Iubire-nebunie-posesivitate

Pornind de la postarea de ieri, am vrut neaparat sa mai scriu despre o chestie pe care am vazut-o nu o data, in acest an de cand am contact cu lumea parcului, mai exact de cand sunt atenta si la alti copii mici de varsta lui Guguluf.
Scriam ieri ca este minunat sa ai un ajutor cand iti cresti copilul, este nemaipomenit sa ai niste bunici in preajma pe care sa te poti baza atunci cand trebuie sa te desprinzi de puiul de om si sa te reintorci la ale tale, nicio bona, cresa/gradinita sau alta varianta unde iti lasi copilul nu este optima ca cea a unor bunici unde stii sigur ca este safe copilul, ca au grija de el ca de ochii lor din cap si-i ofera tot ce-i mai bun.
Ce te faci insa, cand ai parte de niste bunici, care incet-incet pun stapanire pe copilul tau, il acapareaza cu totul, isi dau cu parerea numai ei cu privire la copil, stiu numai ei ce este bine pentru copil, nu se mai poate lua nicio decizie cu privire la copil fara a fi ei intrebati ??
Am vazut aici niste cazuri si mi-am adus aminte ca si la Bucuresti, in parcuri, am cunoscut astfel de bunice tiranozaure.Azi imi spunea una bucata bunica de copil ca „maica-sa e cam aeriana, nu prea are experienta la crescut copii si i l-am luat eu sa-l cresc ca eu stiu cel mai bine ce-i bun pentru cel mic! ”
Imediat m-a contrariat afirmatia ei si nu neg ca pentru o secunda am luat in calcul si varianta ca mama copilasului sa fie „cam aeriana” dar tot nu m-am impacat cu ideea ca o bunica stie mai bien decat o mama ce simte nepotul.Nu a stat in burta bunicii si nici nu l-a alaptat bunica ca sa se nasca legatura aceea unica existenta pe acest Pamant numai intre mama-copil.Pe de alta parte, nu mi se pare just ca in fata unui copilas de 4-5 ani sa faci asemenea afirmatii cu privire la mama lui.Copilul in speta se juca cu Ayan la un tobogan, era un fel de papalache fricos si de umbra lui si-n plus avea unghiile de la maini facute cu oja mov.Cum am o piele de drac de nu se poate, o intreb si eu pe ma-sa mare cu glas duios:” e fetita sau baiat?” Ea beleste ochii si-mi spune:” Mandricel e baietel, unul mare deja are bunica!” Si atunci mi-am scos coltii :” pai si de ce la varsta lui si baiat fiind umbla cu oja pe unghii? ” Ma-sa mare rade in cascada ca la cea mai tare poanta auzita de ea ultimamente si-mi spune clipind din genele-i :” A vrut si el sa fie elegant.Dar sa stiti ca i-am dat si cu rimel la ochi si cu fard de pleoape numai ca de la alea, tare am tras cu niste urcioare! ” Am belit ochii cat sarmaua, sincer, am auzit o groaza de grozavii de cand sunt mama, dar asta m-a facut paf! Cum adica sa-i dai copilului cu farduri la ochi si baiat fiind?Pe mine una – nu dati cu rosii mamicile de fetite -ma apuca pandaliile si cand vad fetite mici cu oja rosie pe unghii si cercei lungi la urechi, cu rochii care nu cadreaza cu varsta lor si pantofiori cu toc cumva, mi se pare o maturizare fortata, mi se pare un kitsch cumplit si o bataie de joc la adresa copilului care numai a copil nu mai arata.
Atunci insa, cand am vazut boit pe unghiutele-i mici un baietel, mi s-a facut greata, gandindu-ma ca ma-sa mare o face pe mama copilului „cam aeriana si fara experienta” in timp ce marea experimentata in ale crescutului de copii ii face copilului unghiile cu mov la maini si ii da cu rimel la ochi?!
Alta faza pe care am auzit-o la pediatra lui Guguluf, o mamica tanara cu un bebe si bunica copilului, cea din urma ii spunea pediatrei :” vorbiti cu mine ca eu stiu ce trebuie facut , ea abia e-n stare sa aiba grija de ea, dar de un copil?”
Stiu si faze de la apropiati de-ai nostri carora le spun bunicile ce si cum sa faca, cum trebuie sa isi creasca copilul, ce e mai bine pentru copilul lor.
Eu, una, clar nu as accepta de la nicio bunica sa-mi spuna ce-i mai bine pentru copil, nu as accepta chiar daca s-ar supara pe mine, mi se pare o nesimtire sa pui stapanire pe un copil, care desi iti este nepot este in primul rand copilul altor oameni, sa emiti numai judecati ” de valoare” la adresa lui si sa ai pretentia sa fie crescut numai dupa principiile si regulile tale, sa nu ii dai voie mamei sa-si creasca copilul cum doreste si cum o duce capul.Ca ii mai face pe alocuri anumite sugestii mamei e-n regula, dar sa nu lasi mama sa se poarte cum vrea cu al sau e copil intrece limitele bunului simt.
Nu cred ca te nasti cu experienta cresterii unor copii, nu cred ca-ti trebuie vreo scoala speciala pentru asa ceva, pur si simplu pe parcurs ti se dezvolta toate instinctele necesare cresterii copilului tau.
De cealalta parte a baricadei sunt si bunicii carora li se interzice orice relatie si contact cu nepotii -alta nebunie -care sufera ca nu pot avea bucuria de a-si vedea nepoteii crescand sub ochii lor.
Astea sunt extreme, dupa parerea mea, cel mai bine este sa existe un echilibru in toate, bunicii sa ajute atat cat pot dar cu masura si fara sa-si insuseasca copilul cu totul, sa dea sfaturi-ce ne-am face fara batrani?- ca-s utile, dar si alea sa le dea cumpatati si fara sa tina mortis sa faca parintii numai ce vor ei.

'Is din neam de ardeleni

Pana la D. eu nu am avut timp sa merg la nunti, sa merg la „tara” nu am avut unde, sa mergem in inima satului nu aveam la cine, sa gust din toate traditiile tarii am apucat in anii de ghidarie cand ma uitam siderata la cat de frumoase obiceiuri si dansuri avem, ii vedeam pe straini cum le salta inima in piept de fericire si oricat de batrani erau tot „jucau” alaturi de ceterasi, admirau tot spectacolul cu sufletul la gura si la sfarsit bisau si aplaudau minute in sir.
Bucurestenii suntem de mici obisnuiti sa spunem ca nu ascultam muzica populara ca numai taranii asculta, ca nu se cade daca te vrei jmecher sa asculti muzica din popor, ca numai meltenii mai stau la un pahar de vorba cu ceterasii la urechi.Gresit, total gresit!
Prima mare „izbitura” am avut-o cand lucram in Grecia, aveam 2 colege de birou, mama si fata din Caransebes, una profa’ de engleza si cea mica studenta la turism, nici pe departe taranci sau meltence, care imi povesteau cum merg la dansuri populare, cum asculta la toate petrecerile muzica populara si au costume nationale.
Cand l-am cunoscut pe D. eram destul de reticenta la faptul ca trebuia sa ma duc la sat, la tara.Incet, incet, am inceput sa vad cu alti ochi Ardealul si azi am ajuns sa-l iubesc.Imi place la nebunie toata partea aia de tara, imi place graiul lor dulce si molcom ( imi pare rau ca D. si-a pierdut total accentul de ardelean ), imi place felul in care arata casele in satele ardelenesti, imi plac taragoatele si muzica lor, imi plac costumele populare si dansurile ardelenesti.
Mai apoi am vazut lumea satului la soacra-mea, sat frumos din Ardeal, unde lumea inca tine usa deschisa cand pleaca de acasa, unde lumea e buna si zambitoare, majoritatea sunt batrani, saraci, cu nevoi multe si majoritatea cu copiii plecati prin strainataturi sau in orase mari sa-si faca un rost.Acolo am mancat pita pe vatra, cea mai buna ciorba de cocos cu taietei de casa, acolo ne omenesc toti vecinii, barbatii isi salta clopu’ si-mi pupa mana, femeile imi zic cu „dumneavoastra”, vorbesc cu mine ca si cum as fi vreo mare printesa, se poarta prietenos si povestesc despre ai lor, iti arata poze si iti spun cu ochii inlacrimati, dar plini de mandrie ca ai lor copii sunt plecati in Spania, Italia, etc. dar se vor intoarce acasa sa aiba grija de ei.Oare?

Mai sus putin de satul asta, la vreo 15 km am descoperit paradisul pe Pamant, satul unde au trait bunicii lui D., unde a copilarit D. si s-a simtit mai liber ca niciodata, sat care este de fapt doar un deal in varful caruia se afla 10 case si restul este doar natura si vietatile naturii.Este ceva de vis, este chiar ca intr-o poveste , eu am fost acolo doar o singura data, dar m-am indragostit iremediabil de locul acela.Se numeste Guga, este un sat din care azi nu au mai ramas decat amintirile, nu mai locuieste nimeni pe acolo, sunt doar casele parasite si crucile celor care au trait candva pe acolo.Ma gandesc ce fain sa traiesti pentru eternitate tot acolo langa casa pe care ai iubit-o si unde ai trait cu adevarat bucurii, tristeti, unde ti s-au nascut si crescut copiii si nepotii, sa fi mereu in locul tau drag, in mijlocul naturii vesnic verzi cu raul ce curge chiar la poalele casei si la capul tau.
Imi povestea D. cum dimineata le dadea bunica lui sa manance mamaliga calda cu lapte abia muls de la vaca si cas ardelenesc, cum muncea de mic copil alaturi de bunic, cum statea in serile de vara cocotat pe capitele de fan si povestea cu verii lui uitandu-se la stele sub cerul liber, cum se spalau cu apa rece pana la brau in fiecare dimineata, cum fugea in fiecare weekend , pe jos mergand 15 km, pana la Guga ca-i placea la nebunie acolo.
De cand a plecat D.de la casa parinteasca, copil fiind, a mai fost la Guga doar de cateva ori, una din aceste dati a fost acum 2 ani cand am mers impreuna si cand am putut imortaliza in fotografii acel colt de rai pe care-l avem in tara asta.
Guga in toata splendoarea :

Anul acesta in august,vom merge iar la Guga, impreuna cu Ayan, trebuie sa stie si el de unde se trage taica-su, trebuie si el sa respire aer de Ardeal, trebuie invatat de mic ca e pui de ardelean, mai tarziu sa poata spune cu mandrie ca ” ‘is din neam de ardeleni” !