la care fireste nu pot gasi acum raspunsurile, ma torturez singura facandu-mi milioane de scenarii horror.De exemplu, azi noapte la ora 3 ma gandeam cine il va pupa pe el cat timp e departe de mine, cine se va purta tandru cu el acolo.Mai apoi un scenariu horror si-a facut loc in mintea mea obosita: daca cade rau si isi sparge capul, cum voi reactiona eu cand voi primi vestea?Eu, care-s atat de slaba de inger?!Ce-am sa ma fac in momentele alea, daca ma pierd cu firea si lesin si nu ajung la copil?
Ma gandesc noaptea ca el nu stie sa vorbeaca si nu-l vor intelege cand va vrea ceva, cand va plange dintr-un motiv sau altul.Ma mai gandesc apoi daca mi-l bate vreun copil, daca nu se vor juca cu el ( ma omoara gandul ca va sta singur intr-un colt cu mutruta trista ca nu se joaca cu el x copil), daca-l imping si sunt rautaciosi, el ce va face?
Plang zilnic si simt ca nu am aer, e groaznica despartirea asta ( fie ea si de numai 4 ore) , simt ca innebunesc la gandul ca puiucul nu va mai fi aici in casa, printre picioarele mele, zi de zi, dimineata.In acelasi timp ratiunea imi spune ca nu voi putea sta cu el de gat toata viata, trebuie sa tai cordonul ombilical, el trebuie sa se dezvolte.La mine nu cred ca au taiat cordonul, sunt 1000 % legata de Ayan intr-un mod ce nu poate fi descris in cuvinte.Ma doare fiecare gand ca cineva nu l-ar intelege si s-ar putea purta cu el indiferent, rece sau brutal.
Norocul meu este ca el se face repede placut, ca lumea in genere este atrasa de frumusetea lui si dulceata fetisoarei atrage multi oameni carora le este pe plac.
Imi fac griji pentru zilele cand e miorlait si nu are chef de nimic si atunci se smiorcaie si vrea numai in brate si alintat.Cine o va face la cresa?Imi fac griji daca va fi transpirat , oare il vor schimba imediat?Daca face eritem fesier, mi-l spala sa-l unga sau il lasa cu usturimea aia de-l rupe la inima?Cand il schimba de pampers oare il pun pe un scutec sau il aseaza cu pielea pe covor?Daca si iar daca…
Stiu ca ma torturez singura, stiu ca imi fac o groaza de ganduri aiurea dar mai stiu ca de luni incepe o alta etapa in viata lui Guguluf iar eu nu-s pregatita deloc.As mai vrea bebele ala neajutorat total care sa depinda de mine 100%.Stiu ca asta-i viata si trebuie sa mergem inainte, stiu ca are nevoie de copii de varsta lui sa se joace, sa socializeze si sa fie in lumea copilariei alaturi de ei, stiu ca-n colectivitate copiii se dezvolta armonios, dar…mi-e greu sa si aplic teoria.
Am pus la punct toate lucrurile pentru luni, zilele astea nu mai fac nimic absolut.Stau si toata ziua il pup si-l tin in brate.Vreau sa cred ca luni voi fi tare si nu voi da apa la soareci ( trebuie sa fiu! ), o iau si pe mama cu mine ca daca ma napadesc emotiile sa nu ma apuce pe acolo vreun plans, vreau sa treaca odata ziua de luni si celelalte zile in care ma voi acomoda eu cu cresa.Ayan nu stiu daca va plange, eu sigur am s-o fac ( nu in fata lui ,desigur) si sigur imi va fi groaznic de greu, iar, la cresa!
Urasc inceputurile si urasc etapele noi din viata nopastra.Si asta-i doar prima dintr-un lung sir ce ne asteapta…poate ma mai calesc intre timp si poate mai si cresc !Pana atunci plang si iar plang, imi adun bucatelele de suflet si mi-l recompun, imi fac curaj si iar curaj.
Numai mama sa nu fi fost, zilele astea!