Sarbatori de altadat'

Frigul de azi m-a facut sa-mi amintesc de zilele cand eram eu copil, mi-am amintit ce ierni erau atunci, frumoase si pline de zapada multa, geruri naprasnice care aduceau flori de gheata pe geamurile casei noastre si rufe scoarta de inghetate pe sforile din balcon.Nu aveam caldura in case de la calorifere sau centrale, dar aveam caldura in suflet si totul era mult mai natural.Sarbatorile copilariei mele au fost unele extrem de frumoase, pline de colinde cantate de mama la pian, de mancare buna si cozonacii cei mai buni pe care i-am mancat vreodata, facuti de mamaia mea paterna, cu brad natural care mirosea in toata casa a cetina si lumina cu becuri intreaga perioada a Sarbatorilor.In fiecare an a venit la mine Mosul ( fie el Gerila, Cracila sau Craciun- cum l-a chemat in functie de vremuri ) incarcat de cadouri si intotdeauna cu scrisori, imi trimitea anual cate-o scrisorica originala , scrisa tremurat la lumina lumanarii, cu creionul, spunandu-mi in continut lucruri care ma vrajeau si ma minunam intreaga zi.Eram atat de fericita ca nu puteam sa dorm noaptea la gandul ca iar imi va scrie Mosul ceva.Cand m-am mai marit ii scriam scrisori siropoase si pline de dulcegarii stiind eu ca vorba dulce mult aduce, scrisori ce i le inmana tata cand se intalneau ei amandoi in centru 😀 .Si mi se parea atunci centru atat de departe de cartierul nostru, de parca era peste ocean. Multumesc tata pentru lucrurile astea minunate!!
Imi aminteam dimineata de jocurile copilariei mele , in fata blocului cu o ceata de copii de varsta mea, jocuri ce ne tineau in zapada , uzi leoarca ( nu mergeam sa ne schimbam de frica ca ne opresc parintii in case ), cu nasuri, obraji si maini inghetate si rosii, cu picioare in ciorapi si cizme ude, dar chiotind de veselie si de bucurie.Imi amintesc perfect cat de reci imi erau pulpele picioarelor cand ma dezbraca mama, venita direct de la sanius, incat apa calda de la baie ma frigea, desi era potrivita pentru baia mea.Mai apoi buzele cele arse de vant si ger, vesnic aveau iarna o crusta pe ele si desi erau unse seara de seara de mama , dupa baie, a doua zi erau la fel in urma orelor de joaca in aer liber.Construiam cu sarg cazemate, oameni de zapada, castele si cetati din zapada, ne jucam cu bulgari multi si ne tavaleam pur si simplu prin nameti.Povesteam cate-n luna, cate-n stele, ascultam fascinati povesti mai mult sau mai putin adevarate spuse de ceilalti de seama noastra.Legam prietenii usor si cu promisiuni mari, ii adoptam in jocurile noastre pe toti cei ce apareau in vizite la bunici, matusi sau alte rude.Hainele erau fleasca de ude si aveau pe ele strat de zapada inghetat, fata ne era rosie si inghetata, dar nimic din toate astea nu conta.Acolo, alaturi de cei mici nu simteam nimic din ceea ce adult m-ar jena extrem de mult.Nu mi-as putea inchipui acum sa stau uda fleasca si inghetata, cu orele, in zapada.
Totdeauna ziua de Craciun o petreceam cu familia, mergeam intotdeauna la mamaie si tataie de la Giurgiu, la foc de soba cu lemne, la curte si la bunataturi extrordinare facute de mamaie cu migala.Mergeam la colindat cu niste veri de-ai mei, veneau rude pe la noi sa ne vada si sa stea la o poveste la un pahar de tuiculita fiarta pe soba si vin rosu ca sangele.Cantam, primeam cadouri, dormeam extenuata de atata joaca si seara ne cuibaream cu totii in paturi si dormeam dusi, rapusi de minunatia Sarbatorii Sfinte.Petrecerea de Craciun tinea 3 zile si 3 nopti caci a treia zi mergeam si la bunica materna, continuam si acolo seria povestilor la gura altei sobe ( cu gaz si soba centrala din Bucuresti ), imbiati si degustand alte delicatese culinare.
Sarbatorile de atunci nu erau atat de artificiale si comerciale, nu existau lumini ce impodobeau orasele, Mos Craciuni ce zambeau de peste tot, nu existau atatea lucruri ce trebuiau cumparate neaparat ca sa fii in trend, dar exista un alt parfum al Sarbatorii, existau traditii minunate care azi in mare parte se altereaza si se pierd, existau altfel de sentimente intre oameni, care-i uneau cu drag in jurul unei mese.
Nostalgia asupra acelor vremuri apuse nu o am numai eu, se regaseste in ceea ce scriu multi dintre aceia care sunt de varsta mea sau mai batrani.Nostalgii dupa vremuri apuse si oameni dragi disparuti , pe care-i pomenim mereu in prag de Sarbatori, atunci cand dorul ne mistuie sufletele si amintirile nu ne dau pace!

Amintiri, dulci amintiri

Ce bine este sa ai putin timp si sa te poti uita si prin  lucurile mai vechi pe care le ai prin calculator.Nu am mai facut asta de multa vreme si in zilele astea cat nu am scris nimic, nu am facut nici treaba , nimic.Am stat si am revazut poze cu mine si cu D., poze de la inceputul iubirii noastre, poze de atunci cand noi doi eram stapanii Universului, poze de cand orele ce ne desparteau unul de altul  ni se pareau ani, poze ce le-am facut in nenumaratele locuri superbe unde cutreieram amandoi si ne declaram iubirea.El ma vedea si m-a vazut mereu o frumoasa fara seaman, eu il vad Fat Frumos al meu pe care l-am asteptat dintotdeauna si a venit nu pe cal alb, ci pe mai multi cai putere si negri 😀 Cred ca cel mai bine pentru perioada aia se potriveste cantecul asta superb:

Imi amintesc cu multa nostalgie cum ne trezeam zilnic imbratisati si zambind  ( azi pleaca zilnic la ora 6:30 la job si ma trezesc zilnic singura ), imi amintesc cum umblam seara de seara pe te miri unde fara sa simtim oboseala ce acum ne doboara pe amandoi, cum aveam atunci rabdare sa ascult absolut tot ce-mi povestea ( azi il mai reped ca sunt praf de oboseala dupa o zi de stat singura cu Ayan ), imi amintesc ca topaiam de fericire de fiecare data cand venea acasa de oriunde ( si azi mi-e dor rau de el cand nu e acasa, il astept sa vina, vreau sa stea cat mai mult cu mine  si ma bucur cand intra in casa, dar topaiala de demult s-a dus.Fie il adorm pe Guguluf, fie intind rufe, fie calc,etc. ). Uitandu-ma la poze, ma bucur enorm ca am putut in viata asta sa-mi gasesc jumatatea ( stiu ca putini sunt cei care in zilele noastre isi mai gasesc acel om numit „j suflet – pereche „, langa care isi doresc sa stea forever and ever neconditionat si in orice situatie a vietii ), ca am putut sa gasesc un om pe care sa-l iubesc cu toata fiinta mea si el sa faca la fel, ma bucur ca iubesc si sunt iubita, am invatat ca acei ce au rabdare, in viata, sunt rasplatiti si li se da ceea ce merita.Mi-a spus o doamna batrana ca Dumnezeu da fiecaruia ceea ce merita si probabil ca noi am fost atat de buni incat ne-am meritat unul pe altul sa ne iubim total si mai tarziu am fost impreuna si mai buni incat l-am meritat pe Ayan.

Si daca as mai trai 1000 de vieti, tot pe D. l-as alege sa-mi fie iubit, sot, amant, prieten ; l-as alege insa cu mult, mult mai devreme si l-as cauta in toata lumea asta mare pana l-as gasi sa fie iar al meu, pentru totdeauna.Te iubesc D. si va iubesc mult baietii mei frumosi si buni !
Am atasat doar „cateva” 😀 poze din multele nostre plimbari de la inceputul dragostei noastre.