Despre noul inceput din viata noastra

Weekendurile sunt tot mai ocupate, timpul de scris aproape nu mai exista in timpul saptamanii, iar serile dupa job nu stiu exact ce sa fac mai intai.
Primele mele zile la noul loc de munca au fost complet istovitoare.In prima zi mi-a venit de nu stiu cate ori sa ma ridic si sa plec.Mi s-a parut cumplit de greu programul pe care l-am avut de invatat, in prima zi am avut impresia ca niciodata n-am sa pot sa invat ceea ce mi-au prezentat colegii mei la prima parte a trainingului.Ajunsa seara acasa, dupa ce am schimbat 5 mijloace de transport, dupa ce 3 ani am stat numai acasa si dupa ce de 12 ani nu am mai circulat cu mijloacele de transport, m-am prabusit pe canapea complet deznadajduita si i-am spus lui D. ca poate nu a fost cea mai intelepta decizie a mea momentul in care am acceptat sa fiu corporatista.
Baia calda si odihna m-au ajutat sa vad lucrurile mult mai linistit si mi-am dat seama ca orice inceput este greu, extrem de greu.Se lucreaza intr-un ritm foarte sustinut, sunt momente in care nu am timp nici la toaleta sa merg, nu mai vorbesc de faptul ca acea ora de pauza de masa nu este niciodata o ora intreaga.
Dupa cateva zile insa m-am obisnuit sa fiu la ora fixa la masina companiei care ma ia de la metrou, si cu cele 2 metrouri pe care le iau ca sa ajung in celalalt capat de oras, m-am obisnuit si cu taranii si romanezii care circula in tramvaiul care ma duce pana la metrou, am invatat si orele la care ma duce autobuzul la tramvai si acum drumul mi se pare chiar ok fata de alte navete pe care le fac altii.As putea incerca intr-o zi chiar sa merg cu masina, desi cred ca aventura este destul de anevoioasa avand in vedere in cate locuri se lucreaza in Bucuresti si pe cate strazi este deviata circulatia.
In toata aceasta oboseala si new beggininig nu am simtit nicio clipa insa dezgustul pe care l-am simtit in acea prima zi de gradinita.
Am invatat usor si programul de care ma speriasem atat de tare, am invatat sa gestionez timpul astfel incat nu mi se mai pare absolut ingrozitor faptul ca gasesc lunea dimineata in „inbox” 300 mailuri, nu mi se pare infiorator faptul ca nu plec seara acasa la ora fixa si ca nu pot termina intr-o zi tot ceea ce mi-am propus, nu mi se pare nimic din ceea ce facem la training ceva de groaza si nici faptul ca plec dimineata si vin acasa dupa 12 ore nu ma mai innebuneste.
Daca in primele zile am mancat singura si ma simteam groaznic de stinghera,daca in prima mea zi de job nu m-am ridicat de pe scaun si am vorbit cred ca doar 10 zcuvinte intreaga zi, azi glumesc cu ai mei colegi, ma invita afara, ma invita la masa,impartasim deja povesti mai „intime”, sunt „de-a lor” si nu ma mai simt la fel ca-n acele prime zile.
Stiu ca acolo unde se munceste pe bani se munceste mult si serios, stiu ca sunt o norocoasa ca-n timpurile astea de criza am nimerit( pentru ca Da, pur si simplu a fost o nimereala sa aplic la ei, sa ajung in ultimul moment la interviu , desi initial nu am vrut sa merg, si mai apoi in fix 2 zile sa fiu angajata lor ) la o companie de renume si mai stiu ca-mi voi da toata silinta si voi fi super serioasa in ceea ce fac ca sa fiu pregatita 100 % dupa training.
S-a invatat perfect si Pusicelul cu programul nostru cel nou, ne trezim dimineata „pe noapte” cum spune el :-D, vine masina la 7 : 30 si mi-l ia la gradi, eu ajung la job pe la 8:45 ( prima din tot biroul 😀 ) si vin acasa seara , tot „pe noapte vii mereu mai mami ! ” :-D. Ziua cand mi-e dor de el il vad pe camera, iar seara povestim, ne pupam si ne dragalim cat putem de mult ca sa recuperam timpul ce-l stam separati.
Vreau sa scriu aici ca mie, personal,in viata, toate lucrurile bune mi s-au intamplat atunci cand nu mai asteptam nimic special sa mi se inatmple, atunci cand disperarea sau deznadejdea erau prietenii mei cei mai buni.
Asa a fost si cu venirea lui D. in viata-mi, cu aparitia lui Ayan, cu joburile bune si acum cu gradinita lui Pusicel.Nu cred ca as putea sa le cer doamnelor de acolo sa faca ceva mai mult pentru copilul meu sau pentru noi.Sunt cei mai speciali oameni pe care i-am intalnit pana acum la vreo gradinita particulara.Felul in care vorbesc, felul in care sunt tratati copiii, modul in care se poarta cu ei si cu noi nu ma face decat sa plec capul in fata lor si sa le multumesc zilnic de mii de ori.Desigur, nici eu nu am nu stiu ce pretentii aiuristice, nu am asteptari ireale de la niste oameni care-si toata silinta sa fie bine copiii nostri, iar noi parintii multumiti.
Iar Pusic este indragostit pur si simplu de tot ceea ce inseamna gradinita si lumea lui de basm de acolo.Vine si pleaca de la gradi cu zambetul larg cat toata fata, imi spune ca o iubeste pe dna M. si pe dna A. care-l ia la gradi dimineata si-l aduce seara, imi povesteste ca au avut teatru cu „soiceiul caie plangea iau de tot…”, ca doarme bine si mult in patututir curate si calde, ca se joaca si danseaza in sala de sport mare cat o zi de post, ca orezul cu lapte si scortisoara seamana cu ala pe care i-l fac eu, ca spanacul e bun la gust ” yum -yumii ” 😀 si ca toate doamnele au vorbit cu Mos Nicolae sa vina la copii.
Ce altceva mi-as mai putea dori acum de la viata mea?Cum as putea sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru acest sfarsit minunat de an in care mi-a facut atatea surprize frumoase?Si in afara de sanatate pentru toti as putea sa mai indraznesc sa cer ceva? Poate…o mica surioara pe care o tot astept pentru Pusic.Dar asta…de la anul ce vine! Acum e arhi-suficient ce am primit, fericirea imi atarna greu pe umeri si soarele ce-mi lumineaza viata, desi e sfarsit de noiembrie, de multe ori ma orbeste.
Va las cu o melodie care mie imi place la nebunie, R.Kelly a fost mereu unul dintre favoritii mei pe care i-am ascultat in orice moment al vietii mele, cu o melodie ce incheie o toamna minunata pentru mine si familia mea, o melodie ce deschide o luna de iarna splendida:

Prima zi de grădiniţă ( reloaded )

Sper ca de data asta sa fie ultima data cand incepem cu prima zi de gradinita :-D, corect ar fi sunat titlul prima zi de alta gradinita caci am avut o prima zi in septembrie.
Gradinita unde merge acum Pusicel mi-a placut la nebunie din prima secunda in care am gasit-o pe net, la fata locului insa, m-am indragostit iremediabil de ea.Am fost si am vazut-o saptamana trecuta, am luat actele si ieri l-am si dus pe iubitache.Am avut iar emotii, mi-a fost teama de felul in care va reactiona Pusicu’, daca va plange, daca va sta cuminte , daca se va mai parui cu copiii, daca o va placea pe educatoare, daca si daca.
Scularea a fost tare grea, era si firesc, dupa o luna si jumatate de stat acasa si trezit zilnic la ora 10 dimineata.Cam asa s-a „trezit” Pusi ieri:

Coborati la masina, am constatat ca bateria mea isi daduse obstescul sfarsit, asadar intoarcerea in casa, luat chei de la masina lui tati si fuguta la gradinita.Ma gandeam ca n-am pornit bine si ne va merge rau , superstitii nah! (…) fiecare cu pasarica lui !
Ajunsi la gradi, am simtit asa un calm nemaipomenit, toate grijile mele de pana atunci au fost intr-o clipita alungate.
In primul rand primirea a fost una extraordinara.Cei care au gradinita sunt niste oameni care n-au nicio legatura cu invatamantul si totusi au facut lucrurile impecabil, de la felul in care se poarta personalul pana la igiena, curatenie, meniu,etc.
Am ajuns la gradi putin dupa ora 8:30 ( copiii toti erau la micul dejun ), am primit 2 dulapioare pentru copil ( ca sa-i incapa toate lucrurile cu geaca, ghiozdan, pantofi de strada, etc.) si l-am schimbat in hainutele de interior.Il trimit la gradi numai cu pantaloni de trening si bluzita subtire plus un maiou body pe dedesubt.Este foarte cald, maioul i-l dau ca sa nu stea cu spatele gol si treningul il prefer si eu si educatoarea pentru a se putea dezbraca mai repede la toaleta.
Am primit meniul pe toata saptamana, il vom primi saptamanal ca sa stim ce mananca copiii nostri.

Am pupat una bucata pufosenie si l-am bagat in clasa, pentru prima oara l-am vazut intorcandu-mi spatele si spunandu-mi ” pa mami, ne vedem dupa seviciu’ tau !” Nu tu lacrimi, nu tu tavaleli pe jos, nu tu urlete si pus pe fuga.Nimic, a luat educatoarea de mana si dus a fost in clasa.
Am dat actele si am plecat, aproape conducand nebuneste sa ajung sa deschid pc-ul si sa-l vad pe iubitel ce face acolo.Nu a plans absolut deloc, s-a jucat intreaga zi, a stat cuminte la activitati, a mancat tot, a dormit 3 ore si cand ne-am dus aseara sa-l luam l-am gasit cu ochi sclipind de bucurie si cu glas rugator care ne spunea sa mai stam sa mai coloreze putin cu ceilalti copii 🙂 .

Asta m-a interesat cel mai mult, licarul de fericire din ochii lui si faptul ca pe hol la imbracat mi-a spus de 2 sau 3 ori :” mami, sunt atat de fericit!” Mi-a povestit apoi ca-l pupa doamnele, ca a invatat ca vitaminele din mar stau in coaja, ca marul are seminte tari si maro, ca miezul marului e dulce-acrisor si ca marul il putem manca ” asa” :-D, in compot sau dulceata.
Nu ma interseaza nimic din toate astea decat faptul ca el e fericit acolo, ca au grija de el si mai ales ca dimineata s-a trezit fericit sa mearga la gradinita.Atat!
Maine il sarbatorim pe al nostru Ayan care este si Matei si plec sa-i cumpar tratatie pentru gradi, caci mi-a zis dimineata :” sa nu uiti ca maine avem sarbatoare cu copiii de la gradi” 😀
As putea sa uit??? 😀