Mai frumoasa in fiecare 9 martie

Revad si acum aievea clipa aceea de pe 9 martie :era la fel de cald ca si azi, tu coborand dintr-o masina eleganta, noua si lucioasa de curatenie, intr-o geaca de piele care si azi imi place la fel de mult ca si atunci, cu niste blugi asortati si mirosind tot a parfum, eu trecand strada cu pas lenes, cu o geaca rosie ce-o pot purta iar azi, dupa atatia ani, in niste blugi ce-mi conturau silueta mea de sirena de atunci si coafata proaspat in dupa masa aceea.
Cine sa fi stiut si cine ar fi crezut ca pasul meu lenes ma ducea spre marea mea iubire, spre marea mea pasiune, spre tot ce a fost de atunci si va urma?
Am sarbatorit de atunci destui ani pe 9 martie, am trecut prin bune si prin rele, ne-am plimbat, am facut un copil, am sadit pomi si acum facem o casa.Totul impreuna, noi doi si iubirea noastra.
Sa dea Dumnezeu sa fim sanatosi sa ne putem creste copilul,sa fim fericiti,tu sa ramai acelasi rabdator barbat si cu aceleasi calitati pe care le ai, eu promit sa ma maturizez in dragoste,promit sa nu te mai chinui sufleteste niciodata, caci nu meriti si esti specie rara de barbat pe lumea asta.
La cat mai multi ani impreuna si sa stii ca te iubesc mult, mult !
Si fiindca ziua asta de 9 martie nu pot sa n-o asociez in fiecare an cu Laura Stoica si fiindca este si una dintre melodiile care-ti plac tie mult, atunci facem 2 in 1:

Neverending story

Cu telefonul in poala conduceam spre birou pe centura Bucurestiului.La un moment dat m-a apucat plansul, un plans de ciuda ca mereu altii imi dadeau planurile peste cap, mereu trebuia sa depind de altii in ultimii ani pentru a merge in concedii.Tigara si muzica ce razbatea cu putere din boxele masinii, speram sa ma mai linisteasca,ma gandeam ca va fi inca un Paste ratat, asa ca-n ultimii multi ani cand nu statusem decat sa-i gadil pe spate pe diversi idioti care se credeau turistii Universului.Ma impacam cu ideea asta si acum, daca ieseau macar niste banuti, dar asa?Din vina altor doi idioti care isi consumau iubirea cu nabadai, cu urlete, palme si pumni, cu despartiri subite si impacari furtunoase aveam sa raman acum pe dinafara oricarui plan de-a face Pastele cu niste prieteni.Asa zisi prieteni, dar atunci nu intelesesem si poate nici nu aveam curajul necesar de-a trage linie si-a pune punct anumitor relatii bolnave pe care le aveam cu anumiti oameni.
Zbarnaitul telefonului mi-a inghetat pentru moment gandurile.Uitandu-ma la ecranul telefonului mi-am zis in barba ca numai el lipsea acum sa ma mai streseze cu ceva.Am vrut sa inchid, sa nu raspund, sa ma ascund, am vrut sa-i strig ca nu ma intereseaza nici el, nici ceea ce avea sa-mi povesteasca in acele clipe, voiam sa plang si atat.Dar am raspuns…
Mi-a spus cu o voce calda si blanda urari de bine si de fericire, urari de 8 Martie pe care mi le facea la prima ora a diminetii pentru a nu rata momentul de-a fi primul urator.Absenta il ascultam si ma gandeam la ale mele, imi trageam nasul de la plansul ce ma ineca si incepeam sa ma stresez ca omul ala de la capatul firului, un om pe care nu-l stiam aproape deloc si pentru care nu aveam nici macar o bruma de simpatie imi promitea sa ma duca oriunde vreau eu in lumea asta mare doar sa pun degetul pe harta si sa-i spun locatia.Imi venea sa-i strig sa ma lase, sa plece cu povestile lui pentru fetite care inghit asemenea balarii, imi venea sa-i spun multe, dar taceam…taceam si ascultam cum ma alina, cum imi povestea ca el e dispus sa anuleze orice plan pentru acel Paste si va veni cu mine poriunde in lumea asta mare.I-am spus ca mai intai de-a ma gandi unde sa merg si unde sa pun degetul pe harta sa vina in Bucuresti.Sa-l mai revad, miros, ating, sa vorbesc cu el fata in fata, sa ii vad gropita unica pe care-o face in obrazul drept, sa vad cum se comporta si cand ma vede suparata si nu numai hlizindu-ma si radiind de fericire, dar toate astea de aproape fiind.Nu prin telefon si nu de la 600 km departare.
Nu as fi banuit niciodata ca acel telefon matinal avea sa-mi aduca cea mai mare iubire din viata-mi, avea sa-mi aduca fericire, implinire si mai ales avea sa mi-l aduca in viata mea pe Pusicel.
Asa cum a promis atunci , asa s-a intamplat, pe 9 martie a venit in Bucuresti, apoi am pus degetul pe harta printr-un joc orb si destinatia aleasa hazardic a fost Kerkyra ( Corfu ).Au urmat apoi multe si alte detalii care au facut parte din intreaga noastra poveste pentru a o intregi, au urmat si urmeaza alte si alte multe lucruri de neuitat, dar intotdeauna pentru noi va ramane unforgettable acel 9 Martie.
Imi amintesc si acum cum plictisita am coborat in fata bancii Transilvania si cand l-am vazut am ramas blocata.Mi se parea atat de frumos, atat de fascinant,mis e parea ca hainele stau perfect pe el, chiar si muzica ce razbatea din masina lui a fost una fix pe gustul meu de atunci.Ma indragostisem intr-o clipita de acel el pe care aproape ca nu-l cunosteam si cu care nu mai departe de o zi inainte aproape ca refuzasem sa vorbesc la telefon.
Mi s-a parut salata pe care am mancat-o la un restaurant italian cea mai buna mancare din viata mea, mi s-a parut apoi cafeaua cu lapte cea mai divina bautura pe care-o gustasem pana atunci, mi s-a parut prima lui mangaiere pe obraz ca si cum m-ar fi atins zeii olimpieni. Mi s-a parut intreaga acea seara ca un dans feeric printre stele, mi se parea ca dansez plutind pe nori, mi se parea ca e totul un basm din care nu as fi vrut nicicand sa ma trezesc.
Si nici nu m-am trezit o buna bucata de timp, nu am fost decat printre nori,nu am plutit decat pe stele, plina de iubire in ochi, in zambet, in suflet, in inima si-n trup.Eram intruchiparea fericirii, eram sotia de nu mult mai tarziu a lui, iar el de-atunci este si iubitul meu de astazi, este tatal lui Pusic, prietenul meu cel mai bun, amantul perfect si sotul meu minunat.Te iubesc Bubule mult si sa dea Dumnezeu sa srabatorim si al 50-lea 9 martie impreuna!

9 martie sau începutul unei noi vieti

Astazi este o zi ca oricare alta pentru multi dintre cei din jurul nostru, astazi este o sarbatoare draga multor romani, o zi care este asteptata de multi, pentru ca este singura zi de peste an cand se mananca macinici
Pentru mine, aceasta zi are cu totul si cu totul o alta insemnatate.Ziua 9 Martie este pentru mine si D., in fiecare an, ziua unui nou inceput, ziua inceputului unei noi vieti, o viata in doi.
Totul s-a intamplat, nu foarte demult, dar mi se pare ca a fost candva, in vremuri apuse, ca as fi trait cu D. de cand lumea si pamantul, ca ne stim si ne cunoastem de la inceputuri , ca apartinem unul altuia dintotdeauna fara sa fi trait inainte de ceea ce traim acum nimic separat.
A inceput asa:EL si EU

Traiam fiecare in 2 orase atat de departate unul de celalalt, incat niciodata nu as fi crezut ca am sa-l mai revad vreodata in viata mea, dar sa devina sotul meu?La momentul cand ne-am cunoscut ( cu ani inaintea acestui 9 martie) , fitoasa de mine nu a vorbit mai nimic cu el fiind prea ocupata cu fitele mele ca sa pot privi si alaturi de mine.Mereu am sa regret ca nu am stiut de mai de multa vreme sa ma asez cuminte la casa mea alaturi de D.Asa cum spuneam, eram prea ocupata cu alti oameni la fel de fitosi si de superficiali ca si mine la momentul respectiv, incat D. a trecut aproape neobservat atunci.Am schimbat de complezenta cu el cateva vorbe, am ascultat povestea ce mi-o spunea ( fiecare dintre cei pe care-i cunosteam, prin prisma jobului de atunci, avea o viata si o poveste, ce ar fi insemnat sa imi incarc memoria si sufletul cu povestile unor oameni pe care aveam sa nu-i mai revad niciodata?Si totusi…
Telefonul meu de serviciu era dat tuturor celor care ma cunosteau, astfel incat la multa vreme de cand ne-am cunoscut, D. m-a sunat.Si atunci, la telefon, situatia a fost similara celei de la momentul cand l-am cunoscut, i-am vorbit civilizat, am povestit, dar nu ma interesa.Ba nici nu mai stiam exact cum arata fizic.Era noiembrie…
A insistat insa, a sunat mereu si mereu, la un moment dat povesteam zilnic, imi placea ca era calm de tot ( asa este si astazi), ca imi asculta toate nebunelile mele, imi placea ca puteam sa-l sun de cate ori voiam, nu-l deranjam, nu aveam ore de sunat, puteam sa-i spun tot ceea ce-mi trecea mie prin cap, radeam, plangeam, absolut tot…era ca un jurnal viu caruia i te destainui in cele mai mici amanunte.Stiam sigur in sufletul meu ca nu ma voi intalni niciodata cu el, nu voiam nimic de la el doar sa ma asculte.Treceam printr-o perioada nasoala, nu-mi trebuia nimic si nimeni.Imi facea bine existenta lui, fiecaruia dintre noi ii trebuie in momente de cumpana un om care sa-l asculte, sa-i fie partas la toate problemele bune sau rele, fara a -l judeca, blama sau sfatui in vreun fel sau altul.Doar sa asculte…
In 8 Martie din acel an, am fost mai trista decat niciodata, la ora 9 dimineata plangeam conducand spre serviciu, vorbisem cu o seara inainte cu D. pana la 4 dimineata, eram plansa, dezamagita, trista, obosita, suparata, un amalgam de ganduri si tristeti.La 9 dimineata m-a sunat sa-mi spuna La Multi Ani si sa-mi ureze o primavara frumoasa.Ma inecam de plans( azi rad cu el in hohote de motivul pentru care plangeam atunci ) si am oprit masina pe dreapta.Atunci D. mi-a spus cu o voce blanda:” maine vin la Bucuresti sa te vad, esti mult prea trista pentru o primavara atat de frumoasa.Intre timp, pune degetul pe harta din lumea asta mare si-ti promit ca te duc acolo unde vrei tu numai sa nu mai plangi!”
Am inchis telefonul gandindu-ma ca este un alt tacnit, ca se amuza pe seama-mi si mi se parea ca tristetea mea este atat de mare si de serioasa,incat nu merita sa dau o sansa unuia pe care nu l-am vazut de ani buni.In plus, nici nu-mi placuse vreodata de el, oare cum avea sa-mi placa acum?In ziua aia nu i-am mai raspuns la telefon, am crezut ca in felul astanici nu va mai veni la Bucuresti.Ce-i drept, in multele noastre conversatii, el imi spusese ca este un om de cuvant, ca ardeleanul daca a spus o vorba apoi atunci aia-i vorba si tot asa.Si ardeleanul din el pe 9 martie , de dimineata m-a sunat si calm si senin mi-a raspuns la intrebarea-mi „unde esti” : ” pe drum spre Bucuresti „.
Abia atunci m-am panicat cu adevarat.Nu voiam sa ma intalnesc cu el, nu sunt genul de neserioasa oricum dar nici gandul ca-l vad pe viu nu il acceptam, nu puteam nici sa-i spun ca un copil mic ca nu am chef de intalnit ca ma tem sa nu se strice totul, mi-era frica ( la cat de capricioasa sunt ) ca nu voi mai avea cui sa -i povestesc ce si cum daca il vad pe viu,etc.Am stat toata ziua ca pe ghimpi, la job m-am gandit si razgandit de un milion de ori ce sa-i spun, cum sa fac, ma gandeam cum sa-l matrasesc daca nu-mi place sa stau cu si langa el ( conducea 550km pana in Bucuresti si nu-i puteam intoarce spatele asa cum faceam cu bastinasii aia care nu-mi placeau mie), eram toata numai un gand si ala negru.Toti din juru-mi care ma stiau nu i-au dat nicio sansa stiind ca-s tacanita tare si fitoasa, ba il compatimeau ca vine atata drum ca sa bea o cafea cu mine si eu maine sa-i spun ca nu-l plac si nu vreau sa-l mai vad niciodata.Singura, care i-a dat de la inceput o sansa, a fost mama mea.Mi-a spus clar si raspicat ( eu ii tot povesteam de el si de convorbirile noastre) ca ea stie ca o sa-mi placa de omul asta asa cum i l-am descris.
Imi amintesc si acum cand l-am revazut in acea dupa-masa…mi s-a taiat brusc respiratia si i-am spus ca o scolarita d-aia stupida:” oau ce frumos esti!” ( desigur, frumos pentru mine, eu asa l-am vazut atunci si de atunci incoace zi de zi ).El nu a mai zis nimic, era totul as ca o vraja ( de obicei la intalniri vorbeam mult si ii inhibam de multe ori pe barbati, mi s-a spus candva, caci abordam diverse teme si ii zapaceam cu vorbitul, atunci taceam ca tuta si ma uitam la el, eram vraiste…) Intalnirea aceea, care ar fi trebuit sa dureze numai cateva ore, caci a doua zi urma sa plece caci il asteptau angajatii sai ( pe atunci D. era un mare patrones cu cojones 😀 ), a durat fix 5 zile. 😀 In aceste 5 zile mi-am inchis toate telefoanele, am tras obloanele intregii lumi si am trait numai eu si el.La sfarsitul celor 5 zile am plans atat de rau ca trebuia sa plece de parca murea.Degeaba imi promisese ca se reintoarce peste o saptamana, degeaba imi explica ca are un business care nu poate fi neglijat si ca a intarziat si asa prea mult…eu stiam ca sunt atat de indragostita de el incat nu as mai putea trai fara el.Si pentru ca a plecat atunci m-am razbunat…si l-am chinuit…si-l chinuiam mereu dupa bunul meu plac.Si el avea rabdare si se punea la mintea mea si alerga nebun noptile cate 550 km ca sa-i faca pe plac ghidusei lui de iubite care-i cerea numai nebuneli.
Si mi-a facut toate poftele ( si acum este la fel ), m-a iubit neconditionat, fara orgoliul ala prostesc masculin pe care-l au multi barbati,m-a inteles si ascultat, m-a plimbat si mi-a daruit tot ce-i mai frumos pe lume: m-a iubit si atat! Asa cum l-am iubit si eu si ne iubim si astazi.
In fiecare an, de 9 martie retraim cu o intensitate maxima ceea ce am trait atunci, ne amintim cu drag si bucurie revocand clipele din acea zi, radem de ceea ce ne amuza, stim cu exactitate tot ce a fost atunci in primele zile si radem cu pofta de anumite faze memorabile.Te iubesc ma Bubu ( asa cum zicem seara de seara), fara tine nu as mai putea niciodata trai si-i multumesc lui Dumnezezu ca avem o familie atat de fericita si frumoasa.La Multi Ani noua, azi de 9 martie!