O leapsa restanta

Azi am de onorat o leapsa si un premiu, pe care, desi le-am primit acum aproape o luna pe prima si premiul de vreo saptamana, abia acum m-am mobilizat si voi raspunde pentru ca promisiunea facuta trebuie tinuta.
Asadar, prima va intra in ring leapsa de la Zicolorata. ( pe care merita s-o cititi ca e plina de umor 😀 )
Am zis ca anul asta nu-mi mai fac o wishlist fiindca intotdeauna cand mi-am dorit ceva foarte tare nu mi s-a realizat atunci, ci mult mai tarziu cand incetasem total sa mai visez la acel lucru.
Aici insa am sa scriu despre niste vise la care nu am habar daca se vor implini mai devreme sau mai tarziu sau deloc, dar cum speranta moare ultiam si fara visare am fi sterpi si goi let’s dream :
Asa cum au scris si predecesoarele mele in leapsa cu pricina, excludem faptul ca cea mai mare dorinta a mea este sa fim toti sanatosi si impreuna, sa-mi traiasca Pusicelul meu si sa ii tina Dumnezeu mintile intregi ca sa iasa un om din el, sa-mi traiasca toti ai mei ce dragi.Vise materiale, realizabile numai si numai cu cascaval mult:
1.Desi nu intra la material, in momentul de fata cel mai mult si cel mai tare, cel mai mare vis al meu este sa mai fac un copil.Cand, cum si daca se va mai realiza numai bunul Dumnezeu poate sti, dar eu am dreptul sa visez.
2.O alta dorinta sau un alt vis al meu este cel legat de-o casa pe pamant, o casa cu o curte plina de flori, cu-n balansoar in care sa stau si sa citesc in seri linistite de vara cand greieri boemi mi-ar canta la urechi, o casa unde sa am o bucatarie si o camara mare in care sa le pregatesc alor mei gustari dulci si parfumate, o casa unde sa cresc un Golden retriever care sa alerge impleticindu-se printre picioarele copiilor, o curte unde sa stam in tihna la un gratar cu cei dragi ai nostri.

3.In sfera plimbarilor, as vrea sa vizitez dupa cum urmeaza :
– toata Asia
– America de Sud ( vreau sa pot merge la carnavalul de la Rio )
– New York-ul ( sa ma pierd in el zile in sir )
– sa merg in Algeria sa-mi vad locurile natale, sa mananc in Marrakesh prajituri cum numai arabii stiu sa faca, sa imi umplu pana la coate bratele de aur frumos si stralucitor in Tunisia
– vreau sa stau jumatate de an intr-un templu budhist in India
– vreau sa locuiesc definitv pe o insula unde sa fie vesnic totul inflorit, oceanul aproape, padurea la fel de aproape, sa ma trezesc si sa ma culc cu un albastru infinit in ochi.
– as vrea sa pot sa ma plimb prin locurile prin care Isus a fost dus la pieire, as vrea sa pot sa ajung in Tara Sfanta
– Malta, Coasta de Azur, Sicilia si Cipru sunt pe lista de to do in anii urmatori.
4.As vrea sa mi se schimbe metabolismul si sa mananc oricat si orice si sa fiu vesnic slabanoaga si cu niste picioare cat Arcul de Triumf
5.Mi-as fi dorit sa-mi pot schimba culoarea ochilor in verde smarald si parul sa-mi fie lung si negru tuci, sa am niste degete lungi de tot si fine dar nicio operatie din lumea asta din pacate nu-mi poate face nici ochii verzi smarald si nici degetele lungi de tot.
6.As vrea sa am un dulap care sa se umple zilnic de bani ( asa printr-o minune) si sa nu stiu niciodata de socoteli, de datorii, de renuntari, bani cu care sa-mi pot indeplini toate visele de mai sus.
Cam atat imi doresc sau ma rog visez la ele,rezonabil,nu? 😀
Predau leapsa mai departe Ingeraselor de fetite, Anei si Mihaelei

Despre vanzari… si nevirtuale

Nu stiu daca suntem total stapaniti de influenta orientala, care a adus cu ea si negociatul la sange, nu stiu daca criza economica prin care trecem i-a facut pe toti cei care vor sa cumpere ceva sa inceapa orice discutie cu vanzatorul printr-o negociere sau nu stiu daca asa am fost mereu si eu habar nu am avut!
E clar ca nu numai pe net oamenii au luat-o razna ( eu, cel putin, asa cred ) si au niste pretentii total aiurea cu statutul lor.Nu am inteles de unde pana unde s-a incetatenit la multi dintre bucuresteni ( eu de ei scriu ca aici traiesc si aici imi fac treburile ) ideea ca nu trebuie sa-ti permiti sa traiesti in lux , luxul oricum trebuie sa-l ai chiar daca faci foamea.Important este sa te evidentiezi, sa epatezi printr-o masina super bengoasa , printr-un telefon cu cat mai multe cristale si paracristale cu-n scor cat o masina, cu multe bijuuri si haine numai de la branduri ( pot fi si din Turcia brandurile fake , important este sa ai 2 initiale consonate vesnic la eticheta), printr-o casa in buricul targului cat mai mare si cat mai impunatoare.Opulenta cat cuprinde, desi o groaza de personaje d-astea o platesc prin credite pe zeci de ani la banci sau la camatari, sau printr-o foamete crunta.Cunosc om care sta in garsoniera in Militari si are in fata blocului X5-ul.Dar nah!Cand isi plimba curu’ prin oras in X5-ul lui cel negru toate pitzi sunt cu botul pe labe si cracii oricand se pot deschide.
Sa revenim…
De 2 ani si jumatate de cand a decedat bunica-mea, ne-a ramas o casa in centru, in buricul targului pe care de un an incercam s-o vindem.Se pusese problema la un moment dat sa ma mut eu cu D. acolo dar nu pot sta in casa aia sub nicio forma.Asadar avem un banner mare pe casa care anunta ca se vinde respectiva proprietate.Are 240 metri patrati, 2 apartamente ( unul sus si unul la mansarda), toate utilitatile, in curte o bucatarie de vara + terasa, casa a fost consolidata , etc.Ideea este ca noi nu vindem acolo casa in sine, ci terenul care este langa parcul Cismigiu si liceul Sava, central si linistit.
In acest an m-am vazut si am vorbit cu o groaza de potentiali cumparatori, m-au carat de nspe mii de ori la casa cu pricina s-o vada -chipurile.Concluzia mea?
– exista un anume segment de fomisti care nu ar avea veci bani sa-si ia macar un apartament dar o casa in centrul Bucurestiului?Astia ma luau cu moartea caprioarei si cu vorbe fin alese si culese ca-n final sa imi spuna ca a mea casa valoreaza 100.000 euro.
– alt segment este cel al barbatilor „puternici” si obraznici care au impresia ca monopolizand discutia ma intimideaza si las garda jos.Astia vin cu o placa d-aia:” daca nu o cumpar eu acum, nu v-o mai ia nimeni! La pretul asta pe care vi-l ofer, e pomana cu lumanare pentru dvs., ei oferindu-mi putin peste 100.000 euro 😀
– altii sunt agentii imobiliari care-mi pun niste intrebari de sta mata-n coada, gen :” daca a fost consolidata casa dupa cutremur, ce fel de grinzi s-au pus, pivnitele ce inaltime exacta au,etc?” si care mai toti pana ajung sa auda ca acceptam sa colaboram si cu agentii imi spun eterna lor poveste :” am un client langa mine care e direct interesat, acum vrea sa vada casa!”
La inceput am pus botul la tampeniile lor si una-doua ma caram eu in centru sa vada unul si altul casa, sa-si dea cu parerea, sa ma intrebe istoricul casei, de ce a murit bunica atat de batrana , de ce nu ne mutam noi in centru, altii imi povesteau ca ei nu mai au televizor, sunt unii care vin numai din plictiseala si curiozitate, altii care-si doresc dintotdeauna o „casa cu gradina si flori”, un alt mascul ” puternic” a indraznit sa tipe la maica-mea spunanadu-i ca e aberant pretul pe care-l cere pe criza, ca el e avocat si cunoaste exact situatia imobiliara actuala ( eu il dadeam afara si-l puleam la greu daca indraznea in casa mea sa-mi ridice tonul ca nu-i las eu pretul la cat vrea el ), exista multi care se intereseaza despre matusa mea cea vedeta care are si ea o parte din casa si au aflat ei de te miri unde ( ca ea ever nu apare la vanzarea de casa ) ei vor sa stie ce mai face si cum ii mai merge in viata personala :-D, etc.
De ceva vreme discut numai eu cu astia toti de suna la diverse ore si-n diverse zile.Le spun clar si taios dintr-o bucata care-i pretul ( cu asta incep discutia ), ii intreb daca are rost sa mai continui cu explicatiile, apoi intreb daca au banii astia ca sa putem sa ne intalnim.
In aceasta perioada nu am intalnit un om serios care sa vrea cu adevarat sa cumpere casa, cu exceptia unui arhitect tanar care voia o casa jos si atelierul sus, era un boem romantic care mi-a placut la nebunie, ii trebuiau insa mult prea multi bani ca si diferenta ca sa ajungem la un numitor comun.
Am intalnit idioti care-mi ofereau la schimb un apartament in Rahova, de 3 camere, in schimbul unei case in centru, la curte si cu 2 apartamente in interior, fiecare apartament de 90 m patrati.Am intalnit femei care povesteau din carti niste lucruri total ireale despre bunastarea lor materiala si care auzind pretul pe care-l cerem se schimbau la mecla (asta in conditiile in care noi cerem acum 1/3 din pretul a ceea ce s-a vandut pe aceeasi strada a bunica-mii acum 3 ani ).
Ceea ce ma uimeste continuu este foamea asta a romanilor dupa lucruri pe care nu si le pot permite.Si eu astept de nu stiu cand sa plec de aici de la bloc, din mizeria comuna in care traim, si eu visez sa vizitez toata Asia dar…de cele mai multe ori raman doar cu visatul.Nu m-am dus in viata mea sa vizitez o casa pentru care nu am nici macar 1/3 din pretul ei, nu deranjez oamenii sa-i pun pe drumuri ca sa le spun eu ce valoare are proprietatea lor, nu-mi permit sa ridic tonul la un om care-si vinde un bun al lui, sunt serioasa si parolista in ceea ce vorbesc, nu pun intrebari aiurite la care nici eu nu ma pricep doar ca sa ma aflu in treaba si mai cu seama nu aburesc omul ca sa-i fixez eu preturi la bunurile lui.
Fratilor, lumea e nebuna in orasul asta, pe bune! dar si mai nebuna sunt eu crezand ca voi gasi asa simplu un cumparator la casuta cu pricina…

Un cleşte pentru o dezobişnuinţă

Mi se intampla ceva ciudat de multi ani: ma atasez groaznic de lucruri si de anumite locatii.Nu ma atasez atat de tare de oameni, precum o fac cu obiectele.Urasc faptul ca sunt atat de legata de anumite locuri, ca ma atasez foare tare de lucrurile care poate n-au nicio valoare pentru altii, de anumite locatii.De exemplu nu suport ideea mutarii intr-o noua locatie.Mi-e frica ca nu ma voi obisnui, ca nu-mi va placea, ca voi fi stresata.Am iubit la nebunie casa parinteasca (nu, nu tuturor li se intampla chestia asta), atunci cand m-am mutat aici am plans 6 luni fara oprire, uram casa asta si nu puteam dormi singura.Multa lume m-a intrebat atunci de ce am plecat de la ai mei daca nu pot locui singura?Habar n-am! Nebunie de adolescent, zapaceala de-a-mi lua viata in propriile maini, ideea ca aveam o casa numai a mea unde aveam sa fac numai ce doream eu, poate putina inconstienta nestiind ca locuitul singur iti aduce o groaza de responsabilitati.In fine…am facut pasul, in cea mai mare graba, m-am mutat in 3 saptamani, luand viata in piept.Numai ca odata ajunsa in noua casa, singura la ceas de noapte, m-au apucat toti bazbuducii si nu puteam dormi, nu-mi gaseam locul, uram casa asta( nici acum nu pot spune ca ma omor cu iubirea pentru ea).Cu timpul ( stiu clar ca abia dupa vreo 4 ani m-am simtit ca acasa) m-am obisnuit, ma simtem bine, linistita, imi placea sa stau acasa.Cand l-am cunoscut pe D. s-a pus problema sa ma mut de aici, sa ne luam o casa mai mare.Nu am vrut sa aud asa ceva atunci, nu am vrut s-o iau de la capat cu reobisnuirea in alt loc.Nu m-am gandit atunci ( egoista de mine) ca vor veni si copii in viata noastra iar casa asta cu 2 camere va deveni total neincapatoare.
Acum suntem pusi in situatia de-a ne muta in alta parte iar eu nu vreau.Mi-e frica sa vand casa asta si s-o iau de la capat intr-o alta casa.Ni s-a oferit sansa de-a ne muta la curte, in buricul targului, intr-o casa mai mare.Pfoai, ar da buzna toti s-o faca, eu stau si nu pot dormi de cateva nopti la ideea ca trebuie sa renunt la casa asta.Clar as putea sa o inchiriez si s-o pastrez pentru Ayan, dar nu m-as simti confortabil sa stiu ca exista niste unii care stau in lucrurile mele.D. este absolut fericit maxim de noua idee, lui oricum nu-i place la bloc deloc, i se pare ca-l stramtoreaza tot, il enerveaza vecinii cu mitocania lor, bataia pe locurile de parcare, scandalurile si tipetele tuturor.
Eu imi gasesc diverse scuze puerile numai sa nu plecam de aici: nu am piata aproape ( fix la 7 minute de mers pe jos este o piata imens de mare si cu mult mai ieftina decat cea de cartier de aici ), nu am blacon sa intind hainele, in centru este mai poluat decat in cartierul unde stam acum, Ayan nu are acolo copii cu care sa se joace, nu avem langa noi nicio cresa, gradinita ( sunt 2 numai pe strada paralela cu noua locatie ), sunt multi batrani ca vecini, intretinerea e foarte mare,etc.La tot a gasit rezolvarea D., este innebunit de ideea de-a pleca de la bloc.Eu nu vreau si pace! Mi-e groaza de faptul ca nu ma voi putea obisnui, ca nu imi va placea sa dorm acolo, sa stau singura acasa, sa ma simt „ca acasa”.
Ma gandesc insa, pe de alta parte, la faptul ca Gugulufului ii va trebui o camera a lui, ca avand o curte unde sa se joace vom fi scutiti de atatea griji ca la bloc, ca va fi mult mai liber acolo decat in 2 camere la bloc, ca putem lua si-un catel care sa-i fie tovaras.In plus, daca as mai face inca un copil ar incapea amandoi fara probleme, ca suntem alaturi de-un parc ca si Cismigiul, ca facem 5 minute pe jos pana pe Magheru, ca Ayan va fi scutit de naveta atunci cand va ajunge la liceu,se poate duce pe jos oriunde in centru,etc.
Decizia va trebui s-o iau curand iar eu ma perpelesc pe toate partile ca nu vreau sa plec din casuta mea pe o parte, pe alta parte imi doresc ce-i mai bun pentru copil.
Casa aia trebuie renovata din temelii si asta trebuie facut curand ca sa ne putem muta pana in septembrie cand vine toamna.Cand ma gandesc insa la toamna, intuneric si ploi pe strazile alea, totul tern si eu singura cu Ayan in casa aia cat e D. la serviciu ma ia panica.Sunt relativ departe si de ai mei, asa ca nu voi putea da fuguta la ei daca mi-e urat.Prieteni nu poti chema oricand si oricum caci mi-e mie urat. ( si acum mi-e urat sa intru in casa aia, de 2 ani am intrat numai in curte, in casa nu am pasit, D. intra si noaptea acolo fara nicio greata, eu nu pot trece pragul casei)
De ce oare ma atasez atat de mult de locatii ( D. imi spune ca nu trebuie sa ma atasez de locuri si locatii ca in viata putem schimba multe ca sa traim confortabil, ca nu se stie niciodata ce ne ofera viata), de ce nu-mi pot lua hamul si prastia si sa ma mut cand si unde am chef? ( am mai scris ca eu nu ma puteam muta, asa cum a facut-o D., dintr-un oras in altul, departe de tot ce inseamna acum „lumea mea”, ca s-o iau de la zero, niciodata )
D-asta n-am ramas nici prin strainataturi caci sunt legata prea tare de casa mea, locul meu, mi-e frica de nesiguranta, de necunoscut, de nou, de luat de la zero intr-un loc nou.Urasc vantul asta al schimbarii si mai urasc faptul ca 2 oameni depind de mine ca sa iau o decizie sa incepem o noua etapa din viata noastra.Iar eu nu stiu cum s-o fac, nu sunt sigura ca vreau s-o fac, nu ma pot hotari si ma framant toata ziua cu ideea asta.Toti din juru-mi ma imping s-o fac, in subconstient stiu ca e ok,vreau s-o fac, dar…dar ma omoara practica si nu-mi iese DA-ul ala pe care-l asteapata toti cu atata nerabdare de la mine.Aveti, va rog, un cleste ca sa mi-l smulgeti si sa-mi usurati situatia actuala?
Urasc obisnuinta asta care este mai grea si mai rea ca absolut tot , pe lumea asta!