La Chicago, pe urmele lui Al Capone

Dupa o saptamana in California, saptamana care mie, personal, mi s-a parut extrem de plictisitoare in ciuda faptului ca am mai iesit pe ici, pe colo, duminica m-am urcat iar in avion si am zburat la Chicago.

Zborul „domestic” , asa cum isi numesc americanii zborurile interne, a fost operat de o companie locala United Airlines, companie care nu este low cost, ci una foarte mare in US, nodul principal avandu-l la Chicago, pe aeroportul O’ Hare.

La aeroportul din San Francisco, asa cum scriam in postarea trecuta, am ajuns cu BART -ul ( trenul despre care scriam ).Totul este extrem de bine organizat si semnalizat asa incat te descurci de minune doar urmarind sagetile si indicatiile de pe tabele.

Zborurile lor interne nu au inclus bagaj de cala decat unul mic cu urmatoarele dimensiuni: 22 cm x 35 cm x 56 cm , drept pentru care am platit 25$ per segment de zbor si asa voi plati si pentru urmatoarele zboruri pe care le mai am de facut in interiorul USA.

La securitate treaba sta in felul in urmator: dupa ce iti platesti bagajul, te prezinti la control pasapoarte si Security, spre deosebire de Otopeni unde era sa pierd avionul din cauza proastei organizari, aici merge totul ca uns ( cum de altfel merg treburile aici cand e vorba de customer service ).Prezinti pasaportul si boarding pass-ul,iti iei frumos 2 tavite ( sau cate ai nevoie ), iti scoti doar laptopul intr-o tavita, in cealalta am pus geanta,rucsacul de la laptop, un pulover si esarfa de la gat + cureaua de la jeansi.Nu am scos bijuterii, ceas si alte balarii ca la noi, insa mi-am scos pantofii, lucru pe care il face toata lumea mai putin batranii si copiii.Este de asemenea foarte important sa nu ai nimic in buzunare, nici macar servetel sau hartie.

In timp ce tavitele pleaca spre control, intri intr-un tub, ridici mainile sus si pret de cateva secunde stai nemiscat.Ulterior iesi din tub si te controleaza sub brate un agent de acelasi sex cu tine, nu inainte de a-ti cere permisiunea sa te atinga si sa te intrebe daca esti ok cu asta.

Trecuta de tub, m-am imbracat, m-am incaltat, mi-am luat toate acareturile si m-am indreptat spre poarta de unde trebuia sa ma imbarc.

Intre timp am servit iar un Burger King cu o cafea free taste ( mancarea nu e nici ea inclusa in pretul biletului, daca vrei sa mananci platesti separat ca si la bagaj ), imbarcarea s-a facut civilizat, incet si fara graba.

Oamenii astia sunt invatati sa astepte, nu se imbulzesc,nu am vazut oameni agresivi de cand sunt aici.Nu stiu daca ma credeti, dar nu am vazut oameni disperati ca si in Romania, adica nu exista disperarea aia pentru locuri, prins metrou, plecat primul de la semafor, primul care se urca in autobuz, etc.Lumea e mult mai potolita, cred ca invata de mici sa fie respectuosi si amabili.Daca aud ca te grabesti, iti fac loc sau iti cedeaza randul ( mi s-a intamplat la Starbucks cand luam o cafea si eram in mega graba, m-au lasat trei persoane inaintea lor ! )

Pentru ca zborul a avut oi intarziere de o ora datorata unei chestii la avion, in timpul zborului, stewardul a trecut pe la toata lumea care avea zbor de conexiune la Chicago si le-a spus exact ce se va intampla cu ei in cazul in care pierd zborul de legatura.Toate detaliile, a verificat cu ei in amanunt numarul zborurilor, i-a anuntat pe cei care cu siguranta pierdeau zborul unde trebuie sa se prezinte, ce sa spuna si ce vor obtine pentru pierderea avionului.

Eu am ramas masca, pe bune, atat de mult interes pentru client, sa le fie bine oamenilor…frate, asta da diferenta intre Europa si USA.E singura chestie care imi place maxim, atitudinea asta a lor.Te fac sa te simti in siguranta permanent, poate din cauza asta ei nici nu sunt deloc agitati ca si noi, zic si eu.Cand zilnic te stresezi din varii kkturi , cum facem noi, ai si o stare de agitatie nelalocul ei.

In fine, eu am ajuns cu o intarziere de 45 minute, la aeroport m-a asteptat colegul meu din Shangai, colegul meu de echipa, coleg care era deja in Chicago de o saptamana.Am luat direct Blue Line( trenul ) , am platit 5 $ si intr-o ora am ajuns la hotel.

Este tot un hotel de trei stele, dar nu sufera comparatie cu cel din California ca si pret, daca acolo am platit pentru 6 nopti 640 $, in Chicago, pentru 8 nopti am platit 2210 $.Hotelul este la fel de ok ca si cel din California, doar ca este in centrul orasului si atunci obrazul subtire cu cheltuiala se tine.Si fara mic dejun in acest pret.

La receptie am gasit-o pe Alina, o romanca plecata din tara de unsprezece ani, stabilita intr-o suburbie a Chicagoului, o tipa amabila american style, care imi vorbeste debusolata complet, cand cu „dumneavoastra”, cand cu ” tu”.  🙂

Mi-a facut cateva recomandari si in weekend m-a invitat sa iseim impreuna.Ma debusoleaza complet invitatiile astea, pentru ca eu sunt genul care par extrem de pritenoasa, de calda, insa pastrez oarecum o anumita distanta fata de oameni.Adica eu nu as face asemenea invitatii, dar nu pot sa stiu pana nu as emigra.Oricum, ii multumesc mult Alinei pentru invitatie si pentru atentie.

Sa va povestesc o faza apropos de american style : dimineata, inainte sa plec la training, am stat de vorba putin cu Alina, povesteam despre cum trebuie sa utilizez masina de spalat si de uscat rufe ( e musai sa imi spal niste haine ). Intre timp, paralel cu mine la receptie a venit o americanca, a asteptat cuminte sa terminam de vorbit, intre timp a aparut o alta receptionera si a preluat-o.A stat fix 2 minute de vorba si a iesit afara din hotel cu un mers apasat.Alina s-a scuzat la mine, a alergat dupa ea si cand eu ieseam din hotel o auzeam pe Alina cum isi cerea scuze americancei ca a facut-o sa astepte prea mult, bla bla bla.Eu am ramas siderata, pe cuvantul meu, cand vreodata in Romania alearga dupa tine vreun receptioner sa isi ceara scuze? Desigur ca scuzele nu au fost intemeiate, americanca a spus ca no problem at all, nu a plecat din hotel ca era nemultumita, ba din contra.

Pe drumul spre training, m-am tot gandit ca eu, personal, nu rezonez deloc cu Statele, chiar nu as putea sa traiesc aici, adica ok poate as putea, dar nu am avut clickul ala pe care l-am simtit in alte parti ale lumii, nu mi-as dori niciodata sa ma mut in State, asa cum multi oameni isi doresc, insa atitudinea lor este jos palaria si am face excelent s-o adoptam din moment ce ii admiram atat de mult.

Despre Chicago, care chiar este un oras foarte frumos, am sa scriu cu proxima ocazie si ma oftic maxim ca nu pot pune poze, dar cand ma intorc acasa si le descarc am sa pun la fiecare postare pozele specifice.

( va urma )

 

Anunțuri