Intr-o zi de 9 Martie m-ai luat prima data de mana, puternic si hotarat.
De atunci, esti busola mea in momentele mele de rataciri si de neputinte.Nu esti perfect si eu sunt departe de a fi cea mai cea.Insa eu, exuberanta, vesela,capricioasa si vorbareata,ca un foc de paie, cu capsorul plin de idei pe care greu ma hotarasc sa le pun in practica, impreuna cu tine,interiorizatul, tacutul, muncitorul si echilibratul, facem un tot in care ne completam perfect.
In toti anii astia, de cand suntem unul cu celalalt, am trecut prin multe incercari,dar am facut o nunta faina, un copil minunat, o casa si am plantat multi pomi.Cum s-ar zice am facut deja tot ce este crestineste sa faca un om in viata lui.
Si chiar daca in ultima vreme, luati de valul vietii, nu prea mai avem timp de atatea dragalasenii, zaharuri si amoruri , asa ca odinioara, eu stiu ca tu ma iubesti la fel de mult cum si eu pe tine.
La multi ani, omule drag, sa imbatranim linistiti, sa ne vedem baiatul mare si sa ne crestem si nepotii linistiti !
A trecut si ziua copilului, am facut si un party de zile mari, am rasfatat puiucul de nu se poate, suntem acum datori cu ceva poze de la marea „destrabalare”.Nu am invitat foarte multa lume, pentru ca nu avem loc de desfasurare a destrabalarii bebelusilor, dar am invitat persoane foarte dragi noua, apropiate si cu care ne face placere sa stam la povesti.Ok, nu exista insa nicio poveste atunci cand se aduna la un loc 4 puradei de varste diferite, parintii umbland dupa copii si mai putin avand timp de conversatii.Sambata casuta noastra arata cam asa inainte de sosirea invitatilor.
I-am chemat pe la ora 17 deoarece a trebuit sa ne mulam toti dupa programul dom’soarelor si a dom’sorului sarbatorit, a trebuit sa asteptam sa se trezeasca toti cu bateriile incarcate si sa vina la noi.Nu am pregatit nu stiu ce sofisticarii de mancaruri si nici nu am vrut ceva complicat, am servit niste aperitive pe care le-am comandat de la o carciumioara nou-deschisa in zona mea, am luat „uleiuri” pentru tatici si mamici si sucuri multe, alune, snacks-uri, tot felul de „rontaitori” .Pentru pitici: biscuiti, grisine, fructe, fructe confiate.Bineinteles ca nu putea lipsi tortul, marele si gustosul tort.
Prima care a venit a fost Ralu, o prietena draga care are un pusti de 14 ani, a venit sa-l giugiuleasca pe Guguluf ca-l place enorm.Dom’sorul drag, imbracat la 4 ace a reactionat extrem de amabil 😀
Apoi a aparut mama Evei
au venit si nasii cu cea mica
si cei din urma au aparut Laura, sotul ei si Eliza
Dupa o scurta acomodare, piticutii s-au incins la joaca, au inceput incaierarile, au inceput plansetele caci Muscariciul de Ayan a capsat-o pe Bianca cu dintii, pe Eva a speriat-o numai din priviri, cu Eliza insa nu a reusit sa faca mari figuri ca este ceva mai mare si se poate apara altfel.A impins-o insa si pe ea, a jughinit-o de numa’, apoi s-au jucat frumos.
Dupa atata joaca,alergat dupa pitici si caldura mare mon cher, am adus in sfarsit tortul si sampania, i-am cantat copilului ” La Multi Ani! ” si i-am urat toate cele, l-am pupat si l-am tras de urechi. 😀
Petrecerea s-a terminat in jur de ora 21:30, s-a dat stingerea, caci bebelusii erau extenuati, ne-am simtit excelent si abia astept anul viitor sa repetam destrabalarea bebelusilor 😀
P.S: am consemnat totul pe scurt caci sunt in focuri saptamana asta, vineri am ultimul examen si am terminat masterul.Oleeeeeee, vineri suflam usurati ca s-a mai incheiat un capitol din viata noastra, ultimul de altfel in ceea ce priveste invatatul!
Acum un an, la aceeasi ora 5: 30 a.m, intr-un salon al unei maternitati bucurestene, stateam pe un pat de spital intinsa si nu dormeam.Nu dormeam de emotii…Erau stranse in sufletul meu atatea emotii, de toate felurile, incat ma mir cum au incaput intr-o biata inima atatea trairi?!Aveam sa duc la bun sfarsit cea mai mare reusita a mea de pana atunci, urma sa-mi vad omuletul pentru care am rabdat si am facut atatea sacrificii timp de 9 luni, aveam sa devin pentru totdeauna ( chiar si dincolo de viata ), MAMA, mama lui Ayan Darius Matei.
Azi, la aceeasi ora, pe un scaun in fata unui pc, la noi acasa, nu pot dormi.Nu pot dormi de emotii.Ma si mir cat de tare mi-a luat-o inima la galop, cat de emotionata sunt si chiar nu m-am asteptat la asa ceva! Peste 3 ore puiutul meu, cel mai scump din lume, va implini un an.Cand a implinit o luna si doua si trei am fost fericita intr-un anume fel, azi insa am o altfel de stare, nu prea stiu exact sa explic in cuvinte ceea ce simt acum, este un fel de eliberare de tot ceea ce a insemnat perioada de sugar, de bebe si un fel de incordare pentru ceea ce va urma si ce ne va astepta.Ma intreba ieri cineva daca as schimba ceva in cazul in care as putea sa dau timpul inapoi.Nu, categoric nu!Nu as schimba nimic pentru ca nu as avea ce.Ayan a fost un bebelus cuminte, a mancat si a dormit fara probleme ( cred ca a fost singurul meu an din viata, dupa multi ani de cand eram la mama acasa, cand am dormit zilnic, porceste, pana la ora 10 dimineata 😀 ), nu a fost bolnav pana acum la aproape 1 an, a fost dulce si bun.Nu as schimba nimic pentru ca am trait cu emotie fiecare pas si fiecare clipa a acestui an, am trait la cote maxime, zilnic, tot anul.Am trait cele mai mandre clipe din viata, am trait zilnic admiratia lumii catre puiul meu de om, am auzit zilnic laude si am vazut zilnic, realmente , lume oprindu-se la el si giugiulindu-l, spunandu-i cuvinte dulci si frumoase.Deja , manuta mea de om m-a facut fericita si mandra de el.Mandra ca are lipici la oameni, fericita ca este admirat si ca Dumnezeu l-a inzestrat cu frumuste fizica si dulceata, lucruri care in viata deschid multe usi in mod mai facil.
Vreau doar ca timpul sa mai stea putin cu noi, prea fuge in galop, vreau sa ma bucur mult mai mult de clipele alaturi de Puchitel, vreau sa-l simt cat de mult posibil si sa-l pup si sa-l mangai si sa fiu alaturi de el atunci cand are nevoie de mine.
Te iubesc Puchita mea frumoasa, te iubesc ochii mei de stele ( asa- i spun in fiecare seara, caci are ochii ca si stelele: mari, stralucitori si extrem de verzi ) , te iubesc minunea mea de om, te iubesc Picu ( cum ii spune D.), te iubesc Gugulufix, Surubix, Puchitel, Bimbi si in orice alt fel ti-as spune, important este ca TE IUBESC !!! Sunt sigura ca si D. te adora, el nu stie sa ti-o spuna atat de des in cuvinte, dar ti-o arata zilnic prin fapte si gesturi.
La Multi Ani raza noastra de soare, iubirea noastra, sa ne traiesti cu multa sanatate si bucurie pe fata-ti de portelan, sa ne faci zilnic mandri ca si acum si vreau sa stii ca orice s-ar intampla in viata asta, te vom iubi neconditionat si de-a pururea.
Azi este 22 martie, nimic neobisnuit.Ei bine, la noi este sarbatoare, Ayan implineste azi 10 luni.Aseara m-am intalnit in scara cu dentista mea, care trebuie sa nasca zilele astea si m-a luat o nostalgie de numa’.Urcand in casa am cautat pozele lui Guguluf din primele lui zile si mai apoi din prima lui luna.Doamne sfinte, ce farama de om era si cat de repede a trecut timpul asta.Mi-e atat de dor de el, cand era un puiuc mic tare-tare, de nu mai pot!
Imi pare nespus de rau si mereu o sa regret ca nu am facut la spital multe poze cu el, eu eram operata si ametita dupa nastere, D. emotionat fleasca si a uitat de poze, ai mei si mai crizati de emotie si poze ioc! La urmatorul plodut imi chem un om de baza care sa-mi fotografieze bebele in toate felurile si ipostazele sa ma uit cand ma apuca nostalgiile.Clar!
Ma gandeam aseara ce emotii am trait acum 10 luni cand ma uitam la el cum doarme,. stateam efectiv langa patutul lui cu orele si ma uitam cum doarme ( asta cand eram inca in refacere dupa operatie, cand am inceput treburile si sa ma misc iar bine, s-a dus), aveam un sentiment de frica sa nu-l rup, amestecat cu iubire imensa.
– mi-a fost atat de drag de cand l-am vazut, de-mi venea sa-l mananc.Asta-i prima noastra intalneala 😀
– asa domea faramita mea de omusor cand stateam si-l priveam cu orele langa patut
– si asa ma privea el cu ochisorii lui cei mari si frumosi , dar nu ma vedea, doar ma zarea cumva 😀
– o poza la peleul gol cu maimutica mea, de atunci
Au fost luni de zile care au trecut de la acele clipe cu o viteza ametitoare, chiar si iarna asta care a fost lungaaa si urata tare s-a dus si ea, ieri in parc m-a apucat iar alta nostalgie caci am revazut banca unde stateam cu 8 luni in urma si-mi hraneam puiucul cat o nucuta de mic.Acum, pe aceeasi banca, Ayan bea singur din canuta, sta in picioare sprijinit de carucior si face primii lui pasi ajutat de noi.La anul pe aceeasi banca… probabil va alerga, se va juca cu alti copii si va vorbi.N-as da pentru nimic in lume copilul de acum cu cel care a fost mic, dar mi-e dor, mi-e tare dor de tot ce-a fost si cum a fost.
Acum am un baietel carliontat, frumos si destept, un baietel care de azi a implinit 10 luni si care arata asa:
Nu uitam sa-i uram la multi ani sanatosi si fericiti, sa-i fie drumul luminos si sa se inconjoare numai de oameni ce-l iubesc si pe care-i iubeste !!
Astazi este o zi ca oricare alta pentru multi dintre cei din jurul nostru, astazi este o sarbatoare draga multor romani, o zi care este asteptata de multi, pentru ca este singura zi de peste an cand se mananca macinici
Pentru mine, aceasta zi are cu totul si cu totul o alta insemnatate.Ziua 9 Martie este pentru mine si D., in fiecare an, ziua unui nou inceput, ziua inceputului unei noi vieti, o viata in doi.
Totul s-a intamplat, nu foarte demult, dar mi se pare ca a fost candva, in vremuri apuse, ca as fi trait cu D. de cand lumea si pamantul, ca ne stim si ne cunoastem de la inceputuri , ca apartinem unul altuia dintotdeauna fara sa fi trait inainte de ceea ce traim acum nimic separat.
A inceput asa:EL si EU
Traiam fiecare in 2 orase atat de departate unul de celalalt, incat niciodata nu as fi crezut ca am sa-l mai revad vreodata in viata mea, dar sa devina sotul meu?La momentul cand ne-am cunoscut ( cu ani inaintea acestui 9 martie) , fitoasa de mine nu a vorbit mai nimic cu el fiind prea ocupata cu fitele mele ca sa pot privi si alaturi de mine.Mereu am sa regret ca nu am stiut de mai de multa vreme sa ma asez cuminte la casa mea alaturi de D.Asa cum spuneam, eram prea ocupata cu alti oameni la fel de fitosi si de superficiali ca si mine la momentul respectiv, incat D. a trecut aproape neobservat atunci.Am schimbat de complezenta cu el cateva vorbe, am ascultat povestea ce mi-o spunea ( fiecare dintre cei pe care-i cunosteam, prin prisma jobului de atunci, avea o viata si o poveste, ce ar fi insemnat sa imi incarc memoria si sufletul cu povestile unor oameni pe care aveam sa nu-i mai revad niciodata?Si totusi…
Telefonul meu de serviciu era dat tuturor celor care ma cunosteau, astfel incat la multa vreme de cand ne-am cunoscut, D. m-a sunat.Si atunci, la telefon, situatia a fost similara celei de la momentul cand l-am cunoscut, i-am vorbit civilizat, am povestit, dar nu ma interesa.Ba nici nu mai stiam exact cum arata fizic.Era noiembrie…
A insistat insa, a sunat mereu si mereu, la un moment dat povesteam zilnic, imi placea ca era calm de tot ( asa este si astazi), ca imi asculta toate nebunelile mele, imi placea ca puteam sa-l sun de cate ori voiam, nu-l deranjam, nu aveam ore de sunat, puteam sa-i spun tot ceea ce-mi trecea mie prin cap, radeam, plangeam, absolut tot…era ca un jurnal viu caruia i te destainui in cele mai mici amanunte.Stiam sigur in sufletul meu ca nu ma voi intalni niciodata cu el, nu voiam nimic de la el doar sa ma asculte.Treceam printr-o perioada nasoala, nu-mi trebuia nimic si nimeni.Imi facea bine existenta lui, fiecaruia dintre noi ii trebuie in momente de cumpana un om care sa-l asculte, sa-i fie partas la toate problemele bune sau rele, fara a -l judeca, blama sau sfatui in vreun fel sau altul.Doar sa asculte…
In 8 Martie din acel an, am fost mai trista decat niciodata, la ora 9 dimineata plangeam conducand spre serviciu, vorbisem cu o seara inainte cu D. pana la 4 dimineata, eram plansa, dezamagita, trista, obosita, suparata, un amalgam de ganduri si tristeti.La 9 dimineata m-a sunat sa-mi spuna La Multi Ani si sa-mi ureze o primavara frumoasa.Ma inecam de plans( azi rad cu el in hohote de motivul pentru care plangeam atunci ) si am oprit masina pe dreapta.Atunci D. mi-a spus cu o voce blanda:” maine vin la Bucuresti sa te vad, esti mult prea trista pentru o primavara atat de frumoasa.Intre timp, pune degetul pe harta din lumea asta mare si-ti promit ca te duc acolo unde vrei tu numai sa nu mai plangi!”
Am inchis telefonul gandindu-ma ca este un alt tacnit, ca se amuza pe seama-mi si mi se parea ca tristetea mea este atat de mare si de serioasa,incat nu merita sa dau o sansa unuia pe care nu l-am vazut de ani buni.In plus, nici nu-mi placuse vreodata de el, oare cum avea sa-mi placa acum?In ziua aia nu i-am mai raspuns la telefon, am crezut ca in felul astanici nu va mai veni la Bucuresti.Ce-i drept, in multele noastre conversatii, el imi spusese ca este un om de cuvant, ca ardeleanul daca a spus o vorba apoi atunci aia-i vorba si tot asa.Si ardeleanul din el pe 9 martie , de dimineata m-a sunat si calm si senin mi-a raspuns la intrebarea-mi „unde esti” : ” pe drum spre Bucuresti „.
Abia atunci m-am panicat cu adevarat.Nu voiam sa ma intalnesc cu el, nu sunt genul de neserioasa oricum dar nici gandul ca-l vad pe viu nu il acceptam, nu puteam nici sa-i spun ca un copil mic ca nu am chef de intalnit ca ma tem sa nu se strice totul, mi-era frica ( la cat de capricioasa sunt ) ca nu voi mai avea cui sa -i povestesc ce si cum daca il vad pe viu,etc.Am stat toata ziua ca pe ghimpi, la job m-am gandit si razgandit de un milion de ori ce sa-i spun, cum sa fac, ma gandeam cum sa-l matrasesc daca nu-mi place sa stau cu si langa el ( conducea 550km pana in Bucuresti si nu-i puteam intoarce spatele asa cum faceam cu bastinasii aia care nu-mi placeau mie), eram toata numai un gand si ala negru.Toti din juru-mi care ma stiau nu i-au dat nicio sansa stiind ca-s tacanita tare si fitoasa, ba il compatimeau ca vine atata drum ca sa bea o cafea cu mine si eu maine sa-i spun ca nu-l plac si nu vreau sa-l mai vad niciodata.Singura, care i-a dat de la inceput o sansa, a fost mama mea.Mi-a spus clar si raspicat ( eu ii tot povesteam de el si de convorbirile noastre) ca ea stie ca o sa-mi placa de omul asta asa cum i l-am descris.
Imi amintesc si acum cand l-am revazut in acea dupa-masa…mi s-a taiat brusc respiratia si i-am spus ca o scolarita d-aia stupida:” oau ce frumos esti!” ( desigur, frumos pentru mine, eu asa l-am vazut atunci si de atunci incoace zi de zi ).El nu a mai zis nimic, era totul as ca o vraja ( de obicei la intalniri vorbeam mult si ii inhibam de multe ori pe barbati, mi s-a spus candva, caci abordam diverse teme si ii zapaceam cu vorbitul, atunci taceam ca tuta si ma uitam la el, eram vraiste…) Intalnirea aceea, care ar fi trebuit sa dureze numai cateva ore, caci a doua zi urma sa plece caci il asteptau angajatii sai ( pe atunci D. era un mare patrones cu cojones 😀 ), a durat fix 5 zile. 😀 In aceste 5 zile mi-am inchis toate telefoanele, am tras obloanele intregii lumi si am trait numai eu si el.La sfarsitul celor 5 zile am plans atat de rau ca trebuia sa plece de parca murea.Degeaba imi promisese ca se reintoarce peste o saptamana, degeaba imi explica ca are un business care nu poate fi neglijat si ca a intarziat si asa prea mult…eu stiam ca sunt atat de indragostita de el incat nu as mai putea trai fara el.Si pentru ca a plecat atunci m-am razbunat…si l-am chinuit…si-l chinuiam mereu dupa bunul meu plac.Si el avea rabdare si se punea la mintea mea si alerga nebun noptile cate 550 km ca sa-i faca pe plac ghidusei lui de iubite care-i cerea numai nebuneli.
Si mi-a facut toate poftele ( si acum este la fel ), m-a iubit neconditionat, fara orgoliul ala prostesc masculin pe care-l au multi barbati,m-a inteles si ascultat, m-a plimbat si mi-a daruit tot ce-i mai frumos pe lume: m-a iubit si atat! Asa cum l-am iubit si eu si ne iubim si astazi.
In fiecare an, de 9 martie retraim cu o intensitate maxima ceea ce am trait atunci, ne amintim cu drag si bucurie revocand clipele din acea zi, radem de ceea ce ne amuza, stim cu exactitate tot ce a fost atunci in primele zile si radem cu pofta de anumite faze memorabile.Te iubesc ma Bubu ( asa cum zicem seara de seara), fara tine nu as mai putea niciodata trai si-i multumesc lui Dumnezezu ca avem o familie atat de fericita si frumoasa.La Multi Ani noua, azi de 9 martie!
Azi este ziua lui D., este ziua sotului meu si vreau sa-i doresc sanatate, iubire si intelepciune, sa ne fie mereu alaturi, la fel de bun si de bland ca si pana acum.Te iubim Bubule drag si sa ne traiesti intru’ multi ani sanatosi !
Dupa jumatate de an de cand existi in viata noastra, dupa 6 luni in care ne-ai facut cei mai fericiti oameni de pe Pamant, 6 luni de cand iubim cu o intensitate total necunoscuta noua pana atunci, 6 luni de cand in fiecare dimineata cand ma trezesc primul meu gand este la tine, primul zambet pe care-l vad la trezire este al tau, primul sarut si prima imbratisare de buna dimineata tie ti-o dau.Azi cand esti un baietel frumos si destept, iti uram viata lunga si lina, plina de bucurii si sa ne traiesti intru multi ani fericiti !!
Fărâme de suflet şi de viaţă 