Primul jogging

Aseara, tarziu, dupa o zi de umblat care incotro cu diverse, mi-a traznit o idee in timp ce Kiki alerga nauc dintr-o camera intr-alta, daramand diverse in calea lui si ridicandu-mi nervii la fileu.Si atunci am zis ca de ce nu ar alerga pe afara si noi cu el ca si-asa tot imi promit eu de cateva luni bune , de cand cu dieta, ca ma apuc sa si alerg.Ce-i drept, peisajul in care alergam este unul complet dezolant, praf inghitim cu duimul si ochii sunt in nshpe mii de directii sa nu cadem dreq prin vreo sapatura de la metrou sa ne mai si rupem vreun crac, acum cand suntem mega aglomerati cu celelalte.
Asadar, am imbracat una bucata copchil in trening, cu o geaca mai subtirica si cu un fes ( ala cu tigru, desigur, ca sa se simta tigru cand alearga si sa aiba putere! Deh…e grele rau, cine n-are plozi mici, nu mai stie cred,ce inseamna sa fi cand tigru, cand Pluto adevarat, cand Pluto transformat, cand sotul lui Minnie,cand un caine oarecare, cand si cand…), ne-am imbracat si infoliat si noi ( mai exact eu m-am facut ca un salam celulitos, impachetat in folie alimentara 🙂 ) si i-am dat bataie.
De la inceput, i-am precizat lui D. cel cu corp de sirena si cu pasul ca voinicul, ca eu nu pot sa alerg ca la maraton, asta daca nu are vreun gand ucigas la adresa-mi.I-am explicat ca el poate alerga fix ca un atlet de performanta si sa se si intoarca, eu alerg cu Kiki in ritm de taratoare carora ne iese limba de-un cot.
Mey, dar cum niciodata socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, acum desi sunt usoara ca o gazela tot ca un melc tuberculos alerg, insa copilul, buey, copilul m-a dat pe spate.Adica eu si cu ta-su eram distrusi dreq la un moment dat si la un colt de strada, timp in care Kiki cel cu motor la cur alerga si ne mai si striga cat putea :” nu va mai opriti ca ma enervezzzzzzzzzz !”
Bai si am alergat aseara cum n-am facut-o in viata mea, adica eu mai alerg, mai merg, ma mai holbez pe la un geam de la bloc, mai vad in vreo bucatarie de la vreun parter vreo faianta care-mi face cu ochiu’, mai o mobila care-mi place, d-astea fac eu la alergat, imbin placutul cu utilul :-).Aseara m-au gasit toti dracii, imi crescuse pulsul de ziceai ca-mi iese sufletul pe nari si Kiki nu voia sa se opreasca.
In seara asta, mi-a spus ca :” e clar stabilit ca vom alerga iar, da?”
Pai… da, am de ales?Desi ma dor picioarele de zici ca am dat la sapa si ma dor si salele si toate alea, am alta varianta cu alergatorul de cursa lunga?Neahhhhh…
Dupa jogging, baie generala si multa apa, o banana si in 10 minute sforaia dus.I love jogging, I love Kiki sportivul 🙂 !
Ia luati de vedeti si tigrul desfigurat de la atata trap:
DSC00401

DSC00399

Dezvoltarea unui bebelus normal

Am gasit aici un articol foarte interesant, pe care merita sa-l citeasca si alte mamici.
Eu am fost o mamica tare nelinistita ( pentru o bucata de timp) deoarece faceam diverse comparatii intre Guguluf si alti copii despre care imi povesteau in parc diverse chestii mamicile lor. ( atunci a fost perioada cand am hotarat sa nu mai fac niciun fel de socializare in parc sau pe forumuri cu alte mame)
Ayan a fost inca din burta mea un puturosel, nu s-a sinchisit sa se intoarca, ba mai mult statea omu’ in fund cu genunchii la gura si mana la ochi sau sub barbie 😀 ( asa ne-a indicat ultima eco dinainte de nastere).Mi-a spus atunci dr.Iosup – un medic extraordinar de bun in ecografii, un om pe care eu , una, il recomand tuturor gravidelor – ca va fi un lenes motric si va trebui sa nu ma ingrijorez.Dar abia acum am ajuns la vorbele lui de atunci.La momentul respectiv mi-au intrat pe o ureche si mi-au iesit pe alta.
Capul si l-a tinut ridicat destul de repede, nu implinise inca 3 luni, statea si pe burta sprijinit in maini inca de micut de tot, de pe la 2 luni, lucruri ce m-au facut sa exaltez la momentul cu pricina.
Nebuniile mele au inceput pe la 4-5 luni, cand mamele din parc cu care mai socializam la vremea aceea, imi spuneau ca ai lor copii fac intoarceri de nu stiu care, spun „ma,ma,ma”, se ridica sa stea in fundulet singuri,etc.Am intrat in panica rau caci Guguluful meu la 4 luni statea inca in landou si visa la cai verzi pe pereti. 😀
Intrasem intr-un fel de vrie si le spuneam apropiatilor ca nu e normal, ca nu e dezvoltat cum trebuie, ca are retard de nu stiu care, cu cat citeam mai mult pe net si auzeam ce-mi spun in parc mamele, ma lua si mai tare nebunia.Ayan nu facea nimic din toate astea si nici nu avea de gand sa le faca.Voiam cu disperare sa merg la medici diversi cu el sa-l vada si sa-l supuna la nu stiu ce tratamente numai sa-l determine sa faca ceea ce auzeam eu atunci ca fac ceilalti copii de varsta lui.
Primul care s-a opus vehement a fost D. ( dar eu sunt capoasa si nu ascult ), a urmat tatal meu care-mi spunea ca nu are nimic copilasul, ca este super ok, sa-l las in pace.A urmat pediatra care m-a „certat” si mi-a explicat atunci ca baietii sunt oricum mai lenesi decat fetele, ca Ayan este mai lenes de felul lui si sa-l las in pace ca va recupera.
Am rupt orice legatura cu parcul, nu am mai citit nimic pe net si mi-am vazut de treaba mea, am lasat copilul sa se dezvolte linistit in ritmul lui.
Si asa a fost:
– la 6 luni statea in fund dar nu singur , abia la 8 luni a reusit sa stea singur , perfect nesustinut
– la 8 luni s-a intors pentru prima data dar nu de pe burta pe spate sau invers ci le-a facut pe amandoua concomitent si a si cazut din patul nostru
– de ridicat de pe spate in fund a facut-o abia pe la 11 luni, ca avea burtoiu’ gras si nu putea, se ridica prin intoarcere cumva si sprijin in maini ( are o forta uluitoare in maini si acum )
– abia la 10 luni si 3 saptamani a luat-o de-a busilea
– pe la 1 an a inceput sa vrea sa stea singur in picioare si isi facea curaj la mare sa stea singurel cateva secunde bune in picioruse, nesustinut.
A urmat nu de mult timp o tirada de intebari si de mirari din partea oamenilor cum de la 1 an si 1 luna nu merge singur.Iaca, nu merge! Tot tata ( despre care eu am mai spus ca are ceva studii multe in domeniu ) mi-a spus sa-l las in pace cu mersul si sa nu-l grabesc in niciun fel caci toti copiii care merg de timpuriu, adulti fiind au probleme cu coloana vertebrala datorita faptului ca nu se dezvolta muschii spatelui bine si forteaza coloana.Acum deja eram mult mai zen, ma aflu in alta etapa de liniste si de certitudine ca Ayan este un copil perfect dezvoltat si perfect normal, l-am lasat in pace si primii pasi i-a facut singur pe la 1 an si 2 luni dar…dar el a mersin picioare super bine, sustinut de o mana de la 1 an cand a putut sa stea singur pe propriile-i picioare.Ii era frica insa ( caci este si foarte precat plus ca a luat atatea busituri ca a prins teama ) sa se desprinda de mana noastra, noi nu am mers niciodata aplecati deasupra lui asa cum am vazut in parcyuri multi parinti, el a mers in picioare sustinut de mana si apoi fara ajutor.Acum merge atat de repede ca abia ne tiem dupa el, incearca sa si alerge cumva, daca vreo 3-4 zile mainile le-a tinut in fata ca sa se echilibreze acum si le tine pe langa corp sau duce in maini diverse obiecte.Se apleaca si seridica singur in picioare fara ajutor, urca si coboara din pat singur, deshide si inchide absolut toate usile.despre nivelul intelectual nici nu mai vorbesc, limbajul este super si a recuperat copilul tot ce era in urma ramas la un moment dat.
De ce am scris postarea asta?Pentru ca ma seaca foarte tare comparatiile intre copii, nu-mi place ca anumite se mira si belesc ochii cat sarmaua cand aud ca un copilas la 5 luni nu incearca sa se ridice in fundulet.Nu-s toti la fel, fiecare se dezvolta in ritmul lui si nu sufar sa pun paie pe foc atunci cand o mama chiar pare ingrijorata de situatia copilului sau.
Una dintre prietenele mele cele mai bune are realmente ceva probleme cu fetita ei dar eu la fiecare telefon ( si vorbim foarte des) ii dau curaj, sunt sigura ca si cea mica e o puturosenie ca si Ayan si ca va recupera excelent ceea ce acum nu face.Stiu ca prietena mea a ajuns la capatul rabdarii ca are o problema dupa cealalata dar nu as putea niciodata sa-i pun paie pe foc si sa ii spun lucruri care s-o faca sa innebuneasca si mai rau si sa se simta cumplit.Am trecut eu prin asta cu Ayan, am trecut prin frustrari mari ca al meu copil nu face ceea ce mi se parea ca fac altii mai bine decat el si mi-am jurat atunci ca niciodata cat voi trai sa nu-l mai compar cu nimeni, este minunat asa cum e si este perfect normal.La fel stiu ca este si micuta frumoasa a prietenei mele, stiu ca se va dezvolta perfect si mamica ei va rade curand de toate chestiile astea care au pus-o la grea incercare, iar peste cateva luni Ayan se va alerga de zor cu frumusetea ei mica.